joi, 26 decembrie 2019

Heike Michaelsen - Raw food pentru trup, minte, intuitie si suflet

Din seria de povesti despre oameni frumosi, astazi despre Heike Michaelsen (Germania, Noua Zeelanda, Australia).

Pe Heike o cunosc de peste 9 ani. In timpul acesta nu ne-am vazut decat o singura data si am comunicat sporadic pe mail si FB, dar sufletele noastre au ramas cumva mereu legate cu o panglica nevazuta, dar mai durabila ca oricare alta franghie materiala: iubirea si recunostinta pentru hrana vie. Amandoua am descoperit (in principiu simultan, chiar daca nu stiam pe atunci una de cealalta) potentialul exceptional de vindecare pe care il are in sine hrana vie si pentru amandoua hrana vie a fost mai mult decat un simplu mod de alimentatie. Amandoua ne-am simtit chemate sa dam mai departe marea veste buna despre posibilitatile de vindecare cu hrana vie ale tuturor bolilor. Si pentru amandoua hrana vie a fost cheia ce ne-a deschis poarta catre lumi minunate, nebanuite si neinchipuite.
26.10.2010 Devin tare nostalgica de cate ori ma gandesc la acele vremuri, cand eram inconjurata parca doar de idealisti si entuziasti. Poza aceasta a facut inconjurul lumii, fiind publicata in mai multe reviste, pe bloguri, site-uri samd. Eram mai putini pe atunci, dar uniti si cumva invincibili......
 Cu putin timp in urma, m-a intrebat cineva daca mai sunt "pe raw vegan". Am raspuns fara a clipi, ca sunt mai convinsa ca oricand de raw veganism; caci toti anii care au trecut, nu au facut decat sa-mi confirme minunatiile ce pot aparea in viata oricarui om, care se hotaraste cu tot sufletul sa o apuce pe aceasta cale. 
Si mi-am dat seama si cat este de important sa povestesc iar mai des si mai mult, mai ales despre raw food-istii de "cursa lunga", asa cum sunt de exemplu Markus Rothkranz sau Heike Michaelsen.

Povestea Heikei incepe desigur cu o boala: Heike suferea din copilarie de o inflamatie cronica a tubului digestiv, era chinuita zilnic de dureri ingozitoare si desi incercase aproape toate posibilitatile de tratament, nu numai ale medicinei alopate, ci si ale medicinei alternative, concluzia fusese unanima: "Trebuie sa va obisnuiti cu boala, caci este incurabila si va va insoti pana la sfarsitul vietii!".
In 2007 Heike citeste o carte despre postul alcalin, pe care si-o cumparase doar pentru ca pe coperta ca subtitlul statea scris ca se scapa de sindromul premenstrual - alta tema dureroasa si chinuitoare pentru Heike. Desi nu a crezut ca poate fi posibil, se hotaraste sa tine o saptamana postul alcalin, macar pentru a se dezintoxica putin. Postul alcalin consta dintr-o alimentatie vegana, cruda in proportie de 80%, fara gluten, insotita de diferite metode de detox. Spre marea ei surpriza, dupa doar o saptamana Heike nu a mai avut niciun fel de dureri. Pur si simplu nici nu-i venea sa creada, ca dupa peste 25 de ani de chin, durerile parca se evaporasera in numai cateva zile! Si-a dat seama ca in spatele acestui mod de alimentatie se ascunde mult mai mult, un potential pe care nici cei mai multi medici nu-l cunosc. Acum nu era sigura, care a fost factorul determinant, ce produsese vindecarea: vegan, fara gluten sau hrana vie? Hotarata sa gaseasca raspunsul, se duce intr-o librarie, convinsa ca in rafturile cu carti despre alimentatie va gasi si raspunsul la intrebarile ei. Si dintre toate acele carti, ii atrage atentia cartea "Vrei sa fii sanatos? Uita oala de gatit!" de Helmut Wandmaker, un adept al curentului Natural Hygiene din USA. Citeste pe nerasuflate cartea, care prezinta potentialul practic nelimitat de vindecare al hranei netratate termice. In acel moment,  a stiut ca a gasit "secretul". Si apoi a petrecut nopti albe, framantandu-se cum sa faca sa dea acest secret mai departe, caci o chinuia de data aceasta gandul la toti oamenii bolnavi care sufera si mor din cauza unor boli catalogate de medicina alopata drept incurabile, dar care ar putea fi vindecate sau macar ameliorate printr-o simpla schimbare a modului de alimentatie. 


Heike citeste toate cartile  despre raw food ce-i cad in mana. Descopera in Internet miscarea raw food din USA si cerceteaza neobosita mai departe. Desi era constienta ca ea ca persoana nu va putea schimba mare lucru, nici nu poate accepta sa stea cu mainile in san. Asa ca isi face un blog si incepe sa scrie in timpul ei liber despre hrana vie, despre medicii care au creat un tratament bazat pe o alimentatie cu hrana vie, despre pionierii miscarii raw food, scrie retete samd. Pleaca in USA intr-un fel de pelerinaj al  restaurantelor raw si al centrelor de sanatate alternative. Ii cunoaste pe Dr. Brian Clement de la Hippocrates Health Insitute, pe Markus Rothkranz, David Wolfe samd. Descopera gourmet raw food si face cursuri la insitutul  Living Light Culinary Insitute condus de Cherie Soria.
Ceea ce incepuse ca un hobby si o datorie de suflet, se transforma dintr-un simplu blog intr-o miscare globala, din ce in ce mai puternica. Dupa ce renunta la jobul in firma de marketing, care ii aducea siguranta materiala, dar nu ii dadea si hrana de care avea nevoie sufletul ei, Heike creeaza o platforma raw food mai intai pentru Germania Germany Goes Raw si apoi si pentru alte tari, caci si ea are, ca si Markus Rothkranz, viziunea unei miscari raw la nivel mondial: World Goes Raw
In toti acesti ani a scris si a tradus carti, a organizat grupe de tratament in limba germana la Hippocrates Health Institute, a colaborat cu tot mai multi experti in domeniul raw food de jur imprejurul globului pamantesc. 
Si candva realizeaza ca si-a gasit astfel chemarea: caci pentru Heike raw food este cu mult mai mult decat o alimentatie santoasa, care declanseaza procesul de auto-vindecare al organismului uman. Heike este constienta de faptul ca hrana vie actioneaza holistic, depasind cu mult nivelul fizic, si avand "efecte secundare" incredibile la nivel mental, emotional, sufletesc, intuitiv si spiritual!
Asa cum ii place sa sublinieze mereu, hrana vie i-a deschis cel de-al treilea ochi, poarta catre intuitie. Si asa se face, ca astazi, Heike asculta numai de vocea ei interioara in tot ceea ce face (acesta fiind si motivul pentru care este raw consecventa 100%!),  se iubeste cu adevarat pe sine insasi, exact asa cum este, fara sa mai aiba nevoie de "accesorii" externe (case, masini, bani, toale de firma, bijuterii scumpe, farduri, cofuri extravagante si cate si mai cate) care sa-i confirme valoarea. Si a devenit astfel libera, fericita, independenta, traind in deplina armonie cu sine insasi si cu lumea din jurul ei.

Heike in cel mai mare ametist din lume din Australia
Punctele pe care le am in comun cu Heike sunt nenumarate, legatura fiecareia dintre noi cu hrana vie demonstreaza un paralelism foarte frumos si interesant. Eu m-am cam lasat "dusa de val" in ultimii ani si  nu am dus din pacate mai departe proiectul nostru comun Romania Goes Raw.  Pentru mine nu venise evident atunci inca timpul, dar vremurile s-au schimbat si cu drag asi porni in anul meu norocos 2020 un nou inceput.....
Heike traieste acum in Noua Zeeland si Australia, acolo si-a gasit locul si casa ei. Mai multe informatii si posibilitati de contact aici:

Rohkost in Deutschland GermanyGoesRaw
Geheimnisse der Rohkost  RohSpirit
Rohkost-Rezepte-Gourmet: https://rohzepte.de/
Heile dich selbst https://www.MarkusRothkranz.de 
Sieben Stufen ins Paradies: https://www.Paradiesstufen.de 
Seit über 60 Jahren https://www.HippocratesInst.de 
Gratis eBook für Rohkost-Rezepte: https://bit.ly/2Z2q7cD

