joi, 17 octombrie 2013

Alexander Sutherland Neill si scoala Summerhill

Despre Alexander Sutherland Neill nu s-a scris prea mult in limba romana, desi teoria creata de el (pornind de la experienta si studiile lui Homer Lane) reprezinta in fapt, baza mai tuturor conceptelor moderne de educatie. Cine nu l-a citit inca pe A.S. Neill, a pierdut enorm. Culmea este, ca o singura carte de-a lui cuprinde informatii mai valoroase si mai complete ca intrega opera a multora dintre autorii "moderni". Neill va va raspunde la absolut toate intrebarile legate de cresterea si educatia copiilor pe care le aveti, ba mai mult, va va ajuta sa va cunoasteti si sa va intelegi cu adevarat nu numai copiii, ci si pe voi insiva, pe parintii vostri, pe oamenii de langa voi. Caci toate cartile lui nu sunt numai simple teorii, tesute si elaborate in mintea sa si experimentate cu cativa copii. Nu, nici vorba de asa ceva! De-a lungul intregii sale vieti, prin mana lui Neill au trecut mii de copii; iar Neill a fost un adevarat dascal, un invatator in sensul originar al cuvantului, un om care a cautat sa actioneze numai in interesul copiilor, numai spre binele lor si de aceea, a activat toata viata sa ca profesor, pana la moartea sa, la varsta de 90 de ani.
Gasesc ca cea mai potrivita pentru a-l cunoaste pe A.S. Neill, este cartea "Summerhill. A Radical Approch to Child Rearing", Hart Publishing Co, N.Y. - 1960, care a fost tradusa in foarte multe limbi, devenind astfel accesibila multor oameni.
Desigur ca nu pot sa nu fiu teribil de trista, ca astazi, in Romania, sunt traduse si publicate atatea carti (tare multe inutile si numai cu valoare de maculatura), si tocmai asa un mare pedagog este trecut sub tacere - in special, tocmai de cei care-l copiaza cu nerusinare.
Asa ca am sa incerc in continuare, sa vi-l aduc pe A.S. Neill mai aproape: astazi, la 130 de ani de la nasterea sa.... Traducerea si adaptarea unor scurte citate imi apartin, din pacate nu posed drepturile de autor pentru a face o traducere cum s-ar cuveni. Dar poate cunoaste cineva un editor curajos, cu viziuni largi si care si-ar putea permite sa-l traduca si sa-l publice pe Neill si in limba romana???
 
A.S. Neill s-a nascut in Scotia pe 17 octombrie 1883 si a devenit dupa terminarea universitatii profesor la  o scoala de stat (ca si tatal sau). Dar fiind un mare iubitor de oameni, el nu a rusit sa se impace cu sistemul de dresura practicat in scolile oficiale. Astfel incat, in 1921 infiinteaza celebra scoala-internat Summerhill, pe care o conduce pana la moartea sa in anul 1973.
Neill este absolut convins de natura buna a copilului. Convingerea sa de neclintit este ca toti copiii nu vin pe lume ca hoti, lasi sau roboti lipsiti de suflet, ci toti copiii au capacitatea de a iubi viata si de a fi interesati de ea. Scopul educatiei, de fapt scopul vietii, este de a face totul cu bucurie, pentru a deveni un om cu adevarat fericit. Pentru Neill, a fi fericit inseamna a fi interesat de viata - si numai un om fericit isi poate trai viata din plinul personalitatii sale. De aceea, nu este suficient sa fie dezvoltate in scoli numai capacitatile intelectuale, ci ar trebui neaparat cultivate si sustinute si capacitatile emotionale. Neill atragea intotdeauna atentia, ca in societatea moderna, se mareste tot mai mult prapastia dintre intelect si sentimente. Omul din ziua de astazi percepe din ce in ce mai mult ceea ce traieste doar prin intermediul puterii sale de intelegere,  in loc sa reactioneze direct prin ceea ce ii dicteaza inima sa, prin ceea ce vad ochii sai sau aud urechile sale. Ne invatam de mii de ani copiii sa faca numai ceea ce trebuie sa faca ca sa fie pe placul adultilor si nu ceea ce simt ei cu adevarat si ceea ce considera ei ca este corect!
Neill considera ca pentru ca orice copil sa devina intr-o buna zi un adult sanatos si fericit, el trebuie sa invete sa fie un individ independent, care sa se descurce singur cu lumea din jurul sau, in orice situatie. El trebuie sa dezvolte capacitati care sa-l ajute sa perceapa lumea mental, emotional si artistic, fara a fi nevoit sa apeleze la ajutorul altor oameni. Neill a privit foarte critic societatea, subliniind mereu faptul ca societatea nu cauta sa creeze indivizi cu o personalitate proprie, ci mai degraba o multime, o masa. Si de aceea Neill nu a incercat niciodata sa educe copiii pentru a-i face sa se adapteze la regulile existente: el a dorit ca ei sa devina "oameni fericiti, a caror scala de valori nu se bazeaza in primul rand pe ´a avea mult` sau ´a consuma mult`, ci mai degraba pe ´a fi mult`".

