miercuri, 25 august 2010

URZICA - REGINA NEINCORONATA A PLANTELOR DIN FLORA SPONTANA

Astazi am fost dupa jogging la cules de seminte de urzica si mi-am dat seama, ca am uitat sa va amintesc sa culegeti si voi pentru iarna, sper ca nu e deja prea tarziu pentru Romania (dupa caldurile care v-au topit in vara asta)....
Bineinteles ca nu trebuie sa va spun eu despre urzica, toata lumea o cunoaste, toata lumea o mananca sau face ceai din ea, dar urmeaza acum o intrebare cheie: ati incercat pana acum urzica si in stare proaspata? Din pacate eu nu am ajuns singura la aceasta idee, au trebui sa ma invete nemtii la unul din seminarele de plante salbatice comestibile pe care le-am urmat (desi doamna Ibrian a spus asta dintotdeauna, spre regretul meu, nu am auzit nimic atata timp cat am stat in Romania -  buna doamna  recomanda sa se manace in fiecare zi frunze de urzica si povestea si asa de frumos, ca neavand o gradina mare si dorind totusi sa aiba urzica mereu la indemana, avea plantele puse in ghiveci!). Si pot sa includ urzica, absolut linistita si cu mana pe inima, in lista plantelor deosebit de gustoase, de cand am mancat-o cruda, nici nu m-as mai gandi acum sa mananc mancare de urzici fierte....
Eu adun urzicile fara manusi, am invatat ca daca o apuci de dedesubt (mereu de jos in sus),  nu mai inteapa (carligutele care urzica se gasesc pe partea de deasupra frunzei), culeg mereu varfuri de urzica in plimbarile mele prin natura, le rasucesc bine in mana sub forma unui mic sul, dupa care musc  pur si simplu din el,  deoarece nu mai urzica. Acasa, se poate trece cu sucitorul  de cateva ori incoace si-ncolo peste urzicutele imprastiate pe un fund de lemn  si  nu mai trebuie atunci sa va temeti de intepaturi.
In gradina, eu am trei locuri cu urzici: primul, este locul cu urzicile vesnic tinere, culeg in fiecare zi pentru smoothie, de aceea raman mici, nu apuca nici sa creasca, nici sa faca  flori si seminte; al doilea, este locul in care las plantele sa creasca si sa faca seminte, pe care le folosesc apoi tot la smoothie sau le usuc pentru iarna; iar al treilea loc, este locul naturii, de el nu ma ating deloc, le las sa creasca cum vor ele, nu recoltez  nimic, am invatat ca urzica este hrana principala pentru foarte multi fluturi, care imi incanta apoi, drept rasplata, ochii toata vara... 
Urzica depaseste prin continutul sau de vitamine, minerale si alte substante vitale, de zeci de ori plantele de cultura, le este mult superioara din toate punctele de vedere, curata si intareste organismul uman, vindeca o multitudine de boli, puteti citi AICI mai multe despre continutul deosebit de bogat in vitamine, minerale, aminocizi, etc. si despre efectele terapeutice benefice ale urzicii. 
Se pot manca frunzele si semintele (sunt deosebit de gustoase, incercati si  va garantez ca nu veti fi dezamagiti), dar si radacinile se pot mixa in mancaruri sau bauturi. Dumnezeu, in bunatatea Sa, ne-a pus o mare comoara la dispozitie, aflata cu adevarat la indemna tuturor, pacat ca omul nu vede acest lucru. 
Si uite asa am ajuns eu insa, sa iubesc la nebunie urzica, care va ramane mereu pentru mine, regina neincoronata a plantelor salbatice!!!
(Stiu ca nu are nimeni nevoie de poze, dar ca sa raman in schema inceputa la celelalte plante, le bag totusi.)
Urzica mare (Urtica dioica)
Familie: Urticaceae
Inaltime: 30 - 120 cm
Marimea florii: 30 - 50 mm

