Tante Victoria si gradina ei fermecata

Privita prin ochii mei de copil, cu sufletul inca impletit strans in coroana divina, cea mai frumoasa gradina dintre toate era cea a Tantei Victoria. Nu numai de pe strada ei, ci din tot targul din provincia moldoveneasca a copilariei mele. De fapt, cred ca asa gandeau si femeile din jurul ei, caci tare multe lucruri mai putin frumoase aveau ele mereu de spus despre ea..... 

Rosa damascena

Imi amintesc si-acum  cu mare drag de Tante Victoria si de gradina ei fermecata: Tante Victoria fusese profesoara si evita, chiar si acum  la varsta pensiei, sa lucreze prea mult in gradina, ca sa nu-si strice mainile, coafura sau hainele. Ea prefera sa sta la  umbra, la masa din cerdac, cu o pisica-n poala, sa bea cu nesat cafele turcesti, sa fumeze si sa citeasca. Si totusi reusea cu usurinta sa creeze  an de an o alta lume in curtea ei. Cand deschideai poarta casei, nu intrai intr-o gradina, ci direct intr-un basm, cu culori, parfumuri si sunete rupte din Rai, in care timpul statea in loc si se minuna la randul lui de atata frumusete. Casuta parinteasca de lut, fiind atat de mica, parca se pierdea printre trandafiri, condurasi, craite si multe alte flori, in toate nuantele posibile, printre mirodenii, plante de leac si  copaci cu crengile plecate pana la pamant de-atatea fructe. Si-n lumea  asta, ce pare astazi aproape ireala,  domnea Tante Victoria. Mantia ei domneasca era un capot -  caci erau timpurile  capoatelor de matase grea, imprimate cu florile si pasarile celuilalt capat al lumii, iar supusii sai erau pisicile batute de soarta, pe care numeni nu le putea vedea cu ochi buni. Avea adesea ceva bun de rontait in buzunarele capotului (nuci, seminte, caise sau prune uscate) si mirosea intotdeauna ametitor a parfum de trandafir.

 

45 de ani mai tarziu, imi dau seama cat de mult m-a influentat, desi nu a facut nimic special ca sa ma impresioneze. Noi, toti nepotii ce-i umpleam gradina cu viata, simteam intuitiv iubirea si bucuria pe care le punea in tot ceea ce facea. Eram cu drag acolo si stiu astazi, ca atunci STIAM ca este un loc bun si sfintit. 

Daca ma gandesc bine, Tante Victoria facea un fel de permacultura modoveneasca, reusind totul doar cu minimul de munca posibil: florile perene reveneau in fiecare an cu drag, iar celelelate se replantau de la an la an singure, pomii si trandafirii nu-i taia (la  trandafiri doar le rupea florile trecute), iar la poalele lor le punea condurasi, galbenele si alte flori sau plante aromatice, care tineau pamantul umed si daunatorii la distanta. Pana si fasolea si castravetii se catarau singure in pomi, si-mi amintesc ca uda doar pe seceta mare.

Tante Victoria a plecat de mult in alte lumi, se bucura sigur acum de florile Raiului, impreuna cu doamna Ibrian, Maria Treben si alte femei minunate. 

Iar eu fac ulei de trandafir, usuc flori de trandafiri, imi umplu casa si sufletul cu parfumul cerului si ma gandesc cu drag la vremurile de odinioara.