miercuri, 16 aprilie 2014

Barba lui Aron - o planta otravitoare

Viata mea este mai plina (implinita) ca oricand, am planuri si proiecte care ar putea usor preocupa zece persoane, de aceea ma si indepartez din pacate atat de des de scopul initial al acestui blog. Va cer tuturor iertare, va asigur ca ma straduiesc din rasputeri sa corectez pe cat posibil micile deraieri, dar.....
Astazi, ma mobilizez (in cele din urma!) si va prezint o planta foarte raspandita: barba lui Aron, o planta puternic otravitoare. 
Caci este VITAL sa cunoastem nu numai plantele comestibile, ci si pe cele otravitoare. In orice caz, cel mai important aspect al folosirii plantelor salbatice in alimentatie ramane: mancam intotdeauna numai plantele pe care le putem identifica cu o siguranta de 100%. Nu conteaza atat de mult, mai ales la inceput, sa mancam o paleta foarte mare de plante salbatice, este suficient la acest moment si daca consumam numai papadie si urzici culese cu propriile maini. 
Si pentru ca in fiecare an primesc nenumarate mesaje cu fotografii si intrebari referitoare la "barba lui Aron", m-am hotart sa o descriu mai bine. Caci este foarte tentat sa o culegem, se gaseste la tot pasul, este stufoasa (nu trebuie sa ne chinuim prea tare ca sa adunam o cantitate mare) si arata apetisant, asa cum au descris-o multi dintre cei care mi s-au adresat, ca un soi de spanac. Barba lui Aron sau rodul pamantului sau piciorul vitelului sau porumbul cucului: planta Arum maculatum are, in functie de diferitele zone ale tarii, tare multe nume. 
Toate partile plantei sunt otravitoare, dar, acum vine vestea buna, de fapt este greu, daca nu chiar imposibil, sa te otravesti cu ea,  caci daca  gusti numai o bucatica de frunza (asa cum am facut si pana acum, "vorbesc" iar din propria experienta si nu numai din carti si nici nu adun aici informatii, mai mult sau mai putin indoielnice, din Internet!), iti "arde" si-ti "paralizeaza" imediat toata gura (senzatia pe care o capatam dupa o anestezie dentara puternica)! Reactia instictiva, absolut corecta a organismului, este de a scuipa imediat frunza (argila si carbunele alimentar, ca antidot, sunt si in acest caz de mare ajutor!). Problematica devine toata chestiunea, doar daca barba lui Aron este pusa in smoothie sau in salate, de aceea m-am si hotarat sa va atrag astazi iar atentia: este deosebit de important sa folositi in aceste cazuri, strict numai plantele pe care le puteti identifica exact!



Asa cum am scris si AICI, barba lui Aron creste adesea in apropierea leurdei si poate fi usor confundata de catre "incepatorii in ale plantelor salbatice", mai ales cand planta este foarte tanara. Deci atentie marita!  In aceatsa fotografie: leurda (in stanga jos), usturoita (la mijloc), iedera (sus) si barba lui Aron  (in dreapta sus, sub iedera),  planta otravitoare cu care leurda poate fi confundata, de aceea mirositi fiecare frunza de leurda si atunci nu veti mai putea avea niciun dubiu (dar sa nu mancati pana nu ati terminat de cules, caci daca mancati chiar si numai o frunze de  leurda, nu-i mai simtiti mirosul de usturoi atat de bine!!)


Natura este perfecta, de aceea, ca si orice alta planta din lume, barba lui Aron are un rol foarte bine stabilit in ecosistem: constituie hrana multor fiinte, caci ea nu este otravitoare pentru toate vietuitoarele acestui pamant, ne incanta ochii cu frumustetea frunzelor, a florilor si a fructelor sale  si are o contributie importanta la mentinerea echilibrului mineral al solului. 
Eu i-am invatat in primul rand pe copiii mei, de la bun inceput, sa recunoasca plantele otravitoare - caci am o colectie impresionanta in gradina. Cunosc parinti care indeparteaza din gradina orice planta care ar putea constitui un pericol pentru copii, iar eu nu incetez sa ma intreb: cat de  logica si de utila poate fi o astfel de actiune????
Degetelul rosu  - o alta planta otravitoare, de o frumusete rapitoare si o importanta deosebita!

joi, 13 martie 2014

Salata de nuca de cocos - o reteta din Maldive

Peste tot pe unde am ajuns in lumea aceasta minunata, mi-a placut intotdeauna tare mult sa descopar si mancarurile traditionale ale regiunii respective. Aproape in toate tarile in care am fost, am vizitat pe langa monumente, muzee, palate, ruine si celelalte minunatii pe care orice tara le are, de fiecare data si pietele cu produse autohtone. Caci cumva, mi se pare mie, ca acolo se pot invata cele mai multe lucruri despre o tara si despre oamenii ei. 

