Din comorile doamnei Elena Nita Ibrian - o carte de suflet, din suflet si pentru suflet, de Luana Mimi Walter

 Biserica ortodoxa a stabilit foarte multe zile de post pe an, datorita carora, daca le-am respecta, ne-am putea ridica mult. Si la propriu, si la figurat, caci asa cum am demonstrat in nenumarate postari de pe acest blog, simpla schimbarea a modului de alimentatie poate duce practic la un adevarat salt cuantic nu numai in planul fizic, ci si la nivel spiritual, sufletesc, mental si emotional. Pentru multi oameni, odata cu hrana vie, incepe si o noua viata. Nimic nu este de la sine inteles in viata, iar vindecarea este INTOTDEAUNA o revarsare a harului lui Dumnezeu, o binecuvantare si o favoare divina. De aceea, multi oameni, care se reintorc in viata practic de pe marginea mormantului, vad dintr-o data viata cu adervarat asa cum este ea de fapt, o adevarata MINUNE, invata sa se bucure de fiecare noua zi primita in dar, indiferent de incercarile si provocarile cu care suntem cu totii confruntati in viata de zi cu zi, reusind si sa vada frumusetea care se gaseste intotdeauna in spatele TOTULUI. Contactul cu natura, cu ceea ce Natura ne daruieste, este esential pentru o viata sanatoasa. Natura ne pune masa, fara ca sa trebuiasca sa facem ceva pentru aceasta, noi trebuie doar sa ne asezam la masa si sa ne bucuram ca suntem niste privilegiati. Iar prin intermediul plantelor din flora spontana se restabileste contactul cu natura si identificarea cu ea, refacandu-se astfel de fapt relatia cu DIVINUL.

Deci daca aveti nevoie de un sprijin (si aici vorbesc nu doar despre un sprijin in planul material, ci si in cel energetic), va amintesc de cartea scrisa de mine practic "in colaborare" cu buna si minunata doamna Elena Nita Ibrian. 

Cartea "Din comorile doamnei Elena Nita Ibrian" contine retete (fiecare reteta este ilustrata fotografic) care au la baza retetele create de doamna Ibrian, pentru bucataria fara foc (raw vegan) sau pentru bucataria creativa (retete vegane partial gatite) si amintiri frumoase ale unor oameni, carora doamna Ibrian le-a marcat profund viata. Iar cuvantul de incheiere este scris cu multa iubire de catre sora mea de suflet, Cristela Georgescu: un adevarat omagiu si o recunoastere a meritelor exceptionale ale doamnei Ibrian in popularizarea si raspandirea unui mod de viata natural si sanatos in Romania.

Această carte este un vis devenit realitate. Iar aceasta transpunere a unei simple idei intr-o forma materiala concreta a constituit un proces mult mai lung, mai greu si mai intens decat m-am asteptat - intr-un fel, a fost ca si cum as fi scris cartea din nou si din nou, de la zero....   Desigur că realizarea proiectului ar fi fost mult mai ușoară, deci mai comodă  și mai ieftină, cu ajutorul unei mari edituri. Dar acest lucru ar fi implicat și anumite compromisuri, pe care nu am fost dispusă să le iau în calcul. Așa că m-am hotărât să merg pe o cale nebătătorită, deci implicit aventuroasă și puțin nebunească, pornind un proiect personal independent, finanțat exclusiv prin mijloace proprii. Iar noile preturi, de care ne lovim momentan cu totii, in absolut toate domeniile, nu au fost nici ele de mare ajutor in desfasurarea proiectului..... Dar tragand linie, conteaza doar  ca am reusit sa inving, cu incapatanarea si darzenia tipica Capricornilor, absolut toate piedicile aparute in cale si pot tine astazi in mani cartea pornita dintr-un vis.... 

Orice carte are o anumită valoare, unică și individuală. Prețul unei cărți reflectă desigur în primul rând valoarea intrinsecă a resurselor fizice și sociale folosite pentru producerea ei. Iar tipul acestor resurse dictează automat de fapt și valoarea etică a cărții. De aceea, a contat mult pentru mine nu doar hârtia folosită, ci și colaborarea cu oameni resonsabili, competenți și buni profesioniști, care lucrează cu multa dăruire și respect pentru mediu și VIAȚĂ. Iar acest lucru este cu adevărat posibil doar colaborând cu mici afaceri de familie, unde se mai găsesc încă adevărații meșteșugari.

Luarea în considerare a tuturor acestor aspecte nu a permis decât un tiraj mic pentru această primă ediție a cărții, caci costurile de productie reale au depasit cu mult calculele mele initiale.... Daca doriți să mă susțineți cumpărând această carte, faceți posibilă atât o  noua ediție într-un tiraj mai mare, cât și reeditarea unei cărți scrise de Elena Niță Ibrian pentru care ar mai fi posibilă achiziționarea drepturile de autor. 

Un alt vis vechi de-al meu, ar fi continuarea proiectului început de doamna Ibrian, care  ar consta în întemeierea Asociației HRANA VIE și a unui așezământ în mijlocul naturii pentru persoane în vârstă, în cadrul căruia oamenii să-și poată petrece ultimii ani de viață în pace, liniște și armonie, putând beneficia de metode de tratament neinvazive și de o hrană naturală. Deci dacă doriți, mă  puteți ajuta concret să fac ca și acest vis să devină într-o bună zi realitate.

Doresc sa mai subliniez in incheiere ca a fost foarte important pentru mine, ca aceasta carte sa fie absolut autentica si originala. Caci daca nu ar fi adus nimic nou sau lucruri care au fost spuse deja in alte carti, chiar nici nu ar fi avut nevoie sa fie scrisa. De asemenea, mi-am dorit mult si ca orice cititor sa poata simti cu usurinta, ca s-au adunat multe bucatele de suflet in acest proiect: si de la doamna Ibrian, si de la toti cei care au cunoscut-o, au iubit-o si s-au mobilizat sa povesteasca despre ea, si de la mine. Si din acest motiv, cartea contine de exemplu doar (cu 4 exceptii) fotografii personale (am refacut in aceste luni cea mai mare parte a fotografiilor pentru retete!), care cu siguranta ca nu ajung la perfectiunea fotografiilor profesioniste din internet, dar pentru mine a fost mult mai important, ca fotografiile sa aduca si sa dea mai departe in si prin carte energia lucrului unic si individual, facut cu drag din tot sufletul.

