1 decembrie 2012 - Cucul, sărăcuțul de el, tot cântă de răsună toată țara, nu numai Bucovina, dar cine-l mai ascultă astăzi???

Părinții și bunicii noștri fac politică la greu din fotoliul comod și călduros din fața televizorului. Generația mea a vândut și țara (Roșia Montană este desigur numai vârful icebergului) și sufletul copiilor săi: căci ce vor putea ști acești copii, proveniți din familiile în care s-a trăit numai cultul banului, al puterii și al străinătății, copii crescuți în fața televizorului, admirând numai valorile străinilor, care au fost de mici  învățați că în viață totul se poate cumpăra, totul fiind numai o chestiune de preț? 

Speranța rămâne numai la tinerii care vin de-acuma, căci poate ei vor redescoperi ce înseamnă adevărata dragoste de țară. Din păcate, pe straja munților nu ne mai putem baza, căci i-am terminat și pe ei în ultimii 20 de ani,  și de aceea, dacă nu începem în cele din urmă să ne mișcăm și să ne trezim odata din somnul cel de moarte, nu va fi bine de țara noastră.... 

O componentă de bază a unei vieți sănătoase este muzica.  Și oricine poate cânta. Încercați să faceți de exemplu un duet cu Grigore Lese,  căci cântându-i cântecele, nu  veți lăsa să se piardă și să se uite toate aceste comori străvechi ale poporului român.   Cântați împreună cu copiii voștri, cu prietenii voștri, cu rudele voastre, este de fapt o datorie de onoare pentru fiecare dintre noi!

"Cântă cucu, bată-l vina
De răsună Bucovina.
Cântă cucu-ntr-un brăduţ
De răsună-n Cernăuţi.

Bucovină, plai cu flori
Unde sunt ai tăi feciori?
Au fost duşi în altă ţară
Dar se-ntorc la primăvară.

Au fost duşi în altă ţară
Dar se-ntorc la primăvară.
Înapoi când or veni
Tot pe tine te-or iubi.

Munţilor cu creasta rară
Nu lăsaţi straja să piară!
Dacă piere straja voastră
Va pieri şi ţara noastră!"

 Și nu uitați nici cuvintele lui Ștefan cel Mare din drama "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea,  cât de actuale sunt si cât de adevărate vor rămâne ele de-a pururi: 

“Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan care v-a fost baci până la adânci bătrâneţi, că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”...

Dar desigur, fiecare face ce poate, important este să facem ceva : http://www.basarabia-e-romania.ro/2012/11/14/pe-1-decembrie-megamanifestatie-unionista-la-alba-iulia/

Festivalul Comunitatilor Autosustenabile din Romania

Am preluat de la Flavian urmatorul anunt al unui festival tare interesant organizat de dl. dr. Marian Paraschiv prin asociatia CESAN:

Asociaţia   C E S A N („Centrul de Educaţie pentru SĂNătate”) prin Editura CHRISTALIN organizează
FESTIVALUL (INTER)NAŢIONAL al COMUNITĂŢILOR AUTOSUSTENABILE din ROMÂNIA

CASAFest

BRAŞOV 2012

– ediţia 1-a, 15-16 decembrie 2012 –

„Pregătind Comunităţile Autosustenabile pentru

transformările planetare aflate în curs de desfăşurare”

       Asociaţia CESAN, prin Editura Christalin, vă invită să fiţi parte activă la organizarea şi desfăşurarea unui prim Festival (Inter)Naţional al Comunităţilor Autosustenabile din România (ajutaţi fiind şi de experienţa organizării unui Festival de terapii naturale, arte şi ştiinţe spirituale, în Piaţa Sfatului din Braşov).

        Acest prim Festival al Comunităţilor Autosustenabile este dedicat facilitării unui Prim Contact între toţi cei implicaţi în organizarea şi implementarea unei forme de Comunitate Autosustenabilă în România. A avea un mediu propice şi fertil pentru conversaţii angaja(n)te pentru toţi cei dornici de o mai bună cunoaştere între participanţi şi a ideilor ce vor fi expuse – iată scopul principal al acestei manifestări în premieră naţională.

        Participanţii sosiţi din diferite părţi ale ţării vor împărtăşi din propria lor experienţă referitoare la iniţierea şi mai ales la modalităţile optime de organizare şi funcţionalizare a acestor noi structuri.

Informaţiile teoretice sosite pe diferite canale şi prin diferite surse (exemplu : informaţii oferite de Fondatori, prin mediumul Sal Rachele – a se vedea cărţile Editurii Christalin, Braşov sau Anastasia, prin Vladimir Megre – Editura Dianuşa, Tg Neamţ) dar, mai ales, experienţa practică a celor prezenţi, sosiţi din comunităţi care, unele dintre acestea, au deja o minimă „vechime” - vor fi puncte de reper în aprofundarea unor subiecte „fierbinţi” pentru cei preocupaţi de Comunităţile Autosustenabile :

 - modalităţi optime şi accesibile de construire a locuinţelor în format ecologic, de tip eco-village ;

 - autosusţinere în privinţa hranei prin dezvoltarea unor sere ecologice (şi economice) şi prin agricultura de tip permacultură ;

 - metode de întărire a imunităţii naturale şi a aspectelor psiho-emoţionale şi sufleteşti ale fiinţei umane, prin metode naturale şi accesibile celor ce trăiesc în mediul comunităţilor autosustenabile ;

 - independenţa energetică şi de transport prin informarea „la zi” în privinţa alternativelor la sursele clasice de energie şi de combustibili fosili, altele decât energia solară şi eoliană ;

 - modalităţi practice de comunicare la distanţă în afara metodelor cunoscute, de tip telefoane mobile şi internet (în cazul „căderii” reţelelor eletrice şi de comunicaţii) ;

 - problema banilor şi a alternativelor reale şi viabile la economia actuală (ne)funcţională ;

 - construirea Reţelei Comunităţilor Autosustenabile din România prin funcţionalizarea unui Centru de Contact.

  Puncte deosebite în program vor fi video-conferinţele internaţionale cu membri ai unor comunităţi autosustenabile din alte ţări - atât din Vestul Europei, cât şi din Rusia, poate chiar şi S.U.A. - care ne vor putea împărtăşi din experienţa lor, determinată de o anumită „longevitate” (de exemplu, comunitatea Findhorn din Scoţia, activă de peste 50 de ani !).

         Temele referitoare la organizarea şi dezvoltarea Comunităţilor Autosustenabile vor fi aprofundate pe tot parcursul primei zile a Festivalului (sâmbătă, 15 decembrie 2012), în timp ce a doua zi va fi dedicată continuării acestor activităţi, urmate apoi de câteva subiecte legate de tehnologiile energiei inepuizabile şi medicina holistică.

 Această manifestare în premieră va fi posibilă cu mai puţin de o săptămână înaintea punctului culminant al energiilor Primului Portal al Ascensiunii reprezentat de momentul astro-cosmic al Alinierii Precesionale din 20-22 decembrie 2012.

 Din acest motiv, partea de final al Festivalului, de duminică, 16 decembrie, va fi dedicată prezentării informaţiilor legate primordial de acest moment. Vor fi detaliate explicaţiile ştiinţifice astro-cosmologice referitoare la acest eveniment (cu revelarea „orei exacte” a momentului punctului culminant al Alinierii Precesionale ce punctează încheierea actualului Ciclu Precesional de 25.920 de ani) - pentru eliberarea conştientă de teama celor „3 zile de întuneric” ale „Apocalipsei” (inclusiv prin lansarea cărţii ce aprofundează acest subiect : „Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012”).

 Fie membri ai comunităţilor deja structurate sau aflate în proces de constituire sau doar aspiranţi în a afla mai multe despre acest subiect atât de actual pentru dezvoltarea societăţii umane – vă aşteptăm cu drag la Braşov, pe 15-16 decembrie 2012, pentru a fi martori la iniţierea acestei construcţii ale cărei „cărămizi” vor constitui, cu siguranţă, una din fundaţiile solide ale societăţii româneşti aflate în curs de re-organizare.

 Vă invităm cu drag să celebrăm bucuria de A FI împreună în Energia unui Nou Început, unde Prezenţa chiar contează...

 Este Timpul să celebrăm, să ne bucurăm pentru VREMURILE MULT AŞTEPTATE care, iată, au sosit !

        Pe parcursul celor 2 zile ale Festivalului puteţi descoperi şi câteva produse şi servicii pentru întreţinerea sănătăţii din variate domenii, prin :

 

– Workshop-uri, demonstraţii practice –

 – Manifestări artistice –

 – Expoziţii cu vânzare :

 Preparate-meniuri tip “Hrană Vie” – Alimente naturale organice, ecologice –Suplimente alimentare – Sucuri naturale terapeutice – Cafea terapeutică –Plante medicinale pentru Ceaiuri – Uleiuri esenţiale pentru Aromaterapie – Produse cosmetice naturale – Cristale – Pietre semipreţioase – Bijuterii – Aparate de evaluare a stării de sănătate (prin BioRezonanţă Magnetică) – Cărţi de educaţie holistică – CD-uri şi DVD-uri cu muzică terapeutică – Proiecte de locuinţe şi alte construcţii economice şi ecologice – Aparate şi ustensile încărcate cu energie regenerabilă – Proiecte pentru energia inepuizabilă.

          Program :

        - Sâmbătă : orele 11.00-14.00 ; 15.00-19.00.

        - Duminică : orele 11.00-14.00 ; 15.00-19.00.

        INTRAREA este GRATUITĂ !

       NOTĂ : programul detaliat şi temele conferinţelor, precum şi locaţia exactă a manifestării vor fi precizate în zilele următoare.

Adevarul despre caju

Sau de ce am recomandat eu intotdeauna folosirea nucilor (alunelor) autohtone.

"Nucile" de caju (din punct de vedere botanic NU sunt nuci!) sunt fructele copacului Anacardium occidentale si cresc la terminatia unui fruct aparent, un soi de mar sau de para (am intalnit folositi amandoi termenii), puteti vedea exact cum arata in realitate AICI.

Aceste fructe caju (NU sunt nici seminte!) sunt inconjurate de o coaja tare, care contine substante toxice si de aceea este necesar ori ca fructele sa fie supuse unui tratament termic pentru a neutraliza aceste substante, ori sa fie deschise manual cu niste manusi speciale. 

Si cu aceasta cred ca am spus deja tot. Va dati seama singuri, ca in primul rand nu veti avea niciodata certitudinea ca fructele de caju pe care tocmai le-ati achizionat la un pret nesimtit (imi pare rau, dar altfel nu mai pot fi catalogate preturile practicate actual in Romania) nu sunt tratate termic, in al doilea rand, este clar ca cele ieftine,  in niciun caz nu au cum sa fie rezultatul  unei munci manuale, atat de migaloase. Deci,  devine sper din ce in ce mai clar pentru toata lumea, ca probabilitatea de a gasi caju raw 100% este aproape de ZERO. Deci, de ce sa dati atat de multi bani pe un produs exotic, care poate fi inlocuit foarte usor si bine cu un produs similar romanesc, de calitate net superioara???

In dreapta, caju-ul proaspat cules. La mijloc, caju-ul dupa ce s-a indepartat coaja tare. In stanga, caju-ul cum il cunoastem din pungile frumos ambalate ale magazinelor.

Recunosc ca pentru anumite creme fine, caju-ul este indispensabil, si cu siguranta ca nu este un capat de lume, daca mai folositi din cand in cand si caju. Important este insa sa nu va mai lasti pacaliti de articolele de genul "Fructul X sau nuca Y, secretul tineretii vesnice, vindeca cancerul, bla-bla, s.a.m.d". Acestea nu sunt decat strategii agresive de marketing, care au ca scop principal vanzarea unui produs si nu pastrarea sanatatii voastre. In general, NU exista un singur produs minune, asa cum ni se sugereaza de nenumarate ori in presa sau pe bloguri, pe care daca l-am consuma, ne-am putea vindeca de cele mai oribile boli si ne-am putea recupera pentru totdeauna sanatatea. Natura ne-a pus la dispozitie o larga paleta de fructe, legume, seminte, nuci, deci este bine sa consuma o varietate de alimente, dar siguri puteti fi numai de lucrurile pe  care le-ati produs sau vi le-ati procurat cu propriile maini!!

Iar nucile "romanesti"  ori le puteti cumpara de la piata (si sunt 100% raw si bio, nu sunt tratate in niciun fel, caci nucii nu se stropesc), ori le adunati singuri toamna de la o margine de drum sau de padure. 

In Germania, aveam deja locurile mele unde adunam in fiecare an cu copiii nuci, pe malul raului Mosela. Aici in Belgia, vecinii au doi nuci, asa ca i-am intrebat daca putem sari in gradina lor ca sa adunam nuci (ei nu le culeg), si desigur ca ne-au permis acest lucru, asa ca ne-am gasit si aici o sursa buna (au o gradina salbatica, nu fac nimic in ea) si gratuita de nuci. 

Mai jos, fotografiile facute anul trecut la Mosela, in luna octombrie, la cules de nuci:

Am facut bineinteles si pic-nic, caci acolo adunam si mere si nuci si topinambur, era munca "grea".... Asa ca mi-am luat de acasa un borcan cu varza murata amestecata cu morcov si telina rase, ceapa taiarta marunt si putin ulei, am adunat de acolo nuci si frunze verzi si gata a fost un pranz perfect!

Copiii mei in barca pe apa (noi faceam mereu baie in rau, caci gasisem un loc de vis), clima este foarte blanda pe valea Moselei si daca e soare, pietrele se incalzesc imediat, "sezonul de plaja" incepea in aprilie si se termina in octombrie....

Si daca tineti sa mancati neaparat caju crud, il puteti cumpara de la Orkos (daca veti cumpara o data, veti vedea diferenta de gust, fata de tot ceea ce ati mancat pana acum din magazinele romanesti; eu insa chiar si de la ei nu iau niciodata fara coaja, ci numai caju in coaja  - cu coaja subtire, ca in mijlocul primei fotografii de sus).
Uitam sa subliniez ca niciun taran roman cu picioarele pe pamant si capul pe umeri nu si-ar curata de coji din toamna toata recolta de nuci. Nucile se pastreaza in coaja, se curata o data numai cantitatea de care este nevoie. Iar crude, nucile pot fi consumate neinmuiate numai cand sunt proaspete, daca sunt deja depozitate trebuie neaparat puse in apa (cel mai bine peste noapte) inainte de a fi mancate.

O adevaratǎ româncǎ de poveste - doamna Elena Niţǎ Ibrian (12.11.1921-09.09.2009)

A fost odatǎ ca niciodatǎ, ca dacǎ n-ar fi, nu s-ar mai povesti... A fost odatǎ ca niciodatǎ un om bun şi blând, harnic şi sǎritor, senin şi întelept, mare iubitor de oameni şi de Dumnezeu. Un om nǎscut şi crescut la ţarǎ, care nu a uitat nicio clipa de unde a plecat, care şi-a pǎstrat pânǎ la moarte sufletul curat şi cristalin, precum şi bunul-simţ ieşit din comun al ţǎranului român autentic: sufletul unui om iubitor de neam şi de glie, care ştie sǎ rǎmânǎ o viaţǎ întreagǎ un apǎrǎtor al valorilor naţionale, pǎstrând cu sfinţenie tradiţiile şi datinile, moştenirea cea mai de preţ primitǎ de la strǎbunii noştri. Un om fǎrǎ studii, diplome şi titluri multe şi care mai de care mai sonore. Însǎ un om cu mintea ascuţitǎ şi deschisǎ, cǎci viaţa, cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, va rǎmâne întotdeauna cea mai importantǎ şcoalǎ pe care oricine dintre noi o va absolvi vreodatǎ. 

Foto: Formula AS

Acest om între oameni s-a numit Elena Niţǎ Ibrian. Unii dintre noi o cunosc bine, cǎci mulţi au binecuvântat clipa când le-a ieşit, într-un fel sau altul, în cale; pentru ei, buna doamnǎ va rǎmâne de-a pururi îngerul pǎzitor care le-a salvat viaţa, redǎruindu-le  sǎnǎtatea şi liniştea sufleteascǎ, fǎcând totul, fǎrǎ sǎ aştepte ceva în schimb, fǎrǎ sǎ cearǎ vreo rǎsplata.

Din pǎcate, pentru mulţi însǎ, numele Elena Niţǎ Ibrian este total necunoscut. Chiar şi pentru o mare parte din oamenii care deja  s-au strǎduit de ceva timp sǎ gǎseascǎ un mod de alimentaţie sǎnǎtos şi natural. Tot mai des este prezentat modul de viaţǎ bazat pe o alimentaţie crudivorǎ, în mod eronat în presǎ, ca fiind ceva cu totul nou, modern, tocmai venit desigur din SUA, "ţara tuturor posibilitǎţilor". Dar acest lucru nu este adevǎrat, hrana vie are în România, tocmai datoritǎ doamnei Elena Niţǎ Ibrian, tradiţie lungǎ. Vântul nu mai "bate" dinspre Vest, de peste mǎri şi ţǎri, ci de-aproape de noi: din Moldova, mai exact de la Piatra Neamţ. Cǎci acolo a trǎit şi a muncit doamna Ibrian, şi de-acolo a daruit luminǎ şi pace, în peste 60 de ani, tuturor celor aflaţi la nevoie - şi continua sǎ o facǎ de fapt  chiar şi acum, dupǎ moartea sa. Doamna Elena Niţǎ Ibrian a înţeles cu adevǎrat înseamnǎtatea hranei naturale pentru fiinţa umanǎ, nu în ultimul rând, pentru ca a primit şansa sǎ constate în practica de zi cu zi, în nenumaratele cazuri ale oamenilor grav bolnavi care i-au cerut ajutorul, beneficiile extraordinare  pentru recâştigarea sǎnǎtǎţii ale unui regim de viata cu hrana vie. Nu s-a gândit în primul rând la câstigul personal pe care l-ar putea avea din acapararea unui domeniu nou şi necunoscut în ţara noastrǎ, ci s-a gândit la miile de bolnavi, care ar putea sǎ-şi recapete sǎnǎtatea într-un mod atât de simplu, de ieftin şi de lipsit de suferinţǎ, prin simpla schimbare a modului de viaţǎ şi de alimentaţie. Şi aşa nota doamna Elena Niţǎ Ibrian în încheierea introducerii cǎrţii "Tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe cu hrana naturalǎ", aparutǎ la Editura EIKON - 2004:

"Am pus suflet din sufletul meu în aceste rânduri cu gândul la om şi la sǎnştatea acestuia. Când demult voi fi oale şi ulcele, mǎ voi bucura de acolo, de sus, de sǎnǎtatea generaţiilor viitoare care vor fi fericite cǎ sunt sǎnǎtoase şi pline de voie bunǎ, urmând un regim de viaţǎ natural, dupa exemplul vieţii mele. Acum, când am trecut pragul celor optzeci de ani, sunt bucuroasǎ sǎ ştiu cǎ am lǎsat ceva folositor pentru cei ce vin dupǎ mine!"

Pentru cei care nu o cunosc înca pe inegalabila doamnǎ a "bucǎtǎriei fǎrǎ foc", povestea sa pe scurt:

"Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12 noiembrie 1921, în Bucovina, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa moartea timpurie a pǎrinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei opt fraţi mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica sa, doftoroaia satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea, cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la rǎzboiul de  ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate, în acele timpuri, comuniştii veniserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea, i s-a permis  sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul sǎu. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital, iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe, sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai mǎnânce, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ,  soţul sǎu aude de la o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile  cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Elena Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care  reuşea sǎ şi le procure, începu sǎ cerceteze  aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate aceste informaţii deosebit de importante, încercand sa aducǎ  la urechile câtor mai mulţi oameni, dovezile incontenstabile referitoare la puterea tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.  Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40 de cǎrţi de sǎnǎtate şi  nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85 de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au fost foarte greu loviţi de saracie,  a pus, cu banii câştigaţi cu cǎrţile sale, bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale, fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase  – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.

Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9 septembrie 2009. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu dizabilitǎţi din Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai   6 persoane. Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume) revistei  Formula AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale."

Povestea doamnei Ibrian este dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special pe cei care s-au decis sǎ învinǎ cu ajutorul regimului de viaţǎ cu hrana vie o boalǎ grea. Aceast om,  s-a îmbolnǎvit atât de grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic. Nu a mai cunoscut durerile, disperarea  şi frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine, reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ la modǎ, ci este o metodǎ infailibilǎ de tratament şi  reprezintǎ  un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, doamna Elena Niţǎ Ibrian ne-a demonstrat tuturor, ce înseamnǎ sǎ fii  cu adevǎrat un om bun,  un OM, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.

Mostenirea lǎsatǎ nouǎ de doamna Ibrian are o valoare imensǎ. Mult prea puţini înţeleg însǎ acest lucru, puţini ştiu sǎ o preţuiascǎ cu adevǎrat. În lumea strǎlucitoare şi ţipǎtoare a presei româneşti actuale nu mai este loc pentru pomenirea unui om care a facut cinste numelui de român. Istoria ne-a dat nenumǎrate lecţii pânǎ acum, se pare însǎ cǎ poporul român rǎmâne mai departe corigent la materia "respectarea şi cinstirea înaintaşilor de vazǎ ai neamului românesc". Pǎcat, mare pǎcat!

"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară."

- Mihai Eminescu -  

"În România sînt muzee și monumente istorice cu o extraordinară încărcătură culturală, dar lipsesc cu desăvîrșire știința și pasiunea, și interesul, și inteligența de a valorifica astfel de daruri ale istoriei noastre. Patriotismul nostru, strict declarativ, e lipsit de dimensiunea faptică, iar în privința respectului pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri sîntem, să recunoaștem, deficitari. Vorbim despre mîndria de a fi români, dar lăsăm să se distrugă un patrimoniu cultural inestimabil, fără nici o tresărire."

                          - Carmen Musat, "Patriotism de mucava și valori autentice" -

Mihaela Walter
Belgia, noiembrie 2012
Bibliografie
Elena Nita Ibrian, Tinerete fara batranete cu hrana naturala, Eikon 2004
Formula As http://www.formula-as.ro/2006/710/diverse-13/d-na-elena-nita-ibrian-vrea-sa-infiinteze-un-muzeu-etnografic-6864
 Otilia Teposu - http://www.formula-as.ro/2009/870/medicina-naturii-44/elena-nita-ibrian-mancati-crud-si-curat-si-veti-fi-sanatosi-11145

Pentru Laura

 Una dintre cele mai dureroase postari pe care am scris-o vreodata. Si cu siguranta cea mai grea. Caci ce se mai poate scrie cand pleaca un inger din viata ta?

Toate fotografiile apartin Nataliei, mama Laurei

Cu cateva saptamani in urma, mi s-a reprosat pe Facebook, pe buna dreptate, faptul ca la moartea Laurei nimeni nu a spus nimic. Toata lumea a tacut. De ce? Nu stiu, pot doar sa va spun de ce EU am tacut. Atunci, pe 3 martie de-abia, mi-a comunicat Ligia Pop si mie trista veste, precum si faptul ca familia Laurei nu doreste sa se faca zarva in jurul plecarii ei. M-am conformat desigur. Si nu am scris nimic.... Nu mai stiu acum ce-as fi scris atunci, caci ma aflam sub soc, tocmai trecusem printr-o comotie cerebrala si dintr-o data - caci desi stiam de la Laura ca boala revenise, nu ma indoisem totusi nicio clipa ca o va invinge inca o data -  vestea ingrozitoare. 

Pe Laura am cunoscut-o numai indirect, prin mesajele ei de pe mail. O iubeam ca pe fata mea,  caci m-am gandit adesea ca mi-ar fi putut fi fiica, ii admiram optimismul debordant, puterea fantastica de lupta, curajul, bunatatea. Si era atat de tanara, nu numai ca numar de ani, ci mai ales ca prospetime si curatenie sufleteasca...... Caci ea iubea oamenii si dorea sa imparta cu toti bogatiile ei sufletesti, cum putini stiu sa o faca. 

Si acum imi este greu sa scriu, este o sarcina coplesitoare, care, recunosc sincer, ma depaseste.

Natalia, mama Laurei a deschis pe Facebook o pagina in memoria Laurei si a inceput sa publice amintiri, notite, fotografii, aratandu-ne cu multa modestie de la cine mostenise Laura marea ei putere. Ca mama, cred ca pot intelege, cat de cat macar, ce este in sufletul ei...

Am sa va dau mai departe, pentru cei care nu aveti acces pe Facebook cateva din comorile Laurei si ale Nataliei, incepand cu povestea lor (scrisa de Natalia):

"Laura - povestea ei e simpla...A descoperit muzica tarziu, prin clasa a 7-a... A muncit cu indarjire si a intrat la un liceu de muzica, apoi la conservator. A obtinut o bursa Erasmus si in ajunul plecarii a fost diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica - 4 sept 2009! A inceput o alta lupta - pentru viata - nimeni nu ne-a dat vreo sansa! Dupa cateva luni de chimioterapie si dexametazona a reusit sa intre in remisiune,sustinuta de un regim alimentar sever si de voia Domnului. Lunile petrecute in spital i-au daramat corpul, dar i-au intarit spiritul. Ajunsese la 38 de kg, cu miopatie, o purtam in brate, dar gasea puterea sa ajute pe toti din jurul ei, si pe noi care eram in prejma ei. Dupa o cura crunta de citostatice (din care nu stiu cum a scapat cu viata), a decis ca intrerupe tratamentul. Am plecat la Hippocrates in Florida! A invatat sa manance crud, sa bea suc de iarba de grau, sa traiasca armonios. Rezultatul a fost spectaculos. In numai cateva luni si-a refacut corpul, si-a recapatat energia si a intrat din nou in viata..si mai tumultuosa acum... A inceput scoala, a inceput sa creasca vlastari, a inceput sa ajute multi oameni bolnavi - am subestimat boala si rezultatul a fost o recadere crunta. Leucemia are evolutie rapida, nu-ti da timp - cu tot efortul nostru pe 24 decembrie 2010 am ajuns la spital .A inceput din nou chimioterapie, iar la a-2-a cura (foarte agresiva) organismul ei a cedat. Ne-a lasat mostenire dorinta de a ajuta oamenii si de a creste mai departe vlastari. Dupa recadere, le-a spus tuturor ca mancarea este importanta, dar sa nu uitam ca organismul este un tot - minte, trup, suflet. Doar armonia lor, luate ca un intreg, poate sa aduca vindecarea!

Laura a  venit printre noi la 6 nov 1988 si a plecat in 26 feb 2011! Ne-a invatat sa iubim, sa iertam, sa daruim celorlalti viata noastra!"

Laura ne-a lasat o mare mostenire: blogul ei "Calatorie spre o viata sanatoasa". Cititi-l cu atentie, caci sunt foarte multe de invatat din el. Urmariti si pagina de  pe Facebook despre care Natalia scrie: 

"Am deschis aceasta pagina in memoria Laurei. Imi cer iertare daca am provocat tristete, dar mi-as dori sa fie un loc unde sa depanam amintiri, sa ne aducem aminte de clipele frumoase, sa invatam unul de la altul. Am sa incerc sa transcriu din notitele ei si sper ca lumina sufletului ei sa ne aduca alinare si bucurie asa cum si-ar fi dorit! Natalia Popescu"

Si nu uitati sa aprindeti cand si cand o lumanare si pentru acest inger, care poate vegheaza acum si-asupra voastra! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!  

"Sa inveti sa primesti pana si raul in iubire, si sa-l convertesti. Sa-ti iubesti boala, suferinta, sa-ti iubesti munca, sa-ti iubesti dusmanul." - Laura Popescu - 

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

La Cernica, la ceas de pace, pe o caldura care aproape  topea si pietrele, dupa ce cautasem (si gasisem) mormantul lui Valeriu Popa, care din pacate, impartaseste la randul sau trista soarta a binefacatorilor uitati.... 

Usa bisericii

Din Formula As, o rugaciune populara dintr-o poveste tare frumoasa despre Parintele Arsenie Boca:

 Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis: "Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin".
Acea femeie era soacra mea, Ana, mama preotesei mele.