Cate se pot intampla intr-un singur an de zile

In urma cu un an, m-am hotarat sa "trag linia" si sa fac o socoteala intermediara a vietii mele cu hrana vie. Succesul postarii (AICI este postarea) a lasat mult de dorit (ca de altfel si succesul acestui intreg blog), din contra am fost atacata masiv, mi s-a reprosat ca m-as "lauda", ce atata vorbaraie bla-bla-bla, cand de fapt totul tine de gene, ele fiind in realitate cheia sanatatii si formei mele fizice, meritul personal putand fi considerat ca si inexistent sau cel mult neglijabil.

Dar dovada clara ca genele nu joaca decat un rol SECUNDAR, nu a intarziat sa soseasca prompt, din pacate nu am mai avut eu timp (si putere) sa povestesc. Acum veni insa momentul, sa ma pun iar pe treaba.

Dupa cum bine stiti, tot cam in urma cu un an, a inceput istoria mutarii mele din Germania, cu catel (iepurasi) si purcel (porcusori de Guineea), in Belgia. Am lichidat o viata de 16 ani, o casa, o existenta cladita in 7 ani de zile in acelasi loc, o intreaga gospodarie, in nici 3 luni. Si am luat-o de la zero, intr-un loc in care nici macar limba nu o cunosc (flamanda - olandeza). Acum, privind inapoi, rasuflu usurata ca acele timpuri au trecut, caci au fost poate unele dintre cele mai grele luni din viata mea: si cele de dinainte de mutare si cele de dupa. Acomodarea nu a fost usoara, acasa tot nu ma simt aici nici acum, visam de fapt cu totii la ziua cand ne vom muta din nou de aici..... Ei, tot e bine ca macar avem la ce visa! 

Curcubeul vazut din balconul fostei noastre case din Germania

Apusul soarelui in Belgia, desi casa este foarte frumoasa, mie imi lipseste enorm "salbaticia" din Germania.

 "Stress" a fost cuvantul la ordinea zilei in toate aceste luni. M-am trezit dintr-un paradis bio-ecologic, intr-un loc unde lumea nu are nici un interes si nici intelegere pentru asa ceva. De unde cumparam numai de la taranii bio cu care aveam relatii de prietenie si care imi faceau intotdeauna marfa exact dupa dorintele mele (legumele si fructele nespalate, culese cu putin timp inainte de a le lua eu, cerealele in saci mari de hartie, etc.), m-am trezit dintr-o data pusa in fata faptului de a fi nevoita sa-mi fac cumparaturile la Carrefour&Co! Despre diferenta de calitate nu cred ca este necesar sa mai vorbesc, dar totusi eu nici astazi nu pot pricepe, cum oameni in Romania, care STIU (sau ar trebui sa stie) ce inseamna produse de calitate si cu gust, pot cumpara de la super-market-uri legume si fructe, doar pentru ca sunt "bio" (se pare ca foarte multi tot nu au auzit de bio-fotoni si de cercetarile unor mari oameni de stiinta, reprezentativ fiind in acest domeniut desigur prof. Fritz Albert Popp si tot nu au priceput ca intr-un morcov bio de exemplu, purtat mii de kilometri prin Europa, nu mai este mare lucru, substantele vitale sunt definitiv pierdute)!!
Ca niciodata, a fost in Belgia o iarna grea, astfel incat saptamani la rand nu am gasit nicio planta din flora spontana in afara catorva frunze prapadite de mur, in gradina noastra super-perfecta nu aveam nimic-nimicut!

De la o zona cu un aer de o calitate exceptionala (dupa Marea Nordului si Zugspitze, Hunsrück ocupa locul trei in ceea ce priveste puritatea aerului in Germania) si dintr-un sat de 1000 de locuitori m-am trezit propulsata la marginea unui oras mare, in Belgia, unde densitatea oamenilor pe metru patrat este oricum mult prea mare, iar calitatea aerul, apei si a solului lasa foarte mult de dorit (foarte poluate, chiar si in Ardennes).

Dintr-un cerc minunat de prieteni (multi sunt pentru mine ca si rude), cu aceleasi preocupari pentru o viata sanatoasa ca si mine, m-am trezit singura cuc: rara avis raw vegan!

Fotografii de la intalnirile grupei noastre de sanatate.

 Nici pentru copii nu a fost deloc usor sa schimbe scoala (aici in limbile engleza si franceza), sa-si recladeasca la randul lor un nou cerc de prieteni si de preocupari. Iar eu a trebuit sa fiu de trei ori mai puternica in tot acest timp pentru a ne sustine pe toti, nu am putut luni de zile sa-mi arat deschis ingrijorarea, tristetea si, adeseori, chiar disperarea, pentru a nu lasa sa ne ajunga frica, care ne-a dat in tot acest timp tarcoale si s-a aflat mereu in preajma noastra.
Dar, asa cum bine spunea domnul Shakespeare, "All's Well That Ends Well", ne-am regasit cu totii cat de cat, ne-am invatat intr-o oarecare masura si cu obiceiurile belgiene si cu mentalitatea lor si cu modul lor de a se purta (primele zile de condus aici au fost pentru mine de cosmar - dar tot raul spre bine, acum m-as incumeta sa merg si pana in Romania cu masina, ceea ce in Germania, nici prin cap nu mi-ar fi trecut!), copiii vorbesc deja cursiv limba engleza si lucreaza acum cu multa harnicie la franceza si flamanda (pe care incearca sa ma ajute si pe mine sa o invat, pentru ca eu nu am timp sa merg la cursuri), sotul meu e multumit ca noi suntem multumiti si ca ne poate oferi lucruri pentru care altii probabil s-ar da si peste cap ca sa le aiba (de care eu, sincera fiind, nu am nevoie, dar acum, pot eu sa-i stric omului bucuria?), eu am gasit de la leurda pana la coarne cam toate plantele importante pentru mine in apropiere, mi s-a publicat deja si un  articol in limba engleza (greu mi-a venit sa-mi scot si limbile straine de la naftalina, din sertarele mintii in care stateau de atatia ani nefolosite si bine-mpachetate) si cam tot asa mai departe.

Dar revenind la punctul de plecare (mi s-a reprosat de multe ori ca fac prea multe paranteze si ca incep de la Adam si Eva - dragilor, imi pare rau, aveti dreptate, dar altfel nu pot sa fac!), nu vi se va parea  absolut normal daca v-as spune ca deja din luna martie am constatat ca m-am umplut de par alb (deci genele au stiut ca pana la 43 de ani trebuie sa fiu bruneta si de-abia de la 44 trec pe alb sau care ar fi explicatia?)? Poate fi de mirare ca am slabit si ca mi-am iesit complet din forma?  Nu este clar, ca in aceste conditii nu am mai fost in stare sa-mi pastrez starea psihica exceptionala de care beneficiam de cativa ani buni? Poate fi suprinzator faptul ca si parodontoza, artroza si alopezia au dat iar ceva semne slabe de viata? Chiar m-am mirat ca nu am racit sau ca nu m-am imbolnavit serios.

Cred ca am spus de sute de ori ca hrana NU este totul, omul nu este numai trup, trebuie sa ne ingrijim de toate laturile fiintei umane, iar realitatea nu face decat sa confirme iar si iar acest lucru. 
Toate aceste aspecte cumulate, aspecte determinante ale starii de sanatate, m-au dat cativa pasi buni inapoi. Si uite asa a primit  draga mea "hrana vie" din nou sansa  sa-si demonstreze inca o data puterea de neinchipuit (pentru unii), ajutandu-ma fara probleme sa revin destul de repede pe linia de plutire. La sfarsitul iernii, mi-a devenit foarte clar ca o alimentatie cu produse bio din  super-market este o alimentatie care aduce inevitabil cu sine carente, acestor legume si fructe lipsindu-le substantele  vitale (chiar credeti ca se poate mentine viata intr-un castravete tras in folie de plastic sau in rosiile care nu au vazut in viata lor o raza de soare?), asa ca in lipsa de altceva mai bun am comandat la Orkos. Cautarile mele nu au ramas insa fara succes, am gasit la numai cativa kilometri de mine un taran bio din convingere (de la permacultura si pana la homeschooling, de la alimentatia sanatoasa si pana la refuzarea vaccinarii suntem la unison), am descoperit piata din Louvain si o asociatie a oamenilor cu dizabilitati care practica agricultura bio, am aflat incet-incet unde sunt toate magazinele bio din apropiere. Am facut zeci de kilometri cu bicicleta in cautarea unei bucatele de padure lasata de oameni in plata Domnului si bineinteles ca exista asa ceva, chiar si in Belgia - eu am reusit sa o gasesc pe cea mai aproape de mine, plina de leurda, grausor, usturoita, urzica, ciubotica cucului, papadie si alte minunatii! 

O noua interpretare belgiana a Scufitei Rosii

In martie, la plaja, fiul meu in costum de baie si maieu. Atat de aproape de mare nu am locuit niciodata, si desi dupa parerea mea Marea Nordului nu se apropie nici pe departe de Marea Neagra, decat deloc, tot e bine si asa....

  In Belgia am descoperit rucola salbatica, o planta care in Germania mi-a scapat si care este o adevarata comoara (creste saraca si in crapaturile asfaltului in mijlocul orasului Bruxelles)-

Ne-am culturalizat, ne-am socializat, ne-am plimbat, ocazii cu care am descoperit cu mare bucurie, cat sunt eu de norocoasa ca NU sunt printesa, vedeta sau mai stiu eu ce personalitate, ca nu ma sponsorizeaza nimeni (in afara de sotul meu), avand astfel posibilitatea de a spune numai ce gandesc, de a da mai departe numai lucrurile in care cred cu adevarat, de a fi EU. Caci cati oameni isi permit in ziua de azi sa fie ei insisi?

Dar, vorba lunga, saracia omului, trec acum la concuzii. De cateva luni, reusesc sa practic iar cu consecventa 100% hrana ancestrala (Urkost), adica o hrana vegana cruda neprelucrata (sau doar foarte putin prelucrata mecanic) cu multe plante din flora spontana, asa cum am invatat la Alianta pentru Sanatate de la Franz Konz. Ma simt iar foarte bine, aproape cum ma simteam in Germania, am inceput sa ma trezesc din nou dimineata la ora 4 (fara ceas), ceea ce este pentru mine un semn foarte bun. Parul alb a inceput sa-si recapete culoarea (am fire care sunt albe la varf si 3-4 centimetri de la radacina din nou negre - deci revenind la gene, inca o data va rog, cum era chestia cu genele si parul alb???). Genunchiul a incetat sa mai scartaie, iar gingiile s-au linistit la randul lor. Am inceput sa practic iar cu regularitate sport (il recomand mai depate cu cea mai mare caldura pe Goltis). Il recitesc cu acelasi entuziasm pe Anthony de Mello si incerc sa ma bucur de fiecare clipa pe care o petrec aici, la urma urmei, are si viata la oras farmecul ei. Pentru ca stau zilnic mult in masina, ascult multa muzica, desigur in primul rand Mozart, dar si Nena, Tudor Gheorghe si multi alti oameni talentati, multumesc lui Dumnezeu ca lumea e plina de ei; nici CD-ul cu Louise Hay nu-mi lipseste din masina, caci si ea mi-a luminat multe dimineti innegurate in toate lunile acestea. 
Mi-am comandat in Germania o multime de carti, mi-am comandat in Romania o multime de carti si acum le astept cu drag si ma bucur de ele cum rar am stiut sa ma bucur de ceva in tineretea mea. 
I-am cumparat fiicei mele pian, acum abia astept sa fie livrat, ca sa-mi scot si eu si partiturile si digitatia de la naftalina (am facut o curatenie grozava in mine si in jurul meu!) si sa reincep sa cant la pian.
Am planuri multe si frumoase, va astept mereu cu drag si cu inima deschisa si ma bucur mult daca ma-nsotiti!