Un colt de rai pe cale de disparitie

In urma discutiei inflacarate iscate cu ceva timp in urma de filmul lui Al Gore,  m-am hotarat sa va arat cateva fotografii personale, facute de mine la sfarsitul anului 2008 in Maldive.

In hidroavion, eu nu am reusit sa-mi retin lacrimile, am inceput sa plang din adancul sufletului la vederea acestor peisaje.

O fumusete atat de fragila si de delicata, care iti taie pur si simplu respiratia

Ca si cum intreaga lume ar fi un sevalet imens, pe care Dumnezeu a pictat cu mana Sa maiastra, luand din culorile raiului....

Plaja la sosirea noastra

Furtuna se apropie amenintator de repede....

Dupa furtuna. Insula este de jur imprejur un morman urias de saci de plastic umpluti de nisip, peste care se toarna permanent nisip - de ochii turistilor.....

Diguri de protectie

Bineinteles ca dupa furtuna (dimineata cand am deschis usa, am constatat ca apa ajunsese noaptea pana in fata bungalow-ului), am devenit dintr-o data mult mai sensibila la problemele de mediu ale insulelor Maldive si am discutat intens pe aceasta tema cu o multime de bastinasi. Si toti mi-au povestit acelasi lucru: schimbarile masive, in special  cele referitoare la nivelul apei, care au intrevenit in regiune, s-au petrecut in principiu in ultimii 10-15 ani, de atunci a devenit procesul vizibil cu "ochiul liber"! De aceea, aproape toate insulele sunt protejate de diguri (dar la Tsunami, insula pe care am fost noi a fost acoperita de apa, pe o inaltime de peste 1 m!!!), au de jur imprejur saci de plastic umpluti cu nisip, peste care se toarna nisip ca sa nu fie vazuti de turisti.....Iar presedintele Maldivelor a inceput sa cumpere pamant in Sri Lanka si India, in caz de forta majora.....

Eu personal, am ajuns de mai multa vreme la concluzia ca de fapt, am trait tot timpul si traim mai departe cu totii in mijlocul Raiului, peste tot pe unde am fost eu si in Maldive si in Germania si  in Romania s.a.m.d., daca  esti atent si deschizi bine ochii sufletului, ai inimii si ai mintii, poti recunoaste cu usurinta acest lucru. Dar ca niste copiii rai ce suntem, ne-am batut joc, am distrus, trecand cu brutalitate cu tavalugul nechibzuintii noastre peste aceasta imensa comoara pe care  ne-a incredintat-o Dumnezeu. Stiu ca eu nu pot face mult, nu am nici puterea politica, nici financiara, nu dispun de nicio posibilitate reala pentru a "misca" lumea. Dar sunt absolut sigura, ca Dumnezeu nu doreste sa stau cu mainile in san si sa plang numai de mila minunatului Pamant. Si  uite as fac eu, pur si simplu, doar putinul care imi sta mie in putere sa-l fac......

Sepp Holzer şi permacultura (II)

Sepp Holzer, taranul austriac care a schimbat istoria agriculturii moderne, reusind sa rastoarne o gramada din teoriile marilor agronomi (Sepp Holzer are chiar o placere deosebita, de a demonstra ca "domnii de la Universitate" vorbesc numai si numai din teorie, preluand de cele mai multe ori informatii din diferite surse, pe care le dau apoi neverificate mai departe, si care adesea nu se confirma sub nicio forma in practica) si demonstrand in peste 40 de ani de practica agricola, ce potential fantastic se ascunde in spatele unei agriculturi, care tine cu adevarat seama de natura si de circuitul ei. Sepp Holzer a reusit sa cultive in "Siberia Austriei", zona in care temperatura medie anuala este de 4,5°C, la o altitudine intre 1200 si 1500 m, pomi fructiferi, legume, cereale, obtinand un succes deplin pana si in cultivarea citricelor - dupa parerile specialistilor pura utopie, ceva absolut imposibil de realizat!!!