Citate extrase din cartea  "Summerhill":

"Caci nu exista copii cu probleme. Exista numai parinti cu probleme. Sau mai bine spus: exista numai  o omenire cu probleme!"

"Ma adresez parintilor, pentru ca dupa parerea mea, un copil dificil a devenit dificil doar prin cresterea sa gresita. Un copil dificil este un copil nefericit. Acelasi lucru este valabil si pentru adultii dificili. Un om fericit nu a comis niciodata un furt sau un omor. Crimele, jafurile, ura, razboaiele apar numai din nefericirea oamenilor."

"Trebuie sa cream o scoala  adaptata copiilor si nu copii adaptati scolii."

"Copiii crescuti in libertate nu se lasa asa de usor influentati. Caci lor nu le este frica. Si acesta este cel mai bun lucru care-l putem dori unui copil."

"Scopul existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti.
Copiii nu pot fi fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "

"Studentii care nu sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima mana."

"Multi dintre asa-numitii pedagogi sunt convinsi ca nu conteaza ce invata copilul, important este sa i se predea ceva. Si ce mai poate atunci profesorul sa faca, decat sa predea ceva si sa vada in predare principala sarcina a scolii, atata timp cat scolile raman ceea ce sunt: fabrici, in care se produce ´material uman`?"

"Nu am nimic importiva invatatului, dar joaca este dupa parerea mea mult mai importanta. Caci invatatura este importanta, dar nu pentru oricine. Intr-o biografie a lui Nijinsky, este mentionat faptul ca acesta nu a reusit  sa treaca examenul de bacalaureat la  liceul din St. Petersburg, dar fara acest examen nu ar fi putut fi primit la Academia de Stat de Balet. Nijinski nu putea insa sa invete ce ar fi trebuit sa stie pentru acest examen, deorece gandurile sale erau in alta parte. Asa ca a fost inscenat pentru el un examen: rezultatele i-au fost direct inmanate cu foile de examen...... Va imaginati ce pierdere ar fi fost pentru intreaga lume, daca Nijinski ar fi trebuit sa treaca cu adevarat acest examen?"

"Fiecare copil are in el un Dumnezeu. Incercarile noastre de a modela copilul, il vor transforma pe acest Dumnezeu intr-un diavol. Copiii vin la scoala mea ca niste mici diavoli, care urasc lumea: sunt destructivi, lipsiti de maniere, mincinosi, hoti, violenti. Dupa 6 luni, ei devin copii fericiti, sanatosi, care nu pot face niciun rau."


 Aici, Anthony de Mello (de la care am auzit si eu pentru prima data de Summerhill) despre A.S. Neill, asa cum marturisea si in cartea "Awareness": "Aceasta carte este cu adevarat demna sa fie citita! Mie mi-a schimbat cursul vietii  si modul de a privi oamenii. Am inceput de-atunci sa vad MINUNI."

