miercuri, 25 august 2010

URZICA - REGINA NEINCORONATA A PLANTELOR DIN FLORA SPONTANA

Astazi am fost dupa jogging la cules de seminte de urzica si mi-am dat seama, ca am uitat sa va amintesc sa culegeti si voi pentru iarna, sper ca nu e deja prea tarziu pentru Romania (dupa caldurile care v-au topit in vara asta)....
Bineinteles ca nu trebuie sa va spun eu despre urzica, toata lumea o cunoaste, toata lumea o mananca sau face ceai din ea, dar urmeaza acum o intrebare cheie: ati incercat pana acum urzica si in stare proaspata? Din pacate eu nu am ajuns singura la aceasta idee, au trebui sa ma invete nemtii la unul din seminarele de plante salbatice comestibile pe care le-am urmat (desi doamna Ibrian a spus asta dintotdeauna, spre regretul meu, nu am auzit nimic atata timp cat am stat in Romania -  buna doamna  recomanda sa se manace in fiecare zi frunze de urzica si povestea si asa de frumos, ca neavand o gradina mare si dorind totusi sa aiba urzica mereu la indemana, avea plantele puse in ghiveci!). Si pot sa includ urzica, absolut linistita si cu mana pe inima, in lista plantelor deosebit de gustoase, de cand am mancat-o cruda, nici nu m-as mai gandi acum sa mananc mancare de urzici fierte....
Eu adun urzicile fara manusi, am invatat ca daca o apuci de dedesubt (mereu de jos in sus),  nu mai inteapa (carligutele care urzica se gasesc pe partea de deasupra frunzei), culeg mereu varfuri de urzica in plimbarile mele prin natura, le rasucesc bine in mana sub forma unui mic sul, dupa care musc  pur si simplu din el,  deoarece nu mai urzica. Acasa, se poate trece cu sucitorul  de cateva ori incoace si-ncolo peste urzicutele imprastiate pe un fund de lemn  si  nu mai trebuie atunci sa va temeti de intepaturi.
In gradina, eu am trei locuri cu urzici: primul, este locul cu urzicile vesnic tinere, culeg in fiecare zi pentru smoothie, de aceea raman mici, nu apuca nici sa creasca, nici sa faca  flori si seminte; al doilea, este locul in care las plantele sa creasca si sa faca seminte, pe care le folosesc apoi tot la smoothie sau le usuc pentru iarna; iar al treilea loc, este locul naturii, de el nu ma ating deloc, le las sa creasca cum vor ele, nu recoltez  nimic, am invatat ca urzica este hrana principala pentru foarte multi fluturi, care imi incanta apoi, drept rasplata, ochii toata vara... 
Urzica depaseste prin continutul sau de vitamine, minerale si alte substante vitale, de zeci de ori plantele de cultura, le este mult superioara din toate punctele de vedere, curata si intareste organismul uman, vindeca o multitudine de boli, puteti citi AICI mai multe despre continutul deosebit de bogat in vitamine, minerale, aminocizi, etc. si despre efectele terapeutice benefice ale urzicii. 
Se pot manca frunzele si semintele (sunt deosebit de gustoase, incercati si  va garantez ca nu veti fi dezamagiti), dar si radacinile se pot mixa in mancaruri sau bauturi. Dumnezeu, in bunatatea Sa, ne-a pus o mare comoara la dispozitie, aflata cu adevarat la indemna tuturor, pacat ca omul nu vede acest lucru. 
Si uite asa am ajuns eu insa, sa iubesc la nebunie urzica, care va ramane mereu pentru mine, regina neincoronata a plantelor salbatice!!!
(Stiu ca nu are nimeni nevoie de poze, dar ca sa raman in schema inceputa la celelalte plante, le bag totusi.)
Urzica mare (Urtica dioica)
Familie: Urticaceae
Inaltime: 30 - 120 cm
Marimea florii: 30 - 50 mm

Raspandire:
La marginea drumurilor, in gradini, pe terenuri parasite sau cu sol umed, la marginea padurilor.
Große Brennnessel
Weitere Infos: Wikipedia
Fotos: H.Jülicher
Nicht geschützt oder keine AngabenHeilpflanzenicht giftigVI - X
Blüte der Großen Brennnessel
Blüte der Großen Brennnessel
Blatt der Großen Brennnessel
 Zum Vergrößern der Fotos Klicken Fotos: H. Jülicher  
Si el, acest minunat fluturas, nu poate exista fara urzica, ea fiind hrana sa principala!
Tagpfauenauge (Inachis io)

22 de comentarii:

  1. Credeam ca am ajuns in alta parte! Ce mult imi place acum!
    GDC

    RăspundețiȘtergere
  2. Te pup si-ti multumesc, m-a costat toata treaba peste 2 ore de butonat, dar aspectul era inainte intr-adevar de-a dreptul plictisitor...

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau un newsletter trimis la la fiecare aparitie pe site se poate? Ar fi de mare ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumoasa si bienvenita schimbare de casutza.In legatura cu urzicile, eu incerc sa consum ceai dar, nu stiu in ce masura as putea consuma crude.Nu inteapa?Numai acest gand ma sperie.Tu cum ai consumat?

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am fost, sunt si voi ramane din pacate o nulitate in d´ale internetului. Cred ca cel mai usor e sa va inscrieti in dreapta la "Verfolgen" sau la "Regelmäßige Leser" sau sa-mi dati adresa de mail si sa va trimit eu un mesaj (o sa ma uit sa vad daca descopar cum se face automat).

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult Adriana, ma bucur ca-ti place!
    Daca faci urzicile cu mixerul sau blenderul iti garantez 100% ca nu o sa simti nici o intepatura, urzicile dau oricarui smoothie un gust deosebit de placut, mult mai bun ca orice frunza de spanac sau salata.
    Se mai pot rasuci in mana (numai pt. persoanele care stiu sa umble cu urzicile) sau se turtesc cu sucitorul(am explicat pe larg mai sus).

    RăspundețiȘtergere
  7. Stimate Anonym,
    Am tot butonat pe aici, incearcati butonul din dreapta sus "ABONARE", sper sa functioneze.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragă Mimi, ce frumos ţi-ai "îmbrăcat" blogul, îmi place!
    Te invit azi puţin la mine, să-mi dai o mână de ajutor...!

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Mimi,
    As vrea sa te intreb cand se culeg semintele de urzica pt ca as dori si eu anul acesta sa-mi plantez in ghiveci.Cam cat pamant se foloseste ca sa creasca bine? Multumesc, Simona S.

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga Simona,
    Semintele se culeg la sfarsitul verii, cand sunt coapte. Eu nu am plantat in ghivece, dar urzica este o planta asa de modesta si se multumeste cu asa de putin, incat imi imaginez ca nu-i trebuie mare lucur. Probabil ca o galeata (cu gauri la fund), plina cu un pamant bun de padure (luat dintr-un loc in care cresc urzici) este absolut suficienta. Eu m-as duce deja la padure si mi-as lua 2-3 plantute (radacina este taratoare, poti sa rupi o bucatica linistita ca ea asa se intinde) si pamantul si poti te bucuri deja de urzicute.
    Mult succes,
    mimi

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce idee buna, o sa incerc sa ajung in curand intr-o padure sa-mi iau si eu, ca mi-ai facut pofta din modul in care povestesti despre urzici:). Mie-mi plac urzicile gatite cu usturoi, sunt foarte gustoase, insa recunosc ca nici macar asa nu prea le-am consumat, mai mult din lene :(, insa e timpul pt. o schimbare. Vreau sa le consum crude si imi doresc sa incerc si alte plante din flora spontana. Zilele astea am cules macese dintr-un tufis din spatele blocului in care locuiesc (nu stiu cum nu le-am observat pana acum). Baiatul cel mare a fost foarte incantat; le-am pus cu altele pe care le-am cumparat din piata si am facut un nectar de macese delicios :). Toate bune, Simona

    RăspundețiȘtergere
  12. Bravo tie Simona!!! Eu cand eram mica, stiam la Bucuresti pe o raza de 5 km in jurul blocului in care locuiam, toti caisii, corcodusii, piersicii si merisorii.....
    Cu drag,
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna Mimi!
    Ma intrebam daca in luna august mai pot folosi frunzele de urzica din gradina sau trebuie sa astept semnitele de acum si frunzele abia la primavara? Am niste urzici destul de mature in curte si nu reusesc sa aflu daca pot sau nu sa le consum frunzele in smoothie (pe wikipedia scria ca frunzele ajunse la maturitate contin niste cristale daunatoare tractului urinar - si eu deja am mai avut ceva probleme cu rinichii). Multumim mult pentru pasiunea cu care impartasesti cu noi cunostiintele tale! Numai bine!
    Andreea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Andreea,
      Cu mare placere, iti multumesc la randul meu!
      In august se pot culege varfurile (cu frunzulitele mic, care nici nu inteapa deloc) si semintele de urzica si se pot folosi f. bine la smoothie, dupa care poti taia insa macar o parte dintre urzici si ai in nici 2 saptamani frunze proaspete ca in martie.
      Multa sanatate si toate cele bune!
      mimi

      Ștergere
  14. am baut si eu smoothie ca cel descris de tine, o mana urzici, cateva fire de patlagina, marar si coada soricelului.mi-a placut, n-a-ntepat deloc, ma mir c-a baut si copilul, sa vad data viitoare dac-o mai vrea. daca strecor totusi, ceva, ceva tot ramane din vitaminele, etc de la plante?!zic asta mai mult ptr copil, sa fiu sigura ca nu-l refuza.asta-n cazul ca l-o refuza pe cel nestrecurat!

    bun, bun, si-o sa-mi fac. astept urzicile din curte.
    am vazut si-n padure da parca prea aproape de locul unde erau gunoaie! ce oameni,e incredibil s-aunci asa gunoaie in natura cand ai butoi de-ala de pus gunoiul!

    sa mai incerc prin padure, poate ceva mai in inima ei, sa gasesc.

    semintele le-ncerc la vara, habar n-aveam ca se mananca!de-abia astept!

    multumesc ca-mpartasesti cu noi din experientele, cunostintele tale!
    daniela

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna, draga Mimi . Multumim pentru sfaturi . Din fericire noi stam la casa , in oras si avem urzici in gradina . Citeam despre urzici ca nu ar trebui culese de pe langa casa pentru ca ar fi bogate in plumb . Ai idee despre asa ceva ? Se mai spune ca nu pot fi mancate decat pana in data de 23 Aprilie pe paralela 45 N , adica si in Romania pentru ca dupa aceasta data acidul formic devine prea puternic pentru organism . Ma poti ajuta cu un sfat in privinta asta ? Eu am mancat tot anul trecut , pana in iarna . I-am dat si baietelului in varsta de 2 ani cam o data pe saptamana , sper ca nu am gresit prea mult . I-am facut analiza sumarului de urina dupa consumul de urzica si au iesit oxalati de calciu . Analiza i-am facut-o de rutina , nu am vrut sa verific reactia organismului la urzica : ) . Am repatat analiza fara sa pape urzica si a iesit bine .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Direct de langa peretii casei nu as culege nici eu plante. Personal ma indoiesc ca cineva este capabil sa fixeze cu atata exactitate o data pana la care pot fi mancate urzicile.... Si cei de la Alianta pt. Sanatate din Germania si d-na Elena Nita Ibrian recomanda consumul de urzici cat timp sunt de gasit in natura - si eu mananc la randul meu permanent urzici. Eu nu cred ca de la urzici, consumate numai o data pe saptamana, pot aparea probleme de sanatate, dar te incurajez sa faci asa cum simti tu in adancul sufletului tau ca este bine si sa nu tii prea mult cont de parerile unora si altora (inlcusiv de a mea). Medicul nostru pediatru, m-a invatat mereu sa observ mereu copiii cu foarte mare atentie, caci asa se pot vedea mult mai multe decat dupa rezultatele unor analize (el nu le-a facut copiilor mei, care au acum 14 si 10 ani, niciodata analize, dar intr-adevar ei nici nu au fost vreodata grav bolnavi). Eu as da o atentie deosebita si reactiilor propriului corp, daca as simti ca urzicile nu-mi fac bine, as inceta pe loc sa le mai consum, indiferent de parerile specialistilor si expertilor. Numai bine,
      mimi

      Ștergere
    2. Draga Mimi , multumesc din suflet pentru informatii . Din pacate mancam urzici culese de pe langa casa dar cat de curand sper ca ne vom muta langa o padure asa ca vom scapa de problema contaminarii cu plumb , le vom culege direct din padure :) . Eu nu am simtit ca urzicile imi fac rau , dimpotriva , ma simt excelent dupa ce le mananc si abia astept sa mananc din nou , parca ar fi nu stiu ce delicatesa :) Voi culege doar varfurile , am inteles din postarile tale ca asa este bine .
      Spuneai ca nu le-ai facut niciodata analize copilasilor tai si ma bucur sa aud ca nu au fost bolnaviori . Sa-ti traiasca , sa fie sanatosi si fericiti ! Am prins curaj sa nu-i fac nici eu analize baiatelului nostru de 3 anisori . Am vrut sa-i fac analize de rutina dar mi-e teama sa nu-l stresez ,abia a scapat de frica de oameni , in special de doctori si mi-e teama sa nu declansez din nou teama .A avut piciorutele in gips cand era bebe si un medic fara scrupule l-a decalotat fortat , fara acordul nostru . Bine-nteles ca preputul s-a lipit la loc , chinul a fost degeaba . Bietul copil a ramas cu sechele pe o perioada lunga de timp . Credeam ca sunt exagerata daca nu-i fac analize dar m-ai linistit . Atat timp cat e sanatos il las in pace . Cu drag , Camelia

      Ștergere
  16. Foarte frumos articolul. Plin de informatii utile, scris din inima, cu multa caldura si respect fata de mama natura. Felicitari si multumesc pentru lectura deosebita din dimineata aceasta! :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna, eu consum urzicile crude-frunze si seminte. Locuiesc in Bucuresti la curte iar uzicile cresc si se inmultesc natural. Cum sa consumi urzicile in sate cruda am gasit reteta in cartea "Taina Hranei-Retetele Medicinii Isihastrice" de preotul Ieromonah Ghelasie Gheorghe. Iata cum se procedeaza: frunzele crude se spala si se maruntesc cu cutitul pe un fund de lemn. Dupa aceea se muta intr-o farfurioara adanca, peste care se pune ulei presat la rece (eu folosesc) de oricare (masline, porumb, floarea soarelui). Se preseaza cu un pistil (piua) din lemn sau piatra (de la mojar folosit in farmacii) dar se gasesc la orice supermarket. Se amesteca bine urzica cu ulei astfel ca aceasta devine moale si foarte important NU mai inteapa/ustura. O puteti condimenta cu putina sare. Succes,
    Simion

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna, eu consum urzicile crude-frunze si seminte. Locuiesc in Bucuresti la curte iar uzicile cresc si se inmultesc natural. Cum sa consumi urzicile in sate cruda am gasit reteta in cartea "Taina Hranei-Retetele Medicinii Isihastrice" de preotul Ieromonah Ghelasie Gheorghe. Iata cum se procedeaza: frunzele crude se spala si se maruntesc cu cutitul pe un fund de lemn. Dupa aceea se muta intr-o farfurioara adanca, peste care se pune ulei presat la rece (eu folosesc) de oricare (masline, porumb, floarea soarelui). Se preseaza cu un pistil (piua) din lemn sau piatra (de la mojar folosit in farmacii) dar se gasesc la orice supermarket. Se amesteca bine urzica cu ulei astfel ca aceasta devine moale si foarte important NU mai inteapa/ustura. O puteti condimenta cu putina sare. Succes,
    Simion

    RăspundețiȘtergere