joi, 31 martie 2016

Aproape totul (?) despre regina plantelor - Urzica si retete cu urzici

Numai despre urzica s-ar putea scrie o carte intreaga. Si eu am scris cu ani in urma despre ea, din pacate, mult prea pe scurt pe blog si de-a dreptul telegrafic in cartea "Plante comestibile din flora spontana". Dar urzica este o parte integranta a vietii mele, ma insoteste inca din copilarie, si m-a ajutat atat de mult in toti acesti ani, incat a devenit de fapt chiar o parte din mine. Si cateodata, se poate vedea usor aceasta legatura stransa a mea cu urzica, caci imi arat si eu din cand in cand partea intepatoare (coltii!?), de exemplu, atunci cand citesc lucruri false taman despre urzica!! De aceea revin astazi cu ceva mai multe amanunte, pentru a elimina (sper eu) definitv  neadevarurile  care tot circula in Internet.
 Urzicile se mananca si crude. Lista expertilor de specialitate (din Germania, Franta, Anglia, Spania, Rusia si USA) care demonstreaza acest lucru este lunga. De exemplu, sucul de urzici crude a facut adevarate minuni in cazul multor oameni care nu mai aveau nicio spernata de viata si-si asteptau numai moartea (Rudolf Breuß, Elena Nita Ibrian, Ovidiu Bojor, Maria Treben, Galina Schatalova). 
Nu mai credeti chiar tot ce cititi pe Internet, mai ales pe blogurile unor persoane care nici macar nu-si dau numele. Daca cineva are ceva de spus si o spune tare si raspicat, inseamna ca sta in spatele celor afirmate. Daca cineva are nevoie sa se ascunda in spatele unui pseudonim sau a unui blog fara autor, ce credibilitate ii putem acorda persoanei respective?!? Eu personal nu citesc astfel de bloguri! Iar ca la Wikipedia o sa gasiti si nenumarate prostii, nu incetez sa o tot repet de peste 6 ani..... Procurati-va mai bine cartile corifeilor, iar la noi in tara sunt, multumim lui Dumnzeu, destui. De exemplu, domnul farmacist Ovidiu Bojor sau doamna Elena Nita Ibrian!

Urzicile pot fi consumate la orice varsta, deci nu va mai temeti si nu va privati copiii de avantajele exceptionale ale urzicii! Este intr-un fel foarte ciudat, cum putini isi fac ganduri cand le dau copiilor bomboane, un borcan de iaurt sau alte produse industriale (adevaratele OTRAVURI!), dar se tem de o frunza de urzica.... Observati manipularea din "umbra"??

Urzicile se pot culege si fara manusi. Si nu sunt nicidecum daunatoare datorita dozelor mici de otrava continute in perisorii ei urticanti. Cine o cunoaste si o iubeste, poate sa o culeaga insa foarte bine si fara manusi. Si eu o culeg de ani de zile cu mainile goale, asa cum am invatat si de la multe taranci batrane din Romania, care cunosc natura nu din carti si de pe bloguri, ci din viata de zi cu zi, din propria lor experienta. Si care stiu ca si noi oamenii suntem la randul nostru o parte a naturii. Natura nu este niciodata impotriva noastra, noi nu o mai cunoastem si nu ii mai intelegem mesajele!! Si asa cum bine spunea Goethe: "Natura are intotdeauna dreptate! Numai omul greseste!"
Urzicile se apuca cu doua degete, cu grija, sub frunze, se pune mana pe ele intotdeauna de jos in sus (asa se "dezactiveaza" perisorii). De la preotul Sebastian Kneipp incoace, si-au alinat insa probabil deja milioane de bolnavi reumatici durerile cu urzici: daca se urzica locul dureros cu planta proaspata, durerea trece sau macar se diminueaza considerabil! Mare noroc ca la vremea respectiva nu se putea analiza totul, si oamenii nu aveau habar de acid formic, histamina samd.......
Urzica este buna, frumoasa si folositoare, un adevarat dar de la Dumnezeu. Nici nu vreau sa scriu aici epitetele pe care le-am citit pe diferite site-uri referitoare la urzica. Ma doare sufletul cand citesc asa ceva. Dar stiu ca ele de fapt se refera numai la persoana care le-a scris, caci nu reflecta deloc adevarul despre urzica. Urzica este unul dintre cei mai buni profesori ai omului. Ea ne arata cel mai bine ca si plantele sunt fiinte vii, ca daca vrem, putem comunica direct cu ele. Mie imi place sa cred ca eu pot sa culeg urzica cu mana libera, pentru ca ea stie ca o iubesc si am nevoie de ea, si atunci imi da voie sa-i adun frunzele si semintele. Se sacrifica pentru mine, ca o mama pentru copilul ei...... Lumea poate fi vazuta insa si pragmatic: multi autori de specialitate subliniaza ca si cu timpul, se capata un fel de imunitate si se reduce senisbilitatea la intepturile urzicii. 
Urzica este  o planta exceptionala, tipic antropofila, adica iubitoare de oameni ("este legata de asezarile omenesti sau de locuri in care a intervenit activitatea umana - pe langa case, garduri, magazii, in locuri gunoite" - Ovidiu Bojor  in "Farmacia naturii") - cine nu a priceput acest lucru, are numai de pierdut. Preotul german Künzle a pus foarte bine punctul pe "i"(cu aproape 100 de ani in urma): "Bunul Dumnezeu i-a dat aceastei plante focul, ca sa poate sa se apere: caci este iubita de aproape toate animalele, de la larva si pana la vaca. Daca nu ar fi fost protejata de perisorii ei usturatori, ar fi disparut deja de mult timp de  pe fata pamantului, atat de buna este ea pentru om, plante si animale."



Si Maria Treben avea mare incredere in urzica. Dupa parerea ei, nu se poate "lipi" cancerul de un om care consuma zilnic urzici! Iar Rudolf Steiner (scolile Waldorf, antropozofia si agricultura bio-dinamica in care urzica joaca un rol crucial!) avea la randul sau o mare admiratie si dragoste pentru urzica, pe care o numea regina plantelor. 

Lasati urzicile sa traiasca si in apropierea voastra: daca aveti gradina, dati-le un locusor al lor, daca nu aveti decat un balcon sau o terasa, faceti ca doamna Ibrian, care neavand o gradina mare,  avea urzicile in ghivece si avea astfel tot anul urzici la dispozitie. 

In gradina mea, eu am trei locuri cu urzici: primul, este locul cu urzicile vesnic tinere, de unde culeg practic in fiecare zi pentru smoothie, de aceea raman mici, nu apuca nici sa creasca, nici sa faca  flori si seminte; al doilea, este locul in care las plantele sa creasca si sa faca seminte, pe care le folosesc apoi tot la smoothie sau le usuc pentru iarna; iar al treilea loc, este locul naturii, de el nu ma ating deloc, le las sa creasca cum vor ele, nu recoltez  nimic, am invatat ca urzica este hrana principala pentru foarte multi fluturi, care imi incanta apoi, drept rasplata, ochii toata vara... 
 
Intr-o buna si frumoasa zi de vara, ne-am trezit cu niste musafiri cu totul neasteptati: langa usa de la terasa, 4 omizi....



Este primavara, este sezonul urzicilor. Marele avantaj este ca nu se poate nimeni otravi cu urzici. Caci nu avem cum sa le confundam: cine are dubii, pune mana pe frunza (de sus in jos) si atunci o sa-i simta oricine puterea! Si daca mancati zilnic urzici, va acoperiti numai cu ele, nici nu este mare nevoie sa cunoasteti multe alte plante, o mare parte a necesarului de nutrienti (AICI puteti vedea acest lucru negru pe alb).
Retetele de mai jos sunt vechi si arhicunoscute, dar sunt atemporale, vor fi mereu valabile. Fotografiile sunt insa noi, tocmai am venit de la padure cu urzici si leurda:

Pesto de urzici si leurda


Ingrediente pentru 1-2 porţii:

- 2 mâini bune de urzici si leurdǎ, care se toacǎ fin sau se mǎrunţesc în mixer;

- 2-3 linguri de seminţe  de floarea soarelui (sau alte seminţe sau nuci - reţeta de pesto tradiţionalǎ este pe bazǎ de seminţe de pin) mǎcinate (se ajusteazǎ cantitatea în funcţie  de consistenţǎ: daca iese prea moale se pun mai multe seminţe mǎcinate, daca din contra este prea tare, se mai adaugǎ puţinǎ apǎ sau zeamǎ de lǎmaie);


- 1-2 linguri de ulei, sare si piper dupa gust.

Cu flori de racovina
Pentru cei care sunt mai putin entuziasmati de atatea "verzaturi", se poate face si un pesto de urzici cu avocado:




Smoothie cu urzici




Ca sa faceti un smoothie cu urzici nu aveti nevoie de cine stie ce mixer performant, incetati sa mai ascultati ce spun persoanele care se ocupa cu vanzarea acestor aparate! Caci se poate face un smoothie foarte bun si cu un simplu mixer vertical.
Dintr-o mana de urzici, un mar, o banana si putina apa, faceti un adevarat elixir al sanatatii:

Cu ceva ghimbir si flori de primule salbatice (m-am mutat cu ele din Germania - mi-am luat atat de multe plante din gradina....)

Merele din gradina mea, fotografiate tot astazi. Si cum bate experienta proprie orice invatatura: am uitat  in toamna o lada cu mere afara, pe terasa. Cele din subsol (in toate cartile se recomanda pastrarea merelor in pivnite sau incaperi neincalzite) s-au incretit si s-au stricat multe, cele de pe terasa, desi au fost si in Belgia temperaturi sub 0°C, sunt frumoase si numai bune de mancat, cred ca am aruncat numai 3 din toata ladita!
 Pe blogul doamnei Elena Nita Ibrian  gasiti si reteta de mancare de urzici din bucataria creativa!

miercuri, 23 martie 2016

Pacem, pace, peace, paix, Frieden, saalam, shalom, shanti, vrede, paz......

Frica sau iubirea? Intrebarea capitala universala atemporala.......
Daca aleg iubirea, sunt fericita, sunt linistita, sunt buna, sufletul mi-e plin de pace. Nu pot face rau, caci sunt plina de intelegere si de compasiune. Sunt una cu cerul, pamantul, stelele si soarele, cu toate fiintele cuvantoare si necuvantatoare. Exista numai un TOT. Daca ranesc pe cineva, ma ranesc pe mine. Daca mint pe cineva, ma mint pe mine. Orice rau fac, ma afecteaza in primul rand pe mine insami! 

Cine se decide sa aleaga frica, este singur impotriva restului universului. Toti care nu sunt cu el sau ca el, sunt impotriva lui. Cel care face aceasta alegere, nu poate decat sa creada ca este inconjurat de dusmani si se simte in permanenta amenintat si in pericol. Nu poate fi nici fericit, nici linistit, nici bun, iar sufletul lui se gaseste in plin razboi de autodistrugere. Cel care a ales frica, este un om profund nefericit, o victima demna de compatimit, un puscarias in inchisoare propriilor ganduri, convingeri si credinte....

Insa decizia NE APARTINE. Fiecaruia dintre noi in parte. Iar eu ma decid si astazi sa aleg iar iubirea. Singurul lucru pe care  il pot face, este sa las in sufletul meu numai pacea si iubirea. Le permit oamenilor frumosi din viata mea sa ma ajute, cant cu Monika, Antje si Lex si va scriu voua. Va multumesc pentru grija voastra, pentru toate mesajele si pentru gandurile voastre bune - suntem, multumim lui Dumnezeu, bine, viata merge inainte, caci nimic nu o poate opri.....


Ma gandesc astazi mult si la bunul si inteleptul meu prieten Wilhelm Fiebiger si inteleg si mai bine cata dreptate are: "Dumnezeu este in mine si eu sunt in Dumnezeu". Mi-as dori sa pot vorbi cu el despre iertare, cheia portii raiului.......Dar el este departe, asa ca repet rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi si imi imaginez cum ar arata lumea, daca toti oamenii ar gandi asa:
"Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura sa aduc iubire,
Acolo unde este ofensa  sa aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare sa aduc unire,
Acolo unde este greseala sa aduc adevar,
Acolo unde este neincredere sa aduc credint,
Acolo unde este disperare sa duc speranta,
Acolo unde este intuneric sa aduc lumina Ta,
Acolo unde este tristete sa aduc bucurie.
O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles...cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.
Deoarece:
Dand...primesti,
Pierzand...gasesti,
Iertand...esti iertat,
Murind...reinvii la viata eterna!"

Si cant... Si cant... Si cant (va recomand cu cea mai mare caldura, CD-ul realizat de Monika Bürk-Finkbeiner, caci are o mare putere de vindecare):                             


"Pace in mine,

Pace in tine,

Pace fie-n noi,

Pace peste tot."


Bunica mea din Basarabia avea o vorba mare: "Draga bunicii, sa spui mereu, oriunde pleci si orice faci, asa: Cu Dumnezeu inainte! Si atunci ce rau ti se mai poate intampla?!?" Asa a trait si asa a murit linistita si in pace, in al 92-lea an de viata, in patul ei. O mare mostenire mi-a lasat cu vorbele ei intelepte, caci stiu astfel,  ca sunt oricand si oriunde in siguranta, in mainile Lui, orice s-ar intampla...... Caci unde as putea oare la urma urmei sa fug sau sa ma ascund?!?

marți, 8 martie 2016

"Alfabet - Frica sau iubire", un film epocal de Erwin Wagenhofer

Iubire sau frica. Zilnic decidem ce alegem. Fiecare dintre noi. Fara ca cineva sa ne poata forta in vreun fel. Si nu alegem numai pentru noi insine, ci si pentru copiii nostri. Le punem in fiecare zi in traista vietii lor si pachetelul cu celalalt fel de mancare: hrana spirituala. Ce ma decid sa le dau astazi la pachet? Pun iubire? Sau pun frica? Si oare sunt eu mereu constienta de ce le pun in pachet??

Erwin Wagenhofer este un regizor/producator de exceptie, un om cu coloana vertebrala si un mare iubitor al vietii. In 2007, cand ma aflam in plina schimbare, filmul lui Wagenhofer "We feed the world" mi-a dat, in adevaratul sens al cuvantului, aripi. Simplu si direct, aratandu-mi doar culisele industriei alimentare (pe parcursul intregului film, Wagenhofer nu a facut niciun comentariu, si-a lasat pur si simplu numai  protagonistii sa vorbeasca). Este definitiv "a must-see":

 In "Alphabet", ultimul sau film din 2013, Wagenhofer ia sub "lupa" o alta tema majora: educatia.Si ne da astfel posibilitatea, sa avem acces la ideile si convingerile unor experti de varf din domeniul educatiei alternative: André si Arno Stern, Prof. Gerald Hüther, Sir Ken Robinson si alti "spargatori" de vechi dogme si convingeri invechite si depasite. Traim timpuri noi si lumea are nevoie de oameni noi. Timpul micilor robotei, care executa ordinele primite fara sa comenteze sau sa gandeasca, a trecut. Fireste ca ne mai lovim inca de reminiscentele vremurilor apuse. Dar NOI, parintii constienti de astazi, suntem arhitectii si constructorii noii lumi. Si noi transformam cercul vicios in care s-au invartit strabunii nostri de mii de ani incoace intr-o spirala indreptata in sus. Caci noi ne-am hotarat sa ne crestem copiii in iubire..... 

 "98% dintre copii sunt supradotati cand vin pe lume. Dupa terminarea scolii, numai 2% mai sunt supradotati"

Filmul este epocal si  TREBUIE vazut, caci este un mare sprijin moral pentru orice parinte care gandeste si actioneaza altfel. Mai jos, intregul film, din pacate, iar numai in limba germana (partial este insa si in engleza, iar de multe ori nici nu este nevoie de vorbe: de exemplu, povestea educatiei moderne a copiilor din China, care imi aminteste din pacate prea tare de povestea multor copii din Romania, care nu mai au astazi copilarie si pentru care viata inseamna numai scoala si invatatura). Asa am scris ieri. Din pacate, de ieri pana astazi filmul a fost scos de pe Youtube si nu mai poate fi vazut, aici numai trailer-ul:

Si ce fac eu? Astazi ma decid sa aleg iubirea....... Chiar daca frica va incerca mereu sa se inghesuie in fata, eu singura decid daca si cat de des ii permit sa o faca. La fel poti face si tu! Si atunci, vom schimba impreuna fata lumii......

Totul este bine. Suntem cu totii iubiti si suntem in siguranta.
Cu mare drag,
Mihaela