Desigur din unghiul bunului-simt....... Si uite asa, cu schimbarea unghiului, am ajuns eu sa fiu absolut impotriva creselor. Si a gradinitelor. Si a scolilor. Daca v-ati revenit deja din soc, m-as bucura tare mult daca ati avea rabdarea sa cititi mai departe.
Raman la parerea mea, ca locul copilului este langa mama lui si nu in institutii "specializate", mai ales in primii ani de viata (cel mai bine 6-7 ani, DAR CEL PUTIN 3ani!! - chiar credeti ca degeaba vorbeste romanul despre cei 7 ani DE-ACASA?). NIMENI nu poate suplini mama!! Va spun iar cu mana pe inima, ca daca as fi avut cu ani in urma mintea de acum, nu
mi-as mai fi dat copiii sub nicio forma la gradinita (la 3 ani cand l-am dus pe fiul meu la gradinita si am vazut cum plange si cat de disperat este, l-am luat acasa cu viteza luminii, dupa numai trei zile de proba; din pacate, un an mai tarziu, aflata sub presiunea familiei, am cedat si l-am dat la gradinita - si regret si astazi decizia gresita!!), as fi facut tot
posibilul sa stau acasa langa copiii mei, pentru a-i putea insoti cu
vorba, fapta, sufletul si inima pe calea minunata a copilariei. Sunt ani
foarte putini, care trec nemapoimenit de repede: ei nici nu se mai intorc vreodata
si nici nu-i vom mai putea recupera candva, cand vom avea noi in cele din
urma timp si chef sa ne ocupam de copiii pe care i-am adus pe lume. Iar
toti acesti ani risipiti lasa "crapaturi" enorme in relatia parinte-copil, goluri
care nu vor mai putea fi umplute cu adevarat NICIODATA. Eu si acum lucrez pe aceste "santiere" sufletesti......
Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul actiunii de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona sau educatorii de la gradinita - oameni cu totul straini (de cele mai multe ori prost platiti, obositi si nu de putine ori incarcati si depasiti de problemele personale) - pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei. Dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.
Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul actiunii de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona sau educatorii de la gradinita - oameni cu totul straini (de cele mai multe ori prost platiti, obositi si nu de putine ori incarcati si depasiti de problemele personale) - pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei. Dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.
Problema majora astazi este ca
TOATE statele/guvernele nu NU FAC absolut NIMIC ca sa sprijine cu adevarat familiile,
caci situatia familiilor, in special a mamelor, este la fel de tragica atat in Romania, cat si in restul lumii.
Tocmai mi-am dus astazi masina la revizie (aici in Belgia) si acolo lucreaza o
fata din Romania. Face curat. Nu am mai vazut-o de foarte mult timp, si cand am intrebat-o ce-i face baiatul, mi-a
povestit, cu mare bucurie si mandrie (ii straluceau ochii, mai ca incepeam sa plang de duiosie, asa de mila mi s-a facut de ea....), ca are acum si o fetita de 4 luni, pe care insa a trebuit sa o dea la
cresa de la 3 luni, caci nu are incotro, trebuie sa lucreze. A intarcat-o la 2 luni si acum fetita este hranita cu lapte praf si borcanele, intr-o cresa oarecare, de un catre un om strain.
ATENTIE MARE: Nu vreau in niciun caz sa judec aici mamele care TREBUIE sa se duca la munca, caci altfel nu au cum sa supraviatuiasca si nu au ce le pune copiilor pe masa - ele chiar NU au alta solutie si ele au toata compasiunea mea sincera. Din contra, eu vreau sa arat cu degetul, desi nu este frumos, pe adevaratul vinovat!! Si incep cu un exemplu concret: in Germania, un loc de gradinita il costa pe statul german cca. 1400€ pe luna. Eu vin acum si va intreb: cati parinti nu ar sta acasa, si in loc sa faca o munca oarecare, care de cele mai multe ori nu le face nicio placere, ar avea mai degraba si mai cu bucurie grija de copiii lor, daca ar avea la dispozitie lunar acesti bani?? Dar statele nu doresc ca parintii sa se ocupe de copiii lor, caci ar putea face din ei oameni periculosi: oameni care gandesc, care judeca, care au o inima deschisa si o legatura stransa cu sufletul lor si care nu fac ceea ce li se comanda, daca nu cred cu adevarat in lucrul respectiv. Si de aceea se si agita peste tot in lumea asta apele aiurea, mai ales in timpul campaniilor electorale, si se arunca praf in ochii alegatarilor cu locurile gratuite la gradinite si scoli cu program prelungit..... Referitor la Romania, cati parinti nu si-ar educa copiii acasa daca ar primi lunar suma pe care si statul roman o plateste pentru orice copil care merge in Romania la scoala? Sistemul este gresit, invechit si complet depasit, iar noi nu trebuie sa ne lasam mai departe prostiti in fata!
