marți, 31 martie 2015

Revoluția de mâine începe astăzi în propria grădină..... - Grădina din lădiță

Sunt convinsă că marile schimbări, marile revoluții încep întotdeauna de jos. De la oamenii obișnuiți. De la mine. Căci eu sunt singura persoană de pe lumea aceasta asupra căreia am cu adevărat influență. Eu sunt singura persoană care poate pune în practică tot ceea ce își doresc inima și sufletul meu. Sunt singura persoană pe care pot să o schimb. Și numai așa pot schimba lumea. 

 Am scris de mai multe ori despre Anthony de Mello, călugărul iezuit. Cărțile lui sunt scrise într-un context multi-religios și sunt adevărate "manuale de viață" pentru toți oamenii, indiferent de apartenența lor religioasă, nu sunt în nici un caz scrise numai pentru credincioșii catolici. Mai jos, una dintre poveștirile mele preferate, care poartă titlul "Schimbă-te pe tine, pentru a a schimba lumea!":
 "Maestrul sufi Bayazid spunea mereu următoare poveste:
 În tinerețe eram un mare revoluționar și mă rugam așa: "Da-mi Doamne puterea să schimb lumea!". Mai târziu, când am ajuns la jumătatea vieții și am constatat că nu reușisem să schimb nici măcar un suflet, mi-am schimbat rugăciunea: "Doamne, ajută-mă să-i schimb măcar pe cei apropiați mie, pe rudele și pe prietenii mei, și sunt mulțumit!". Acum, la bătrânețe, când zilele îmi sunt numărate, încep să înțeleg cât  am fost de nătâng. Singura mea rugăciune astăzi sună așa: "Doamne, îndură-te de mine să mă pot schimba pe mine însumi!" Dacă m-aș fi rugat pentru acest lucru de la început, nu ar fi fost viața mea irosita!" 
Cei mai mulți oameni au impresia că nu pot face prea multe, se simt ca și cum le-ar fi "mâinile" legate, dar eu sunt de părere că noi toți nu suntem doar niște simple victime, niște mici pioni în jocul de șah al marilor puteri și al intereselor bănești, ci eu afirm cu tărie și hotărâre, că suntem cu toții creatori și  înfăptuitori ai lumii de mâine. Noi decidem astăzi, acum și aici, ce viață vom duce mâine. Și mai ales ce viață vor duce copiii noștri. Noi schimbăm "macazul lumii", adevărata putere se află de fapt în mâinile noastre. Noi decidem de exemplu ce sa va produce mâine, prin simplele deciziile pe care le facem zilnic la cumpărături. Fiecare dintre noi decide în fiecare clipă, aparent numai pentru sine, dar împreună suntem o putere imensă și chiar am putea îngenuchea orice concern, societate, guvern sau armatăCăci dacă nimeni nu va mai cumpăra alimentele chimizate și puternic prelucrate (practic otrăvite) din marile magazine, producătorii vor fi obligați să caute o soluție pentru a nu da faliment și atunci ne vor oferi produsele naturale și proaspete pe care noi dorim de fapt să le cumpărăm. Dacă refuzăm să mai cumpărăm produsele rezultate din  industria care trăiește pe seama animalelor chinuite și batjocorite, atunci și acești producători vor găsi în cele din urmă de cuviință să schimbe condițiile îngrozitoare în care cresc și trăiesc cele mai multe dintre animalele folosite pentru carnea, laptele, ouăle sau blana lor. Adevăratele alegeri nu mai au de mult timp loc la urna de vot, ci mai degrabă la piață, în magazine, în propriile cămine, în propria bătăturăîn viața noastră de zi cu zi.  
Sigur că pot participa la întruniri politice,  demonstrații sau proteste, pot semna zeci de petiții, pot crea partide politice, asociații, organizații neguvernamentale șamd. Dar totuși, în toate aceste acțiuni, schimbarea nu vine în mod obligatoriu, căci ea depinde mai ales de deciziile altora, alții hotărăsc de fapt dacă se întâmplă ceva sau nu, decizia mea joacă așa doar un rol secundar
Și totuși, eu pot face ceva concret. Ceva care depinde NUMAI de mine. Pot face un lucru, pe care nimeni nu mă poate împiedica să-l fac. Căci adevărata revoluție începe în primul rând în mintea mea și în sufletul meu, în casa mea și mai ales, în propria grădină. Sau pe micul meu balcon de la etajul "x". Dacă vreau EU, se poate!
Ideea mea simplă și ieftină: grădina din lădiță. O alternativă practicabilă pentru fiecare dintre noi. Și o mare bucurie pentru copiii noștri.  
Aveți nevoie doar de o lădița de fructe sau legume (la super-market-uri sau la piață găsiți ușor gratuit o astfel de lădiță), niște carton, pământ de flori, semințe (sau alternative) și bunăvoință. Bucuria, mulțumirea și plăcerea vin de la sine. Soarele, aerul și apa vi le dă Dumnezeu. 
O astfel de lădiță ține fără probleme o vară întreagă, chiar dacă stă în ploaie. Pentru că în Belgia nu se poate planta salată în grădină (din cauza melcilor Limax), avem de ani de zile astfel de  grădinițe pe terasă sau pe balcon. Și chiar dacă nu pot să consum doar ceea ce cultiv eu, fac totuși un pas înainte, care poate părea la prima vedere mic și neînsemnat, dar este în realitate foarte mare. Mult succes! 


Fotografiile de mai sus sunt din anii trecuți, cele de mai jos sunt din această primăvară. De ieri. Am pus iar în lădițe și ghivece, salată, lobodă, leuștean, cimbru și toate cepele și toți cățeii de usturoi care încep deja acum să încolțească. Aș putea parafraza: nimic nu se pierde, totul se transformă. Și se folosește cu drag..... 







vineri, 27 martie 2015

Povesti cu stomatologi progresisti

In ianuarie 2000, m-am mutat in apropierea orasului Trier. Cum era absolut necesar sa merg de cel putin doua ori pe an la control stomatologic, din cauza parodontozei cu retractie gingivala si alte complicatii de care sufeream (motiv pentru care mi se facuse in 1997 chiar si o operatie, tot in Germania, in incercarea disperata de a opri retragerea gingiilor - din pacate nu folosise la nimic, procesul destructiv era in continuare in plina desfasurare), mi-am cauta in primul rand un medic stomatolog. Mi-a fost recomandat un anumit dr. Ralf Petersen, ca fiind un medic care pune accentul pe profilaxie. Pentru mine acest lucru a fost un punct in plus. Suficient ca sa ma convinga sa sun si sa-mi iau o programare. Doamna de la telefon mi-a explicat foarte prietenos, ca la cabinetul dr. Petersen, prima consultatie, care dureaza o ora, este gratuita. Caci dr. Petersen lucreaza altfel decat ceilalti medici si daca ma decid sa-i urmez tratamentul, trebuie sa stiu exact despre ce este vorba. Al doilea punct in plus. Mi-am luat programarea si m-am dus prezentat la cabinet cu foarte mare curiozitate in ziua stabilita. Si asa, am ajuns intr-o zi insorita de primavara la cabientul dr. Petersen, intr-o vila veche si frumoasa de pe o strada dintr-o zona buna si scumpa a orasului Trier. Curat, luminos, aerisit, primitor, prietenos. Al treilea punct in plus. Nu te simteai deloc "ca la dentist".  Dupa ce am vorbit cu doamna de la biroul de primire, am fost condusa in sala de asteptare. Cateva scaune, cateva masute cu reviste si carti  si o vitrina mare, care mi-a luat ochii. Rafturile erau pline de tot felul de produse alimentare: o cutie de Coca-Cola, o sticla de Fanta, un pachet de inghetata, o sticla de ketchup, un borcan de castraveti murati, un borcan de Nutella si cate si mai cate. Langa fiecare produs, era construita o piramida din cuburi de zahar: exact cantitatea de zahar care se gasea in produsul respectiv. Si dintr-o data, devenea clar pentru oricine, cat de mult zahar era continut in fiecare din produsele respective. Nu mi-a venit sa cred ochilor! Nu auzisem pana atunci de asa ceva, nimeni nu-mi povestise ceva similar (de atunci m-am intalnit de mai multe ori cu acea vitrina, am de gand sa-mi fac si eu una in studioul meu de consultant de vindecare: http://www.humanistische-aktion.de/zucker.htm). Al  patrulea punct in plus. De-acum devenisem si mai nerabdatoare sa intru la dr. Petersen, imi era clar ca voi auzi de data aceasta lucruri noi. Si asa a fost.
Prima consultatie era un fel de lectie la universitatea populara: o combinatie de cursuri de igiena bucala, nutritie, logica, evolutia omenirii, istoria modului de viata al fiintei umane de-a lungul si de-a latul globului. A fost prima data, cand un medic stomatolog a incercat sa-mi explice, pe intelesul meu de nespecialist, de ce fac carii. De ce mi se retrag gingiile. De ce risc sa imi pierd dintii inainte de implinirea varstei de 40 de ani (aveam  pe atunci 32 de ani). Cu ajutorul unei prezentari pe computer, cu fotografii impresionante din arhiva pacientilor sai. Desi nu imi controla dintii, gura imi era deschisa la maxim de atata uimire. Pentru prima data auzeam cat de daunator este zaharul, ce ravagii face consumul de zahar. Dr. Petersen a fost prima persoana care mi-a explicat si de ce faina alba nu este cea mai buna alegere. Dar cel mai important, el mi-a spus fara ocolisuri, de ce port NUMAI EU raspunderea pentru situatia dintilor mei. Si eu care pana in acea clipa, consideram ca raspunderea pentru dintii mei o are medicul stomatolog curant, de la care asteptam in mod serios sa-mi rezolve problema, cat mai repede si mai usor pentru mine, si chiar sa ma vindece...... Dupa mine, asta era datoria medicilor si nu a mea... Ha, ha, ha!!! Nu este de mirare ca am cazut din susul cerului ignorantei mele direct pe terenul dur al realitatii. Si a fost bine asa. Ii sunt dr. Petersen si astazi recunoscatoare ca m-a scuturat si m-a trezit din hiponoza in care ma gaseam atunci Ca mi-a aratat ca exista si o alta cale si ca mi-a oferit solutii viabile. Solutii la indemana mea, care stateau in puterea mea. De acum inainte, EU decideam ce se intampla cu dintii mei 
Si dr. Petersen  oferea un tratament care in principiu stopa bola de care sufeream, tratament pe care l-am si facut. Imediat dupa terapia complicata, care mi se facea de doua ori pe an si care costa o avere, nu mai imi sangerau gingiile si ma simteam mai bine. Dupa cateva saptamani insa, ajungeam la acelasi punct de plecare. Si de-abia atunci am priceput, ca vindecarea va putea incepe cu adevarat, doar in momentul in care voi trece de la actionarea strict locala (numai la nivelul dintilor), cu tratarea simptomelor, la actionarea pe mai multe planuri, cu inlaturarea CAUZELOR care produceau bola. Acesta a fost punctul de intoarcere.
A urmat primul pas: am aruncat  periuta electrica de dinti. Candva, in mijlocul prezentarii dr. Petersen, aparea o fotografie cu o dantura intr-o stare deplorabila: gingiile inflamate si retrase, te asteptai ca dintii sa incepa sa cada unul dupa altul, din clipa in clipa, asa ca in desenele animate. Dr. Peteresen, care te intreba in permanenta ceva pe tot timpul prezentarii (nu cumva sa adormi de plictiseala, intereseul lui era sa te trezeasca si sa te faca sa-ti folosesti mintea) imi pune intrebarea: "Cati ani are persoana care are acesti dinti?". Raspunsul meu a fost rapid, desi nesigur: 60???? Dr Petersen a raspuns la randul lui rapid: "25. Sunt dintii unui om de 25 de ani, care s-a spalat pe dinti, ani de zile, cu o periuta de dinti electrica si si-a distrus singur gingiile." A fost prima data cand am inteles ca in mare parte mi-am indepartat singura gingia printr-un periaj agresiv, cu mare presiune (mi se parea ca daca apas, imi curat dintii mai bine), cu o periuta de dinti dura (din fericire, foloseam doar de cateva luni o periuta electrica: la recomandarea medicului stomatolog precedent...). Dr. Petersen, ca si toti ceilalti stomatologi holistici la care am fost eu de atunci incoace, recomanda clar si fara exceptii folosirea unei periute de dinti cu parul moale, in cazul meu, chiar a uneia extra-moale (periuta electrica de dinti are o viteza mult prea mare de rotatie, care combinata cu presiunea care se exercita in mod involuntar are un efect catastrofal asupra gingiilor!).
Al doilea pas: am scos zaharul din alimentatie. Usor nu mi-a fost. Si nici nu am reusit dintr-o data. Dar in momentul in care intelegi principiul, atunci nu mai exista calea inapoi. Este ca un pod care se prabuseste in urma ta, pe masura ce inaintezi. L-am descoperit la putin timp dupa aceea si pe dr. Bruker, care mi-a explicat si mai bine efectele novice ale zaharului si fainii albe, NU NUMAI ASUPRA DINTILOR. 
Au urmat apoi pasi multi si mici, pe o durata lunga de timp: eliminarea medicamentelor (din 2002 nu am mai luat NICIUN medicament - poate nu pare mare lucru, dar pentru mine, care eram dependenta de medicamente, care luam antibiotice de cateva ori pe an, care nu plecam nicaieri  fara aspirina si algocalmin in geanta, a fost un pas gigantic), trecerea la remediile homepatice si la tratamentele naturale, schimbarea modului de viata si trecerea la o viata in armonie cu natura, cu respectarea stricta a legilor ei samd.
Isotria s-a repetat de atunci de nenumarate ori. Am auzit aceeasi poveste de foarte multe ori. Cumva, parca toti imi spuneau dintr-o data acelasi lucru. Caci incetasem sa mai merg la medici, care nu reuseau sa-mi castige mai inainte de toate increderea si respectul. Si asa, ani mai tarziu, am ajuns si la dr. Dirk Schreckenbach (pentru ca am descoperit ce efecte negative au aparatele dentare, NU NUMAI ASUPRA DINTILOR, si am refuzat atunci in mod logic sa-i pun fiului meu aparat dentar normal, am vrut neaparat un BIONATOR - iar alta poveste....), un stomatolog cu mare faima. Si iar nu imi ajunge timpul ca sa povestesc si despre el, dar titlurile cartilor lui, va vor spune cu siguranta multe: "Soaptele dintilor - dintii, oglinda sufletului tau" si "De fiecare dinte depinde intotdeauna un om intreg"!
Caci desigur ca NU este suficient doar sa ne spalam cum trebuie pe dinti si sa scoatem zaharurile din alimentatie. Calatoria este de fapt mult mai lunga si nemaipomenit de frumoasa. Va doresc drum bun, sunt sigura ca ne vom reintalni!



marți, 24 martie 2015

Sanatatea dintilor

Am primit deja de foarte multe ori, aici pe blog si pe FB, mesajele disperate ale mai multor persoane care au trecut la o alimentatie vegana si care dintr-o data se trezesc ca fac carii si ca li se demineralizeaza dintii. Cei mai multi trag concluzia pripita: alimentatia vegana distruge dintii!! Veti gasi mai multe bloguri si site-uri unde se trage aceasta concluzie. Cine o face? Niste oameni, plini de intentii bune de fapt, dar carora le lipseste pur si simplu experinta necesara pentru a trage o concluzie cu adevarat obiectiva. Caci nu poti declara ca veganismul e daunator sanatatii, dupa ce tu ai manacat vegan mai putin de un an zile si ai consumat in principal faina alba, caju, fulgi de cereale,  vlastari si alte "minuni" de la super-market.  Asa o alimentatie nu are nimic in comun cu o alimentatie santoasa. 

Deschideti intodeauna bine ochii, aveti grija dupa cine va luati! Cata incredere se poate acorda spuselor unui om care se alatura repede-repede oricarui "curent", fara sa aiba nici cea mai mica experienta in domeniu??  Poate ca aceste persoane o fac din prea mult entuziasm, poate din lipsa de informare temeinica, poate doar din dorinta de a fi "in" sau de a deveni "cunoscut"... Astazi sunt raw vegan, maine din nou carnivori, oare ce vor fi insa poimaine?? Si cat de naivi trebuie sa fie miile de cititori care le urmeaza cu incredere sfaturile? Brigitte Rondholz ne-a invatat sa nu acordam niciodata increderea noastra si sa nu riscam in niciun caz sanatate copiilor nostri, luandu-ne dupa persoane care nu au o experienta de cel putin 10 ani intr-un anumit domeniu! Iar randurile tot mai groase ale celor care au dat "rateu" cu alimentatia raw vegana (intre timp si in Romania), nu fac decat sa confirma acest lucru (cand am pornit eu acest blog in 2010, erau cred ca peste 20 de bloguri raw vegan - au mai ramas intre timp cel mult 3 persoane care continua sa vorbeasca din convingere despre hrana vie, ceilalti au tras concluzia de mai sus, rapind astfel multor oameni sansa de a-si recapata sanatatea: caci hrana vie este un panaceu!). Sigur ca este mult mai usor sa arunci pisica in curtea vecinului, decat sa-ti recunosti propriile greseli, nu este nevoie de munca pentru a cauta raspunsul la intrebarile care inevitabil apar, nu trebuie sa-ti pui nici cenusa in cap si nici sa o iei de la inceput. Dupa parerea  mea, toti cei care au probleme cu un regim vegetarian sau vegan, ar trebui in primul rand sa-si puna intrebari personale si sa caute prin toate mijloacele raspunsurile la ele. Si nu sa concluzioneze, absolut fals, ca hrana vie "nu functioneza" (pe timp lung, in Romania, iarna, la copii, la femei care alapteaza etc.).

O alimentatie raw vegan, cu mancare super-procesata mecanic (mixata la turatii ametitoare, deshidratata ore in sir, indepartata in fel si chip de starea naturala) nu are cum sa mai asigure nutrientii necesari, si de aceea, nu poate fi practicata exclusiv, pe perioade lungi de timp, fara aparitia unor carente. Din aceasta cauza, persoanele care o practica, nu sunt in cele mai multe dintre cazuri raw vegan 100% sau daca sunt, o fac numai de scurt timp (1-2-3- ani) si sunt persoane tinere si sanatoase, la care greselile de alimentatie nu sunt niciodata direct vizibile!
 Daca vreti sa va faceti o idee cu adevarat buna despre ce inseamna o alimentatie cu adevarat sanatoasa, lasati blogurile frumos colorate si cititi neaparat cartile scrise de marii medici cu o experienta foarte bogata si indelungata in domeniu: dr. Kousmine, dr. Bircher-Benner, dr. Schnitzer, dr. Bruker, dr. Schatalova s.a.m.d.
Ideea centrala urmarita de toti acesti medici este una singura si ea a fost exprimata cel mai succint de marele om de stiinta german, profesorul Werner Kollath: "Lasati hrana sa fie cat mai naturala posibil!"

  Deci ce inseamna o alimentatie vegana practicata corect?
Daca se mananca in fiecare zi cartofi prajiti, se mananca vegan, insa un astfel de mod de alimentatie nu este nici pe departe unul sanatos. Cu alte cuvinte, renuntarea la carne, peste, lapte, branza, oua si miere nu duce automat la atingerea unei stari bune de sanatate. O alimentatie vegana care contine zahar, faina alba, grasimi rafinate, aditivi si produse alimentare procesate industrial (marfa supermarket!!) este aproape la fel de daunatoare sanatatii, ca si o alimentatie care contine carne, lapte, oua, etc. Domnul dr. Bruker avea obiceiul de a-i numi pe acesti vegetarieni "Pudding-Vegetarier" si nu a incetat o clipa, toata viata sa, sa traga semnalele de alarma privind pericolul pe care il reprezinta o astfel de alimentatie pentru sanatate.

O alimentatie vegana integrala (practicata corect) contine fructe si legume proaspete (si aici intra frunzele verzi, iar plantele din flora spontana sunt VITALE si indispensabile!) sau uscate (pe cat posibil biologice, netratate cu ingrasaminte chimice), seminte si cereale integrale (se prefera orezul, meiul si hrisca - care de fapt nu este o cereala...) si uleiuri extrase la rece si nerafinate. Ca indulcitori se folosesc cu masura cel mai bine fructele uscate sau mierea, nu se consuma nici sirop de agave, de artar etc., nici alti indulcitori supraprocesati, singura alternativa ar mai fi frunzele proaspete sau uscate de Stevia rebaudiana!
  Atenție in special la alimentația copiilor - multe carii ale dinților de lapte sunt provocate de consumul de băuturi dulci (cele mai bine le oferiți de la început băuturi neîndulcite, apa sau ceai de plante) din biberon, și ca urmare a faptului că mulți copii folosesc sticla cu biberon, ca pe o suzetă, ținând-o mult în gură, dinții având astfel mult prea mult timp contact cu lichidele îndulcite (copiii nu ar trebui lăsați să umble prin casă cu sticla cu biberon  ținută între dinți!). Nici fructele uscate nu trebuie oferite copiilor fără limite, căci și ele provoacă carii! La fel și mierea de albine. Dar mai ales, nu le pervetiți gustul copiilor cu tot felul de torturi raw, budinci și alte minunății, lăsați-le cel mai bine să rămână ceva special, doar pentru anumite ocazii și oferiți-le în schimb zilnic, fructe proaspete, organice, cât mai puțin tăiate, curățate, transformate etc.
Nu le distrugeti copiilor sanatatea cu tot felul de prajeli si de dulciuri indigeste, fiti intotdeauna constinenti ca nu le faceti copiilor astfel nicio favoare (nu am inteles niciodata de ce atatea mame considera ca fac un lucru bun, facand de exemplu clatite pentru micul dejun al copiilor?!?). Placerea gustului nu justifica in niciun fel riscurile pe care le aduce un aliment nesanatos! 

In caz ca ati ajuns deja la carii dupa ce ati mancat cu prea mult entuziasm dulciurile raw "atat de sanatoase", puteti lua urmatoarele masuri:
1. Atentie la pasta de dinti folosita, in general, pastele de dinti din comert, in sepcial cele pentru copii au zahar (da, ati citit corect: ZAHAR. Doar nu credeti ca marilor concerne le pasa de dintii copiilor nostri!!!). Folositi mai bine bicarbonat de sodiu, sare (fina, naturala, fara iod) sau ulei de nuca de cocos (ca atare sau in amestec cu o argila foarte fina)
2. Cresteti consumul de frunze verzi, mai ales acum in primavara cand se gasesc atatea bunatati: leurda, grausor, urzici samd. 
3. Stati cat mai mult afara, la aer curat si la soare, fara ochelari de soare (ochelarii de soare=cei mai mari dusmani ai vitaminei D). Faceti cel mai bine miscare in aer liber, uitati "sala" (nimic nu se compara cu miscarea in aer liber!!).
4. Algele ajuta la reminalizarea dintilor - multi raw food-isti care si-au distrus dintii cu torturile raw (mai bine zis tortúrile raw)  au obtinut rezultate foarte bune cu algele.
5.  Se scoate COMPLET zaharul din alimentatie. Domnul dr. Bruker avea o vorba: "Zucker ist Zucker". Adica zaharul ramane zahar, indiferent de numele frumos (Rapadura, Cristallino, Bla-Bla etc.) si de studiile stiintifice cu care incearca diferiti fabricanti  sa ne "dea cu praf" in ochi. Egal ca e vorba de zahar brun, sirop de agave, artar sau alte produse, in afara de frunze de stevia si miere cu f. multa precauti (adica foarte putin), NICIUN fel de zahar! Toate celelate variante de indulcitori, artificiali sau asa-zisi naturali, sunt FARA EXCEPTIE produse izolate, concentrate, puternic procesate (de cele mai multe ori la temperaturi foarte inalte), fabricate la scara industriala, de aceea nu sunt bune decat pentru buzunarul fabricantilor - pentru sanatatea voastra si a copiilor vostri sunt in orice caz daunatoare!  Fructele bine coapte au suficiente zaharuri, dar atentie, nici ele nu se consuma fara limite. Si cel mai bine fructele se mananca intotdeauna cu frunze verzi!
6. Nu se consuma bauturi indulcite, se bea numai apa sau ceai neindulcit. Atentie si la sucurile de fructe,  trebuie diluate jumi-juma cu apa si baute numai rar! Nu li se da copiilor sa bea din sticla cu biberon!
7. Nu se spala dintii direct dupa o masa de fructe. Intre spalatul pe dinti si consumul de fructe trebuie sa se lase cel putin o jumatate de ora.
8. Fructele uscate se consuma numai ocazional - dulciurile raw NU sunt sanatoase, asa cum se explica pe blogurile bucatarilor raw! Si toturile raw se consuma numai rar, la ocazii deosebite!
9. Nu se consuma faina alba si produse din faina alba.
10. Se consuma cat mai des (daca dantura o mai permite) legume si fructe mai dure, in bucata intreaga, care trebuie mestecate incet si bine (de exemplu, in fiecare zi un morcov, o bucata de patrunjel, marul nu se taie, ci se mananca intreg samd). Caci dintii au si ei rolul lor, pe care trebuie sa-l si exercite!
12. Fructele trebuie sa fie coapte bine, in copac!! Fructele necoapte, asa cum se gasesc ele la super-market, sunt daunatoare pentru sanatate! De aceea, mai bine cumparati de la piata de la tarani, caci acestia nu culeg fructele verzi pentru a le depozita saptamani in sir si pentru a le transporta mii de kilometri in jurul lumii. Dar cel mai bine, va cautati o bucatatica de pamant si va plantati singuri pomi fructiferi si cultivati legume.
13. Bacteriile care "provoaca" cariile (intr-un mediu sanatos, bacteriile acestea sunt inofensive, nu se dezvolta atat de mult incat sa devina un pericol pentru dintii nostri - DAR, cine mananca zahar si celelalte produse ale civilizatiei, va trebui sa acorde o grija speciala igienei bucale) se gasesc intre dinti, nu pe dinti, de aceea, ata de dinti sau periutele interdentale sunt cele mai bune pentru curatarea dintilor (intrebati un stomatolg care are idee de stomatologia holistica).
14. Se consuma zilnic argila.
15. Mai exista si periuta de dinti Miswak - in traditia multor popoare, s-a pastrat obiceiul de curatire a dintilor prin prin mestecarea unor crengute sau radacini (de exemplu, in traditia popoarelor arabe, se spala pe dinti cu periuta de dinti naturala Miswak, - se gaseste in orice magazin oriental!).
16. Atentie mare si la amalgam: cine a avut plombe cu amalgam sau le mai are, trebuie sa gaseasca repede un stomatolog bun.
17. Folositi o periuta moale si spalati-va dintii cu iubire: fara presiune, incet si cu grija. Cel mai important: NU FOLOSITI PERIUTA DE DINTI ELECTRICA. Nu am acum timp, dar am sa revin cu povestea dr. Peterson, unul dintre zecile de medici stomatologi prin mainile carora am trecut eu. Si unul dintre putinii care chiar m-a ajutat.......

 Si uitam sa spun povestea Marianei, prietena mea din copilarie. Mariana era fata de tarani, parintii ei aveam 9 copii si erau tare saraci. Desigur ca Anica, mama Marianei nu auzise nici de raw vegan, nici de vegetarism, nici de niciunele. Dar si-a hranit copii cum stia ea de la mama ei: tineau toate posturile cu sfintenie, absolut TOT ce mancau era produs in gospodaria lor,  ei nu cumparau nimic, animalele erau parte din familie, erau tratate cu respect si erau taiate rar, numai la zile mari. Nu aveau vaca, lapte aveau rara, cand lucrau la alti oameni mai avuti sau faceau schimb cu cineva care avea vaca si nu avea ce aveau ei de oferit din gradina lor. Mariana nu era vaccinata, nu fusese niciodata la medic (ca era sanatoasa tun), nu luase niciodata medicamente (nu aveau in casa nici macar aspirina), nu poseda o periuta de dinti, iar de pasta de dinti nu auzise niciodata. Umbla toata vara in picioarele goale si statea aproape toata ziua afara. Zahar nu exista la ei in casa, decat foarte, foarte rar - era prea scump.... Si asa cum isi aminteste mama si astazi, avea Mariana asa niste dinti frumosi si un par asa de lung si asa de stralucitor si o piele ca de piersica! Si era un copil asa de linistit si de armonios si de multumit! Ca sa nu mai spun, ca de la ea am invatat cum se mananca corect morcovii: morcovii scosi proaspat din pamant,erau scuturati putin si dupa ce indepartam ceva din pamantul de pe ei cu mana...hop in gura cu ei (si uite asa se mai poate economisi si suma necesara achizitonarii argilei, pentru ca tot s-au plans multi ca este asa de scumpa!). Tot de la Mariana am invatat multe dintre plantele salbatice: ea mi-a aratat cum se mananca macrisul, funzele de tei, codita soricelului si cate si mai cate. Culmea, exact la antipod ma gaseam eu: eram nervoasa, plangacioasa, aveam permanent carii sau abcese, si daca un copil din clasa facea o boala molipsitoare, se putea pune pariu ca eu voi fi printre urmatorii trei copii care se imbolnavesc. Si eu doar o duceam "bine" in comparatie cu Mariana:  aveam dulciuri la discretie, amalgam de la 4 ani, mancam numai paine alba, beam lapte si mancam branza, oua si carne foarte des, eram vaccinata si client bun al pediatrului, luam medicamente cu pumnul, la orice stranut venea reteta de antibiotic.....

Mai adaug si ce a scris Cristela Georgescu pe FB, la raspunsul meu pentru mama unui copilas caruia i s-au demineralizat dintii: "Draga Mimi, buna idee, scrie despre dinti, ca am obosit sa tot explic ca (,) cauza nu trebuie cautata sau izolata la tipul de dieta. Ca dentina sa se macine si dintii sa se demineralizeze e la mintea cocosului ca trebuie sa existe o conditie acida a organismului. Cauzele afectiiunilor noastre sunt multifactoriale, niciodata una singura. Pana nu o sa intelegem cum functioneaza organismul nostru in integralitatea sa, inclusiv sfaturile naturiste vor avea acelasi folos si finalitate ca cele alopate: vor adresa simptomul si nu cauza. Cu drag, tuturor."

Iar doamna Anamaria Sanduta a adaugat:  "Subscriu la cele scrise de tine SI sunt medic stomatolog.O alimentatie bazata PE cat Mai multe elemente neprocesate termic sau mecanic, igiena orala corecta cu produse cat mai naturale,nesintetice alaturi de un comportament sanogen de gândire si simtire sunt ingrediente suficiente (asa sumar spus) pentru o sănătate exemplara a dintilor si tesutului parodontal de sustinere a lor."
Daca vrem, eu zic ca se se poate. Repet vorba germana care-mi place mie tare-tare: "Unde este vointa, este si o cale". Ganditi profund, deschideti bine ochii,  faceti urechile palnie, asculati-va inima, judecati la rece si trageti concluziile. Caci nimeni nu trebuie sa creada nimic. Fiecare poate sa demonstreze adevarul singur.......
In loc de incheiere: am promis pe FB ca fotografiez merele de la mine din gradina, pastrate peste iarna. Vineri, 13 martie 2015, am ales iar merele stricate si le-am fotografiat pe cele ramase. Sunt usor incretite, batranetea merelor vine tare repede - dar sunt in continuare foarte bune la gust. Si sunt desigur si cele mai sanatoase: caci numai asa stiu sigur ca nu au fost tratate in vreun fel...... Repet esentialul: am numai doi meri in gradina si nu am conditii bune de depozitare. Ce ziceti, se poate ori ba?!?






miercuri, 4 martie 2015

Viata este atat de frumoasa!


 Eu am mers intotdeauna cu mare placere la scoala. Nu intelegeam de ce celorlalti copii, adolescenti sau tineri adulti nu le placea. Mie imi facea o mare placere, chiar si atunci cand deja invatam numai lucruri care nici nu am interesau, nici nu-mi placeau (la facultate). Iar in ultimii ani de facultate, cand intuiam ca de acum s-a terminat cu mersul la scoala, asa cum ceredam eu la acel moment, pentru totdeauna, devenisem mai trista si mai melancolica ca oricand. 
Dar, cu norocul meu cat carul, nu se putea altfel, asa ca am avut ocazia sa mai merg la multe scoli si dupa terminarea facultatii: de la minister am fost la un curs frumos in Danemarca, am facut curs de limba engleza, apoi in Germania am fost la curs de limba germana, apoi la curs la dr. Bruker - curs pe care insa nu l-am mai terminat. Chiar si aici in Belgia as fi putut sa merg la un curs de limba olandeza, mi-ar fi facut desigur placere, cumva insa nu am reusit atunci sa ma organizez. Astazi, la 47 de ani,  merg la scoala visurilor mele: invat numai lucruri care ma intereseza, care imi plac si ma preocupa de aproape 15 ani, invat nu numai teoretic, ci si practic, am ocazia sa lucrez cu oameni foarte frumosi si buni, si cresc cu fiecare bloc al cursului: parca nu numai psihic si sufleteste, ci si fizic - mi se indreapta iar spatele....... Si desi sfarsitul apropiat ma intristeaza, ma si bucur in acelasi timp sa am diploma mult dorita in mana: consilier  de vindecare penrtu o sanatate holistica.
Astazi, plec la curs, intr-un loc fain din Germania, in mijlocul unor oameni deosebiti. Sunt foarte recunoscatoare, caci sunt constienta de sansa imensa pe care o am: am timpul si banii necesari sa fac acest curs, am posibilitatea sa ajung acolo si sa locuiesc acolo de fiecare data mai multe zile, am o masina credincioasa care ma duce si am aduce (am mers deja la curs in total peste 6000 km), scoala copiilor are la randul ei intelegere si imi permite sa-i iau de la scoala (de data aceasta lipsesc 4 zile!!), sotul meu ma sustine (mi-a corectat cu mare rabdare lucrarea de diploma), prietena noastra Nelly se ocupa de animale, ingerii pazitori au grija de casa si de tot aici, cat timp lipsim noi. Multumesc, multumesc, multumesc!
Imbratisez toata lumea cu drag si cu iubire si le doresc tuturor oamenilor noroc si sanatate. Iubesc viata si viata ma iubeste la randul ei fantastic de tare. Cum as mai putea avea dubii???