Raspandire:
La marginea drumurilor, in gradini, pe terenuri parasite sau cu sol umed, la marginea padurilor.
Große Brennnessel
Weitere Infos: Wikipedia
Fotos: H.Jülicher
Nicht geschützt oder keine AngabenHeilpflanzenicht giftigVI - X
Blüte der Großen Brennnessel
Blüte der Großen Brennnessel
Blatt der Großen Brennnessel
 Zum Vergrößern der Fotos Klicken Fotos: H. Jülicher  
Si el, acest minunat fluturas, nu poate exista fara urzica, ea fiind hrana sa principala!
Tagpfauenauge (Inachis io)

luni, 23 august 2010

CENTRELE MEDICALE SI MEDICII CARE APLICA HRANA VIE CA METODA DE TRATAMENT

Locuiesc in Germania de aproape 14 ani, timp in care am invatat tare multe de la poporul german. Bineinteles ca  de la bun inceput, cel mai mult m-a impresionat ordinea care domneste in aceasta tara. In Germania nu e lasat aproape nimic la voia intamplarii, totul e catalogat, ordonat, centralizat, impartit dupa criterii stricte, controlat, aliniat,  s.a.m.d., nemtii demonstrand peste tot in viata de zi  cu zi, ca proverbul german "Ordinea este jumatate din viata!" ("Ordnung ist das halbe Leben!") nu reprezinta  pentru ei doar niste vorbe goale. Candva totusi, o data cu trecerea anilor, aceasta ordine dusa cateodata la extrem (mai ales la oficialitati), a inceput sa ma mai si calce pe nervi, tare mi-as dori  cateodata sa fie totul ceva mai flexibil...Desi este totusi destul de hazliu, pe de o parte asa o ordine, pe de cealalta parte,  noi romanii si vorba: "Lasa ba, ca merge si asa!" - o cale mai de mijloc cred ca ar fi  o minune.
Bineinteles ca si in ceea ce priveste hrana vie, aici este totul foarte bine organizat. Exista o organizatie centralizata numita Alianta pentru Sanatate, care publica bi-lunar o revista de hrana vie,  iar in jurul acestei alinate sunt organizate mai multe grupe regionale de ajutor reciproc, formandu-se in acest fel o retea, care acopera tot teritoriul. Exista si o lista centralizata cu medicii din Germania care practica metodele alternative de tratament,  se organizeaza de mai multe ori pe an congrese, targuri, cursuri de hrana vie, etc.
Ideea mi s-a parut  intotdeauna foarte buna, dupa parerea mea, solidaritatea ar aduce tuturor foarte mult, am avea toti numai de castigat daca am fi uniti. Si asa am inceput cu ceva timp in urma sa alcatuiesc  si eu o astfel de lista, care sa cuprinde centrele medicale si  medicii care trateaza pacientii cu metodele naturale (in principal cu hrana vie) din Romania si din strainatate, multe prietene m-au ajutat cu sugestii, am citit multe marturii ale pacientilor din arhiva Formulei As, am "cernut" pagini  intregi la Google.
Saptamana  trecuta am reactualizat lista si am incercat chiar sa iau legatura cu mai multi dintre medicii romani de pe lista, din pacate fara succes (fapt care m-a demoralizat putin), eu sunt insa convinsa  ca in interesul bolnavilor, o astfel de lista este absolut necesara, asa ca am dus treaba la capat.
Nu am pretentia ca lista ar fi completa, sunt sigura ca mai exista foarte multi alti medici care ar trebui trecuti aici, de care eu insa din pacate nu am auzit pana acum, de aceea m-as bucura tare mult, daca cineva ar mai aduce completari sau corectari.

I. In Romania:

1. Dr. Pavel Chirila  despre domnul doctor si metoda sa de tratament puteti citi multe articole in Formula As sau pe www.naturalia.ro.
CENTRUL MEDICAL NATURALIA
Str. Erou Mircea Marinescu nr. 8, Voluntari, Judet Ilfov
Tel.: 004-021 -350.51.33/350.51.36 mobil 0744429308
Fax.: 004-021-350.51.35
e-mail: naturalia@digitech.ro , naturalia@naturalia.ro.

2.Dr. Florin Micliuc http://florin.heimat.eu/mismedromania/adiocancer_001.htm la Baile Felix, a infiintat Centrul Roman de Combatere Biologica a Cancerului (mai multe puteti citi si aici). 
Tel.0359/402336 sau 0740/840220.

