luni, 20 iulie 2026

Pseudo-masline din flora spontana romaneasca

 In ianuarie 2025, mi-am facut cadou de ziua mea un curs de jodeln intr-un orasel superb din sudul Germaniei, la marginea unuia dintre lacurile magice din Alpi. Mesele au fost organizate intr-un mic restaurant (care din pacate intre timp nu mai exista, foarte multi mici intreprinzatori  germani nu au mai reusit sa faca fata situatiei economice actuale), specializat pe o mancare naturala si simpla, din produse regionale si sezonale, cu multe plante din flora spontana locala.

Cand am ajuns in prima zi la masa (cursul  a durat 2 zile si se tinea intr-un alt loc din acel oras, am mers in fiecare zi pe jos cca. 1,5 km, cu toata grupa, pana la restaurant), cam inghetati de vantul taios de afara, ne astepta deja masa pregatita foarte frumos si decorata cu lumanari si lucruri de sezon din natura. Soba duduia, iar mirosurile din mica bucatarie deschisa spre sala mica de mese (restaurantul era intr-o casuta mica si batrana, care te ducea cu gandul la casuta vrajitoarei din Hänsel si Gretel - cum am spus mai sus restaurantul nu mai exista, caci si acea casuta a trebuit sa faca loc unei constructii moderne si a fost demolata) ne faceau sa ne ploua deja in gura.

Pe masa lunga, la care aveam loc toti participantii si profesorii (18 persoane), erau deja puse mai multe ceainice aburinde si niste boluri cu, ce am crezut eu la prima vedere, masline. La a doua vedere, am realizat ca nu erau masline, asa ca le-am gustat imediat si m-au convins pe deplin. Desi nu as afirma ca de acum renunt la maslinele mediteraneene in favoarea acestor "fake masline", ele sunt o completare exceptionala si inedita a oricarui meniu, asa ca le-am adaugat cu drag colectiei proprii de retete cu plante comestibile din flora spontana. 


Tot in 2025, am investit cel mai bine (in mine!!) partea mea din banii proveniti din vanzarea casei bunicii, si am facut si cursul de consilier specializat in domeniul plantelor comestibile din flora spontana, certificat de corifeul german din domeniu, Dr. Markus Strauß. Si ce sa vezi, si el iubea aceste pseudo-masline si le acordase un loc fain in cursul de calificare (care a durat un an, timp in care s-au abordat saptamana de saptamana, in timp real, plantele cele mai des intalnite si mai gustoase aflate in plin sezon la acel moment!).

Dar despre ce este pana la urma vorba, din ce se fac aceste masline false? Mai jos, elucidarea misterului si reteta in 2 variante: varianta mea raw vegan si varianta gatita a lui Markus.


PSEUDO-MASLINE DIN COARNE VERZI



Incep cu reteta gatita a lui Markus, pe care eu NU am incercat-o, pentru ca este o reteta de conservare. La acel restaurant, unde le gustasem pentru prima data, fusesera insa gatite exact dupa reteta aceasta (caci si domnita care  ne hranise la acel curs, facuse excat cursul de calificare la Markus), deci gustoasa este.

Cunoscatorii limbii germane pot citi reteta exacta (si multe alte retete pe pagina fundatiei EWILPA, fundatie initiata de Markus - voi scrie poate mai pe larg despre el si munca lui, caci sunt lucruri faine de tot de povestit) AICI, la pagina 55.

Pentru cei care nu cunosc limba germana, mai jos reteta lui Markus usor sintetizata.

Pentru un borcan de 250 ml, se aduna o mana buna de coarne necoapte (fructele arbustului Cornus mas). Se face un amestec de 100 ml apa si 100 ml otet bun, sare, piper si putin zahar. Se fierb cateva minute coarnele in acest amestec si se toarna in stare fierbinte in borcanul sterilizat in prealabil. Se are grija, sa fie totul bine acoperit de lichid, altfel exista pericolul formarii mucegaiului.


In iunie-iulie, in functie de regiune, este numai buna vremea de cules coarne necoapte. Momentul optim este exact cand incep sa se parguieasca schimbandu-si culoarea de la verde pur, la verde olive, cu usoare nunate galbene si rosiatice.




Reteta mea raw vegan este mult mai simpla, nu are nevoie de surse externe de energie si are marele avantaj de a fi si fermentata, deci plina de bacterii minunate pentru microbiom, si nu doar conservata. Marele dezavantaje: Conditiile (neaparat foarte bune) si timpul de pastrare. Mai jos explic mai pe larg.

Ingrediente: 100 g coarne verzi si o saramura de 3% (30 g de sare neiodata si fara aditivi la 1 litru de apa).

Dupa incheierea fermentarii se pot adauga mirodenii, usturoi, lamaie, ardei iute samd.

Mod de preparare: Se pun intr-un borcan coarnele si se toarna saramura. Se acopera cu o foaie de varza si se pune eventual si o greutate, astfel incat sa ramana totul sub apa. Se inchide borcanul si se lasa la fermentat 7-10 zile la temperatura camerei, intr-un loc mai intunecat (daca nu aveti un astfel de loc, se acopera borcanul cu un prosop).
 
Dupa o saptamana, se muta borcanul in beci/subsol/incapere mai racoroasa, important este sa fie temperatura constanta si aici este marea problema a caselor moderne, ca nu ofera astfel de conditii. Iar dupa 3 saptamani, se scot pseudo-maslinele, se pun in ulei, se adauga mirodenii (mie mi se pare ca se potrivesc cel mai bine cu cimbrisor), usturoi, o feliuta de lamaie sau o picatura de ulei esential de lamaie, ardei iute. Sau adaugati ce va place voua si ce vi se pare ca se potriveste cel mai bine.

Borcanul cu pseudo-maslinele in ulei se pastreaza la frigider si trebuie avut in continuare grija sa ramana totul in ulei, caci altfel iar este pericol de mucegaire.



Spor la pregatit si pofta mare!
Cu tot dragul si din toata inima,
Luana Mimi

PS Daca cineva doreste sa ma sprijine ca sa pot sa continui munca onorifica inceputa cu peste 16 ani pe acest blog, am scris amanuntit in postarea de AICI cum o puteti face. Va multumesc, orice sprijin este binevenit si ma AJUTA!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu