luni, 29 septembrie 2025

De ce nu mai scrii?

De ce nu mai scrii? Intrebarea mi s-a pus des, in special in ultimii ani, si ar fi trebuit de mult timp sa raspund, caci intr-adevar am redus considerabil activitatea pe acest blog, pornit din profunda mea convingere ca hrana vie are un efect extrem de benefic asupra  sanatatii naturale, blog pe care scriu si astazi cu acelasi entuziasm ca si cu 15 ani in urma, atunci cand l-am inceput, caci din acest punct de vedere, nu s-a schimbat pentru mine nimic: hrana vie este un miracol si o binecuvantare. Si pentru foarte multi oameni este ultima sansa... 

Raspunsul este mult mai simplu decat va asteptati: va marturisesc cu cea mai mare sinceritate ca imi vine tot mai greu sa scriu. Nu din cauza ca as duce lipsa de inspiratie sau subiecte interesante, nici macar timpul nu mai este o problema atat de mare. Ci energia lumii, in special in lumea virtuala, evolutia si  schimbarilor din ultimii ani, pe toate planurile vietii, ma obliga permanent sa reevaluez situatia si sa caut noi cai, cu care sa fiu pe deplin impacata. Iar acest lucru devine tot mai dificil pentru mine, cu prognoza (pentru viitorul apropiat) spre imposibil. Intre timp, chiar ma gandesc din ce in ce mai serios sa inchid sandramaua aceasta virtuala (FB, Insta&Co) si sa raman exclusiv la activitatea REALA, care nu  poate fi furata chiar atat de usor si dusa in niste directii din ce in ce mai nebunesti, care nu mai au nici in clin, nici in maneca (aceasta postare va fi plina de expresii vechi romanesti ;), sper ca o sa intelegeti ce vreau sa spun) cu mine si cu viziunea mea asupra vietii. Si simplul fapt ca multe dintre valorile ancestrale ale omenirii, multe idealuri, idei, cuvinte au fost folosite in ultimii ani intr-un mod inflationist, incat le-a fost pur si simplu afectata o mare parte a adevaratei lor valori, imi creeaza tot mai mari piedici. Realizez tot mai mult, ca este tot mai putin "lumea mea" aici, in acest infinit virtual numit Internet (care in sine este o minune absolut incredibila!)..... 

Pe social media te izbesti numai de oameni tot mai falsi (fizic: par fals, dinti falsi, sani falsi, fese false, gene si sprancene false samd.), totul este tot mai mult ca dintr-un film prost: prost regizat, inscenat, photoshopat, copiat. : FAKE la greu. 

Nu am TikTok, nu am Twiter, nu am Threads si ce mai exista in ziua de azi (chestiile acestea ma depasesc complet, eu sunt ramasa la nivelul de inceput al Social media, cu greu si chiu si vai mai reusesc sa continui FB, Instagram si YouTube). 

Nu ma uit la  televizor, nu urmaresc nicio serie (pe "vremea mea" se chemau seriale), nu am Netflix, Disney+ & Co, sunt deja cativa ani buni de cand m-am uitat ultima data la un film artistic. Nu citesc ziare, radio ascult doar in masina pentru informatiile de trafic, ma straduiesc sa fiu in internet un utilizator constient si extrem de selectiv (nu-mi iese chiar 100%...). 

Nu folosesc ChatGPT, AI samd. Urasc fotografiile photoshopate cu AI. Si ma ingrozesc filmele generate cu inteligenta artificiala: curand nu o sa mai avem nicio sansa sa ne mai dam seama ce este real si ce este fals...

 Citesc cu precadere carti vechi, caci am fost pur si simplu socata cu putini ani in urma, sa constat ca multe carti noi editate, au continutul extrem de diferit de cel din prima editie. De ce? Pentru ca astazi nu se mai pot spune multe lucruri fara a suferi consecinte drastice si distrugatoare (avem experienta la nivel mondial din ultimii 5 ani a multor medici, oameni de stiinta, profesori samd). Traim intr-o cenzura extrema, dar spre deosebire de trecut, oamenii nu mai sunt astazi si constienti de acest lucru. Si astfel se pierd valori enorme, adevarul este din ce in mai schimonosit, deghizat si mai ascuns. Este tot mai mult necesar sa dispunem de o judecata limpede si ascutita, de logica si bun-simt, adica exact ceea ce le lipseste tot mai des tot mai multor oameni in zilele noastre.

De tot mai multe ori nici nu-mi vine sa cred cand vad in ce hal atatia oameni "se dau in stamba" (cine mai cunoaste expresia?) prin internet. Parca le-au disparut celor mai multi simturile elementare umane: simtul ridicolului, bunul-simt, simtul esteticului... Caci ce este estetic sau frumos intr-un dans imbecil si maimutaresc in fata telefonului? Ce este de invatat uitandu-te cum mananca altii in fata camerei? La ce foloseste sa copiezi si sa faci SI TU exact acelasi video pe care l-ai vazut la altul, fara sa mentionezi ca nu dai mai departe nici ideile tale, nici creatia ta samd.? Si chiar trebuie sa vada intreaga lume cum aratam in chiloti, cum ne pieptanam, cum ne imbracam samd.?!? Nu stiu daca realizati, dar se ascunde de fapt o mare perversitate in urmarirea din "umbra" propriului calculator sau telefon a unui om strain, mai sarac cu duhul si care nu-si da seama ca isi pune propria viata (sau cea a copiilor lui) la mezat...

Ce s-ar intampla, daca TOATE femeile ar fi constiente de valoarea trupului lor si ar refuza sa se dezbrace prin reviste, filme si emisiuni imbecile? Ce-ar fi daca ne-am pretui si ne-am pazi cu cea mai mare grija initimitatea propriei vieti (pentru mine si actul de a se hrani este intim, la fel ca si dormitul, nasterea, boala samd.)? Ce-ar fi daca am realiza ce le facem NOI, spectatorii, privind si incurajand astfel aceste actiuni ale unor oameni derutati si zapaciti?

Dar tot raul spre bine, asa se poate face extrem de usor o triere la sange a oamenilor care merita sa fie cititi, urmariti, de la care chiar se poate invatat ceva. Asa se vede clar, cine a priceput ca viata este o TAINA si o MINUNE! Taina si minune care NU se impartasesc cu oricine, oricand, oriunde.  Mai ales vietile copiilor, care trebuie profund respectate si protejate si de aceea NU AU ce cauta in postari publice in internet. Este metoda perfecta si cea mai simpla de a recunoaste persoanele raumatizate, aflate intr-o goana nebuna (asa cum am scris in aceasta postare-LINK, suntem o societate de traumatizati, suntem TOTI traumatizati, difera doar gradul de traumatizare!!), care in loc sa se ocupe de sine si de vindecarea trecutului lor (eu numesc procesul acesta "Incheierea Tratatului de Pace cu Trecutul - ITPT"), fug disperate virtual de traumele lor, crezand ca au nevoie doar sa alerge cat mai repede pentru a scapa de ele. Este eterna veche poveste a prostului care incearca sa scape de umbra sa..... Si aceasta este si explicatia pentru adevarata pandemie de narcisism de care ne lovim astazi la fiecare pas si in fiecare secunda, oriunde ne-am uita: atatia ahtiati dupa atentie, care ar face (aproape) orice pentru un like, un comentariu sau o apreciere, cred ca nu au mai existat in istoria omenirii. Si daca la 20-30 de ani un astfel de "luat pe aratura" mai este acceptabil si tolerabil, dupa 40 de ani demonstreaza clar imaturitatea mentala si spirituala a persoanelor respective. Si aici trebuie sa subliniez ca urmarind astfel de persoane, dandu-le atentia noastra, NE FACEM PARTASI LA NEFERICIREA LOR!! Caci daca ar pierde atentia NOASTRA, multi poate si-ar regasi locul in viata reala si nu si-ar distruge nu numai vietile lor, ci mai ales vietile copiilor lor, amplificand si ducand mai departe cercul vicios al traumatizarii transgenerationale...



Trecem prin faza critica a perioadei de tranzitie spre LUMEA NOUA (daca vreti sa stiti mai multe, faceti o cautare pe blog, din 2020 scriu intr-una despre subiectul acesta) si de fapt ar trebui sa ne retragem cu TOTII in interiorul nostru pentru a sprijini intr-un mod constructiv acest proces. Dar cei mai multi continua sa alerge ca niste nebuni in chiloti  sau chiar fara chiloti pe YouTube......