3.Dr. Cristian Boerescu in Bucuresti  http://www.doctor-boerescu.com/ 
Str Spatarul Preda nr 21, bl 129A, sc 3, ap 65, Bucuresti / Sector 5, Romania
-->cristian@doctor-boerescu.com -->Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza --> Tel. +40214230583     
Despre domnul dr. Boerescu se poate citi foarte mult si in Formula As.

4.Dr. Corneliu Babut
Centrul de Medicina Integrala Masloc, jud Timis
Com Masloc, cod 307270,
Tel - (0040) 0256-231201
Fax - 0257- 212543

5. Dr.Calin Marginean la Piatra Neamthttp://drcalinmarginean.blogspot.com/ 
email: calinnm@gmail.com
telefon 0727850572
 


 6. Dr. Olivia Langa
Medical Genetics & Raw-Foods Nutrition
founder & project manager crud si sanatos

Phone: 0746 23 22 55


7. Dr. militar Marian Paraschiv  http://www.cesan.ro/asociatia-cesan.html
Braşov - Număr mobil:     0723.50.20.17

8. Dr. Virgil Stroeschttp://www.stroescu.go.ro/
Cabinet de endocrinologie
Şos. Iancului, Bucureşti, sector 2
Telefon: 021 250 33 33
E-mail: virgiliu.stroescu@gmail.com
9. Dr. Doru Laza, acorda consultatii gratuite:


http://www.dorulaza.ro/index.php

 10. La Constanta, dr. Sorina Soescu (recomand cu cea mai mare caldura pagina de internet a doamnei Soescu, contine o multime de informatii vitale): 
http://www.centrulnatura.ro/tratamente-naturale/

 Medic: Dr. Sorina Soescu
Program de activitate la cabinet: luni, marți, miercuri, orele 10.00 – 14.00
Programări telefonice la: 0241-543358


Dr. Christa Todea-Gross http://www.pentruviatacluj.ro/contact
Pe site-ul Casa Bio sunt si alte adrese ale unor medici care aplica fitoterapia, apfitoterapia, etc.
http://www.casabio.ro/medici

Alti medici homeopati:

Brasov: Dr Laura Zainescu - homeopat- 0722 912.039
Brasov: Dr Andrea Hampel Binder - homeopat - 0752 240.280

Cabinet homeopatie in Bucuresti: http://www.cabinethomeopatie.ro/

 Dr Rares Simu -homeopat,alergolog,imunolog,iridolog
Apimedica,str C.A Rosseti nr 31,tel 0213173791/0213173896


 Dr. Mihaela Musetescu (pediatru homeopat): 0722283288

 Dr. Diana Dragomir: http://www.doctorhomeopat.ro/

Constanta:  http://www.centrulnatura.ro/centrul-natura/
Cabinet osteopatie: 
http://www.osteopatie-romania.net/4.html
II. In strainatate:
Clinici in care aplica metoda Gerson (despre doctorul Gerson puteti citi pe http://hrana-vie.blogspot.com/2010/05/drmax-gerson-o-metoda-naturala.html - tratament foarte eficient si in boli f. grave, cum ar fi cancerul)
In S.U.A: The Gerson Institute,1572 Second Ave, SanDiego CA 92101, Tel. (619) 685 - 5353, www.gerson.org, info@gerson.org

In Ungaria: The Gerson Institute, Szekhely 2098, Pilisszenzkereszt-Dobogoko Tery Odon u.17,
Tel. www.gerson.hu,  info@gerson.hu

Si in Marea Britanie functioneaza un serviciu telefonic de informare despre terapia Gerson, la numarul de telefon:
begin_of_the_skype_highlighting              (0044)1372464557      end_of_the_skype_highlighting
 
Clinici in care se aplica metoda Bircher-Benner (despre dr. Bircher-Benner si metoda sa de tratament puteti citi AICI )

In Elvetia:  Medizinisches Zentrum Bircher-Benner
1110 Morges Schweiz
Tel:0041 (0)21 801 60 04    
info@bircher-benner.com 
In Germania: Gesellschaft für Gesundheitsberatung, cabinet medical unde se aplica metoda dr. Max Bruker (mai multe despre metoda sa puteti citi aici), care are la baza teoriile dr. Bircher-Benner

Gesellschaft für Gesundheitsberatung (GGB)e.V.
Dr.Max-Otto-Bruker Straße 3
56112 Lahnstein/Rhein
Germania
Tel.(0049) 02621-917017
www.ggb-lahnstein.de 

Tot in Germania, centrul de sanatate al medicului Jordi Campos http://www.jc-vita-sana.de/de/

 In U.S.A. mai exista si Hippocrates Health Institute, infiintat in 1956 de Ann Wigmore, pionier al alimentatiei cu hrana vie (mai multe puteti citi pe http://www.hippocratesinst.org/, la Laura si la Ligia).


Dr Olivia Langa ofera consultatii in toata lumea:
Medical Genetics & Raw-Foods Nutrition
founder & project manager crud si sanatos

Phone: 0746 23 22 55

vineri, 13 august 2010

Salata de rosii si ardei cu "branza" de hrisca

Pentru mine salata de rosii cu branza a reprezentat intotdeauna in timpul verii un fel de mancare de la sine statator. Nu-mi trebuia alaturi nici carne, nici cartofi, nici paine....
Acum insa, de cand am trecut la regimul absolut strict vegan, cam simteam totusi lipsa branzei.
Si de aceea am inceput iar sa caut alternative. Dupa mai multe incercari cu branza de cajou sau de nuci, am descoperit ceva mult mai simplu, mai ieftin, mai usor de facut si dupa parerea mea si mult mai gustos. Hrisca incoltita, trecuta prin presa de facut fulgi (se poate marunti insa si cu orice rasnita obisnuita), are pentru mine mult din aspectul, gustul si consistenta branzei data prin razatoare.
Care este parerea voastra?
Reteta nu o scriu, ca fiecare isi face doar salata lui de rosii, dupa gustul sau. Eu pun numai rosii, ardei, ceapa , frunze de patrunjel si ulei de masline.

marți, 10 august 2010

Zahărul şi efectele sale nocive asupra sănătăţii - Experimentele şi studiile profesorului Katase -

Profesorul A. Katase, director al Institutului de Patologie din cadrul  Academiei de Medicină din Osaka, a prezentat în cartea sa “Influenţa alimentaţiei asupra constituţiei omului” (1934!!), experimentele deosebit de convingatoare efectuate de dânsul,  legate de efectele nocive ale consumului de zahăr  asupra organismelor aflate în creştere. Rezultatele pe care le-a strâns împreuna cu cei 40 de colaboratori ai săi, de-a lungul unei perioade de 10 ani, nu au primit din păcate atenţia binemeritată importanţei lor, cartea sa nu a mai fost editată şi se mai găseşte în prezent, doar în arhivele unor biblioteci.
Profesorul  Katase a pornit cu aceste experimente de la observaţiile sale, conform cărora,  la copiii care primeau dulciuri din abundenta, se constata apariţia unei stări de slabiciune fizică. De aceea, a început o serie de experiemente cu animale tinere*, aflate în  perioada de creştere. În prima serie de experimente, s-a administrat unor pui de iepuri, cu o greutate corporală de 400 până la 900 de grame, intravenos 2 ccm de soluţie sterilă de zahăr brut. Experimentele s-au efectuat dupa aceea şi cu cobai şi cu porumbei. Cantitate de zahăr administrată, corespundea unei raţii zilnice de 40-60 grame de zahăr pentru un copil de 20-30 kg. Această cantitate de zahăr a dus, în numai 146 de zile,  la schimbări dramatice ale sistemului osos al animalelor supuse experimentelor. S-au produs fracturi, încovoieri şi deformări anormale ale oaselor, substanţa osoasă devenise aşa de moale, încat putea fi taiată uşor cu un cuţit. S-a mai constatat şi o mărire a paratiroidelor, ceea ce indica o tulburare a mecanismului de asimilare a calciului. S-a încercat în experimentele ulterioare, să se stabilească cantitatea critică de zahăr, de la care încep să apară aceste schimbări patologice ale oaselor. În timp ce ¼ g zahăr pe zi nu producea la iepuri nici o schimbare a sistemului osos, de la ½ g de zahar apăreau deja  schimbările mai sus menţionate  după 7 zile, la 1 g deja după 5 zile, iar la 1,5 g  după numai  trei zile. Dacă ar fi şi la oameni aceeaşi marjă de toleranţa ca la iepuri, un copil de 5-6 ani şi cca. 20kg, ar suporta o cantitate MAXIMA DE NUMAI 6 g de zahăr pe zi!
Din păcate, carţile şi studiile profesorului Katase nu mai sunt astăzi accesibile publicului larg, domnul Ralph Bircher, fiul marelui medic elveţian Maximilian Bircher-Benner, a reuşit însă să adune în cartea sa  “Arhivele secrete ale teoriilor despre alimentaţie” (1992), multe  astfel de studii şi experimente, care din păcate au căzut cu totul în uitare şi nu mai sunt deloc cunoscute în ziua de azi.

