Alexander Sutherland Neill si scoala Summerhill

Despre Alexander Sutherland Neill nu s-a scris prea mult in limba romana, desi teoria creata de el (pornind de la experienta si studiile lui Homer Lane) reprezinta in fapt, baza mai tuturor conceptelor moderne de educatie. Cine nu l-a citit inca pe A.S. Neill, a pierdut enorm. Culmea este, ca o singura carte de-a lui cuprinde informatii mai valoroase si mai complete ca intrega opera a multora dintre autorii "moderni". Neill va va raspunde la absolut toate intrebarile legate de cresterea si educatia copiilor pe care le aveti, ba mai mult, va va ajuta sa va cunoasteti si sa va intelegi cu adevarat nu numai copiii, ci si pe voi insiva, pe parintii vostri, pe oamenii de langa voi. Caci toate cartile lui nu sunt numai simple teorii, tesute si elaborate in mintea sa si experimentate cu cativa copii. Nu, nici vorba de asa ceva! De-a lungul intregii sale vieti, prin mana lui Neill au trecut mii de copii; iar Neill a fost un adevarat dascal, un invatator in sensul originar al cuvantului, un om care a cautat sa actioneze numai in interesul copiilor, numai spre binele lor si de aceea, a activat toata viata sa ca profesor, pana la moartea sa, la varsta de 90 de ani.
Gasesc ca cea mai potrivita pentru a-l cunoaste pe A.S. Neill, este cartea "Summerhill. A Radical Approch to Child Rearing", Hart Publishing Co, N.Y. - 1960, care a fost tradusa in foarte multe limbi, devenind astfel accesibila multor oameni.

Desigur ca nu pot sa nu fiu teribil de trista, ca astazi, in Romania, sunt traduse si publicate atatea carti (tare multe inutile si numai cu valoare de maculatura), si tocmai asa un mare pedagog este trecut sub tacere - in special, tocmai de cei care-l copiaza cu nerusinare.

Asa ca am sa incerc in continuare, sa vi-l aduc pe A.S. Neill mai aproape: astazi, la 130 de ani de la nasterea sa.... Traducerea si adaptarea unor scurte citate imi apartin, din pacate nu posed drepturile de autor pentru a face o traducere cum s-ar cuveni. Dar poate cunoaste cineva un editor curajos, cu viziuni largi si care si-ar putea permite sa-l traduca si sa-l publice pe Neill si in limba romana???

 

A.S. Neill s-a nascut in Scotia pe 17 octombrie 1883 si a devenit dupa terminarea universitatii profesor la  o scoala de stat (ca si tatal sau). Dar fiind un mare iubitor de oameni, el nu a rusit sa se impace cu sistemul de dresura practicat in scolile oficiale. Astfel incat, in 1921 infiinteaza celebra scoala-internat Summerhill, pe care o conduce pana la moartea sa in anul 1973.

Neill este absolut convins de natura buna a copilului. Convingerea sa de neclintit este ca toti copiii nu vin pe lume ca hoti, lasi sau roboti lipsiti de suflet, ci toti copiii au capacitatea de a iubi viata si de a fi interesati de ea. Scopul educatiei, de fapt scopul vietii, este de a face totul cu bucurie, pentru a deveni un om cu adevarat fericit. Pentru Neill, a fi fericit inseamna a fi interesat de viata - si numai un om fericit isi poate trai viata din plinul personalitatii sale. De aceea, nu este suficient sa fie dezvoltate in scoli numai capacitatile intelectuale, ci ar trebui neaparat cultivate si sustinute si capacitatile emotionale. Neill atragea intotdeauna atentia, ca in societatea moderna, se mareste tot mai mult prapastia dintre intelect si sentimente. Omul din ziua de astazi percepe din ce in ce mai mult ceea ce traieste doar prin intermediul puterii sale de intelegere,  in loc sa reactioneze direct prin ceea ce ii dicteaza inima sa, prin ceea ce vad ochii sai sau aud urechile sale. Ne invatam de mii de ani copiii sa faca numai ceea ce trebuie sa faca ca sa fie pe placul adultilor si nu ceea ce simt ei cu adevarat si ceea ce considera ei ca este corect!

Neill considera ca pentru ca orice copil sa devina intr-o buna zi un adult sanatos si fericit, el trebuie sa invete sa fie un individ independent, care sa se descurce singur cu lumea din jurul sau, in orice situatie. El trebuie sa dezvolte capacitati care sa-l ajute sa perceapa lumea mental, emotional si artistic, fara a fi nevoit sa apeleze la ajutorul altor oameni. Neill a privit foarte critic societatea, subliniind mereu faptul ca societatea nu cauta sa creeze indivizi cu o personalitate proprie, ci mai degraba o multime, o masa. Si de aceea Neill nu a incercat niciodata sa educe copiii pentru a-i face sa se adapteze la regulile existente: el a dorit ca ei sa devina "oameni fericiti, a caror scala de valori nu se bazeaza in primul rand pe ´a avea mult` sau ´a consuma mult`, ci mai degraba pe ´a fi mult`".

Citate extrase din cartea  "Summerhill":

"Caci nu exista copii cu probleme. Exista numai parinti cu probleme. Sau mai bine spus: exista numai  o omenire cu probleme!"

"Ma adresez parintilor, pentru ca dupa parerea mea, un copil dificil a devenit dificil doar prin cresterea sa gresita. Un copil dificil este un copil nefericit. Acelasi lucru este valabil si pentru adultii dificili. Un om fericit nu a comis niciodata un furt sau un omor. Crimele, jafurile, ura, razboaiele apar numai din nefericirea oamenilor."

"Trebuie sa cream o scoala  adaptata copiilor si nu copii adaptati scolii."

"Copiii crescuti in libertate nu se lasa asa de usor influentati. Caci lor nu le este frica. Si acesta este cel mai bun lucru care-l putem dori unui copil."

"Scopul existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti.

Copiii nu pot fi fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "

"Studentii care nu sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima mana."

"Multi dintre asa-numitii pedagogi sunt convinsi ca nu conteaza ce invata copilul, important este sa i se predea ceva. Si ce mai poate atunci profesorul sa faca, decat sa predea ceva si sa vada in predare principala sarcina a scolii, atata timp cat scolile raman ceea ce sunt: fabrici, in care se produce ´material uman`?"

"Nu am nimic importiva invatatului, dar joaca este dupa parerea mea mult mai importanta. Caci invatatura este importanta, dar nu pentru oricine. Intr-o biografie a lui Nijinsky, este mentionat faptul ca acesta nu a reusit  sa treaca examenul de bacalaureat la  liceul din St. Petersburg, dar fara acest examen nu ar fi putut fi primit la Academia de Stat de Balet. Nijinski nu putea insa sa invete ce ar fi trebuit sa stie pentru acest examen, deorece gandurile sale erau in alta parte. Asa ca a fost inscenat pentru el un examen: rezultatele i-au fost direct inmanate cu foile de examen...... Va imaginati ce pierdere ar fi fost pentru intreaga lume, daca Nijinski ar fi trebuit sa treaca cu adevarat acest examen?"

"Fiecare copil are in el un Dumnezeu. Incercarile noastre de a modela copilul, il vor transforma pe acest Dumnezeu intr-un diavol. Copiii vin la scoala mea ca niste mici diavoli, care urasc lumea: sunt destructivi, lipsiti de maniere, mincinosi, hoti, violenti. Dupa 6 luni, ei devin copii fericiti, sanatosi, care nu pot face niciun rau."

 Aici, Anthony de Mello (de la care am auzit si eu pentru prima data de Summerhill) despre A.S. Neill, asa cum marturisea si in cartea "Awareness": "Aceasta carte este cu adevarat demna sa fie citita! Mie mi-a schimbat cursul vietii  si modul de a privi oamenii. Am inceput de-atunci sa vad MINUNI."

"Sunt convins ca scopul vietii este fericirea - adica interesul de a trai. Educatia trebuie sa fie o pregatirea pentru viata. Societatea actuala insa nu are prea mult succes in acest domeniu.  Sistemele noastre educationale, politice si economice duc la razboaie. Stiinta medicala nu a reusit sa invinga bolile. Religiile nu au reusit eradicarea nici a hotiei, nici a crimei. 

Hai sa ne punem cateva intrebari incomode! De ce sufera oamenii de mai multe boli decat animalele? De ce se urasc oamenii si se omoara in  razboaie,  in timp ce animalele  nu fac asa ceva? De ce mor din ce in ce  mai multi oameni de cancer? De ce se sinucid atatia oameni? De ce exista atatea infractiuni sexuale? De ce exista antisemitism? De ce exista  discriminare rasiala?"

"Teama parintilor de viitor este o baza proasta pentru sanatatea copilui. Un filistin ar spune: Considerati deci ca este un succes daca un copil ajunge numai un sofer de camion? Criteriul dupa care eu judec succesul unui om, este capacitatea lui de a lucra cu bucurie si de a duce o viata implinita."

"Asteptam sinceritate de la politicienii nostri (atat de departe merge optimismul omenesc), de la judecatori, profesori si medici. Si totusi, ne crestem copiii astfel incat ei nu vor indrazni sa fie sinceri. Societatea este  dusmana  libertatii. Societatea - marele morman - este conservativa si uraste gandirea noua.  Moda intruchipeaza cel mai bine aceasta aversiune a societatii fata de libertate. Masa cere uniformitate - astazi cei mai putini oameni mai indraznesc sa nu se preocupe de hainele corecte."

"Copiii se gasesc pe  sine insisi, daca li se permite sa fie ei insisi!"

Asa cum spunea si Erasmus von Rotterdam:  "Conditia esentiala pentru a fi fericit este dorinta de a fi cel care esti cu adevarat."

"Daca ati folosit vreodata propozitia: "Cand eram eu de varsta ta, eram...", atunci faceti o nemaipomenita greseala. Vorba lunga, saracia omului: trebuie sa acceptati copilul asa cum este el si sa nu incercati sa-l formati dupa propria conceptie. Motto-ul meu pentru educatia de acasa: Lasati in numele lui Dumnzeu oamenii sa-si traiasca propria viata! Aceasta atitudine se potriveste in orice situatie!"

Cum putem face copiii sa devina fericiti? Raspunsul meu este: renuntati la orice constrangere. Dati-i copilului posibilitatea sa fie el insusi! Nu incercati sa-l invatati permanent ceva! Nu-i tineti predici!! Nu-l obligati sa faca ceva! Nu-l situati pe un piedestal! Poate ca nu sunteti de acord in totalitate cu mine. Daca refuzati raspunsul meu, nu va mai ramane decat sa gasiti dumneavoastra unul mai bun."

A.S. Neill a pornit de la cuvintele lui  Khalil Gibran, pe care ar trebui de fapt sa le cunoasca orice parinte:

"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor. Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii, Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic." 

Fragment din "Profetul" (1923) de Khalil Gibran, traducerea Radu Cârneci.

Si ca de obicei in incheiere, pe scurt si din experienta personala. Copiii mei sunt deja mari, au 14 si 10 ani. Am facut in toti acesti ani greseli cu carul, care in parte nu mai pot fi corectate. Dar asa este in viata, trecutul nu se mai poate niciodata schimba. Astfel incat nu-mi mai ramane decat sa privesc totul cu multa ingaduinta si intelegere: caci atata am stiut eu  la momentul respectiv.... Important este sa NU mai repet iar si iar acele greseli si cel mai bine este sa raman mereu deschisa si in cautarea adevarului. Acelasi lucru este valabil si pentru parintii mei, care au facut toate greselile numai din marea lor dragoste si din grija pentru mine: caci in spatele fiecarei decizii pe care au luat-o, s-a aflat numai gandul la fericirea mea si la binele meu. Atata au stiut ei si atata au facut. Sigur  ca le-as putea purta pica vesnica, dar eu m-am hotarat sa le accept si sa le iert greselile si asa am reusit sa am acum, la batranete, o relatie sufleteasca cu parintii mei mai buna ca niciodata. Va recomand din tot sufletul aceste exercitii de gandire, s-ar putea sa va deschida cu totul si cu totul noi cai.
Si inca o poveste foarte noua, despre cum am reusit eu sa pun, cat de cat, in practica lucrurile invatate de la A.S. Neill.
"Fiica mea are la scoala un nou profesor de vioara, Daniel, un slovac cu un talent muzical iesit din comun si cu insusiri perfecte de dascal. Toti copiii au facut progrese enorme de cand a inceput el sa lucreze cu ei. Pe mine m-a luat deoparte la scurt timp dupa ce a inceput sa lucreze cu fetita mea, si mi-a spus ca a constatat ca ea are un talent muzical iesit din comun si ca daca ar exersa ar putea deveni o mare violonista, caci are toate atributele care sunt absolut necesare pentru aceasta (de ce credeti ca desi multi copiii nu fac decat sa exerseze toata ziua un instrument - obligati de parinti, desigur -  nu ajung totusi cu totii mari muzicieni?). Eu, care nu am fost in stare sa devin pianista de exceptie care mi-ar fi placut sa devin in copilarie, m-am simtit foarte fericita si plina de entuziasm si i-am spus  acasa copilului:
- Daniel mi-a spus, ca esti foarte talentata si ca daca incepi sa exersezi serios, poti ajunge o mare violonista.
Raspunsul primit, direct, fara nicio ezitare, m-a pus foarte tare pe ganduri si, de ce sa nu recunosc, la grea incercare:
- Stiu, Daniel mi-a spus si mie, dar eu NU  vreau.
Povestea se incheie foarte simplu: de atunci, am incetat sa o mai oblig sa exerseze atunci cand ea nu vrea, cand ea considera ca are altceva, mult mai important pentru ea, de facut..."

Am spus de mai multe ori, ca nu mi-a venit deloc usor si mi-a luat tare mult timp sa inteleg toate aceste lucruri. Si eu gandesc cu adevarat acum, ca e absolut indiferent daca copiii mei vor face o facultate sau nu: important este sa o faca pentru ei, pentru ca ei doresc sa invete ceva pentru viata lor si nu pentru mine, ca sa ma pot fali eu cu acest lucru!! In viata mea, am cunoscut oameni care au atins pozitii incredibil de inalte in cariera lor - dar au ramas niste oameni complet nefericiti. Si am cunoscut si oameni care nici nu au iesit din satucul lor de cateva sute de locuitori, nici nu au facut mai mult de cele cateva clase ale unei scoli primare: lucruri care nu i-au impiedicat insa sa aiba o viziune mai larga asupra lumii ca multi alti oameni umblati si invatati nevoie mare, cateodata si cu 2-3 facultati. Si iar apelez la exemplul meu favorit - Cat conteaza toate lucrurile materiale pe care le dam copiilor, daca noi nu ii ajutam sa inteleaga adevaratul sens al vietii, daca nu le dam lectiile cele mai importante de viata cum ar fi: omenia, bunatatea, iubirea aproapelui, toleranta, acceptanta, dragostea si respectul pentru tot ceea ce ne inconjoara, recunoasterea maretiei creatiei lui Dumnezeu, s.a.m.d.? La ce-ti foloseste frumusetea, la ce-ti ajuta milioanele de la banca, masinile din garaj, casele din toate colturile lumii, succesul international, daca tu nu stii sa fii fericit si multumit cu tine insuti si sa traiesti in pace si armonie cu tot ceea ce te inconjoara? Viata ne-a dat si continua sa ne dea o multime de triste exemple: Marilyn Monroe, Elvis Presley, Romy Schneider, Madalina Manole si multi altii - lista oamenilor fumosi, bogati, cu o cariera de succes si profund nefericiti este de-a dreptul interminabila.
Eu cred in cu totul alte valori, si de aceea, daca copiii mei vor fi fericiti ca gunoieri, agricultori sau cine stie ce vor ajunge, eu voi fi la randul meu foarte multumita si mandra de ei. Si sunt pregatita, din tot sufletul, sa-i sprijin sa mearga pe drumul lor, oricare ar fi el - caci sunt absolut convinsa, ca nu conteaza CE faci, atata timp cat faci lucrul respectiv cu bucurie si entuziasm.

"Vorba lunga, saracia omului: trebuie sa acceptati copilul asa cum este el si sa nu incercati sa-l formati dupa propria conceptie." - A.S. Neill

Andreea (care deplangea la randul ei inca din 2010 faptul ca Neill nu a fost tradus in limba romana) a tradus mai multe texte si pe blogul "Dezvaluiri!" veti mai gasi multe alte lucruri interesante.

Aici si un scurt documentar despre Summerhill:

Le multumesc tuturor celor care mi-au trimis si link-ul filmului artistic (eu as fi spus, ca am vazut o varianta cu subtitrare in limba romana, dar s-ar putea sa ma insel...):

Explicatii, sfaturi si amintiri

Desi am acest blog de peste 3 ani si jumatate, nu m-am invatat sa controlez la intervale regulate spam-ul, caci pana acum cateva luni, rar gaseam acolo un comentar. Mi s-a atras insa astazi atentia pe mail, ca nu am publicat niste raspunsuri si cand am deschis spam-ul, era sa cad de pe scaun: aveam cateva zeci de comentarii!! Sa stiti ca si eu, la randul meu, ma intrebasem de ce in ultimul timp sunt atat de putine comentarii, dar mi-am explicat singura chestiunea, prin faptul ca am scris eu atat de putin in ultimul timp..... Deci, NU m-am suparat pe nimeni, nu m-am simtit jignita, nu m-a deranjat nimeni: pur si simplu, nu am vazut ca voi mi-ati scris atat de multe lucruri. De maine, o sa iau comentariile la rand si o sa raspund la toata lumea. 

Imi cer iertare si va rog inca o data sa aveti intelegere pentru mine, incerc in continuare, zilnic, sa fac mult mai multe decat pot, astfel incat este foarte explicabil, ca mai sunt cateodata si depasita de situatie..... Si va imbratisez cu un gand bun si o poveste hazlie, care sper sa va amuze.

La mare in Sardinia, veneau in fiecare zi pe plaja niste negri din Senegal care vindeau diferite obiecte de plaja, iar nevestele lor stateau si ele toata ziua printre turisti si le faceau codite "rasta". Eu, care mi-am distrus in tineretea nebuna si nestiutoare complet parul cu vopseli (am trecut de la blond pana la pana corbului prin absolut toate nunatele!), permanenturi, tapat zilnic, fixata coafura cu cele mai strong fixative si alte procedee similiare, nu mai am de fapt par  pentru o astfel de coafura. Pe mine ma impresiona insa foarte tare una dintre femei: insarcinata in ultimele luni, cu picioarele umflate, imbracata dupa ritul musulman pe o caldura ametitoare, umbla cateodata toata ziua si nu gasea nici un client. Asa ca am incercat sa o conving pe fetita mea sa-si faca ea coditele, insitand diplomatic asupra aspectului practic ca nu trebuie sa te mai piepteni (mamele fetitelor cu par lung stiu despre ce este vorba). Am fost pusa la punct scurt: nu vreau, ca ma trage sigur de par! Si pentru ca imi era atat de mila de aceea femeie, m-am hotarat sa ma sacrific eu si am lasat-o sa-mi faca mie parul. Si intr-adevar, esti tras tare de par! Iar entuziasmul familiei mele a fost foarte limitat, poate cea mai elocventa a fost mama, care, atunci cand m-a vazut cu coditele si bronzata ca fundul ceaunului, a exclamat:"Vai draga, ghiocul iti mai lipseste!".

Sperand ca v-a distrat povestea, va doresc o zi buna, adaugand si aici inca o postare draga mie si foarte importanta de pe FB:

Lectia de Jodeln
Mancarea nu este totul: cine se concentreaza numai pe mancare si-si lasa "in paragina" mintea si sufletul nu va ajunge prea departe cu sanatatea!
Muzica este unul dintre cele mai bune mijloace de a se ocupa dintr-o data si de suflet si de minte, exista km de studii care demonstreaza efectul pozitiv al muzicii asupra starii de sanatate (eu nu am auzit in acest caz de contra-studii: de ex., un studiu care sa demonstreze ca Mozart este daunator sanatatii!!). Caci este deja o certitudine de necontestat ca muzica vindeca sau grabeste vindecarea. Copiii care cresc cu muzica sunt mai sanatosi si mai inteligenti. Muzica intarzie declansarea bolii Alzheimer si ii incetineste evolutia. Muzica de calitate va va aduce numai si numai foloase, caci datorita muzicii celule corpului intra intr-o vibratie binefacatoare. De aceea, nu lasati nefolosit un potential enorm: caci vestea cea mai buna este ca nu aveti nevoie de nimic, de niciun instrument, vocea umana ramane cel mai frumos instrument din lume. Si sa mai stiti, ca TOTI avem voce si putem canta: unii perfect, altii mai in felul lor....
De asemenea, cantatul in grup creaza o energie si o vibratie cu totul deosebite, vocile si sufletele se armonizeaza (nu uitati ca in ORICE religie din lume se canta in institutiile respective de cult). Si daca nu m-as teme ca ar putea fi interpretat gresit, as folosi aici cuvantul EXTAZ......
Tot pentru exemplificare, caci eu raman in primul rand un om care evita sa scrie despre lucruri pe care nu le-a pus deja el insusi in practica, mai jos un video de la festivalul de muzica de la comunitatea ecologica Tempelhof, la care am luat eu de curand parte: a fost inaltator, a fost minunat, asa imi imaginez eu ca ar putea fi si in Rai. Impreuna cu alti cca. 150 de participanti, am ramas 3 zile de dimineata pana seara numai in lumea muzicii: am cantat, am dansat, am ras, am plans, am meditat, ne-am intalnit in tacere, am vorbit, ne-am apropiat unii de altii, si multe alte minunatiii. Lectia de Jodeln cu minunata Heidi Clementi: la sfarsitul lectiei, si-a dorit o participanata sa mai cantam o data, ca sa inregistreze pe telefon (moment in care mi-am dat si eu seama ce greseala enorma am facut, ne-filmand TOT workshop-ul), dar Heidi asa stiuse sa ne atraga in lumea ei, incat pt. noi, cei 20 de participanti, parca nici nu mai exista nimic altceva (de aceea am sa va rog sa scuzati si calitatea modesta a inregistrarii). Mai mentionez, ca noi nu cantasem niciodata pana atunci impreuna, nici unul dintre noi nu incercase pana la acel moment Jodeln (stiti voi, holario-ul din Alpi) si asa ne auzeam dupa numai 2 ore de cantat unii cu altii si unii pentru altii:
— la Comunitatea Tempelhof, Germania.

Muraturi si cateva ganduri despre sare

Sunt obligata sa marturisesc in cele din urma o mare slabiciune. Nu-mi vine usor nici sa o recunosc si  nici sa o accept, adesea parca nici nu ma mai inteleg pe mine insami. Da, da, da.... Sarea in bucate... Caci marea piatra de incercare pentru mine a fost, si este din pacate in continuare, sarea. La nimic nu mi-a venit atat de greu sa renunt ca la sare. Reusesc un timp si apoi tot ma trezesc ca iar dau tarcoale borcanului cu sare si iar scap ceva sare (macar un varfulet de cutit) pe salata, rosii sau  castraveti. Si nici de muraturi nu ma pot lasa complet, si uite asa, muraturile, puse totusi cu mare drag de mine, tot isi fac cumva mereu loc in meniul meu.

Dar unde este problema? Poate fi sarea chiar atat de daunatoare, in conditiile in care MILIARDE de oameni cosuma zilnic, fara sa clipeasca, cel putin cateva grame de sare? Raspunsul meu este scurt: sanatosa nu este sarea absolut deloc. Din contra.

Ajunsa la acest punct, refuz sa citez studii stiintifice, gandindu-ma cat de drept spunea Cristela Georgescu: "Cum nutritia devine amuzanta, pentru ca n-am mai vazut pana acum nici un domeniu in care oamenii sa sustina cu argumente stiintifice pareri diametral opuse si sa dovedeasca apoi si practic ca au dreptate, zic asa: fiecare face dupa cum alege, in urma comunicarii intelepte cu propriul organism. Ramane sa vedem peste vreo 500 de ani cine a avut dreptate - pana la urma cred ca sunteti de acord ca facem toti parte dintr-un mare studiu neoficial pe termen lung ... ".

Si nu trebuie uitate nici randurile notate de dl. prof. Antonio Inacio Andrioli (un foarte cunoscut opozant al tehnicii agro-genetice): "95% dintre toţi cercetatorii şi dintre  toate laboratoarele şi bursele de studii din întreaga lume isi primesc finanţarile de la diferitele industrii. Cum mai putem avea încredere într-o astfel de ştiinţǎ?? Cum mai putem crede, cǎ rezultatele studiilor lor sunt într-adevar obiective şi reflectǎ realitatea?" Caci pe plan mondial, sunt foarte puţini oameni de ştiinţǎ cu adevarat  independenţi, iar rezultatele studiilor acestora sunt de cele mai multe trecute sub tǎcere, încercându-se, prin toate metodele posibile, pe absolute toate planurile, discreditarea, defǎimarea sau intimidarea acestor oameni.

Asa ca  mai degraba (si mai bine) raman tot la observatiile de bun-simt si la logica. Caci daca gandim logic, prin prisma bunului-simt si a propriului discernamant, nu mai putem ignora urmatoarele intrebari: de ce toate fiintele de pe lumea aceasta pot supravietui fara sa manance sare (ca produs izolat), numai omul are neaparat nevoie sa adauge hranei sale sare? La ce logica trebuie sa recurga un studiu stiintific pentru a ma face sa cred ca dintre toate vietatile umblatoare, taratoare, zburatoare, inotatoare, s.a.m.d. numai omului nu-i ajunge clorura de sodiu care se gaseste in mod natural in mediul sau de viata, in foarte multe fructe, legume, ierburi, cereale? Ce argumente poate sa aduca un om de stiinta pentru a ma convinge ca omul este singura fiinta care poate muri (sau isi poate deteriora grav sanatate) daca nu consuma zilnic o anumita cantitate suplimentara de sare, pe care fiecare "expert" este de parere ca numai el o poate determina exact?

Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise.

Am devenit pentru prima data constienta de efectul daunator al sarii asupra organismului uman de-abia in urma cu cca. 14 ani, pe vremea cand ma mai uitam la televizor, in timp ce urmaream stirile de senzatie provocate la acea vreme de procesul unei tinere de  numai 20 si ceva de ani (va dati seama cata intunecime trebuie sa fi fost in sufletul acelei fiinte pentru a comite asa o fapta abominabila?), care o omorase pe fetita concubinului ei, in varsta de doi ani, cu 2 (!!!) lingurite de sare, amestecate intr-un borcan de budinca. Va jur ca eu pana la acel moment nu stiam ca sarea este atat de toxica! Habar nu aveam, ca si pentru un adult, doza de numai 3 lingurite poate fi fatala! Din acel  moment, am inceput sa privesc sarea cu alti ochi. Am mutat-o din dulapul aflat la indemana copiilor, intr-un dulap incuiat, alaturi de prafurile de spalat si curatat. Am inceput sa reduc dozele pe care le puneam in mancare si am inceput desigur sa ma documentez.

Cand am descoperit homeopatia si am citit fisa sarii (Natrium muriaticum sau Natrium chloratum), mi-am putut explica dintr-o data tare multe dintre simptomele diferitelor boli de care sufeream. Iar cand l-am descoperit si pe dr. Gerson, si am citit ca el a constat in studiile sale practice, ca nici un regim alimentar nu a avut succesul scontat pana nu a fost scoasa in totalitate sarea din alimentatia bolnavilor, mi-au mai cazut cateva valuri de pe ochi.

Si iarasi nu mi-a mai ramas decat sa incep propriul experiment. Mi-a fost greu-greu-greu. Tanjeam dupa sare ca o nebuna. Dar numai asa am devenit constienta de faptul ca este un adevarat drog, intri intr-un sevraj in toata regula in momentul in momentul in care  o scoti din alimentatie. Greu de crezut, nu-i asa? Dar eu nu astept sa ma credeti. Va rog chiar sa nu ma credeti. Va implor doar sa va demonstrati voua insiva ca randurile de mai sus nu stau in picioare in cazul vostru. Incercati sa renuntati  numai doua saptamani la sare. Si daca reusiti, scrieti-mi va rog, in noua liniste dobandita (hahaha!), un scurt comentariu - am sa va fiu recunoscatoare.

Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise.

Source citations sur la page Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise. - Dicocitations

Ajunsa aici, am sa va spun desigur rezultatele propriului experiment. Tot pe scurt: eu ma simt cel mai bine cand nu mananc absolut deloc sare. Am avut perioade foarte lungi, cand nu am consumat niciun pic de sare, care au coincis cu perioadele in care m-am simtit cel mai bine: fizic, psihic si sufleteste. Am reintrodus sarea, am scos-o iar. De fiecare data s-a intamplat acelasi lucru - o simpla coincidenta este cu totul exclusa! Deci,  cu ce ma ajuta studiul X, facut de universitatea Y, sub conducerea marelui profesor Z, care imi demonstreaza ca fara sare ma voi imbolnavi grav, daca eu la urma urmei ma simt fara sare mai bine ca niciodata? Inca o data, experienta proprie bate orice studiu, "viata a contestat iar stiinta" (cum bine spunea dr. Maximilian Bircher-Benner).

Porniti propriul vostru studiu stiintific - aveti incredere in trupul vostru, puneti-i intrebari si gasiti-va timpul necesar ca sa-i puteti asculta cu mare atentie raspunsurile. Nu uitati ca un lucru gresit ramane un lucru gresit, indiferent de cate milioane de oameni il sustin, amintesc aici si cuvintele lui Anatole France: "Chiar daca 50 de milioane de oameni spun cu totii aceeasi prostie, ea ramane totusi o prostie".

Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise

Aveti curajul sa ganditi singuri si asumati-va responsabiliatetea pentru sanatatea voastra, pentru viata voastra. Sapere aude! - Indrazneste sa stii! Indrazneste sa gandesti!  

Pentru oamenii care sufera de boli grave, in special cancer, boli autoimune - mai ales in cazul sclerozei multiple, suferinte psihice (!!!!!), nu exista cale de ocol: sarea trebuie scoasa in totalitate din alimentatie (mare atentie la sarea "ascunsa" in diferite alimente)!

Chiar si pentru cei sanatosi, reducerea cantitatii zilnice de sare va fi o adevarata binecuvantare pentru intregul organism. Si v-ati gandit vreodata cam ce cantitate de mancare (in special de carne) ati mai manca, daca ati consuma-o FARA sare?

Am fost intrebata care sare este cel mai bine sa se foloseasca, incerc sa raspund la obiect. Sigur ca sarea cu iod si/sau alte E-uri este ingrozitor de nesanatoasa, dar din pacate nici celelalte tipuri de sare nu sunt mult mai grozave: caci orice tip de sare ramane numai un produs IZOLAT! Mi se pare reprobabil, ca tocmai in sferele naturaliste s-au strecurat foarte multi profitori, care nu urmaresc decat imbogatirea rapida pe seama omului disperat, aflat in cautarea sanatatii sale pierdute, folosindu-se in acest scop fara sa clipeasca de toate tertipurile de marketing. Cel mai bun exemplu in acest caz il constituie desigur sarea de "Himalaya", care nici macar nu este din Himalaya, ci dintr-un tinut din Pakistan aflat la 200 de km de Himalaya, dar care este comercializata insa sub acest nume, tocmai pentru a induce oamenii in eroare: caci subconstientul lucreaza, iar masivul Himalaya a devenit intr-un fel sinonim cu Hunza, cu sanatatea perfecta, cu o viata lunga. Daca nu suntem dispusi sa renuntam la sare, va asigur ca o sare bruta de la Slanic Prahova are exact aceleasi efecte asupra sanatatii ca si cea din Pakistan - doar ca puteti sa o procurati la un pret mult, mult mai mic!
Inca ceva despre sarea de "Himalaya": culoare roz o da fierul, exact aceeasi sare o veti gasi si in Germania de exemplu, la Bad Reichenall sau Berchtesgaden (si cu siguranta si in alte parti ale lumii, inclusiv si in Romania) - dar tot la o fractiune din pretul sarii de "Himalaya". Nu va mai lasati pacaliti de aparente si de trucurile acestor precupeti: si sarea de "Himalaya" consta in proprtie de 97% din clorura de sodiu (sursa Stiftung Warentest, care clasifica textele publicitare ale firmelor care comercializeaza ac. sare ca pura escrocherie!!)!! 
Prelucrata manual si netratata mai este si Fleur de Sel (conform declaratiilor fabricantilor, este extrasa insa inca in mod traditional), dar trebuie sa tineti cont, ca orice sare marina, contine din pacate astazi, ca urmare a gradului incredibil de poluare care s-a atins, microplastic si substante toxice. Deci de preferat este o sare de ocna, caci aceste zacaminte sunt inca din timpurile in care omul nu-si otravea si distrugea mediul de viata.

Si totusi, in ciuda celor scrise mai sus,  nu pot sa nu scriu astazi inca una dintre retetele mele de suflet:

Muraturi din Basarabia

Asa cum am spus de la inceput, in ciuda faptului ca sunt constienta de efectul negativ al sarii asupra sanatatii, tot mai imi pun cateva borcane de muraturi - poate si pentru ca de mica am fost deprinsa sa privesc aruncarea alimentelor ca pe un mare pacat?? Caci este un mare pacat sa arunci la gunoi ceva de mancare, in conditiile in care si astazi, zilnic mor atatea mii de oameni de foame! 

Strabunica mea din Basarabia (romanca din Raionul Orhei, dintotdeauna tinut romanesc), apoi bunica si mai tarziu chiar si mama (la Bucuresti!), puneau mereu la sfarsitul verii, cand se adunau mai multe rosii decat se puteau manca, toate rosiile in exces la murat. Incercati cu un borcanel mic, sunt sigura ca gustul dulce-sarat-acrisor, cu totul deosebit al acestor muraturi va convinge pe oricine.

  

Se pun rosiile (chiar si cele rascoapte) intr-un borcan, se pun deasupra lor frunze de telina si cativa catei de usturoi cu coaja cu tot, doar striviti cu podul palmei pe un fund de lemn (soacrele din alte regiuni ar spune poate ca nurorile lor moldovence doar de lene lasa usturoiul cu coaja, eu cred insa ca are asa si mai bune proprietati de  conservare!). Se toarna deasupra o sarmura (10g de sare de mare sau de salina bruta la 1 litru de apa) si se acopera bine gura borcanului. In 3-4 zile se pot deja consuma. La mine in subsol nu tin mult timp, caci este prea cald si nu am temperatura constanta. La bunica in beci, tineau si pana la Craciun. Si tot in beci, se atarnau pe franghii si plantele de rosii, scoase cu radacina cu tot inaintea primului inghet (si cu rosiile inca verzi pe curpan), astfel incat, bunica putea pune pe masa de Anul Nou rosii... Ca si multe alte bunatati, de care imi aduc aminte cu mult drag, caci nicaieri si niciodata nu au mai avut gustul deosebit pe care il aveau doar la bunica.

 

Am uitat sa subliniez ceva important. Rosiile trebuie sa fie neaparat de calitate foarte buna, altfel se bahlesc. Mie nu mi-au placut niciodata marile magazine, fie ele bio sau nu. In Louvain (la 3 km  de casa in care locuiesc momentan) este un mare super-market bio, o filiala a celei mai cunoscute retele de produse bio din Europa. Ma credeti ca intr-un an si 9 luni, de cand stau aici, eu nu am ajuns pana acolo? Prefer sa cumpar de la piata sau de la fermierul bio din satul meu. Sau cel mult, de la un magazin micut de tot, unde proprietarul mai stie, macar in parte, provenienta produselor pe care le pune in raft, pentru ca le procura si direct de la prieteni si parteneri de afaceri. Asa cum am mai spus de nenumarate ori, eu prefer sa cumpar de la oameni si nu de la firme, nu ma impiedic de aceea nici de certificate, nici de adeverinte, nici de diplome.

In Belgia este o clima mai putin favorabila rosiilor, ardeilor, vinetelor - in general tuturor plantele care au nevoie in primul rand de caldura si de soare. Dar din fericire, exista si aici cativa adevarati vrajitori, care mai stiu sa descante si pamantul si plantele. Unul dintre ei este Jean-Pierre Smets un om care face agricultura bio din convingere si nu pentru ca a prins pulsul momentului si a inteles ca se pot face bani grei cu "bio". El a trecut la agricultura ecologica inca din anul 1986, cand cavantul "bio" era in Belgia un neologism (si mai este inca - in comparatie cu spatiul germanofon Austria-Germania-Elvetia, tarile latine sunt in urma rau de tot!) si nu si-a pierdut in toti acesti ani nici idealurile, nici dragostea pentru pamant. Eu ma duc cu drag la el, caci imi place sa-l privesc pe omul de la care imi cumpar hrana in ochi. Si ii sunt recunoscatoare (da, si eu am rosii in gradina, dar la mine abia se coc, m-am intrebat de mult ori: ce m-as fi facut eu fara el?) si ma bucur cand el vorbeste cu parintii mei (stie de unde vin si incearca de fiecare data cand sunt aici sa inchege cu ei o conversatie) si cand stie exact ce caut eu (de exemplu morcovi nespalati, marar, leustean si altele de genul acesta).

Adevarata fata a democratiei europene - Sau ce legatura exista intre Rosia Montana si politia belgiana?

Am sa-i rog pe toti cei care se simt astazi deranjati de aceasta postare, sa nu o citeasca pur si simplu. Sau sa o tolereze - hai, treaca de la voi inca o data - poate chiar cu un zambet blajin si ingaduitor in coltul gurii pentru inconsecventa de care dau dovada. Caci desi eu tot repet ca nu fac politica, fac la greu politica.....

Ieri, s-au intamplat in Belgia lucruri deosebit de grave, care trebuie neaparat facute public. Este dreptul vostru de a cunoaste si aceasta fata a unui stat asa-zis democrat, caci democratia europeana nu si-a dat numai o singura data arama pe fata - numai eu as avea un sac mare de astfel de povesti (culmea, multe chiar legate de hrana vie).

Ca si in multe alte tari din lume, si in Belgia s-a organizat pe FB un grup de protest SOS ROSIA MONTANA- Bruxelles. Pe 1 septembrie, cativa membri ai grupului s-au intalnit in fata Ambasadei Romaniei la Bruxelles, unde au fost imprastiati politicos, dupa un anumit timp de politie, chemata probabil de paza ambasadei.

Ieri, 5 septembrie, s-a organizat o noua intalnire (pentru ca nu au reusit sa primeasca autorizatie pentru o demonstratie - in Belgia, dureaza 20 de zile obtinerea unei astfel de autorizatii), de data aceasta in fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, cei 10 participanti  avand intentia de a inmana ambasadorului o scrisoare de protest. Se hotarase ca sa se astepte in liniste iesirea ambasadorului, fiecare avea o carte la el si erau hotarati sa citeasca pur si simplu pe trotuar, in fata cladirii reprezentantei. Atat! Cand au ajuns acolo insa, mare surpriza: erau deja asteptati de 4 masini de politie, s-au iscat discutii si doua persoane au fost chiar arestate (li s-au pus catuse la maini, au fost bagate in duba politiei si bruscate verbal si fizic)!! 

Am adunat mai jos ce a scris Oana Uiorean (una dintre persoanele arestate) pe Facebook, cititi si ..... credeti. Si actionati asa cum va va dicta propria constiinta:

"In seara asta la Bruxelles, in fata reprezentantei NOASTRE ne astepta politia. Ne-am scos cartile si am inceput sa citim. Ne-au zis sa plecam. Am zis ca doar citim. Au zis ca au fost chemati, ca stiu ei ca e un protest. M-au arestat, pe mine si pe inca o fata, patru politisti la una, in fata Mirunei, foarte brutal, m-au izbit de perete si era sa-mi rupa mana. Ne-au abuzat verbal si cu o multime de amenintari si rasisme in jumatatea de ora cat ne-au tinut im duba. De barbati n-au avut curajul sa se atinga. Totul a fost filmat. Multumesc si pe aceasta cale Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa UE, ca sunt sigura ca citesc, pentru tradare si pentru lasitate. Sunteti magarii care ma asteptam sa fiti, si acuma stie si fiica-mea. Iar Belgia e un stat opresiv. Urmeaza dovada filmata:

Filmuletul arestarii din seara asta de la Bruxelles, din fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana. Pe la minutul 9 ma aresteaza si incepe fiica-mea sa urle, vazand cum sunt brutalizata. Are doi ani jumate. Context: un grup de romani din Bruxelles ne-am hotarat sa ne intalnim la ora 18:00, in 5 septembrie 2013, sa inmanam o scrisoare cu pozitia noastra privitor la #rosiamontana ambasadorului. Intelegerea, circulata pe fb, era sa ne luam fiecare o carte de citit si sa protestam in tacere. Reprezentanta evident plateste pe cineva din banii statului roman sa ne citeasca pe fb, pentru ca la ora 18:00 eram asteptati de patru masini de politie. Ne-am adunat la doua case mai incolo si am scos cartile. Politistii au venit sa ne spuna sa plecam. Am refuzat, pentru ca nu faceam nimic rau. Urmeaza ce vedeti mai jos. Revin cu povestea a ce s-a intamplat in dubita. Tineti minte, ambasadele noastre in strainatate exista ca sa ne tradeze. Interesant cat de frica le e de noi, sa cheme atata amar de politie pentru niste oameni citind carti.

http://bambuser.com/v/3885027

 ........

 Amintiri din duba politiei: Dupa ce m-au arestat brutal, aproape rupandu-mi mana, patru politisti pe mine (am 55 kg) si mi-au pus catuse in fata fetei mele de doi ani jumate, m-au trantit intr-o duba, m-au legat cu centura de siguranta si a inceput abuzul. Multe din cate mi s-au spus nu le pot reda aici. Va inchipuiti voi injuraturile. Parea sa-i preocupe mult ca sunt cu siguranta de stanga, si ca urmare murdara. Mi s-a spus in primul rand ca stiu ei ca in romania nu se respecta regulile, dar aici e belgia. Stiu ei cum sunt romanii, au mai avut de-a face cu ei. Unul dintre politisti mi-a spus ca a si avut o prietena romanca, stie el si mai bine cum suntem noi. Cand l-am intrebat daca ea l-a parasit, s-a fastacit, a tacut o vreme. Au preluat altii. Au mai arestat pe cineva, tot o fata, de baieti n-aveau curajul sa se lege. Fetei i-au pus catuse de plastic stranse de i s-a invinetit mana. Le-a cerut in repetate randuri sa le largeasca si sa deschida o fereastra, ca ii e rau de cald. Au refuzat. I-au luat telefonul sa stearga ce a filmat inainte de a fi arestata. M-au acuzat ca sunt iresponsabila, sa-mi duc copilul la un protest. Nu e protest, am spus, citeam o carte. Voi ati traumatizat-o brutalizandu-ma in fata ei. Au sarit ca e vina mea. Au repetat ca e vina mea, la nesfarsit, sa se convinga ca au dreptate. M-au invitat sa le parasesc tara daca nu-mi place. I-am intrebat cine le mai plateste salariile. Mi-au raspuns ca si le platesc singuri (deci bancurile cu politisti sunt in mare parte adevarate). M-au mai injurat. Le-am spus ca ne vedem in instanta. Mi-au raspuns ca nu pot face nimic, ei sunt cei mai puternici in tara asta. Mi-au propus sa plec, daca pleaca toti ceilalti. Le-am amintit ca legea spune ca trebuie sa ma duca la comisariat pentru 12 ore. I-am rugat sa nu incalce legea. Au insistat sa ma elibereze. Toate astea in fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, cei care nu numai ca nu au iesit sa apere cetatenii romani brutalizati la poarta lor, dar sunt de fapt cei care au anuntat politia ca planuim sa le facem o vizita in seara asta. Au asmutit politia pe cetatenii pe care ei sunt platiti sa ii apere! Intre timp, fiica-mea de doi ani jumate se cerea la toaleta. O alta romanca din grupul nostru a batut la usa Reprezentantei sa o lase cu copilul la toaleta. A fost refuzata, pe motiv ca era cu protestatarii. Halucinant. Va reamintesc, citeam carti, pe trotuar, la doua case mai incolo, cand politistii au venit sa ne ceara sa plecam. Am refuzat, eram zece oameni, nu faceam nimic.

.......

Pentru toti cei care si-au exprimat ingrijorarea despre starea Mirunei, fiica mea de doi ani si sapte luni care a asistat ieri cum am fost brutalizata in fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana de politistii belgieni asmutiti pe mine tocmai de cei trimisi sa ma apere in strainatate, adica de sus-numita Reprezentanta: aflati ca e foarte bine. Aseara, dupa ce m-au eliberat, am luat-o in brate si i-am zambit. I-am spus ca la mama nu i-a fost nicio clipa frica. Mi-a raspuns ca atunci nici ei nu ii mai ei. Azi dimineata, in drum spre gradinita, a scandat Rosia Montana. A mai fost cu mine la proteste si o sa mai mearga. Va incurajez sa faceti la fel cu copiii vostri. Face parte din educatia unui viitor cetatean care-si stie drepturile. Ce a inteles ea din toate astea: ca e periculos sa citesti pe strada, ca esti in pericol doar in preajma politiei, si ca nu te poti increde in cei platiti sa te apere in caz ca dai de bucluc in afara granitelor tarii. Miruna are dubla nationalitate. Deci ieri a fost tradata de doua ori, de ambele state ale caror cetatenie o are. Faceti sa se auda pana in panzele albe!"

Draga Oana, eu iti multumesc din tot sufletul, in numele meu si al familiei mele. Si abia astept sa te cunosc duminica - caci la protestul de duminica vin si eu negresit!

In incheiere, mie nu-mi ramane decat sa ma rog mai departe lui Dumnezeu, caci vedeti bine ca din alta parte nici ca o sa primim vreodata vreun ajutor (de parca istoria ne-ar fi invatat altceva).....

Mai jos, scrisoarea scrisa de Alexandra in numele grupului SOS Rosia Montana - Bruxelles: 

Bruxelles, 5 septembrie 2013                                                          Mihnea Ioan MOTOC
Ambasador, Reprezentant

permanent al României pe lângă UE

12, Rue Montoyer

1000 Bruxelles

                                                                                                                            

Excelenței Sale, Domnul Ambasador Mihnea Ioan Motoc, reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană

Vă scriu în numele echipei care organizează la Bruxelles protestele împotriva Legii minelor ce vizează Roșia Montană, precum și al unui număr important de români din Diaspora europeană, care și-au manifestat interesul și susținerea în această cauză.

Ne găsim deja la al treilea eveniment organizat la Bruxelles, și pregătim un al patrulea.

Primele două demonstrații au avut loc în data de 29 august 2013 în fața Parlamentului European, unde s-au adunat în jur de 50 de persoane care au protestat cu pancarte si au împărțit pliante informative; respectiv în data de 1 septembrie 2013, în fața Ambasadei României, protest încheiat prin evacuarea participanților - în jur de 100 de persoane - de către Poliție.  

Al treilea protest are loc joi, 5 septembrie, de la ora 18:00, în fața Reprezentanței României pe lângă UE. Scopul demonstrației, ca și al primelor două enumerate mai sus, este de a ne solidariza în continuare cu protestele actuale din România și din alte capitale europene, și de a exprima poziția noastră fermă în legătură cu recentele decizii guvernamentale:

·         Dorim să transmitem un mesaj clar membrilor Parlamentului României: participanții la această demonstrație doresc RESPINGEREA "Proiectului de lege privind măsurile aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România".

·         Așteptăm din partea membrilor Parlamentului responsabilitate în respectarea dorinței cetățenilor români și exprimarea acesteia în Parlament prin votarea ÎMPOTRIVA proiectului de lege menționat.

·         Suntem ferm ÎMPOTRIVA oricărei forme de exploatare minieră prin utilizarea de cianuri în România. Solicităm interzicerea imediată, prin lege, a utilizării cianurilor în industria minieră din România.

·         Solicităm Guvernului implementarea de programe de dezvoltare sustenabilă în astfel de zone, protejarea naturii și a patrimoniului cultural.

·         În acest sens, solicităm deblocarea imediată a procedurilor de includere a Roșiei Montane pe lista de candidatură UNESCO.

Ne sprijinim în demersurile noastre și pe Rezoluţia Parlamentului European din 5 mai 2010 referitoare la interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană, rezoluție care explicitează fără echivoc riscurile majore ale acestei activități.

Avem toată încrederea că Dvs, ca reprezentant permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, veti sprijini demersul nostru și veți transmite mai departe poziția românilor din Bruxelles și nu numai, față de proiectul Roșia Montană.

Cu deosebită considerație,

Alexandra Grigorianu