Astazi catolicii si protestantii sarbatoresc atat pe Arhangelul Mihail, cat si pe totii ingerii, in spatiul germanofon este Michaelis. O zi mare care  in care se srabatoreste victoria binelui asupra raului. O zi care marcheaza viata tuturor, indiferent de confesiune, asa ca profitati de energia ei, linistiti-va in adancul vostru si faceti o reevaluare mare.





Va imbratisez cu mare drag,

Luana Mihaela

joi, 27 februarie 2025

De suflet, din suflet si pentru suflet - De ce Young Living?

 De fapt, am vrut să scriu astăzi doar concret despre câteva lucruri generale și practice referitoare la uleiurile esențiale, dar totul s-a transformat cumva în final în răspunsul meu la întrebarea care mi s-a pus foarte des: "De ce Young Living?"

Vă doresc o lectură plăcuta, ca de obicei, mă bucur de feedback, întrebări și critică constructivă.


Am vorbit ieri cu cineva din grupa HRANA VIEȚII despre termenul de valabilitate al uleiurilor esențiale, iar pentru că am constatat că nu se cunoșteau câteva lucruri foarte importante, reiau tema mai pe larg.  Informațiile de mai jos sunt adunate de mine din mai multe surse (Gary Young - Young Living, Pierre Franchomme, Dr.Willem, Ingeborg Stadelmann etc.).

În principiu, sticluțele sigilate cu uleiurile esențiale, păstrate la temperatură constantă și răcoroasă, într-un loc uscat și întunecos, nu au termen de valabilitate, ca și mierea de exemplu, care se pare că nu se alterează niciodată. DAR, așa cum îmi place mie să subliniez, totul este relativ, și există totuși și în această direcție atât reguli, cât și excepții și teme de gândit pe marginea termenlor de valabilitate.


1. Uleiurile obținute prin presare la rece, deci toate uleiurile de citrice trebuie folosite în termen de 12 luni de la deschiderea sticlei, cu excepția uleiurilor de mandarină și portocală, care ar trebui să fie utilizate în termen de 6 luni (cel mai bine este să scrieți pe eticheta sticlei data deschiderii).

2. Uleiurile de tip Absolue (de ex. vanilia, iasomia etc.) și cele dense, vâscoase (de ex. vetiver, tămâie etc.) pot fi utilizate TEORETIC și timp de aproximativ 10-15 ani de la deschiderea sticlei. În general, majoritatea uleiurilor obținute prin distilare pot fi utilizate timp de aproximativ 5 ani.

3. Unele uleiuri esențiale continuă să se maturizeze prin depozitare (în sticle nedeschise), cum ar fi trandafirul, lemnul de santal, vetiver și tămâia, deci schimbarea densității, culorii, mirosului nu reprezintă semne de alterare. Este un pic ca la vinurile vechi...

4. După unii experți, și uleiul de Tea Tree ar trebui folosit doar 6 luni de la deschiderea sticlei. Daca în privința citricelor sunt cam toți experții de acord, aici părerile sunt diferite. Procedați de aceea cel mai bine cum simțiți voi, și poate că și daca nu respectați strict cele 6 luni, vă gândiți totuși și să nu vă întindeți foarte tare, pe o perioada de mai mulți ani.

Nu am pretenția de a fi alcătuit aici o listă completă, rămâne desigur doar o lista deschisă, deci dacă știți ceva care ar trebui adăugat, vă sunt foarte recunoscătoare pentru gândurile voastre.

Este o idee bună și să folosiți sticluțe mici, căci și fiecare simplă deschidere a sticluței aduce cu sine schimbări și transformări. Eu am păstrat de exemplu sticluțele din Starter set și am continuat să-mi cumpăr uleiurile respective în sticle mari (15 ml), dar umplu sticluțele mici (5 ml) și pe acelea le folosesc în mod curent (pe unele le deschid zilnic!), sticlele mari fiind depozitate într-o cutie separată și deschise deci numai atunci când umplu sticluțele mici.

La uleiurile de citrice, se simte un miros de ulei rânced. La uleiul de Tree Tea sau alte uleiuri distilate însă nu se simte neapărat un miros alterat. De aceea, faptul că nu se simte un miros rânced, NU este 100% o dovada că uleiul respectiv nu este oxidat, deci alterat dpdv.chimic.