Dar sa nu credeti ca toata lumea a primit cu entuziasm noile idei ale lui, "aplaudandu-l la scena deschisa". Din contra, Sepp Holzer a fost de la inceput ironizat si marginalizat, iar mai tarziu, cand toti au inceput sa remarce ca intr-adevar are dreptate, a inceput sa fie chiar combatut in toata puterea cuvantului. Cartea sa este plina de exemple referitoare la procesele si la "razboaiele birocratice" purtate cu oficialitatile austriece (si ganditi-va ca Austria ocupa totusi primul locul la capitolul agricultura biologica in UE!!) sau cu persoane fizice, de la consateni si pana la vizitatori ai gospodariei sale.

Din fericire, Sepp Holzer nu s-a lasat intimidat de nimeni in toti acesti ani (a inceput exeprimentul sau agricol inca din 1962, cand nici macar nu se definise inca termenul de permacultura), ducandu-si nestingherit munca mai departe. 

O alta tehnica care dupa parerea lui Sepp Holzer este absolut gresita, dar care se aplica insa in intrega lume, este taierea copacilor. El a ajuns la aceasta concluzie bineinteles pe cale empirica, vorbele sale nu sunt simple fraze asternute pe hartie, ci fapte demonstrate in ani de practica pe terenurile sale. Dupa ce a venit de la scoala de agronomie, si-a taiat toti copacii asa "cum scrie la carte", omitand insa din neatentie cativa copaci. Dar la numai un an de zile, a constatat boli si stricaciuni grave la cei mai multi dintre copacii taiati, cei care fusesera insa uitati si lasati in voia soartei, nu aveau nici un fel de problema. Sepp Holzer nu-si mai taie de atunci copacii,  dupa parerea sa, "taierea copacilor reprezinta numai un stress inutil pentru copac si o pierdere de energie si de timp pentru om. Lasand copacul sa creasca natural, se obtine o stabilizare a lui chiar si pe terenuri extrem de abrupte, iar vietuitoarele padurii (soareci, caprioare, iepuri, etc.) primesc astfel posibilitatea de a roade crengile exterioare, nedeteriorand trunchiul  copacului!" Si daca analizam putin cu bun simt vorbele sale, ne dam seama ca Sepp Holzer are dreptate. Ca de obicei, omul, in aroganta sa prosteasca, considera  ca stie mult mai bine care este mersul lumii ca un simplu copac, trebuind sa-i arate acestuia din urma pana si cum trebuie sa creasca! De cand am citit cartea sa, am incetat la randul meu sa mai imi tai pomii, care ne multumesc in felul lor minunat, daruindu-ne acum mai multe fructe ca niciodata.

Va redau mai jos cateva pasaje care m-au impresionat pe mine deosebit de tare, vorbe pline de o intelepciune profunda ale taranului Sepp Holzer:

"In circuitul naturii nu este nimic complicat, orice analfabet reuseste sa se descurce. Dupa parerea mea, creatia nu cunoaste fiinte destepte si fiinte proaste. Doar anumiti oameni incerca sa se foloseasca de acest argument, incadrand oamenii si animalele in una dintre aceste categorii."

"Creatia este perfecta. Natura are intotdeauna dreptate; greselile le facem numai noi oamenii!"

"Sa intelegem natura si nu sa o combatem! Acest lucru permite o cooperare cu ea si nu o confruntare. Nu va dezradacinati din natura! In zilele noastre, in special copiii sunt tot mai indepartati de natura. Efectele negative se remarca foarte clar, mai mult ca niciodata s-au  extins alergiile, lipsa de chef, lipsa de perspective, consumul excesiv de alcool, drogurile, criminalitatea si agresivitatea."

"Sa incercam sa ducem o viata in simbioza cu convietuitoarele noastre. Nu exista nimic pe lume ce trebuie combatut. Recunoaste posibilitatile infinite ale creatiei! In natura gasesti in orice situatie sfat si ajutor, trebuie numai sa inveti sa intelegi aceste lucruri. In situatii dificile, pune-te in locul adversarului tau. Tu esti planta, animalul, omul. Asa intelegi ce astepti de la celalalt si vei sti, care este decizia corecta pe care trebuie sa o iei."

Sepp Holzer incearca in cartea sa in nenumarate randuri sa ne invete sa renuntam complet la combaterea daunatorilor. "La scoala am invatat sa combatem soarecii, guzganii si cartitele cu gaz si cu otrava. Eu insa incerc sa tranfsorm aceste animale in "angajatii mei". Ele afaneaza pamantul si creaza drenaje si joaca un rol deosebit de important in inmultirea anumitor specii de plante. Dar cel mai important "angajat" al meu este rama. Ea nu numai ca afaneaza si dreneaza solul, ci aduce si toti nutrientii de care plantele au nevoie."

Cartea lui Sepp Holzer nu exista inca tradusa in romaneste, dar v-as recomanda aici o alta carte buna despre agricultura biologica, cartea lui  Heinz Erven "Paradisul meu". 

Iar AICI gasiti fotografii si informatii despre Sepp Holzer.

Sepp Holzer a evitat in prima sa carte sa dea sfaturi exacte, a incercat mai mult sa transmita principiile dupa care lucreaza el, acest lucru fiind dupa parerea mea de fapt de valoare mult mai mare ca niste simple instructiuni tehnice enumerate frumos in ordine alfabetica, deoarece intotdeauna trebuie respectate in primul rand conditiile de concrete de la fata locului ale fiecarei gradini, asa cum si spune Holzer: "Este important sa se foloseasca optimal posibilitatile si faptele concrete de la fata locului. Daca eschimosul din Antartica si negrul din Africa ar face aceleasi culturi, ar muri amandoi de foame!" In ceea ce priveste conditiile climaterice si de sol din Romania, avem totusi fata de Austria sau Germania un mare avantaj, care din pacate nu este valorificat deloc la justa sa valoare. Dupa ce s-a intors din calatoriile sale din tarile in curs de dezvoltare, in care i s-a cerut sfatul pentru eliminarea problemei foametei, Sepp Holzer nota cu mare tristete: "Noi traim la  Polul Rece al Austriei. De-a lungul a sute de ani, taranul nostru a trebuit sa lupte pentru supravietuire. Si acum ajung in regiunea tropicala, unde este o clima care ar permite trei recolte intr-un an - dar ce fac oamenii de aici? Mor de foame in paradis..."

Despre tehnica straturilor ridicate deasupra pamantului, puteti citi mai multe pe blogul unor oameni nemaipomeniti din satul Stancioava, oameni care nu se mai multumesc numai cu teoretizarea ideilor bune si frumoase, ci care deja si-au suflecat manecile si au trecut la treaba. Un exemplu demn de urmat, nu-i asa?

Sepp Holzer şi permacultura (I)

Din păcate, eu fac mereu o mare greşeală: "lupt" simultan pe o grămadă de "fronturi", de aceea îmi este greu să fac faţă peste tot. Am promis că mă apuc să sintetizez principiile de bază ale permaculturii lui Sepp Holzer, principii prezentate în cartea sa "Rebelul agrar". Desigur că recomand celor care cunosc limba germană (sau engleză) să-şi cumpere cartea, eu voi face aceste mic rezumat pentru cei care nu ştiu limbi străine sau care nu-şi pot permite să-şi cumpere cartea. Şi pentru că este mult de scris, voi împarţi totul în mai multe "episoade".

 

 Mai întâi de toate, trebuie să subliniez faptul că Sepp Holzer nu a făcut nici o şcoală de permacultură (permacultura este termenul folosit pentru dezvoltarea şi aplicarea tezelor şi principiilor etice, care stau la baza planificării, dezvoltării şi conservării habitatelor. Punctele esenţiale ale permaculturii sunt: producerea de hrană, furnizarea energiei necesare, planificarea modului de schimbare a peisajelor naturale prin intervenţia omului şi crearea unor (infra)structuri sociale.), nimeni nu i-a arătat şi nu i-a explicat ce şi cum trebuie sa facă. Toată munca sa se bazează pur şi simplu pe observaţiile sale atente şi pe înţelegerea profundă a legilor naturii, a legăturii şi comuniunii om-plantă-animal-mediu, observaţii care au început încă din copilăria sa. Citindu-i cartea, am constatat de foarte multe ori, că cele mai multe lucruri nu-mi sunt total necunoscute, multe le ştiam deja, ori de la mama, ori de la bunica, multe lucruri le-am auzit în zilele minunate ale copilăriei mele petrecute (parţial) la ţară, de la oamenii simpli ai locului, care au lucrat întotdeauna pământul respectând cu sfinţenie creaţia lui Dumnezeu!!! Ţăranul român a fost întotdeauna o fiinţă independentă şi autarhică, a reuşit  să supravieţuiască mii de ani fără super-marketuri şi pieţe, a ştiut cum să-şi conserve cu grijă mediul de viaţă şi cum să se integreze în el, trăind într-o armonie perfectă cu natura, în deplină înţelegere a faptului că omul NU este stăpânul naturii, ci numai o parte a ei. Ţăranul român a făcut dintotdeauna agricultură biologică, reuşind mereu să producă suficientă mâncare pentru  familia sa şi pentru animalele sale, iar de la casa unui ROMÂN ADEVĂRAT, nu a plecat niciodată  niciun străin înainte de a fi ospătat şi de a i se oferi adăpost. Pentru că românul ştia că aşa este omeneşte şi creştineşte să faci, şi că aşa suntem datori să ne purtăm în faţa lui Dumnezeu.

Sepp Holzer este la rândul sau un ţăran simplu, fără multă carte (chiar povesteşte cu umor, cât de multe a pierdut după ce urmat cursurile unei şcoli agricole, privind acei ani ca pe nişte ani risipiţi în vânt), el este un om care a înţeles să-şi caute CHEMAREA şi apoi să o pună în practică. Încă de mic copil (din fericire familia Holzer nu poseda nici televizor, nici calculator, fiind săraci, copiii nu aveau nici cine ştie ce jucării, bogăţiile naturii - lemne, frunze, fructe, plante - reprezentau în principal obiectele cu care se jucau), Sepp Holzer îşi petrecea majoritatea timpului în grădină sau în pădure, studiind cu mare atenţie comportamentul animalelor, creşterea plantelor, ciclul anotimpurilor şi influenţa factorilor de mediu aupra naturii.
 De aceea, chiar menţionează în introducerea cărţii sale: "Doresc să transmit oamenilor prin această carte, cum poate fi trăită o viaţă plină de împliniri printr-un mod răspunzător de convieţuire cu natură şi cu toate vieţuitoarele. Cel mai important principiu pentru mine, a devenit  necesitatea intelgerii naturii şi nu combaterea ei. Fiecare plantă, fiecare animal are un rol al său, foarte bine definit, totul este perfect CREAT!"
 După părerea mea, cărţile sale au nu numai o simplă valoare tehnică. Amintirile sale din copilărie sunt deosebit de impresionante, Sepp Holzer reuşeşte să reînvie foarte plastic o lume demult apusă. Am fost foarte mişcată citind rândurile despre primele castane, pe care copilul Sepp le-a primit în dar de la un străin, ca să se joace cu ele, şi pe care el le-a plantat în ghivecele de flori ale mamei sale,  stând apoi şi contemplând ore în şir plantutele delicate care se dezvoltau încet-încet din ele.  Iar prima piatră a permaculturii sale, a fost o piatră în adevăratul sens al cuvântului: micul Sepp, a observat că fragii din pădure care creşteau pe lângă o piatră, făceau fructe mult mai mari ca cei care creşteau liberi. Şi cu cât era piatra mai mare, cu atât şi fructele se dezvoltau mai mult şi  erau mai dulci! Şi a început să care în grădina părinţilor săi (gospodăria lor se află în Alpi, la o altitudine de peste 1300m!), spre disperarea acestora, pietroaie şi să le pună pe lângă diferite plante. Părinţii săi, care îndepărtaseră cu muncă multă şi grea TOATE pietrele din grădină, pentru că aşa ştiau ei că trebuie făcut, s-au opus total şi pentru ca să nu le mai "strice" grădina, i-au dat lui Sepp o mică bucată de pământ pe care ei nu puteau sa o cultive, fiind un prăvăliş de pietre, pe care i-au permis însă să facă ce vrea. Şi aşa a luat fiinţă prima grădină, în care Sepp Holzer a început să aplice şi să studieze principiile permaculturii.
Şi eu sunt un om care a învăţat în ultimii ani să-şi folosesca mult propriul cap (în tinereţe, eram ca în  bancul despre rostul capului, şi anume: să  nu-ţi plouă direct în gât!), nu mai cred de multă vreme aşa pur şi simplu în afirmaţiile unuia sau altuia, practica mi-a demonstrat de fiecare dată în viaţă, ce este corect şi ce nu. Aşa că am început şi eu să trântesc câte un pietroi pe lângă tufele de fragi din grădina mea şi de aceea, pot să afirm acum cu certitudine că Sepp Holzer are perfectă dreptate: fragutele de lângă aceste pietre sunt de 2-3 ori mai mari ca celelalte, mai dulci şi mai aromate, plus că eu am fragi toată vara, până toamna târziu, la primul îngheţ. 

