Despre extraordinara putere a naturii cu Maria Kageaki (Germania)

Am descoperit-o pe MARIA KAGEAKI  cu peste 15 ani in urma, cand am citit un articol pe care-l scrisese pt.revista cu profil de raw food “Die Wurzel“, despre remineralizarea dintilor. Articolul nu era scris din carti, ci din experienta adunata din viata de mama singura cu 5 copii.

 

Ne-am intalnit apoi multi ani la rand la targurile de hrana vie Rohvolution, la care Maria participa cu proiectul ei de suflet (Clorofila este de fapt al 6-lea copil al ei...).

 

Maria a colaborat si ca docent la scoala de consilieri de nutritie condusa de Nelly Reinle-Carayon, a scris nenumarate articole si carti,  a organizat multe congrese despre sanatatea naturala a dintilor si desigur despre clorofila si rolul ei exceptional in sanatatea naturala.

Si de putin timp, mai avem in comun si uleiurile cu suflet ale lui Gary Young. 

 

Intre timp, Maria organizeaza si webinarii in limba engleza, un astfel de webinar gratuit va avea loc joi, 11.07.2024 (cine doreste sa participe ma contacteaza pe FB sau scrie un mail la hranavie@gmx.de). De la Maria se pot invata multe, dupa parerea mea, este chiar mare pacat sa nu profitati de asa o ocazie speciala si rara, in mod normal, webinariile ei sunt in limba germana.

 

Photo: https://mariakageaki.com/

Iar in continuare, puteti citi interviul foarte fain pe care am reusit in cele din urma sa-l fac cu Maria: 

1. Draga Maria, ca sa te cunoastem putin mai bine, ne-ai putea spune unde te-ai nascut si care a fost traseul tau profesional inainte si dupe ce ti-ai descoperit misiunea? Si cum a evoluat alimentatia ta in decursul timpului (de ex., ai fost hranita in copilarie "normal" sau parintii tai erau deja adeptii unei alimentatii alternative?)?

M-am nascut in sud-estul Bavariei, in regiunea Chiemgau, acum foarte multi ani. Parintii mei s-au cunoscut tarziu, astfel incat mama era deja trecuta de 40 de ani cand m-a nascut. Fiind singurul copil si datorita varstei pe care o avea, si-a facut multe ganduri in privinta mea,  si a fost sfatuita de un bio-chemist, pe care il consulta ea in probleme de sanatete, sa ma hraneasca altfel si sa nu-mi dea in nicun caz lapte si prioduse lactate. Asa ca desi nu a putut sa ma alapteze, nu mi-a dat lapte de vaca sau lapte praf, ci imi facea lapte de migdale sau de orz. A functionat totul foarte bine, dar cu timpul insa, mamei i s-a parut prea complicat si a inceput sa-mi dea sa mananc ce mancau ei la masa, ceea ce nu mi-a picat bine deloc si am inceput sa am tot felul de teme de sanatate, mai ales teme legate de imunitate. Astfel incat, la varsta de 12 ani am concluzionat eu singura, pentru mine, ca nu-mi prieste alimentatia "normala". In copilarie am suferit si o intoxicatie grava de la capsuni stropite cu DDT. Si banuiesc ca ficatul meu a suferit f.tare din aceasta cauza si ca defapt nu a reusit sa se regenereze 100%, ramanand foarte sensibil.

 

M-au interesat deja din copilarie foarte tare toate temele legate natura, de sanatatea naturala, de modurile alternative de tratament, alimantatie samd. Din primii bani de buzunar, mi-am cumparat carti despre plantele din flora spontana, cu cat erau mai vechi si mai groase, cu atat mai bine, eram sigura ca acolo voi gasi secretele sanatatii naturale. Desigur ca la acest punct, nu-mi era inca clar ca doar plantele, fara schimbarea  modului de viata, nu vor putea aduce efectul scontat. De asemenea si imi petreceam vacantele si timpul liber, facand tot felul de servicii si joburi la diferitele ferme din jurul nostru sau in spital. De aceea, m-am si hotarat sa devin asistenta medicala si dupa ce am facut cursul de calificare, am inceput sa lucrez la cabinetul unui medic. Acolo am inceput sa-mi fac multe ganduri, caci medicul de foarte multe ori le recomanda  pacientilor sa stea acasa si sa se odihneasca pana se refac, in loc sa le prescrie antibiotice sau alte medicamente de sinteza. 

 2. Nu mai stiu exact unde si cand am auzit prima data de tine, au trecut in orice caz mai mult  de 15 ani de cand am citit un articol scris de tine, care avea ca tema centrala remineralizarea dintilor. Era inca epoca de aur a frutarienilor, toti consumau aproape exclusiv fructe si toti aveau aceleasi probleme: demineralizarea dintilor, pierderea excesiva in greutate, caderea parului samd. 

Cand si cum ai descoperit tu hrana vie? Cine au fost oamenii care te-au inspirat si cine au fost cei care au tras semnalele de alarma, aratandu-ti practic ca frugivorismul nu este poate chiar atat de bun cum ar putea parea la prima vedere? 

Dupa ce am terminat cursul de asistenta medicala, am locuit un timp in Anglia si m-am hranit asa cum se hranesc cei mai multi englezi. Si la scurt timp, am inceput sa am probleme respiratorii si in cautarea unei solutii, am ajuns intamplator intr-o farmacie homeopatica, unde farmacista mi-a recomandat sa exclud laptele si produsele lactate. I-am ascultat sfatul si dintr-o data toate problemele au disparut. Acest lucru m-a intrigat foarte tare si m-a determinat sa cercetez tema "alimentatia umana" in profunzime. La scurt timp dupa aceasta, m-am mutat in Onkinawa, in Japonia si acolo am inceput sa mananc mult mai sanatos, fara toate prostiile pe care le macam in Europa, la o alimentatie cu multe legume si fructe proaspete, profitam de soare, aerul de mare si de liniste,  imbunatatindu-mi foarte mult starea de sanatate. Dar totusi simteam ca am atins  o plafonare, nu eram multumita.  Ca toti japonezii, consumam si eu foarte mult orez. Si printr-o "intamplare", mi-a cazut in mana cartea Fit for Life de Harvey si Marilyn Diamond, care mi-a raspuns la foarte multe intrabari si care m-a  facut sa trec la o alimentatie naturala cu hrana vie.  Eu nu eram asa de ahtiata dupa dulciuri, astfel incat nu am facut marea greseala, pe care o fac cei mai multi oameni atunci cand trec la hrana vie, de a consuma numai fructe foarte dulci si fructe uscate in prostie. din fericire, la scurt timp am descoperit si carte lui Victoras Kulvinskas "Survival in the 21st Century" (Spravietuirea in secolul XXI) si am stiut ca am gasit ceea ce cautam: alimentatia cu multe plante verzi. Eram in acel moment insarcinata cu cea de-a 3a fiica, astazi nu as recomanda la nimeni sa faca o astfel de trecere brusca si care implica un detox masiv in timpul sarcinii, dar atunci nu stiam inca tot ceea ce stiu acum.... La acel moment, ce-a de-a doua fiica a mea avea probleme cu urechea, ii curgea mereu o ureche (aceste scurgeri sunt numite "scurgeri de cereale"!), am inceput sa cultiv singura iarba de orz si sa-i dau sa bea sucuri, iar dupa o saptamana, problema era rezolvata!  Acesta a fost momentul in care am intrat in "Liga Verde" si am inceput sa cultiv tot felul de vlastari,  am inceput sa consum foarte multe alge si nu-mi venea sa cred ce schimbari pozitive se manifestau pur si simplu prin acest lucru aparent simplu.  Asa ca m-am hotarat sa fac cursul de Natural Hygene, in primul rand ca sa-mi demonstrez mie  ca este adevarat ceea ce am experimentat. Am scris timp de 2 ani, un jurnal alimentar detaliat pentru mine si cei 3 copii ai mei, studiind exact efectul alimentelor asupra starii de sanatate. Sunt convinsa ca eu trebuie sa am mai multa grija ca ceilalti, de exemplu, cred ca ficatul meu a fost foarte afectat de capsunile cu DDT.

 3. Ai 5 copii (deveniti intre timp adulti), ai reusit sa ai sarcini si nasteri naturale la toti copiii sau doar la o parte dintre ei? Si cum a evoluat alimentatia lor in decursul timpului?

 

Copiii mei erau inca mici cand am facut trecerea la hrana vie,  in timpul celei de-a treia sarcini, si au mancat un timp lung 100% hrana vie. Si la scoala in Japonia, a functionat foarte bine, ei aveau mereu mancarea lor la ei, dar cand ne-am mutat in Germania, a devenit dpdv social mai complicat, pentru ca locuiam cu mama mea, care manca normal si tot imi spunea: "Da´ las-i sa manance si ei un covrig.....". Candva am hotarat sa nu ma mai stresez, gandul ca le-am dat un start bun in viata ma linistea si am putut sa-i las liberi. Si poate tocmai pentru ca nu am facut presiuni, copiii mei mananca si astazi aproape toti vegan, cu foarte mult hrana vie.  

4. Asa cum te cunosc eu (din pacate mult, mult prea putin), banuiesc ca te-ai straduit si sa-ti cresti copiii altfel, nu in conformitate cu sistemul medical (vaccinari, tratamente medicale in caz de boala samd.) "consacrat" si cu normele sociale si educationale standard. Cum ai fost tu tratata in copilarie si cum ai procedat cu copiii tai?

 

Cea de-a 3-a fiica a fost afectata de detoxul meu din timpul sarcinii, ea a fost cea care a avut dintotdeauna cele mai multe probleme de sanatate, si ea trebuie sa faca si acum tot felul de detoxuri, caci are foarte des "ceva". Eu am crescut intr-o familie in care nu se merge cu placere la medic. Se incerca sa se rezolve problema cu plante sau cu bitterul suedez, si se mergea la medic pentru un diagnostic exact, dar in locul medicamentelor prescrise, se faceau diverse cure cu plante medicinale.

 

Am fost vaccinata, dupa schema din acele vremuri, dar nu mi s-au dat medicamente sau alte medicamente de sinteza (cu exceptia otravirii cu DDT, cand am fost tratata conventional). Am avut si cateva plombe de amalgam, care mi-au fost scoase la 18 ani, caci s-a constatat ca aveam o alergie la amalgam, din pacate fara niciun fel de masura de precautie. 

5. Tu ai fost si prima din scena raw food pe care am auzit-o vorbind despre  importanta algelor in alimentatia zilnica. Cum ai desoperit efectele miraculoase ale algelor si ce experiente deosebite ai obtinut cu ajutorul lor? Si cum arata alimentatia ta la momentul actual?

 

Si astazi mananc o mare parte a alimentelor in stare cruda, cu foarte multe plante din flora spontana si alge, dar mai mananc din cand in cand si legume fierte, cel mai important lucru pentru mine este sa am grija sa fiu mereu bine mineralizata. De exemplu, imi incep diminetile cu "Die grüne Lichtkraft" (o pulbere de suc de iarba de kamut si orz) si ma duc la culcare cu Die grüne Lichtkraft. Mananc foarte multe legume si frunze verzi, iar salatele mele contin intotdeauna, in fiecare zi,  o cantitate foarte mare de alge. 

 

Familia mea din Japonia detinea o manufactura de alge si sunt obsinuita din aceste timpuri sa-mi presar absolut tot ce mancam cu pulbere de alge. Si copiii mei mananca foarte multe alge. Una dintre fiicele mele, avea un dinte cu pete albe, si am inceput sa o remineralizez de 2 ori pe zi cu suc dintr-o mana buna de frunze de papadie si un morcov (ca sa aiba un gust acceptabil). Dupa nici 6 saptamani dintele era din nou normal. Tin sa mentionez ca inainte de aceasta cura, incercasem o multime de preparate cu pulbere de frunze de papadie sau alte plante, dar nu a functionat!

 

In 1999 m-am intors in Germania, si la foarte scurt timp am inceput sa am fire de par alb. Venita din Okinawa, unde pamantul este foarte bogat in minerale, in Germania gaseam la acel moment foarte putine produse bio/organice, iar solul era deja foarte saracit dupa atatea zeci de ani de agricultura intensiva. Am reinceput sa consum alge in cantitat foarte mari, iar la scurt timp, iar parul a reinceput sa-si recapete culoarea naturala.

6. Cum si cand ai descoperit uleiurile esentiale si ce influenta au avut asupra evolutiei vietii tale?

 

In 2009, una dintre fiicele mele avea foarte multa energie si dormea mult mai putin ca ceilalti 4 copii, seara noi eram toti obositi si voiam sa dormim, iar ea era parca mai activa ca oricand.  

 

Tot "intamplator", am fost invitata la un eveniment despre uleiuri esentiale si am fost impresionata de posibilitatile naturale de sprijinire naturala a sanatatii pe care acestea le ofera. Am plecat de la acel eveniment, care avusese loc seara, cu o sticluta de "Peace&Calming". Cand am ajuns acasa, fiica mea desigur ca inca nu dormea, asa ca i-am masat talpile cu cateva picaturi de ulei. M-am dus in baie sa ma pregatesc de culcare, iar cand m-am intors, fiica mea adormise pe canapea! Pentru mine a fost ceva din domeniul miracolelor, asa ca din acel moment, am vrut sa aflu totul despre puterile acestor esente ale plantelor, iar intre timp, uleiurile esentiale au devenit o parte principala a activitatii mele: organizez in cadrul grupei mele de uleiruri esentiale "Scent of Joy" in mod regulat evenimente online cu aromaterapeuti sau alti terpeuti alternativi cunoscuti, avem in fiecare luna o grupa cu o anumita tema si am adunat foarte multe conferinte, interviuri si multe alte informatii din domeniul aromaterapiei (cine doreste sa faca parte din aceasta grupa, poate citit toate amanuntele in postarea de AICI (CLICK!).

7. As avea mult mai multe intrebari, dar stiu ca timpul tau este foarte limitat si nu as dori sa abuzez prea tare. Ai dori  sa formulezi  in incheiere un indemn sau un sfat important pentru cititori? 

 

Sanatatea este ca si matematica: exista factori pozitivi, exista factori negativi si exista factorul X. Cine este factorul X? Dupa parerea mea, si conform experientei adunate in aproape 25 de ani, timp in care am lucrat cu foarte multi oameni (in domenii foarte diferite: preventia bornout, sanatatea naturala a dintilor, clorofila si efectele ei asupra organismului uman samd.), nivelul emotional si cel sufletesc influenteaza cel mai tare sanatatea. Daca cineva traieste in stress, este nefericit si nemultumit, nu va putea atinge o stare buna de sanatate. Si invers, cine stie sa se iubeasca pe sine,  si deci stie sa respecte corpul si limitele lui (nu lucreaza excesiv, respecta nevoia de si odihna a corpului, nu consuma NICIODATA alimente, bauturi sau alte substante toxice pentru organismul uman, isi ingrijeste nu numai corpul, ci si mintea si sufletul samd.), va (re)gasi cu usurinta starea buna de sanatate, care este de fapt stare naturala a oricarei fiinte, caci este un dar al naturii pentru toate fiintele lumii! 

Maria si cu mine, Luana Mimi, va dorim din suflet toate cele bune si frumoase!

Hrana vieţii

Nu am putut niciodata sa citesc blog-urile sau site-urile anonime. Caci eu nu le nu inteleg rostul: daca consider ca am ceva de spus, o spun cu tarie si convingere si sunt cu totul, cu numele si cu toata fiinta mea, in spatele afirmatiilor mele. Daca nu am curajul sa-mi spun numele si fac totul anonim, oare cat stau eu atunci in spatele acelor povesti, afirmatii, sfaturi samd?? Si tocmai de aceea, pt. ca in spatele acestui blog sta un om in carne si oase, care doreste sa fie autentic si sa-si imparta comorile sufletesti si cu cei din jur, gasesc ca este foarte bine sa mai fac din cand in cand si cate un bilant. Chiar daca nu imi face cu adevarat placere sa-mi amintesc iar si iar lucrurile triste si dureroase din trecut, totusi rezultatul pozitiv de sub linia pe care o pot trage ma bucura mult si-mi confirma, ca ma aflu in continuare pe calea cel buna.

Mai jos, ultimul bilant al vietii mele, scris deja in iunie pentru o campanie faina pro-veganism, care din pacate nu a mai avut loc:

Hrana vieţii

Nici nu aș mai putea spune acum cu exactitate, când a început "Marea Schimbare" - cândva prin 1999, anul naşterii fiului meu. A intrat încet-încet în viața mea, pe nesimțite, ca o șoaptă dulce de iubire, adusă de oameni buni și frumoși la suflet.  Schimbările bruște, de pe o zi pe alta, nu au fost niciodată partea mea tare - probabil, prea multe am moștenit din firea molcomă și așezată a străbunilor mei moldoveni… Și deși eram conștientă de ani buni de necesitatea modificării mai multor părți esențiale ale existenței mele, am avut nevoie de foarte mult timp, ca să-i fac cu adevărat loc schimbării și să-i dau voie să intre cu toată puterea sa şi în viața mea.  

Nevoia te învață. Într-adevăr, ea mi-a fost și mie cel mai bun profesor. Am devenit un bolnav cronic, încă din copilărie, iar cu trecere timpului, problemele se accentuau din ce în ce mai tare. Suferem de la 4 ani de carii și infecții dentare (eram unul dintre cei mai buni pacienți ai stomatologilor, din pacate, primele plombe cu amalgam mi-au fost puse deja la 4 ani!!), sinuzită, migrene, bronșită cronică, pneumonie, otită, amigdalită, acnee, tensiune foarte scăzută, infecții urinare permanente. În jurul vârstei de  24 de ani, s-a descoperit că aveam și poli-chisturi ovariene. La 25 de ani, m-a ajuns diagnosticul de început de artroză (într-o dimineaţă, nu am mai putut să mă dau jos din pat: avem dureri atroce la genunchiul drept, cu chiu şi vai am ajuns la medic şi am fost imobilizată la pat aproape 3 săptămâni), cu un pronostic tragic pentru mine: medicul m-a asigurat că nu voi mai putea schia sau alerga vreodată. La 28 de ani, deja ajunsesem la parodontoză. În jurul vârstei de 30 de ani, dermatită atopică, urmată câțiva ani mai târziu de psoriazis. La nici 35 de ani eram mai mult moartă decât vie, eram nevoită să iau de câteva ori pe an antibiotice și sulfamide, nu puteam pleca nicăieri fără aspirină și algocalmin în geantă, căci mereu mă durea ceva. De aceea, m-am decis să-mi fac un super-control general (în Germania): din creștet și până la vârfurile degetelor, s-a controlat tot ceea ce se putea controla. La ședința de evaluare a rezultatelor, medicul mi-a comunicat, ușor contrariat, că aveam rezultate mai bune ca ale unei fete de 17 ani. Ba chiar s-a simțit jignit de întrebarea mea logică: "Și atunci, de ce mă simt atât de prost și sunt atât de des bolnavă?"  Nu mi-a răspuns explicit, dar m-a lăsat să simt părerea lui - căci pentru el era clar: avea de-a face ori cu o ipohondră, ori cu o simulantă, ori pur și simplu cu o cucoană fără altă ocupație și cam plictisită de viaţa sa, care bate, în lipsă de altceva, cabinetele medicale. Toate rezultatele vorbeau o cu totul altă limbă, față de limba simptomelor mele. În Moldova, lumea are o vorba:  m-am dus bou și m-am întors vacă. Cam așa m-am simțit și eu, căci în afară de părerea de rău pentru banii aruncați pe fereastră, nu m-am ales cu nimic din toată această investigație. Căci cum puteam eu să cred că sunt sănătoasă tun (conform rezultatelor), când eu aveam în permanență cate o problema de sanatate, care imi scadea considerabil calitatea vietii??

Trebuie însă să recunosc sincer, că medicina naturală îmi ieșise deja în cale foarte devreme, de foarte multe ori în viață. Bunicul meu, preot ortodox, avusese o mare pasiune pentru plantele medicinale și remediile naturaliste, pe care i-o transmisese și mamei mele, astfel încât la noi în familie, bolile se tratau întotdeauna ȘI cu remedii naturale:  antibioticele se luau cu ceaiuri de plante, la orice amigdalită făceam și gargară cu sare și diferite infuzii de plante, la crizele de sinuzită făceam și inhalații, la bronșită sau pneumonie, împachetările cu seu de oaie erau la ordinea zilei samd. Mama nu a avut din păcate niciodată curajul să mă trateze singură, NUMAI cu remedii naturale, de câte ori mă îmbolnăveam (și am fost un copil extrem de bolnăvicios),  eram prezentată medicului pediatru. La începutul anilor `70, antibioticele erau încă considerate un fel de medicamente-minune, astfel încât mi-au fost prescrise de la vârste fragede, din păcate, cu foarte mare generozitate. Îmi amintesc, că ani mai târziu, la 33 de ani, după ce avusesem a treia amigdalită în numai patru luni, mi s-a făcut în cele din urmă o antibiogramă (luasem de fiecare dată antibiotice prescrise pur și simplu "dupa ureche", fără să se controleze dacă îmi folosesc cu adevărat sau nu!), iar medicul de familie a fost pur și simplu oripilat văzând rezultatele: din 25 de preparate, nu mai aveam rezistenţă decât la 3 preparate - corpul meu mai reacționa doar la medicamentele noi și foarte puternice, antibiotice care se prescriu în mod normal numai în cazuri extrem de grave și nu pentru o simplă amigdalită. 

 

Încă din tinerețe mă "lovisem" și de Valeriu Popa: o cunoștință îmi povestise pe la mijlocul anilor `80 cum se vindecase tatăl ei de cancer de colon în stadiu terminal cu un post negru de 40 de zile și un regim alimentar cu hrana vie, totul după sfaturile lui Valeriu Popa. Ascultand povestea, am SIMTIT instantaneu ca ea ascunde un adevar divin si ca este VITALA, nu doar pentru mine, ci pentru intreaga lume...

Mai târziu, ajunsă în Germania, "mi-a căzut în mână" și cartea lui Frank Konz, președintele Alianței pentru Sănătate din Germania,  probabil cea mai veche și mai mare asociație raw vegan din lume. Atât povestea lui (se vindecase de cancer în stadiul II, fără operație, doar cu hrana vie), cât și poveștile membrilor asociației (care la rândul lor se vindecaseră de cele mai grave boli - cancer, scleroză multiplă, poliartrită reumatoidă, psoriazis șamd - doar  prin schimbarea modului de viață și de alimentație), mi-au dat tare mult de gândit. Din păcate, nu am putut la acel moment să cred că soluția poate fi atât de simplă.  Ironia sorții, am spus și am gândit atunci, exact replica pe care o primesc acum, de nenumărate ori de la cititorii blog-ului: "Nu pot să cred, că doar prin schimbarea alimentației se pot vindeca boli letale. Dacă ar fi adevărat, nu ar ști atunci și milioanele de medici din lume?"   Franz Konz a lăsat însă o urmă foarte adâncă în mintea mea, de nenumărate ori m-am tot întrebat: şi dacă totuși Franz are dreptate!?....

Însă, nu eram încă pregatităm şi nu aveam curajul să încerc şi altceva. Şi deşi am continuat să merg la medicii alopaţi, înghiţind ascultatoare toate medicamente prescrise și făcând toate tratamentele recomandate, dar niciuna din afecțiunile de care sufeream nu a fost vindecată, cumva le "târam" pe toate după mine și de la an la an se mai adauga ceva nou. De-abia când la 35 de ani am aflat că sunt iar însărcinată, am reușit să ies din caruselul medicamentelor  de sinteză (eram dependentă), cu ajutorul homeopatiei şi al unui medic pediatru antroposof de excepţie, care tratându-l numai prin metode naturale pe fiul meu, m-a ajutat enorm pe mine: am decis atunci, pe cont propriu, de dragul sufletului pe care-l purtam în pântec, să nu mai iau decât remedii homeopatice sau 100% naturale. Ușor nu a fost, mai ales, că am făcut tocmai în timpul sarcinii tuse convulsivă (deși fusesem vaccinată contra tusei convulsive cu puţini ani în urmă!). Dar totul vine în viață la timpul cuvenit….

Şi iar nu-mi rămâne decât să repet: nevoie te învață.  La 36 de ani, m-am trezit într-o bună dimineață cu un ochi tumefiat. M-am dus la medicul de casă, care mi-a controlat ochiul și m-a întrebat dacă m-am lovit (exact așa arătam). I-am spus că nu și el a insistat. "Dar poate ați dat cu capul în ușa unui dulap?". Iar i-am răspuns că nu. Enervat, m-a întrebat dintr-o data foarte direct: "Dar poate aveți probleme cu soțul?". În acel moment, mi-a căzut și mie fisa și am înțeles unde bătea el tot timpul. L-am asigurat că nici soțul meu nu m-a agresat în vreun fel. Atunci mi-a spus că problema mea îi depășește competența și a sunat personal la oftalmolog, că să aranjeze să fiu primită imediat. La oftalmolog, următoarele controale. S-a analizat tot ce se putea analiza. Iar nu aveam "nimic", nici măcar o mică infecție..... Oftalmologul m-a trimis mai departe la ORL. Aici, alte controale, analize, ecografie, radiografie. Iar nimic. Noroc că de data asta se vedea cu ochiul liber că aveam "ceva", nu mai putea nimeni să spună nici că sunt ipohondra, nici că simulez. Dintr-o data, medicul ORL-ist a încetat să mai îmi controleze capul și a trecut la picioare, la mâini și a început să-mi pună nişte întrebări care mie mi s-au părut mie foarte suprinzatoare. Ca prin farmec, atitudinea lui s-a schimbat total. Mi-a comunicat pe un ton grav, că supectează că aș suferi de scleroză multiplă - pentru confirmare, trebuia să-mi fac un RMN. Mi-a scris trimiterea pentru spital și a insistat să mă duc imediat. Am ieșit pe trei cărări din cabinetul lui. Cu fetița mea de 11 luni în brațe și cu băiețelul meu de aproape 5 ani de mână, am rămas ca bătută în cuie pe stradă, învăluită de lumina blândă a soarelui de toamnă timpurie. Eram parcă într-un vis. Copiii erau foarte obosiți, ca de obicei nu avusesem cu cine să-i las și-i cărasem după mine în toată odiseea mea medicală. M-am decis să NU mă duc la spital, ci acasă. Aveam nevoie de timp de gândire. Aveam nevoie de liniște și de echilibru în suflet. 

În toți anii care trecuseră, recitisem mereu și mereu cartea lui Franz Konz. Luasem într-un fel hotărârea, că dacă fac vreodată o boală gravă, să încerc mai întâi de toate metoda naturală. Am rupt trimiterea și am hotărât să-l cred în cele din urmă pe Franz Konz, să admit că nu există de fapt niciuna din cele peste 40.000 de boli "descoperite" de medicina alopată, ci exista numai UN MOD GREȘIT DE VIATĂ. M-am decis să am încredere, că în momentul în care mă voi reîntoarce la un mod natural de viatăƒ (cu o alimentație bazatăƒ pe hrana vie vegană, cu mișcare fizică în aer liber, cu îngrijirea cu sfințenie a trupului, sufletului și minții), respectând cu strictețe legile naturii, organismul se va "vindeca singur" de absolut toate bolile. Am decis că eu nu am SM - căci doar nu puteam avea ceva ce nu există. Am hotărât să îmi asum responsabilitatea pentru propria sănătate. Căci știam prea bine ce înseamnă tratamentul sclerozei multiple: în familia soțului meu, fusese un  astfel de caz foarte trist (verișoara lui, care deși a urmat absolut toate tratamentele medicinei alopate, a murit la numai 48 de ani, după 20 de ani de suferința, dintre care 15 ani fusese imobilizată mai întâi în căruciorul cu roțile și apoi la pat), iar pentru mine, această perspectivă nu reprezenta o alternativă acceptabilă.

Spre norocul meu, urma să ne mutăm la țara, într-o casă ecologică de lemn, cu grădină, la marginea unui sat liniștit, în locul de unde începeau câmpurile și pădurile. Da, totul vine în viață la timpul cuvenit… Acum puteam permite uşor schimbării să între în viață mea. Am trecut la un mod de alimentație și mai strict  (trecusem deja de mai multe luni, la un regim integral de alimentație fără proteină animală după dr. Bruker, căci fetiță mea făcuse la numai 2 săptămâni dermatită atopică și pentru că o alăptam, trebuise să-mi schimb eu drastic regimul alimentar - din păcate, nu eram 100% consecventă, dar chiar şi aşa, deja văzusem clar ce diferenţă enormă era faţă de o alimentaţie "obişnuită" cu carne, ouă şi lapte), am început să mănânc foarte multe plante din flora spontană, căci trăiam acum într-un adevărat paradis, am mărit constant procentul de hrana vie, făceam mișcare zilnică, umblam în grădină numai în picioarele goale, mă culcam foarte devreme și dormeam, fie vară, fie iarnă, cu geamul deschis, mergeam în fiecare dimineață prin rouă și așteptam răsăritul soarelui, îmi cultivam singură o mare parte din fructele și legumele pe care le consumam (cumpărăm deja numai bio de ani buni),  făceam băi de soare, nu mă mai uitam la televizor, am desființat telefonul fără fir din casă și mi-am privit telefonul mobil ca pe un aparat deosebit de folositor în cazuri de ugenţă și  forță majoră și tot așa mai departe. Am primit cu mare bucurie în viața mea o mulțime de oameni minunați: Franz Konz, Elena Niţă Ibrian și nenumărați medici, răspândiți în toată lumea, care descoperiseră puterea tămăduitoare a hranei vii (mi-a făcut o plăcere deosebită să adun cât mai multe dintre poveștile acestor medici). Am citit în acest scop enorm și, pe neaşteptate și parcă dintr-o dată, am ajuns astfel să încep să mă cunosc pe mine însămi. După aproape 40 de ani… 

Toate aceste măsuri mi-au folosit foarte mult, mi-am recăpătat într-adevăr sănătatea. Ba mai mult, am atins o stare de sănătate pe care nu o cunoscusem niciodată, pe care nici măcar nu o credeam ca fiind posibilă pentru mine. Căci dintotdeauna, fusesem consolată de medici, că eu am o constituție mai slabă și sunt mai labilă. Și dintr-o data, mă simțeam în stare să mut parcă și munții.

Hrana vie, mai bine spus hrana vieţii, este cu mult mai mult decât o simplă dietă sau un altfel de mod de alimentație - este un adevărat mod de viață. Iar pentru mine, a fost cea mai profundă și mai însemnată revelaţie a vieții mele. Am început să integrez mâncarea nepreparata termic în alimentația mea, doar strict din motive de sănătate, dar de-abia așa, numai datorită hranei vii,  am  ajuns să descopăr cu adevărat lumea și viața - dintr-o data s-a deschis parcă în față mea o nouă dimensiune! M-am simțit pentru prima dată în viața mea, ca fiind parte integrantă a naturii, m-am simțit dintr-o data protejată și în siguranță, am descoperit cât este de minunat să te trezești dimineața și să fii fericit și plin de mulțumire, aparent fără motiv, doar așa, pentru că exiști și pentru că ești în mijlocul atâtor minuni. Astăzi, mi se pare absolut normal, să mă bucur că pot vedea și eu, tot mai des,  "mâna" lui Dumnezeu, în tot ceea ce mă înconjoară. Reușesc să conștientizez acum din ce în ce mai des, valoarea, perfecțiunea și frumusețea fiecărei pietricele, a fiecărei flori, a fiecărei buruieni, a fiecarei fiinţe și înțeleg tot mai bine unicitatea și importanţă fiecărui suflet (lecţia este încă în plină desfaşurare, se va încheia de altfel cu ultima mea suflare). Și în cele din urmă, am avut acum curajul să-mi pun deschis întrebările, pe care ani de zile le-am ignorat sau le-am alungat, ca pe niște muște care mă deranjau teribil învârtindu-se permanent în jurul capului meu: întrebări privind chemarea mea și menirea mea pe acest pământ - adevăratul sens al vieții mele. 

Mi-am rezolvat cu hrana vie absolut TOATE problemele de sănătate  (singurele "medicamente" pe care le-am luat au fost argila si remediile homeopate). Sigur că nu se întâmplă MAREA SCHIMBARE de pe o zi pe alta, răbdarea și încrederea sunt pietre de încercare grele puse în calea călătorului, care a apucat-o pe acest drum. La început am mâncat și eu, ca și mulți alții înaintea mea, foarte prost combinat și foarte mult cantitativ, deoarece este nevoie de ceva timp (diferit de la om la om, în definitiv, fiecare este altfel, fiecare vine cu povestea sa personală de sănătate și deci are un alt punct de pornire!) până se obișnuiește corpul cu noua senzație de saturație, care se instaleza bineînțeles și după o masă de hrană vie, dar care este total diferită de senzația de a fi sătul după o friptură cu cartofi prăjiți (pentru că nu te simți nici plin până la refuz, nici umflat și nici greu după hrana crudă, cum te simți adesea după o masă "normală", te poți gândi de aceea ușor, că nu ai mâncat destul și ești tentat să mănânci mult mai mult decât este necesar)! Pielea mea reacționează însă în continuare foarte prompt la orice factor negativ (de exemplu, dacă mănânc fructe sau legume tratate cu chimicale sau chiar şi numai la câteva curmale în plus), sunt însă între timp suficient de înțeleaptă ca să nu trag concluzia pripită și falsă, că hrană vie nu ajută, ci să caut să văd care este adevarata cauză din spatele aparantei cauze.

Am încredere deplină, că Dumnezeu nu a dat tuturor ființelor din lumea această hrana necesară pentru a le asigura supraviețuirea și perpetuarea speciei (să nu uităm că fiecare animal este perfect adaptat la mediul său de viață!), și a lăsat tocmai omul fără hrana potrivită! Nicio ființă nu are nevoie de suplimente alimentare, doar omul nu mai poate astăzi fără. Nicio ființă nu are nevoie să-şi manipuleze hrana în fel şi chip: să o spele, să o curețe, să o tăie, să o fiarbă, să o prăjească ş.a.m.d., omul este singura ființă care nu mai reușește să supraviețuiască altfel (despre manipularea genetica chiar nici nu mai este nevoie de spus ceva!). Doar omul este sufient de nebun şi îngâmfat, astfel  încât, chiar crede că poate îmbunătăţi aşa Creaţia divina….

Nu mă mai las astăzi influențată și derutată de sloganurile medicilor alopați (care la drept vorbind, nu au avut probabil niciodată ocazia în toată cariera lor, să studieze un om cu adevărat sănătos) și ale industriei farmaceutice (care este una din cele mai înfloritoare industrii din lume, ce interes ar avea ea să fie oamenii sănătoși?!). Am învățat, că dacă un om se oprește și-și trage sufletul, dacă gândește logic și cu bun-simț, descoperă singur adevărul. Cum spune dr. Schnitzer: "Nimeni nu are nevoie să `creada` ceva, căci fiecare poate verifica totul pe propria piele!" 

 

Mesajul meu este simplu: așa cum sublinia dr. Bruker, "sănătatea este în primul rând o problemă de informație”; de aceea, este necesar să ne informăm, foarte temeinic de fiecare dată, să aprofundăm mereu teoria (trebuie mereu alocat un timp de gândire asupra unui material citit, de cel puțin de 10 ori mai mare ca timpul necesar citirii materialului respectiv!!), să ne folosim la maxim  logica și  bunul-simț, să trecem totul prin ciurul propriului discernământ şi să ne reasumăm responsabilitatea pentru propria sănătate. Și cel mai bine, să pornim singuri un experiment personal, care poate ne va schimba viața: să încercam de exemplu, să mâncăm pentru o perioadă dinainte prestabilită de timp numai hrană vie. Să ne păstrăm un timp de liniște și pace în fiecare zi. Să încercam să ne adunăm puterile în mijlocul naturii, căci ea este adevărată noastră casă.  Și poate că o să-l regăsim așa pe omul pe care Dumnezeu l-a creat de fapt  la nașterea noastră, după chipul și asemănarea Sa și pe care părinții, societatea, condițiile moderne de viață, lumea etc. l-au prefăcut și l-au schimonosit după chipul și asemănarea lor. Viața de la Dumnezeu este cea mai mare minune și cea mai de preț comoară pe care fiecare o primeşte in dar - nu este atunci un mare păcat să irosim fără niciun rost un astfel de dar?

Așa cum au demonstrat în România Elena Nită Ibrian și Valeriu Popa în zeci de ani de viață naturală cu hrana vie, așa cum se poate învăţa din experiențele adunate, de asemenea de-a lungul a mai multor decenii, de miile de membri ale Alianței pentru Sănătate din Germania și  așa cum mi s-a confirmat și mie în experiența mea modestă de peste 8 ani cu hrana vie, nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe, mirodenii și tot felul de prafuri, greu de procurat si foarte scumpe, de peste mari și țări.  Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.   

Cunosc foarte mulți oameni care și-au adunat acasă atâta aparatură, încât ar putea deschide chiar și un magazin de specialitate. Oameni care au câteva rafturi ale bibliotecii ocupate de cărțile despre o alimentație sănătoasă, iar cărțile de bucate și de reviste  cu rețete le umple până la refuz dulapurile bucătăriei. Dar de cele mai multe ori, tocmai acești oameni sunt cei care NU reușesc să mănânce sănătos. Tocmai ei nu sunt capabili să fie consecvenți și nu sunt în stare să urmeze un stil de viață sănătos decât  pentru intervale foarte scurte de timp. Căci cine nu a înțeles principiile de bază ale unei vieți santoase nu va reuși să găsească puterea de a rezista tentațiilor care ne ademenesc în viață la tot pasul. Cine nu este convins (și convins poate fi numai cel care a testat totul,  un timp suficient de lung, pe propria piele)  că numai o viață naturală este cheia unei sănătăți perfecte, nu va reuși să iasă din cercul vicios al obiceiurilor nesănătoase. 

Nu faptul că nu avem rețete sau un anumit aparat la dispoziție ne va împiedica să ne hrănim sănătos. Nu lipsa banilor, deci implicit accesul la ingredientele scumpe și la evenimentele în vogă,  ne va influența în mod defavorabil starea de sănătate. Doamnă Elena Nită Ibrian s-a vindecat de cancer și a trăit încă 60 de ani cu hrana vie, iar cei mai mulți ani, au fost în vremurile când și o mașină de tocat era un mare lux. Cum ea s-a descurcat atunci cu o răzătoare, un fund de lemn și un cuțit, oare nu am putea și noi să o facem astăzi?   

Poate ne folosim de fapt de toate aceste lucruri pe care NU le avem pentru a ne justifica  și scuza lipsa de voință?? Eu cred că dacă vrem cu adevărat să devenim sănătoși, dacă vrem să mâncăm numai mâncare sănătoasă, dacă vrem să renunțăm la toate obiceiurile dăunătoare, PUTEM să o facem. NIMENI și NIMIC nu ne barează calea. Totul depinde numai de noi inşine.

Nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe și alte mirodenii și prafuri de peste mari și țări.  Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.

Planul vietii

Nu doresc să "misionez", nu doresc să conving pe nimeni și  nici nu aștept să fiu crezută pe cuvânt! Din contra, sper să fiu doar un mic impuls, o scânteie și chiar vă rog să nu mă credeți! Citiți cât mai multe cărți, vizionați filme, cercetați pe toate părțile toate părerile, și pro, și contra, care vă cad în mână, aveți curajul să puneți întrebări, fiți insistenți și nu vă mai lăsăți duși de nas. După care retrăgeți-vă în liniștea adâncului sufletului vostru și gândiți-vă bine, apelând la logică și la bun-simț, privind totul critic și  trecând totul, dar absolut totul, prin ciurul propriului discernământ: SAPERE AUDE  (Îndrăznește să știi! Îndrăznește să gândești!). Iar la final  ascultați cu atenție ȘI  glasul inimii voastre:  Și doar atunci veți ști cu siguranță, care este  adevărul vostru.  

Sunt multe de povestit, dar știu că timpul și răbdarea cititorilor sunt limitate. Așa că închei aici, nu înainte de a mai povesti un lucru important pe care mai-mai că era să-l uit: în iarna 2015, am fost iar o săptămână la schi. Era foarte multă gheață, iar pârtiile de pe muntele Jenner (Germania) sunt destul de grele. Genunchiul meu însă nu a mai dat niciun semn (deşi a intrat şi el odata cu mine în al 48-lea an de viaţă), s-a comportat chiar exemplar. Este de mirare că de multe ori, îmi vine chiar și mie greu să cred, că aș fi fost vreodată atât de bolnavă? 

 Așa că eu mă bucur în continuare tare mult și în tihnă de viață mea normală (despre care mulți oameni ar spune poate că este modestă și insignifiantă - pentru mine însă, o adevărată minune), iubesc viață și viața mă iubește la rândul ei și mă răsplătește cu zile pline de împliniri și bucurii, cum nu mi-aș fi putut imagina, cu numai câțiva ani în urmă, nici măcar în cele mai frumoase vise ale mele...      

 

 

 Cu mare drag și din tot sufletul,

 

Luana Mihaela Walter - Atelier de Sanatate Naturala

- Consilier holistic de vindecare (Germania);

- Mentor, educator si coach de nutritie, cu specializare in alimentatia naturala integrala, cu plante din flora spontana; 

- Fito-practician/herbalist cu specializare in plantele comestibile din flora spontana si crearea unor amestecuri energetice personalizate de ceaiuri din plante salbatice;

- Membru al echipei de la Gradina de Plante Medicinale Riegenhof din Mainhardt (Germania);

- Membru al asociatiei si cultivator de plante la Manufactura de Plante Baden-Württemberg (Germania);

- Autor de carti si articole de specialitate si organizator de ateliere si seminarii despre hrana vie/raw food cu plante din flora spontana.

 Belgia, iunie 2015

P.S. Si mai doresc sa impartasesc si cu voi, cu iubire si recunostinta, o mica parte din bogatiile toamnei, pe care mi le daruieste natura in gradina:

Merii sunt pentru mine primii pomi de iarna: au cele mai frumoase si mai gustoase "globuri"...

Ultimele rosii.....

 De maine sunt in vacanta de toamna: Ma asteapta o casuta linistita si batrana, cu foc in soba, intr-un anumit fel, undeva la capatul lumii. Si poate tocmai de aceea, taman la inceptul ei....

P.P.S. Cumva iar ma lupt tare cu modficarea unor greseli. In zadar, caci nu le dau de capat, postarea se scrie asa cum vrea ea si nu cum vreau eu .... Imi cer iertare!!
Si uitasem si "dovada" - multumesc lui Dumnezeu, asa de bine imi merge mie acum:

O călătorie dincolo de timp și spațiu

Este puțin trecut de ora cinci jumătate și încet-încet se crapă de ziuă. Chiar dacă soarele este încă ascuns după dealurile care înconjoară satul, el scaldă deja totul într-o lumină caldă și blândă.

  Domnește o liniște de vremuri străvechi. Se aud din depărtare doar zgomotele naturii: păsărelele ciripesc vesele, cocoșii cântă mândri, și din când în când, mai latră câte un câine. Și berzele care și-au făcut cuib alături, pe clădirea școlii, tocmai se trezesc încet-încet și încep să clămpăne, să își povestească lucruri importante pe limba lor berzească, limbă pe care eu o aud aici pentru prima oară în viața mea.

Nu este nici spectaculos, nici ieșit din comun; te simți doar ocrotit si parcă te afli la începutul plin de pace și armonie al lumii.

Dar treptat linistea dispare tot mai mult, se aud porțile deschizându-se și tropot de copite, din toate curtile apar oameni și animale. Caii, vacile și caprele oamenilor ies din curți și se indreapta agale pe drumul satului înspre pășune. Unele au clopote la gât, al căror sunet umple  aerul curat și proaspăt cu cea mai frumoasă muzică pe care mi-aș putea-o eu imagina la ora aceasta.

Stau la fereastră, fac fotografii și mă simt ca într un vis. Îmi vine în minte bunica și vremea copilăriei mele pe meleagurile moldovenesti. Și pe-atunci auzeam aceleași sunete, lumina era la fel de blanda și de caldă, iar aerul avea același miros grozav de fân, flori si pamant reavan. Au trecut de-atunci aproape 40 de ani. Acum mă aflu în Transilvania, într-un mic sat numit Viscri (Deutsch-Weisskirch) și îmi petrec vacanța într-o veche casă săsească, cu pereți groși din cărămizi de lut și cu ferestre simple de sticlă. In camera de alături, copiii mei dorm încă, dar deseară, când se vor întoarce vacile de la păscut vor fi și ei prezenți în drum, vor alerga emoționați în jurul animalelor pașnice, și se vor minuna tare de tot ce este în jurul lor, cu toată inocența si puritatea sufletelor lor de copii.

Seara este mereu cu totul altfel ca dimineața, când se crapă de ziuă. Tăranii stau toți în fața porților deschise și își așteaptă animalele care vin singure acasă de la pășune. Și toți turiștii, care au așteptat parcă numai  acest moment întreaga zi, stau la rândul lor la marginea drumului. Peste tot sclipesc blitzurile aparatelor de fotografiat și totul este  zgomotos, colorat și prăfuit. Căci sosirea ciurdei  în Viscri, a depăsit deja de foarte mult timp granițele satului....

Copiii mei așteaptă seara impreuna cu mine până când animalele intră în curți și apoi mergem peste drum la tante Paraschiva: la muls! Pe vacă o cheamă Iuliana și eu trebuie să mă minunez în fiecare seară de blândețea și de bunătatea ei. Stă liniștită și calmă, rumegă si lasă copiii să se apropie de ea, așteaptând  doar răbdatoare să fie mulsă. Laptele proaspăt muls nu le place deloc copiilor, însă mulsul, contactul atât de intim cu animalul, este pentru ei o experiență unică, minunată, despre care mai povestesc chiar și în ziua de azi în Germania - fără să fi pierdut mult din entuziasmul de atunci..

Si plimbarea cu căruța este tot sus de tot pe lista copiilor de evenimente faine. Luci, omul din sat care ne-a dus prima dată cu carul,  i-a lăsat să o mâne și ei pe Doina, iapa lui, la fel de blândă și de linistită ca cele mai multe dintre animalele pe care le-am întâlnit noi aici în sat. Și acest lucru mai este încă povestit în Germania și sunt la fel de mândri că pot conduce si ei căruța! Am mers vreo 3 ore în jurul satului, când prin pădure, când printre câmpuri - țăranii au cosit iarba cu coasele și au cărat-o în grămezi mari cu căruța sau au făcut căpițe, până sus pe deal, iar mirosul si culorile sunt de vis!

 

Pe drum, am mai oprit de câteva ori să se odihnească Doina și, la fel ca și ea, m-am năpustit și eu pur și simplu pe pajiștile înflorite. Florile, plantele, ierburile erau asa de înalte si faceau câmpurile atat de minunat colorate și de pline de viață! Și în ciuda vremii secetoase, plantele erau uimitor de pline de sevă și fragede. Multe dintre ele îmi sunt bine cunoscute din Germania, de unele îmi amintesc vag din copilărie, dar mai sunt încă atâtea plante pe care parcă nu le-am văzut niciodată pana acum.....

Mai târziu, în sat, am aflat de John Akeroyd, un cunoscut biolog din Anglia, care a descoperit aici plante foarte rare. El a scris entuziasmat în cartea sa, că aici, pe un singur metru pătrat de pajiște, a putut număra 105 specii de plante și insecte! A avut ocazia să  arate aceste plante, devenite rare sau chiar dispărute în Europa Centrală si de Vest, prințului Charles, cel care de mult timp a descoperit deja farmecul acestei regiuni, învățand să-i iubească unicitatea într-atât de mult, încât s-a implicat activ ani în șir pentru salvarea satelor din Transilvania și a înființat chiar și o fundație în acest scop.

 

Dar nu e nevoie să mergi prea departe pentru a găsi plante minunate în Viscri. În vechea curte a cetății, până la care ajungi pe jos în câteva minute, cresc foarte multe plante. Câini care umblă peste tot sunt și în Viscri - dar nu, nu în lesă ca la București, aici lumea îi lasă liberi prin sat peste zi - și la fel se întâmplă și cu cârdurile de rațe, gâște, curci, găini, toate cu puii lor, dar până sus la cetate nu prea ajung animalele, de aceea, aici toate plantele sunt curate și fără prea mult praf, căci aici nu mai este circulație deloc. Iar iarba nu este tăiată prea scurt, este încântător de verde, moale și mătăsoasă, se simte ca un covor persan sub picioarele goale.

 

Oamenii de aici sunt liniștiți, cumsecade și tare prietenoși. Sunt foarte multe persoane în vârstă care au o înțelepciune simplă și profundă și o înțelegere uimitoare a vieții. Discuțiile cu ei au fost adevarate comori pentru sufletul și mintea meu.

 

AICI articolul despre Tante Sara, femeia care a marcat profund destinul acestui sat, care este in principiu destul de izolat, si careia i se datoreaza intr-o foarte mare parte  dezvoltarea fantastica a satului.

Tante Sara - Foto: Mirela si Angela

În Viscri, e ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Găsești aici o lume care în Germania de exemplu, a dispărut demult. Și totuși, aparențele înșeală.... Ceea ce profesorul dr. Probst, numește atât de plastic “Cocalizarea”, este din pacate și aici, în Viscri/România în plin avânt. În fiecare zi poți percepe câte puțin apusul acestei lumi minunate. Cresc munții de gunoaie. Mai demult rămâneau doar resturi biodegradabile, dar acum nu se mai știe încotro cu toate ambalajele colorate, bateriile, uleiul de motor și multe altele. Micul producător este si aici, la Viscri, ca peste tot în lume îngrădit de marile concerne, iar în România contribuie la această constrângere și noile norme europene. Omenia este tot mai mult uitată: “a avea” sau “a fi” .... Vechile valori pălesc din ce în ce mai tare, sunt ignorate tot mai des  sau sunt înlocuite mult prea repede si cu prea multă ușurintă de cele moderne.

 

În Viscri, în prezent, puțini sunt cei care au o mașină sau un tractor – tot cu calul este lucrat câmpul, tot cu el sunt aduse lemnele de la  pădure și tot cu el se circulă până la oraș. Deoarece nimeni nu își permite să cumpere semințe scumpe sau îngrășăminte chimice, aici se practică de fapt exact permacultura și cultura bio (de care se fac altfel mare caz prin mediile europene), cum au făcut dintotdeauna strămoșii noștri! Autarhia/autosustenabilitatea, atât de teoretizată în lume, este în satele din România încă o realitate cotidiană. Dar oare până când se va păstra?

Mihaela Walter, - Viscri, iulie 2009, articol aparut in nr. 4/2010 al revistei Natürlich leben, traducerea Mirela din Medias (careia ii multumesc din toata inima).