HRANA VIE ÎN ROMÂNIA - Pagini de istorie????

 Săptămâna trecută, am fost întrebată de o persoană dragă mie (deci nu era nici un fel de răutate în spatele întrebărilor), de ce fac eu toate aceste demersuri cu doamna Elena Niţă Ibrian, ce vreau eu  la urma urmei şi ce aştept? Vreau să închei poate nişte socoteli mai vechi sau poate să  răzbun astfel ceva sau pe cineva? Răspunsul clar este NU.  Singurul meu motiv pentru care fac toate aceste lucururi este nevoia mea, poate puţin exagerată,  de dreptate. Mie mi se pare nemaipomenit de nedrept, că deşi doamna Ibrian s-a zbătut atâţia ani de zile, încercând să facă cunoscute principiile vieţii cu hrana vie  câtor mai mulţi oameni, deşi a efectuat o muncă enormă şi ne-a lăsat o moştenire nemaipomenit de valoroasă, nu este cunoscută decât foarte puţin, mai ales aici,  în acest mediu virtual. Singura care a scris pe larg despre doamna Ibrian şi care a şi  trimis chiar cărţile doamnei până  în Canada, este Ligia Pop, în rest nu veţi întâlni prea des numele doamnei  pe paginile site-urilor, nenumărate între timp, româneşti despre hrana vie, deşi multe din reţetele prezentate (mai ales cele tipic româneşti) pornesc aproape mereu de la o reţetă creata de  doamna Ibrian.  Pe mine m-a întristat foarte tare acest lucru, şi atunci, m-am hotărât să încerc să schimb  măcar puţin lucururile. Şi fiind o capră cu patru coarne, am şi reuşit să adun chiar destul de multe informaţii (trăiască Internetul!), le mulţumesc mult tuturor care m-au ajutat! Vă spun sincer, că în spatele acestor câtorva rânduri, se acund zile, săptămâni , chiar luni de căutări, schimburi de scrisori  nenumărate pline de întrebări,  apeluri  telefonice interminabile din Germania pe reţeaua de telefonie mobilă din România, lectura a zeci de pagini pe Google,  iar apoi redactări, corectări şi aranjări în pagină, diacritice, ş.a.m.d. Nu vreau să mă plâng, am făcut totul cu mare plăcere şi interes, deoarece hrana vie a devenit pentru mine chiar viaţa mea. Şi în ciuda faptului că priorităţile vieţii mele au fost şi vor rămâne copiii, şi de aceea timpul pe care îl pot aloca altor activităţi este foarte restrâns în cazul meu (cel puţin pe moment, dar aşteptaţi voi să crească copilaşii-drăgălaşii!!), încerc totuşi şi să păstrez şi să dau mai departe, după puterile şi posibilităţile mele, lumina minunată primită în dar de la doamna Elena Niţă Ibrian, Dumnezeu să o odihnescă în pace!

  Voi începe astăzi, în postarea de mai jos, cu povestea domnului Alexandru Iacob, primul editor al doamnei Ibrian, dar la Piatra Neamţ sunt mult mai multe persoane, care şi-au luat angajamentul să nu lase să se aştearnă praful uitării peste cărţile şi peste munca  doamnei Ibrian şi asta mi se pare mie tare grozav, sper să înceapă să scrie cât mai mulţi şi sper să reuşim, cu toţii, să ajungem cu toate aceste informaţii la cât mai mulţi români din ţara şi din străinătate, deoarece doamna Elena Niţă Ibrian este o mare ROMÂNCǍ, care face mare cinste acestei ţări şi ar fi tare mare păcat să cadă şi domnia sa în uitare, aşa cum se întâmplă din păcate prea des în ultimii ani în România, cu mult prea multe dintre valorile româneşti adevărate!