"Sunt convins ca scopul vietii este fericirea - adica interesul de a trai. Educatia trebuie sa fie o pregatirea pentru viata. Societatea actuala insa nu are prea mult succes in acest domeniu.  Sistemele noastre educationale, politice si economice duc la razboaie. Stiinta medicala nu a reusit sa invinga bolile. Religiile nu au reusit eradicarea nici a hotiei, nici a crimei. 
Hai sa ne punem cateva intrebari incomode! De ce sufera oamenii de mai multe boli decat animalele? De ce se urasc oamenii si se omoara in  razboaie,  in timp ce animalele  nu fac asa ceva? De ce mor din ce in ce  mai multi oameni de cancer? De ce se sinucid atatia oameni? De ce exista atatea infractiuni sexuale? De ce exista antisemitism? De ce exista  discriminare rasiala?"

"Teama parintilor de viitor este o baza proasta pentru sanatatea copilui. Un filistin ar spune: Considerati deci ca este un succes daca un copil ajunge numai un sofer de camion? Criteriul dupa care eu judec succesul unui om, este capacitatea lui de a lucra cu bucurie si de a duce o viata implinita."

"Asteptam sinceritate de la politicienii nostri (atat de departe merge optimismul omenesc), de la judecatori, profesori si medici. Si totusi, ne crestem copiii astfel incat ei nu vor indrazni sa fie sinceri. Societatea este  dusmana  libertatii. Societatea - marele morman - este conservativa si uraste gandirea noua.  Moda intruchipeaza cel mai bine aceasta aversiune a societatii fata de libertate. Masa cere uniformitate - astazi cei mai putini oameni mai indraznesc sa nu se preocupe de hainele corecte."

"Copiii se gasesc pe  sine insisi, daca li se permite sa fie ei insisi!"
Asa cum spunea si Erasmus von Rotterdam:  "Conditia esentiala pentru a fi fericit este dorinta de a fi cel care esti cu adevarat."

"Daca ati folosit vreodata propozitia: "Cand eram eu de varsta ta, eram...", atunci faceti o nemaipomenita greseala. Vorba lunga, saracia omului: trebuie sa acceptati copilul asa cum este el si sa nu incercati sa-l formati dupa propria conceptie. Motto-ul meu pentru educatia de acasa: Lasati in numele lui Dumnzeu oamenii sa-si traiasca propria viata! Aceasta atitudine se potriveste in orice situatie!"

Cum putem face copiii sa devina fericiti? Raspunsul meu este: renuntati la orice constrangere. Dati-i copilului posibilitatea sa fie el insusi! Nu incercati sa-l invatati permanent ceva! Nu-i tineti predici!! Nu-l obligati sa faca ceva! Nu-l situati pe un piedestal! Poate ca nu sunteti de acord in totalitate cu mine. Daca refuzati raspunsul meu, nu va mai ramane decat sa gasiti dumneavoastra unul mai bun."


A.S. Neill a pornit de la cuvintele lui  Khalil Gibran, pe care ar trebui de fapt sa le cunoasca orice parinte:

"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.


Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.


Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii, Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic." 


Fragment din "Profetul" (1923) de Khalil Gibran, traducerea Radu C
ârneci.


Si ca de obicei in incheiere, pe scurt si din experienta personala. Copiii mei sunt deja mari, au 14 si 10 ani. Am facut in toti acesti ani greseli cu carul, care in parte nu mai pot fi corectate. Dar asa este in viata, trecutul nu se mai poate niciodata schimba. Astfel incat nu-mi mai ramane decat sa privesc totul cu multa ingaduinta si intelegere: caci atata am stiut eu  la momentul respectiv.... Important este sa NU mai repet iar si iar acele greseli si cel mai bine este sa raman mereu deschisa si in cautarea adevarului. Acelasi lucru este valabil si pentru parintii mei, care au facut toate greselile numai din marea lor dragoste si din grija pentru mine: caci in spatele fiecarei decizii pe care au luat-o, s-a aflat numai gandul la fericirea mea si la binele meu. Atata au stiut ei si atata au facut. Sigur  ca le-as putea purta pica vesnica, dar eu m-am hotarat sa le accept si sa le iert greselile si asa am reusit sa am acum, la batranete, o relatie sufleteasca cu parintii mei mai buna ca niciodata. Va recomand din tot sufletul aceste exercitii de gandire, s-ar putea sa va deschida cu totul si cu totul noi cai.
Si inca o poveste foarte noua, despre cum am reusit eu sa pun, cat de cat, in practica lucrurile invatate de la A.S. Neill.
"Fiica mea are la scoala un nou profesor de vioara, Daniel, un slovac cu un talent muzical iesit din comun si cu insusiri perfecte de dascal. Toti copiii au facut progrese enorme de cand a inceput el sa lucreze cu ei. Pe mine m-a luat deoparte la scurt timp dupa ce a inceput sa lucreze cu fetita mea, si mi-a spus ca a constatat ca ea are un talent muzical iesit din comun si ca daca ar exersa ar putea deveni o mare violonista, caci are toate atributele care sunt absolut necesare pentru aceasta (de ce credeti ca desi multi copiii nu fac decat sa exerseze toata ziua un instrument - obligati de parinti, desigur -  nu ajung totusi cu totii mari muzicieni?). Eu, care nu am fost in stare sa devin pianista de exceptie care mi-ar fi placut sa devin in copilarie, m-am simtit foarte fericita si plina de entuziasm si i-am spus  acasa copilului:
- Daniel mi-a spus, ca esti foarte talentata si ca daca incepi sa exersezi serios, poti ajunge o mare violonista.
Raspunsul primit, direct, fara nicio ezitare, m-a pus foarte tare pe ganduri si, de ce sa nu recunosc, la grea incercare:
- Stiu, Daniel mi-a spus si mie, dar eu NU  vreau.
Povestea se incheie foarte simplu: de atunci, am incetat sa o mai oblig sa exerseze atunci cand ea nu vrea, cand ea considera ca are altceva, mult mai important pentru ea, de facut..."

Am spus de mai multe ori, ca nu mi-a venit deloc usor si mi-a luat tare mult timp sa inteleg toate aceste lucruri. Si eu gandesc cu adevarat acum, ca e absolut indiferent daca copiii mei vor face o facultate sau nu: important este sa o faca pentru ei, pentru ca ei doresc sa invete ceva pentru viata lor si nu pentru mine, ca sa ma pot fali eu cu acest lucru!! In viata mea, am cunoscut oameni care au atins pozitii incredibil de inalte in cariera lor - dar au ramas niste oameni complet nefericiti. Si am cunoscut si oameni care nici nu au iesit din satucul lor de cateva sute de locuitori, nici nu au facut mai mult de cele cateva clase ale unei scoli primare: lucruri care nu i-au impiedicat insa sa aiba o viziune mai larga asupra lumii ca multi alti oameni umblati si invatati nevoie mare, cateodata si cu 2-3 facultati. Si iar apelez la exemplul meu favorit - Cat conteaza toate lucrurile materiale pe care le dam copiilor, daca noi nu ii ajutam sa inteleaga adevaratul sens al vietii, daca nu le dam lectiile cele mai importante de viata cum ar fi: omenia, bunatatea, iubirea aproapelui, toleranta, acceptanta, dragostea si respectul pentru tot ceea ce ne inconjoara, recunoasterea maretiei creatiei lui Dumnezeu, s.a.m.d.? La ce-ti foloseste frumusetea, la ce-ti ajuta milioanele de la banca, masinile din garaj, casele din toate colturile lumii, succesul international, daca tu nu stii sa fii fericit si multumit cu tine insuti si sa traiesti in pace si armonie cu tot ceea ce te inconjoara? Viata ne-a dat si continua sa ne dea o multime de triste exemple: Marilyn Monroe, Elvis Presley, Romy Schneider, Madalina Manole si multi altii - lista oamenilor fumosi, bogati, cu o cariera de succes si profund nefericiti este de-a dreptul interminabila.
Eu cred in cu totul alte valori, si de aceea, daca copiii mei vor fi fericiti ca gunoieri, agricultori sau cine stie ce vor ajunge, eu voi fi la randul meu foarte multumita si mandra de ei. Si sunt pregatita, din tot sufletul, sa-i sprijin sa mearga pe drumul lor, oricare ar fi el - caci sunt absolut convinsa, ca nu conteaza CE faci, atata timp cat faci lucrul respectiv cu bucurie si entuziasm.

"Vorba lunga, saracia omului: trebuie sa acceptati copilul asa cum este el si sa nu incercati sa-l formati dupa propria conceptie." - A.S. Neill

Andreea (care deplangea la randul ei inca din 2010 faptul ca Neill nu a fost tradus in limba romana) a tradus mai multe texte si pe blogul "Dezvaluiri!" veti mai gasi multe alte lucruri interesante.
Aici si un scurt documentar despre Summerhill:

Le multumesc tuturor celor care mi-au trimis si link-ul filmului artistic (eu as fi spus, ca am vazut o varianta cu subtitrare in limba romana, dar s-ar putea sa ma insel...):


22 de comentarii:

  1. mi s-au umplut ochii de lacrimi de mai multe ori. iti multumesc pentru postarea asta, caci prin ea am aflat si eu de acest mare om. copiii mei inca sunt mici dar cred ca niciodata nu e prea devreme ca sa incepi sa te preocupi cu adevarat de sanatatea lor - nu doar fizica - si sa faci tot ce poti ca sa iti infranezi pornirile de 'a sti mai bine pentru copilul tau (decat stie el)'. te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am incercat mereu sa dau mai departe lucrurile folositoare pe care le-am descoperit. Si chiar daca pt. mine au venit multe cateodata prea tarziu, faptul ca folosesc altor oameni (copii si adulti), este pt. mine exact ca si cum ne-ar folosi direct noua, mie si copiilor mei. Numai bine si mult succes, bucura-te din plin de acest timp minunat, pt. mine maternitatea si anii copilariei copiilor mei au fost anii cei mai bogati si mai plini de invataturi din viata mea. Copiii mei mi-au fost cei mai buni profesori, as putea spune, ca in realitate, ei m-au educat pe mine si nu invers......

      Ștergere
  2. Minunat, draga mea Mihaela, iti multumesc din suflet pentru aceasta noua perla de adaugat la siragul pe care-l am deja de la tine!!! Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare placere. Si mie mi s-a intamplat exact ca si lui Anthony de Mello, AS Neill a insemnat pt. mine o mare cotitura in viata mea. Caci mi-a dat foarte multa siguranta si m-a linistit. Traducerea in germana este exceptionala si gasesti cartile la Amazon Marketplace pt. cativa euro (cu trimis cu tot 5-6€!).

      Ștergere
  3. Superb articolul, multumesc pentru inspiratie!
    Uite aici si link-ul catre filmul artistic "Sumerhill", care surprinde foarte frumos principiile lui AS Neill despre care ai povestit aici:

    http://www.youtube.com/watch?v=YpOLkQLGq_E

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru articol. desi lucrez in educatie, am aflat multe lucruri noi din articol. Nu auzisem pana acum de Alexander Neill, dar sunt intru totul de acord cu teoria lui. Copiii din zilele noastre sunt profund nefericiti si dezinteresati de educatie, in conditiile in care se pune accent pe cantitate si nu pe calitate. A avut sistemul grija sa-i faca sa urasca scoala. Fetita mea are 6 ani si a inceput de curand clasa 0 sau pregatitoare. Printre materii - religia. Demersul e unul bun, insa abordarea e una gresita. Lucrand cu copiii, am ajuns la concluzia ca dupa 12 ani in care au studiat religia, copiii nu sunt nici mai buni, nici mai toleranti, nici nu isi cunosc religia. Atunci la ce bun studierea religiei? Cred cu tarie ca religia se invata in familie si nu in scoala, iar prin adaugarea orei respective in orarul si asa incarcat al elevilor, acestia nu vor face decat sa urasca ora de religie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, foarte corect ai notat. De multe ori eu am impresia ca exista f. multi parinti, pentru care educatia propriilor copii este o corvoada. Copiii sunt pentru multi parinti parca numai fiinte care deranjeaza si care stau numai in calea propriei "realizari profesionale". Familia este calcata in picioare, copiii sunt bagati la gradinite si crese de la varste fragede, batranii la azile. Iar adultii se ocupa cu un egoism feroce numai sa-si indeplinesca visele: cariera, situatiemateriala exceptionala, pozitie sociala sus-pusa. Si ai desigur mare dreptate: si religia, ca si multe alte lucruri esentiale in viata, NU se pot invata la scoala. Ca parinte, ne-am asumat niste obligatii fata de copii si este un mare pacat sa nu le indeplinim. Dar cati parinti doresc sa-si faca ganduri macar despre aceste lucruri?
      Tot in acest context, editorialul din Evenimentul Zilei al d-lui Adrian Patrusca din care citez:

      "Într-un an, "maxim" doi, grădiniţa va deveni obligatorie de la CINCI ani, promite agramatul ministru al Educaţiei. Iar "în 6-8-10 ani", grădiniţa va deveni obligatorie de la TREI ani, ambiţionează Pricopie. De ce? "Ca să îi ajuţi să supravieţuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!", explică ministrul. Să supravieţuiască? Să-i antrenezi? Asta nu mai e Şcoală, e Cazarmă în toată regula. Nu mai e Instruire, ci Instrucţie.
      "La grădiniţă copilul învaţă altceva decât acasă", justifică Pricopie. Corect. Orice influenţă nedorită de acasă - bunicii, mai ales bunicii - ameninţă să-l înmoaie pe micuţ: să-l înveţe altruismul, bunul simţ, mila, respectul. Ori, mai rău, să spună vreo rugăciune. Să-l transforme într-o epavă, un inadaptat în jungla contemporană. Bref, o victimă.
      Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poţi să te bucuri de ei? Părinţii "eliberaţi" de grija odraslei, recrutată din faşă de către stat, se pot lăsa liniştiţi în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră. "E bine, dragă... La o grădiniţă particulară din Primăverii, cu trei limbi străine, karate şi pian... Vai, ştii ce bună e mâncarea? Da, tu, catering ca acasă!"
      Maternitatea / Paternitatea riscă să ajungă un fel de adopţie la distanţă. Dai un ban şi ţi-l cresc alţii. Tu îl pupi în somn şi eventual în weekend. Dacă el nu are dansuri latino, şi tu, închidere de lună.
      Iar şcoala, alimentată ritmic cu carne proaspătă, se transformă într-o bandă de producţie de pe care trebuie să iasă produse STAS. După 1989, ni s-a repetat până la saturaţie că învăţământul trebuie să se transforme: să formeze cadre adaptate la cererea Pieţei. Cartea nu foloseşte decât dacă te ajută să-ţi găseşti un loc de muncă! Nu e nevoie de prea multă Biologie, Istorie, Chimie, Literatură, Filosofie. Ba e chiar periculos: rişti să vezi mai departe de vârful cardului. Să vezi că Sistemul e gol. Şi nociv."

