marți, 28 martie 2017

Simply RAW

Imi amintesc si acum, ca si cum ar fi fost ieri: mama venea si ma lua la 16.30 de la gradinita - pentru mine, mai ceva ca eliberarea dintr-o inchisoare, era cel mai fericit moment al zilei! Pe drumul spre casa, ne opream in fiecare zi (!!) la piata. Mirosurile copilariei mele, ce se amestecau si  ma ameteau, imi faceau o foame de lup. Flori, verdeturi, fructe, legume..... Pentru copilul de  3 ani, o lume intreaga insirata pe cateva tarabe. 

Le iubeam pe femei acelea cu basmalele lor  inflorate, cu chipurile si mainile arse de soare, ce ne imbiau cu veselie, strigand care mai de care mai tare, sa cumparam de la ele. Stateau cu bucurie in spatele tarabei si erau mandre foc de roadele manilor lor harnice. Cand mama cumpara ceva, imi ofereau mie separat, de fiecare data, ceva ce se putea manca direct. Si eu ma bucuram asa de tare, in acel moment era pentru mine cel mai pretios dar! La inceput de primavara, ridichile, grausorul si leurda erau preferatele mele. Peste drum de piata, era brutaria "Cuptorul de aur", de unde mama cumpara o paine neagra cu maia (ce era coapta in cuptor cu lemne). Pana acasa (erau cca. 2 km si mergeam mereu pe jos!), mancam un colt mare de paine, rupt cu mana din painea mare cat o roata, cu o legatura intreaga de ridichi, frunze de grausor si de leurda. Recuperam ce nu mancasem la gradinita, caci uram mancarea de acolo: mancare de cazan, cu carnea grasa, sosuri indigeste mirosind a untura, facuta ieftin si fara iubire. 

Pietele acelea mai exista aproape numai in amintiri. Astazi piata arata altfel, miroase altfel, suna altfel.... Caut piata copilariei mele de fiecare data cand vin in Romania, dar constat cu tristete, ca se pierde de la an la an tot mai  mult parfumul si farmecul acela al timpului ce sta in loc. Si desi peste tot pe unde am ajuns eu in lume, am fost mereu si la pietele (in toate tarile in care am fost) - caci acolo parca poti invata cel mai bine a cunoaste o tara - doar in Mauritius am mai gasit asa o piata.....

Copiii mei au mancat mereu cu placere ridichi, iar pentru ca eu aveam timp la dispozitie si mestesugeam mereu cu mare drag ceva cu ei, faceam impreuna tot felul de minunatii din legume si fructe.  Iar cand am dus pentru prima data soriceii de ridichi, cu multi, multi ani in urma, la gradinita copiilor mei, a iesit cu bataie! Si au mancat TOTI copiii, chiar si cei carora daca le-ai fi pus altfel o ridiche pe farfurie, ar fi dat-o, fara sa ezite o secunda, la o parte!

Daca nu aveti gradina proprie, cautati in piata o femeie harnica si muncitoare si cumparati de la ea ridichile crescute si ingrijite cu bucurie si iubire. Caci exact aceste ridichi sunt cele mai hranitoare si mai bune....



3 comentarii:

  1. Amintirile mele se leaga din gradina. Avui marele noroc cu bunici gospodari, desi clima in nordul tarii nu e prielnica. Mirosul de usturoi verde, leusteanul urat cu pasiune (si de care m-am apropiat de 5 ani), urzicile culese cu mana goala si foarfecul, mirosul din jurul cuptorului de paine, munca in vie unde taiata pe un tamburet mica o taia si lega tacticos, monotonul carat de bete din vie, vegheatul capsunilor sa reiasca si greblatul frunzelor dintre capsuni, iarba verde crud ce o rupeam si aduceam la oi etc. - asta e primavara din copilaria mea.
    S-au dus. Nu, nu mai se fac barbati ca alta data, sa isi petreaca fiecare zi in acelasi ritm, 365 zile pe an, an de an, in respect fata de natura si creatia Domnului.

    P.S. inca nu am gasit leurda! in weekend iau iar padurile la pas : D: D:D :D

    RăspundețiȘtergere
  2. De fiecare datã mã regãsesc enorm in ce spui tu, dragã Mimi! Frumoasã fiintã!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mimi scumpa, multumesc! Pentru mine este unul dintre cele mai bune articole ale tale. Remarcabil prin energia transmisa. Te iubesc!

    A ta,

    cristela

    RăspundețiȘtergere