Darul meu de Craciun pentru toti cititorii acestui blog este povestea plina de talc si invataturi de viata a unei adevarate REGINE, de o genialitate, si o autenticitate, si o originalitate, si o integritate, cum rar mai intalnim in zilele noastre. O regina care este cu toata fiinta ei un adevarat dar al lui Dumnezeu pentru intreaga omenire.
Va doresc sarbatori fericite, la multi ani si un an nou mai plin de minuni si minunatii ca niciodata.
Sper ca veti profita la maxim de aceasta experienta UNICA IN LUME, adunata in 64 de ani de practicare a medicinei naturale.
Irène, la Reine
Marea Doamna a Medicinei Naturale
Photo by Hervé BONILLO-DARNIS In limba franceza, regina=la reine, Irène-reine. Ati observat deja anagrama, nu-i asa? |
Seminarul incepe in fiecare dimineata cu un cerc al participantilor in jurul unei femei maruntele si slabute, cu parul alb si spatele drept, concentrata si hotarata. Energia ei este incredibila, ai senzatia ca daca ai intinde palma, ai si putea lua din ea un pumn bun pentru tine insuti. Toti participantii recita-n cor dupa mica mare doamna (sau asa cum spune ea mereu, usor mucalit, <marea doamna de doar 1,45m>):
"Bună dimineața ziua de azi, această nouă zi pe care o primesc ca pe un dar și pe care o voi trăi în Prezent: pentru că ieri nu mai pot face nimic, iar astăzi este leagănul zilei de mâine...
Bună dimineața astăzi, care este prima dintre cele mai frumoase zile care mă așteaptă, pentru că în fiecare zi imi merge din ce in ce mai bine, pe toate planurile.
Mulțumesc vieții pentru că mă ghidează si ma inspira prin toate sentimentele, gândurile, cuvintele și acțiunile mele, să fac cat mai bine tot ceea ce am de facut, atat pentru binele meu suprem cat și pentru binele tuturor.
Mulțumesc vieții pentru că îmi aduce tot ceea ce am nevoie, când am nevoie, acolo unde am nevoie și exact cum am nevoie.
Și, în timp ce-i mulțumesc vieții pentru toate comorile pe care mi le oferă, nu mai am timp să mă plâng.....
Îți mulțumesc viata că am ochi pentru a vedea.
Urechi pentru a auzi.
Un nas pentru a mirosi și respira.
O gură pentru a mă delecta și a spune lucruri care fac bine.
O inimă pentru a iubi.
Picioare pentru a merge
Si brațe pentru a îmbrățișa."
Impreuna cu un alt om-lumina, Hervé BONILLO-DARNIS, despre care voi scrie de asemenea o postare. Daca sunteti curiosi si nu aveti rabdare sa asteptati, il gasiti AICI |
Conducatoarea seminarului se numeste Irène Grosjean, are 93 de ani (este nascuta in 1930) si este practic cel mai cunoscut terapeut alternativ din Franta (doctor in naturopatie, a urmat intre 1957-1960 cursurile Scolii de Naturopatie, scoala intemeiata si condusa de Pierre-Valentin Marchesseau, "tatal" naturopatiei). Si probabil ca este si cea mai in varsta naturopatin activa profesional, care mai practica cu aceeasi hotarare si acelasi entuziasm ca si in anii tineretii: caci Irène ESTE CONSTIENTA de menirea sa, STIE de ce a fost trimisa de Dumnezeu pe pamant si este hotarata sa-si indeplineasca cat mai bine MISIUNEA. Lucreaza de dimineata si pana seara, nu numai in zilele saptamanii, ci si duminica, are consultatii zilnice, da nenumarate interviuri, scrie articole si sustine de cateva ori pe an, mai multe serii de seminarii si ateliere (in Franta, Maroc, Belgia si Grecia). Punctul de greutate il reprezinta acum "Scoala Practica de Sanatate", unde pregateste, impreuna cu fiica ei (care este medic) si colaboratorii ei (colaboreaza si cu mai multi medici!), EDUCATORI DE SANATATE.
Mai jos, un film despre Irène realizat de "Le chou brave" cu 10 ani in urma, dar care nu a pierdut nimic din actualitate, iar ceea ce Irène spunea acum 10 ani, este exact ceea ce spune si astazi. Si acesta este un mod bun de a deosebi usor adevaratele surse de cunoastere si invatatorii in toata puterea cuvantului, de milioanele de fake "experti" (niste bieti plagiatori, care nu au de fapt mai nimic de spus, si care de aceea si vorbesc adesea fara a spune cu adevarat ceva, care isi schimba directia si conceptele mai ceva ca o girueta in bataia vantului, dar care stiu sa orbeasca si sa manipuleze oamenii cu tot felul de tehnici de marketing&Co).
Videoul este in limba franceza, dar are subtitrare in engleza si in spaniola.
Din noiembrie, am un nou mini-job de jurnalista (o nota personala: nu mai imi permit de ceva timp sa fac totul doar onorific, asa cum am facut-o foarte multi ani, viata m-a pus in fata faptului de a trebui sa lucrez si "pe bani" - si pentru ca la revista sunt platita cu ora, am putut sa-mi fac o imagine foarte clara, de care nu eram deloc constienta, despre volumul de ore de lucru si de energie din spatele blogului HRANA VIE: daca m-ar fi platit cineva pentru munca investita in aproape 14 ani de blog, as sta acum foarte bine si nu ar trebui sa ma agit sa castig si bani....). Lucrez deci la singura revista de raw food germana care a mai supravietuit turbulentelor din ultimii 10 ani (in Germania, au existat inca din anii `90, trei reviste foarte cunoscute cu profil de hrana vie, acum a mai ramas doar "Die Wurzel": https://www.die-wurzel.de/category/die-wurzel/). Iar primul lucru pe care l-am facut, a fost sa fac un interviu cu Irène Grosjean. Desigur ca nu pot posta aici interviul, care va fi publicat in primul numar al revistei din 2024 (care apare pe 24.01.2024), dar voi face pentru cei care nu cunosc limbile franceza, engleza sau spaniola, si nu pot viziona deci videoul, un fel de rezumat, caci mesajul Irènei este VITAL!!! Iar aceast articol va fi de fapt primul dintr-o serie, Irène s-a oferit sa colaboreze cu mine si sa facem impreuna un fel de jurnal de sanatate naturala si hrana vie, a fost foarte entuziasmata de ideea de a impartasi si cu publicul din Romania descoperirile sale si experienta sa din 64 de ani de practicare a naturopatiei!
Cand am descoperit-o in martie 2023 pe Irène, absolut intamplator, caci desi ma invart de ceva timp si prin scena franceza de raw food, nu am auzit sa fi fost pomenita de cei pe care ii cunosteam. Si acum stiu si de ce: din pacate, cei mai multi dintre raw foodistii francezi celebri, au invatat de la Irène si o copiaza intr-un mod absolut grosolan, preluand enorm de la ea, dar prezentand apoi totul ca pe propriile teorii, studii si descoperiri, fara a pomeni de unde au dobandit de fapt informatiile extrem de pretioase. Inca o data fiti vigilenti si verficati la sange de la cine preluati informatiile! Cei care nu pomenesc sursele, NU merita sa fie urmariti, caci de fapt nu aveti ce invata de la ei....
In martie deci, am avut revelatia anului 2023: de la Franz Konz incoace, nu am mai intalnit pe cineva care sa fie atat de clar si de perfect structurat! Cineva care sa ilustreze atat de bine corectitudinea invataturilor sale. Cineva care sa se bazeze doar pe logica si bun-simt. Cineva care a inteles legile naturii si ale vietii. Si poate si pentru ca teoriile lui Franz si ale Irènei se suprapun in cele mai multe puncte, m-am hotarat pe 22.03.2023 instantaneu sa fac cursul online "La vie en abondance", pe care-l recomand cu toata caldura (in cazul in care cunoasteti bine limba franceza): https://formations.santenaturopathie.com/la-vie-en-abondance/. Cu codul LVEA-IRENE beneficiati de o reducere de 10% (cursul costa atunci 99€ in loc de 110€) si sunt poate cei mai bine investiti bani in sanatatea voastra si a familiilor voastre (dau acest link mai departe pentru ca sunt absolut convinsa de importanta acestor informatii, stiu ca le vor fi multora de foarte mare ajutor - dar nu este un link afiliat, deci eu nu castig absolut nimic daca il dau mai departe!). Eu sunt convinsa ca este foarte importnat sa facem cursuri, cel mai bine in prezenta fizica, caci suntem cu totii departe de a sti totul, asa ca este mereu ceva bun si nou de invatat. Si oricum vom termina de invatat, doar atunci cand ne vom da ultima suflare...
Viata de la Dumnezeu
În marea sa simplitate și în imensa sa splendoare, natura ne-a oferit tot ceea ce avem nevoie pentru a face din viața noastră un adevărat paradis, astfel încât fiecare dintre noi să devină o ființă sănătoasă, creativă și un fericit co-creator al nostru și al universului. Viața este Simplă! Cu un S cu majusculă grandios... Lucrurile sunt atât de simple încât pot părea simpliste. Dar nu, simplitatea este cel mai mare lux al vieții, care, din păcate, este în prezent disponibil pentru foarte puține ființe umane. Și atunci când lucrurile devin complicate, trebuie sa fugim vazand cu ochii...
Pentru a face călătoria vieții, atunci când venim pe lume, luăm un vehicul: corpul nostru, pe care îl abandonăm la punctul terminus. Care poate fi o trotinetă sau un Rolls Royce, există toată gama de vehicule, pentru că nu ne naștem toți cu aceeași constituție. Dacă ai un Trabant, nu vei avea desigur aceeași calitate a călătoriei ca și când ai avea un Ferrari. Dar, oricare ar fi situația, trebuie să ne tratăm corpul cel puțin la fel de bine ca și pe mașinile noastre. Cu alte cuvinte, dându-i combustibilul pe care constructorul său, pe care îl putem numi Creatorul sau Natura, l-a prevăzut pentru el și funcționarea sa, și așa cum l-a prevăzut, adică vegetal, natural și vital. Și, bineînțeles, efectuând întreținerile și schimburile de "lubrifianți" necesare.
Cu viața poți face viață, iar cu moartea poți face doar moarte și suferință.
Când venim pe lume, primul lucru pe care îl facem este să inspirăm, iar când o părăsim, expirăm. Din moment ce venim pe lume și o părăsim într-o respirație și din moment ce este imposibil să trăim fără să respirăm, am ajuns la concluzia că prima lege a vieții este:
RESPIRAȚIA!
Apoi, la fel ca toți puii de mamifere care caută sânul care îi va hrăni, căutăm sânul mamei noastre. Ceea ce înseamnă că a doua lege a vieții este:
ALIMENTAȚIA!
Iar când ne trezim, facem pipi și caca pentru a scăpa de reziduurile lăsate în corpul nostru de mâncarea digerată. Asta înseamnă că a patra lege a vieții este:
ELIMINAREA!"
Ingrediente:
- 30 g alge uscate, se pun la înmuiat în apă timp de 5-30 minute (fulgii fin de alge se înmoaie doar pentru scurt timp în apă, algele mari se înmoaie până când sunt moi). Se poate folosi orice tip de alge marine (wakamé, dulse, kombu, salata de mare, urspirulina, ori separat, ori în combinații). După mine, tartarul de dulse este cel mai bun (in poze este un tartare de wakamé);
- o ceapă mare, de preferință roșie (Irène Grosejan, care folosește foarte multă ceapă, subliniază întotdeauna că ceapa este o sursă de putere: "L'ognion fait la force");
- 1-2 căței de usturoi;
- 1 tulpină de țelină apio;
- ½ dovlecel mic decojit;
- o jumătate de lime (sau lămâie) decojită;
- o legătură de mărar (iarna se poate folosi și pătrunjel);
- 2-3 linguri de ulei de susan sau un alt ulei de calitate;
- opțional, pentru cei cărora le place gustul picant, ardei iute. Se potrivesc bine si semințele de susan (înmuiate, germinate și apoi uscate) sau capere (eu înlocuiesc întotdeauna caperele cu muguri de usturoi sălbatic pe care i-am murat eu). Sau castraveciori murati.
Mod de preparare: Se mixează grosier toate ingredientele (cu excepția uleiului, ardeiului iute, caperelor si castravetilor murati și a mărarului) într-un robot de bucătărie cu lamă in S. Adăugați mărarul tocat fin și uleiul și mixați din nou scurt. Adăugați și ardeiul iute tocat fin, caperele sau castraveții tocați la fel de fin și, la final, presărați semințele de susan.
Puteți servi acest tartare pe felii subțiri de castraveți sau cartofi dulci și pe crackers. Sau poate înlocui sosul de salată in orice salata mixtă (de exemplu, frunze de salata, cu germeni, castraveți, morcovi etc.).
Tartare-ul poate fi păstrat la frigider timp de o săptămână.
Poftă bună!
Luana Mimi
Multumesc!
RăspundețiȘtergereCe frumos ai redat această poveste 🌷
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc.
Nu știu nici o limbă străină dar mi-ar plăcea să citesc despre această minunată doamnă Irene 🌹
Cat de frumos și pe înțelesul tuturor ai explicat totul. Abia aștept continuarea! Mulțumesc cu recunostiinta🙏🙏🙏
RăspundețiȘtergere