Cartea este costa 88 lei+taxe expediere si poate fi comandata direct printr-un mail la editura ASKA:  books@aska.ro 

Pentru cei care locuiesc in strainatate, cartea costa 17€ plus taxele de expediere (intre 3,70€ pentru UE si 6,99€ in restul lumii). Cine o doreste, imi poate scrie un mesaj direct pe adresa hranavie@gmx.de.

Vă mulțumesc din toată inima, desigur și în numele doamnei Elena Niță Ibrian, și vă doresc toate cele bune și frumoase. Ajutorul vostru a fost semnificativ, reusind datorita voua sa acopar de-acum toate costurile de tiparire, lucru extraordinar pentru mine, caci si mie inca mai imi este inca tare frica de datorii.... MULTUMESC, MULTUMESC, MULTUMESC! 

Cu mare drag,

Luana Mimi Walter

PS Dragul meu Cititor,

Daca informatiile pe care le pun de aproape 13 ani gratuit la dispozitia tuturor oamenilor ti-au folosit vreodata si ai dori sa-mi faci un dar in schimbul muncii mele depuse pe blog, imi poti face un dar/o donatie pe PayPal: Mihaela Walter, heilberatung@gmail.com sau in contul in lei de la BCR, IBAN: RO12RNCB0304164185270001 pe numele Walter Mihaela Luana.

De asemenea, ma ajuti enorm recomandand cartea mai departe.

Inca o data, mii de multumiri din suflet si inima pentru tot sprijinul si toata sustinerea pe care mi le-ati oferit si voi in toti acesti ani. 

Pesto alla genovese nel mortaio (atat in varianta originala si originara, cat si in varianta adaptata raw vegan)

Pentru ca eu sunt atat de deschisa si de activa in atat de multe directii, pe acest blog s-au concretizat in decursul timpului mai multe motto-uri. Iar doua dintre cele mai importante  sunt cu siguranta: "Mancarea potrivita pentru fiinta umana, adevarata si sanatoasa este simpla" si "Pentru o mancare extrem de gustoasa nu este nevoie de o multitudine de ingrediente, aparate sau tehnici, care mai de care mai sofisticate, mai scumpe si mai complicate."

Desi am ilustrat de multe ori, in foarte multe postari aceste doua principii/mottouri, inevitabil continui sa ma invart in jurul lor, parca ar fi cumva niste legi universale ale hranei sanatoase.....

Un alt exemplu definitoriu este felul de mancare italienesc "pesto genovez". Sau pesto alla genovese. Si pentru ca eu sunt in primul rand un povestitor, reteta va incepe iar cu povestea din spatele ei. 

Austria in august 2016, undeva pe malul Dunarii intre Viena si Linz. Eram atunci la un inceput al sfarsitului, din fericire, nu stiam acest lucru. Ne aflam pe drumul de intoarcere din Romania spre Belgia, dupa evenimente familiale care ma daramasera complet si dupa un timp petrecut in Bucuresti la bloc, la sfarsitul lui iulie - inceputul lui august, cu temperaturi de peste 40°C. Devenisem deja umbra mea, dar din fericire pentru mine, nici de acest lucru nu eram constienta. Sotul meu gasise in internet un mic hotel (afacere de familie) pentru pauza de drum (erau peste 2000 km), care avea recenzii excelente. Drumul de la autostrada pana la hotel fusese extrem de pitoresc si de salbatic, cu copaci multi si mari si flori colorate pe marginea drumului. Cand m-am dat jos din masina, m-a trasnit parca puritatea aerului si am simtit ca pot respira in cele din urma din nou adanc. Iar linistea din acel loc, dupa nebunia Bucurestiului si a vartejului din familie, mi s-a parut de-a dreptul ireala: ma simteam ca in vis..... Retrospectiv, stiu acum cat de mare nevoie am avut de acel loc de pace si de acel moment de respiro. Pentru ca era deja tarziu, ne-am dus bagajele in camera, ne-am pregatit scurt si rapid si ne-am dus deja la restaurant. Meniul era ca un caiet mic cu exact 2 pagini, nu mai stiu exact cate feluri de mancare erau, nu dar nu cred ca erau mult mai multe de 10.... La sfarsitul meniului, erau insirati absolut toti furnizorii produselor folosite in restaurant, inclusiv adresele lor, astfel incat orice client putea sti cine facuse vinurile si schnapsurile, de la ce agricultor proveneau legumele, fructele si cerealele (painea era facuta de ei zilnic in bucataria restaurantului!), de la ce ferma proveneau carnea, ouale, branzeturile samd. Pentru mine, care de multe ori am stat in restaurante doar cu o sticla de apa in fata, caci nu gasisem nimic ce mi-as fi putut comanda, a fost incredibil, ca desi meniul era asa de "spartanic", in afara de salata, mai existau chiar inca 2 optiuni vegane. Optiunea raw consta din rosii din soiuri vechi (din gradina hotelului) cu pesto. Si restul familiei a gasit ce sa-si comande, asa ca am asteptat linistiti venirea mancarii si ne-am bucurat de pacea din jur (in afara de noi, mai erau doar 2 mese ocupate in gradina superba a restaurantului, iar cu multi copaci si plante de toate felurile). Asteptarile noastre, dar in special ale mele, au fost cu muuuuuult depasite. Mancarea a fost exceptionala, pretul a fost de foarte mult bun-simt, iar sentimentul ca am facut ceva bun manacand aici, caci am sustinut si incurajat astfel producatorii locali mici, ne-a incalzit tare inimile. Nu am poze, caci pe vremea aceea (incredibil, dar adevarat), eu nu aveam inca smart phone ;), asa ca toate poate pozele din continuarea postarii sunt actuale, din propria bucatarie. Dar va asigur ca a fost totul extrem de simplu: pe un platou fain, 10 felii de rosii in toate culorile, unse cu o lingurita de pesto. Atat. Dar nici nu ar fi fost nevoie de mai mult..... 

Simplitatea si autenticitatea acelei farfurii m-au marcat pe viata. Mancarea  cinstita, adevarata nu are nevoie nici de mari artificii, si nici de filtre, masti si alte bazaconii. Doar produsele de calitate exceptionala sunt INDISPENSABILE, caci sunt cheia realizarii unui fel de mancare  bun-bun de tot.

Pesto genovez facut in mojar 

- Reteta genoveza originara si originala

si o varianta raw vegan -

Din pacate, trebuie sa mai povestesc ceva inainte de a trece la reteta, si asta nu ca sa va sicanez, ci pentru ca povestea adevaratului pesto, asa cum il fac genovezii de sute/mii de ani, este deosebit de importanta.

Asa cum am subliniat in postarea "Pregatirea hranei pentru familiile noastre- un act sacru", deja modul de pregatire al hranei este o parte integranta a mancarii. Caci (pre)gatitul este practic un act divin, care poate incuraja si intretine viata sau o poate distruge. Eu sunt convinsa ca timpul petrecut in bucatarie nu este un timp irosit, ci un timp bine investit in sanatatea si fericirea familiei mele. 

Pesto-ul demostreaza la randul lui acest principiu. In Genova exista chiar un campionat mondial de pesto, in cadrul caruia, un juriu de specialisti desemneaza anual un campion mondial. La campionat participa oameni din toata lumea, nu numai italieni. Si desi toti folosesc aceleasi ingrediente, 100 de participanti fac 100 de feluri de pesto diferite. Caci conteaza enorm TOT: care anume busuioc anume se foloseste, sau ce usturoi, ce seminte de pin, ce ulei, ce sare si ce branzeturi. Si este la fel de hotarator si CUM se face pesto-ul: ce mojar se foloseste, ce pistil, in ce ordine se prelucreaza ingredientele samd. Multi ar gandi ca ce rost are toata aceasta intreaga filosofie pentru un fel de mancare din doar 7 ingrediente simple. Si totusi .....

Timpul Coronitzei a fost pentru mine un timp cu adevarat binecuvantat, am profitat de pauza impusa si am invatat mai multe lucruri folositoare si inaltatoare ca in toti ceilalti ani ai vietii mele (raportul ar fi aproximativ 3/52 de ani) Pentru ca totul era inchis, am avut cu totii ocazia sa profitam de cunoasterea si expertiza unor specialisti de mare calibru, la care nu am fi ajuns altfel niciodata, caci dintr-o data, mari profesionisti de exceptie, din toate domeniile de activitate, au inceput sa dea lectii in internet, de cele mai multe ori chiar gratuit. Doi dintre profesionistii din domeniul mancarii traditionale italiene, sunt Gianni si Rosella Bruzzone, care au un mic restaurant langa Genova, in care fac exclusiv felurile de mancare invatate de la mama lor (care nu a scris retetele, ei au invatat privind si luand aminte - si aceasta este cea mai bun invatatura, caci nu degeaba spune un vechi proverb: "Meseria nu se invata, ci se fura!"). Iar eu am primit (absolut intamplator, in jungla internetului) sansa enorma de a invata direct de la ei modul exact de pregatire a pestoului genovez (la sfarsitul postarii, gasiti un video cu Gianni si pregatirea pesto-ului). De asemenea, voi scrie mai jos atat reteta originala (cu pamezan si pecorino), cat si varianta mea raw vegan. cantitatile sunt INTOTDEAUNA orientative, caci variaza in functie de calitatea ingredientelor folosite si stim ca un mare bucatar nu are nevoie de cantar.... Insa modul de preparare este 100% identic pentru ambele variante, citit cu mare atentie, caci ordinea si modul de prelucrare a ingredientelor joaca un rol decisiv pentru rezultatul pe care il veti obtine.

Pentru un maestru al pestoului, folosirea unui mixer este un adevarat sacrilegiu. Si absolut toti expertii sunt in unanimitate de parare ca  pestoul adevarat se face in mojar de marmura, cu un pistil de lemn! Va recomand cu cea mai mare caldura sa faceti ambele variante (electric in mixer si manual in mojar - din pacate, eu nu am inca mojarul potrivit, este urmatoarea achizitie pe lista dorintelor mele bucataresti) si sa constatati singuri diferenta (enorma). 

Ingrediente: cca.70 g frunze de busuioc (si aici este o adevarata filosofie, nu numai ce soi anume de busuioc trebuie folosit, ci si gradul de maturitate joaca un rol major - nu voi inista prea mult asupra acestui aspect, pentru ca eu locuiesc in germania si cei mai multi cititori in Romania, deci oricum nu avem acces la busuicul crescut in Liguria), cca.30g seminte de pin, cativa catei de usturoi, putin parmezan, putin pecorino, ulei de masline de cea mai buna calitate si o sare naturala grunjoasa.

Varianata raw vegan este la fel, mai putin branza. Iar eu folosesc adesea seminte decorticate de canepa, caci semintele de pin au atins in Germania deja un pret astronomic..... In multe retete raw vegan de pesto se foloseste drojdie inactiva. Eu v-as recomanda sa nu folositi drojdie sau cel mai bine sa faceti separat 2 variante, cu si fara drojdie, si sa decideti apoi singuri, care varianta va place voua cel mai mult.

Mod de preparare: (exterm de important, cititi cu atentie si vizionat videoul de mai jos, ordinea prelucrarii ingredientelor este deosebit de importanta): se piseza mai intai in mojar semintele de pin (ca de aceea se si cheama pesto, de la pestare=zdrobire, pisare) pana se obtine o crema omogena, care se scoate din mojar si se piseaza apoi usturoiul. Se scoate apoi si scoate si usturoiul din mojar si se adauga in mojarul curat frunzele de busuioc, care se piseaza cu putina sare grunjoasa, cel mai bine invartind mojarul (in video puteti invata exact tehnica originara), pana se obtine o pasta fina si nu se mai vede sau nus e mai simte in gura nicio fibra. Cantitatile pentru fiecare dintre  ingrediente se stabilesc de fiecare data gustand permanent in timpul procesului de productie! Se adauga acum crema de seminte de pin si usturoi, parmezanul (pentru varianta genoveza adevarata) si uleiul si se amesteca mai depaarte pana se omogenizeaza totul bine. La sfarsit se adauga branza pecorino (desigur nu si in varianta raw vegan).

Eu pun la varianta mea raw vegan pe feliile de rosii si o lingurita de branza raw vegan de caju fermentata fain. 

Iar aici este videoul cu Gianni:

https://youtu.be/q9AByU4eQ4U

https://youtube.com/watch?v=q9AByU4eQ4U&feature=share

Update: Am facut si eu un scurt video pentru ilustrarea tehnicii genoveze de pregatire a unui pesto "de vis":

https://youtube.com/watch?v=9JxjNeowxrA&feature=share

Va doresc pofta mare si mult spor!

PS Recunosc sincer ca nici eu nu am timp sa fac pesto DOAR in mojar. Cateodata sunt si eu presata de timp sau de evenimentele din familie, si de aceea, recunosc aici deschis si confirm si marile merite ale mixerelor ;).

HRANA VIE

Astazi, 12 mai 2023, se implinesc 13 ani de cand am scris prima postare pe acest blog (imi amintesc bine ca "nasterea" blogului a fost una cu mari chinuri, caci partea tehnica ma depasea total, eu facand - si lucrul acesta este valabil si in ziua de azi - tot ce depinde de tehnica total dupa ureche). Deci am crescut muuuuuult in toti acesti ani, si separat, si impreuna, eu am ajuns acum la varsta pensiei (asa ieseau "pe vremea mea" femeile la pensie, la 55 de ani), iar blogul a ajuns la furtunoasa vreme a adolescentei...

Si pentru ca eu iubesc cifra 13 (care este pentru mine un numar ca orice numar si care aduce exact la fel de mult noroc sau ghinion, cat crede fiecare), si pentru ca in acest an am trecut la nivelul urmator de abordare a sanatatii naturale cu hrana vie, trebuie sa sarbatoresc neaparat aceasta data speciala.

Asa cum scriam pe 12 mai 2010 in prima postare de pe acest blog, am fost intotdeauna fascinata de universalitatea temporala, spatiala, supraconfesionala si interprofesionala a modului natural de viata cu hrana vie. De-a lungul si de-a latul pamantului, din Japonia si pana in America, din tarile nordice, din Canada si pana in America de Sud si Australia au existat dintotdeauna, practic in  toate tarile, oameni, de profesie medici sau cu alte calificari sau meserii, care au descoperit hrana vie si efectul ei tamaduitor de exceptie, de cele mai multe ori empiric (doar prin propria experienta), motivitati de probleme de sananate grave, personale sau ale unei persoane apropiate. Ne putem imagina insa, ca cei mai multi dintre ei au ramas necunoscuti. Vedem acest lucru si astazi, in epoca Internetului si a inflatiei informationale, cat de greu este totusi sa se raspandeasca ideile despre hrana vie - cum ar fi putut atunci, cei au trait cu atat de multi ani in urma, sa reuseasca mai bine sa popularizeze aceste lucruri?

In Romania, in familia mea si in cercul meu de prieteni si cunostinte, nu am auzit 18 ani nimic despre hrana vie. Primul meu contact "intamplator" cu hrana vie, a avut loc in urma cu peste 25 de ani, atunci cand o cunostinta (tot "intamplatoare", nu am mai avut nimic de-a face dupa aceea cu acea fata) mi-a povestit despre boala grava a tatalui sau (cancer de colon in stadiu final) si cum fusese acesta trimis acasa de la spital cu cuvintele: mai aveti cel mult 2 luni de trait. Intamplator insa el auzise despre un inginer pensionat, care dadea sfaturi de sanatate intr-un parc bucurestean. In deznadejdea sa, l-a cauta pe acest inginer si i-a urmat sfaturile. A tinut post cu apa distilata si argila timp de 60 de zile, iar dupa 2 luni era inca in viata si intr-o stare de sanatate mai buna ca niciodata. Numele inginerului era Valeriu Popa (1924-1997), un om deosebit, care si-a dedicat viata vindecarii oamenilor bolnavi cu ajutorul naturii si al lui Dumnezeu.

Iar de cand am inceput sa urmez si eu regimul alimentar cu hrana vie, gandul la pionierii romani ai unei vieti naturale cu hrana vie nu mi-a lasat nici o clipa liniste. Am inceput sa cercetez in Internet (Matei 7:7-8: "Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide."), si …am descoperit lucruri foarte interesante!!

Si asa am aflat de doamna Elena Nita Ibrian (1921-2009), de care m-am indragostit instantaneu, de la primul rand citit. Am descoperit-o "intamplator" cautand pentru parintii mei carti in limba romana din domeniul sanatatii natrale. Doamna Nita Ibrian a scris peste 40 de carti (dintre care 28 din domeniul sanatatii, despre hrana vie, plante medicinale, tratamente naturale samd.), iar toate cartile ei depasesc cu mult nivelul unor carti de bucate, fiind de fapt adevarate ghiduri pentru o viata mai buna, o viata in pace si liniste sufleteasca, o viata bazata pe increderea in bunul Dumnezeu si in perfectiunea creatiei Sale, caci hrana vie aduce mai mult decat sanatatea trupeasca, fiind de fapt si cel mai bun leac pentru sufletul omenesc. Intre timp, in acesti 13 ani, am adunat cu cea mai mare grija si recunostinta, o parte dintre  sfaturile, retetele si povestile frumoase cu si despre buna doamna, intr-o carte (daca faceti click AICI, gasiti toate informatiile despre cartea "Din comorile doamnei Elena Nita Ibrian").

 Povestea vietii mele cu hrana vie, cum m-a ajutat (si m-a salvat) pe mine trecerea la o viata naturala, o puteti citi facand click AICI.

Au trecut mai mult de 16 ani de cand am trecut la acest mod de viata. In toti acesti ani am fost  mereu in cautarea unei alternative mai putin radicale, din pacate, sunt nevoita sa vin cu o veste cam proasta, caci desi am cautat si rascautat, NU am descoperit o alternativa cu adevarat viabila pentru hrana vie. Asa cum sublinia dr. Bruker, care la randul lui s-a straduit sa gaseasca o solutie de compromis, cu cat este mai grava boala de care sufera cineva, cu atat trebuie sa fie mai mare procentul de hrana vie pe care bolnavul respectiv trebuie sa-l consume. De aceea, tratamentul sau pentru boli grave precum cancer, scleroza multipla samd. era bazat exclusiv (100% FARA EXCEPTIE!) pe o alimentatie cu hrana vie.

Dar ce este HRANA VIE? Raspunsul este scurt si clar: este hrana lasata de Dumnezeu pentru fiinta umana. Caci asa cum fiecarui animal i-a asigurat bunul Dumnezeu  exact hrana perfect adaptata la nevoile sale si fiziologia sa si a tuturor sistemelor sale, acea hrana care sa-i asigure supravietuirea, perpetuarea speciei si indeplinirea misunii sale pe pamant, exact tot asa a primit si OMUL, direct de la Dumnezeu atunci cand a fost creat, hrana adecvata speciei umane. Care este aceasta hrana? As putea povesti ca omul, fiind un primat superior si avand acelasi tip de sistem digestiv ca toate primatele, este facut pentru consumul de fructe, frunze, legume, nuci, seminte, radacini fragede. V-as putea spune ca omul NU este nici carnivor, nici granivor (de aceea nu avem nici cioc si nici gusa), nici omnivor. As putea cita aici studii, oameni de stiinta, experimente samd. (internetul este arhiplin de astfel de informatii). Dar eu prefer sa fac cu voi, acum si aici, asa cum am facut-o de multe ori in acesti 13 ani, un exercitiu de gandire logica: imaginati-va ca v-ati trezi dintr-o data in salbaticie, in mijlocul unei paduri mari si ca nu ati avea la dispozitie nicio unealta, niciun dispozitiv  ajutator si niciun instrument suplimentar. Nu ati avea nimic in afara de corpul vostru! Ce ati manca daca v-ati folosi doar "uneltele" date de Dumnezeu, adica mainile, unghiile, picioarele, gura, dintii samd.? 

Repet aici indemnul pe care vi l-am dat dintotdeauna: Nu astept sa ma credeti, chiar va rog sa nu ma credeti! Insa astept sa cercetati singuri mai departe, sa cautati toate informatiile pro si contra la care aveti acces, sa ganditi cu propriul cap, sa va luati timpul necesar pentru a analiza in profunziem si mai ales pentru a discerne corect.

Pe 12 mai 2011,  notam intr-o postare, pe care nu stiu de ce nu am publicat-o, urmatoarele vorbe, care nu au pierdut absolut nimic din acutalitate si pe care le pot relua cu mana pe inima dupa 12 ani: "Si a trecut deja un an, de cand am reusit, dupa multe chinuri si stat ore in sir in fata calculatorului, sa public prima mea postare! Acum a sosit timpul sa trag linie si sa fac bilantul. Privesc cu multa nostalgie in urma si ma gandesc, zambind un pic pe sub mustata, daca oare voi mai scrie si la adevaratul jubileu (50 de ani), cand ma voi afla la venerabila varsta de 93 de ani???? Ei, vom trai si vom vedea...

Am pornit acest blog cu mult entuziasm si doar din dorinta de a face bine, dar si cu ceva teama in suflet, de multe ori mi-am tot repetat in surdina cuvintele bunicii mele dragi, care mi-au fost de mare ajutor toata viata mea in clipe grele: "Sa nu-ti fie niciodata frica draga bunicii, spune mereu: cu Dumnezeu inainte! Si o sa vezi, cum o sa le astearna Domnul pe toate, asa cum  trebuie!".  Si asa a fost, este si va fi mereu!

"Bunele" din acest an au fost in numar mult mai mare ca "relele", am avut sansa de a cunoaste, chiar si daca de cele mai multe ori numai virtual, niste oameni minunati, cu cativa dintre ei  insa, ne-am stat candva chiar si fata-n fata. este cumva interensat ca a trebuit sa ajung eu tocmai in Germania, ca sa descopar cu adevarat ca Romania este plina de oameni deosebiti, romani adevarati, exact asa cum stim noi din mosi-stramosi ca sunt romanii, si de locuri si lucruri deosebit frumoase, trebuie numai sa facem un mic efort si sa cautam putin si vom descoperi dintr-o data o alta lume (cel putin asa mi s-a intalmpat mie).

Am invatat enorm in acest an, am adunat in sufletul meu,  de la voi toti, de la toti oamenii care mi-au luminat mintea si sufletul cu vorbele lor, munti de comori mai pretioase ca orice posesiune materiala. Intre timp, lista mea personala care cuprinde oamenii importanti din viata mea, a luat proportii de-a dreptul incomensurabile si as dori sa le multumesc tuturor din toata inima mea. 

Blogul s-a vrut la inceput un blog strict de hrana vie, intre timp am ajuns la o paleta mult mai larga de teme, pentru unii cititori probabil prea larga. La inceput, am pornit cu un blog care sa cuprinda in principiu numai informatiile actuale si deosebit de importante, despre sananate in general si despre hrana vie in special. Nu am reusit insa sa raman mult timp pe linia aceasta, incepand sa cunosc mai multa lume si mai multe dintre problemele cu care se confrunta multi oameni, mi-am dat seama ca nu pot sa nu scriu si despre copii, despre natura, in general despre toate minunile vietii zilnice, reflectate in ultimul timp in "intalniri" (multe dintre ele de-a dreptul epocale si fatidice), de cele mai multe ori prin intermediul randurilor "asternute" pe o pagina de Internet, caci toate acestea sunt la randul lor o parte din viata mea si toate acestea joaca un rol hotarator in desfasurarea vietii mele.

Ca de obicei sunt multe de spus, timpul vostru este scurt, asa ca m-am hotarat  sa incerc sa fac o incheiere-sinteza a modului meu de abordare a oricarei situatii din viata, indiferent ca este vorba despre alimentatie, sanatate, gradinarit, protectia mediul, educatia copiilor s.a.m.d. Cel mai important este sa fiti intotdeauna foarte bine informati, si pro, si contra. Dezvoltati-va spiritul critic, obisnuitit-va sa nu mai credeti pe nimeni doar pe "ochi frumosi", ascultati (cine are urechi de auzit, va auzi!), vedeti (cine are ochi de vazut, va vedea!), cercetati, intrebati-va si intrebati-i si pe altii, nu va mai sfiiti sa puneti toate intrebarile care va trec orin cap si nu ezitati sa priviti mereu si in "spatele cortinei"!! Puneti-va capul la contributie si folositi-va la maxim logica si puterea de discernamant."

Subliniez din nou, ca acest blog nu este despre mine, ci despre HRANA VIE. Pentru mine a fost intotdeauna foarte important, sa pun mereu hrana vie pe primul loc si nu propria mea persoana, asa cum m-a invatat cu bunatate doamna Elena Nita Ibrian. Si aceasta nu dintr-o falsa modestie, ci pentru ca hrana vie va dainui si va salva milioane de vieti si atunci cand Mihaela Mimi Luana Walter va fi numai un pumn de tarana.... Experienta mea este numai o mica bucatica a unui puzzle imens, intins peste intregul pamantul si peste toate timpurile. Caci hrana vie este cu mult mai mult decat un mod de alimentatie, este un adevarat mod de viata, pentru mine a fost cea mai profunda si mai insemnata dezvaluire a vietii mele.

Gasesc ca aceste cuvinte fac o incheiere foarte potrivita, poate ca as mai adauga doar cateva intrebari retorice, care nu sunt menite starnirii unei discutii polemice, ci pot fi vazute ca invitatii de a medita pe cont propriu mai departe pe marginea acestei teme: 

- Ce denota de fapt neincrederea ca ceea ce NATURA  ofera omului cu generozitate, ca hrana prevazuta pentru el, este suficienta si completa?? Ca nu ne trebnuie NIMIC altceva?

- Ce denota, chiar si doar luarea in considerare a faptului ca omul ar putea "imbunatati, imbogati sau perfectiona" in vreun fel hrana naturala?

- De ce toate speciile de animale pot supravietui doar cu hrana oferita de natura, fara sa fie nevoie sa o gateasca, sa o sareze, sa o prelucreze in fel si chip? 

- Cum reusesc gorilele sa faca 150kg de muschi si masa corporala mancand doar fructe, funze si radacini? Si cati barbati consumatori de fripturi&Co ar avea curajul sa se lupte cu mainile goale (deci fara arme) cu o gorila? Si cine ar iesi oare invingator dintr-o astfel de lupta?

- Mi-a placut dintotdeauna experimentul propus de sotii Diamond in cartea lor "Fit for Life": "Puneti intr-un tarc un copil mic, un iepuras si un mar.  Cu o siguranta de 100%, copilul va manca marul si se va juca cu iepurele si nu va incerca niciodata sa manace iepurele si sa se joace cu marul."

Va multumesc din tot sufletul ca ma cititi, ca interactionati cu mine, ca ma sustineti si ca imi daruiti timpul, energia si iubirea voastra. Va doresc tot binele din lume, mai ales multa sanatate si o viata binecuvantata si fericita.

Cu mare drag,

Luana Mimi Walter

Rainbow Summer Rolls

Sunt o mare iubitoare a bufeturilor suedeze si a potluck-urilor. Fiecare isi poate alege astfel usor, ce si cat vrea sa manance, se creeaza o diversitate alimentara fantastica, iar dpdv. estetic, pot rezulta adevarate opere de arta, pe care am fi tentati sa le stampilam drept efemere, DAAAAAAR, dpdv. emotional, va garantez ca nu sunt nici pe departe trecatoare, ci lasa urme adanci, fiind extrem de "contagioase" si, mai devreme sau mai tarziu, ne vor anima creativitatea, imaginatia si simtul estetic.  Un fel de mancare care ilustreza perfect aceste principii sunt pachetele de vara in culorile curcubeului.

Inca o scurta chestiune personala inainte de a trece la reteta. Dupa 11 ani de blog, am acceptat sa am o colaborare de afiliere cu un magazin online. De ce m-am hotarat pentru VERLIN (fostul "Crud si Sanatos")? Pentru ca pe oamenii acestia ii cunosc personal (au luat parte la mai multe dintre atelierele/seminariile mele) si ii apreciez mult, caci stiu ca traiesc sanatos si cred la randul lor in puterea hranei naturale si se afla de aceea cu tot sufletul si toata inima in spatele afacerii lor. Deci linkurile pentru produsele de mai jos sunt linkuri afiliate, daca le folositi, primesc de la VERLIN un mic comision. Pretul este pentru voi acelasi (ramane neschimbat si nu trebuie sa platiti nimic in plus), indiferent daca folositi linkurile mele sau comandati direct. Folosind  insa aceste linkuri ma sprijiniti si ma sustineti mult si eu va multumesc din toata inima pentru aceste lucruri. 

PACHETELE DE VARA IN CULORILE CURCUBEULUI

Rainbow Summer Rolls

Este foarte adevarat ca pachetelele de vara facute cu foi de orez cumparate nu sunt 100% raw. Exista posibilitatea de a face singuri niste foi, care din pacate nu se pastreaza asa de bine (precum foile de orez) o durata chiar f. lunga de timp, cresc timpul de  executie, ceea ce schimba total caracterul de baza al pachetelelor de vara, transformandu-le dintr-un fel rapid  si simplu de mancare, intr-unul elaborios si complicat. De aceea, va recomand iar cu caldura sa aruncati peste bord perfectionismul si strictetea excesiva, ramanand flexibili, toleranti si deschisi: la urma urmei, cat la suta reprezinta foaia de orez din pachetelele de vara? Probabil ca nici 5%, deci dupa parerea mea, chiar nu este cazul sa ne facem chiar asa de multe ganduri si sa ne auto-stresam inutil. Foile de orez reprezinta pentru mine o solutie de compromis excelenta:

- usureaza si scurteaza munca in bucatarie;
- reprezinta un mod fantastic de a gestiona etic si responsabil resursele Mamei Pamant, caci este foarte usor sa valorificam asa si resturile de alimente, care trebuie neaparat rapid consumate, caci altfel s-ar altera si ar trebui aruncate.

Ingrediente pentru 1-2 persoane:

- 4 foi de orez (se pun la inmuiat intr-o farfurie cu apa - AICI  gasiti niste foi de orez facute doar din orez, apa si sare);

- legume (o bucata de varza alba sau rosie, un morcov, un castravecior, o bucata de ardei gras sau iute, praz sau ceapa verde samd., dati frau propriilor pofte), frunze verzi (patrunjel, coriandru, plante din flora spontana, si aici puteti alege cel mai bine ingredientele dupa propriul gust) sau fructe (avocado, mango, papaya, mere, pere samd.), taiate in fasii, feliute, batonase sau date pe razatoare.

Mod de preparare: se pune cate o foaie de orez pe un fund de lemn, se adauga legumele&Co si se pliaza dupa principiul de impachetare al sarmalelor ;).

SOS DE ARAHIDE SAU SUSAN

Tipic, pachetelele de vara se servesc alaturi de un sos pe baza de unt de arahide (care de asemenea nu este raw, AICI  este un produs bun, fara sare sau alte minunatii), mie insa imi place un sos pe baza de tahin, AICI gasiti un produs bun (facut la fel doar din susan, fara sare sau alte adaosuri). Daca doriti sa folositi un produs 100%raw, va puteti face si singuri tahin (unt din seminte de susan), dar iar creste atunci timpul de executie si aveti nevoie de un aparat perforant.

Ingrediente: 

- 1 lingura buna de unt de arahide sau susan;

- 2 curmale (cele mai indicate sunt iar curmalele moi si cleioase, de exemplu Medjool - AICI gasiti niste curmale bune);

- 1 lingura de sos COCONUT AMINOS (AICI gasiti un  astfel de sos, bineinteles ca se poate folosi si sos de soia, eu insa recomand cu caldura sa evitati pe cat posibil produsele de soia si sa folositi mereu alternative daca este posibil);

- usturoi si ardei dupa gust;

- 1-2 linguri de zeama de lamaie (dupa gustul propriu) si ceva apa (atat cat este necesar ca sa puteti mixa si sa obtineti consistenta dorita).

Mod de preparare: se mixeaza toate ingredientele pana se obtine o pasta nu foarte lichida (ca o smantana foarte groasa) si cremoasa. Se decoreaza cu seminte de susan incoltite, frunze verzi, usturoi, ardei iute samd.

Spor la pregatit si o pofta mare de tot!

PS Mai adaug si textul scris pe FB, caci si aici sunt cuprinse cateva amanunte importante ;):

Fiica mea, care intre timp nu mai este copil, ci o tanara femeie, trece printr-o faza de iubire nebuna pentru pachetelele de vara. In afara de foile de orez, restul este raw vegan, deci ce pot sa vreau mai mult?!? 

Din inima si din experienta mea de aproape 25 de mamicie, va dau cateva sfaturi bune de tot, verificate temeinic si trecute prin probe de foc:

1. Nu faceti pe contabilii si nu monitorizati de cate ori sau in ce cantitati mananca copiii o mancare sanatoasa. 

2. Bucurati-va de fazele acestea de iubiri alimentare sanatoase si sustineti-le cat puteti. 

3. Abtineti-va sa spuneti: "Dar asta ai mancat si ieri, si alaltaieri, trebuie sa mananci acum si altceva".

4. Folositi-va creativitatea si simtul estetic la maxim.

In acesti ultimi 25 de ani, am cugetat mult cu glas tare pe tema mancarii in f. multe postari de pe blogul HRANA VIE, v-as recomanda acum in primul rand urmatoarele doua postari:

1. https://hrana-vie.blogspot.com/2014/01/alimentatia-sanatoasa-copiilor.html

2. https://hrana-vie.blogspot.com/2022/05/pregatirea-hranei-pentru-familiile.html?fbclid=IwAR25H5r5rflI9LWh8QbSPE5wgWqssblpILo_pMUvY311zHP2a3bvgx5Q65g

PS Intre timp fac o cantitate mai mare de pachetele de vara, iar ce nu se mananca direct, se pastreaza excelent in frigider, intr-un recipient bine inchis, pentru ziua urmatoare.

Raw food made in Romania la Paris

 Anul trecut, am scris despre visul meu de a infiinta o asociatie de hrana vie si am aruncat in eter ideea ca deja caut oameni care ar fi interesati sa mi se alature. Mi-au scris excat 2 (doua) persoane, asa ca va dati seama ca la acest nivel, visul ramane si mai departe doar un vis. Dar noi, cele 3 muschetare raw, stim ca intr-o buna zi, va veni si timpul acestui proiect si se va infaptui atunci "ca de la sine".

Una dintre cele doua fete care mi-au scris este Cristina, care locuieste langa Paris, unde face tot felul de minunatii raw vegan. Tocmai in tara in care raw food are  probabil cele mai mici sanse de succes, caci nicaieri in lumea asta mare si frumoasa nu se pune atata accent pe gatit ca in Franta (bucataria franceza a fost prima bucatarie din lume inlclusa de UNESCO in Patrimoniul Cultura Mondial). Dar ea nu s-a lasat impresionata prea tare de nimeni si de nimic si si-a infaptuit pur si simplu visul (am o admiratie fantastica pentru astfel de oameni). Dar mai bine o las pe Cristina sa va spuna singura povestea ei cu hrana vie:

Ma prezint : ma numesc Cristina, si in prezent fac torturi si prajituri fara foc, undeva pe langa Paris.

Dar pana sa ajung aici, este o intreaga poveste..

De cand ma stiu, ma bucur de o reputatie in familia mea –

eu sunt cea caruia ii place sa manance si sa faca retete « ciudate » (hai sa fiu mai politicoasa si

sa spun « originale »)

In copilarie am fost tot timpul bolnavicioasa: sensibilitate extrema la caldura sau frig ( in fiecare

iarna aveam degetele de la picioare degerate, nu ca nu as fi avut cu ce sa ma incalt, dimpotriva,

mi se cumpara tot ce poate fi mai calduros ), dureri de burta ( mi se spunea ca se datoreaza

picioarelor reci – aveam 6 ani si in vacantele de vara bunica mea imi punea o caramida calda pe

burta « sa ma linistesc »), diaree ( am inghitit cutii intregi de carbune in vacanta la bunici ),

amigdale inflamate, alergie la praf, polen ( primava si vara luam incontinuu aspirina si

paracetamol ), mai tarziu anexite nenumarate ( imi faceam singura polidin), sinuzita ( punctii cu

cortizon ), stare de oboseala cronica continua etc

In adolescenta mi-am dat seama ca ma simteam mult mai bine atunci cand mancam « de post ».

Am trecut peste criticile familiei si de la 16 ani am inceput sa imi fac singura mancare asa cum

imi doream. 

Sanatatea mea s-a mai ameliorat – nu mai aveam durerile de burta insa celelalte simptome

continuau, desi se atenuasera.

Mama incepuse sa se obisnuiasca cu ideile mele revolutionare si intr-o zi mi-a adus o carte

«non-conformista» de bucatarie – « Hrana vie- o speranta pentru fiecare » de Ernst Günter. 

Am avut un declic imediat atunci cand am citit despre zahar si faina alba. In schimb,

ingredientele le care el le folosea erau complet ciudate pentru mine si greu de gasit in oraselul

meu de provincie de pe langa Bacau.

Mult mai tarziu, prin 2006 am ajuns in Bucuresti si intr-o vitrina de Plafar am vazut un titlu care

mi-a atras atentia : « Bucataria fara foc » de Elena Nita Ibrian. Am ramas uimita ca si in Romania

cineva dadea atentie unui tip de dieta pe care eu doream sa o aplic dar nu prea stiam cum.

Am cumparat cartea imediat si apoi inca una, si inca una, scrisa de acceeasi minunata persoana

pe care eu incepusem sa o admir. 

Deja stiam ca nu sunt singura pe drumul pe care o apucasem. Insemna enorm. Din cartile

doamnei Nita Ibrian am invatat cat de multe plante din natura sunt comestibile, ca exista o

varietate enorma in bucataria fara foc nu doar salate cu rosii, castratele si ceapa.

A fost un proces indelungat la mine de curatare a trupului si nu numai. Am invatat ca hrana vie

fara o gandire pozitiva nu functioneaza. Cu cat imi introduceam mai multa hrana vie, cu atat si

viata mea se schimba – persoanele negative din jurul meu au disparut, aveam mai multa energie

si ( in sfarsit ) faceam sport.

Hrana vie m-a ajutat sa primesc cel mai minunat cadou din viata mea – un copil. Mi se spusese

ca datorita zecilor de anexite pe care le-am avut, uterul meu devenise o cicatrice peste cicatrice si

nu reuseam sa am copii. 

Nu am renuntat si am continuat sa fac terapii de detoxifiere, de curatare a organismului, eram

prezenta oriunde auzeam de vindecare prin terapii neconventionale. Si am reusit. La 39 de ani a

fost surpriza mea cea mare cand am ramas insarcinata si am nascut o fetita perfect sanatoasa.

M-am bucurat mult pe timpul sarcinii cand doamna doctor imi spunea ca e surprinsa ca corpul

meu reactioneaza ca si cand as fi avut 20 de ani. 

Si cum in viata se intampla pe dos de cum iti propui, dupa 10 ani de lucru cu solicitantii de azil in

Romania, am ajuns in Franta.

Aici m-am confruntat de la inceput cu o alta mentalitate, alta cultura, alt tip de alimentatie. Imi

amintesc cat de surprinsa am fost la inceput sa vad ca aici nici nu se concepe ideea sa mananci

o salata de sfecla rosie cruda. 

Dar lucrurile evolueaza, incet dar evolueaza. Acum 10 ani era aproape imposibil sa afirmi in Franta

ca esti vegetarian. Acum se accepta, si gasesti si restaurante care propun meniu vegetarian. 

In prezent e perioada in care cuvantul «vegan» e privit ciudat. Dar am incredere ca se va schimba.

Iar eu, am decis sa am o afacere de nisa – torturi si prajituri fara foc intr-o tara in care cultura

vegan si crud intra incet si destul de greu.

Ideea mi-a venit din propria necesitate ; voiam sa ii dau copilului meu dulciuri sanatoase. Asa au

aparut primele trufe de ciocolata cruda. De acolo si pana a urma cursuri de patiserie cruda nu a

fost greu deloc. Pentru cine e curios, prajiturile mele sunt pe site-ul http://mlletruffe.com.

Photo Cristina http://mlletruffe.com

Privesc totul ca pe provocare, o sansa pe care o am in viata de a face ceva la care tin cu adevarat,

in care cred din tot sufletul si imi doresc sa continue. Nu vreau sa las muzica din sufletul meu sa

taca, vreau sa o las sa se exprime si sa ating si alte persoane in drumul meu.

In plus, oamenii au nevoie sa stie ca exista si un alt stil de ati trai viata, un alt fel care te poate

face sa te simti mai viu, mai tanar, mai plin de speranta. 

Unde ma puteti gasi:

site:   https://www.mlletruffe.com/

Instagram: https://www.instagram.com/mlletruffe/

fb: https://www.facebook.com/MlleTruffe

Cu promisiunea ca anul acesta voi crea pagini de FB , Instagram și site în limba romana. 

Cine ar fi interesat sa discutam la un "ceai" sau suc verde virtual, poate sa imi scrie pe adresa de mail cristina.moussoungedi@gmail.com