Doresc sa mentionez de la bun inceput ca nu vreau sa "dau" nimanui in cap si ca nu ma consider in niciun caz mai buna ca ceilalti oameni, doar pentru ca eu nu mai mananc carne! Am inceput sa-mi "perii" putin blogul si mi-am dat seama ca are multe lacune, de cele mai multe ori in punctele esentiale (si mi-au atras atentia si mai multe cititoare dragi, de a caror parere am tinut si tin in continuare seama) si asa m-am gandit sa incep incet-incet sa mai completez.
Mai jos, am adunat putina teorie despre veganism (de necrezut, dar n-am reusit in atatea luni sa atac aceasta tema!!), insotita de cateva ganduri personale, ganduri pe care ani de zile (aproape 40!) nici eu nu mi le-am facut, dar care au devenit acum parte integranta a vietii mele noi, la care nu cred ca voi renunta vreodata, din simplul motiv, ca sunt absolut convinsa (100%) de veganism si de hrana vie, ca urmare a experientei personale, dar si datorita experientei adunate la Alianta pentru Sanatate din Germania, si nu in ultimul rand si datorita contactului personal cu multi dintre cititorii acestui blog.
Ce este alimentatia vegana - veganismul?
O alimentatie vegana nu contine niciun fel de produs de origine animala - in dieta vegana nu se consuma carne, peste, lapte si produse lactate, oua sau miere. Atata timp cat este practicata corect, alimentatia vegana este foarte sanatoasa si este cel mai bun lucru pe care il poate face oricare dintre noi pentru mediu, clima, animale si oameni,
Veganism - pentru sanatatea omului
Ce inseamna o alimentatie vegana practicata corect?
Daca se mananca in fiecare zi cartofi prajiti, se mananca vegan, insa un astfel de mod de alimentatie nu este nici pe departe unul sanatos. Cu alte cuvinte, renuntarea la carne, peste, lapte, branza, oua si miere nu duce automat la atingerea unei stari bune de sanatate. O alimentatie vegana care contine
zahar, faina alba, grasimi rafinate, aditivi si produse alimentare procesate industrial (marfa supermarket) este aproape la fel de daunatoare sanatatii, ca si o alimentatie care contine carne, lapte, oua, etc. Domnul
dr. Bruker avea obiceiul de a-i numi pe acesti vegetarieni "Pudding-Vegetarier" si nu a incetat o clipa toata viata sa, sa traga semnalele de alarma privind pericolul pe care il reprezinta o astfel de alimentatie pentru sanatate.
O alimentatie vegana integrala (practicata corect) contine fructe si legume proaspete sau uscate (pe cat posibil biologice, netratate cu ingrasaminte chimice), seminte si cereale integrale si uleiuri extrase la rece si nerafinate. Ca indulcitori se folosesc
cu masura cel mai bine fructele uscate, nu se consuma nici sirop de agave, de artar sau alti indulcitori supraprocesati, singura alternativa ar fi frunzele proaspete sau uscate de
Stevia rebaudiana!
De ce nu se hranesc atunci toti oamenii vegan?
Pentru ca foarte multi oameni cred minciunile din reclame si nu-si pot imagina ca produsele de origine animala sunt de fapt cheia celor mai multe boli! Industria alimentara cheltuie anual niste sume imense pentru a mentine credibilitatea acestor "povesti", am fost zeci de ani de zile "vaccinati" permanent cu ideea ca fara produsele de origine animala nu putem fi sanatosi, ca daca incetam sa consumam carne ne vom confrunta cu niste carente masive, care pot duce la pierderea sanatatii si chiar la moarte. Se finanteaza anual zeci de studii, care sa demonstreze cat de sanatos este consumul de carne, se intocmesc statistici mai mult sau mai putin corecte (de exemplu cele in care sunt bagati toti vegetarienii, si cei care manaca in fiecare zi fast food vegetarian),s.a.m.d. Intrebarea este daca credem aceste lucruri mai departe sau daca incepem sa cercetam singuri lucrurile din spatele fatadei???
Aşa cum nota si dl. prof. Antonio Inacio Andrioli (un
foarte cunoscut opozant al tehnicii agro-genetice), 95% dintre toţi
cercetatorii şi dintre toate laboratoarele şi bursele de studii din
întreaga lume primesc finanţǎrile necesare din partea industriei. Cum mai
putem avea încredere într-o astfel de ştiinţǎ?? Cum mai putem crede, cǎ
rezultatele studiilor lor sunt într-adevar obiective şi reflectǎ realitatea? Pe
plan mondial, sunt foarte puţini oameni de ştiinţǎ independenţi, iar
rezultatele studiilor acestora sunt de cele mai multe trecute sub tǎcere,
încercându-se, prin toate metodele posibile, pe absolute toate planurile,
discreditarea, defǎimarea sau intimidarea acestor oameni.
La toate acestea, se mai adauga si faptul ca medicii sunt din pacate insuficient pregatiti in domeniul nutritiei, aceasta materie fiind tratata in toate facultatile de medicina din lume destul de superficial, deci cine nu are inclinatii autodidactice, de unde sa stie ca se poate si altfel??? Tot domnul
dr. Bruker sublinia mereu faptul ca medicii nu sunt suficient pregatiti in acest domeniu in facultatile de medicina, ca stiu la terminarea studiilor absolut totul despre boli, dar prea putin despre sanatate.....
Si pentru ca tot a venit vorba despre statistici, cateva date deosebit de interesante:
Veganism - pentru drepturile omului
Zilnic mor in lume 43.000 de copii de foame, in timp ce aproximativ 50% din productia mondiala de cereale si 90% din recolta de soia sunt folosite ca furaje pentru animalele industriei alimentare din tarile dezvoltate.
Un exemplu concret: In Guatemala, 75% din copiii sub 5 ani sunt subnutriti. In ciuda acestui fapt, in Guatemala se exporta anual 17.000 tone de carne in SUA!! Pentru cresterea acestor animale, sunt necesare cantitati imense de cereale, cu care ar putea fi hraniti fara problema toti acesti copii subnutriti! In loc sa-i hranim pe oamenii care sufera de foame din lume, noi le luam mancarea pentru a hrani animalele chinuite, tinute in conditii ingrozitoare de industria alimentara. Elvetianul Jean Ziegler, comisar ONU pentru drepturile omului la hrana, sustine clar:
"Agricultura mondiala ar putea sa hraneasca fara probleme 12 miliarde de oameni. Acest lucru inseamna, ca un copil care moare astazi de foame este de fapt asasinat!"
Veganism - pentru protectia climei si a mediului inconjurator
Zootehnia produce cu circa 40% mai multe gaze care provoaca efectul de sera ca toate masinile, avioanele, camioanele ai vapoarele din lume!! Conform unui studiu efectuat de Insttitutul WorldWatch, consumul de carne, lapte si oua este raspunzator pentru cel putin 51% din emisia de gaze!
Fiecare dintre noi decide zilnic la cumparaturi, daca contribuie la distrugerea mediului si a climei!
Pentru mine aceste fapte au insemnat foarte mult, gandul ca pot sa fac ceva CONCRET pentru protectia mediului, ca-mi pot aduce asa mica mea contributie la salvarea acestei lumi minunate, mi-a dat intotdeauna "aripi"....
Veganism - pentru drepturile animalelor
Sa presupunem ca intr-o buna zi ar aparea niste super-fiinte superioare omului. Sa presupunem ca acesea fiinte ar revendica pentru sine cea mai mare parte a lumii si ar exclude omul, exact asa cum face omul cu animalele. Ar avea atunci aceste super-fiinte dreptul sa:
-tina oamenii toata viata lor in captivitate si sa-i chinuiasaca?
-sacrifice oamenii in abatoare pentru a le manca carnea?
-le ia mamelor pruncii, pentru ca acestia sa nu bea lapte mamelor lor, astfel incat acest lapte sa poata fi mult cu masini de aceste super-fiinte, pana la extenuarea completa a mamelor (stiati ca o vaca traieste aproximativ 20 ani, o vaca de lapte din fabricile de animale traieste numai 5 ani!)?
-ii omoare pe pruncii acestor mame?
-testeze pe oameni medicamente?
-faca experimente pe oameni?
-organizeze vanatoare de oameni, ca sport de agrement?
-ii inchida pe oameni in custi, etc.?
Ce morala domneste in aceasta lume fatarnica, in care dicteaza dreptul celui mai puternic?
Despre faptul ca omul nu are niciunua dintre carcterisicile carnivorilor, cat si alte date istorice, etice, antropologice,etc., deosebit de interesante despre alimentatia naturala, cititi cel mai bine in cartea medicului
Marian Paraschiv "Tratat pentru alimentatia naturala a omului".
Cam aceasta ar fi teoria, practica mea de toate zilele arata asa: eu mananc vegan si crud (in proportie de 100%, foarte, foarte rar fac o exceptie - de exemplu am fost in vara in Romania intr-o vizita la niste rude dragi, care stiau ca eu mananc "altfel" si mi-au pregatit de aceea cu multa dragoste, special pentru mine.... salata de vinete - nu am comentat, am mancat putina salata de vinete pe rosii, toata lumea a fost fericita si eu nu am murit!) de peste 4 ani (din 2007) si nu am absolut nicio carenta, din contra, mi-am rezolvat toate problemele de sanatate, am mai multa energie ca niciodata, mi-am regasit linistea sufleteasca si ce este mai important, m-am regasit pe mine insami!
Mai mananc cateodata cate o lingurita de miere, miere de salcam adusa de mama tocmai de la Tante Eva de la Husi, cea mai buna miere de salcam din lume, pe care o mananc deja de peste 43 de ani, iar de multe ori, o lingurita din aceasta miere este pentru mine mai mult decat un desert, este un adevarat "medicament" impotriva dorului de tara!
Foarte importante sunt pentru mine plantele din flora spontana, dar si toleranta fata de ceilalti oameni, la urma urmei si mie mi-au trebuit foarte multi ani pana am descoperit toate aceste lucruri, chiar ma intreb acum, cum m-as fi uitat eu cu 25 de ani in urma la cineva care mi-ar fi povestit, ce v-am povestit eu voua astazi......
Va doresc multa sanatate si multa liniste sufleteasca!
Cu drag,
A voastra Mihaela