*Desi eu sunt impotriva  experientelor pe animale, aceste experiemente au avut deja loc cu multi ani in urma, aceste animale au trebuit sa plateasca cu viata lor castigarea acestor cunostinte, de aceea gasesc, ca totusi ar fi mai mare pacat, sa nu mai fie folosite  aceste date, ar insemna ca moartea atator animale nevinovate a fost intr-adevar in totalitate in zadar!

luni, 9 august 2010

O PLANTA MINUNATA - RACOVINA



O alta planta extraordinar de gustoasa, care se poate recolta tot timpul anului (se poate culege si iarna cand nu este zapada sau se poate chiar dezgropa de sub zapada daca retineti locul unde creste).
In germana se cheama "Gewöhnliche Vogelmiere", denumirea latineasca este "Stellaria media"

Familie:Nelkengewächse
Inaltime:10 - 40 cm
Marimea florii:6 - 10 mm

Raspandire:
Gradini, campii, la marginea raurilor, in paduri.

Weitere Infos: Wikipedia

Blütenfarbe weissNicht geschützt oder keine Angabennicht Heilpflanze oder keine Angabennicht giftig oder keine AngabenI - XII
Blüte der Gemeinen Vogelmiere
Blüte der Gemeinen Vogelmiere
Blatt der Gemeinen Vogelmiere
Gemeine Vogelmiere
Zum Vergrößern der Fotos Klicken
Fotos:H. Jülicher
Fotos: H. Jülicher   
Gemeine VogelmiereDupa cum puteti citi mai jos la comentarii, daorita Ralucai am aflat ca planta se cheama racovina.

marți, 3 august 2010

Helianthus tuberosus sau topinambur, măr-de-pământ, morcov-porcesc, nap porcesc, pere-iernatice

Tocmai m-am intors din Romania, unde am vazut ca topinamburul este acum in floare. Este o planta extraordinara, de  aceea deschideti ochii mari de tot si retineti bine locurile unde vedeti aceasta planta, recolta incepe din luna octombrie si tine pana in martie-aprilie (atata timp cat nu e solul inghetat). Din radacina de topinambur se pot face niste salate de iarna, foarte satioase si usor de preparat. Se rade pur si simplu topinamburul impreuna cu morcov, telina, radacina de patrunjel (sau alte legume, dupa gustul fiecaruia), ceapa, se adauga o maioneza vegana si se obtine astfel o salata de cruditati fantastica!
Eu am avut ani de zile topinambur in gradina, intr-un colt unde nu batea deloc ploaia si de aceea nu crestea nimic altceva. Ii admiram florile superbe, dar ca se mananaca ceva de la el - habar n-am avut asa de mult timp!! Este o planta foarte putin pretentioasa, de o frumusete rara, care inmagazineaza in radacinile ei tot soarele verii eu nu mi-as mai putea imagina gradina mea fara ea.
Helianthus tuberosus sau topinambur, măr-de-pământ, morcov-porcesc, nap porcesc, pere-iernatice, este o plantă din familia Asteraceae. Topinamburul este o plantă de cultură de la care se folosesc tuberculii subterani. Topinamburul este o plantă perenă, care are o tulpină ierboasă ce poate atinge o înălţime de 3 m, partea vegetativă a plantei se uscă toamna. Primăvara răsare din nou din tuberculii subterani, planta are frunze alungite păroase, flori galbene ce ating diametrul de 8 - 10 cm (sursa Wikipedia).
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/Tobinambur1.jpg
Fișier:Sunroot top.jpg