Simona isi aminteste de doamna Elena Nita Ibrian

Simona, o fata tanara si frumoasa, nu numai la chip, ci  mai ales la suflet, mi-a permis publicarea amintirilor ei legate de doamna Elena Nita Ibrian si mi-a facut astfel o mare bucurie! Asa frumos isi aminteste Simona despre buna doamna:

"In anul 2007, imediat dupa terminarea facultatii, am mers intr-un mic tur in nordul Moldovei. Stiind ca vom trece si prin Piatra Neamt, am zis sa incerc sa o sun pe dna Ibrian – pe de o parte, imi doream foarte mult sa o cunosc pe autoarea cartilor pe care le cumparam cu drag, imediat ce le gaseam in librarie, iar pe de alta parte voiam pur si simplu sa vad cum arata chipul unei femei care a consumat hrana vie toata viata.
Am sunat-o chiar in ziua in care am ajuns in Piatra Neamt (numarul de telefon il aveam pe una din cartile dumneaei, si sincera sa fiu, nici nu credeam ca mai este actualizat). Doamna Ibrian, desi nu ma cunostea si nu mai vorbisem vreodata cu dansa, mi-a spus ca ne asteapta sa venim (pe mine si pe sotul meu), apoi ne-a dat cateva indicatii ca sa putem gasi adresa la care locuia. In pragul usii, a aparut buna doamna Ibrian, care ne-a primit cu mult drag – un chip bland, si spre mirarea mea, lipsit de riduri. Ii parea rau ca nu am anuntat-o mai din timp, ca sa prepare cateva din retele “fara foc”, insa ne-a servit cu un macerat de plante minunat! In ziua aceea ne-am simtit foarte bine, plini de energie si entuziasm, datorita licorii din plante.


De-a lungul discutiilor purtate, am ramas surprinsa de luciditatea si coerenta ideilor: incerca sa ne spuna cat mai multe lucruri, facea diverse paranteze, apoi revenea la ideea inceputa (cateodata unui tanar ii este greu sa mai revina la ideea inceputa, daca este interupt, d-apoi unui om in varsta!). Am ramas surprinsa de modestia ei si de si simplitatea in care traia. O ascultam cu admiratie - voia sa realizeze cat mai multe: ne-a aratat cartea la care lucra, ne-a povestit despre muzeul etnografic pe care incerca sa-l infiinteze si despre caminul pentru batrani (dorea sa-si doneze casa in care locuia acelui camin, dupa trecerea in nefiinta). M-a impresionat mult bunatatea si dorinta ei de a face cat mai multe lucruri. Am plecat cu o impresie minunata de acolo, o  adevarata lectie de viata...


Anul acesta as fi vrut sa mai ajungem in nordul Moldovei si sa trecem pe la dumneaei, cu bebelusa noastra, insa am descoperit cu tristete ca doamna Ibrian nu mai este printre noi. Cautand mai multe amanunte pe paginile de internet, am gasit si ziua de 12 septembrie 2009 – foarte putine randuri  s-au scris atunci… Am ramas dezamagita, deoarece dumneaei ne-a daruit atat de multe, si in schimb a primit foarte putin. Un OM minunat, modest, bun, care s-a daruit pe sine celorlalti. Cum spui si tu, draga mea Mimi, nu trebuie sa lasam uitarea sa se asterne peste amintirea bunei doamne Ibrian. Sper ca demersul tau sa fie auzit in cat mai multe colturi din tara, si cei care au cunoscut-o sau care s-au vindecat datorita dumneaei, sa-ti scrie, si astfel, sa-i pastram vie amintirea si invataturile."

Simona, iti multumesc din suflet pentru vorbele tale bune si frumoase!

Cand a murit Mihai Eminescu, Iosif Vulcan, editorul revistei "Familia" din Oradea, sustinator infocat al poetului, a scris cu litere de o schioapa: "Toti cei care l-ati cunoscut, scrieti! Pastrati-i aura si memoria pentru cei ce vor veni dupa noi."
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe doamna Elena Nita Ibrian!