Heike Michaelsen - Raw food pentru trup, minte, intuitie si suflet

Din seria de povesti despre oameni frumosi, astazi despre Heike Michaelsen (Germania, Noua Zeelanda, Australia).

Pe Heike o cunosc de peste 9 ani. In timpul acesta nu ne-am vazut decat o singura data si am comunicat sporadic pe mail si FB, dar sufletele noastre au ramas cumva mereu legate cu o panglica nevazuta, dar mai durabila ca oricare alta franghie materiala: iubirea si recunostinta pentru hrana vie. Amandoua am descoperit (in principiu simultan, chiar daca nu stiam pe atunci una de cealalta) potentialul exceptional de vindecare pe care il are in sine hrana vie si pentru amandoua hrana vie a fost mai mult decat un simplu mod de alimentatie. Amandoua ne-am simtit chemate sa dam mai departe marea veste buna despre posibilitatile de vindecare cu hrana vie ale tuturor bolilor. Si pentru amandoua hrana vie a fost cheia ce ne-a deschis poarta catre lumi minunate, nebanuite si neinchipuite.

26.10.2010 Devin tare nostalgica de cate ori ma gandesc la acele vremuri, cand eram inconjurata parca doar de idealisti si entuziasti. Poza aceasta a facut inconjurul lumii, fiind publicata in mai multe reviste, pe bloguri, site-uri samd. Eram mai putini pe atunci, dar uniti si cumva invincibili......

 Cu putin timp in urma, m-a intrebat cineva daca mai sunt "pe raw vegan". Am raspuns fara a clipi, ca sunt mai convinsa ca oricand de raw veganism; caci toti anii care au trecut, nu au facut decat sa-mi confirme minunatiile ce pot aparea in viata oricarui om, care se hotaraste cu tot sufletul sa o apuce pe aceasta cale. 
Si mi-am dat seama si cat este de important sa povestesc iar mai des si mai mult, mai ales despre raw food-istii de "cursa lunga", asa cum sunt de exemplu Markus Rothkranz sau Heike Michaelsen.

Povestea Heikei incepe desigur cu o boala: Heike suferea din copilarie de o inflamatie cronica a tubului digestiv, era chinuita zilnic de dureri ingozitoare si desi incercase aproape toate posibilitatile de tratament, nu numai ale medicinei alopate, ci si ale medicinei alternative, concluzia fusese unanima: "Trebuie sa va obisnuiti cu boala, caci este incurabila si va va insoti pana la sfarsitul vietii!".

In 2007 Heike citeste o carte despre postul alcalin, pe care si-o cumparase doar pentru ca pe coperta ca subtitlul statea scris ca se scapa de sindromul premenstrual - alta tema dureroasa si chinuitoare pentru Heike. Desi nu a crezut ca poate fi posibil, se hotaraste sa tine o saptamana postul alcalin, macar pentru a se dezintoxica putin. Postul alcalin consta dintr-o alimentatie vegana, cruda in proportie de 80%, fara gluten, insotita de diferite metode de detox. Spre marea ei surpriza, dupa doar o saptamana Heike nu a mai avut niciun fel de dureri. Pur si simplu nici nu-i venea sa creada, ca dupa peste 25 de ani de chin, durerile parca se evaporasera in numai cateva zile! Si-a dat seama ca in spatele acestui mod de alimentatie se ascunde mult mai mult, un potential pe care nici cei mai multi medici nu-l cunosc. Acum nu era sigura, care a fost factorul determinant, ce produsese vindecarea: vegan, fara gluten sau hrana vie? Hotarata sa gaseasca raspunsul, se duce intr-o librarie, convinsa ca in rafturile cu carti despre alimentatie va gasi si raspunsul la intrebarile ei. Si dintre toate acele carti, ii atrage atentia cartea "Vrei sa fii sanatos? Uita oala de gatit!" de Helmut Wandmaker, un adept al curentului Natural Hygiene din USA. Citeste pe nerasuflate cartea, care prezinta potentialul practic nelimitat de vindecare al hranei netratate termice. In acel moment,  a stiut ca a gasit "secretul". Si apoi a petrecut nopti albe, framantandu-se cum sa faca sa dea acest secret mai departe, caci o chinuia de data aceasta gandul la toti oamenii bolnavi care sufera si mor din cauza unor boli catalogate de medicina alopata drept incurabile, dar care ar putea fi vindecate sau macar ameliorate printr-o simpla schimbare a modului de alimentatie. 

Heike citeste toate cartile  despre raw food ce-i cad in mana. Descopera in Internet miscarea raw food din USA si cerceteaza neobosita mai departe. Desi era constienta ca ea ca persoana nu va putea schimba mare lucru, nici nu poate accepta sa stea cu mainile in san. Asa ca isi face un blog si incepe sa scrie in timpul ei liber despre hrana vie, despre medicii care au creat un tratament bazat pe o alimentatie cu hrana vie, despre pionierii miscarii raw food, scrie retete samd. Pleaca in USA intr-un fel de pelerinaj al  restaurantelor raw si al centrelor de sanatate alternative. Ii cunoaste pe Dr. Brian Clement de la Hippocrates Health Insitute, pe Markus Rothkranz, David Wolfe samd. Descopera gourmet raw food si face cursuri la insitutul  Living Light Culinary Insitute condus de Cherie Soria.

Ceea ce incepuse ca un hobby si o datorie de suflet, se transforma dintr-un simplu blog intr-o miscare globala, din ce in ce mai puternica. Dupa ce renunta la jobul in firma de marketing, care ii aducea siguranta materiala, dar nu ii dadea si hrana de care avea nevoie sufletul ei, Heike creeaza o platforma raw food mai intai pentru Germania Germany Goes Raw si apoi si pentru alte tari, caci si ea are, ca si Markus Rothkranz, viziunea unei miscari raw la nivel mondial: World Goes Raw. 

In toti acesti ani a scris si a tradus carti, a organizat grupe de tratament in limba germana la Hippocrates Health Institute, a colaborat cu tot mai multi experti in domeniul raw food de jur imprejurul globului pamantesc. 

Si candva realizeaza ca si-a gasit astfel chemarea: caci pentru Heike raw food este cu mult mai mult decat o alimentatie santoasa, care declanseaza procesul de auto-vindecare al organismului uman. Heike este constienta de faptul ca hrana vie actioneaza holistic, depasind cu mult nivelul fizic, si avand "efecte secundare" incredibile la nivel mental, emotional, sufletesc, intuitiv si spiritual!

Asa cum ii place sa sublinieze mereu, hrana vie i-a deschis cel de-al treilea ochi, poarta catre intuitie. Si asa se face, ca astazi, Heike asculta numai de vocea ei interioara in tot ceea ce face (acesta fiind si motivul pentru care este raw consecventa 100%!),  se iubeste cu adevarat pe sine insasi, exact asa cum este, fara sa mai aiba nevoie de "accesorii" externe (case, masini, bani, toale de firma, bijuterii scumpe, farduri, cofuri extravagante si cate si mai cate) care sa-i confirme valoarea. Si a devenit astfel libera, fericita, independenta, traind in deplina armonie cu sine insasi si cu lumea din jurul ei.

Heike in cel mai mare ametist din lume din Australia

Punctele pe care le am in comun cu Heike sunt nenumarate, legatura fiecareia dintre noi cu hrana vie demonstreaza un paralelism foarte frumos si interesant. Eu m-am cam lasat "dusa de val" in ultimii ani si  nu am dus din pacate mai departe proiectul nostru comun Romania Goes Raw.  Pentru mine nu venise evident atunci inca timpul, dar vremurile s-au schimbat si cu drag asi porni in anul meu norocos 2020 un nou inceput.....

Heike traieste acum in Noua Zeeland si Australia, acolo si-a gasit locul si casa ei. Mai multe informatii si posibilitati de contact aici:

Rohkost in Deutschland GermanyGoesRaw

Geheimnisse der Rohkost  RohSpirit

Rohkost-Rezepte-Gourmet: https://rohzepte.de/

Heile dich selbst https://www.MarkusRothkranz.de 

Sieben Stufen ins Paradies: https://www.Paradiesstufen.de 

Seit über 60 Jahren https://www.HippocratesInst.de 

Gratis eBook für Rohkost-Rezepte: https://bit.ly/2Z2q7cD

Intre Cer si Pamant

Am primit in ultimele saptamani o gramada de lectii mari. Aceeasi tema, profesori diferiti. Prima mare profesoara, tare micuta ca statura, foloseste un limbaj verbal pe care eu nici macar nu-l inteleg, si nici nu pot sa o urmaresc oricand as vrea, ci numai atunci cand vrea ea sa mi se arate. 

Numele i-l cunosteam demult, dar era pentru mine doar un cuvant, folosit din pacate, nu numai de catre ceilalti oameni, ci si de mine, in mod peiorativ, iar fiinta care intruchipeaza cuvantul imi era cu desavarsire necunoscuta. Si ajunsa la acest punct, trebuie sa repet un lucru: este de fapt o mare jignire pentru animale, atunci cand le dam semenilor nostri, care poseda insusiri sau fac fapte care ne deranjeaza, nume de animale: porc, vita, vaca, bou samd.

 

Pe noua mea profesoara o cheama GAIȚĂ (Garrulus glandarius). Ca este o pasare stiam deja, cum arata, habar nu aveam. Gaita era mai degraba pentru mine o persoana care vorbeste mult si fara rost.....

Dumnezeu ne vorbeste permanent, in toate felurile posibile. TOTUL este de fapt UN SEMN pentru noi. Ca noi nu pricepem, este o cu totul alta poveste si are are de-a face doar cu noi insine.

De o saptamana, hranesc o gaita. Ii pun nucile ramase de anul trecut in gradina si o urmaresc cum lucreaza neobosita, cu bucurie si pofta de viata. Am fi tentati sa credem, ca o face doar gandindu-se la propria burta si ca isi asigura proviziile pentru iarna ce se apropie cu pasi repezi. Dar adevarul este, ca ea face mult mai mult: isi indeplineste misiunea pe care a primit-o de la Dumnezeu. In cartea despre identificarea plantelor si animalelor din aceasta regiune, scrie la gaita, ca este raspunzatoare pentru raspandirea multor specii de plante, in special de copaci. Eu credeam ca ea doar manaca si cand colo, ea planta paduri..... In timp ce eu gandeam in termeni de cateva luni, ea gandeste in termeni de sute de ani.....

Si care este lectia invatata de mine? Sa ma adun si sa-mi fac iar partea mea de treaba. In ultimii trei ani am trecut prin schimbari masive in planul material, caci m-am mutat iar dintr-o tara in alta si totul a devenit parca o lupta: m-am luptat cu autoritatile din doua tari, care mai de care  mai birocratice, copiii s-au luptat putin cu noile scoli, parintii se lupta cu Alzheimerul si tot asa mai departe. Ma sparsesem parca in mii de cioburi incercand sa-i ajut pe toti, sa fiu peste tot, sa fac tot ceea ce asteaptau ceilalti de la mine. Ma pierdusem pe mine insami....

Desenele din aceasta postare au fost facute in 2014-2015-2016, in timpul si dupa terminarea cursului de consultant de vindecare holistica. Atunci mi s-au dat foarte multe informatii, pe diferite cai, pe care eu ar fi trebuit sa le dau de fapt mai departe. Caci atunci am inteles ca suntem meniti sa tinem si sa mentinem, legatura/fluxul energetic, dintre Cer (Tata) si Pamant (Mama). Asa cum o face (dupa parerea mea in mod constient!!) orice animal, orice insecta, orice planta, orice picatura de apa, orice pietricica samd. Daca energia nu poate curge prin mine de la Tatal din Cer la Mama Pamant si apoi inapoi, de la Mama Pamant la Tatal din Cer, creez un nod energetic, un morman enrgetic, care cu cat creste, cu atat impiedica mai tare curgerea energiei. Intru intr-un cerc vicios, care are un efect negativ nu numai asupra mea, ci asupra intregii lumi.

Traim timpul marilor transformari. Si eu zic ca este un mare privilegiu. Si ne putem  chinui singuri sau putem accepta in cel din urma ajutorul, ce vine permanent, din foarte multe parti.

Tante Victoria si gradina ei fermecata

Privita prin ochii mei de copil, cu sufletul inca impletit strans in coroana divina, cea mai frumoasa gradina dintre toate era cea a Tantei Victoria. Nu numai de pe strada ei, ci din tot targul din provincia moldoveneasca a copilariei mele. De fapt, cred ca asa gandeau si femeile din jurul ei, caci tare multe lucruri mai putin frumoase aveau ele mereu de spus despre ea..... 

Rosa damascena

Imi amintesc si-acum  cu mare drag de Tante Victoria si de gradina ei fermecata: Tante Victoria fusese profesoara si evita, chiar si acum  la varsta pensiei, sa lucreze prea mult in gradina, ca sa nu-si strice mainile, coafura sau hainele. Ea prefera sa sta la  umbra, la masa din cerdac, cu o pisica-n poala, sa bea cu nesat cafele turcesti, sa fumeze si sa citeasca. Si totusi reusea cu usurinta sa creeze  an de an o alta lume in curtea ei. Cand deschideai poarta casei, nu intrai intr-o gradina, ci direct intr-un basm, cu culori, parfumuri si sunete rupte din Rai, in care timpul statea in loc si se minuna la randul lui de atata frumusete. Casuta parinteasca de lut, fiind atat de mica, parca se pierdea printre trandafiri, condurasi, craite si multe alte flori, in toate nuantele posibile, printre mirodenii, plante de leac si  copaci cu crengile plecate pana la pamant de-atatea fructe. Si-n lumea  asta, ce pare astazi aproape ireala,  domnea Tante Victoria. Mantia ei domneasca era un capot -  caci erau timpurile  capoatelor de matase grea, imprimate cu florile si pasarile celuilalt capat al lumii, iar supusii sai erau pisicile batute de soarta, pe care numeni nu le putea vedea cu ochi buni. Avea adesea ceva bun de rontait in buzunarele capotului (nuci, seminte, caise sau prune uscate) si mirosea intotdeauna ametitor a parfum de trandafir.

 

45 de ani mai tarziu, imi dau seama cat de mult m-a influentat, desi nu a facut nimic special ca sa ma impresioneze. Noi, toti nepotii ce-i umpleam gradina cu viata, simteam intuitiv iubirea si bucuria pe care le punea in tot ceea ce facea. Eram cu drag acolo si stiu astazi, ca atunci STIAM ca este un loc bun si sfintit. 

Daca ma gandesc bine, Tante Victoria facea un fel de permacultura modoveneasca, reusind totul doar cu minimul de munca posibil: florile perene reveneau in fiecare an cu drag, iar celelelate se replantau de la an la an singure, pomii si trandafirii nu-i taia (la  trandafiri doar le rupea florile trecute), iar la poalele lor le punea condurasi, galbenele si alte flori sau plante aromatice, care tineau pamantul umed si daunatorii la distanta. Pana si fasolea si castravetii se catarau singure in pomi, si-mi amintesc ca uda doar pe seceta mare.

Tante Victoria a plecat de mult in alte lumi, se bucura sigur acum de florile Raiului, impreuna cu doamna Ibrian, Maria Treben si alte femei minunate. 

Iar eu fac ulei de trandafir, usuc flori de trandafiri, imi umplu casa si sufletul cu parfumul cerului si ma gandesc cu drag la vremurile de odinioara.

Plantele din flora spontana - 21 aprilie 2019, la Muzeul Satului

De Florii, ne-am intalnit la un workshop despre plantele din flora spontana, am stat de vorba si ne-am plimbat prin  Muzeul Satului "Dimitrie Gusti". Eu iar m-am trezit, destul de brusc, cu "lectia" nefacuta: Lumea copilariei si tineretii mele, de acum 35-45 de ani, pe care tot o am eu in cap,  NU mai exista, a disparut pentru a face loc lumii de AZI. Si asa este foarte bine, chiar daca mie imi pare rau dupa ea, in viata nimic nu este static si totul se transforma, iar locul acela de odinioara (iar vorbesc de parca  as avea 100 de ani...), plin de pace si liniste, cu studenti de la arhitectura ce desenau ore in sir casele, cu bunici si nepoti, cu zeci de grupe de copii si profesori si, mai inainte de toate, cu CALATORI - astazi, majoritatea celor care calatoresc sunt TURISTI: pentru ei este mai important sa "bifeze" ca au vizitat cat mai multe obiective din intreaga lume (must-see!!), decat sa simta, sa inteleaga sau sa se lase patrunsi de energia si istoria unui loc), calatori din toate colturile pamantului, care nu se mai saturau de informatia culturala imensa, care se gaseste in Muzeul Satului.

La muzeu tocmai avea loc un targ (sau asa o fi la fiecare sfarsit de saptamana??), din stanga se auzea o slujba religioasa, din fata muzica populara, intre case mestesugari, mai mult sau mai putini autentici, si ca-ntr-un musuroi, turisti peste turisti. Printre ei, si noi si plantele. M-am bucurat tare mult sa vad in realitate oameni pe care ii cunosteam numai virtual de pe FB, m-am bucurat sa vad chipuri noi si sa revad chipuri vechi si m-am bucurat de plantutele-erou, care in niciun caz nu au de gand sa piarda lupta inegala cu omul si toate avantajele tehnicii ce-i stau acestuia la indemana. 

Buleveradul era inchis (din cauza unui maraton) si a durat putin pana ne-am adunat. Dupa ce am aruncat grijile la cosul de gunoi de la intrarea muzeului, am inceput plimbarea. Direct langa intrare era usturoita, a  trebuit sa urlu un pic ca sa acopar vacarmul din jur (noroc ca am cantat atita ani in cor), asa ca ne-am refugiat apoi intr-un colt al muzeului,  cat de cat mai linistit. Si de-abia acolo am reusit sa ne intalnim cu plantele de la suflet la suflet. Si cred ca fiecare a primit macar un raspuns pe care-l cauta si astepta. Eu am primit chiar mai multe si doresc sa le multumesc inca o data si pe aceasta cale tuturor plantelor si participantilor......

Photo by Renata Cristina Mihalache (Nutritionist Integrativ) - jocul luminii a fost unul dintre raspunsurile mele

Ce am admirat, ascultat, gustat, mirosit, pipait - caci asa se invata a cunoaste plantele, cu TOATE simturile:

1. Rotunjoara (la Dr.Laza  o veti gasi  sub numele SILNICUL - de aceea denumirea latina este sfanta, caci  in functie de regiune, numele plantelor pot fi foarte diferite!).

2. Usturoita si grausor/untisor.

3. Papadie.

4. Patlagina.

5. Luminita noptii.

6. Berberita/Dracila.

7. Toporasi si paralute. 

8. Cerentel.

9. Opaita (pe moment nu mi-a "picat" numele si pace, si iar mi-am dat seama, cat de multe cuvinte vechi, pe care nu le folosesc in limbajul de zi cu zi,  le-am uitat deja.... - ce mare pacat!).

10. Tei, mesteacan, pelin, pelinarita, codita soricelului si multe altele, voi reveni in cursul verii cu amanunte. 

Dragi participanti, va recomand sa mergeti in vara inca o data la muzeu si sa parcurgeti acelasi traseu, pentru a vedea cum au evoluat plantele. Este foarte important sa cunoastem plantele in diferitele stadii, iar acest lucru se invata numai la fata locului. Poate daca aveti timp, sa mergeti in timpul saptamanii si poate veti intalni studentii si bunicii si copiii si calatorii de altadata......

De Florii, in vizita la Mama Natura - workshop in Bucuresti

In acest an, sunt in Bucuresti in Duminica Floriilor si mi se implineste un vis vechi:  un workshop despre plante salbatice, sanatatea naturala, vindecarea holistica, energia universala samd. Ne intalnim si stam de vorba, ne umplem bateriile sufletesti, exersam cum ne putem sustinem cel mai bine unii pe altii, in timp ce  ne plimbam prin locul meu preferat din Bucuresti: Muzeul Satului Dimitrie Gusti. 

În goana sa nebună si orbească după bani, omul uită tot mai mult, că nu este stăpânul naturii, ci numai o parte a ei, ignorând cu încăpățânare faptul, că toate intervențiile sale masive asupra mediului, se vor reflecta într-o zi, într-un fel sau altul, ȘI în propria sa viață.

Natura ne este mamă, casă, masă, cămară, școală, farmacie, spital samd. Și la sfârșit, tot ea ne este si loc de veci. Iar într-o bună zi, vom trăi cu toții mai departe într-un fir de iarbă, o floare sau un copac….. Noi, oamenii, suntem frați buni cu toate animalele, toate plantele, toți munții și toate apele, cu absolut TOT. Și noi alegem dacă trăim cu toții laolaltă în pace și armonie sau ducem un razboi sângeros unii împotriva altora.

De la plantele din flora spontană am putea învața enorm. Pentru aceasta este însă nevoie să încercăm să le înțelegem, să le iubim și mai ales să le recunoaștem inteligența ieșită din comun și energia vitală de neegalat. Dacă doriți să vă apropiați de câteva dintre aceste ființe minunate, vă aștept cu drag la workshop-ul din București.

Mai multe informatii si inscrieri AICI.

 

Foarte pe scurt, cateva cuvinte despre mine:  sunt Consultant Holistic de Vindecare (curs Germania) si Practician in domeniul plantelor din flora spontana (cursul de calificare se termina in noiembrie 2019).
Am urmat cursul practic de alimentatie integrala dupa Dr.Max Bruker (Germania).

Sunt autoarea cartii “Plantele comestibile din flora spontana“, Editura Cesan Christalin 2013 si a mai multor articole aparute in revistele Formula AS, Tratamente naturiste (RO) si “Natürlich leben“ (Germania).

Sunt initiatoare si proprietara blogurilor “Hrana vie“ si “In memoriam Elena Nita Ibrian“.
Am condus mai multe workshop-uri despre plantele comestibile din flora spontana in Hunsrück (Germania), in Tervuren (Belgia) si la Viscri (Romania). 
Am facut atatea workshopuri si cursuri, incat uneori le si uit, cum ar fi: trauma pre- si perinatala, indreptarea spirituala si regenerarea totala a coloanei vertebrale, autovindecarea, comunitatea dupa Scott Peck, permacultura samd.

In prezent invat si lucrez la Gradina de Plante Medicinale Riegenhof din Mainhardt (Germania), gradina care practica agricultura biodinamică certificată Demeter.

 

Hrisca batuta si o alta varianta de hummus raw

Primavara nu mai poate fi clar  oprita, trebuie sa mai avem numai “putintica rabdare“. Pana atunci, ne mai bucuram acum de cateva mancaruri de iarna minunate: hrisca batuta si hummus raw.
Cu hrisca asta batuta ne-a innebunit Mirela la Viscri, vorba bunicii mele, “de s-au batut lupii la gura noastra“.... Este aproape incredibil ce iese doar din hrisca inmuiata si alte putine ingrediente, dupa parerea mea, ORICINE, indiferent de inclinatiile alimentare, va manca hrisca astfel preparata cu placere.

Am facut intai o varianta de hrisca batuta, care mi s-a parut insa un pic cam “palida“. Asa ca la a doua  varianta am adaugat si boia de ardei (nu mai tin minte daca reteta Mirelei era cu boia, eu gatesc rar dupa reteta, cel mai des gatesc dupa gust, aspect, aroma, consistenta, textura ). 

Hrisca batuta raw vegan

Ingrediente: hrisca (150g pentru o portie buna), zeama de lamaie cu putina apa (eu pun multa lamaie, ca-mi place acreala), de aceea puneti cel mai bine dupa gustul vostru, usturoi, sare, piper, cimbru uscat, boia de ardei, ulei de masline. Topping: ceapa, eventual si arpagic verde si ardei iute

Hrisca inmuiata cel putin 6  ore (daca este si germinata este desigur si mai bine, dar pentru varianta rapida merge si asa), clatita si scursa se proceseaza in mixer cu restul ingredientelor. Ceapa taiata felii subtiri se freaca cu putina sare, se lasa 10 minute la scurs si apoi se amesteca cu ulei si boia (o alta varianta de imitare a cepii prajite este si sosul japonez de soia) si/sau se deshidrateaza.

 

Varianta de hummus raw din hrisca

In mod normal, fac hummusul raw din naut incoltit si celelalte ingrediente originale din  reteta traditionala. Problema este ca de cand mi se face pofta de hummus pana pot sa-l mananc, trec 2-3 zile, timp in care de cele mai multe ori mi-a trecut deja pofta de hummus. Si stau si ma intreb de fiecare data: Oare de ce am pus  (pun mereu 500g, ca mananca toata familia, dar partea leului este totusi a mea) atata naut la incoltit??

De aceea, m-am gandit sa incerc cu hrisca, ca nu necesita un timp atat de mare de inmuiere/germinare. A iesit foarte bun, diferenta este destul de mica, caci oricum aromele vin in cea mai mare parte de la restul ingredientelor/mirodeniilor folosite: chimion, tahin, usturoi, curcuma, boia.

Pofta mare!

 

Bruno Gröning - Un lanţ de lumină în întreaga lume

Am auzit prima data de  Bruno Gröning in 2015. Povestea lui m-a fascinat si  am ramas ca lovita de trasnet, caci nu mi-a mai iesit de atunci din cap intrebarea: Cum reusea el, in acele vremuri de saracie lucie, boala si disperare pe toate planurile, sa adune atatea mii de oameni in jurul lui (cateodata erau si 30.000 de oameni!), intr-o singura zi, si asta zi de zi? Cum era  posibil sa i se duca asa vestea, in conditiile in care cei mai multi nu aveau atunci nici macar telefon, erau saraci lipiti pamantului si cei mai putini aveau masini la dispozitie? Pentru ca nu are sens sa povestesc si eu aici pe larg, s-a scris si s-a spus destul despre el, urmariti ca rog linkurile din postare si veti afla tot ceea ce poate ati vrut dintotdeauna sa stiti despre adevarata vindecare. 

Suntem iar in fata unui portal energetic cu totul special. De aceea, daca vreti sa cunoasteti un om minunat, daca vreti sa regasiti speranta si increderea, daca vreti sa patrundeti in cele mai adanci hauri ale sufletului vostru, deveniti o veriga in lantul de lumina, care tocmai face inconjurul lumii loc in aceste zile. 

Documentati-va  cu mare atentie mai departe AICI, dar nu inainte de a-i pune mintii botnita. Cititi, urmariti si ascultati numai si numai cu inima, eu sunt absolut sigura ca nu veti regreta.....

Cele mai dragi citate mie:

"Dumnezeu este cel mai mare medic." 

"Nu există incurabil."

Premiza vindecarii: Crede si ai incredere!

Pe 26 ianuarie 2019 (ziua marii lui plecari) va rula la Bucuresti, Brasov, Sibiu, Arad si Tragoviste filmul despre Bruno Gröning (AICI este in josul paginii o harta cu orele si locurile din intreaga lume unde ruleaza filmul). 

Filmul il mai puteti vedea inca si in internet, eu recomand insa cu convingere vizionarile organizate de Cercul de Prieteni - Bruno Gröning, caci aici se creaza o energie de grup  exceptionala, care face minuni pentru sufletul, mintea si trupul oricarei fiinte. Dar numai pentru acele fiinte care-si pot deschide inimile, ca sa si primeasca acest dar...

Pentru cei care nu au cum sa ajunga la film, pe YouTube puteti viziona filmul cu subtitrare in limba romana: 

The PHENOMENON BRUNO GROENING – documentary film – PART 1

https://youtu.be/6gfdXvE0lQg