Discuția despre termenul amestecurilor care conțin citrice este interminabilă, iar un  termen de valabilitate este cu adevărat practic foarte greu de definit, căci în funcție de uleiurile care sunt în amestecul respectiv, termenul uleiurilor de citrice poate fi prelungit în mod individual, de la caz la caz. Iar faceți cel mai bine așa cum simțiți, este însă o idee buna să scrieți data deschiderii pe TOATE sticluțele, ca să aveți permanent o imagine de ansamblu.

Eu sunt pentru folosirea cu generozitate a uleiurilor esențiale, căci numai atunci ne vor aduce un folos, deci vă recomand să nu mergeți pe principiul hamsterian, gandindu-vă doar că se termina sticluța și că rămâneți fară un anumit ulei, ci să vă bucurați din plin de ele atunci când le aveți și când este nevoie. Și să nu ezitați să folosiți CORECT (de aceea, învățați, învățați, învățați!) și cantități mai mari, în cazuri speciale. Căci de multe ori nu vedem un efect direct al uleiurilor esențiale, atât din cauza cantităților homeopatice folosite, cât și datorita calității uleiurilor folosite (ce efect poate avea un ulei esențial FALS??). 

Și aici trebuie să deschid o maaare paranteză  și să subliniez încă o data cât sunt de speciale uleiurile lui Gary Young. De ce sunt atât de speciale? Gary a fost un om foarte simplu, provenit dintr-o familie foarte modestă, care nu a beneficiat de cine știe ce studii și surse de informare. Așa cum sublinia el însuși mereu, el era doar un simplu cowboy, un pădurar, un țăran, un tăietor de lemne. Și daca nu ar fi fost accidentul aproape mortal suferit la 24 de ani (tăia lemne în pădure și un copac a căzut peste el. Pentru că era singur, a zăcut mult timp sub acel copac, în zăpadă, căci soția lui s-a alertat de-abia tărziu, doar când a văzut că Gary nu se întoarce de la muncă acasă), el nu ar fi auzit probabil în viață lui nimic de terapii naturale, uleiuri esențiale&Co. Ca urmare a acestui accident grav (coloana vertebrala și mai multe oase i-au fost pur și simplu zdrobite de greutatea copacului), Gary a zăcut mai mult timp în comă, iar când s-a trezit, medicii l-au asigurat că nu vă mai putea merge niciodată. Acest lucru a reprezentat pentru el un viitor de neacceptat, căci el nu-și putea imagina viața lui fără munca câmpului și în pădure, fără caii lui și libertatea pe care ți-o da simplul fapt de a putea MERGE pe propriile picioare (aici vă rog să faceți o mică pauză și să vă gândiți un pic la valoarea imensă a acestui simplu act fizic, de care cei mai mulți dintre noi nici nu suntem conștienți, și nici nu-l apreciem la justa lui valoare, considerandu-l ca pe ceva de la sine înțeles sau chiar un DREPT...). Gary a încercat să se sinucidă, dar a fost salvat de către personalul medical, și atunci a decis că nu-l pot obliga să mănânce și a refuzat orice mâncare, hotărând să bea doar apă cu puțină zeamă de lămâie. După 253 de zile și-a putut mișca un deget de la picior și a ȘTIUT că vindecarea este posibilă. Iar din acel moment, Gary a fost de neoprit...


Toți oamenii care au făcut astfel de experiențe  excepționale (de ex. Anita Moorjani, Elena Niță Ibrian și mulți, mulți alții), aflandu-se la cumpăna dintre viață și moarte, au primit un DAR special, un adevărat HAR, și au avut apoi, la întoarcerea în viață, acces la informații speciale aflate la un nivel la care cei mai mulți oameni (există desigur și excepții), care nu au trecut prin astfel de experiențe limită, nu au pur și simplu acces. Acesta era de fapt și cel mai des caz în trecut, pe vremea în care oamenii mai aveau încă capul pe umeri și picioarele pe pământ, când cineva "devenea" șaman, vindecător, specialist în plante tămăduitoare samd. Dumnezeu îl "califica" de fapt așa pe cel care venise pe lume cu această menire.... Și aici trebuie să deschid o nouă paranteză legată de toate cursurile, de care internetul dă între timp pe dinafară, organizate de niște oameni lacomi și fară conștiință, interesați să câștige doar un maxim de bani de la naivi: Căci cum ar putea fi altfel explicate toate cursurile online, de cele mai multe ori la un sfârșit de săptămână,  care pretind că pot califica pe cineva să lucreze ca șaman, herbalist, vindecător samd.? Un bun profesor de-al meu, Dr. med. Mann, a spus un lucru mare: "Problema nu o reprezintă de fapt nici minciuna, nici cel care minte, ci cel care crede minciuna! Ia imginati-vă ce ar fi dacă nimeni nu ar mai crede minciunile spuse de exemplu de politicieni, oameni de afaceri și asa-zisii experți avizi doar de căștig cu orice preț samd.".