Sepp Holzer a mai observat că cenuşa are de asemenea un efect binefăcător asupra fragilor, aceasta este însă cu siguranţă o chestiune de sol. Şi aici vin cu un punct foarte important al învăţăturii lui Sepp Holzer: concluziile sale nu vor fi niciodată  general valabile peste tot în lume - în funcţie de condiţiile de sol, climă, vegetaţie, etc., trebuie peste tot observat cu atenţie ce se poate aplica pur şi simplu aşa, şi ce trebuie adaptat la condiţiile de la faţa locului, dintr-o anumită grădină! De aceea el şi încearcă să impulsioneze oamenii să înceapă să gândească critic, să fie atenţi şi să observe natura înconjurătoare, să facă încercări (câţi pomi şi câte plante a stricat el de fiecare data până a ajuns la concluzia finală....):
   "Modul meu de gândire a devenit mai critic. Am încetat să mai cred tot ceea ce auzeam. Am învăţat să-mi pun intrabari critice în toate problemele şi să le privesc din mai multe puncte de vedere. Ce avantaje şi ce dezavantaje aduce un anumit lucru, care sunt priorităţile? Un profesor spune ceva, altul cu totul altceva. Am învăţat că mulţi oameni fac multe greşeli fără voie, tocmai pentru că iau prea multe lucruri drept bune, fără să-şi pună singuri întrebări."
Aici, un film despre Sepp Holzer:

View this movie at cultureunplugged.com

 http://www.cultureunplugged.com/play/930/The-Agro-Rebel

- VA URMA -

Despre cancer - "Miracolul Gerson" si "Adevarul despre tratarea cancerului si tratamentele naturiste"

Doua zile nu am putut intra pe blog, chiar intrasem la ganduri.... Si aceasta problema a inceput tocmai de joi, cand se implinea exact un an de cand am inceput sa scriu aici, deci am ratat, fara sa vreau, aniversarea...

Intre timp au aparut insa alte prioritati! Datorita  Madalinei am descoperit si eu urmatorul film, din pacate fara subtitrare in limba romana, dar totusi cred ca cei mai multi stiti suficienta engleza pentru a-l putea viziona (eu am inteles tot, desi sunt in urma rau cu engleza de cand stau in Germania), este plin de informatii utile, bune de stiut.

Alt film despre cancer, care trebuie de asemenea neaparat vazut, este "Adevarul despre tratarea cancerului si tratamentele naturiste", care are din fericire si subtitrare in limba romana:

http://vimeo.com/15829623
http://filmedocumentare.com/adevarul-despre-tratarea-cancerului-tratamentele-naturiste/#more-5623

Tartă (tort) de fructe - O reţetă simplă şi o sută de posibilităţi....

 Până acum nu am scris prea multe reţete de dulciuri, pentru că în realitate, nici dulciurile crude nu sunt cu adevărat sănătoase. Bineînţeles că în comparaţie cu dulciurile clasice, făcute din făină albă, zahăr şi  minunile din "laboratoarele de chimie" ale bucătăriei moderne (care sunt prezente în ORICE produs pe care îl cumpăraţi din magazinele normale), sunt mult mai bune, iar la urma urmei, toţi avem de câteva ori pe an ceva de sărbătorit, aşa că am început şi eu să le ofer copiilor în primul rând, ca soluţie de compromis, tot felul de dulciuri raw. Cel mai bine au "prins" tartele cu fructe, care pot fi preparate foarte bine şi în combinaţii mai uşor digerabile. Ca regulă generală, ar fi bine să încercaţi să nu amestecaţi mai multe feluri de nuci sau seminţe, simplitatea rămâne în continuare varianta cea mai sănătoasă: cu cât reuşiţi să folosiţi mai puţine ingrediente, cu atât mai bine!! Eu personal, nici nu pot să mănânc toturile făcute în special după reţetele americane, pline de nuci de mai multe feluri, la care se mai adaugă şi grăsimi (unt de cacao sau ulei de nucă de cocos), iar apoi diferite feluri de fructe uscate şi miere sau alţi îndulcitori.... Se poate foarte bine şi altfel, chiar şi copiilor le-au plăcut torturile mult mai mult făcute aşa şi poate vă vor plăcea chiar şi vouă mai mult preparate mai simplu (oamenii cu grave probleme de sănătate trebuie însă  chiar să scoată complet din alimentaţia lor zaharurile, chiar şi pe cele naturale din fructe foarte dulci, fructe uscate sau miere!).
   Tort de fructe (principiile de bază, care se pot varia apoi dupa gustul propriu):
   Ingrediente:
   -blatul se face din părţi egale de nuci, alune sau seminţe înmuiate (cel mai bine se întrebuinţează alimentele care sunt cel mai bine suportate) şi fructe uscate (din nou alegeţi ce vă prieşte cel mai bine, după cum am citit în mai multe cărţi de specialitate, stafidele sunt cele mai recomandabile), la care se adaugă pentru obţinerea consistenţei dorite, nucă de cocos rasă fin (sau fulgi). Ingredientele se pot mixa sau se pot da prin maşina de tocat, aluatul astfel obţinut se presează apoi cu mâna în forma dorită.
   -crema o fac din banane foarte bine coapte mixate (la tarta cu căpşuni mixez şi căpşuni), iar la prăjitura cu mere sau pere, o fac din mere, respectiv pere rase, care se amestecă apoi ori cu puţine stafide ori curmale sau smochine înmuiate şi mixate (dacă vi se pare crema totuşi prea lichidă, puneţi şi nişte seminţe de chia). Ca mirodenii, eu  nu folosesc decât vanilie rasă şi scorţişoară (la mere şi pere). Şi credeţi-mă că nu este necesar să mai adăugaţi miere sau alţi îndulcitori. 
   Şi uitaţi cum pot arăta diferite torturi, în funcţie de sezon: 

Tarta de capsuni

Tort cu struguri, mandarine si "chipsuri" de ciocolata (reteta mai jos).

Tarta de mere

Tarta de pere a fost asa de buna, ca pana am pus eu mana pe camera, ramasese numai aceasta felie!!

Am făcut aluatul şi doar din seminţe de susan, stafide şi nucă de cocos, cu siguranţă veţi descoperi singuri, care variantă vă "pică" vouă cel mai bine sau vă place cel mai mult. Poftă bună!
 
 False chipsuri de ciocolată
 
 Sunt gata în 2 minute şi sunt nemaipomenit de gustoase (astfel încât se iscă chiar şi ceartă din cauza lor!).
 
 Se tăie o banană foarte coaptă (bananele se mănâncă atunci când AU pete negre, abia atunci sunt cu adevărat coapte - aşa le consumă toate popoarele din ţările tropicale - şi nu cum am mai citit pe câteva bloguri, că nu  mai sunt bune dacă au deja pete!!!) în felii subţiri, care se "tăvălesc" apoi prin cacao sau carob.