joi, 10 octombrie 2019

Galuste cu prune si tarta cu prune - raw vegan

Si reteta aceasta face parte din domeniul nostalgiilor culinare.  Tatal meu era in copilaria mea bucatarul galustelor cu prune si a celor cu magiun de prune. Si copiii mei au mai apucat sa se bucure, cand erau mici, de talentele bunicului in bucatarie. Intre timp, marea uitare s-a asternut peste mintea lui si a schimbat atat de multe.... 
Am copilarit intr-o regiune foarte buna pentru cultivarea prunelor. Bunelul avea o livada cu foarte multi pruni, care rodeau cu sarguinta in fiecare an, daruindu-ne o mare de PERJE. Eu chiar nu-mi amintesc sa fi fost vreodata vreun an "fara prune"! Si in fiecare toamna, bunica facea zeci de borcane cu magiun de prune, iar bunelul nenumarate sticle de tuica de prune. Culmea este ca mie nu-mi placeau prunele cu adevarat, mancam cand si cand, dupa multe rugaminti ale bunicii, doar cate o pruna-doua. Singurele pe care le mancam fara discutii, caci le iubeam eu cel mai mult,  erau prunele bărdace, pe care nu le-am mai vazut din pacate de tare multi ani. Nici acum nu ma innebunesc dupa prune. Si culmea este, ca si unde locuiesc astazi, este o zona cu prune multe si bune, din pacate nu si prune bărdace. Si ar fi chiar mare pacat sa nu profit de ele.  Si asa m-am hotarat sa scot din cutiuta cu amintiri reteta tatalui meu si sa o prefac intr-o reteta de hrana vie. A iesit foarte bine, asa ca o dau cu drag mai departe.





 GALUSTE CU PRUNE SI TARTA CU PRUNE


Este o reteta exact pe gustul meu, cu ingrediente putine si fara chin mult si timp lung petrecut in buctarie. 

Ingrediente blat: curmale, fulgi de nuca de cocos, migdale macinate sau nuci de caju, putin ulei de nuca de cocos raw si o bucatica de baton de vanilie.
Reteta de blat este cea de AICI si este reteta mea universala pentru torturi, tarte si alte dulciuri. Ii mai adaug cateodata si nuci, nuci de caju sau migdale macinate.
Ingrediente umplutura: prune si scortisoara dupa gust. 

Mod de preparare: se prelucreaza ingredientele in robotul cu lama in S, pana se ajunge la consistenta dorita.  
Eu nu am un aparat performant, asa ca mai intai maruntesc migdalele, le scot si le pun deoparte. Maruntesc apoi fulgii de cocos, dupa care adaug curmalele si migdalele, uleiul de cocos si vanilia. Se obine o masa cleioasa, care poate fi modelata foarte bine.
Pentru tarta presez aluatul intr-o forma de tarta, iar pentru galuste fac o un fel de castronel in causul palmei, in care pun prunele carora le-am scos samburele si le-am dat prin scortisoara. Din o alta bucatica de aluat fac un capac, si gata galusca! O mai dau prin pudra de fulgi de nuca de cocos si/sau migdale si o mai presar cu putina scortisoara si am obtinut visul unei zile de toamna. Galustele tatalui meu erau date prin pesmet preajit amestecat cu zahar, de aceea, daca vreti un rezultat cat mai aproape de varianta traditionala, le puteti presara si cu putin zahar de meseacan (Xylit).

Pentru tarta, mixez prunele cu vanilie si daca trebuie sa ma duc cu tarta undeva, ii adaug si niste tarte de psyllium, ca sa nu fie prea lichida umplutura. Torn amestecul asa obtinut in forma de tarta, peste blatul presat, decorez cu prune taiate felii si cu migdale maruntite grosier si eventual iar pun si niste zahar Xylit.


Pofta mare si sa va fie de bine!

marți, 1 octombrie 2019

Intre Cer si Pamant

Am primit in ultimele saptamani o gramada de lectii mari. Aceeasi tema, profesori diferiti. Prima mare profesoara, tare micuta ca statura, foloseste un limbaj verbal pe care eu nici macar nu-l inteleg, si nici nu pot sa o urmaresc oricand as vrea, ci numai atunci cand vrea ea sa mi se arate. 
Numele i-l cunosteam demult, dar era pentru mine doar un cuvant, folosit din pacate, nu numai de catre ceilalti oameni, ci si de mine, in mod peiorativ, iar fiinta care intruchipeaza cuvantul imi era cu desavarsire necunoscuta. Si ajunsa la acest punct, trebuie sa repet un lucru: este de fapt o mare jignire pentru animale, atunci cand le dam semenilor nostri, care poseda insusiri sau fac fapte care ne deranjeaza, nume de animale: porc, vita, vaca, bou samd.
 
Pe noua mea profesoara o cheama GAIȚĂ (Garrulus glandarius). Ca este o pasare stiam deja, cum arata, habar nu aveam. Gaita era mai degraba pentru mine o persoana care vorbeste mult si fara rost.....

Dumnezeu ne vorbeste permanent, in toate felurile posibile. TOTUL este de fapt UN SEMN pentru noi. Ca noi nu pricepem, este o cu totul alta poveste si are are de-a face doar cu noi insine.

De o saptamana, hranesc o gaita. Ii pun nucile ramase de anul trecut in gradina si o urmaresc cum lucreaza neobosita, cu bucurie si pofta de viata. Am fi tentati sa credem, ca o face doar gandindu-se la propria burta si ca isi asigura proviziile pentru iarna ce se apropie cu pasi repezi. Dar adevarul este, ca ea face mult mai mult: isi indeplineste misiunea pe care a primit-o de la Dumnezeu. In cartea despre identificarea plantelor si animalelor din aceasta regiune, scrie la gaita, ca este raspunzatoare pentru raspandirea multor specii de plante, in special de copaci. Eu credeam ca ea doar manaca si cand colo, ea planta paduri..... In timp ce eu gandeam in termeni de cateva luni, ea gandeste in termeni de sute de ani.....

Si care este lectia invatata de mine? Sa ma adun si sa-mi fac iar partea mea de treaba. In ultimii trei ani am trecut prin schimbari masive in planul material, caci m-am mutat iar dintr-o tara in alta si totul a devenit parca o lupta: m-am luptat cu autoritatile din doua tari, care mai de care  mai birocratice, copiii s-au luptat putin cu noile scoli, parintii se lupta cu Alzheimerul si tot asa mai departe. Ma sparsesem parca in mii de cioburi incercand sa-i ajut pe toti, sa fiu peste tot, sa fac tot ceea ce asteaptau ceilalti de la mine. Ma pierdusem pe mine insami....

Desenele din aceasta postare au fost facute in 2014-2015-2016, in timpul si dupa terminarea cursului de consultant de vindecare holistica. Atunci mi s-au dat foarte multe informatii, pe diferite cai, pe care eu ar fi trebuit sa le dau de fapt mai departe. Caci atunci am inteles ca suntem meniti sa tinem si sa mentinem, legatura/fluxul energetic, dintre Cer (Tata) si Pamant (Mama). Asa cum o face (dupa parerea mea in mod constient!!) orice animal, orice insecta, orice planta, orice picatura de apa, orice pietricica samd. Daca energia nu poate curge prin mine de la Tatal din Cer la Mama Pamant si apoi inapoi, de la Mama Pamant la Tatal din Cer, creez un nod energetic, un morman enrgetic, care cu cat creste, cu atat impiedica mai tare curgerea energiei. Intru intr-un cerc vicios, care are un efect negativ nu numai asupra mea, ci asupra intregii lumi.



Traim timpul marilor transformari. Si eu zic ca este un mare privilegiu. Si ne putem  chinui singuri sau putem accepta in cel din urma ajutorul, ce vine permanent, din foarte multe parti.


miercuri, 3 iulie 2019

Supa crema de ciuperci

Ieri au avut copiii pana dupa-amiaza tarziu scoala, a fost foarte cald si nu am vrut sa stau mult in bucatarie si sa mai produc si eu caldura suplimentara in casa, asa ca am facut la pranz pentru mine si sotul meu supe crema de ciuperci. Da, nu am scris gresit, nu am facut o supa, ci doua: o supa raw vegan si o supa vegana, fara gluten, fiarta un timp foarte scurt.
Ambele retete sunt in general extrem de rapide, din categoria "pregatire in cel mult jumatate de ora". Si foarte ieftine, eu am platit pentru ingredientele bio aproximativ 5,30€.
 Reteta raw o scriu mai jos, reteta vegana gatita, reteta din bucataria creativa a doamnei Ibrian (o parte din ingrediente sunt crude), o public pe blogul "Elena Nita Ibrian"  (linkul AICI).

Supa crema de ciuperci


Ingrediente pentru o portie: 
- 2 ciuperci marisoare (cel mai bine bio - banuiesc ca stiti cu totii ca ciupercile AU NEVOIE de balegar si alte excremente....);
- o cana mare de smantana de caju sau seminte de floarea soarelui: Smantana vegana se prepara din 3 linguri de seminţe de floarea soarelui sau de caju (inmuiate), sucul de la o jumatate de lamaie (sau mai putin, dupa gustul propriu), 1 catel de usturoi, 1 lingura de ulei de masline, sare, piper, putina apa (pana ajungeti la consistenta de smantana). Toate se mixeaza. Smantana poate fi folosita imediat, dar cel mai bine este daca se lasa la fermentat peste noapte, intr-un borcan inchis cu bine cu un capac;
- apa, marar, ceapa (verde sau uscata), usturoi, sare si piper dupa gust. 

Mod de preparare: ciupercile  taiate cubulete se amesteca cu smantana raw vegana. Se adauga ceapa, usturoiul si  mararul taiate marunt si se potriveste de gust.

Optional, pentru a obtine o culoare mai apropiata de a supei de ciuperci gatita in modul traditional (adica fiarta), se poate adauga putin miso (raw) sau sos de soia (tot raw). Eu adaug si ardei iute (nu se vede din pacate in fotografie), pentru ca gustul iute este gustul chakrei inimii, care este un punct mai vulnerabil de-al meu........
Cele doua supe: sus, varianta gatita, jos, varianta raw
 Daca este pusa putin la soare sau lasata de pe o zi pe alta (intr-un recipient inchis), incepe sa fermenteze si mai ajutam si mai mult aparatul digestiv. Intr-un borcan inchis ermetic,  poate fi luata foarte bine si la birou (in acest caz, eventual facut totul FARA usturoi).
In supa mea, am mai adaugat suplimentar putin ulei de argan (din nuci neprajite), caci imi place mie in mod deosebit gustul lui......



joi, 20 iunie 2019

Tante Victoria si gradina ei fermecata

Privita prin ochii mei de copil, cu sufletul inca impletit strans in coroana divina, cea mai frumoasa gradina dintre toate era cea a Tantei Victoria. Nu numai de pe strada ei, ci din tot targul din provincia moldoveneasca a copilariei mele. De fapt, cred ca asa gandeau si femeile din jurul ei, caci tare multe lucruri mai putin frumoase aveau ele mereu de spus despre ea..... 

Rosa damascena

Imi amintesc si-acum  cu mare drag de Tante Victoria si de gradina ei fermecata: Tante Victoria fusese profesoara si evita, chiar si acum  la varsta pensiei, sa lucreze prea mult in gradina, ca sa nu-si strice mainile, coafura sau chiar hainele. Ea prefera sa sta la  umbra, la masa din cerdac, cu o pisica-n poala, sa bea cu nesat cafele turcesti, sa fumeze si sa citeasca. Si totusi reusea cu usurinta sa creeze  an de an o alta lume in curtea ei. Cand deschideai poarta casei, nu intrai intr-o gradina, ci direct intr-un basm, cu culori, parfumuri si sunete rupte din Rai, in care timpul statea in loc si se minuna la randul lui de atata frumusete. Casuta parinteasca de lut, fiind atat de mica, parca se pierdea printre trandafiri, condurasi, craite si multe alte flori, in toate nuantele posibile, printre mirodenii, plante de leac si  copaci cu crengile plecate pana la pamant de-atatea fructe. Si-n lumea  asta, ce pare astazi aproape ireala,  domnea Tante Victoria. Mantia ei domneasca era un capot -  caci erau timpurile  capoatelor de matase grea, imprimate cu florile si pasarile celuilalt capat al lumii, iar supusii sai erau pisicile batute de soarta, pe care numeni nu le putea vedea cu ochi buni. Avea adesea ceva bun de rontait in buzunarele capotului (nuci, seminte, caise sau prune uscate) si mirosea intotdeauna ametitor a parfum de trandafir.


45 de ani mai tarziu, imi dau seama cat de mult m-a influentat, desi nu a facut nimic special ca sa ma impresioneze. Noi, toti nepotii ce-i umpleam gradina cu viata, simteam intuitiv iubirea si bucuria pe care le punea in tot ceea ce facea. Eram cu drag acolo si stiu astazi, ca atunci STIAM ca este un loc bun si sfintit. 

Daca ma gandesc bine, Tante Victoria facea un fel de permacultura modoveneasca, reusind totul doar cu minimul de munca posibil: florile perene reveneau in fiecare an cu drag, iar celelelate se replantau de la an la an singure, pomii si trandafirii nu-i taia (la  trandafiri doar le rupea florile trecute), iar la poalele lor le punea condurasi, galbenele si alte flori sau plante aromatice, care tineau pamantul umed si daunatorii la distanta. Pana si fasolea si castravetii se catarau singure in pomi, si-mi amintesc ca uda doar pe seceta mare.

Tante Victoria a plecat de mult in alte lumi, se bucura sigur acum de florile Raiului, impreuna cu doamna Ibrian, Maria Treben si alte femei minunate. 

Iar eu fac ulei de trandafir, usuc flori de trandafiri, imi umplu casa si sufletul cu parfumul cerului si ma gandesc cu drag la vremurile de odinioara.