      Ștergere
  5. Dragă Mihaela,

    Tare frumos ai mai punctat marea problemă a societății moderne! De mult timp sunt nemulțumită de sistem și tare aș vrea să se schimbe ceva...
    Fiica mea a trecut a V-a și avalanșa de teme, alături de programul încărcat, m-au făcut să mă întreb ce e de făcut?!
    N-ar trebui oare, să avem și noi, părinții, un cuvânt de spus când e vorba de propriii noștri copii?
    Adulții se revoltă dacă stau peste program, dar fragilii noștri copii trebuie să facă față la 6 ore în școală și alte 3, 4 sau chiar 5 ore cu temele și învățatul acasă.
    Vorbim despre drepturile omului, dar oare noi cum putem apăra drepturile copiilor noștri?
    Dacă noi nu putem să ne ajutăm copiii să aibă o viață bună, o copilărie fericită, atunci cine s-o facă?! De ce trebuie să acceptăm ca niște nulități care ajung în poziții cheie pe criterii politice, să dicteze viața copiilor noștri?!
    Copilul meu a fost mereu (și este încă), de 10, dar uneori îmi vine să o opresc, să o scot din maratonul ăsta impus de societate, „să înveți, să muncești, să fii cel mai bun!”.
    Oare nu ar trebui să ne adunăm cât mai mulți părinți „treziți” care să schimbăm ceva?
    Oricum, felicitări că ai deschis acest subiect, cred că ar trebui toți bloggerii să o facă, poate cu timpul se va ajunge undeva...
    Toate cele bune,
    Diana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Diana,

      Da, trebuie neaparat sa ne adunam si sa ne sustinem reciproc, eu tot "bat" subiectul asta de mult timp, dar sa stii ca cei mai multi parinti nu vor sa auda lucrurile astea, refuza pur si simplu sa se gandeasca.....
      Imi voi permite sa ma exprim si mai grobian: suntem doar niste hoti si le furam propriilor nostri copii, bunul lor cel mai de pret - copilaria.
      Sa citesti neaparat si despre Andre Stern, un om care a avut sansa sa se joace de 43 de ani incoace - si ia uite ce om fain a iesit din el: http://hrana-vie.blogspot.be/2013/04/daruri-pentru-noi-toti.html.
      Tocmai il recitesc a mia oara pe Ionel Teodoreanu: mai rar un elev mai incapabil si mai lenes si totusi uite ce a ramas din urma lui. Si ce au lasat colegii sai silitori, ajunsi oameni de "vaza" (adica cu o functie idioata, bani la banca, proprietati, masini si altele)??
      Te imbratisez cu drag, si de-acum, strangem si mai bine randurile!
      m

      Ștergere
  6. Am comandat cartea pe Amazon, dar nu livrează în Romania, deci va trebui să caut alte surse, chiar vreau s-o citesc.
    Așa e, ar trebui să strângem rândurile și să luăm atitudine. Nimeni nu o să ridice un deget s-o facă în locul nostru, dar trebuie să țintim sus, căci pe plan local nu se rezolvă nimic. Să nu uităm că și profesorii sunt tributari aceluiași sistem distrugător (de pui de om), chiar dacă mulți dintre ei sunt la fel de nemulțumiți.
    Ar trebui să ne întâlnim odată toți cei „destupați”, să punem țara (școala) la cale. Poate am putea organiza ceva?!
    Te îmbrățișez și eu cu drag,
    Diana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca in toate comunitatile eco care iau acum finta, oamenii vor sa organizeze si scoli alternative, independente de sistemul oficial. Uite ceva fain aici: http://www.poianaflorilor.org/concept.html

      Ștergere
    2. http://scoalaagatonia.piscu.ro/
      http://poianaflorilor.org/blog/jurnalul-de-poiana-florilor-nr-4/

      Ștergere
  7. Foarte interesante informatiile de la tine Mimi draga. Am rumegat mai mult timp ce am citit mai sus si desi nu am copilasi, decat o pisika, un sot si copilasiii prietenilor mei, sunt tare interesata de acest subiect. Eu ma intreb unde sunt copiii de la aceste scoli, sunt ele prea noi si inca nu sunt oameni maturi care sa infiinteze la randul lor asemenea institutii, sau nu este permisa infiintarea lor?. Eu nu inteleg de ce atunci cand cineva vine cu o solutie buna nu ne grabim sa o acceptam si sa o modificam in functie de propriile nevoi ci am degraba criticam sau incercam sa ucidem. Eu din aceste lucruri invat, si ma inspir ca la ranul meu sa fiu capabila sa dau mai departe ceea ce pe mine ma face fericita.

    Te imbratisez si iti multmim pentru aceste puncte de vedere interesante
    mihaela ta

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ai buton, așa că scriu: LIKE! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Au inceput si romanii sa ia initiativa. Vezi aici https://www.facebook.com/groups/1710505355842889/1710860312474060/

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumiri pentru "esenţele" din articolul tău !
    Ma bucur, pt. mine si pt. voi, ca am gasit filmul Summerhill 2008, subtitrat in limba romana, aici:
    https://www.youtube.com/watch?v=DgxeJY2Lna4

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Mimi,
    M-am bucurat nespus cand am aflat ca fetita ta face vioara si este asa de talentata. la randul tau ai facut pian ; asta e o treaba fantastica. Eu sunt artist liric si din pacate nu mi-a fost usor sa ajung aici pt. ca parintii mei nu m-au sustinut, ba chiar mi-au pus bete-n roate, mai ales mama. M-am luptat din rasputeri sa fac muzica si pana la urma am reusit. Daca aveam sustinere din partea parintilor probabil as fi reusit sa ajung ceva mai departe... asta e.
    Referitor la articol de fata. Imi aduc aminte ca in copilarie aveam probleme de dentitie si ar fi trebuit sa port aparat dentar, insa eu nu am fost de acord. Parintii in acest caz nu m-au obligat asa cum in alte circumstante o faceau...In liceu stiu ca le-am reprosat faptul ca nu m-au obligat sa port aparat! In astfel de cazuri cum crezi ca ar trebui sa procedam cu copii; eu fiind acum la randul meu mama a doi copii?
    Te imbratisez cu drag!
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Mihaela,

      Eu zic ca nu exista o solutie standard, general valabila pt. totta lumea si pt. orice situatie. De ex. in cazul aparatului dentar, acesta poate fi purtat si la varsta adulta, rezultatul este acelasi, ba poate este de fapt mult mai bun sa fie purtat constient de un adult(cel putin dpdv mental si emotional).
      Eu am facut o facultate care nu m-a interesat, tot numai pt. ca parintii mei au considerat ca asa e cel mai bine pt. mine si multi ani le-am reprosat (si si-au reprosat si ei singuri) acest lucru (intre timp, sunt insa convinsa ca asa a fost de fapt f. bine pt. mine!). Ca si Maria Montessori, eu sunt constienta ca nu avem cum sa stim ce este cel mai bine pt. copiii nostri. Noi nu trebuie sa-i pregatim pt. o situatie anume, caci nu stim cum va arata lumea in care vor trai ei ca adulti in cativa ani, ci sa-i ajutam sa aiba o baza stabila (in toate planurile: fizic, emotional si mental) pt. viata lor. Si atunci se vor descurca bine in orice situatie ii va duce viata. Ai incredere ca TOTUL este bine!
      Te imbratisez cu drag mare,
      M

      Ștergere
  12. Exista homeschooling ca si varianta pentru parintii care chiar isi doresc sa se ocupe de copiii lor; si nu trebuie sa fie neaparat scump..

    RăspundețiȘtergere
  13. Felicitări pentru articol... Tot de la Anthony de Mello am auzit și căutat pe A. S. NEILL... Voi comanda cartea in English și chiar as dori să merg la un schimb de experienta în Sommerhill ( lucrez ca și pedagog social în prezent)
    Dar cum spunea și Anthony " metoda nu prea poate fi aplicată în alte părți deoarece tine mult de charisma și înțelepciunea omului ce o aplica"

    RăspundețiȘtergere