Va doresc un an nou cu multa fericire, sanatate, belsug, bogatii si armonie pe toate planurile, pace, liniste sufleteasca si mult iubire. La multi ani!
De Craciun, mi s-a reprosat pe FB ca nu mai fac deloc retete in ultimul timp si ca imi promovez doar cartile. Am simtit ca trebuie sa clarific neaparat putin lucrurile, caci am vazut astfel ca nu s-a inteles esenta: Oameni buni, acest blog este de 15 ani un proiect personal BENEVOL si ONORIFIC. In afara de foarte putine postari in care am cateva linkuri afiliate, si in afara de postarile speciale in care imi prezint cartile si cursurile, toata munca de pe acest blog nu imi aduce niciun banut! S-au adunat in toti acesti ani MII de postari si comentarii si milioane de vizualizari.....
Din 2010 am facut intr-una o multime de feluri de mancare raw vegan pentru acest blog, pe care le gasiti la rubrica de retete si pe care le pun de 15 ani gratuit la dispozitia tuturor oamenilor interesati sa-si schimbe sau sa-si imbunatateasca alimentatia si modul de viata. Simultan am publicat si un numar si mai mare de interviuri sau povesti ale unor pionieri si personalitati marcante si importante ale miscarii raw food la nivel mondial, multe au fost in premiera absoluta in Romania - cele mai multe au fost copiate, preluate si remixate in punctele esentiale de alte persoane, fara a ma pomeni ca sursa de informatie, iar multe dintre acesti oameni au incasat chiar si taxe de la cititorii lor pentru aceste informatii luate gratuit (as putea spune de fapt "furate") de la mine. Si pentru ca eu nu pot sa ma limitez numai la mancare, am postat foarte multe informatii originale si inedite din o multime de alte domenii ale vietii: sanatatea naturala si metode naturale de tratament, permacultura, educatia alternativa, mediu de viata sanatos si cate si mai cate. Totul din dorinta de a ajuta oamenii sa-si regaseasca nu doar sanatatea naturala, ci si puterea si independenta lasate noua tuturor de la Dumnezeu. De aceea mi s-a parut vital si primordial sa fac in primul rand ca acesta informatie atat de importanta sa circule si nu sa castig eu ceva. Si fara sa ma laud, pot sa afirma ca practic nimeni nu a mai facut acest lucru in Romania pe o perioada atat de lunga....
Cand am scos exclusiv prin mijloacele si pe banii proprii cartea despre doamna Elena Nita Ibrian, am incercat sa explic cat de mult ma sustineti cumparand aceasta carte. Au fost foarte putini cei care au facut-o. Am reusit sa tiparesc de aceea intai doar 500 de exemplare, iar apoi cu banii stransi de pe cartile vandute sa mai scot inca 500 de carti. Din pacate, cartile au avut un pret de productie foarte mare, pentru ca au fost extrem de importante pentru mine nu numai aspectul si calitatea cartii, ci si impactul ecologic, etic si social al ei. Din fericire, desi au fost putini, "sustinatorii" au fost extrem de generosi - de exemplu, in acest an, m-a impresionat foarte tare gestul facut de Smaranda, care a cumparat pentru a face daruri de Craciun 50 de carti! Multumesc, multumesc, multumesc!
Fotografiile de la Smaranda |
Daca este cineva care doreste sa ma spijine, imi puteti face oricand o donatie in contul in lei de la ING RO28INGB0000999916549771 pe numele Mihaela Luana Walter. Va multumesc si va asigur ca ma ajutati mult mai mult decat puteti crede....
Acestea fiind spuse, revin la reteta zilei:
PASTA TRICOLORE
Pentru ca sunt hotarata sa fac din 2025 mai multe lucruri noi pentru acest blog, am facut astazi pentru aceasta reteta chiar si un scurt video pe YouTube.
Ingrediente pentru o persoana:
1. Pentru pasta tricolore, adica in 3 culori: un morcov mare (culoarea portocalie), un dovlecel mic (alb-galbui spre verde deschis), o mana de alge spaghetti de mare (care se hidrateaza dupa indicatiile de pe pachet - verde inchis).
2. Pentru sosul iute-dulce-acrisor: o jumatate de ardei gras rosu, 6 rosii cherry, ardei iute dupa gust, 2-3 catei de usturoi, sare, piper, optional ghimbir si curcuma.
3. Pentru decor si potrivirea gustului: seminte de susan, ulei de susan, verdeturi (plante aromatice, cozi de ceapa si/sau usturoi verde), felii de lime, ardei iute.
Mod de preparare: se taie morcovul si dovlecelul cu o mandolina in fasii subtiri care sa arate ca niste spaghetti. Se scurg algele bine de apa in care au fost hidratate si se amesteca cu pastele de legume.
Ingredientele pentru sos se mixeaza intr-un robot de bucatarie cu lama in S. Cum se amesteca si se decoreaza vedeti cel mai bine in video. Se mananca cu pofta mare si mult entuziasm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu