O călătorie dincolo de timp și spațiu

Este puțin trecut de ora cinci jumătate și încet-încet se crapă de ziuă. Chiar dacă soarele este încă ascuns după dealurile care înconjoară satul, el scaldă deja totul într-o lumină caldă și blândă.

  Domnește o liniște de vremuri străvechi. Se aud din depărtare doar zgomotele naturii: păsărelele ciripesc vesele, cocoșii cântă mândri, și din când în când, mai latră câte un câine. Și berzele care și-au făcut cuib alături, pe clădirea școlii, tocmai se trezesc încet-încet și încep să clămpăne, să își povestească lucruri importante pe limba lor berzească, limbă pe care eu o aud aici pentru prima oară în viața mea.

Nu este nici spectaculos, nici ieșit din comun; te simți doar ocrotit si parcă te afli la începutul plin de pace și armonie al lumii.

Dar treptat linistea dispare tot mai mult, se aud porțile deschizându-se și tropot de copite, din toate curtile apar oameni și animale. Caii, vacile și caprele oamenilor ies din curți și se indreapta agale pe drumul satului înspre pășune. Unele au clopote la gât, al căror sunet umple  aerul curat și proaspăt cu cea mai frumoasă muzică pe care mi-aș putea-o eu imagina la ora aceasta.

Stau la fereastră, fac fotografii și mă simt ca într un vis. Îmi vine în minte bunica și vremea copilăriei mele pe meleagurile moldovenesti. Și pe-atunci auzeam aceleași sunete, lumina era la fel de blanda și de caldă, iar aerul avea același miros grozav de fân, flori si pamant reavan. Au trecut de-atunci aproape 40 de ani. Acum mă aflu în Transilvania, într-un mic sat numit Viscri (Deutsch-Weisskirch) și îmi petrec vacanța într-o veche casă săsească, cu pereți groși din cărămizi de lut și cu ferestre simple de sticlă. In camera de alături, copiii mei dorm încă, dar deseară, când se vor întoarce vacile de la păscut vor fi și ei prezenți în drum, vor alerga emoționați în jurul animalelor pașnice, și se vor minuna tare de tot ce este în jurul lor, cu toată inocența si puritatea sufletelor lor de copii.

Seara este mereu cu totul altfel ca dimineața, când se crapă de ziuă. Tăranii stau toți în fața porților deschise și își așteaptă animalele care vin singure acasă de la pășune. Și toți turiștii, care au așteptat parcă numai  acest moment întreaga zi, stau la rândul lor la marginea drumului. Peste tot sclipesc blitzurile aparatelor de fotografiat și totul este  zgomotos, colorat și prăfuit. Căci sosirea ciurdei  în Viscri, a depăsit deja de foarte mult timp granițele satului....

Copiii mei așteaptă seara impreuna cu mine până când animalele intră în curți și apoi mergem peste drum la tante Paraschiva: la muls! Pe vacă o cheamă Iuliana și eu trebuie să mă minunez în fiecare seară de blândețea și de bunătatea ei. Stă liniștită și calmă, rumegă si lasă copiii să se apropie de ea, așteaptând  doar răbdatoare să fie mulsă. Laptele proaspăt muls nu le place deloc copiilor, însă mulsul, contactul atât de intim cu animalul, este pentru ei o experiență unică, minunată, despre care mai povestesc chiar și în ziua de azi în Germania - fără să fi pierdut mult din entuziasmul de atunci..

Si plimbarea cu căruța este tot sus de tot pe lista copiilor de evenimente faine. Luci, omul din sat care ne-a dus prima dată cu carul,  i-a lăsat să o mâne și ei pe Doina, iapa lui, la fel de blândă și de linistită ca cele mai multe dintre animalele pe care le-am întâlnit noi aici în sat. Și acest lucru mai este încă povestit în Germania și sunt la fel de mândri că pot conduce si ei căruța! Am mers vreo 3 ore în jurul satului, când prin pădure, când printre câmpuri - țăranii au cosit iarba cu coasele și au cărat-o în grămezi mari cu căruța sau au făcut căpițe, până sus pe deal, iar mirosul si culorile sunt de vis!

