Copiii, educatia, scoala, viata.....

Ajung de-abia acum, in prag de vacanta mare, sa va impartasesc in cele din urma si parerea mea despre educatia scolara. Imi amintesc inca cu exactitate cat de socata am fost eu cu multi ani in urma, cand am inceput sa aud parerile unor oameni, foarte scoliti de altfel, care care afirmau cu o convingere de neclintit, ca sistemul scolar actual prosteste (in fapt, cuvintele folosite de cei care s-au preocupat indelung cu aceasta tema sunt adesea foarte dure: tampeste, idioteste, etc.) copiii! Prima data mie mi-a cazut parca cerul in cap: adica cum, cand parintii fac, de cele mai multe ori, eforturi fantastice ca sa-si trimita copiii la cele mai grozave scoli, le fac de fapt un rau?? Desigur as fi putut spune in gandul meu (sau si cu glas tare): ba voi sunteti niste prosti, cum puteti sa afirmati asa ceva (asa cum mi se intampla mie adesea  pe blog)? Dar va marturisesc sincer, ca indoiala muscase deja din sufletul meu si asa am inceput sa cercetez tema si din alte unghiuri de vedere, din care nu o privisem pana atunci niciodata. Cum am procedat? Foarte simplu: citind! Caci numai un om foarte bine informat poate avea o parere cat de cat obiectiva. Am citit cartile multor mari pedagogi (pe care vi le recomand de asemenea cu mare caldura, indiferent daca aveti copiii sau nu): Rudolf Dreikurs, Bruno Bettelheim, Rudolf Steiner, Maria Montessori, s.a.m.d. Am devorat cartile de  psihologie ale lui Viktor E. Frankl si ale elevei sale, Elisabeth Lukas. Iar dupa ce am citit si cartea autoarei americane Jean Liedloff despre conceptul continuum (mie nu mi-a placut niciodata acest termen, care mi se pare ca nu sugereaza suficient de bine maretia informatiilor care se ascund in spatele sau, dar din pacate s-a impamantenit deja - traducerea in limba germana a cartii are un titlu foarte frumos: "In cautarea fericirii pierdute"), m-am trezit definitiv in mijlocul unor ruine ingrozitoare: zidurile prabusite ale convingerilor mele pedagogice de pana atunci.

Din (ne)fericire, practica (primii patru ani ai fiului meu intr-o scoala de stat germana "normala") nu a facut decat sa-mi confirme corectitudinea tuturor acestor teorii. Asa ca am tras concluziile personale si am actionat in consecinta: mi-am mutat copiii, imediat ce a fost posibil, la o scoala Waldorf si am vazut asa, "negru pe alb", diferentele enorme, nu numai dintre metodele de predare si de tratare a copiilor, ci chiar si diferentele dintre mentalitatea si viziunea asupra vietii ale copiilor si ale parintilor de la diferitele tipuri de scoli. Mi-a ramas bineinteles numai un gust foarte amar, imi pare si acum atat de rau ca nu am stiut toate aceste lucruri mai devreme, INAINTE de  a avea copii. Dar asa este viata, mereu invatam, invatam, invatam.....

A venit apoi mutarea in Belgia, eu mi-am dat acordul de a ne muta "cu catel si purcel", numai dupa ce a fost clar ca este posibil pentru copii sa mearga la un alt tip de scoala decat cel de stat. Si asa se face, ca acum adunam experiente (foarte, foarte bune!) si cu scoala Montessori, deci va voi putea vorbi si de data aceasta din experienta proprie si nu numai din carti....

Si pentru ca eu sunt o iubitoare a eficientei, nu ma voi apuca sa va prezint aici teoria diferitelor tipuri de pedagogii (pe mine ma deranjeaza teribil copiatul dintr-o parte in alta a acelorasi informatii, fie ca e vorba de pedagogie, medicina sau simple retete de gatit, dar in Romania, este din pacate o practica foarte des intalnita: scriem mai inflorit ce am citit la altcineva, desigur uitand sa amintim de unde ne-am inspirat, facem niste poze frumoase si gata e aceeasi Marie, doar  cu alta palarie - si ne mandrim nevoie mare!!), puteti citi, daca va intereseaza despre pedagogia Waldorf AICI (atentie, in Internet circula ca de obicei o gramada informatii, unele de-a dreptul eronate - in special despre scoala Waldorf,  veti putea citi multe lucruri false, scrise bineinteles de oameni care nu au pus in viata lor piciorul intr-o scoala Waldorf si care nu au nici cea mai vaga idee, fapt care totusi nu-i impiedica sa-si exprime tare si raspicat parerea in mod public...) si despre pedagogia Montessori AICI - documentati-va, puneti-va mintea la contributie si o sa vedeti cum se face parca dintr-o data lumina!!

Lucrurile practice pe care as dori sa vi le impartasesc eu ar fi de fapt altele. De exemplu, ceva foarte important pentru mine si care ma apasa de foarte mult timp, ar fi faptul, ca eu daca as fi avut cu ani buni in urma mintea de acum, nu mi-as mai fi dat copiii sub nicio forma la gradinita, as fi facut tot posibilul sa stau acasa langa copiii mei, pentru a-i putea insoti cu vorba, fapta, sufletul si inima pe calea minunata a copilariei. Sunt ani putini, care trec mult prea repede, si care nici nu se mai intorc si nici nu-i vom mai putea recupera candva, cand vom avea noi in cele din urma timp si chef sa ne ocupam de copiii pe care i-am adus pe lume; iar toti acesti ani lasa "crapaturi" enorme in relatia parinte-copil, goluri care nu vor mai putea fi umplute cu adevarat NICIODATA. Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona  sau educatorii de la gradinita, oameni cu totul straini pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei - dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.

Care este adevaratul rol al parintilor?? V-ati dat vreodata raspunsul la aceasta intrebare? Are sens sa-i "ingropam" pe copii in munti de haine, care mai de care mai grozave, oricum numai "de marca", jucarii tot mai sofisticate, aparatura de ultima ora, concedii de lux, case-palate, etc.? Cat conteaza toate aceste lucruri, daca noi nu i-am ajutat pe copii sa inteleaga adevaratul sens al vietii, daca nu le-am dat lectiile cele mai importante de viata cum ar fi: omenia, bunatatea, iubirea aproapelui, toleranta, acceptanta, dragostea si respectul pentru tot ceea ce ne inconjoara, recunoasterea maretiei creatiei lui Dumnezeu, s.a.m.d.? La ce-ti foloseste frumusetea, la ce-ti ajuta milioanele de la banca, masinile din garaj, casele din toate colturile lumii, succesul international, daca tu nu stii sa fii fericit si multumit cu tine insuti si sa traiesti in pace si armonie? Viata ne-a dat si continua sa ne dea o multime de astfel de triste exemple: Marilyn Monroe, Elvis Presley, Romy Schneider, Madalina Manole si multi altii - lista oamenilor fumosi, bogati, cu o cariera de succes si profund nefericiti este de-a dreptul interminabila.

 "Wenn Kinder klein sind, gib ihnen Wurzeln; wenn Kinder groß sind, gib ihnen Flügel" (Cand copiii sunt mici, dati-le radacini, cand sunt mari, dati-le aripi!) Rudolf Steiner

Dar revenind la oile noastre, adica la scolile Waldorf si Montessori, am sa incerc sa sintetizez ce mi s-a parut mie pana acum cel mai important. In primul rand, mie mi se pare ca cel mai mult conteaza faptul, ca in centrul preocuparilor profesorilor de la aceste tipuri de scoli, sta copilul si nu cantitatea de materie pe care acesta trebuie sa o asimilize intr-o anumita perioada limitata de timp. La aceste scoli, nu toti copiii sunt tratati exact la fel, in functie de planurile de invatamant, ci sunt abordati intr-un mod individual, in functie de nivelul propriu de dezvoltare  si de capacitatea de asimilare a copilului respectiv, la un anumit moment dat de timp. Fiecare copil este incurajat si spijinit sa-si cunoasca atat partile slabe, cat si cele tari. Se incearca ca fiecare copil sa primeasca exact ajutorul de care are nevoie atunci cand il cere, minunat mi se pare citatul apartinand Mariei Montessori "te voi ajuta ca sa inveti singur"! Si la scoala Waldorf si la scoala Montessori se pune mare accent pe cunoasterea si intelegerea naturii si a legilor ei, toate aceste scoli au curti foarte mari, amenajate cat mai natural posibil, iar copiii fac saptamanal (in timpul programului de scoala) excursii in padure, pe valea raurilor, la mare, in munti - undeva in mijlocul naturii, in functie de locul in care se gaseste fiecare scoala.

Scoala Waldorf din Trier

Pe langa scoala exista intotdeauna multe animale pe care copiii le ingrijesc, pentru a invata ce inseamna respectul pentru viata , dar si responsabilitatea pentru viata altcuiva

Atelierele scolii

Asa arata copiii mei dupa o excursie in natura

Locul de joaca din curtea scolii

Proiectele copiilor

La aceste scoli se pune foarte mare accent pe muzica, pictura, poezie, literatura, sculptura. Se invata modelajul in lut, se invata lucrul manual (toti copiii stiu sa tricoteze, sa coasa,  sa croseteze - chiar si baietii - sa vedeti ce sosete a facut baiatul meu in clasa aV-a!!!), se invata prelucrarea lemnului si a metalului (asa se dezvolta conexiuni foarte importante in creier, pe care un copil care sta in fata TV-ului sau a calculatorului nu le va putea dezvolta!). Exact asa imi povesteste mama acum,  cum invatatorul lor dintr-un sat din Moldova anilor ´30, preda exact dupa aceeasi metoda, toti baietii din sat puteau tricota si stiau sa toarca (amintiti-va si de Creanga!), si cele mai multe lectii teoretice erau insotite si de o parte practica .

Prin faptul ca nu se acorda note, copiii nu sunt incurajati sa concureze unii cu altii si sa vada in colegul de clasa numai un potential pericol, ci sunt astfel sprijiniti sa se ajute reciproc cat mai des, si astfel clasa devine cu adevarat un colectiv, care functioneaza intr-adevar dupa motto-ul: "toti pentru unul, unul pentru toti!". Copiilor li se da posibilitatea de a face intotdeauna legatura dintre viata si ceea ce invata la scoala, si sunt ajutati mult sa-si descopere MENIREA si calea vietii, scopul scolii nu este ca la final copilul sa poata da dovada ca a inglobat o anumita cantitate de informatii teoretice, ci se doreste mai ales ca fiecare copil sa reuseasca sa-si faca o idee despre directia in care isi doreste sa mearga in viata sa.

Exemplul cel mai bun al inutilitatii notelor sunt desigur tot eu. Pentru toata lumea, notele erau cele care reflectau inteligenta (??) si gradul de cunoastere si intelegere, deci pentru a fi un copil bun, asa cum asteptau parintii si toti cei din jurul meu, ma straduiam sa invat cat mai mult. Din pacate, nu pentru mine, ci pentru note. Si pentru ca aveam o memorie fantastica, nu mi-era deloc greu sa invat mai mult sau mai putin pe de rost si ceea ce nu-mi placea sau nu ma interesa, si sa obtin totusi note "bune" si sa fiu "premianta". Si asa s-a ajuns, ca am si in ziua de azi lacune mari in domeniul istoriei, geografiei, biologiei, etc. chiar de curand a trebuit sa caut rusinata pe google unde este jugul intracarpatic......

Si mai este un exemplu care mie nu-mi da pace deloc, viata unuia dintre cele mai mari genii ale omenirii: Wolfgang Amadeus Mozart. Hai sa facem un mic exercitiu de gandire si sa ne imaginam ca Mozart s-ar fi nascut de exemplu pe 27 ianuarie 1996. Cu siguranta ca ar fi fost dus la gradinita de la 2 ani si dat la scoala din colt, desi tatal acestui copil ar fi fost tot violonist la orchestra din Salzburg, nici nu s-ar fi gandit sa se ocupe personal de educatia copiilor sai. Mie-n suta ar fi avut televizor in camera, nintendo pe noptiera, calculatorul pe masa si telefonul mobil in buzunar. Ca in orice familie de muzicieni ar fi fost si copilul Mozart ´96 dat la o scoala de muzica, dar cu atata scoala normala, aparate, distractii, cumparaturi, etc. chiar credeti ca ar fi avut timpul si linistea sa cada in contemplatie si sa patrunda in lumea profunda a muzicii asa cum a facut-o  adevaratul Mozart? Si mai conteaza oare ca Mozart nu stapanea cu siguranta calculul integral si  poate nu avea decat o vaga idee despre legile fizicii si chimiei? Caci chiar si fara aceste lucruri, el a reusit ceva mult mai maret: a daruit omenirii comori si valori  incomensurabile si  nemuritoare.




Ca de obicei, va las sa trageti concluziile singuri, va mai recomand insa sa cititi neaparat si blogul Andreei, este foarte important tot ce scrie ea despre Homeschooling   si educatie.