ATENTIE MARE: Nu vreau in niciun caz sa judec aici mamele care TREBUIE sa se duca la munca, caci altfel nu au cum sa supraviatuiasca si nu au ce le pune copiilor pe masa - ele chiar NU au alta solutie si ele au toata compasiunea mea sincera. Din contra, eu vreau sa arat cu degetul, desi nu este frumos, pe adevaratul vinovat!! Si incep cu un exemplu concret: in Germania, un loc de gradinita il costa pe statul german cca. 1400€ pe luna. Eu vin acum si va intreb: cati parinti nu ar sta acasa, si in loc sa faca o munca oarecare, care de cele mai multe ori nu le face nicio placere, ar avea mai degraba si mai cu bucurie grija de copiii lor, daca ar avea la dispozitie lunar acesti bani?? Dar statele nu doresc ca parintii sa se ocupe de copiii lor, caci ar putea face din ei oameni periculosi: oameni care gandesc, care judeca, care au o inima deschisa si o legatura stransa cu sufletul lor si care nu fac ceea ce li se comanda, daca nu cred cu adevarat in lucrul respectiv. Si de aceea se si agita peste tot in lumea asta apele aiurea, mai ales in timpul campaniilor electorale, si se arunca praf in ochii alegatarilor cu locurile gratuite la gradinite si scoli cu program prelungit..... Referitor la Romania, cati parinti nu si-ar educa copiii acasa daca ar primi lunar suma pe care si statul roman o plateste pentru orice copil care merge in Romania la scoala? Sistemul este gresit, invechit si complet depasit, iar noi nu trebuie sa ne lasam mai departe prostiti in fata!
In acelasi timp, este trist dar foarte adevarat, si este o alta grava problema a familiilor moderne, ca
foarte multi parinti sau bunici nu mai au niciun chef sa se ocupe de
copii, respectiv nepoti, si-i pun numai in fata televizorului si a
calculatorului.... Noi am fost din pacate crescuti astfel incat sa nu avem incredere in noi. Nu ne cunoastem nici potentialul si nici nu banuim ce resurse imense sunt ascunse in noi. Iar aceste lucruri se manifesta negativ in primul rand in modul in care ne crestem copiii. Asa ca il aduc aici iar pe André Stern in discutie.
Caci el este un om care nu a fost nicio zi la scoala, iar parintii lui nu
s-au ocupat in mod special de ceea ce trebuia sa invete. Intr-adevar,
mama lui a fost invatatoare (dar a renuntat sa mai lucreze in momentul
in care a avut copiii, caci si ea, ca si mine, a considerat ca educatia
si cresterea copiilor reprezinta o ocupatie in sine, la fel de importanta ca orice alta meserie, demna de tot respectul si de aceea si trebuie in cele din urma sa fie acceptata ca atare de catre toata lumea!!!), dar eu sunt de parere ca orice parinte, care
stie sa-si foloseasca mintea, actioneaza logic si cu bun-simt, are
competenta de a-si invata copiii absolut toate lucururile care conteaza
cu adevarat in viata. Tatal lui André, Arno Stern, este un om f. respectat si
bine vazut, nu a fost nici el prea mult lal scoala, caci la 9 ani a
trebuit sa fuga cu familia lui din Germania si a trait pana la sfarsitul
razboiului prin Franta si Elvetia prin tot felul de lagare pentru evrei. Ma gandesc aici si la bunica mea (si la Tante Sara si la domna Ibrian), care la randul ei a avut prea multa scoala, dar a avut mai multe minte si mai mult bun-simt ca multi oameni cu 2-3 facultati (uitati-va numai la politicienii romani si stiti exact ce vreau sa spun!). Ea m-a invatat toate lucrurile cu adevarat VITALE, pe care niciuna dintre scolile pe care le-am urmat nu a stiut sa mi le transmita. Si nu diploma de facultate m-a facut sa ajung unde sunt, ci mai degraba povestile bunicii spuse cu glas duios la gura sobei. Si lectiile de viata din bucataria ei de vara sau din gradina de zarzavat, livada si de la vie. Sa ne amintim aici, si de unul dintre cei mai mari pedagogi din istoria Romaniei: Smaranda Creanga - rezultatul fantastic al pedagogiei ei, este, zic eu, incontestabil......
