joi, 17 iunie 2010

Un mare medic german, care a aplicat hrana vie ca metoda de tratament - Dr.med. Max Otto Bruker (1909-2001)

Dr. med M.O.Bruker s-a născut pe 16.11.1909 în Reutlingen în Germania. După examenul de bacalaureat, a studiat medicina la Universităţile din Tübingen, München, Berlin şi Viena. După absovirea facultăţii de medicină, a practicat la mai multe spitale şi clinici, după începerea celui de-al doilea război mondial fiind recrutat în serviciul militar şi trimis pe front ca medic militar în lazarate din Franţa, Norvegia şi Finlanda.

Din 1946 şi până în 1975 a condus Clinica pentru debili mintali şi epileptici Eben-Ezer din Lemgo, iar din 1977 devine medic şef al Clinicii Lahnhöhe din Lahnstein.

Doctorul Bruker a profesat în 1938 la Clinica biologică şi homeopată din Bremen, decoperind cu această ocazie, efectul terapeutic benefic al postului negru, al curelor cu hrană netratată termic şi al homeopatiei în tratarea diverselor boli acute şi cronice. Succesele terapeutice extraordinare obtinuţe prin aceste tratamente, l-au determinat să se preocupe foarte intens de rolul alimentaţiei în tratarea bolilor, studiind în acest scop lucrările foarte multor specialişti din domeniul nutriţiei, fiind însă în special impresionat de lucrările profesorului Werner Kollath şi ale doctorului M.O.Bircher-Benner. De aceea, începe din 1947, ca primă măsură la Clinica Eben-Ezer, cu trecerea bolnavilor la o alimentatie integralặ bogată în vitamine, minerale şi substanţe vitale, putând astfel, să studieze direct efectul regimului alimentar aspura stării de sănătate a bolnavilor şi sặ sintetizeze observaţiile sale în mai multe studii şi lucurări apărute în diverse publicaţii medicale. În 1970 apare cea mai importantă carte a sa numită “Hrana noastră - soarta noastră”, în care prezintă teoria sa conform căreia, toate bolile au un factor comun şi anume încălcarea legilor naturii. Dr. Bruker aprecia că aproximativ 80% din boli sunt produse de greşeli în alimentaţie. Dieta alimentară recomandată de dr. Bruker este o dietă vegetariană, care cuprinde numai produse integrale, biologice, neprelucrate industrial. El sublinia faptul că este absolut necesar să se coreleze cantitatea de hrană netratată termic cu gradul de sănătate ce se doreşte a fi atins, spunând: “Cu cât se consumă mai multă hrană crudă, cu atât este mai mare efectul de vindecare şi efectul de prevenire al bolilor”. De aceea recomanda în cazurile foarte grave, o dietă bazată exclusiv pe hrana vie.

Însă cu cât critica mai mult industria alimentara şi industria atomică şi cu cât încerca mai mult să facă populare adevaratele cauze ale bolilor, cu atât se înmulţeau atacurile împotriva sa. Numai industria zahărului din Germania, i-a intentat nenumarate procese, încercând să-i interzică dreptul de a scrie în cărţile sale despre efectul deosebit de nociv al zahărului aspura sănătăţii. Dar dr. Bruker a reuşit a câştige toate procesele şi a continuat să scrie şi să propage neobosit mai departe teoriile sale.

Dr. Bruker a întocmit pe baza experienţelor sale clinice şi a studiilor efectuate pe o perioada de peste 60 de ani de profesare a medicinei naturale, o listă a bolilor cauzate de o alimentaţie greşită după cum urmează:

1- Distrugerea aparatului dentar şi poziţionarea greşită a dinţilor (acest lucru se datoreşte alimentaţiei greşite din generaţiile precedente);

2- Bolile aparatulului locomotor, aşa numitele boli reumatice, artroza, artrita, hernia de disc şi bolile coloanei vertebrale;

3- Toate bolile metabolice (obezitatea, diabetul, formarea pietrelor la diferite organe, guta,etc);

4- Majoritatea bolilor aparatului digestiv (constipaţia, bolile hepatice, renale şi intestinale, etc.);

5- Bolile cardio-vasculare (infarctul miocardic, tromoboza, apoplexia,etc.);

6- Slăbirea sistemului imunitar, fapt manifestat în îmbolnăvirea repetată a căilor respiratorii (răceli, gripe,etc.) şi în apariţia infecţiilor renale şi urinare;

7- Majoritatea reacţiilor alergice, aşa numitele alergii;

8- Apariţia cancerului este strâns legată de modul de alimentaţie.

Pentru a redobândi o stare de sănătate bună este absolut necesar să se elimine complet din alimentaţie zahărul, făina albă şi grăsimile rafinate şi prelucrate industrial, iar pe cealaltă parte, trebuie consumate numai produse cerealiere integrale, cantităţi mari de fructe şi legume (în mare parte în stare crudă) şi grăsimi naturale

Dr.Bruker sublinia mereu: “Noi medicii, suntem insuficienţi pregătiţi la universităţile de medicină în ceea ce priveşte cauza bolilor. Acest lucru este în special valabil în cazul nutriţiei!”.

Pentru a contribui mai bine la răspândirea acestor fapte deosebit de importante pentru sănătatea populaţiei, el înfiinţează din 1978 “Societatea pentru Consultanţă de Sănătate”, în cadrul căreia se oferă cursuri de nutriţie pentru pregătirea unor consultanţi în domeniul sănătăţii. Dr. Bruker a predat cursurile de nutriţie chiar si la vârsta de 90 de ani, retrăgându-se complet din activitatea medical doar cu puţin timp înainte de moartea sa.



Societatea pentru Consultanţă de Sănătate activează în continuare, de mai multe ori pe an au loc cursurile de pregătire, iar în cadrul societăţii funcţionează mai departe cabinetul medical condus de doctoral Birmanns, medic desemnat de dr.Bruker încă din timpul vieţii şi iniţiat de el personal, un timp lucrând amândoi în cadrul societăţii.



Pentru informatii suplimentare sau consultatii:


Gesellschaft für Gesundheitsberatung (GGB)e.V.

Dr.Max-Otto-Bruker Straße 3

56112 Lahnstein/Rhein
Germania

Tel.02621-917017

www.ggb-lahnstein.de

8 comentarii:

  1. Hrana vie este singurul medicament care te scapa de orice boala.de la ului de masline virgin pana la seminte crude de floarea soarelui si dovleac.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea,
    Nu ai vrea sa ne impartasesti mai multe din experienta ta? Cred ca ar fi foarte interesant pentru noi toti!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mii de multumiri pentru acest articol! (Serban Vasile)

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Serban,

    Un compliment de la tine, valoreaza cat 10, iti multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  5. il admir pentru curajul sau!sunt de ore intregi pe blogul tau si nu ma satur....

    RăspundețiȘtergere
  6. Nimic nu e intamplator, draga Mimi! Iti multumesc din suflet pentru ca mi-ai deschis ochii si aici! Chiar acum am terminat de citit cartea "Mancarea noastra - Destinul nostru" si ma unge pe suflet sa stiu ca sunt pe drumul cel bun!
    Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  7. Azi m-am intors de la seminarul de nutritie (Grundlagenseminar) in casa dr. Bruker din Lahnstein! Chiar pe 16 noiembrie, de ziua lui, am inceput, mi-am serbat apoi pe 19 si ziua mea acolo, a fost cadoul meu de ziua mea, pentru mine!
    A fost o incantare, mi-am adus cu mine tone de motivatie si am sa continui cursul de pregatire pana imi iau diploma de health coach!
    Te imbratisez cu mult drag, Mimi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo, scumpa Feli! Ma bucur mult ca iti place si ma bucur si mai mult ca esti hotarata sa faci cursul complet, pana la sfarsit. Iti tin pumnii si-ti doresc toate cele bune. Si cu ceva intarziere LA MULTI ANI!!!!!!

      Ștergere