Mi-a placut  sa incerc sa cunosc mai indeaproape oamenii, sa vorbesc cu ei si mai ales sa-i ascult, m-a interesat cu adevarat sa descopar cum traiesc, ce vise si ce viziune asupra vietii au. Si mi-a placut sa iau cu mine, ca o amintire sufleteasca de mare valoare, cateva dintre retetele lor traditionale.

Exact asa a fost si in Maldive, unde eu m-am simtit precum Eva - nici mai mult si nici mai putin! Am trait un timp fara de inceput si fara de sfarsit, intr-o liniste desavarsita si o pace plina de armonie. Asa ca nu este de mirare, ca doua saptamani cat am stat eu acolo, am mers parca pe ape si am plutit prin vazduh (in ultmul timp mi se intampla foarte des acest lucru...)! Am venit din Maldive cu un suflet burdusit de minunile pe care le-am trait la fiecare pas si cu un corp care stia de-acum prea bine ce inseamna cu adevarat "sa fii liber ca pasarea cerului".... Caci dupa doua saptamani de umblat numai in picioarele goale, cand mi-am incaltat iar cizmele, ca sa ma sui in avionul ce trebuia sa ma aduca in iarna de acasa, am inteles dintr-o data, in ce inchisoare imi arunc benevol in fiecare zi trupul.

Reiau ce am scris mai demult despre Maldive, gandindu-ma in continuare cu aceeasi mare ingrijoarare la lumea pe care NOI TOTI tocmai o distrugem - mai jos, cateva amintiri si fotografii personale.


In hidroavion, cand ne-am ridicat de pe pamant si am avut aceste imagini in fata ochilor, eu nu am mai reusit sa-mi retin lacrimile - am inceput sa plang din adancul sufletului la vederea acestor peisaje. Este aproape ireal, ca un vis minunat.....
O fumusete atat de fragila si de delicata, care iti taie pur si simplu respiratia
Ca si cum intreaga lume ar fi un sevalet imens, pe care Dumnezeu a pictat cu mana Sa maiastra, luand numai din culorile raiului....

Plaja la sosirea noastra

O furtuna puternica se apropia amenintator de repede
Dupa furtuna: insula este de jur imprejur un morman urias de saci de plastic umpluti cu nisip, peste care se toarna permanent nisip - de ochii turistilor.....
Diguri de protectie
Bineinteles ca dupa furtuna (dimineata cand am deschis usa, am constatat ca apa ajunsese in timpul noptii pana in fata bungalow-ului), am devenit dintr-o data mult mai sensibila la problemele de mediu ale insulelor Maldive si am discutat intens pe aceasta tema cu o multime de bastinasi. Si toti mi-au povestit acelasi lucru: schimbarile masive, in special  cele referitoare la nivelul apei, care au intrevenit in regiune, s-au petrecut in principiu in ultimii 10-15-20 ani, de atunci a devenit procesul vizibil cu "ochiul liber"! De aceea, aproape toate insulele sunt protejate de diguri (dar la Tsunami din 2004, insula pe care am fost noi a fost acoperita de apa, pe o inaltime de peste 1 m!!!), au de jur imprejur saci de plastic umpluti cu nisip, peste care se toarna permanent nisip - ca sa nu fie vazuti de turisti. Iar presedintele Maldivelor a inceput sa cumpere pamant in Sri Lanka si India - in caz de forta majora....
Personal, am ajuns de mai multa vreme la concluzia ca de fapt, am trait tot timpul si traim mai departe cu totii in mijlocul RAIULUI, ORIUNDE ne-am afla pe lumea aceasta, asa am simtit eu peste tot pe unde am fost eu: si in Maldive si in Germania si  in Romania s.a.m.d. Daca  suntem atenti si deschidem bine ochii sufletului, ai inimii si ai mintii, putem recunoaste cu mare usurinta acest lucru. Dar noi ne batem joc de natura, am distrus, trecand cu brutalitate cu tavalugul nechibzuintii noastre peste toata aceasta imensa comoara pe care  ne-a incredintat-o Dumnezeu. Stiu ca eu nu pot face mult, nu am nici puterea politica, nici financiara, nu dispun de nicio posibilitate reala pentru a "misca" lumea. Dar sunt absolut sigura, ca Dumnezeu nu doreste ca eu sa stau doar cu mainile in san si sa plang numai de mila minunatului Pamant. Si  uite asa, incerc si eu sa fac, macar putinul care imi sta in putere sa-l fac......
 In pielea Evei....
Despre consumismul care tulbura deja profund si acest colt de lume voi povesti poate mai bine alta data. Astazi, o reteta de zile mari: 

"Maldivian young coconut salad"

Nuca de cocos este unul dintre cele mai complete alimente din lume. Poate fi consumata exclusiv un timp indelungat fara ca sa apara carente in organism. Despre multitudinea substantelor vitale pe care le contine nuca de cocos, nu are rost sa mai scriu si eu, caci este plin internetul (de exemplu AICI). Eu as insista mai mult pe faptul ca am fost probabil  programati genetic sa mancam  acest aliment, de aceea, as recomanda sa-l consumati cu incredere, macar din timp in timp. Am citit de mai multe ori, ca in al doilea razboi mondial, medicii americani din Filipine, ramasi fara plasma, au folosit sucul nucii de cocos ca inlocuitor - nu stiu daca este o poveste adevarata sau nu, caci din pacate nu am gasit o sursa credibila care sa ofere date exacte. 

Pentru oamenii din Maldive, cocotierul reprezinta o comoara nationala, caci ei folosesc absolut TOATE partile sale: nuca de cocos (care nu este de fapt o nuca) este o componenta de baza a alimentatiei traditionale; lemnul sau este folosit la constructiile caselor, mobilelor si al barcilor; din crengile si frunzele lui se fac acoperisurile caselor si tot felul de accesorii casnice. Chiar si din cojile nucilor se fac o multime de lucruri utile, as aminti in primul rand saltelele si vasele de bucatarie. Iar cand se lovesc sau se ranesc, isi dezinfecteaza si isi trateaza ranile tot cu laptele nucii de cocos!

Desigur ca valoarea nucii de cocos este maxima atunci cand este consumata ca atare, fara a fi prea mult preparata - lucru valabil pentru orice fruct, leguma, cereala sau samanta! 

Unul dintre cei trei ochi ai nucii (de fapt sunt doi ochi si o gura) este moale si se poate strapunge foarte usor, chiar si cu un betisor. Se bea sucul cu un pai, si apoi se sparge coaja (se sparge foarte usor, daca este trantita cu putere de o piatra sau de o strada pietruita!) si se consuma "carnea" nucii. 

Puteti vedea ochii si gura?
Mai rar chipuri atat de frumoase.....

Cand am insa multe nuci de cocos la dispozitie (in Maldive de exemplu,  imi aducea gradinarul in fiecare zi cate 5 nuci), imi fac si salata din Maldive sau folosesc carnea la diferite prajituri din bucataria fara foc.

Gradinarul hotelului se suia fara niciun ajutor in cocotier!Am incercat si eu, dar nu am fost in stare sa ajung prea sus....

Si in cele din urma si reteta mult-promisa:

Salata de nuca de cocos

Ingrediente: nuca de cocos tanara ("carnea"  nucii trebuie sa fie inca moale si subtire), suc de lamaie sau de limeta, ceapa, ardei iute, putin piper. Se maruntesc ceapa, ardeiul iute si carnea nucii de cocos (care se desprinde usor cu o lingurita de pe coaja) si se amesteca cu restul ingredientelor. Reteta originala era desigur si cu sare si am mancat si varianta cu frunze de coriandru, pe care eu insa nu le pot suferi, asa ca renunt cu usurinta la ele. Adaug insa, in varianta pe care am creat-o dupa gustul meu, plante din flora spontana. Si mai ales acum in primavara, salata de nuca de cocos cu frunze proaspete de leurda, papadie si usturoi salbatic este o adevarata creatie divina!





Si cand in Europa de Vest ploua si nu se mai opreste, si cand frigul umed te patrunde pana la oase, si cand soarele se ascunde in nori zile-n sir, atucni imi fac aceasta salata si ma vad parca iar la malul marii de cristal, mangaiata de un soare de aur....

vineri, 28 februarie 2014

Viitorul si norocul lumii se afla in mainile copiilor nostri

André si Arno Stern au constituit pentru mine revelatia anului 2014. Am scris pana acum doar pe scurt despre ei, caci entuziasmul meu debordant nu poate fi exprimat decat foarte greu in cuvinte. 
Cu un an in urma, proaspat intoarsa de la comunitatea ecologica Tempelhof, cu trei noi carti in bagaj, scriam: "André Stern este numele primului om care m-a marcat extraordinar in ultima saptamana, de duminica si pana astazi, i-am citit deja doua carti si i-am urmarit toate conferintele si interviurile pe care le-am gasit in Internet - caci m-a fascinat fantastic, de la prima silaba. Un om cu adevarat fericit. Si cumva, numai intalnind un astfel de om, ne dam seama cat de putini oameni cu adevarat fericiti sunt de fapt in jurul nostru.
Dar cine este André Stern? As spune pe scurt, ca André este dovada vie a adevaratului potential uman, el ne arata negru pe alb (sau in culori), cate se pot realiza in viata FARA SCOALA. André este un
bun exemplu, care cu siguranta va linisti constiintele multor parinti devotati, care aleg astazi o cu totul alta cale fata de cea batatorita de catre stramosii lor - caci cu totii suntem, mai mult sau mai putin, cazuti in hipnoza generala in care se complace societatea moderna, cu totii suntem supusi presiunii de grup din partea familiei, colegilor, prietenilor, a tuturor celor din jur. Si putini dintre noi mai avem curajul si puterea de a fi "altfel": ne incumetam sa nu ne mai vaccinam copiii si sa o spunem cu glas tare, refuzam sa le mai dam medicamente de sinteza, facem tot posibilul pentru a nu-i mai include in sistemul scolar clasic, ne straduim sa-i hranim cat mai sanatos si mai natural, si dorim din tot sufletul sa-i crestem in libertate si dragoste, s.a.m.d."
Astazi, va recomand cu aceeasi mare caldura ca si anul trecut,  cartile lui Arno Stern si ale lui André Stern, sunt editate in limbile franceza si/sau germana:
1. Cartea lui André Stern: "...si nu am mers niciodata la scoala" (titlul cartii in franceza: "... et je ne suis jamais allé à l´école"- in care André spune simplu si intr-un mod foarte natural povestea copilariei sale, dand astfel cititorilor posibilitatea de a-si face singuri o imagine, daca un om care nu a mers niciodata la scoala este intr-adevar de compatimit si "devine inevitabil un salbatic antisocial, analfabet, primitiv si insingurat".
Cititorul descopera repede ca André are dreptate. Caci de fapt nu este nevoie decat sa privim chipurile oamenilor din jurul nostru, si remarcam imediat cat de putini oameni cu adevarat fericiti vedem zilnic. Cei mai multi dintre oamenii pe care-i intalnim sunt incruntati si incrancenati, par nemultumiti, nelinistiti, de multe ori sunt de-a dreptul rai si plini de ura. Cu totul altfel este André. Nascut la Paris in 1971, el este astazi muzician, compozitor, constructor de chitare, jurnalist, autor care sustine regulat si conferinte. Si totul fara diploma de terminare a unei scoli, note, examene, colocvii, masterate, si... si... si...
 Un film cu subtitrare in limba engleza: 
 
 Acelasi film cu subtitrare in limba franceza: 
 
2.  O carte scrisa de Arno si André Stern, despre relatia tata-fiu, urmarita peste mai multe generatii, o relatie puternic influentata de evenimentele istorice marcante ale secolului trecut: "Tatal meu, preietenul meu - Secretul fiilor fericiti". 
  Caci André Stern nu ar fi ajuns unde se gaseste el astazi fara tatal sau, Arno Stern. Si intalnindu-l pe Arno Stern, s-a mai daramat un zid ce-mi limita cam tare orizontul. "Semiologia expresiei", "Formulation", educatia creatoare, memoria organica, amintirile intrauterine - sunt inca ramasa cu gura casacata, sunt inca orbita de lumina ce s-a facut deodata in fata mea. Parca mi-a cazut o mare greutate de pe suflet si s-a mai rupt un lant gros din jurul piciorului - aici este de studiat enorm, nu-mi ramane decat sa va rog DIN SUFLET sa incercati sa va documentati mai departe: pentru binele vostru si al copiilor vostri, pentru binele tuturor celor din jurul vostru, pentru binele planetei minunate care ne este casa.
 Arno Stern este un adevart om de stiinta, el a inventat "Jocul picturii" si a descoperit "formulatia", care este expresia memoriei organice, a codului genetic si a amintirilor intrauterine. Ca sa demonstreze universalitatea descoperirii sale, Arno Stern a calatorit de-a lungul si de-a latul pamantului, studiind diferite popoare neatinse de "civilizatie". Si a constat ceva cu totul suprinzator si nemaiauzit pentru cei mai multi dintre noi: toti copiii pe care i-a pus sa deseneze, fie ei locuitori ai junglei tropicale, desertului sau stepei, desenau acelasi figuri ca si copiii parizieni!
Arno Stern este intemeietorul scolii "Academia de joi", care mai functioneaza si astazi la Paris, unde a creat un spatiu special "Closlieu", un loc inchis si aparat, unde oamenii isi pot regasi, prin intermediul picturii, radacinile ancestrale. Arno sustine in continuare cursuri si seminare, visul meu este sa am sansa sa iau si eu parte la unul dintre ele.
3. Si inca o carte, la care André este co-autor: "Alfabet - Frica ori dragoste". Recomand de asemenea cu mare caldura si filmul cu acelasi nume al lui Erwin Wagenhofer: "98% dintre copii sunt supradotati cand vin pe lume. Dupa terminarea scolii, numai 2% mai sunt supradotati"http://www.alphabet-film.com/
 
Ultima dintre cartile cumparate de la Tempelhof, a fost cartea unui mare om de stiinta, un neurobiolog, profesor la Clinica de Psihiatrie din cadrul Universtitatii din Göttingen, cu numele Gerald Hüther (eu nu auzisem pana anul trecut de el), carte care poarta un titlu edificator: "Ce suntem si ce am putea fi"..... De-abia acasa, am constatat ca profesorul Hüther a dovedit stiintific corectitudinea teoriilor legate de avantajele metodelor home- sau unschooling, si a subliniat cu fiecare ocazie efectele dezastroase ale sistemului scolar actual asupra dezvoltarii armonioase a copiilor. 
 
Cartile si conferintele profesorului Hüther sunt de mare ajutor, caci ofera o argumentatie de "beton" pentru parinti, bunici, matusi si alte persoane ingrijorate de educatia si viitorul copiilor nostri.
Profesorul Hüther termina o data pentru totdeauna si cu teoriile atat de iubite de cei mai multi dintre oameni (caci este atat de comod sa fim numai niste victime nevinovate...), care ne sugereaza ca ALTCEVA decat NOI (genele, hormonii, conditiile sociale, s.a.m.d.)  ar fi raspunzator pentru felul in care suntem. Domnul profesor ne da in acelasi timp si mult curaj, ca de fapt, nu este niciodata prea tarziu sa ne descoperim si sa ne dezvoltam adevaratul nostru potential.
Tot ulterior, am descoperit  cu si mai mare bucurie ca prof. Hüther are legaturi stranse cu familia Stern si va marturisesc sincer, ca m-am bucurat mult, ca pot sa ma las linistita si de un savant..... Un alt cerc se inchisese cumva atat de armonios, facandu-ma sa devin iar si iar  constienta de faptul ca sunt pe maini bune, si ca nu trebuie sa-mi fac griji inutile, ca  este pacat sa-mi pierd timpul cu nimicuri.
Arno Stern, André Stern si Gerald Hüther au foarte multe in comun, dar cel mai important mi se pare faptul ca ei ne fac curaj si ne ajuta sa ne recapatam increderea in noi insine si ne dau tot sprijinul necesar pentru a ne incumeta sa ne luam in sfarsit iar viata in propriile maini; ei ne invata sa fim sinceri si autentici. Si ne arata cum putem sa regasim calea catre adevarata si profunda nostra fiinta, cea creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

  - www.andrestern.com 
- www.arnostern.com
- http://www.gerald-huether.de 
http://ecologiedeleducation.jimdo.com/ 
- http://oekologiedeslernens.jimdo.com/

luni, 20 ianuarie 2014

Alimentatia sanatoasa a copiilor

Despre alimentatia sanatoasa a copiilor s-au scris sute de mii de carti, iar internetul abunda in informatii legate de aceasta tema. Dar poate tocmai de aceea, multi parinti se simt cu adevarat depasiti de volumul imens de informatii si chiar au adesea o senzatie stranie: cu cat citesc mai mult, cu atat au impresia ca stiu mai putin ce ar trebui si ce ar fi cel mai bine sa faca. Caci de multe ori, parerile expertilor sunt contradictorii.
Si totusi, in principiu este cel mai usor lucru din lume sa ne hranim copiii intr-un mod sanatos, eu as merge chiar atat de departe, incat as spune ca se afla in genele noastre cunoasterea acestor lucruri. Caci orice pisica, orice vaca, orice catea stie ce este bun pentru copilul sau - oare de ce nu stiu si femeile tot atat de bine? Poate doar pentru ca cele mai multe dintre mamele din ziua de astazi nu MAI stiu sa-si asculte instinctul de mama si vocea inimii??
Desigur ca putem sa ne hranim copiii numai in confirmitate cu studiile stiintifice actuale (fara  a uita insa, ca nu de putine ori, ce este astazi adevarat pentru oamenii de stiinta, poate fi in numai cateva luni cu totul fals!), lansandu-le pe acestea sa ne dicteze ce trebuie sa primeasca zilnic copilul nostru. Sau putem sa mergem pe mana naturii si a creatiei divine si sa fim linistiti, impacati si siguri ca tot ce are nevoie pruncul nostru pentru a se  dezvolta bine, ne si este  pus la dispozitie. 
Din pacate, multe mame sunt convinse ca nu sunt mame bune daca nu le gatesc copiilor in fiecare zi o multitudine de mancaruri. De aceea, in internet are loc o adevarata vanatoare de retete, numarul  blog-urilor si site-urilor culinare a atins o cifra (pentru mine) incredibila, iar cartile de retete, cu fotografii care mai de care mai apetisante (desi multe dintre ele, facute de food designeri, nici macar nu sunt comestibile in realitate - iar ne lasam pacaliti si dusi de nas!), se vand mai ceva ca painea calda. Si pentru ca eu insami intru cumva in aceasta categorie, am sa expun astazi mai explicit si propria parere. Si voi incerca sa si impartasesc putin din experienta familiei noastre. 
Baiatul meu are acum 14 ani, iar diferenta dintre conceptiile mele alimentare dinainte de nasterea sa si cele de astazi sunt la fel de diferite ca ziua si noaptea. Daca vreti sa va faceti o idee cu adevarat buna despre ce inseamna o alimentatie cu adevarat sanatoasa, lasati blogurile frumos colorate si cititi neaparat cartile scrise de medici cu o experienta foarte bogata si indelungata in domeniu: dr. Kousmine, dr. Bircher-Benner, dr. Schnitzer, dr. Bruker, dr. Schatalova, s.a.m.d.
Ideea centrala a tuturor acestor medici este una singura, si a fost exprimata cel mai succint de marele om de stiinta german, profesorul Werner Kollath: "Lasati hrana sa fie cat mai naturala posibil!"
De aceea, ca o eleva silitoare a unor astfel de profesori extraordinari, eu am si incercat dintotdeauna, sa le ofer copiilor mei cat mai multe fructe si legume ca atare, doar curatate si cat mai putin prelucrate in vreun fel.
Si probabil ca tocmai din acest motiv, copiii mei nu au mancat mult timp salata, nu le placea deloc talmesul-balmesul din salatiera. Astfel incat, lor le dadeam pe farfurie aceleasi legume ca in salata, numai taiate pe cat de putin posibil. Cea mai mare placere au avut-o insa intotdeauna, cand manancau fructele si legumele direct in gradina (lucru valabil si pentru mine). Si cel mai bun gust au legumele plantate chiar de ei! Chiar si astazi, dupa atatia ani, copiii mei se bucura inca foarte  tare de un astfel de aranjament:



Ce a preparat fetita mea (avea 9 ani), pentru o prietena de-a ei venita in vizita.
Gandirea "pe vitamine si minerale" este absolut gresita - adica: mancam cat mai mult din alimentul X pentru ca are vitamina Y, care este  foarte importanta pentru crestere. Sau pentru creier. Sau pentru piele. Sau folosim planta/fructul Z pentru ca vindeca boala W. Numai daca consumam diverse alimente integrale, intr-o cantitate suficienta (iar senzatia de foame ramane un bun indicator al cantitatii zilnice necesare!!), asa cum se gasesc ele in natura, ne asiguram si necesarul zilnic de substante vitale. Caci corpul asimileaza cel mai bine vitaminele, mineralele, enzimele, etc. care ii sunt oferite in starea lor naturala din fructe, legume, seminte, nuci, cereale. Si nu exista numai un aliment care trebuie neparat consumat, ci ar trebui sa ne bucuram in fiecare zi de o mare parte a hranei oferite de catre natura. Dar omul modern, mai infatuat ca niciodata in istoria omenirii, chiar crede cu adevarat ca este la randul sau un creator si ca poate sa imbunatateasca darurile naturii, sporindu-le valoarea prin tot felul de procedee fizice si chimice (?!?!).
Mancati de aceea in primul rand ce va ofera natura in fiecare sezon si cumparati mai ales marfa regionala sau incercati sa produceti singuri cea mai mare parte a hranei voastre zilnice (aceasta este idealul, caci numai asa veti sti cu adevarat ce mancati!). 

Produsele organice (pentru cresterea carora nu s-au folosit ingrasaminte chimice si/sau produse chimice de combatare a daunatorilor) ar trebui de asemenea sa constituie partea preponderenta. Dar si aici trebuie sa fim mereu deschisi si sa gandim logic. Chiar credem ca o salata bio, din cine stie ce tara, transportata saptamani la rand, pe distante de mii de kilometri de-a lungul si de-a latul continentelor, mai poate avea cu adevarat o valoare nutritiva cand ajunge pe farfuria noastra? Nu este poate mai bine sa cumparam salata oferita la piata din coltul strazii, de catre un taran cinstit (stiu ca nu sunt multi, dar sa nu uitam ca noi cumparatorii decidem ce gasim de cumparat: vrem alimente aratoase, crescute fortat in sere si stropite cu tot felul de ingrasaminte sau vrem alimente santoase, dar mai putin aspectoase, mai strambe si mai pipernicite, dar cu un mult mai mare continut de substante vitale)?
Iar raspunsul la intrebarea "vegetarian/vegan sau carnivor?", trebuie sa il caute fiecare parinte in parte, cel mai bine dupa ce s-a documentat temeinic si dupa ce a experimentat un timp suficient de indelungat cu propriul corp! Si profitati neaparat de experienta indelungata (zeci de ani) a medicilor citati mai sus.
 

Ciresele raman cele mai frumoase bijuterii ale noastre, fetita mea poarta in fiecare vara astfel de cercei.
De aceea, eu am grija toata vara sa am in casa fructe de sezon, rosii, ardei, castraveti, salate si toate celelalte bunatati care ne stau la dispozitie din belsug in acest sezon. 
  Iarna avem mereu pe masa seminte si nuci:
Si tot iarna am grija sa prefer alimentele (morcovi, patrunjel, sfecla, telina, napi, varza, cereale, seminte, nuci) care se pot pastra in mod natural o perioada mai indelungata de timp. Insa natura, generoasa cum numai ea stie sa fie, ne ofera in continuare, chiar si in acest sezon, o multime de bunatati proaspete (cine stie sa caute, va si gasi!):
 

Din gospodaria mea, lipsesc cu desavarsire zaharul, grasimile rafinate, produsele cu E-uri (camara mea arata exact ca si camara bunicii mele: este plina de borcane, cosuri, saci si pungi de hartie). Pur si simplu eu NU am zahar in casa - multi nu pot sa-si imagineze asa ceva, dar eu traiesc asa inca din 2004 (atunci am decis ca zaharul trebuie scos in totalitate din casa). Si uitati ca supravietuiesc foarte bine! De la super-market (merg cam o data pe luna), eu cumpar apa minerala, prosoape de bucatarie, detergenti si alte produse de acest gen. Legumele, fructele, cerealele, semintele le cumpar in stare proaspata, in cea mai mare parte direct de la producator sau de la oameni pe care ii cunosc si despre care stiu ca se straduie sa vanda numai produse de calitate.
Insa, intre timp copiii mei au crescut, mananca de-acum si ei salata, mai ales cand se afla intr-un restaurant. Si au adunat idei multe si bune, de exemplu, cel mai mult le place sa organizeze si acasa un "bufet de salate" - dupa ideea lor am organizat si mesele la seminarul de hrana vie de la Viscri.



 


Cand si cand, ne mai rasfatam si cu fructe tropicale (numai de la Orkos), dar baza este intotdeauna alcatuita din fructe si legume regionale de sezon.
Iar indiferent ce gatiti pentru familiile voastre, cautati sa faceti totul cat mai simplu. Evitati retetele complicate, caci tot ce este prea tare prelucrat (chiar si de voi in propria bucatarie), pierde o mare parte din valoarea sa nutritiva. Si totodata, castigati in acest fel si un timp deosebit de pretios, pe care il puteti folosi astfel mult mai bine, bucurandu-va de copiii vostri. Caci credeti-ma pe cavant (desi am spus mereu altceva, de data aceasta va rog sa ma credeti pe cuvant), anii copilariei trec ca vantul, nici nu o sa va dumiriti bine si o sa remarcati, ca parca dintr-o data, copiii sunt mari si au deja propria lor viata. 
Retetele pe care le stiu mamele, bunicile si matusile voastre sunt de cele mai multe ori mult mai bune decat cele pe care le gasiti in internet. Eu am de la mama o gramada de retete  si "raw" si "vegane", caci mama, fiica de preot, tinea toate posturile de peste an. Si toate retetele ei au batut cartile moderne de bucatarie vegana!! Iar pe de alta parte, pastrati astfel si o relatie buna cu membrii familiei voastre, dand in acelasi timp si copiilor un exemplu bun. Caci de ce ne mai miram, ca astazi, cei mai multi copii nici nu vor sa auda ce au de spus parintii, ci cauta raspunsurile mai inainte de toate in internet?
Repet, caci nu este nevoie sa schimb o virgula, ce spuneam anul trecut in martie:  Atenție la alimentația copiilor - multe carii ale dinților de lapte sunt provocate de consumul de băuturi dulci (cele mai bine le oferiți de la început băuturi neîndulcite, apa sau ceai de plante) din biberon, și ca urmare a faptului că mulți copii folosesc sticla cu biberon, ca pe o suzetă, ținând-o mult în gură, dinții având astfel mult prea mult timp contact cu lichidele îndulcite (copiii nu ar trebui lăsați să umble prin casă cu sticla cu biberon  ținută între dinți!). Nici fructele uscate nu trebuie oferite copiilor fără limite, căci și ele provoacă carii! La fel și mierea de albine. Dar mai ales, nu le pervetiți gustul copiilor cu tot felul de torturi raw, budinci și alte minunății, lăsați-le cel mai bine să rămână ceva special, doar pentru anumite ocazii și oferiți-le în schimb zilnic, fructe proaspete, organice, cât mai puțin tăiate, curățate, transformate, etc.
Nu le distrugeti copiilor sanatatea cu tot felul de prajeli si de dulciuri indigeste, fiti intotdeauna constinenti ca nu le faceti copiilor astfel nicio favoare (nu am inteles niciodata de ce atatea mame considera ca fac un lucru bun, facand de exemplu clatite pentru micul dejun al copiilor?!?). Placerea gustului nu justifica in niciun fel riscurile pe care le aduce un aliment nesanatos! 
Sigur ca nu veti putea scoate complet toate lucrurile nesanatoase si ca nu veti reusi sa creati o viata perfecta, acesta nici nu este scopul pe care ar trebui sa-l urmariti, caci nu duce nicaieri! Mai ales in viata de familie trebuie facute si foaret multe compromisuri, si nu trebuie sa uitam, ca nu putem impune nimanui ceva cu forta. Iar dupa parerea mea legea dragostei primeaza in orice situatie. De aceea, eu nici nu m-as certa cu parintii mei sau cu soacra mea si nici nu le-as interzice copiilor sa mearga la bunicii lor, numai pentru ca acestia nu inteleg ca nu le fac niciun bine indoapandu-i cu dulciuri. Relatia lor sufleteasca este mult mai importanta ca raul pe care il pot face cateva bomboane si o ciocolata (atata timp cat copiii nu mananca acasa dulciuri, nici nu mi-as face prea multe ganduri de cele cateva lucruri pe care le mananca in "deplasare"). As incerca poate sa educ bunicii, dar tot din proprie experienta, stiu ca este o incercare cam lipsita de speranta. Mai degraba le explicati copiilor ce este bine. Si intr-o buna zi, veti constata ca au inteles foarte bine mesajul. Ceea ce nu ii va impiedica totusi sa manance si mai departe, cu o placere deosebita, ciocolata oferita pe ascuns de bunici...... 
Pentru retete gatite, eu recomand in primul rand cartile doamnei Ibrian, retetele din bucataria creativa, cu felurile de mancare care contin si alimente fierte si crude sunt o buna solutie de mijloc (am inceput sa fac mai multe dintre aceste retete pentru blogul dedicat bunei doamne, ca sa profite astfel cat mai multi oameni de invataturile ei). Iar de pe blog-uri, prefer retetele Cristelei Georgescu si ale Corneliei Marin.
In ceea ce priveste cantitatea pe care "trebuie" sa o manance zilnic un copil, eu am o conceptie (care nu imi apartine, am dobandit-o dupa ani lungi de studiu, cu ajutorul unor pedagogi si a unor medici minunati) care ii scoate pe cei mai multi dintre parinti din minti: eu am incredere totala, ca ORICE copil sanatos stie exact cat are nevoie sa manance. Copilul trebuie sa invete sa-si respecte senzatiile de foame si de satietate. Si cum poate sa invete acest lucru, daca i se arata zilnic ca ceea ce simte el este fals si ca parintii lui stiu mult mai bine ce-i trebuie, indopandu-l ca pe o gasca? 
Cand baiatul meu era mic, masa era si pentru noi o lupta in toata puterea cuvantului (hai mai ia o gura pentru mama, si-nca una pentru papa, pentru bunica - ajungeam sa luam la rand toate rudele, prietenii si chiar si animalele de plus...). Mi-a trebuit ceva timp ca sa pricep ca se incerca de fapt rezolvarea unor probleme,  de cu totul alta natura, la masa (recomand cu caldura cartile profesorului Rudolf Dreikurs, caci ele ajuta foarte mult la intelegerea profunda a relatiei parinte-copil). Si recunosc iar foarte sincer, ca mi-a trebuit sa adun foarte multa putere, ca sa ajung sa pot lasa copiii sa decida cat mananca. Eu am dicatat ca mama doar CE se pune pe masa, dar nu si CAT mananca fiecare copil. Acest lucru functioneaza foarte bine daca li se ofera copiilor numai alimente integrale si naturale, iar intre mese nu li se dau copiilor decat fructe si legume crude, iar de baut, doar apa si/sau bauturi  naturale neindulcite (ATENTIE, sucurile de fructe din comert, chiar si cele cu adevarat naturale, sunt PASTEURIZATE, caci altfel cum v-ati imagina ca ar putea sa tina un suc de portocale luni de zile fara sa se altereze??). 
Totusi, nu uitati ca hrana nu este totul in viata. Si mai ales aduceti-va in fiecare zi aminte, ca o masa in familie, intr-o atmosfera plina de pace si armonie, este o adevarata binecuvantare: si pentru corp si pentru minte si pentru suflet. 
Cateva reguli de baza:
- incercati sa mancati impreuna cu copiii vostri macar o data pe zi;
- nu intrerupeti masa pentru a raspunde la telefon;
- nu lasati televizorul deschis in timpul mesei (cel mult, o muzica placuta in surdina);
- nu abordati discutarea problemelor in timpul mesei;
- nu lasati sa se aprinda o cearta in acest timp;
- creati o atmosfera placuta la masa - o fata de masa curata, cateva lumanari, servetele colorate si niste flori pot face adevarate minuni;
- incepeti intotdeauna masa cu o rugaciune si multumiti de fiecare data, fie si numai in gand, pentru hrana care vi se daruieste. Caci nu este de la sine inteles sa avem ceva de mancare in fiecare zi - noi toti cei care nu am stiut vreodata ce inseamna foamea, suntem cu adevarat privilegiati ai sortii! Eu am invatat de la Parintele Teofil Paraian cea mai frumoasa rugaciune pentru masa, pe care si copiii mei o iubesc foarte mult:  "Cruce-n cer, cruce-n pamant, cruce-n locul in care ma culc, cruce-n casa, cruce-n masa, ingerii prin jur de casa, Dumnezeu cu noi la masa".
 Tema referitoare la alimentatia copiilor este foarte stufoasa si eu nu am pretentia ca o pot aborda integral: probabil ca am uitat multe lucruri si cu siguranta ca nici eu nu stiu, la fel ca si restul oamenilor,  totul - aceste lucruri raman de fapt si mai departe un apanaj divin.... 
In concluzie, cuvintele cheie caracteristice unei alimentatii cu adevarat sanatoasa ar fi: NATURAL, ORGANIC, INTEGRAL (NOI). Simplu ca buna ziua, nu credeti?
Si daca stim sa ne pastram de-a pururi inima deschisa, astfel incat sa vedem si sa auzim cu adevarat ce se intampla in jurul nostru, intr-o buna zi, descoperim cu totii cat de mult ne iubeste Mama Natura si cat este viata de frumoasa!