Revenind la Gary, așa se explică nu numai capacitatea lui incredibilă de a învăța lucruri pe care neam din neamul lui nu  le-ar fi aflat în mod normal, de a perfecționa și de a dezvolta mai departe cele învățate (Gary a revoluționat aromaterapia modernă, are mai multe patente pentru procesul de distilare și a descoperit pentru foarte multe plante modurile OPTIME de cultivare, recoltare și prelucrare a lor), ci și inteligența excepțională și energia cu totul specială din spatele muncii sale. Uleiurile esențiale create de Gary au o energie deosebită, căci conțin informația divină. Sunt uleiuri cu suflet. PUNCT. 

Și de aceea, deși multe dintre firmele concurente își dau silința de a realiza produse cât mai bune calitativ,  nu veți găsi această energie UNICĂ și acest efect ieșit din comun la nicio altă firmă....

PS Daca vreti sa aflati mai multe despre Gray Young, puteti citi si aceasta postare: 

https://hrana-vie.blogspot.com/2024/05/gary-young-o-scurta-poveste-din-viata.html






vineri, 10 ianuarie 2025

Kimchi Party

 Femeile din Coreea sunt renumite in toata lumea pentru pielea lor fina si superba. Desigur ca alimentatia lor TRADITIONALA  reprezinta factorul primordial care le ajuta sa aiba un astfel de ten: fara gluten, fara lactate, bazata pe produse proaspete. Sa nu uitam ca aspectul pielii reflecta intre altele si o flora intestinala de calitate. Iar faptul ca in Coreea se consuma ZILNIC produse fermentate,  joaca dupa parerea mea rolul principal.

Ai auzit deja de muraturile traditionale coreene numite KIMCHI? Poate ai gustat si ti-au placut? Sau poate nu ai avut ocazia sa gusti, ai fi curios sa o faci, dar nu ai o astfel de posibilitate?





Ce-ai zice daca ai putea invata cum sa-ti faci tu propriul kimchi? Poate ca nu 100% conform cu retetele traditionale, dar 100% in varianta cea mai sanatoasa, pe care nu o vei gasi de altfel in alta parte: fara zahar, cu sare putina, numai din ingrediente proaspete si garantat fara conservanti, coloranti, potentiatori de arome si celelalte "minunatii" ale industriei alimentare.

Daca raspunsul tau este da, daca doresti deci sa inveti cum sa faci kimchi, muraturile tipice coreene, pentru a-ti imbunatati nu numai flora intestinala, ci si starea de sanatatea in general, te invit la Kimchi Party.

Ce este Kimchi Party? Este un atelier interactiv, facem in paralel si simultan kimchi, astfel incat la sfarsitul atelierului, fiecare cursant care a participat activ, va avea cel putin un borcan de kimchi.

Cand? Vineri 31.01.2025 sau 07.02.2025, la ora 19.30 (ora Romaniei).

Durata? Aproximativ o ora si jumatate.

Unde? Tu la tine in bucatarie, eu la mine in bucatarie si ne intalnim undeva la mijloc, in lumea cea larga virtuala, mai exact pe ZOOM. Tu ai ingredientele tale pe masa din bucataria ta, eu pe ale mele, iar la sfarsit avem cu totii unul sau mai multe borcane de kimchi, care vor fermenta fericite la tine in bicatarie si pe care le vei putea consuma cu entuziasm cateva zile mai tarziu.

Vei primi un material teoretic de curs care include generalitati despre fermentarea naturala, o lista de cumparaturi si mai multe retete pas cu pas de kimchi. Vei primi de asemenea si inregistrarea petrecerii la care ai participat.

Desigur ca si dupa terminarea cursului iti voi sta la dispozitie pentru a raspunde la intrebari si va exista si o grupa de FB unde toti participantii la atelier vor putea pune intrebari, discuta si schimba experienta.

Mai jos, o parte a feedback-ul primit de la prima petrecere, cu borcanele de kimchi facute in timpul petrecerii.

Andreea: "Bună Mimi, astăzi am desfăcut la prânz primul borcan în care am testat rețeta cu alge nori adăugate. A ieșit foarte bun și apreciat de întreaga familie. Aștept cu mare curiozitate să desfac mai pe seara și celelalte borcanase. Pe toate le-am pregătit acum 5 zile pe parcursul evenimentului kimchi party organizat de tine. Revin cu feedback și pentru restul, sper să fi fermentat toate așa cum trebuie. Te îmbrățișez!"

Brandusa: "Astăzi am deschis și eu borcanul cu castraveți! Foarte buni! Pe cel cu varză îl mai las… 

Mulțumesc pt rețetă! "





joi, 26 septembrie 2024

Targul de Hrana Vie Rohvolution - 28-29 septembrie 2024 la Speyer (Germania)

Anul acesta este foarte special: in primul rand, pantru ca participa iar si Nelly Reinle-Carayon la targ. Si in al doilea rand, pentru ca editia din acest an  a Targului de Hrana Vie de la Speyer este a 50a editie. Au trecut deja 16 an de cand acest targ are loc (am povestit aici multe: https://hrana-vie.blogspot.com/search?q=Nelly), an de an, singurele intreruperi au fost in perioada Coronitzei.
Mai jos doua fotografii tare dragi mie: una cu Nelly si cu mine in anul 2010, si una cu Heike Michaelsen, Markus Rothkranz si Meegumi. Ce vremuri... Si parca a trecut o vesnicie de atunci...



Nelly are un stand si eu o voi ajuta, asa ca daca aveti drum, ma bucur tare sa va (re)intalnesc. Voi sustine si o mica conferinta despre hrana vie ca hrana tamaduitoare si Nelly are f. multe surprize pentru vizitatorii standului ei.
toate informatiile despre targ le gasiti aici:https://rohvolution-messe.de/die-messe/speyer/
Iar aici este revista targului, la pagina 38 gasiti articolul scris de mine.
Va imbratisez cu mare drag,
Luana Mimi

marți, 27 august 2024

O mare lectie de viata cu Helmuth Matzner, hrana vie si cele 33 de uleiuri pentru suflet

 Helmuth Matzner s-a nascut in Austria pe 04.04.1953. Oamenii din acele vremuri erau puternic traumatizati de razboiul mondial care tocmai trecuse ca un tavalug peste Europa si lasase rani uriase peste tot si peste toti. Desigur ca si parintii lui Helmuth fusesera traumatizati, dar atunci nimeni nu-si facea mari ganduri pe aceasta tema, fiecare om era practic in mijlocul unei lupte existentiale majore si pentru cei mai multi,  baza actiunilor lor era doar supravietuirea si faptul ca viata trebuie sa mearga cu orice pret inainte. 

Niste parinti nefericiti si traumatizati nu pot da mai departe decat tot trauma si nefericire, drama aceasta am trait-o cu totii, caci asa cum bine spunea Carl Gustav Jung, "suntem cu totii victimele unor victime" (mai multe despre aceasta tema puteti citi AICI). Si Helmuth, si toti fratii lui au fost batuti crunt, certati, amenintati, umiliti, injositi, pedepsiti samd. (toate acestea sunt abuzuri GRAVE - si aici nu este vorba despre invinuirea parintilor care NU au stiut mai bine la momentul respectiv si social nu au avut nici informatii, nici altfel de modele, dar daca nu vom accepta faptul ca nu a fost corect ce ni s-a facut inconstient de catre parinti in copilarie, nu vom reusi sa mergem cu adevarat mai departe!), caci asa era "normal" si asa functiona "educatia" traditionala la acel moment. La 8 ani, Helmuth a fost trimis la un internat al unei manastiri  catolice, caci la acea vreme se considera ca acolo pot primi copiii o educatie foarte buna. Vorba aceea mare cu drumul spre iad pavat cu cele mai bune intentii este ilustrata perfect in aceasta poveste... 

Intre timp, in zilele noastre s-a facut public si este cunoscut faptul ca toti acei copii au fost abuzati din greu pe toate planurile: fizic, psihic, mental, spiritual, sexual etc. Nici lui Helmuth nu i-a mers mai bine in acel internat al groazei, si a aflat pe propria piele, in cei 10 ani pe care i-a petrecut acolo, toate fatetele acestor orori inimaginabile in ziua de astazi. La 12 ani, s-a suit in turnul bisericii si a vrut sa se arunce, caci fusese adus la punctul de a nu-si mai putea suporta VIATA si de a nu mai vedea niciun SENS al propriei vieti. Dar din varful turnului, a vazut insa o lumina neobisnuita si nu a mai avut curajul sa se arunce. Salvarea lui a aparut apoi si sub forma unui antrenor de atletism, care l-a sustinut moral si omeneste mai mult decat o facusera toti ceilalti oamenii din viata lui de pana atunci. Astfel incat Helmuth a devenit campion al Austriei la atletism, din pacate, se ranea foarte des si avea diverse probleme de sanatate, si din aceste cauze a ratat participari la olimpiada sau campionate mondiale (mai tarziu, in special datorita uleiurilor esentiale create de Gary Young avea sa inteleaga sensul acestui "program automat destructiv de functionare").

Anii au trecut, Helmuth a studiat si a muncit din greu sa castige o pozite cat mai buna in societate, s-a casatorit si a avut 4 copii si duce o viata "normala". Bineinteles ca in acele vremuri, nimeni nu discuta inca deschis despre abuzurile ingrozitoare petrecute in biserica catolica. Si desigur ca niciuna dintre victime nu a avut curajul de a spune adevarul si nu beneficiat vreodata de vreun sprijin social, psihologic sau medical: erau vremurile in care mizeriile si gunoaiele se maturau frumos sub covor si toata lumea SE FACEA ca totul este bine...

Helmuth a reusit sa ajunga intr-o functie importanta si desigur ca era stresat la maxim, deoarece avea responsabilitate mare si era obligat sa munceasca foarte mult. Avea deja nenumarate alergii si  multe alte probleme de sanatate, iar in jurul varstei de 40 de ani a facut chiar si un infarct miocardic, caruia nu i-a dat insa nici importanta, nici atentia cuventia, caci "NU AVEA TIMP" si considera ca nu are cum sa se ingrijeasca de sine incercand macar sa incetineasca iuresul vietii lui pentru a face stringenta schimbare de  "macaz" care era mai mult decat necesara. Si asa cum se intampla adesea, VIATA a trebuit sa-i dea atunci semnale prin cei apropiati lui: in 1996, sotia lui a fost diagnosticata cu cancer. A fost operata si a fost tratata conform protocolului oncologic alopat, medicii asigurand-o ca este vindecata. Si-au vazut dupa incheierea tratamentului mai departe de viata lor, neschimband nimic, caci niciunul dintre medicii curanti nu pomenise vreodata ceva despre alimentatie, mod de viata sanatos, reducerea stresului samd. Bomba a "explodat" 5 ani mai tarziu, in 2001, cand, la controlul anual, s-a constatat ca boala revenise cu si mai multa violenta, ca metastaza si ca din punctul de vedere al medicinei alopate deja nu se mai putea face mare lucru. 

Acesta a fost momentul in care Helmuth s-a trezit si a refuzat sa asiste neputincios la plecarea mult prea timpurie a sotiei lui din viata. A inceput sa cerceteze si sa studieze pe cont propriu, iar in acea vreme cercetarea era inca un proces greoi, caci nu exista accesul luxurios la informatie de care beneficiem astazi, cand orice informatie este practic doar la un click distanta. L-a descoperit pe Dr.Norman Walker, care avusese la randul lui cancer si se vindecase cu sucuri de fructe si legume. Pentru ca medicina alopata le taiase orice speranta, s-au hotarat sa se agate de acest ultim pai si sa treaca de la o zi la alta la hrana vie si sa inceapa o cura de sucuri. Zis si facut, au aruncat tot continutul frigiderul si al camarei la gunoi si au cumparat numai fructe si legume. Si asteptarile le-au fost depasite, in scurt timp sotia lui a inceput sa revina din ce in ce mai mult la viata si sa se simta tot mai bine, asa ca au continuat in aceasta directie, avand norocul sa descopere si un medic alternativ, care i-a sustinut si care i-a insotit cu iubire pe calea vindecarii. Acea doamna doctor a adus in viata lor cateva elemente cheie suplimentare care lor le lipseau inca, printre care cele mai importante fiind aminoacizii esentiali si uleiurile esentiale ale lui Gary Young. Pana in 2005, sotia lui era deja vindecata si nu se mai putea constatat prezenta cancerului, iar toate problemele de sanatate de care suferise si Helmuth disparusera ca prin minune.  A fost iar un moment crucial atunci cand  ea i-a pus o intrebare cheie: "Helmuth, dar de ce ne-am facut iar sanatosi?" Raspunsul la aceasta intrebare nu-l avea, dar a stiut in acel moment ca nu isi va mai gasi linstea pana nu-l va gasi. 



Acum daca credeti ca va pot sintetiza eu aici, in cateva fraze scurte raspunsul pe care el l-a gasit intr-o munca acribica de-a lungul a 23 de ani, va inselati amarnic. L-am descoperit pe Helmuth la inceputul acestui an, am citit si urmarit tot ceea ce este in Internet (gasiti in acesta postare toate linkurile, problema este ca toata informatia este in limba germana, dar puteti traduce siteul lui Helmuth in browser), am urmat mai multe webinarii si cursuri si as spune ca abia acum incep sa PRICEP cat de cat despre ce este cu adevarat vorba, atat este de complex totul.

Pentru a-i ajuta pe toti oamenii aflati in suferinta, Helmuth a incercat sa simplifice si a creat un program cu 9 puncte (9 Punkte Programm) de restabilire a sanatatii, iar intre timp a adunat marturii de la mii de oameni care au urmat programul lui si si-au imbunatatit sau chiar vindecat practic problemele de sanatate. Un punct foarte important al acestui program il constituie uleiurile esentiale, datorita carora Helmuth (a creat in decursul anilor un program numit "33 de uleiuri pentru suflet", cu ajutorul caruia a ajutat mii de oameni, cu cele mai infricosatoare diagnostice) a reusit sa faca pace cu trecutul lui atat de dureros si sa-si desopere MENIREA. Nu a mai avut de asemenea  liniste pana nu a gasit explicatiile si dovezile stiintifice ale modului de actiune ale acestor esente ale plantelor, caci  a tinut sa arate clar ca nu este vorba aici despre niciun hocus-pocus sau simple ezoterisme, ci despre procese fiziologice (conferintele lui sunt lectii pure de fizica si chimie), care pot fi demonstrate nu numai teoretic, ci si practic. Dupa Helmuth, uleiurile esentiale sunt organizatorii si managerii fiecarei celule, iar raza lor de actiunea lor depaseste cu mult imaginatia oamenilor care nu cunosc actiunea acestor esente. O sa ma intrebati acum sigur, de ce nu sunt atunci folosite in mod curent in tratamentele curente de catre toti medicii? Am sa va las sa gasiti singuri raspunsul la aceasta intrebare.....

Despre cele 33 de uleiuri pentru suflet (Helmuth spune mai in gluma, mai in serios ca este un fanatic al uleiurilor esentiale, folosindu-le in continuare ZILNIC, cu entuziasm si convingere in puterea lor tamaduitoare!) puteti afla mai multe in grupa HRANA VIETII, gasiti toate amanuntele in postarea despre Gary Young, AICI. 

Inchei postarea cu informatia si gandul bun, ca sotia lui Helmuth traieste si este santoasa si fericita, tocmai s-au hotarat sa devina autosustenabili, si-au cumparat o gradina si au inceput sa invete totul despre permacultura si desigur sa PRACTICE. Si intre multe cursuri, conferinte si webinarii, Helmuth si-a reluat activitatea sportiva, ieri tocmai s-a intors  de la a 25 editie a Campionatul Mondial de Atletism pentru Seniori de la Gotheburg (25th World Masters Athletics Championships), unde a ocupat  locul 6 la categoria 70+.