Iarna grea in suflet si afara

Mai inainte de toate, vreau sa multumesc din toata inima tuturor sufletelor minunate, care  m-au incurajat si care ma sprijina si in continuare cu atatea vorbe bune, nu stiu daca va puteti imagina, cat de  mult bine mi-ati facut si cat  de mult m-ati ajutat deja de atatea ori! Nu pot decat sa ma rog  bunului Dumnezeu, sa se intoarca bunatatea voastra la voi  inzecit, insutit, inmiit....
Saptamana care a trecut, a fost asa de plina, de s-a si "revarsat", de la probleme tehnice (intai a fost telefonul in greva, apoi calculatorul), pana la probleme fizice (familia mea a racit  din nou, iar intrebarea mea, de ce eu, care ii ingrijesc pe toti, nu ma molipsesc niciodata, a fost, ca de fiecare data, pur si simplu "maturata" sub covor).... Cer iertare tuturor celor carora nu le-am raspuns imediat, ma voi stradui sa recuperez, daca cumva uit pe cineva, va rog mult sa nu va suparati si sa ma trageti doar de maneca, nu este rea intentie la mijloc, ci numai o conjunctura actuala mai dificila! Ma lupt din greu, la propriu si la figurat, cu nametii de zapada, sunt rare diminetile cand nu sunt la ora 5:30 deja la dat zapada, din pacate, muntii de zapada din sufletele noastre sunt ceva mai greu de dat in laturi, trebuie muncit si mai mult.....
Datorita Marianei si blogului ei minunat, l-am "reintalnit" zilele acestea cu mare bucurie pe Octavian Paler. Si nu stiu cum, dar dintr-o data, am dat si peste filmuletul de mai jos, care  m-a cutremurat si m-a miscat pana la lacrimi. Nu stiu cine sunt acesti tineri, nu am timp sa cercetez mai multe despre ei, cumva simt nevoia insa, sa dau  doar mai departe minunile gasite.....

Tragicul situatiei este, ca  aceasta stare de fapte, s-a generalizat si globalizat masiv (dupa parerea mea). Si eu constat cu mare tristete si ingrijorare aceeasi involutie aici in Germania, tara poetilor si a filosofilor, tara in care liceenii care nu au auzit de Goethe nu mai sunt de mult timp o exceptie, tara in care non-valorile sau pseudo-valorile, de cele mai multe ori dupa modelul american, isi fac din ce in ce in mai mult loc in societatea contemporana, strivind  tot in calea lor....

Si nu pot sa vorbesc despre lipsa de timp si despre mentaliatea omului modern, fara sa ma gandesc la discursul sefului de trib Tuiavii din Tiavea in Marea Sudului, discurs  tinut la intoarcerea din calatoria sa prin Europa, la inceputul secolului trecut.
"Palmierul isi arunca la pamant frunzele si fructele cand sunt coapte. Papalagi (omul alb - europeanul) traieste ca si cand palmierul si-ar tine frunzele si fructele numai pentru el  si nu le-ar mai da drumul: Cum ar putea atunci palmierul sa mai faca si alte fructe? Palmierul are mult mai multa  intelepciune decat un Papalagi!"
Nu am gasit cartea decat in spaniola si in italiana (http://www.cartidownload.ro/Astrologie/13287/Los_Papalagi_Antropologia_Inversa si http://www.cartidownload.ro/Diverse/550120/Papalagi), eu am citit-o bineinteles in germana (se gaseste la Amazon pentru 3,01€). Autorul Erich Scheurmann a incercat enorm la vremea respectiva, sa opreasca distrugerea acelui mic paradis sub tavalugul civilizatiei, din pacate fara succes. O stire de ziar din zilele noastre: "82,5% din populatia Insulelor Samoa sufera de obezitate!"
Si totusi.... Cel mai rau ar fi acum, sa ne pierdem speranta si sa disperam. Totul sta  de fapt in mana noastra, fiecare dintre noi poate schimba ceva si trebuie sa fim constienti in permanenta,  ca le suntem datori copiilor nostri, sa pastram si sa dam mai departe in buna stare, raiul pe care ni l-a lasat Dumnezeu in grija. In aceste zile, o fiinta minunata, tare draga mie, paraseste definitiv Germania pentru a se reintoarce in Romania. Sunt multi care nu inteleg asa un gest, eu personal admir astfel de oameni, le admir taria de caracter, le admir curajul si le sunt si tare recunoscatoare. Ii admir si pe oamenii care au ramas in Romania si care se lupta neobosit pentru tara noastra, care nu se multumesc sa se planga  doar de vremurile grele, ci si-au suflecat manecile si s-au pus pe treaba. Si sunt sigura, atat timp cat  tara are niste copii asa de  buni, nu vor reusi cele cateva hahalere fara constiinta si coloana vertebrala sa o impinga in prapastia pe marginea careia au adus-o!
Si o inca o minune, Tatiana Stepa si doina ei de dor. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

Azi e Sfantul Nicolae!

Cu ani in urma, i-am citit baietelului meu o poveste foarte frumoasa despre Sfantul Nicolae, din pacate nu mai imi pot aminti nici numele autorului, nici numele personajelor, dar o voi povesti totusi chiar si asa, deoarece este o poveste tare frumoasa.

Se spune ca intr-un sat sarac din Asia Mica, traia demult un baiat orfan, sarac lipit pamantului. De la parintii sai, ii ramasese numai un magarus, cu care impartea un mic grajd - casa lor. Vara erau vremuri bune pentru cei doi, lucrau la oameni la camp si primeau  indeajuns de mancare, era cald si frumos si aveau un acoperis deasupra capului. Iarna insa, nu gaseau decat rar ceva de lucru si de aceea de multe ori se culcau flamanzi, baietelul isi incalzea picioarele inghetate de la mersul descult prin zapada sub burta magarusului si  nu le ramanea de cele mai multe ori, decat sa astepate rabdatori si increzatori vremuri mai bune.

Intr-un an, a fost o iarna deosebit de grea, aproape nimeni nu mai avea nimic de mancare, de aceea oamenii din sat s-au hotarat sa-i trimita o solie Episcopului Nicolae din Myra, care ii ajutase de multe ori la vremuri de restriste. Solul trimis insa se intoarse fara nici un ajutor, aducand o veste ingrozitoare: in timp ce se afla intr-o calatorie, Episcopul Nicolae fusese atacat de niste talhari, care ii omorasera pe multi dintre insotitorii sai, iar bunul episcop disparuse fara urma! Peste toate satele sarace din jur se lasase o mare ingrijorare, toti oamenii se intrebau cu frica, cine o sa-i mai ajute oare de acum inainte, cum vor reusi sa treaca peste iarna grea fara ajutorul episcopului?

Micul orfan fusese trimis,  in ziua in care sosise vestea cea trista in sat, de un taran mai avut intr-un sat vecin sa duca niste lucruri, iar acum se intorcea seara acasa si era bucuros, ca neavand nimic de dus inapoi in sat, putea sa calareasca el  magarusul si nu mai era nevoit sa umble prin zapada in picioarele goale. Ningea si vantul viscolea zapada, iar la un moment dat, zari o mogaldeata in zapada langa drum. Se opri si vazu ghemuit la pamant un om batran, care il spuse ca a fost pradat de talhari si ca s-a ratacit,  si-l ruga sa-l ajute si sa-l duca in satul sau. Baiatul cobora repede  de pe magarus si-l ajuta pe batran sa incalece. Zapada inghetata ii intepa picioarele cu mii de ace, dar el porni mai departe inspre sat. Ajunsi acolo, batranul ii spuse sa-l duca la mai-marele satului. Baiatul batu la poarta si o voce rece il intreba de la fereastra casei: "Ce vrei?" Inainte de a apuca baiatul sa spuna ceva, batranul spuse: "Deschideti, sunt eu, Episcopul Nicolae din Myra!" In acel moment, se dezlantui o bucurie de nedescris in casa, toti iesira in strada si-l ajutara pe episcop sa se dea jos si sa intre in casa, toti erau cuprinsi de o fericire nemaipomenit de mare. Intrara toti in casa, inchizand fara pasare poarta in fata bietului copil. Baiatul se sui atunci pe magarusul sau si se duse acasa, primise macar ceva de mancare de la taranul avut pentru care fusese toata ziua pe drumuri. Obositi, adormira repede, si baiatul si magarusul,  ca in fiecare seara, culcati in fan,  incalzindu-se unul pe altul. A doua zi foarte de dimineata, baiatul  auzi o bataie la usa grajdului. Pentru ca era foarte frig, intreba fara sa se ridice: "E cineva acolo?" Neprimind insa nici un raspuns, se scula totusi si deschise usa. Si ce minune il astepta in fata usii: o pereche de cizme imblanite, cum nu mai vazuse el in viata lui! Iar cizmele erau umplute cu o gramada de bunatati, iar in fund de tot gasi chiar si 2 bani de aur! Si de atunci baiatul nu mai fu nevoit sa umble niciodata in picioarele goale prin zapada, deoarece cizmele primite nu-i ramasera mici si nu se rupsera niciodata, si in fiecare an, de Sfantul Nicolae, se umpleau ca prin minune cu toate bunatatile pamantului!

Sperand ca v-a placut povestea, mai adaug si un colind vechi  german foarte frumos de Sfantul Nicolae!

Frunzele de mur si muschiul de copac

Pana acum, am scris numai despre plantele din flora spontana cu gust deosebit de bun, acum a venit insa timpul, obligata de vremea de afara, sa scriu despre  plantele  care sunt poate ceva mai putin gustoase, dar care au o alta mare calitate: sunt unele dintre putinele plante, care stiu sa sfideze iarna, cu mandrie stau in calea tuturor zapezilor si vanturilor, nici cea mai apriga ninsoare nu reuseste sa le tranteasca la pamant sau sa le faca sa dispara. Iar aceaste plante sunt foarte larg raspandit si foarte greu de combatut, le veti gasi cu siguranta cu mare usurinta, direct in apropierea casei voastre: MURUL si MUSCHIUL DE COPAC.

Pentru ca eu nu am fost in stare sa fac poze, apelez la pozele facute de Brigitte, vice-presedinta Aliantei pentru Sanatate din Germania, practicanta a regimului de viata cu hrana vie de aproape 20 de ani, ea se descurca de atatia ani de zile fara probleme, chiar si iarna, demonstrand cel mai bine corectitudinea proverbului german: unde este vointa, acolo este si o cale!

Frunzele de mur au fost dintotdeauna  foarte des  utilizate in medicina naturala, de cele mai multe ori sub forma de infuzie sau decoct (principii active: tanin, flavonoide, vitamica C- actiune farmacologica: astringenta, antidiareica, dezinfectanta), care se folosesc in tratarea foarte multor afectiuni,  eu  va propun insa din nou o mica schimbare de optica: ce-ati spune, daca le-am  baga de acum crude in salata?????

Frunzele de mur sunt destul de teioase, trebuie mestecate foarte bine, pentru cei care au probleme cu dantura  recomand de aceea mixarea lor. Se culeg cu mare atentie din cauza tepilor numerosi, cel mai bine  cu manusi si se indeparteaza nervurile frunzelor inainte de a fi consumate, pentru ca pe ele se se mai gasesc ceva tepi.

Mi-e teama ca randurile ce urmeaza, vor fi o piatra de incercare, stiu ca muschiul de copac nu poate  fi luat in considerare ca aliment de  catre multi dintre voi, banuiesc ca acest lucru depaseste o anumita limita de acceptanta, dar ganditi-va totusi, ca in lume exista peste 25.000 de specii de muschi si   ca este una dintre cele mai vechi plante de pe acest pamant (ca sa nu mai vorbim, ce mare usurare este sa stim pur si simplu ca este comestibil, poate chiar si numai asa, ca informatie buna de stiut,  pentru cine stie ce cazuri extreme...). Muschiul de copac are un usor gust de peste, eu inca nu reusesc sa-l mananc asa pur, ci numai mixat sau in combinatie cu alte fructe sau legume, Brigitte insa de exemplu, este de parere ca are un gust deosebit de bun.... De aceea, sunt  tare curioasa cum o sa vi se para voua gustul, sper sa se gaseasca cativa curajosi, care sa-l incerce macar si sa ne impartaseasca apoi parerile lor personale!

Si ca sa va convingeti ca totul este intr-adevar o simpla chestiune de conceptie, uitati cat de apetisanta si de imbietoare poate arata o astfel de mancare simpla de iarna, cu muschi de copac si frunze de mur, combinate cel mai bine cu produsele din magazin, care va tenteaza mai mult pe fiecare dintre voi,  Brigitte ne arata din nou acest lucru cel mai bine!

Si inca cateva  "retete" de la Brigitte:

Va doresc o saptamana buna, maine nu voi fi probabil acasa, de aceea scriu pentru orice eventualitate de astazi. Si trebuie neaparat sa va mai spun, cat de tare m-am bucurat de randurile pe care mi le-ati lasat la postarile din saptamanile trecute si cat de multa caldura si  lumina mi-ati adus in suflet! Va imbratisez  iar pe toti cu mare drag!

A venit iarna!

In Germania, cel putin unde locuiesc eu, a venit deja cu adevarat iarna, a inceput de vineri sa ninga!  Si eu ma gandesc,  bineinteles cu multa nostalgie, la iernile minunate ale copilariei mele in Bucurestiul anilor ´70, la zapada mare din cauza careia se amana mai mereu inceperea scolii, la copiii multi din bloc si la bataile cu zapada, la intrecerile de la sanius, la concursurile de patinaj organizate de noi pe lac. Copiii prietenelor mele care locuiesc mai departe in bloc, nu mai au cu cine sa se joace, nu mai ies in parc decat insotiti de parinti sau bunici, trebuie luati de la scoala si supravegheati in permanenta, deoarece s-au intamplat multe rele in ultimii ani.....

Si desi eu locuiesc aici la tara, la marginea satului, nu este din pacate mult mai bine, copiii se joaca asa de putin afara, iar iarna, indiferent daca ninge sau nu, aproape nici nu-i mai vezi! Si sunt aici niste dealuri faine, de cele mai multe ori, copiii mei si cu mine suntem singurii care mai fac derdelusuri si care se bat cu zapada, avem totul la dispozitia noastra, nu trebuie sa impartim asa o minune cu nimeni!
Si ca sa va amintiti mai bine de vremurile trecute, il rog pe George Cosbuc sa va ajute putin!

Iarna pe ulita
de George Cosbuc

"A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum,
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipand
Si se-nping si sar razand;
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand."

Eu mi-am inceput ziua cu un spalat pisicesc cu zapada pe balcon, dupa care mi-am facut runda de miscare fizica dand zapada, iar acum am trecut la calculator, ca tare dor mi-a fost iarasi de voi!!
Mie imi place si iarna foarte mult, de mica ma bucuram enorm mereu cand incepea sa ninga,  iubesc atat de tare jocul fulgilor de nea si linistea deplina care se lasa peste pamant.....Si nu ma pot abtine sa nu va spun, ca in Romania pana si ninsoarea e mai frumoasa! Aici bate de cele mai multe ori vantul, de aceea ninge in general de la stanga la dreapta (sau invers) si nu din cer, iar fulgii sunt mici, inghetati si teposi, numai in Alpi am mai  vazut asa o ninsoare cu fulgi mari si pufosi ca in Romania.

Dar si viata aici are partile ei frumoase, de exemplu imi amintesc cu mare placere de vremea cand aveam  si eu mai mult timp si mergeam la cor, iar inainte de Craciun se canta   mereu die Spatzenmesse / Missa Brevis de Mozart, iar in incheiere „Exsultate, jubilate”. Acum cant singura acasa cu CD-ul, si-mi pare totusi rau ca nu mai pot merge la cor, caci asa o voce buna ca acum, de cand am trecut la hrana vie, nu am avut  niciodata in viata mea. Va marturisesc foarte sincer, ca eu ma bucur ca imbatranesc, abia astept sa fiu pensionara si sa fac tot ce nu am fost in stare (din prostie sau  din lipsa de timp) sa fac la tinerete......

Ca sa nu uit insa nici hrana vie, la urma urmei este un blog raw nu numai cu numele, va fac (sper!) astazi pofta de o SALATA DE IARNA.

Ingrediente:
-varza taiata fin si frecata cu sare (la varza nemteasca nu merge deloc fara sare ca e prea tare),

-morcov, telina, patrunjel - date pe razatoarea mare;

-ardei rosu, dulce sau iute (mie imi place mult gustul pe care il da in combinatie cu varza);

-ceapa rosie (as da un regat pentru o ceapa de apa din Romania!);

-frunze de telina, de patrunjel si de papadie maruntite (dupa ce se topeste zapada, se poate culege iar papadie, rozetele plantei nu dispar peste iarna, daca ati retinut locurile unde creste, le regasiti cu usurinta);

-zeama de la o lamaie, eventual ulei (poate fi inlocuit cu sosul facut din seminte de floarea soarelui macinate si amestecate cu zeama de lamaie si putina apa, mai multe AICI).

Pofta buna!

Si pentru ca tot scriu asa de rar acum, hai sa va mai spun in loc de la revedere, inca o poveste frumoasa auzita la Anthony de Mello.

"Norocul este doar o chestiune de conceptie"

In China traia un taran batran, care avea un cal pentru muncile campului. Intr-o buna zi, calul disparu si toti vecinii il compatimira pe batranul taran de asa un mare ghinion. Taranul insa raspunse:"Ghinion? Noroc? Cine stie?"

Cateva zile mai tarziu, calul se intoarse cu mai multi cai salbatici dupa el. De data aceasta, vecinii il felicitara pentru norocul care daduse peste el. Raspunsul sau a fost insa: "Noroc? Ghinion? Cine stie?"

Fiul taranului incerca sa imblanzeasca pe unul din caii salbatic, cazu de pe cal si-si rupse un picior. Fiecare om din sat considera ca acest lucru  fusese un mare ghinion. Nu si taranul batran, care spuse numai: "Ghinion? Noroc? Cine stie?"

Cateva saptamani mai tarziu a intrat armata in sat si orice tanar apt de lupta a fost inrolat cu forta. Bineinteles ca pe baiatul taranului, care zacea inca in pat cu piciorul rupt, nu-l  putura lua. A fost noroc? Ghinion? Oare cine mai stie?"

Era sa uit ceva important, datorita Vioricai (iti multumesc mult de tot!) l-am descoperit pe Valerio Albisetti, un scriitor extraordinar, si culmea, in  romana sunt deja traduse cartile lui (si sunt si foarte ieftine), in germana inca nu....

Si AICI mai gasiti o petitie care trebuie neaparat semnata, pentru binele copiilor nostri si al tarii, locul copiilor este langa mamelor lor!

Va imbratisez cu drag si va doresc o multime de zile frumoase de iarna!

De toate pentru toti.....

Parafrazandu-l pe Ion Creanga, pot spune si eu la randul meu,  ca nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele......Mai ales inainte de Sarbatori mi se face asa un dor de tara, de simplitatea si sinceritatea vremurilor din copilaria mea, de lumina si de caldura din sufletele oamenilor de atunci, visez la ziua cand voi ajunge din nou in Romania de Craciun, undeva intr-un satuc uitat de lume, in mijlocul unor tarani simpli si cumsecade.
In Germania este o adevarata minunatie de Craciun, totul este proaspat curatat, decorat, luminat, la tot pasul te imbie tot felul de  targuri cu produse "specifice Craciunului", miroase peste tot imbietor a scortisoara si vanilie, din toate cotloanele rasuna numai colinde (colindele germane sunt intr-adevar foarte frumoase, din pacate, din ce in ce mai putini nemti mai stiu sa le cante).... Dar dupa primii ani in care esti (recunosc sincer, si mie mi s-a intamplat acest lucru) orbit de toata stralucirea asta,  incepi incet-incet sa vezi superficialitatea lucrurilor, incepi sa vezi ca totul este doar o poleiala superba, care insa la orice zgarietura incepe sa se decojeasca,  totul  este atat de comercial, de rece si de impersonal.....  Si probabil de aceea, ma intorc mereu in gandurile mele cu atata drag in copilarie, in satucul sarac din Romania in care mi-am petrecut cele mai frumoase vacante din viata mea....

Saptamana care a trecut a fost destul de neobisnuita, mi-a fost  tare dor de voi si de scrisorile voastre, mi-a fost dor de blog, mi-a fost dor de numarul curent al Formulei As, mi-am dat seama ca totul a devenit deja o particica din mine, pe care o iau deja peste tot cu mine si la care nu mai pot sa renunt asa de usor.
Ca sa fie macar cu folos timpul liber castigat  prin  abstinenta partiala la Internet  in perioada postului (va marturisesc, ca se adunau cateva ore bune intr-o saptamana, in care scriam pe blog si citeam in Internet), am luat hotararea sa incep deja  curatenia mare dinaintea Craciunului. Din pacate,  m-am impotmolit destul de repede in colectia revistei Formula AS, numerele revistei care erau tare ravasite in secretaire-ul meu, trebuiau puse in ordine cronologica, plus dosarul foare gros cu articolele pe care le-am  tot scos la imprimanta... si dintr-o data m-am trezit citind, ordinea devenise mai putin importanta, mi-am umplut sufletul de bucuria de a "reintalni" niste OAMENI nemaipomeniti. Si uitati  aici, o parte din "comorile" mele:

-minunatele cuvinte ale parintelui Arsenie Papacioc ("Indreptarea lumii e in functie de noi. Fiinta omeneasca e singura veriga dintre Dumnezeu si Creatie. Omului i s-a incredintat marea raspundere sa supravegheze  soarta Creatiei. Dumnezeu n-a dat aceasta ascultare, aceasta ingrijorare, n-a dat-o ingerilor, a dat-o omului. Nu o diploma, nu o functie sociala, nu un ciolan, astea sunt fleacuri. Omule, de tine depinde tot ce-i in afara de tine. Si nedreptatile, si saracia, si deznadejdea.") sau ale parintelui Teofil Paraian (rugaciunile populare din copilaria sa lumineza acum si sufletele noastre, ale copiilor mei si al meu, masa nu mai incepe fara rugaciunea taranului roman, rugaciune invatata de parintele de la mama sa si parca simtim acum cu adevarat "ingerii in jur de casa si pe Dumnezeu cu noi la masa") si ale parintelui Visarion  de la Manstirea Clocociov ("De Craciun, un crestin adevarat se naste inca o data").

-despre domnul profesor Sever Ursa nu se poate vorbi decat la superlativ, un dascal cu trup si suflet, asa cum ar trebui sa fie de fapt toti profesorii, iar pe deasupra si un mare patriot, un  roman adevarat, tare mult mi-as dori sa ajung sa-l intalnesc cu adevarat intr-o buna zi pe domnul profesor!

-cat despre Ina Ioana Todoran, o codana, o romancuta cum scrie la carte,  atat de tanara si atat de frumoasa, calda si buna la suflet si nemaipomenit de talentata, nici nu gasesc cuvintele, care sa exprime macar partial entuziasmul care m-a coplesit, o las cel mai bine pe ea sa va mangaie si voua sufletele cu vocea ei extraordinara:

M-am bucurat sa recitesc si articolele despre  parintele Radu Novacovschi si despre Manastirea Marcus, am reusit de fapt cu mare greutate sa ma opresc din citit si mi-a venit si mai greu sa fac aici  numai o selectie a articolelor mele dragi si sa nu le bag pe toate. Ma simt linistita si parca as fi iar acasa....Cuvintele lui Theodor Fontane mi se potrivesc mie ca o manusa: "De-abia strainatatea ne invata, ce avem noi in patria noastra."........

Insa inainte de a-mi lua ramas bun de la voi pentru saptamana asta, va mai invit cu drag  la "cafeluta" mea zilnica:

Va garantez, ca va remonteaza si va da mai multa energie decat orice alta cafea!
Se mixeaza urmatoarele ingrediente:
-o mana buna de buruieni (profitati de ele, acum cat timp se mai gasesc), eu culeg in fiecare zi frunze de urzica, de macris, de roinita si de papadie (aici fiind o clima tare blanda, am gasit deja si grausor);
-30-40 boabe de catina;
-o banana sau o para sau orice alt  fruct, care va place voua cel mai mult;
-putina apa (in functie de consistenta dorita).
Un mic dejun simplu, gustos, satios (da, incercati si-o sa vedeti ce bine tine de foame!), plin de vitamine si de minerale, care va aduce numai sanatate si vitalitate.
Va doresc o saptamana binecuvantata si luminata! Doamne ajuta!