Anul trecut, am scris despre visul meu de a infiinta o asociatie de hrana vie si am aruncat in eter ideea ca deja caut oameni care ar fi interesati sa mi se alature. Mi-au scris excat 2 (doua) persoane, asa ca va dati seama ca la acest nivel, visul ramane si mai departe doar un vis. Dar noi, cele 3 muschetare raw, stim ca intr-o buna zi, va veni si timpul acestui proiect si se va infaptui atunci "ca de la sine".
Una dintre cele doua fete care mi-au scris este Cristina, care locuieste langa Paris, unde face tot felul de minunatii raw vegan. Tocmai in tara in care raw food are probabil cele mai mici sanse de succes, caci nicaieri in lumea asta mare si frumoasa nu se pune atata accent pe gatit ca in Franta (bucataria franceza a fost prima bucatarie din lume inlclusa de UNESCO in Patrimoniul Cultura Mondial). Dar ea nu s-a lasat impresionata prea tare de nimeni si de nimic si si-a infaptuit pur si simplu visul (am o admiratie fantastica pentru astfel de oameni). Dar mai bine o las pe Cristina sa va spuna singura povestea ei cu hrana vie:
Ma prezint : ma numesc Cristina, si in prezent fac torturi si prajituri fara foc, undeva pe langa Paris.
Dar pana sa ajung aici, este o intreaga poveste..
De cand ma stiu, ma bucur de o reputatie in familia mea –
eu sunt cea caruia ii place sa manance si sa faca retete « ciudate » (hai sa fiu mai politicoasa si
sa spun « originale »)
In copilarie am fost tot timpul bolnavicioasa: sensibilitate extrema la caldura sau frig ( in fiecare
iarna aveam degetele de la picioare degerate, nu ca nu as fi avut cu ce sa ma incalt, dimpotriva,
mi se cumpara tot ce poate fi mai calduros ), dureri de burta ( mi se spunea ca se datoreaza
picioarelor reci – aveam 6 ani si in vacantele de vara bunica mea imi punea o caramida calda pe
burta « sa ma linistesc »), diaree ( am inghitit cutii intregi de carbune in vacanta la bunici ),
amigdale inflamate, alergie la praf, polen ( primava si vara luam incontinuu aspirina si
paracetamol ), mai tarziu anexite nenumarate ( imi faceam singura polidin), sinuzita ( punctii cu
cortizon ), stare de oboseala cronica continua etc
In adolescenta mi-am dat seama ca ma simteam mult mai bine atunci cand mancam « de post ».
Am trecut peste criticile familiei si de la 16 ani am inceput sa imi fac singura mancare asa cum
imi doream.
Sanatatea mea s-a mai ameliorat – nu mai aveam durerile de burta insa celelalte simptome
continuau, desi se atenuasera.
Mama incepuse sa se obisnuiasca cu ideile mele revolutionare si intr-o zi mi-a adus o carte
«non-conformista» de bucatarie – « Hrana vie- o speranta pentru fiecare » de Ernst Günter.
Am avut un declic imediat atunci cand am citit despre zahar si faina alba. In schimb,
ingredientele le care el le folosea erau complet ciudate pentru mine si greu de gasit in oraselul
meu de provincie de pe langa Bacau.
Mult mai tarziu, prin 2006 am ajuns in Bucuresti si intr-o vitrina de Plafar am vazut un titlu care
mi-a atras atentia : « Bucataria fara foc » de Elena Nita Ibrian. Am ramas uimita ca si in Romania
cineva dadea atentie unui tip de dieta pe care eu doream sa o aplic dar nu prea stiam cum.
Am cumparat cartea imediat si apoi inca una, si inca una, scrisa de acceeasi minunata persoana
pe care eu incepusem sa o admir.
Deja stiam ca nu sunt singura pe drumul pe care o apucasem. Insemna enorm. Din cartile
doamnei Nita Ibrian am invatat cat de multe plante din natura sunt comestibile, ca exista o
varietate enorma in bucataria fara foc nu doar salate cu rosii, castratele si ceapa.
A fost un proces indelungat la mine de curatare a trupului si nu numai. Am invatat ca hrana vie
fara o gandire pozitiva nu functioneaza. Cu cat imi introduceam mai multa hrana vie, cu atat si
viata mea se schimba – persoanele negative din jurul meu au disparut, aveam mai multa energie
si ( in sfarsit ) faceam sport.
Hrana vie m-a ajutat sa primesc cel mai minunat cadou din viata mea – un copil. Mi se spusese
ca datorita zecilor de anexite pe care le-am avut, uterul meu devenise o cicatrice peste cicatrice si
nu reuseam sa am copii.
Nu am renuntat si am continuat sa fac terapii de detoxifiere, de curatare a organismului, eram
prezenta oriunde auzeam de vindecare prin terapii neconventionale. Si am reusit. La 39 de ani a
fost surpriza mea cea mare cand am ramas insarcinata si am nascut o fetita perfect sanatoasa.
M-am bucurat mult pe timpul sarcinii cand doamna doctor imi spunea ca e surprinsa ca corpul
meu reactioneaza ca si cand as fi avut 20 de ani.
Si cum in viata se intampla pe dos de cum iti propui, dupa 10 ani de lucru cu solicitantii de azil in
Romania, am ajuns in Franta.
Aici m-am confruntat de la inceput cu o alta mentalitate, alta cultura, alt tip de alimentatie. Imi
amintesc cat de surprinsa am fost la inceput sa vad ca aici nici nu se concepe ideea sa mananci
o salata de sfecla rosie cruda.
Dar lucrurile evolueaza, incet dar evolueaza. Acum 10 ani era aproape imposibil sa afirmi in Franta
ca esti vegetarian. Acum se accepta, si gasesti si restaurante care propun meniu vegetarian.
In prezent e perioada in care cuvantul «vegan» e privit ciudat. Dar am incredere ca se va schimba.
Iar eu, am decis sa am o afacere de nisa – torturi si prajituri fara foc intr-o tara in care cultura
vegan si crud intra incet si destul de greu.
Ideea mi-a venit din propria necesitate ; voiam sa ii dau copilului meu dulciuri sanatoase. Asa au
aparut primele trufe de ciocolata cruda. De acolo si pana a urma cursuri de patiserie cruda nu a
fost greu deloc. Pentru cine e curios, prajiturile mele sunt pe site-ul http://mlletruffe.com.
 |
| Photo Cristina http://mlletruffe.com |
Privesc totul ca pe provocare, o sansa pe care o am in viata de a face ceva la care tin cu adevarat,
in care cred din tot sufletul si imi doresc sa continue. Nu vreau sa las muzica din sufletul meu sa
taca, vreau sa o las sa se exprime si sa ating si alte persoane in drumul meu.
In plus, oamenii au nevoie sa stie ca exista si un alt stil de ati trai viata, un alt fel care te poate
face sa te simti mai viu, mai tanar, mai plin de speranta.
Unde ma puteti gasi:
Sunt in cautarea cartii despre plante comestibile scrisa demihaela walter. V-am trimis si un email. Ma puteti ajuta?
RăspundețiȘtergereBună, Mimi! Și a doua fata care ar fi interesata cum se numește? Găsim retete/recomandări/surse de inspirație și la ea pe pagini? Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere