Cu multi, multi ani in urma, pe vremea cand lucram la un minister, a trebuit sa duc intr-o buna zi, niste documente la un departament cu care noi nu lucram in mod obisnuit. Am suit multe etaje (chiar si atunci, nu foloseam aproape niciodata liftul), am gasit biroul, am batut politicos la usa si am intrat. Si in acel moment, mi-am pierdut pur si simplu suflarea: pe peretele de langa usa, atarna un calendar. Cred ca nu am spus nici macar buna ziua, am intrebat numai pierduta: "Vaaaaai, ce peisaj frumos, unde este?" Un munte, un lac si o bisericuta mica si alba, cu turlele ca niste cepe rosii. Si eu devenisem dintr-o data o parte din peisaj.......
Erau clar cu totul alte vremuri: nu am gasit nicaieri nici numele locului, nici al fotografului, nici macar editura sau tipografia nu erau mentionate. Dar locul acela minunat mi-a intrat in suflet si acolo a ramas, chiar daca nu stiam unde este. Ca si gandul ca intr-o buna zi voi ajunge si eu acolo.
Dupa multi ani, cu totul neasteptat si intamplator, am descoperit locul intr-un reportaj al televiziunii germane: Königssee. De atunci, am ajuns la lacul si muntele visurilor mele de nenumarate ori - si vara, si iarna, si primavara, si toamna. Este la fel de frumos in orice anotimp, in orice moment al zilei. Dumnezeu este aici parca vizibil si palpabil. Asa ca e usor sa-mi amintesc sa-i multumesc, de fiecare data cu lacrimi in ochi si inima saltandu-mi din piept.
De astazi este iar vacanta. Si unde mergem? Desigur iar la muntele vrajit.......
Un bun prilej sa ne mai burdujim camarile sufletesti cu adevarate comori: cu imagini si sunete rupte din Rai. Traim, devenim una cu muntele, cu apa, cu fiecare fir de iarba, cu fiecare copac si fiecare fiinta de acolo. Si devin din ce in ce mai convinsa, ca sunt una dintre cele mai norocose si mai fericite fiinte din lume. Iubesc viata si viata ma iubeste. Multumesc, multumesc, multumesc!
