A venit iarna!

In Germania, cel putin unde locuiesc eu, a venit deja cu adevarat iarna, a inceput de vineri sa ninga!  Si eu ma gandesc,  bineinteles cu multa nostalgie, la iernile minunate ale copilariei mele in Bucurestiul anilor ´70, la zapada mare din cauza careia se amana mai mereu inceperea scolii, la copiii multi din bloc si la bataile cu zapada, la intrecerile de la sanius, la concursurile de patinaj organizate de noi pe lac. Copiii prietenelor mele care locuiesc mai departe in bloc, nu mai au cu cine sa se joace, nu mai ies in parc decat insotiti de parinti sau bunici, trebuie luati de la scoala si supravegheati in permanenta, deoarece s-au intamplat multe rele in ultimii ani.....

Si desi eu locuiesc aici la tara, la marginea satului, nu este din pacate mult mai bine, copiii se joaca asa de putin afara, iar iarna, indiferent daca ninge sau nu, aproape nici nu-i mai vezi! Si sunt aici niste dealuri faine, de cele mai multe ori, copiii mei si cu mine suntem singurii care mai fac derdelusuri si care se bat cu zapada, avem totul la dispozitia noastra, nu trebuie sa impartim asa o minune cu nimeni!
Si ca sa va amintiti mai bine de vremurile trecute, il rog pe George Cosbuc sa va ajute putin!

Iarna pe ulita
de George Cosbuc

"A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum,
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipand
Si se-nping si sar razand;
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand."

Eu mi-am inceput ziua cu un spalat pisicesc cu zapada pe balcon, dupa care mi-am facut runda de miscare fizica dand zapada, iar acum am trecut la calculator, ca tare dor mi-a fost iarasi de voi!!
Mie imi place si iarna foarte mult, de mica ma bucuram enorm mereu cand incepea sa ninga,  iubesc atat de tare jocul fulgilor de nea si linistea deplina care se lasa peste pamant.....Si nu ma pot abtine sa nu va spun, ca in Romania pana si ninsoarea e mai frumoasa! Aici bate de cele mai multe ori vantul, de aceea ninge in general de la stanga la dreapta (sau invers) si nu din cer, iar fulgii sunt mici, inghetati si teposi, numai in Alpi am mai  vazut asa o ninsoare cu fulgi mari si pufosi ca in Romania.

Dar si viata aici are partile ei frumoase, de exemplu imi amintesc cu mare placere de vremea cand aveam  si eu mai mult timp si mergeam la cor, iar inainte de Craciun se canta   mereu die Spatzenmesse / Missa Brevis de Mozart, iar in incheiere „Exsultate, jubilate”. Acum cant singura acasa cu CD-ul, si-mi pare totusi rau ca nu mai pot merge la cor, caci asa o voce buna ca acum, de cand am trecut la hrana vie, nu am avut  niciodata in viata mea. Va marturisesc foarte sincer, ca eu ma bucur ca imbatranesc, abia astept sa fiu pensionara si sa fac tot ce nu am fost in stare (din prostie sau  din lipsa de timp) sa fac la tinerete......

Ca sa nu uit insa nici hrana vie, la urma urmei este un blog raw nu numai cu numele, va fac (sper!) astazi pofta de o SALATA DE IARNA.

Ingrediente:
-varza taiata fin si frecata cu sare (la varza nemteasca nu merge deloc fara sare ca e prea tare),

-morcov, telina, patrunjel - date pe razatoarea mare;

-ardei rosu, dulce sau iute (mie imi place mult gustul pe care il da in combinatie cu varza);

-ceapa rosie (as da un regat pentru o ceapa de apa din Romania!);

-frunze de telina, de patrunjel si de papadie maruntite (dupa ce se topeste zapada, se poate culege iar papadie, rozetele plantei nu dispar peste iarna, daca ati retinut locurile unde creste, le regasiti cu usurinta);

-zeama de la o lamaie, eventual ulei (poate fi inlocuit cu sosul facut din seminte de floarea soarelui macinate si amestecate cu zeama de lamaie si putina apa, mai multe AICI).

Pofta buna!

Si pentru ca tot scriu asa de rar acum, hai sa va mai spun in loc de la revedere, inca o poveste frumoasa auzita la Anthony de Mello.

"Norocul este doar o chestiune de conceptie"

In China traia un taran batran, care avea un cal pentru muncile campului. Intr-o buna zi, calul disparu si toti vecinii il compatimira pe batranul taran de asa un mare ghinion. Taranul insa raspunse:"Ghinion? Noroc? Cine stie?"

Cateva zile mai tarziu, calul se intoarse cu mai multi cai salbatici dupa el. De data aceasta, vecinii il felicitara pentru norocul care daduse peste el. Raspunsul sau a fost insa: "Noroc? Ghinion? Cine stie?"

Fiul taranului incerca sa imblanzeasca pe unul din caii salbatic, cazu de pe cal si-si rupse un picior. Fiecare om din sat considera ca acest lucru  fusese un mare ghinion. Nu si taranul batran, care spuse numai: "Ghinion? Noroc? Cine stie?"

Cateva saptamani mai tarziu a intrat armata in sat si orice tanar apt de lupta a fost inrolat cu forta. Bineinteles ca pe baiatul taranului, care zacea inca in pat cu piciorul rupt, nu-l  putura lua. A fost noroc? Ghinion? Oare cine mai stie?"

Era sa uit ceva important, datorita Vioricai (iti multumesc mult de tot!) l-am descoperit pe Valerio Albisetti, un scriitor extraordinar, si culmea, in  romana sunt deja traduse cartile lui (si sunt si foarte ieftine), in germana inca nu....

Si AICI mai gasiti o petitie care trebuie neaparat semnata, pentru binele copiilor nostri si al tarii, locul copiilor este langa mamelor lor!

Va imbratisez cu drag si va doresc o multime de zile frumoase de iarna!