RAW FOOD BACKSTAGE

 După ce am citit comentariile de la postarea precedentă (pentru care vă mulţumesc tuturor mult de tot), mi-am dat seama cât este de important să mai povestesc câte ceva despre începuturile mele cu hrana vie.  Mai ales experienţa   Deliei m-a impresionat mult de tot, sunt tare multe lucruri simple,  care ar trebui spuse neapărat mai întâi de toate.

 După cum probabil ştiţi deja, eu am aproape 4 ani de hrană vie în spate, DAR am  renunţat la zahăr şi la făina albă de peste 10 ani, de circa 9 ani, am renunţat la mărfurile cumpărate care conţineau aditivi alimentari, cu 7-8 ani în urmă, am încetat să mai mănânc carne, iar de aproximativ 6 ani, am renunţat şi la lapte şi la produsele lactate, trecând la un regim vegan de hrană (date aproximative, eu nu mi-am stabilit niciodată o dată exactă, de la xx.yz.200Y nu mai mănânc carne de exemplu, de aceea trecerea a fost întotdeauna foarte fluidă şi fără să se resimtă puternic, dezavantajul este că nu mai pot spune acum cu exactitate, când s-a întâmplat  lucrul respectiv).

  Faptul că eu am citit atât de mult, m-a ajutat enorm să îmi accept şi greşelile şi slăbiciunile, m-a ajutat să nu renunţ după prima cădere (au fost mai multe, dar uşoare) şi  m-a ajutat să nu-mi pierd speranţa, deşi problemele mele cu pielea, nu au dat decât de abia după  UN AN de zile semne uşoare că au de gând să bată în retragere. După aproximările mele bazate pe experienţa acumulată la Alianţa pentru Sănătate din Germania,  peste  95% dintre oamenii care au descoperit hrana vie, nu au reuşit să facă trecerea de la o zi la alta, nu au reuşit să fie direct consecvenţi pe o perioadă mai lungă de timp, nu au reuşit să nu repete greşelile specifice începutului, greşeli pe care le-au comis în principiu aproape toţi, de la David Wolfe până la Markus Rothkranz, de la profesorul Arnold Ehret sau dr. Shelton şi până la Viktoria Boutenko. Bineînţeles că există şi câteva, foarte puţine excepţii, persoane care au reuşit în timp record să înlocuiască cârnaţii şi fripurile cu spanac şi fructe, care nu au mai căzut niciodată în ispita unei mâncări gătite, care au respectat cu stricteţe toate regulile de sănătate, ş.a.m.d. Dar eu v-aş propune să nu ne orientăm  deloc spre aceste câteva persoane de excepţie, ci mai degrabă să privim spre cei mulţi, spre cei care au învăţat ceva, mai ales din  PROPRIILE greşeli, spre cei care încet-încet, cu paşi mici, renunţând treptat la câte un obicei nesănătos,  au ajuns cândva exact  la fel de departe ca şi ceilalţi....

Voi începe ( în curând) să ţin un soi de jurnal cu ceea ce mănânc eu zilnic, dar trebuie să va spun sincer, că în urmă cu aproape 4 ani viaţa mea cu hrana vie şi modul meu de alimentaţie arătau cu totul şi cu totul altfel ca în  ziua de azi. Începând de la cantităţile enorme de alimente consumate într-o singură zi şi ajungând până la combinaţiile absolut nefericite ale unor alimente care nu ar fi trebuit combinate sub nici o formă, începând de la încrâncenarea şi ambitionarea uşor prostească cu care am pornit eu atunci la drum şi până la mustrările enorme de conştiinţă pe care le sufeream la orice pas "pe de lături", nu am ratat  nici eu nimic din eşecurile trăite de cei  mulţi adepţi ai regimului de viaţă cu hrana vie. Aşa cum sublinia şi David Wolfe în cartea sa Sunfood Diet, acum, după atâţia ani, mi se pare şi mie  mult mai important să încerc să  vă conving să apreciaţi şi să vă bucuraţi (şi eu cu voi) de fiecare păsuleţ pe care îl faceţi, să conştientizaţi că fiecare obicei nesănătos la care renunţaţi, fie el (aparent) cât de mic, e un mare pas înainte, contează mult mai mult să fiţi relaxaţi şi deschişi către viitor şi să faceţi ceva, decât să faceţi totul "perfect" dintr-o data.  David sublinia şi că nici nu este aşa de bine să-ţi fixezi direct un ţel de 100% raw food,  deoarece este foarte greu de atins, e mult mai uşor şi mai comod, să începi  mai  mic şi mai modest şi să decizi pe drum, în funcţie de cum evoluează lucrurile în viaţa  fiecăruia dintre noi, cum şi cât de departe mergi.

 Toţi au început cu tot felul de "gourmet creations" complicate şi foarte numeroase de raw food şi toţi au ajuns cândva la plăcerea, mult mai mare, de a muşca pur şi simplu dintr-un fruct cules cu propria mână direct dintr-un copac.....Cum spuneau strămoşii noştri: "nimic nu este nou sub soare"?????
Şi uite aşa, din greşeală în greşeală,  am ajuns şi eu cândva în aceşti patru ani la 100% hrană vie. Câştigul a fost enorm şi s-a meritat tot drumul până aici, am descoperit o stare de sănătate, pe care sincer vorbind  nu o consideram ca fiind posibilă de atins (adică pe mine nu mă mai doare,  nu mă mai înţeapă, nu mă mai ţine, nu mă mai apasă absolut NIMIC,  nu mă mai  îmbolnavesc, am o energie incredibilă, etc. - dar remarc orice mică abatere,  chiar şi 2 curmale consumate peste măsură îmi trag semnalele de alarmă), l-am regăsit pe Dumnezeu, m-am regăsit pe mine însămi, mi-am regăsit sufletul rătăcit,  am atins cumva  iar liniştea sufletească ce-mi aduce aminte de copilărie. Mă întreb de multe ori, cine era domnişoara aceea drăguţică şi slăbuţă, îmbrăcată (cu  foarte multe sacrificii) după ultima modă, care trecea ţoncănind cu pantofii cu toc pe coridoarele unui minister bucureştean.....Şi-mi dau seama cât de puţin mai am eu în comun cu ea şi nu pot să nu mă bucur dintr-o data mult de acest lucru.... Şi de aceea, nu pot încheia acum înainte de a vă povesti ceva din acele timpuri, o povestea care mi-a venit de ieri în cap, probail pentru că de abia acum, după  peste16 ani, i-am înţeles cu adevărat semnificaţia. Într-o zi, era un eveniment deosebit la minister, ori venea o delegaţie, ori era ziua de naştere a unui coleg, nu-mi mai aduc aşa de bine aminte, în orice caz, eu apărusem la birou foarte împopoţănată, cu un costum  tailleur "ultimul răcnet", cu pantofi cu tocuri de cel puţin 7 cm, fardată, coafată,  cu toate celelalte accesorii necesare unei astfel de ţinute. Ziua mea la birou începea mereu cu cel puţin două CĂNI de cafea, ne comandam  toţi bineînţeles cel puţin un pepsi light pe zi (norocul nostru că erau lucuruile aşa de scumpe, că altfel...), ne mai cumpăram şi mai ştiu eu ce prăjituri sau mezeluri, iar  în ziua respectivă a avut loc şi aceea masă festivă, la care cu siguranţă nu am stat eu şi m-am uitat, ci am băgat cele mai mari prostii în mine. Masa s-a terminat, ne-am întors în birourile noastre şi eu am simţit cum încep să mă umflu. Mai întâi am fost nevoită să-mi scot inelele, după care a trebuit să-mi deschid nasturele de la fustă, după care am constatat că pantofii "mi-au rămas" în câteva ore cu cel puţin două numere mai mici!!!!! Mi-am dat seama ca aşa nu ajung în nici un caz acasă şi în disperare de cauză, m-am dus la magazinele de peste drum şi mi-am cumpărat o pereche de espadrile şi aşa am apărut seara la mama acasă, cu fusta descheiată, cu espadrilele care nu se potriveau de nici o culoare cu costumaşul cu care eram îmbrăcată, cu bijuteriile în geantă, după ce mă bătusem aproape în metrou pentru un loc pe scaun, deoarece abia mă mai ţineam pe picioare. Şi acum urmează întrebarea cheie: credeţi că am priceput eu atunci ceva din toată povestea aceasta, că trebuie să-mi schimb radical şi fără întârziere modul de viaţă şi de alimentaţie??? Rapunsul (trist) îl primiţi dacă citiţi începutul postării.......

 De aceea, vă doresc eu vouă acum mult mai multă înţelepciune şi linişte sufletească, căci altfel este tare greu de făcut ceva, egal ce ne propunem. În acest sens, va mai recomand cu mare căldură articolul preotului Iosif Ciolan, publicat de  Natalia, sunt sigură că o să vă placă mult.

Şi pentru că  Markus Rothkranz are un talent deosebit de a convinge lumea, uitaţi şi părerea lui despre plantele din floră spontană: