luni, 19 mai 2014

Adevarata valoare nutritiva a hranei noastre

 

Profesorul Werner Kollath (1892-1970), medic, profesor de igienă și nutriționist german, a fost un adevărat mare om de știință, care s-a aflat întreaga sa viață numai în căutarea adevărului și nu s-a lăsat influențat sau controlat nici de industria alimentară, nici de cea farmaceutică, reușind să rămână permanent credincios numai convingerilor proprii, care au oglindit întotdeauna rezultatele cercetărilor sale foarte amănunțite și îndelungate.

Werner Kollath ne-a lăsat o  moștenire de o foarte mare valoare, care a fost preluată din fericire de mulți dintre marii medici naturaliști: dr. Max Bruker, dr. Georg Schnitzer, dr. Evers  samd.

Ideea centrală a studiilor profesorului Kollath poate fi sintetizată foarte simplu: "Lăsați hrana să fie cât mai naturală posibil!". Iar scopul pe care profesorul Kollath l-a urmărit mereu a fost unul nobil: prezentarea nutriției într-un mod cât mai general și mai simplu, accesibil oricărui om, indiferent de pregătirea sa profesională sau gradul său de inteligență. El nu a scris cărți pentru colegii de specialitate, ci pentru popor. Căci a dorit să dea lumii cheia unei sănătăți bune, eliberând-o în același timp de o mulțime de condiționări, frici și mecanisme de control. Profesorul Kollath nu a încercat niciodată să controleze oamenii prin frică (așa cum fac foarte mulți terapeuți și nutriționiști, care în primul rand își sperie pacienții, lasandu-i să creadă că fară ajutor terapeutic de specialitate nu vor reuși să supraviețuiască – chestiune absolut logică, căci un pacient "pe vecie" este o bună și constantă sursă de venit!), din contra, el a subliniat cu orice ocazie, că actul nutriției este cât se poate de simplu și că ORICE OM are competența necesară pentru a alege hrana sănătoasă necesară propriului organism!

Cartea să "Ordinea hranei noastre" (Die Ordnung unserer Nahrung - Hippokrates Verlag, Stuttgart/ Karl F. Haug Verlag, Heidelberg - prima ediție a apărut în 1942!) reprezintă o piatra de răscruce în știința nutriției moderne, o recomand cu cea mai mare căldură oricărui om interesat de tematica nutriției. 

Mai jos, schema simplificată a ordinii hranei noastre. După cum bine se poate observa, profesorul Kollath face o mare diferență între lucrurile care ne hrănesc cu adevărat organismul și cele care de fapt doar ne umplu burta și ne satură foamea:


HRANA (nutrimente)
MANCARE (produse care ne satisfac foamea)
I) naturale
II)modficate mecanic
III)modificate fermentativ
IV)tratate termic
V) produse conservate
VI)produse preparate industriale
nuci, seminte

cereale


fructe

legume
uleiuri

faina, tarate



salate, sucuri

salate, sucuri
 drojdii

aluat, terciuri nefierte


musturi

muraturi
paine, terciuri si alte produse din faina integrala



fructe fierte sau coapte

mancaruri (legume fierte, coapte, prajite)
prajituri si alte produse din cereale cu aditivi



marmelade, fructe confiate, suc de fructe la sticla

conserve de legume obtinute prin adaugarea de aditivi, sucuri la sticla
produse de patiserie preparate industrial

produsele de legume si fructe obtinute industrial
oua crude


lapte crud
scoici


unt, smantana
carne si peste afumate sau uscate

lapte batut, produse lactate din lapte crud
mancaruri gatite de carne si peste, oua gatite

branza si alte produse din lapte pasteurizat
conserve de carne, peste


lapte omogenizat, condensat
preparatele industriale din carne, oua, peste, lapte
apa naturala de izvor
apa de la robinet
vin, bere, ceai preparat la rece
extracte, ceai fiert, cafea de cereale
vin, bere  cu aditivi
alcool distilat, bauturi acidulate etc.


Concluzia este simplă ca bună ziua: în grupa I, valoarea nutritivă a alimentelor este cea mai mare și scade continuu până la grupa VI. Deci se consumă cât mai multe dintre alimentele din grupele I, II și III, produsele din grupa IV pot fi consumate cu moderație (de către oamenii sănătoși!), iar cele din grupe V și VI trebuie evitate complet (sunt practic toxice pentru orice organism)!

Cu alte cuvinte, exprimat poate puțin cam dur: le faceți copiilor voștri o favoare mult mai mare daca le dați un mar în mănă, decât dacă le faceți un compot sau o prăjitură cu mere......

Foarte mulți oameni sunt derutați de nivelul extrem de mare al informațiilor referitoare la nutriție din Internet (informații care sunt de cele mai multe ori contradictorii), cei mai mulți ajungând la un moment dat să nu mai aibă nicio idee clară despre ceea ce ar trebui să mănânce și ce nu. De aceea, sper că acest tabel va aduce totuși mai multa lumină în acest domeniu foarte controversat.

Profesorul Kollath a subliniat mereu că idealul nu va putea fi probabil atins vreodată și că toate ideile cuprinse în cărțile sale sunt linii directoare, declinând în același timp orice urmă de fanatism.

Binecuvântându-l pe domnul profesor Kollath, mă opresc aici, dându-vă mai departe numai două citate minunate.

 "Cele mai multe boli sunt provocate de om însuși, printr-un mod greșit de viață. Dintre toate cauzele, modul de alimentație constituie cauza principală a bolilor. De aceea, omul trebuie să respecte natura și darurile ei, respectandu-și în primul rând hrana!"

 "Nu este nevoie ca oamenii să fie învățați cât de multă hrană este necesară pentru a supraviețui, ci mai degrabă, ei ar trebui învățați cât de puțină hrană satsisface deja nevoile organismului, în cazul în care aceasta este aleasă corect - de aceea, oamenii trebuie să afle în primul rand, care dintre alimente sunt benefice sănătății. Nu o cantitate mărită de hrană, ci un consum înțelept și modest slujește cu adevărat sănătății!"


Nota: Ma scuz pentru calitatea tabelului. Cand editez postarea, tabelul are toate liniile si se gaseste la locul lui. Cand o public, tabelul se transforma  de la sine putere, iar mie mainile-mi sunt legate si nu pot face nimic-nimicut.....

luni, 12 mai 2014

Gospodina, probabil cea mai mare putere din lume...... Pentru partea practica: crema Budwig



Cele mai multe dintre marile personalități ale științei medicale au demonstrat  în nenumărate studii clinice și de laborator, că cele mai multe boli sunt cauzate în primul rând  de un mod de viață greșit. De aceea, cele mai multe boli pot fi vindecate printr-o simplă corectare a modului de viață, în primul rând prin schimbarea alimentației - până și Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut oficial că alimentația reprezintă adevarata cauză a 75% dintre boli.  Și dacă ne amintim şi cât de mult contează nu numai ce este pe farfuria noastră, ci și ceea ce este în jurul ei, căci se știe la urma urmei de când lumea, că adeseori, chiar și numai aerul curat de munte poate face minuni în videcarea unor boli, înțelegem și mai bine că este vital să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne îmbunătăți  și a ne purifica mediul de viață. Este deosebit de important să bem apa curată, să respirăm un aer proaspăt, să avem acces la alimente naturale, să ne odihnim suficient, să avem posibilitatea să ne ocupam în liniște de noi și de familiile noastre, cu alte cuvinte, să ne satisfacem toate nevoile vitale, care nu sunt de fapt deloc multe: orice ființă de pe lumea aceasta are  nevoie ca să supraviețuiască de hrană, apă, aer, soare și de Dumnezeu. Atât. Și nici omului nu-i trebuie de fapt mai mult ... 
Cei mai mulți oameni au impresia că nu pot face prea multe, se simt ca și cum le-ar fi "mâinile" legate, dar eu sunt de părere că noi toți nu suntem doar niște simple victime, niște mici pioni în jocul de șah al marilor puteri și al intereselor bănești, ci eu afirm cu tărie și hotărâre, că suntem cu toții creatori și  înfăptuitori ai lumii de mâine. Noi decidem astăzi, acum și aici, ce viață vom duce mâine. Și mai ales ce viață vor duce copiii noștri. Noi schimbăm "macazul lumii", adevărata putere se află de fapt în mâinile noastre. Noi decidem de exemplu ce sa va produce mâine, prin aparent simplele deciziile pe care le facem zilnic la cumpărături. Fiecare dintre noi decide în fiecare clipă, aparent numai pentru sine, dar împreună suntem o putere imensă și chiar am putea îngenuchea orice concern, societate, guvern sau armată!  
Dacă nimeni nu va mai cumpăra alimentele chimizate și puternic prelucrate (practic otrăvite) din marile magazine, producătorii vor fi obligați să caute o soluție pentru a nu da faliment și atunci ne vor oferi produsele naturale și proaspete pe care noi dorim de fapt să le cumpărăm. Dacă refuzăm să mai cumpărăm produsele rezultate din  industria care trăiește pe seama animalelor chinuite și batjocorite, atunci și acești producători vor găsi în cele din urmă de cuviință să schimbe condițiile îngrozitoare în care cresc și trăiesc cele mai multe dintre animalele folosite pentru carnea, laptele, ouăle sau blana lor. Adevăratele alegeri nu mai au de mult timp loc la urna de vot, ci mai degrabă la piață, în magazine, în propriile cămine, în propria bătătură, în viața nostră de zi cu zi.  
Dr. Bircher-Benner (Elveţia) sublinia deja cu peste 100 de ani  în urmă, că viitorul societății se află de fapt în mâna gospodinelor și a mamelor, căci ele nasc, hrănesc, cresc și educă membrii societăților viitoare. Și dr. Bruker și dr. Schnitzer (Germania) au încercat permanent să fie un ajutor în primul rând pentru femei, să le sprijine și să le întărească poziția prin toate activitățile lor, subliniind cu orice ocazie marea putere pe care acestea o reprezintă de fapt. La fel și medical elvețian, Catherine Kousmine. Un capitol al cărții  sale  “Salvati-vă corpul” se numește elocvent:  “Rolul principal al femeii în evoluția societăţii”. 
 

„Există factori nocivi pe care individul izolat poate nu îi poate controla în totalitate. Dar, există un domeniu în care fiecare om este propriul său stăpân și care stă de fapt la baza viitorului său și al  familiei sale. Și acesta este cu sigurantă domeniul nutriției. 
 Ființele umane sunt în mare parte ceea ce mănâncă, și de aceea, tocmai în acest domeniu, femeile joacă indiscutabil rolul principal: pentru că ele sunt cele care fac cumpărăturile, care pregătesc hrana și care decid ce se pune pe masă. Tot ele sunt  și cele care  îi învață pe copii obiceiurile bune, ele sunt cele care au influența cea mai mare în formarea  gusturile și a preferințele alimentare ale copiilor.
 Statisticienii nu obosesc să ne avertizeze că  dacă nu se iau măsuri preventive energice,  fără întârziere, destinul social, viața care ne astepata pe noi și pe copiii noștri,  este un mare motiv de îngrijorare.  De aceea este necesară   o mobilizare în primul rând a femeilor  pentru a impune societății reformele nutritive sănătoase .
 Regulile nutriționale sănătoase ar trebui să fie predate în toate școlile din lume, la toate nivelele. Acestea ar trebui să fie puse în practică în toate cantinele, restaurantele și mai ales  în toate bucătăriile din spitale.”
  Realitatea este însă cu totul și cu totul alta. De aceea, doamna Kosumine a formulat un apel foarte clar: „Femei din toate tările, uniți-vă! Învățați totul despre o hrană sănătoasă  și apoi învaţaţi-i și pe cei din jurul vostru, arătați-le tuturor  că o alimentație naturală este indispensabilă pentru păstrarea sănătăţii – iar sănătatea este atât de importantă pentru noi toți, căci ea reprezintă una dintre cele mai mari surse de bucurie și de fericire în viață și cea mai mare bogăţie pe care o vom deține vreodată în întreaga noastră existența pământească. A sosit timpul nostru!
 Prin greșelile făcute până acum, rasa umană este slăbita și se degenerează în continuu. Și totuși, natura este generoasă și ne permite să ne regăsim puterile și să ne vindecăm, însă numai cu condiția ca legile ei să fie respectate.  
 Mame tinere, punerea în aplicare a reformei alimentare, chiar înainte de concepție, și continuare cu o alimentație, așa cum natura a intenționat-o  pentru ființa umană, reprezintă armele voastre, mai bine spus, instrumentele voastre de lucru pentru a crea o nouă rasă umană:  o rasă viguroasă și sănătoasă. Merită efortul!
 Când viitoarele mame au avantajul de a cunoaște această nutriție așa cum am descris-o în toate cărțile mele, cu crema Budwig în fiecare zi la micul dejun ș.a.m.d., nu numai că au o sarcină și o naștere mult mai mai ușoare și mai normale, dar prin această dietă beneficiază în primul rând  copiii care urmează să se nască, şi astfel echilibrul lor fizic și mental va fi mai târziu o mare sursă de bucurie. Multe mame vin spontan să-mi spună de bucuria lor provenită din faptul că acești copii sunt deosebit de robuști, căci acești copii nu sunt bolnavicioasi, că sunt fericiți și încrezători, activi și plin de viaţă, atribute pe care orice mamă și le-ar dori pentru pruncul sau. Eu  îi numesc pe acești copii "copiii Budwig ". Mai târziu, acești copii sunt evidențiați de către profesorii lor pentru puterea lor de concentrare și rezultatele lor școlare excelente, obținute fără ajutorul părinţilor. Spre deosebire de tovarăşii lor a căror alimentație este convențională, " modernă", și care nu se poate concentra mai mult de 15 la 20 de minute, copiii Budwig se pot concentra de la început până la sfârşit la o lecție cu durată de 45 de minute. Bucurându-se de o memorie excelentă, ei găsesc și timp, dincolo de activitatea scolară, pentru a studia muzica, pentru a face sport, cu alte cuvinte, pentru a trăi o copilărie normală, fericită, fără a se simți depășiți de situația lor de viață. Ei se simț la fel de bine și mai târziu și își găsesc cu usurinţă propriul loc în societate .
Ce contrast față de tinerii care au devenit din păcate caracteristici pentru  societatea noastră decadentă: triști, obosiți, de multe ori bolnavi, veșnic nemulțumiți, contestatari, fără puterea de a se bucura de viață, care crează mereu dezordine, anarhie și haos, care sunt de la vârste fragede dependenți de țigări, alcool, cafea, medicamente și alte droguri. Mamelor, hrăniți-va pe voi înșivă și pe copiii voștri sănătos pentru ca să putem crea în cele din urmă o societate normală.”
 Mă alătur la rândul meu apelului făcut de doamnă Koumsine cu peste 30 de ani în urmă. Visul ei încă nu s-a materializat complet, dar s-au produs totuși schimbări majore și eu mai cred cu tărie că noi avem astăzi o șansă enormă de a schimba lumea în bine. Și ar fi păcat să o ratăm. Să încercam să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a înfăptui această schimbare, astfel încât să ne putem privi fără vinovăţie, peste ani și ani, copiii şi nepoţii în ochi, cu conștiința împăcată atunci câd poate ne vor întreba: “Dar tu, tu ce ai facut atunci?”

Postarea se incheia ieri aici. Astazi doream de fapt sa fac numai corectarea textului si sa adaug retetele si fotografiile. Este ora cinci si eu m-am hotarat totusi sa-i sustin pe acesti minunati oameni si prin exemplul personal, asa cum am facut-o mereu pe acest blog. Fiica mea (implineste la toamna 11 ani) a fost crescuta dupa aceste principii. Recunosc foarte sincer ca le-am aplicat cu consecventa fortata de "soarta": la numai doua saptamani, s-a declansat neurodermita. Arata atat de rau, incat cand am ajuns intr-o sambata dimineata cu ea la medic (s-a intamplat pur si simplu peste noapte!), in sistemul de urgenta desigur, ceilalti parinti din sala de asteptare m-au intrebat terifiati, mutandu-se concomitent cateva scaune mai departe de noi: dar ce are copilul, de ce arata asa?? O alaptam, deci nu se punea decat problema corectarii masive a alimentatiei mele. Din fericire, medicul nostru pediatru (antropozof) mi-a fost un adevarat sprijin si m-a ajutat enorm, ii voi ramane pentru totdeauna profund recunoscatoare. Si s-au intamplat astfel adevarate minuni. Dar la fiecare pas gresit, pielea copilului meu ma "tragea mereu de maneca", atentionandu-ma printr-un nou puseu..... Asa ca a trebuit sa fim consecventi. Si astazi se intampla exact la fel. Dar cealalata fata a medaliei m-a facut sa nu ma indoiesc o clipa ca am procedat corect: copilul acesta nevaccinat nu a luat pana acum niciun medicament de sinteza. Toate imbolnavirile (peste care a trecut cu mare usurinta) au fost tratate numai cu remedii homeopatice. NU A LUAT PANA ACUM NICI MACAR O ASPIRINA! Este un copil foarte echilibrat (pe toate planurile: fizic, mental si sufletesc), cu inima deschisa, tolerant, intelegator si care da dovada de o bunatate care m-a pus de foarte multe ori pe ganduri. Desi cand a venit in Belgia nu vorbea practic limba engleza, a invatat-o in numai cateva luni, chiar reusind la scoala sa "sara" un an intreg.  Este foarte talentata si dotata in foarte multe domenii si traieste viata cu o bucurie mai rar intalnita. Este profesorul meu cel mai bun..... Mai demult, auzind ca vreau sa scriu despre ea pe blog, mi-a spus ca nu ii place acest lucru. I-am explicat insa, ca experienta noastra va folosi poate multor altor parinti si copii. I-am povestit cat de mult m-au ajutat pe mine parintii copiilor nevaccinati, atunci cand ma luptam din greu cu luarea decizei de a o vaccina sau nu. Cat de mult a contat sa constat cu ochii proprii ca si copiii vegetarieni sunt foarte bine dezvoltati si sanatosi. Cat de mult m-a ajutat pe mine sa vad ca si Lukas si Maximilian si Laura si toti ceilalti copii, nevaccinati si vegetarieni, pe care am avut norocul sa-i cunosc si pe care ii vedeam zilnic, imi confirmau, prin simpla lor existenta, ca sunt bine, ca se poate si ALTFEL.... Previziunile negre vehiculate in jurul nostru nu s-au implinit la niciunul dintre acesti copii. Si atunci a fost si fiica mea de acord sa scriu si eu despre ea. Mi-a permis sa o fac si de aceea va si scriu acum aceste randuri: nu ca sa ma laud, ci ca de la parinte la parinte. Cercetati, ganditi, disecati, intoarceti faptele pe toate partile si atunci veti vedea ca dintr-o data veti sti ce este mai bine sa faceti pentru voi si pentru copilul vostru! Caci in viata nu exista niciodata solutii general valabile!

Pentru partea practica: CREMA BUDWIG


"Crema Budwig" constituie baza tratametului multor medici naturalisti, i-as  mentiona aici in primul rand pe dr. Catherine Kousmine si dr. Jean Seignalet.
Johanna Budwig (1908-2003) a fost o farmacista  si biochimista germana (nu a fost medic, asa  cum se vehiculeza pe multe bloguri din Romania), care a cercetat si demonstrat, in ani lungi de studiu, efectele binefacatoare ale acizilor grasi polinesaturati (Omega 3 si 6), in special in tratarea multor boli incurabile grave, inclusiv a cancerului (da, ea este cea care a reintrodus practic uleiurile nerafinate de in si floarea soarelui in alimentatie, este primul om de stiinta care a subliniat efectele pozitive si importanta deosebita ale acestor grasimi sanatoase in vindecarea si refacerea organismului uman!).

Dr. Kousmine a recomandat, cu putine exceptii, crema Budwig cu branza de vaci (foarte important insa, branza de vaci, respectiv laptele, TREBUIE sa fie neaparat produse NATURALE,  nepasteurizate!!), dr. Seignalet a creat o varianta vegana a cremei Budwig (amandoi medicii au pastrat, in ciuda modificarilor aduse, numele de "crema Budwig" in semn de omagiu si de recunoastere a meritelor d-nei Budwig - cata deosebire de plagiatorii care domnesc astazi pe bloguri...) pe  care si eu o mananc cu mare placere.
Dar eu nu as fi eu, daca nu as schimba cat de putin orice reteta. Mai jos retetele mele, adaptate propriului gust, obisnuiesc sa fac crema Budwig in doua variante: dulce si sarata.

Crema Budwig ca Müsli (pentru o portie):
- seminte de in, susan, floarea soarelui inmuiate peste noapte si macinate;
- fulgi (numai proaspeti facuti - aspect deosebit de important, fulgii cumparati la punga nu mai au absolut NICIO valoare nutritiva!) de ovaz sau hrisca;
- lapte sau smantana de banana (se mixeaza o banana bine coapta cu o jumatate de pahar de apa), care se amesteca pana la omogenizare cu 1 lingura de ulei de in presat la rece si cu zeama de lamaie;
- nuci maruntite, cateva stafide si eventual inca un fruct de sezon. 

Corect este sa se manance bananele numai cand arata asa: coaja are pete, dar in interior, banana este perfecta. Caci numai acum s-au incheiat toate transformarile si este cel mai usor asimilabila!!

Dispozitivul de facut fulgi


Iar in  videoul demonstrativ de AICI, puteti vedea cum se  fac fulgii proaspeti de cereale fara aparate sau dispozitive speciale. 



Crema Budwig ca supa crema de rosii si ardei:
- se mixeaza un ardei mare si o rosie mai mica;
- se amesteca cu 1 lingura de ulei de in (eventual si o lingura de ulei de floarea soarelui) presat la rece si cu zeama de lamaie;
- se adauga ceapa si usturoi taiate marunt;
- se adauga seminte de in, susan, floarea soarelui inmuiate peste noapte si macinate si fulgi proaspeti de ovaz sau hrisca;
-  se pun si si verdeturi si/sau alte mirodenii (eu imi pun cateodata curry indian).






Pentru o intelegere mai buna a retetei, aici un film despre preparea practica a cremei Budwig in varianta clasica: