Sapere aude!

Se pare, ca multi nu au inteles motivatia mea de a crea blogul HRANA VIE. Acest blog, scris din convingerea mea absoluta in ceea ce priveste efectul terapeutic inegalabil pe care il are hrana vie asupra sanatatii umane, nu contine numai simplele mele PARERI referitoare la hrana vie, preluate de cine stie unde, ci contine EXPERIENTA mea de mai mult de cinci ani cu hrana vie. M-am mai straduit sa adun aici si cat mai multe dovezi - incontenstabile de altfel - ca toate aceste teorii legate de hrana vie sunt verificate si demonstrate in practica, deja de zeci de ani de zile, chiar de o multime de medici. In acest scop, m-am documentat si am tradus biografiile cat mai multor medici, din cat mai multe tari, care si-au tratat sau care isi trateaza in continuare pacientii cu hrana vie - ce dovada ar putea fi mai elocventa, ca experienta acestor medici in tratarea (si vindecarea) a zeci (sute) de mii de bolnavi? Am incercat de asemenea sa adun cat mai multe marturii ale unor oameni, care au trait cu hrana vie pe o perioada mai indelungata de timp. Bineinteles, ca as fi putut sa incep acest blog cel putin din 2007, dar nu m-am incumetat sa propag pur si simplu aici idei neverificate de mine personal, pe propria mea piele. Asa cum nu m-am incumetat sa-i hranesc pe copiii mei exclusiv cu hrana netratat termic, tot asa am avut retineri in a impartasi lucruri, de care eu nu eram absolut sigura la inceputul anilor 2000. Caci si eu am am fost indoctrinata de medicina conventionala, si eu am fost convinsa ani de zile, ca fara proteina animala, fara produse lactate, fara medicamente, etc. nu se poate trai, din simplul motiv ca NU CUNOSTEAM altceva. Nu intalnisem pana in anul 2000 in viata mea nici macar un vegetarian - un vegan nici atat....

Sigur ca este mult mai usor sa scrii de la unul si de la altul, fara sa verifici, fara sa-ti pui capul la contributie, fara sa te documentezi. Constiinta mea insa nu m-a lasat sa fac acest lucru, nu mi s-ar fi parut corect fata de oamenii, care ar fi citit cele scrise de mine.  

Ultima postare a parut unora, o mare lauda de sine, va sigur, ca nu aceasta a fost intentia mea. Mi s-ar fi parut ca ma laud, daca v-as fi spus: uitati ce pot eu la varsta mea si nu fac nimic in acest sens (in stilul vedetelor hollywood-iene, care nu recunosc aproape niciodata cat sunt de operate si cat de retusate sunt fotografiile lor).  Desigur, ca mie mi se pare tare grozav faptul ca sunt inca atat de mobila fizic, pentru ca eu sunt bolnava de artroza de la 25 de ani (cand intr-o buna dimineata, nu am mai reusit sa ma mai dau jos din pat din cauza durerilor de la genunchi; toti cei patru medici pe care i-am consultat atunci, m-au asigurat ca nu pot face nimic impotriva acestei boli, deoarece este incurabila - si intr-adevar, nu stiu daca articulatiile mele vor mai reveni vreodata complet la normal, dar stiu acum cu certitudine, ca  pot sa traiesc fara dureri si ca ma pot manifesta pe plan fizic dupa pofta inimii, fie ca este vorba de sport, fie ca este vorba de joaca alaturi de copiii mei, totul fara niciun medicament!). Incercati sa gasiti un om care sufera de aceasta boala de peste 15 ani de zile si veti intelege ce doresc sa subliniez, ce inseamna acest lucru in "practica": dureri si suferinte imense, un  grad foarte redus de mobilitate, dupa parerea mea, reprezinta o pierdere a calitatii vietii intr-o foarte mare masura, faptul ca dimineata nu te mai poti scula din pat fara cortizon, caci asta este soarta tututor suferinzilor de artroza, artrita, reumatism. Si, ca in cazul mamei actritei Barbara Rütting de exemplu, mai poate insemna in practica si o moarte prematura, ca urmare a cancerului provocat de medicamentele impotriva reumatismului inghitite o viata.....Pentru doamna Barbara Rütting acesta a fost semnalul de alarma care a trezit-o la realitate, si-a dat seama ca la randul ei, ca bolnav reumatic, nu va putea astepta o altfel de soarta. Si datorita domnului dr. Bruker, a reusit sa invinga boala, duce si astazi o viata activa, fiind foarte implicata in miscarea de protectie a animalelor si in politica, spre deosebire de majoritatea octogenarilor din generatia ei, care vegeteaza, intr-un numar foarte mare, intr-un camin luxos de batrani, fara a mai sti poate cine sunt.... Nu conteaza atat de mult CAT traiesti (la urma urmei puteam si eu sa fi murit deja in urma accidentului meu din februarie - ironia sortii, tocmai din cauza vietii mele sanatoase!), ci CUM traiesti (nu vreau insa sa afirm ca hrana vie va va aduce vreo garantie in aceasta directie, in viata nu exista de fapt niciun fel de garantii, dupa parerea mea hrana vie este insa o sansa reala enorma!)!

Bineinteles ca pentru mine este o performanta faptul ca nu am inca par alb, deoarece la 30 si ceva de ani incepusem si eu sa am par alb!! Normal ca este mult mai usor, sa spunem ca genele sunt de vina si sa dam repede astfel mai departe responsabilitatea, din spatele nostru, in carca genelor.  Eu insa scriu acest blog, in primul rand pentru cei care s-au hotarat sa se trezeasca (sa se DESTEPTE!) si sa-si asume responsabilitatea completa pentru sanatate lor, pentru viata lor si a familiilor lor. Sapere aude! - Indrazneste sa stii! Indrazneste sa gandesti! 

Este iar mult mai usor, sa ii scoatem in fata pe putinii oameni, care beau si mananca tot ce le pofteste inima, care o duc numai intr-o petrecere, care fumeaza, iau droguri, isi fac toate operatiile estetice posibile, nu se preocupa nicidecum de sufletul lor si traiesc totusi, sanatosi tun, pana la varste venerabile. Nu neg, acesti oameni exista, iar genele joaca intr-adevar si ele un mare rol, dar acesti oameni sunt EXCEPTII si nu regula. In ceea ce priveste genele mele, poate trebuie sa va mai prezint inca o data punctul de la care am plecat eu: dupa ce implinisem 30 de ani eram deja foarte subrezita fizic, dar am fost toata viata mea extrem de sensibila si de bolnavicioasa. Desi toti copiii mancau dulciuri, eu am avut probleme foarte mari cu dintii, mult mai mari ca prietenele mele de exemplu, mi s-au plombat dintii de la o varsta foarte frageda, cu amalgam, astfel incat acum trebuie sa ma lupt, pe langa altele, si cu efectele negative produse in corpul meu in atatia ani de zile de mercurul din aceste plombe (din pacate, pana in urma cu 15 ani, NICIUNUL dintre medicii stomatologi nu m-a avertizat de pericolul pe care-l reprezinta aceste plombe - si aceasta nu din rea vointa, ci pentru simplul fapt, ca nu stiau nici ei mai bine). Daca facea la scoala cineva o boala, se putea paria in liniste o suma mare, ca eu voi fi intre urmatorii 5 copii care se vor molipsi. Raceam la cea mai mica pala de curent. Am avut atat de multe pneumonii, incat numarul lor s-a pierdut deja in negura timpului. Sa va mai spun, ca cicatricile care raman in urma unei pneumonii sunt terenul propice pentru dezvoltarea tumorilor pulmonare? Am luat atatea antibiotice in viata mea, incat ajunsesem sa mai reactionez numai la preparatele foarte noi si foarte puternice (care la randul lor, imi demolau de fiecare data  mai departe sanatatea). Mai tarziu a inceput povestea cu infectiile urinare, facute cateodata si la interval de o saptamana, tratate de fiecare data medicamentos, nu mai aveam curajul sa ma mai asez nici pe pietre, nici pe iarba, umblam si in plina vara cu sosete groase si tot degeaba! In paralel, ma chinuiau si parodontoza, sinuzita cronica, oboseala cronica,s.a.m.d.

Nu doresc sa "misionez" cu acest blog pe nimeni, nu doresc sa va conving, nu astept de la nimeni  sa ma creada pe cuvant! Chiar va rog, sa nu ma credeti! Cititi cat mai multe carti, vizionati filme (materialele le actualizez mereu AICI), cititi toate parerile, si pro si contra, care va cad in mana, dupa care retrageti-va in liniste in adancul sufletului vostru, ganditi-va bine, apeland la logica si la bun-simt, si veti descoperi cu siguranta, care este adevarul. Pentru mine critica constructiva inseamna, sa cititi si voi la randul vostru, macar o parte din tot ceea ce am citit eu, dupa care sa-mi demonstrati ca nu am dreptate. Si acest lucru este cel mai simplu din lume: nu aveti decat sa duceti la randul vostru cel putin cateva saptamani  regimul de viata cu hrana vie si sa povestiti apoi eventual ca intr-adevar este o mare  prostie, care nu ca nu v-a rezolvat niciuna din problemele de sanatate, din contra, v-a inrautatit chiar starea de sanatate initiala. Sunt sigura ca din 100 oameni, poate numai unul ar putea afirma asa ceva! 

Chiar nu v-ati intrebat niciodata, de ce oare domneste in cercurile raw-food-iste de cele mai multe ori asa o atmosfera euforica? Credeti ca toti acesti oameni se afla sub o hipnoza generala? Nu v-ati gandit ca totusi chiar ar mai putea fi ceva la mijloc, ca  ar mai putea exista inca o fata a medaliei, ca aceasta hrana este de fapt mult mai mult decat un simplu mod de a se alimenta? Si culmea este, ca raspunsul se afla chiar in mana voastra, voi sunteti singurii care vi-l puteti da.

In toti acesti ani, am inteles ca mai apasa asupra mea o mare resonsabilitate. Copiilor, sotului, parintilor, prietenilor nu le pot impune eu stilul de viata si de alimentatie (doar copiilor, dar numai atata timp cat sunt mici, mai tarziu...), fiecare este raspunzator pentru faptele si hotararile sale, dar eu le stau tuturor la dispozitie, ca o dovada vie pentru ceea ce inseamna o alimentatie naturala si o viata sanatosa. Familia mea stie cat am fost de bolnava, familia mea stie ca numai hrana vie m-a ajutat, dupa ce toate tratamentele medicale au esuat penibil, sunt sigura ca va veni ziua in care vor sti sa hotarasca singuri ce este mai bine pentru ei - eu in orice caz, nu imi voi putea reprosa mai tarziu nimic.... 

"Dimidium facti, qui coepit, habet: sapere aude, incipe." 

                                                          - Horatiu, Epistole-