Este esential sa intelegem, ca nu orice om trebuie sa cunoasca neaparat
calculul diferential, integral, chimia anorganica, fizica cuantica s.a.m.d. pentru a reusi cu adevarat in viata. Un
copil care creste fericit (si un copil care este neglijat atat de
evident de parintii sau de bunicii sai NU are cum sa fie fericit) are
incredere in sine, este echilibrat psihic, fizic si sufleteste, are
dorinta innascuta de a invata si priveste viata cu incredere. Si daca
vrei sa inveti ceva cu adevarat, poti invata la orice varsta. De fapt,
toata chestiunea este foarte simpla, dar tocmai toata presiunea facuta asupra
parintilor, venita din toate partile (nimic nu este intamplator, tot ceea ce se intampla este
intentionat si perfect planificat si ghidat de la un nivel inalt!) are ca scop sa-i
descurajeze si sa le bage frica-n oase (copiii fara scoala sunt niste salbatici, prosti, tampiti si necivilizati si alte astfel de teorii mai mult sau mai putin fantastice!), ca nu cumva sa indrazneasca careva sa faca
ceva ce ar putea sa aduca prejudicii sistemului. Caci un om care se teme, care
nu are incredere in el, este cel mai usor de manipulat si de controlat!
Sa nu uitam o clipa ca lumea are nevoie si de tarani si de meseriasi buni si nu numai de diplomati si de doctori in te miri ce domenii.... Un copil care are inclinatie si pasiune pentru un mestesug, va avea mult mai mult de castigat daca parintii sai il incurajeaza in directia respectiva, decat daca ii platesc meditatii ca sa intre la o facultate care nu-l intereseaza deloc. Cum bine accentua Alexander Sutherland Neill: "Studentii care nu
sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori
necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut
deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima
mana." Tot de la domnul Neill: "Scopul
existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe
care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata
care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine
care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii
din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti. Copiii nu pot fi
fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma
intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel
in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de
servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul
de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe
umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "
Si iar nu ma pot stapani si iar reiau exercitiul meu preferat de gandire: " Haideti sa ne imaginam ca Mozart s-ar fi nascut de exemplu pe 27 ianuarie
1996. Sa-l numim Mozart`96. Cu siguranta ca ar fi fost dat la gradinita, cel tarziu de la 2 ani, si apoi ar fi mers la
scoala din colt; desi tatal acestui copil ar fi fost tot violonist la
orchestra din Salzburg, nici nu s-ar gandit vreo clipa sa se ocupe personal de
educatia copiilor sai. Mie-n suta ar fi avut televizor in camera, Nintendo pe noptiera, calculatorul pe masa si telefonul mobil in
buzunar. Ca in orice familie de muzicieni, cu siguranta ar fi fost si copilul Mozart
´96 dat la o scoala de muzica, nu poate pentru ca ar fi avut talent, ci mai degraba ca sa duca mai departe traditia familiei, dar cu atata scoala normala, aparate,
distractii, cumparaturi etc. chiar credeti ca ar fi avut timpul si
linistea sa cada in contemplatie si sa patrunda in lumea profunda a
muzicii asa cum a facut-o adevaratul Mozart? Si mai conteaza oare ca
Mozart nu stapanea cu siguranta calculul integral si poate nu avea
decat o vaga idee despre legile fizicii si chimiei? Caci chiar si fara
aceste lucruri, el a reusit ceva mult mai maret: a daruit omenirii
comori si valori incomensurabile si nemuritoare.
Vesnicul copil Mihaela Walter, care cu foarte putin timp in urma, la 46 de ani, a invatat de la fetita sa de 10 ani sa cante la fluier, va doreste multa pace si liniste sufleteasca si va incurajeaza sa cautati, si pana in panzele albe, raspunsul care va aduce caldura in inimile voastre! Caci numai el este cel adevarat!
Din repezeala, am uitat cea mai mare lectie de viata SI de pedagogie pe care am primit-o astazi, cu tare mare bucurie:
