luni, 19 mai 2014

Adevarata valoare nutritiva a hranei noastre

 

Profesorul Werner Kollath (1892-1970), medic, profesor de igienă și nutriționist german, a fost un adevărat mare om de știință, care s-a aflat întreaga sa viață numai în căutarea adevărului și nu s-a lăsat influențat sau controlat nici de industria alimentară, nici de cea farmaceutică, reușind să rămână permanent credincios numai convingerilor proprii, care au oglindit întotdeauna rezultatele cercetărilor sale foarte amănunțite și îndelungate.

Werner Kollath ne-a lăsat o  moștenire de o foarte mare valoare, care a fost preluată din fericire de mulți dintre marii medici naturaliști: dr. Max Bruker, dr. Georg Schnitzer, dr. Evers  samd.

Ideea centrală a studiilor profesorului Kollath poate fi sintetizată foarte simplu: "Lăsați hrana să fie cât mai naturală posibil!". Iar scopul pe care profesorul Kollath l-a urmărit mereu a fost unul nobil: prezentarea nutriției într-un mod cât mai general și mai simplu, accesibil oricărui om, indiferent de pregătirea sa profesională sau gradul său de inteligență. El nu a scris cărți pentru colegii de specialitate, ci pentru popor. Căci a dorit să dea lumii cheia unei sănătăți bune, eliberând-o în același timp de o mulțime de condiționări, frici și mecanisme de control. Profesorul Kollath nu a încercat niciodată să controleze oamenii prin frică (așa cum fac foarte mulți terapeuți și nutriționiști, care în primul rand își sperie pacienții, lasandu-i să creadă că fară ajutor terapeutic de specialitate nu vor reuși să supraviețuiască – chestiune absolut logică, căci un pacient "pe vecie" este o bună și constantă sursă de venit!), din contra, el a subliniat cu orice ocazie, că actul nutriției este cât se poate de simplu și că ORICE OM are competența necesară pentru a alege hrana sănătoasă necesară propriului organism!

Cartea să "Ordinea hranei noastre" (Die Ordnung unserer Nahrung - Hippokrates Verlag, Stuttgart/ Karl F. Haug Verlag, Heidelberg - prima ediție a apărut în 1942!) reprezintă o piatra de răscruce în știința nutriției moderne, o recomand cu cea mai mare căldură oricărui om interesat de tematica nutriției. 

Mai jos, schema simplificată a ordinii hranei noastre. După cum bine se poate observa, profesorul Kollath face o mare diferență între lucrurile care ne hrănesc cu adevărat organismul și cele care de fapt doar ne umplu burta și ne satură foamea:


HRANA (nutrimente)
MANCARE (produse care ne satisfac foamea)
I) naturale
II)modficate mecanic
III)modificate fermentativ
IV)tratate termic
V) produse conservate
VI)produse preparate industriale
nuci, seminte

cereale


fructe

legume
uleiuri

faina, tarate



salate, sucuri

salate, sucuri
 drojdii

aluat, terciuri nefierte


musturi

muraturi
paine, terciuri si alte produse din faina integrala



fructe fierte sau coapte

mancaruri (legume fierte, coapte, prajite)
prajituri si alte produse din cereale cu aditivi



marmelade, fructe confiate, suc de fructe la sticla

conserve de legume obtinute prin adaugarea de aditivi, sucuri la sticla
produse de patiserie preparate industrial

produsele de legume si fructe obtinute industrial
oua crude


lapte crud
scoici


unt, smantana
carne si peste afumate sau uscate

lapte batut, produse lactate din lapte crud
mancaruri gatite de carne si peste, oua gatite

branza si alte produse din lapte pasteurizat
conserve de carne, peste


lapte omogenizat, condensat
preparatele industriale din carne, oua, peste, lapte
apa naturala de izvor
apa de la robinet
vin, bere, ceai preparat la rece
extracte, ceai fiert, cafea de cereale
vin, bere  cu aditivi
alcool distilat, bauturi acidulate etc.


Concluzia este simplă ca bună ziua: în grupa I, valoarea nutritivă a alimentelor este cea mai mare și scade continuu până la grupa VI. Deci se consumă cât mai multe dintre alimentele din grupele I, II și III, produsele din grupa IV pot fi consumate cu moderație (de către oamenii sănătoși!), iar cele din grupe V și VI trebuie evitate complet (sunt practic toxice pentru orice organism)!

Cu alte cuvinte, exprimat poate puțin cam dur: le faceți copiilor voștri o favoare mult mai mare daca le dați un mar în mănă, decât dacă le faceți un compot sau o prăjitură cu mere......

Foarte mulți oameni sunt derutați de nivelul extrem de mare al informațiilor referitoare la nutriție din Internet (informații care sunt de cele mai multe ori contradictorii), cei mai mulți ajungând la un moment dat să nu mai aibă nicio idee clară despre ceea ce ar trebui să mănânce și ce nu. De aceea, sper că acest tabel va aduce totuși mai multa lumină în acest domeniu foarte controversat.

Profesorul Kollath a subliniat mereu că idealul nu va putea fi probabil atins vreodată și că toate ideile cuprinse în cărțile sale sunt linii directoare, declinând în același timp orice urmă de fanatism.

Binecuvântându-l pe domnul profesor Kollath, mă opresc aici, dându-vă mai departe numai două citate minunate.

 "Cele mai multe boli sunt provocate de om însuși, printr-un mod greșit de viață. Dintre toate cauzele, modul de alimentație constituie cauza principală a bolilor. De aceea, omul trebuie să respecte natura și darurile ei, respectandu-și în primul rând hrana!"

 "Nu este nevoie ca oamenii să fie învățați cât de multă hrană este necesară pentru a supraviețui, ci mai degrabă, ei ar trebui învățați cât de puțină hrană satsisface deja nevoile organismului, în cazul în care aceasta este aleasă corect - de aceea, oamenii trebuie să afle în primul rand, care dintre alimente sunt benefice sănătății. Nu o cantitate mărită de hrană, ci un consum înțelept și modest slujește cu adevărat sănătății!"


Nota: Ma scuz pentru calitatea tabelului. Cand editez postarea, tabelul are toate liniile si se gaseste la locul lui. Cand o public, tabelul se transforma  de la sine putere, iar mie mainile-mi sunt legate si nu pot face nimic-nimicut.....

23 de comentarii:

  1. Cu adevarat asa simple sunt lucrurile de fapt. Trebuie doar sa deschidem ochii mintii largi si sa intelegem.
    Iti multumesc Mimi ca te (ne) reintorci mereu la simplitate si la adevar.

    Simi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista si o varianta in limba romana a cartii domnului profesor Kollath?
      As vrea sa o citesc, dar nu am reusit sa dau de ea.
      Multumim pentru articolele interesante si pentru ca ne aduci in atentie astfel de oameni remarcabili, care au facut bine oamenilor si despre care care, insa, nu se stie mare lucru la noi.
      Multumim pentru doza de bun simt pe care o luam de pe bloggul tau.

      Ștergere
    2. Cu placere, eu ii iubesc cu adevarat pe acesti oameni si le sunt profund recunoscatoare. Si-mi face mare placere sa povestesc despre ei, pt. a le da astfel valorile mai departe: caci numai asa pot da cu adevarat roade.
      Din cate stiu eu nu exista traducerea in lb. romana. In general, cele mai multe carti cu adevarat valoroase (ca cele ale dr. Bruker, Schnitzer, Kousmine, Bircher-Benner, Schatalova etc) nu sunt traduse. Este un fenomen pe care inca nu am reusit sa-l pricep.....

      Ștergere
  2. Buna, Mihaela. As dori sa stiu ce fel de protectie solară folosesti. Sunt o gramada de informatii contradictorii pe aceasta tema, incat am ajuns sa ma tem sa mai cumpar creme de protectie pentru ca se pare ca si oxidul de zinc, cel mai inofensiv ingredient din aceste creme, care confera acea protectie, ar fi cancerigen.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Iulia,
      Este adevarat, cremele, chiar si cele bio, au substante necercetate suficient (de ex. tehnologia nanoparticolelor!), cel mai bine este sa le eviti pe cat posibil.
      Eu nu ma dau de aceea cu crema de niciun fel, nici cand am fost in Maldive nu m-am dat, DAR: stau progresiv la soare (eu sunt deja usor bronzata), mananc super-sanatos si ac. lucru are un mare efect de protectie din interior, in mijlocul verii evit orele de pranz si stau la plaja in rest si mult sub umbrela si port palarie de soare si bluze de panza topita (adica nici nu ma expun in disperare). Ma dau doar cu ulei de nuca de cocos si nu m-am mai ars cu sitemul asta de f. mult timp.
      Mult succes,
      m
      PS pe copiii mei ii cremuiesc numai daca mergem de ex. cu vaporul sau sunt altele astfel de situatii in care stiu ca se pot arde. Ii mai pun sa stea cu tricoul daca fac de ex. castele de nisip sau ii pun sa stea sub umbrela sau facem in orele de pranz alte activitati.

      Ștergere
  3. buna mimi as vrea daca se poate sa ma ajuti cu un sfat. sunt mamica unei fetite de 1an si 9luni eu si ea suntem vegetariene dar mai mancam din cand in cand putina branza de capra si uneori de vaca.m ar interesa o gradinita vegetariana in bucuresti dar care sa aiba sistemu waldorf stiu ca tu recomanzi.m ai putea indruma noi am vrea sa o dam de la anul de cand face 3ani dar inca nu sunt sigura ca ea e inca alaptata si acum si e fffa atasata de noi nu sta cu nimeni ca am crescut o doar eu si sotul si in prezenta altor rude nu sta deloc si ma gandeam cum o sa faca fata la gradi.astept un sfat din partea ta.scuze ca am pus intrebarea aici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau, dar nu stiu care este situatia gardinetelor in Bucuresti. Dar toate gradinitele iti dau posibilitatea de a le vizita, asa ca eu as profita de ac. oferta si mi-as face cel mai bine o parere la fata locului.

      Ștergere
  4. iti multumesc pt raspuns o sa ma mai interesez pt ca deocamdata stam in ct si avem in plan sa ne mutam in buc tocmai pt ca acolo sunt gradinite vegetariene si se accepta copii nevaccinati eu sunt din tulcea si pediatra cand a auzit ca refuzam vaccinarea ne a dat dosarul in brate si tocmai deaia prefer sa merg undeva unde ei ii este bn si sa nu senuite la ea ca la un martian.iti multumesc pt rasouns o seara frumoasa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flory,

      In bucuresti gasesti cateva gradinite care apartin bisericii Adventiste si sunt vegetariene, daca nu ma insel chiar vegane. Poti incerca acolo. din ce stiu copii sunt foarte bine tratati acolo.

      Anda

      Ștergere
  5. si te mai rog ceva daca imi poti raspunde stiu de pe blogul oliviei ca atunci cand iti apar cosuri acnee e semn ca limfa e incarcata obosita mie imi apar din cand in cand pe fata niste cosuri si am si niste semne ramase de la o acnee mai veche.intrebarea mea e ce as putea face ca sa mi detoxific limfa tinand cont ca alaptez si nu vreau sa treaca toxinele in lapte.mentionez ca beau sucuri de sfecla mar morcov fac clisme cam o data de 2 ori pe saptamana mananc zic eu sanatos doar ca uneori mai calc stramb cu cate ceva dulce.si intrebarea 2 e daca imi poti raspunde am o prietena care fetita ei de aproape 3ani e vesnic constipata ea mananca ce mananca toti copii din ziua de azi lapte cu cereale dulciuri la greu tedi lapte praf lapte de vaca etc.are saptamani cand isi revine si sunt zile care trec si cate 4zile si nu face si tre sa i faca microclisma. ia dat de toate probiotice tinctura de soc o perioada de care i am zis eu, iaurt cu prune struguri de toate . ce ar putea sa mai faca i am zis cat mai ulte fibre fruncte legume crude dar iti dai seama ca ii da asa cand vrea copilul da mai rar.daca imi poti raspunde la intrebari ti as fi recunoscatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Flory,

      In Constanta exista un medic ffff fain, care te-ar putea ajuta si cu problema vaccinarii si a alimentatiei si a scolii (detox - insa atata timp cat alptezi nu e permis sa faci niciun fel de detox): d-na Sorina Soescu http://www.centrulnatura.ro/centrul-natura/. Pt. fetita prietenei tale este necesar numai sa i se schimbe alimentatia, de mai mult nu este nevoie pt. a normaliza scaunul!
      Multa sanatate, mult succes si toate cele bune!
      mimi

      Ștergere
  6. Draga Mimi,
    iti citesc fiecare postare si aplic cat pot. Am primit cartea cu plante din flora spontana si sper sa gasesc barba caprei in zona Sibiului. Prietenul meu a fost diagnosticat cu rectita hemoragica, doctorii i-au interzis sa consume fructe. Eu stiu ca fructele au continut ridicat de fibre, astfel ca e nevoie de ele.Te rog un sfat si indrumare de bibliografie unde pot afla mai multe.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Andreea,

      Eu recomand in primul rand cartea dr. Kousmine ( escrisa cu mult bun-simt si din inima, aici gasesti link-ul catre carte in lb. engleza: http://hrana-vie.blogspot.be/2013/12/si-totusi-hrana-naturala-este-un.html), cred ca te va ajuta. Si cartile dr. Laza sunt fff bune. Cauta si un medic bun, in care sa aiba prietenul tau incredere, caci tema este ffff ampla si trebuie lucrat mult la ea.
      Multa sanatate si numai bine!

      Ștergere
    2. Atenție! De regulă lucrurile nu sunt așa simple cum par. Tot vii sunt și microrganismele, ouăle de paraziți etc. Și acestea nu trebuiesc înghițite odată cu hrana vie. Numai tratamentuș termic la temperaturi peste 100 grade și un timp de peste zece minute îi poate distruge. Apoi, celule nu pot asimila proteine, ci numai aminoacizi. De aceea fierberea face un început de descompunere. Descoperirea focului a fost un mare salt calitativ în alimentația umană.

      Ștergere
    3. Microorganismele sunt f. imp. pt. sanatate umana. Fara ele omul nu ar putea exista, nu ele reprezinta un pericol pt. sanatate si viata, ci sistemul imunitar slabit de un mod de viata contra naturii este veriga slaba in tot procesul vietii. Organismul uman are in componenta sa mai multe microorganisme ca celule (pt. documentare: http://www.human-microbiome.org/)!! Iar daca omul isi imagineaza si mai departe ca a descifrat taina vietii si ca este stapanul acestei lumi, va sfarsi lamentabil.......

      Ștergere
  7. Buna-ziua! Ma framant de ceva vreme si tot zic ca va intreb, si uitati ca azi m-am hotarat: ce inseamna sa se hraneasca cineva cu hrana vie? Exclusiv hrana vie? Adica fara leguminoase (fasole, linte, mazare etc), fara paine? Doar grupa I din tabelul de mai sus? Ma atrage din ce in ce mai mult ideea, dar nu prea stiu de unde sa incep (mai ales cu intelegerea, care mi se pare fundamentala). Aveti, poate, chiar pe blog
    vreun articol lamuritor pe aceasta tema? Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Foarte bien faci. Exact asa trebuie procedat, caci daca nu intelegi principiile de baza, nu faci mare lucru. Aici am scris mai multe lucruri si am exemplificat cu un posibil meniu pt. 1 saptamana: http://hrana-vie.blogspot.be/p/meniul-zilei.html.
      Eu as incepe cu o zi pe saptamana (de ex. vinerea) si as vedea ce se intampla. Iti garantez ca vei descoperi lumi noi...
      Numai bine si multa santate,
      Mimi

      Ștergere
    3. Butunoi Cristina. Buna ziua. Se mai gaseste la dv. pe site articolul cu Meniul Zilei? Eu l-am cautat dar nu este nici un articol cu acest nume. Multumesc.

      Ștergere
    4. https://hrana-vie.blogspot.com/p/meniul-zilei.html

      Ștergere
  8. Multumesc tare mult de raspuns! Si uau, cata vointa trebuie pt un asemenea meniu chiar si numai pt o saptamana, dar pt o viata! Va admir din suflet!! Am sa incerc si eu cu o zi pe saptamana, sper sa ma tina vointa, ca uneori poftele ma depasesc :(.

    RăspundețiȘtergere
  9. Despre ciuperci nu pomeneste nimic!

    RăspundețiȘtergere