 

Pe drum, am mai oprit de câteva ori să se odihnească Doina și, la fel ca și ea, m-am năpustit și eu pur și simplu pe pajiștile înflorite. Florile, plantele, ierburile erau asa de înalte si faceau câmpurile atat de minunat colorate și de pline de viață! Și în ciuda vremii secetoase, plantele erau uimitor de pline de sevă și fragede. Multe dintre ele îmi sunt bine cunoscute din Germania, de unele îmi amintesc vag din copilărie, dar mai sunt încă atâtea plante pe care parcă nu le-am văzut niciodată pana acum.....

Mai târziu, în sat, am aflat de John Akeroyd, un cunoscut biolog din Anglia, care a descoperit aici plante foarte rare. El a scris entuziasmat în cartea sa, că aici, pe un singur metru pătrat de pajiște, a putut număra 105 specii de plante și insecte! A avut ocazia să  arate aceste plante, devenite rare sau chiar dispărute în Europa Centrală si de Vest, prințului Charles, cel care de mult timp a descoperit deja farmecul acestei regiuni, învățand să-i iubească unicitatea într-atât de mult, încât s-a implicat activ ani în șir pentru salvarea satelor din Transilvania și a înființat chiar și o fundație în acest scop.

 

Dar nu e nevoie să mergi prea departe pentru a găsi plante minunate în Viscri. În vechea curte a cetății, până la care ajungi pe jos în câteva minute, cresc foarte multe plante. Câini care umblă peste tot sunt și în Viscri - dar nu, nu în lesă ca la București, aici lumea îi lasă liberi prin sat peste zi - și la fel se întâmplă și cu cârdurile de rațe, gâște, curci, găini, toate cu puii lor, dar până sus la cetate nu prea ajung animalele, de aceea, aici toate plantele sunt curate și fără prea mult praf, căci aici nu mai este circulație deloc. Iar iarba nu este tăiată prea scurt, este încântător de verde, moale și mătăsoasă, se simte ca un covor persan sub picioarele goale.

 

Oamenii de aici sunt liniștiți, cumsecade și tare prietenoși. Sunt foarte multe persoane în vârstă care au o înțelepciune simplă și profundă și o înțelegere uimitoare a vieții. Discuțiile cu ei au fost adevarate comori pentru sufletul și mintea meu.

 

AICI articolul despre Tante Sara, femeia care a marcat profund destinul acestui sat, care este in principiu destul de izolat, si careia i se datoreaza intr-o foarte mare parte  dezvoltarea fantastica a satului.

Tante Sara - Foto: Mirela si Angela

În Viscri, e ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Găsești aici o lume care în Germania de exemplu, a dispărut demult. Și totuși, aparențele înșeală.... Ceea ce profesorul dr. Probst, numește atât de plastic “Cocalizarea”, este din pacate și aici, în Viscri/România în plin avânt. În fiecare zi poți percepe câte puțin apusul acestei lumi minunate. Cresc munții de gunoaie. Mai demult rămâneau doar resturi biodegradabile, dar acum nu se mai știe încotro cu toate ambalajele colorate, bateriile, uleiul de motor și multe altele. Micul producător este si aici, la Viscri, ca peste tot în lume îngrădit de marile concerne, iar în România contribuie la această constrângere și noile norme europene. Omenia este tot mai mult uitată: “a avea” sau “a fi” .... Vechile valori pălesc din ce în ce mai tare, sunt ignorate tot mai des  sau sunt înlocuite mult prea repede si cu prea multă ușurintă de cele moderne.

 

În Viscri, în prezent, puțini sunt cei care au o mașină sau un tractor – tot cu calul este lucrat câmpul, tot cu el sunt aduse lemnele de la  pădure și tot cu el se circulă până la oraș. Deoarece nimeni nu își permite să cumpere semințe scumpe sau îngrășăminte chimice, aici se practică de fapt exact permacultura și cultura bio (de care se fac altfel mare caz prin mediile europene), cum au făcut dintotdeauna strămoșii noștri! Autarhia/autosustenabilitatea, atât de teoretizată în lume, este în satele din România încă o realitate cotidiană. Dar oare până când se va păstra?

Mihaela Walter, - Viscri, iulie 2009, articol aparut in nr. 4/2010 al revistei Natürlich leben, traducerea Mirela din Medias (careia ii multumesc din toata inima).

Ceaiul familiei noastre

Bunicul meu, preot ortodox si om cu suflet tare bun, aduna toata vara diferite plante de ceai, pe care le usca si le punea fara sa le marunteasca prea tare (astfel incat sa mai poti recunoaste iarna care este urzica si care este galbeneaua - in caz ca e nevoie de un ceai dintr-o anumita planta) in saculeti de panza. 

Eu nu l-am cunoscut pe bunicul, dar mama, care aduna in copilarie impreuna cu el plantele, mi-a povestit multe si mie de mica, pe cand aduna si ea la randul ei plantele impreuna cu mine, cand mergeam pe coclaurile Moldovei copilariei ei. E oare de mirare ca si eu fac acum la fel???

Ati observat cat de frumoase sunt florile de busuioc?

Sau cele de cretisoara??

Plantele proaspat culese - adun toata vara,  pe masura ce infloresc diferitele plante, si de cate ori mai adaug plante noi in saculete, de fiecare data mai amestec totul bine cu mana.

Plantele  la uscat, pe pervazul ferestrei.

Plantele uscate, le pun in saculeti de panza si le pastrez peste iarna in camara (numai o punga o tin la indemana in bucatarie)

Goltis - mergand prin viata cu inima deschisa

Goltis a fost pentru mine revelatia anului 2012. Definitiv! Am invatat enorm de la Goltis si de la oamenii din jurul lui, totul este din pacate imposibil de "dat mai departe" in postari pe un blog, invatatura sa este mult prea complexa. "Secretul" este clar ca buna ziua, de o logica pur si simplu dezarmanta, usor de aplicat in viata de zi cu zi. Nu necesita echipamente si ustensile speciale, nu trebuie sa ne cumparam sau sa ne procuram nimic. Nu ia timp mult. Se poate integra perfect in viata oricui, indiferent de punctul personal de pornire si de problemele specifice ale fiecarui om (sanatate, varsta, conditie fizica, stare psihica, etc.). De aceea, va invit pe toti sa incercati sa-l cunoasteti, sunt absolut sigura, ca el va reusi sa aduca si in viata VOASTRA, macar o briza de fericire.....

Duminica am fost la primul meu seminar la care am putut invata baza sistemului holistic de insanatosire conceput de Goltis - TOTUL incepe cu "inima deschisa"... 

Mai jos, un text scris de Kornelius Stofast, antrenorul Goltis la care am facut eu seminarul. Textul, deosebit de frumos, scris cu sensibilitatea  aparte a "sufletului rus", a fost tradus de Mirela din Medias, un om care a aflat deja de mai mult timp "secretul" inimii deschise si pe care, binecuvantata si norocoasa cum sunt, Dumnezeu mi l-a scos in cale, ca sa lumineze si viata mea cu soarele din sufletul sau (iti multumesc mult, draga mea Mirela!).

Vindecarea trupului 

- de Kornelius Stofast -

Pentru a păstra corpul sănătos avem de urmat doar 5 reguli în viața noastră:

-      -  inima deschisă,

-     - exercițiile fizice,

-     - alimentația sănătoasă,

-     -  postul alimentar,

-     - călirea organismului.

În această primă parte vom vorbi despre primul punct „Inima deschisă“

Inima deschisă este o stare naturală, în care omul trăiește în armonie cu firea sa.

Inima deschisă este modul de a privi lumea cu ochii unui copil, care vede totul cu admirație. Un copil care vede orice om, orice ființă, ori fir de pai, fără prejudecata și fără frica ce pot apărea în cursul vieții noastre, ca urmare a experientelor dureroase.

"Inimă deschisă” este partea principală, filozofia și viziunea asupra lumii a acestei metode si reprezinta capacitatea de a vedea și simți scânteia divină în fiecare persoană. Abilitatea de a trăi în lume și de a iubi cu adevarata intraga lume. Aceste lucruri sunt ceea ce se află în spatele cuvintelor. Acestea sunt gândurile și emoțiile, acestea sunt motivele și acțiunile, toate acestea reprezinta vocea sufletului. Este capacitatea fiecaruia de a-și înțelege scopul și de a-l trai in proprria viata."

- Goltis -

Când un om are inima deschisă, se poate privi pe sine și poate privi viața sa cu iubire. Toate întâmplările vieții sale curg prin inima lui și se colorează în toate culorile curcubeului. Când avem o inimă deschisă, rămânem liniștiți în interior, chiar și în medii neprielnice. Dacă ne ferim sau refuzăm să acceptăm ceva, dacă simțim frică sau neîncredere, dacă ne simțim neajutorați sau ne urâm pe noi înșine, atunci vom fi nefericiți și în compania celor mai buni prieteni, într-o atmosferă plăcută și în împrejurări favorabile. Doar deschiderea inimii influențează starea de fericire la care aspirăm cu toții.

Inima deschisă înseamnă că atunci când ne interesează o persoană, nu ne uităm la aspectul exterior, ci recunoaștem natura sa interioară, pe care cu toții o purtăm, esența divină.

Nu este important dacă omul este sărac sau bogat, alb sau negru, copil sau vârstnic, bun ori rău. Dacă îl privim cu iubire, ne va răspunde acea parte pe care noi o avem în comun. Atunci se întâmplă minuni. Cineva care era împotriva noastră ne oferă deodată prietenia. Șeful - o mărire de salariu. Un funcționar ne va prelucra repede documentele. Și toate aceste mici miracole se întâmplă pentru că l-am privit pe semenul nostru cu inima, am recunoscut divinitatea din el. El se deschide în fața noastră, îsi amintește de Sinele Superior, simte că i se întâmplă ceva plăcut, învăluitor.

În viața fiecărui om apar situații conflictuale. Amintiți-vă imediat de inima deschisă! Priviți-l pe cel din fața voastră fără prejudecată și încercați să înțelegeți de ce se poartă așa și nu altfel. Adesea oamenii reacționează ca urmare a fricii, a dezamăgirii sau a vinovăției. Când încercăm să întelegem de ce un om reacționează într-un anumit fel, ne deschidem inima. Și așa se întâmplă cu orice persoană pe care o întâlnim. Întotdeauna este posibil să înțelegem și să privim situația din punctul de vedere al celuilalt, să ne punem în situația lui și să ne imaginăm cum ne-am purta noi în acel caz.

De multe ori, doar încercarea de a ne pune în locul celuilat poate să atenueze antipatia ce o simțim pentru el. În timp ce facem acest lucru pentru a spori înțelegerea, ne deschidem inima intr-atât încât putem percepe natural fiecare persoană așa cum este cu toate neajunsurile sale: “Așa este el. Așa s-au potrivit împrejurările vieții sale.” În clipa în care privim o situație din punctul de vedere al celuilalt, conștiința noastră se extinde și când acceptăm în inima noastră concepțiile sale despre lume, inima ni se deschide.

Dacă primim toți oamenii, unul câte unul, în inima noastră și îi acceptăm așa cum sunt, fără să criticăm lumea văzută de ei, într-o zi vom ajunge să cuprindem toată lumea în inima noastră și să ne împlinim rostul vieții pe Pământ.

Cu inima deschisă veți rămâne liniștiți, fericiți și pașnici fără să fiți afectați de atitudinea negativă a celorlalți. Veți fi pe cât de sănătoși, pe atât de joviali. Cercul vostru de prieteni se va lărgi. Viața voastră va fi tot mai fericită. Nu considerați că răbdarea și toleranța sunt manifestări ale slăbiciunii! Acestea sunt semnele tăriei, ale puterii unei inimi deschise.

 Universul răspunde inimii deschise cu un flux de grație și abundență. Este un efect vindecător. Pacea, armonia revin în relațiile cu ceilalți  și visele se împlinesc.

Un bun exercițiu pentru deschiderea inimii putem învăța de la strămoșii noștri: imaginați-vă că aduceți bucurie și noroc altor oameni și le alinați suferințele. Partea cea mai importantă a acestui exercițiu este aceea de a ne întări puterea interioară și curajul inimii deschise.

Inima deschisă poate face minuni:

-        -   aduce  oamenii împreună;

-     -  Indeplinește vise. Rezonăm cu Universul vibrând cu frecvența Iubirii. Ne amintim cine suntem cu adevărat. Ne simțim în elementul nostru. În siguranță. Simțim frumusețea și armonia interioară;

-       -  ne conectează la un izvor de energie tămăduitor pentru trup și suflet."

Maria Montessori - Taina copilariei

Problema sociala a copilului in Romania anului 2012 mi se pare mai acuta ca oricand, m-am lovit permanent de ea in discutiile pe care le-am purtat in Romania cu rudele si prietenii, pe blog, pe Facebook, in parc, s.a.m.d. Sunt enorm de multe de spus, doresc de aceea sa dau mai bine cuvantul unei mare doamne, care a fost cu mult inaintea timpului in care  a trait si care este printre putinii oamenii care au reusit sa descifreze "taina copilariei". 
Mai jos, cateva citate din cartea Mariei Montessori "Taina copilariei" (lectura obligatorie pentru parintii constienti; dupa parerea mea scrierile clasicilor Motessori-Steiner-Dreikurs sunt de mii de ori mai bune ca toata literatura moderna din domeniul pedagogiei - ca sa nu mai spunem ca oricum stau la baza tuturor lucrarilor noi, autorii moderni multumindu-se de cele mai multe ori doar sa "perieze" intr-un limbaj modern teoriile consacratilor - ca in multe alte domenii de altfel, nu credeti (Vreme trece, vreme vine,/Toate-s vechi si noua toate,)???), editie in limba romana din anul 1938 (de aceea si limbajul fermecator - insa de ce Maria Montessori este atat de putin cunoscuta in Romania, in ciuda faptului ca a fost tradusa de atata timp, este pentru mine de neinteles?!).

"Copilul este fiinta omeneasca cea uitata de societate, mai mult, de insisi aceia care il iubesc, care i-au dat si-i pazesc viata. Nu e copilul tulburatorul adultilor, inglodati in afaceri din ce in ce mai urgente, mai repezi? Pentru copii nu e loc in casele din ce in ce mai stramte ale oraselor moderne in care se aglomereaza familiile. In strada nu e loc pentru ca vehiculele se inmultesc, iar trotuarele sunt intetite de lume grabita. Adultii n-au timp sa se ocupe de ei, caci sunt zoriti de lucru si pleaca de acasa, si tatal si mama. Cand nu se gaseste lucru, mizeria ii taraste si pe ei, impreuna cu adultii. Dar si in familile de conditiuni bune, copilul bogat este exilat in camera copiilor, lasat in grija unei persoane straine, platite si nu ii este ingaduit sa intre in camerele rezervate pentru cei care i-au dat viata. Nu exista refugiu unde copilul sa poata simti ca sufletul lui e inteles, unde activitatea lui sa nu fie stanjenita. El trebuie sa stea in tot locul nemiscat, sa nu se atinga de nimic, pentru ca nimic nu este al lui, totul este proprietatea adultului: tabu pentru copil."

"Starea copilului e ca aceea a unui om lipsit de drepturi civile, fara ambianta proprie, un extra-social pe care oricine il poate trata fara respect, il poate palmui, pedepsi si bate, ca in virtutea unui drept natural: dreptul de adult." 

"Adultul crede ca el ar fi plasmuitorul copilului, fauritorul vietii lui sufletesti; crede ca poate savarsi din extrerior o opera creatoare, dand stimuli, directive si sugestii spre a dezvolta in copil inteligenta, sentiment si vointa. Adultul si-a atribuit o putere aproape dumnezeiasca, a sfarsit prin a se socoti Dumnezeul copilului si a gandi despre sine, cum scrie in Geneza: "Eu voi crea omul dupa chipul si asemanarea mea". Ingamfarea a fost intaiul pacat al omului; aceasta substituire a omului in locul lui Dumnezeu a fost pricina caderii sale. De fapt, daca un copil are in sine cheia propriei sale taine, daca are un plan sufletesc si directive de dezvoltare, acestea trebuie sa fie in el potentiale si extrem de gingase in sfortarile lor de implinire. Interventia grosolana a individului adult, volitiv si ametit de puterea lui inchipuita, poate nimici aceste planuri sau poate devia infaptuirile ascunse; adultul poate sterge planul dumnezeesc, inca de la inceput si, in felul acesta, din  generatie in generatie, omul se indeparteaza tot mai mult de ceea ce ar trebui sa fie."

"Copilul e inceputul vietii adultului, mai mult el l-a creat pe adult. Binele si raul din adult sunt in stransa legatura de dependenta cu viata copilului in care a crescut. Copilul e omenirea viitoare intreaga, dar e si rodul nostru. Asupra lui au cazut si in el s-au intiparit toate greselile noastre, el poarta pecetea nestearsa a ratacirilor noastre. Noi vom muri, dar copiii nostri vor purta in sine urmarile raului prin care le-am deformat pentru totdeauna sufletele. Si lantul este continuu si neintrerupt."

Voi ce faceti ca sa iesiti din acest cerc vicios????

Viscri, mai incape indoiala?????

Atelierul de lut al familiei Walter

Am plantat deja pomi si in Belgia!

UPDATE: Domnul profesor Marcel Capraru a tradus si reeditat cartea, dar are si alte carti minunate, le puteti achizitiona acum direct de la domnia sa, contactandu-l pe contul sau de pe FB: https://www.facebook.com/marcel.capraru.