Doamna Elena Niţă Ibrian în presa germană

Cineva, din păcate nu mai ştiu  exact cine,  scria că România este ca cerşetorul care moare de foame şi stă cu mâna întinsă,  cocoţat însă pe un sac de aur. Şi nu sunt deloc lipsite de adevăr cuvintele acestea teribil de dezarmante.... Deci, de ce ar sta altfel lucrurile în domeniul hranei vii??? În România, doamna Elena Niţă Ibrian s-a vindecat de o boală cumplită (cancer în stadiu final) şi a reuşit să trăiască peste 60 de ani cu hrana vie. A scris nenumărate cărţi pe această temă, majoritatea retetelor create de buna doamnă, fiind perfect aplicabile de către orice român, indiferent de mijloacele sale finaciare sau de pregătirea sa profesională. Dar din păcate, tocmai în România,  numele doamnei Ibrian nu este nici pe departe mediatizat şi popularizat ca cel al promotorilor mişcării raw food din lume, în special al celor din SUA. Încercările mele de a schimba ceva în acesta direcţie, nu s-au soldat până acum decât cu un succes destul de modest. Dar nu suntem singurii..... În Germania de exemplu, nemţii au fost foarte impresionaţi de povestea doamnei Ibrian, au publicat articolul scris de mine şi trimis  la redacţia revistei naturiste "Natürlich leben", şi  la numai o zi după apariţie, am  început deja să primesc mesaje pozitive de la cititori, neaşteptat de multe şi de pline de entuziasm......Deoarece m-am preocupat mult timp de studierea istoriei medicinei naturale universale,  vă spun sincer, că nu există mulţi oameni în lume care să fi reuşit să ducă acest mod de viaţă pe o perioadă aşa de lungă de timp şi cu un succes atât de mare, aşa se explică probabil de fapt şi interesul pe care am reuşit să-l trezesc în Germania (recordul german este de aproximativ  40 de ani cu hrana vie). Germanii au un proverb: "Nimeni nu este profet în ţara sa", trist, însă teribil de adevărat. Şi se potriveşte tare bine şi în România, nu credeţi?

 

Mai jos, traducerea în limba română a articolului din numărul 1/2011 al revistei "Natürlich leben", pentru cititorii acestui blog din păcate numai foarte puţine lucruri noi, sper însă să nu vă plictisesc prea tare. 

Mă gândesc, cât s-ar fi bucurat buna doamnă Ibrian, Dumnezeu să o odihnească în pace, de această apariţie...

O viaţǎ cu hrana vie, pentru hrana vie

Doamna Elena Niţǎ Ibrian

(1921-2009)

Am fost întotdeauna fascinatǎ de universalitatea temporalǎ, spaţialǎ şi interprofesionalǎ a hranei vii. Din Japonia şi pânǎ în America, din Danemarca şi pânǎ  în Australia, au existat dintotdeauna şi peste tot, oameni, medici sau persoane  cu altǎ pregatire profesionalǎ, care au descoperit, de cele mai multe ori întâmplǎtor prin propria experienţǎ, hrana vie şi efectul ei tǎmǎduitor fantastic. Ne putem însa imagina foarte  uşor, cǎ cei mai mulţi au rǎmas necunoscuţi. Obervǎm acest lucru şi astazi, în epoca Internetului şi a abundenţei mijloacelor de comunicaţie, cât de greu este sǎ se rǎspândeascǎ adevǎrul  despre hrana vie, cum ar fi putut cei care au trǎit cu mulţi ani în urmǎ, sǎ reuşeascǎ mai bine sǎ popularizeze aceste lucruri?

În România, în familia mea şi în cercul meu de cunoştinţe, nu am auzit mare lucru despre hrana vie, de abia dupa ce am ajuns in Germania, am descoperit pentru prima data cu adevǎrat  HRANA VIE.  Iar de când am trecut şi eu, în urmǎ cu aproape 4 ani, la regimul de viaţǎ cu hrana vie, gândul la eventualii români, care poate au cunoscut şi aplicat la rândul lor  hrana vie, nu mi-a mai dat pace deloc, asa cǎ am început sǎ caut în Internet şi…. bineînţeles cǎ am descoperit cǎ şi în România, au existat şi existǎ în continuare oameni, care au integrat perfect hrana vie în viaţa lor. Între timp, ma angajez foarte tare pentru rǎspândirea ideiilor despre hrana vie în România, mi-am creat în acest scop 3 pagini de Internet, dar cel mai important lucru  pentru mine a fost,  cǎ am reuşit sa ne adunǎm la un loc, mai mulţi români care promoveazǎ hrana vie, reuşind chiar creearea unui portal de informare despre hrana vie, pentru totii românii, atât din România, cât şi din strǎinǎtate!

        Bineînţeles cǎ nu se poate vorbi despre hrana vie în România, fǎrǎ a o pomeni pe extraordinara doamnǎ Elena Niţǎ Ibrian, autoare a peste 40 de cǎrţi din domeniul sǎnǎtǎţii, care a trǎit peste 60 de ani cu regimul de viaţǎ cu hrana vie. Şi de aceea, doresc sǎ vǎ spun povestea ei, o poveste deosebit de impresionantǎ si de interesantǎ.

        Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12 noiembrie 1921, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa moartea timpurie a parinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei 8 fraţi mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica ei, doftoroaia satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea, cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la rǎzboiul de  ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate în acele timpuri, comuniştii ajunseserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea i s-a permis  sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul şi în plǎmânii sǎi. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital, iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe, sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai mǎnânce ceva, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ, aude soţul sǎu de la o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile  cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care  reuşea sǎ şi le procure, începu sǎ cerceteze  aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate informaţiile despre hrana vie, încercand sa  aducǎ  la urechile câtor mai mulţi oameni, dovezile despre puterea tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.  Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40 de cǎrţi şi  nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85 de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au fost foarte greu loviţi de saracie,  a pus cu banii câştigaţi de pe cǎrţile sale bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale, fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase  – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.

Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9 septembrie 2009, cu aproape numai douǎ sǎptǎmâni înainte de împlinirea vârstei de 88 de ani. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu handicap din Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai   6 persoane. Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume) revistei  Formula AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale.

Povestea doamnei Ibrian este dupa pǎrerea mea foarte dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special, pe cei care s-au decis la rândul lor, sǎ urmeze regimul de viaţǎ cu hrana vie. Aceast om,  s-a îmbolnǎvit atât de grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic, nu a mai cunoscut durerile, disperarea  şi frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine,  reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ, ci este o metodǎ infailibilǎ de tratament şi  reprezintǎ  un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, ne-a demonstrat tuturor, ce înseamnǎ sǎ fii un  OM cu adevǎrat bun,  un om, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.

Bibliografie:

Toate cartile doamnei Elena Nita Ibrian 

Interviul din  Formula AS - „Elena Nita Ibrian  - Mancati crud si curat si veti fi sanatosi" de Otilia Teposu