La multi ani, draga noastra Tante Sara!

Despre Tante Sara din Viscri, as putea scrie o carte intreaga (poate ca intr-o buna zi chiar am sa o fac), atat de  mult mi-a imbogatit, in putinii ani de cand o cunosc, mintea si sufletul. 

Este o alta adevarata doamna de poveste si de suflet pentru mine, si-i sunt recunoscatoare lui Dumnezeu (care a stiut sa-mi trimita mie tare multi oameni faini ca sa ma lumineze in viata) pentru intalnirea noastra, caci consider si astazi, ca si-n prima zi, ca a fost un mare noroc pentru mine sa ajung sa o cunosc. 

Photo Mirela din Medias

Biserica fortificata din Viscri: astazi, din cei peste 600 de sasi care traiau odata in sat, au mai ramas 24. Cei mai multi sunt batrani, slujbele religioase au devenit foarte rare aici. Dar Tante Sara si fiicele ei se lupta din greu,  cum si unde pot, pentru a pastra si a apara mostenirea de sute de ani a neamului lor.

De aici de sus, din turnul bisericii din Viscri, trecerea timpului  nici nu se observa: caci cam tot asa trebuie sa fi fost privelistea si cu cateva sute de ani in urma...

In fiecare zi, la ora douasprezece, Tante Sara lasa sa se auda mai departe vocea clopotelor bisericii

 Ma bucur de asemenea foarte tare, ca la fel ca si doamna Elena Nita Ibrian, si Tante Sara imi furnizeaza un contraargument de "beton" pentru toti cei care se considera mari ghinionisti ai vietii, care cred ca nu au "reusit" in viata doar pentru ca au fost saraci, tintuiti intr-un capat de tara si nu au avut parte sa mearga la scoli, care mai de care mai savante. Caci pe vremea  cand Tante Sara mai mergea inca la scoala, la tara, nu se punea mare pret pe scolirea fetelor. Si pentru ca tatal sau murise in razboi, iar mama sa, ramasa singura cu trei copii, avea foarte putini bani pentru cele trebuincioase vietii, nu si-a putut permite sa trimita la scoala la Rupea, dupa terminarea scoalii primare, decat UN singur copil! Si desi Sara era cea mai buna eleva din scoala primara in acel moment, mai departe, la scoala din Rupea, a mers totusi fratele ei ...

 Viata Tantei Sara a fost zbuciumata si soarta a lovit-o crunt de multe ori. Dar nu ingenucheat-o niciodata, caci ea are increderea nestramutata in Dumnezeu a taranului  roman si a stiut ca "faca-se voia Ta" nu sunt simple vorbe care se repeta doar automat la biserica sau acasa, in fata icoanelor. Si nu, nu fac nicio greseala spunand taran roman - caci asa cum o repeta de cate ori are ocazia, Tante Sara este mai-nainte de a fi sasoaica, romanca: aici s-a nascut, aici sunt ingropati stramosii ei, de peste 800 de ani, aici este casa ei, locul ei, soarta ei. Lectiile de viata, dar mai ales cele de patriotism, pe care le-am primit eu de la Tante Sara in decursul acestor ani, au fost multe si profunde: batrana sasoaica dintr-un sat uitat de lume mi-a aratat, nu o singura data, ca are mai multa dragoste pentru tara ei ca oricare altul dintre  prietenii sau rudele mele (noi fiind romani neaosi). Natural si simplu, doar prin faptele ei, m-a facut sa ma rusinez adesea de gandurile  sau de faptelor mele si ale multor altor romani (si asa mi s-a intamplat si cu multi alti sasi si svabi pe care i-am cunoscut in Germania, care desi plecasera din Romania, nu uitasera o clipa nici de unde veneau, si nici cine erau!).

Viscri, iulie 2011 - Cu Tante Sara la biserica fortificata din Viscri. Ca sa intelegeti mai bine expresiile usor ciudate ale chipurilor noastre, am sa va spun povestea distractiva a fotografiei: noi (copiii mei si cu mine) statusem toata dupa-amiaza la poarta bisericii (in ultimii ani o ajutam pe Tante Sara, suplinind-o de multe ori, caci din pacate nu are niciun ajutor!), caci Tante Sara mai avea de cules visine. Aproape de sfarsitul zilei, tocmai venise si Tante Sara sa mai stea cu noi pana la inchidere si eu l-am rugat pe fiul meu (pe atunci avea 11 ani) sa ne faca o fotografie. Asa cum sunt copiii, el a luat totul foarte in serios si a inceput sa caute unghiul cel mai bun, lumina perfecta etc. S-a suit mai intai pe un scaun, dupa aceea pe o scara, apoi a trecut pe o barna incastrata. Noi ne aflam exact la intrarea in muzeu, in stanga noastra se adunasera deja mai multi oameni care doreau sa iasa din biserica, in dreapta, o grupa de turisti care astepta sa-si cumpere biletele de intrare. Iar fotograful amator tot nu era inca multumit nici de pozitia noastra, nici de a lui; dar ne-a facut pana la urma fotografia, caci lumea dimprejur devenise deja cam agitata......

Tante Sara este de o modestie care nu poate decat sa te lase cu gura cascata: a scris impreuna cu un ziarist german o carte despre viata ei (este cea mai autentica si mai sincera autobiografie pe care am citit-o eu vreodata), dar noua nu  ne-a spus nimic-nimicut; am aflat cu totul intamplator de ea, in timp ce cautam o alta carte in Internet......

Daca ajungeti vreodata la Viscri - Deutsch-Weisskirch, luati-va suficient timp ca sa vizitati in liniste biserica fortificata (care face parte din Patrimoniul mondial UNESCO) si nu ezitati sa schimbati cateva vorbe cu batrana cu ochi patrunzatori si putintica la trup de la poarta cetatii: marea doamna Sara Dootz. Ascultati-i cu atentie cuvintele si deschideti-va sufletele in fata sufletului ei, si o sa vedeti, ca veti pleca mult mai bogati decat erati cand ati ajuns acolo.

Astazi este ziua Tantei Sara si eu i-am trimis cartea doamnei Galina Schatalova, caci tare bine mi-ar parea sa o ajute pe Tante Sara sa mai ramana inca multi, multi ani printre noi, in lumea aceasta minunata! Sa ne traiesti sanatoasa si bucuroasa Tante Sara, la multi ani!

Un om frumos - Elena Nita Ibrian

Astazi, cand se implinesc 92 de ani de la nasterea doamnei Elena Nita Ibrian, ma gandesc cu multa tristete, la cate lucruri frumoase si intelepte ar mai fi avut buna doamna de spus.... Am recitit de curand interviurile date de doamna Ibrian si articolele scrise despre domnia sa (din pacate foarte putine). Chiar si dupa mai multi ani, nu si-au pierdut absolut nimic din actualitate. Atata bun-simt, logica si claritate nu veti gasi astazi decat pe putine bloguri sau site-uri care sunt dedicate unei alimentatii sanatoase. Atata suflet cat a pus doamna Ibrian in tot ceea ce a facut, mai rar. Doamna Ibrian nu a avut nevoie nici sa vanda produse sofisticate si nici sa se prezinte altfel decat a fost cu adevarat: un om simplu de la tara, autentic, cu un suflet plin de dragoste de Dumnezeu si de oameni. Va rog mult, mult de tot sa nu o uitati pe buna doamna, care ne-a lasat o mare comoara. Si tare mare pacat ar fi sa lasam sa se aleaga praful de ea! 

Ii dau astazi iar cuvantul, cu mult respect si recunostinta, doamnei Elena Nita Ibrian:

"Am pus suflet din sufletul meu in aceste randuri cu gandul la om si la sanatatea acestuia. Cand de mult voi fi oale si ulcele, ma voi bucura de acolo, de sus, de sanatatea generatiilor viitoare care vor fi fericite ca sunt sanatoase si pline de voie buna, urmand un regim de viata natural, dupa exemplul vietii mele. Acum cand am trecut de pragul celor optzeci de ani, sunt bucuroasa sa stiu ca am lasat ceva folositor pentru cei ce vin dupa mine!"

"Imi place sa fac numai bine in jurul meu, sa ajut pe oricine are nevoie. Daca-ti petreci viata tot adunand si scazand, daca-ti mananci timpul calculandu-ti argintii, esti cel mai sarac om, esti cel mai napastuit suflet. Saracia sufleteasca, grija si obsesia agoniselii nu fac inima curata si nici nu aduc liniste. Este o vorba care zice sa lasi fiecarei zile grijile ei, sa nu te agiti planuind prea multe, sa nu faci socoteli pe care nu le poti implini. Dumnezeu are grija de toti si de toate creaturile Lui. El singur tine cantarul si da fiecaruia dupa cum a trait. Mie nu mi-e frica de moarte, pentru ca ma simt implinita cu tot ceea ce am facut. Sicriul cumparat acum saizeci de ani e inca in pod. Ma asteapta. Stiu ca nu acela este sfarsitul. Stiu ca viata asta nu se rupe odata cu moartea. Ceva trece si dincolo. Si cred ca daca voi ajunge acolo, tot cu plantele am sa ma ocup, ca si pe acolo trebuie sa fie flori si ierburi."

........

„Nici eu n-am o curte prea mare, n-am o gradină în care să-mi cultiv toate legumele de care am nevoie, dar ştiu să caut în piaţă ceea ce este natural şi sănătos. Nu mă las niciodată atrasă de produsele făţoase şi mari, lucioase şi colorate. Se vede de departe că au fost stropite cu cine ştie ce substanţe, că au fost forţate să crească aşa. Sunt bune de pus în fotografii, dar nu în farfurie, pentru că sunt sărace în substanţe nutritive. În schimb, merişorul pe care-l are de vânzare o bătrânică rătăcită, parcă, în piaţă, măruţul acela mic şi sfrijit, dar cu miros şi gust delicios, poţi fi sigur că este aşa cum l-a lăsat Dumnezeu. N-a fost pompat cu îngrăşăminte şi chimicale. Primul meu sfat este să vă feriţi de ceea ce este fals în alimentaţie, de lucrul contrafăcut. Duceţi-vă la piaţă şi nu în marile magazine, unde se comercializează exclusiv produse de import. Încetul cu încetul, veţi învăţa să alegeţi şi vă veţi obişnui să mâncaţi sănătos.
Pare greu până te apuci să le faci, dar după ce te-ai obişnuit, e floare la ureche. Câştigi viaţă mâncând natural, câştigi sănătate, putere de lucru, bună dispoziţie şi încredere în tine.”

........

Tare frumos a povestit domnul Tudor Cires intr-un articol aparut in  jurnalul.ro:

"La Piatra-Neamt, o octogenara ne propune sa descoperim tainele bucatariei fara foc, gustand din bucatele presarate cu petale de trandafir si promisiuni de viata lunga si sanatate. 

Casa mirosea a floare incremenita in ierbar. Sau a seara, pe campul abia cosit. Daca ai fi inchis ochii, zidurile ar fi disparut si parfumul asta dulce-uscat te-ar fi prins in vartejul lui. Totusi, dincolo de usa, de geamuri, de pereti, orasul se zbatea in bratele burnitei de sfarsit de toamna. Ma nimerisem in Piatra-Neamt, acasa la Elena Nita Ibrian - cunoscuta "combatanta" a "bucatariei fara foc" - chiar de ziua domniei sale.

"E zi mare pentru mine, azi inchei primii 85 de ani, de maine il incep pe-al 86-lea. Ehei, cu multa vreme in urma n-as fi zis ca ating varsta asta!" 

Florile lecuitoare
De fapt as putea incepe din nou relatarea mea cu urmatoarea insemnare: "12 noiembrie 2006 - ziua in care am mancat flori!". Duc cu lingurita la gura crema cu gust greu de definit, care imbina sucul de aloe cu nuci zdrobite. Parfumul de toamna tarzie ma invaluie. Inghit, rand pe rand, petale de galbenele, de crizanteme si de trandafir. Crude. Proaspete. Dulci-amare, usor salcii. "Sunt copil de taran" - ma smulge din explorarea mea gustativa doamna Elena Nita Ibrian. "Copiii de tarani sunt indragostiti de plante. Bunicii fereau fiecare buruienuta, pana si pe iarba calcau cu mila." Paradoxal, florile i-au marcat destinul. Mai intai i-au provocat cancerul. "Am creat 600 de nuante de vopsele vegetale. Dar la astea trebuie vitriol, acid azotic, oteturi puternice… Nu obisnuiam sa folosesc masca si la 27 de ani s-a prins cancerul de mine. M-au ajutat credinta in Dumnezeu si regimul de cruditati. Am inceput cu sucuri din plante si-am continuat cu ceea ce numesc «bucataria fara foc» sau «regimul verde». Au trecut 58 de ani. Daca as fi mancat «verde» inca din burta mamei, cred ca nu as mai fi avut de ce sa-mi fac griji ca n-o sa apuc suta de ani!"

 Bucataria creativa
Ce alimente se pot manca in stare cruda? "Tot ce este leguma. Ceapa, prazul, varza. Pe platou aveti varza rasa cu branza. Restul este decor. Daca o mancare nu are decor, nu te atrage. Cand este aspectuoasa, o mananci si cu ochii. Totusi, nu indemn pe nimeni sa manance numai cruditati. Nu se poate deodata totul fara foc. De aceea, eu am scris si carti de «bucatarie creativa», cu retete care te ajuta sa faci trecerea mai usor catre bucataria fara foc." De ce este important sa trecem cat mai putin alimentele prin foc? "Fara enzima, omul moare. Si vitamina este interesanta, dar mai interesanta este enzima, pentru ca e chiar viata omului. Numai ca la 38°C, enzima moare. Si, uite, de asta nu trebuie sa gatim cu foc, fiindca ucidem enzima." Ma imbie din nou sa gust din bucate, exclamand: "Ehei, de mult timp n-am mai mancat preparate gatite cu foc!".  

Regim de octogenar
De fapt, ce mananca Elena Nita Ibrian? "Legume crude, fructe, radacini. Dar si lactate, branzeturi si oua, cate unul la doua zile." Ou? Gatit cum? "Il fac intr-o tigaita, cu un pic de apa. Sparg oul cand fierbe apa si il las acolo numai pana se coaguleaza albusul. Galbenusul ramane crud, rece." Foloseste, de asemenea, sucuri proaspete ("se oxideaza repede"), fructe in "zahar invertit", iar pentru iarna conserva totul cu hrean. "Hreanul e o minune a lui Dumnezeu! Si-n dulceata se poate pune hrean. Nu imprumuta gustul si e cel mai puternic antibiotic pe care-l cunosc. Pun o frunza de vita-de-vie deasupra, apoi patru suvite de hrean, in cruce. Tot la borcane pun morcov ras, patrunjel, pastarnac si catina. Catina egaleaza ginsengul si e mai bogata de cinci ori decat lamaia in vitamine. Pun catina in miere - la un kilogram de fructe, patru kilograme de miere."Sfaturile curg unul dupa altul, la fel si retetele, pe care le-am adunat pentru dumneavoastra. Cat despre mine, nu am putut pleca pana n-am ridicat paharul cu licoarea aceea care mi-a pus sangele in miscare: suc de struguri, nefermentat, in care adaugase radacina de hrean. Am ridicat paharul, urandu-i "La multi ani!"

O retetea veche si cateva fotografii noi

Nu stiu cum reusim sa facem, dar noi iar plecam in vacanta. In vacanta de toamna de data aceasta. Si iar au trecut atatea saptamani, si eu iar nu am scris mare lucru. Stau si ma intreb, oare cum reuseam atatea inainte???

Despre ultimele vacante la Tempelhof am scris pe scurt AICI si AICI. Desi mi-as fi dorit mult, caci ii iubesc tare-tare pe oamenii minunati de la Tempelhof, nu am apucat sa povestesc asa cum s-ar fi cuvenit. Din pacate, nici acum nu am mai mult timp de povesti, caci bagajele asteapta sa fie impachetate de cineva, asa ca las mai bine fotografiile sa povesteasca in locul meu.

 

 In iurta de la Tempelhof, lumea parca se oprise pentru mine dintr-o data pe loc; totul era ireal de armonios, ca dintr-un timp stravechi din vremuri nestiute:  eu intinsa pe un covor persan, spatiul iurtei umplut doar de sunetele magice ale bolurilor de cristal (Klangschalen), deasupra mea numai norii zburand pe cer si frunzele copacilor dansand in ritmul toamnei. Si un gandacel care traversa, cu o liniste ancestrala, ochiul de sticla al iurtei.

Mai jos, si cateva fotografii noi la o reteta mai veche invatata de la Nelly Reinle-Carayon, care a trecut cumva neobservata (adica nu a mai facut-o pana acum nimeni din restul bloggerilor raw/vegetarieni/vegani), desi este perfecta din punctul de vedere al combinarii corecte a alimentelor, este foarte sanatoasa si satioasa, si mai are pe deasupra si un gust fenomenal. Un fel de mancare, care poate fi oferit oricarui "mancator normal" ca aperitiv, pana acum l-au laudat toti: pesto de cozi de ceapa verde sau arpagic.

Pesto din arpagic verde 

Timp de pregatire - cel mult 10 minute;

Aparatura necesara- robot de bucatarie (sau o masina de tocat nuci);

Grad de dificultate - usor.

Pentru copii, folositi cel mai bine diferitele forme de facut biscuti, pentru a face totul cat mai apetisant pentru ei - iar daca le oferiti posibilitatea sa coopereze la pregatirea mancarii, veti avea cu totii numai de castigat!

Traducerea cuvantului ciboulette din limba franceza, respectiv Schnittlauch din germana - denumirea latina este Allium schoenoprasum - prin arpagic, nu prea ma multumeste, este facuta de filologi care nu au prea multe cunostinte de botanica. Caci arpagicul este cu totul altceva, conform DEX si oricarui manual de botanica: "arpagic = bulb mic de ceapă obținut din sămânță și care, răsădit, dă ceapa obișnuită."  De aceea, eu am ales termenul de arpagic verde, care este pentru mine un fel de solutie de compromis.

Ingrediente:
-o gulie:
-o legatura de arpagic verde (sau din cozi de usturoi salbatic, insa ca iese la fel de bine si din cozi tinere de ceapa verde);
-o cana de migdale;
-1-2 linguri de ulei de in si/sau de ulei de floarea soarelui (se poate pune insa la fel de bine si ulei de masline, se adauga pana se obtine o masa cat de cat omogena) ;
-sare, piper.

Mod de preparare:
Se maruntesc migdalele, se taie marunt arpagicul verde, se amesteca toate ingredientele pana se obtine o pasta, care  se unge apoi pe feliile de gulie taiate subtire. 

Alexander Sutherland Neill si scoala Summerhill

Despre Alexander Sutherland Neill nu s-a scris prea mult in limba romana, desi teoria creata de el (pornind de la experienta si studiile lui Homer Lane) reprezinta in fapt, baza mai tuturor conceptelor moderne de educatie. Cine nu l-a citit inca pe A.S. Neill, a pierdut enorm. Culmea este, ca o singura carte de-a lui cuprinde informatii mai valoroase si mai complete ca intrega opera a multora dintre autorii "moderni". Neill va va raspunde la absolut toate intrebarile legate de cresterea si educatia copiilor pe care le aveti, ba mai mult, va va ajuta sa va cunoasteti si sa va intelegi cu adevarat nu numai copiii, ci si pe voi insiva, pe parintii vostri, pe oamenii de langa voi. Caci toate cartile lui nu sunt numai simple teorii, tesute si elaborate in mintea sa si experimentate cu cativa copii. Nu, nici vorba de asa ceva! De-a lungul intregii sale vieti, prin mana lui Neill au trecut mii de copii; iar Neill a fost un adevarat dascal, un invatator in sensul originar al cuvantului, un om care a cautat sa actioneze numai in interesul copiilor, numai spre binele lor si de aceea, a activat toata viata sa ca profesor, pana la moartea sa, la varsta de 90 de ani.
Gasesc ca cea mai potrivita pentru a-l cunoaste pe A.S. Neill, este cartea "Summerhill. A Radical Approch to Child Rearing", Hart Publishing Co, N.Y. - 1960, care a fost tradusa in foarte multe limbi, devenind astfel accesibila multor oameni.

Desigur ca nu pot sa nu fiu teribil de trista, ca astazi, in Romania, sunt traduse si publicate atatea carti (tare multe inutile si numai cu valoare de maculatura), si tocmai asa un mare pedagog este trecut sub tacere - in special, tocmai de cei care-l copiaza cu nerusinare.

Asa ca am sa incerc in continuare, sa vi-l aduc pe A.S. Neill mai aproape: astazi, la 130 de ani de la nasterea sa.... Traducerea si adaptarea unor scurte citate imi apartin, din pacate nu posed drepturile de autor pentru a face o traducere cum s-ar cuveni. Dar poate cunoaste cineva un editor curajos, cu viziuni largi si care si-ar putea permite sa-l traduca si sa-l publice pe Neill si in limba romana???

 

A.S. Neill s-a nascut in Scotia pe 17 octombrie 1883 si a devenit dupa terminarea universitatii profesor la  o scoala de stat (ca si tatal sau). Dar fiind un mare iubitor de oameni, el nu a rusit sa se impace cu sistemul de dresura practicat in scolile oficiale. Astfel incat, in 1921 infiinteaza celebra scoala-internat Summerhill, pe care o conduce pana la moartea sa in anul 1973.

Neill este absolut convins de natura buna a copilului. Convingerea sa de neclintit este ca toti copiii nu vin pe lume ca hoti, lasi sau roboti lipsiti de suflet, ci toti copiii au capacitatea de a iubi viata si de a fi interesati de ea. Scopul educatiei, de fapt scopul vietii, este de a face totul cu bucurie, pentru a deveni un om cu adevarat fericit. Pentru Neill, a fi fericit inseamna a fi interesat de viata - si numai un om fericit isi poate trai viata din plinul personalitatii sale. De aceea, nu este suficient sa fie dezvoltate in scoli numai capacitatile intelectuale, ci ar trebui neaparat cultivate si sustinute si capacitatile emotionale. Neill atragea intotdeauna atentia, ca in societatea moderna, se mareste tot mai mult prapastia dintre intelect si sentimente. Omul din ziua de astazi percepe din ce in ce mai mult ceea ce traieste doar prin intermediul puterii sale de intelegere,  in loc sa reactioneze direct prin ceea ce ii dicteaza inima sa, prin ceea ce vad ochii sai sau aud urechile sale. Ne invatam de mii de ani copiii sa faca numai ceea ce trebuie sa faca ca sa fie pe placul adultilor si nu ceea ce simt ei cu adevarat si ceea ce considera ei ca este corect!

Neill considera ca pentru ca orice copil sa devina intr-o buna zi un adult sanatos si fericit, el trebuie sa invete sa fie un individ independent, care sa se descurce singur cu lumea din jurul sau, in orice situatie. El trebuie sa dezvolte capacitati care sa-l ajute sa perceapa lumea mental, emotional si artistic, fara a fi nevoit sa apeleze la ajutorul altor oameni. Neill a privit foarte critic societatea, subliniind mereu faptul ca societatea nu cauta sa creeze indivizi cu o personalitate proprie, ci mai degraba o multime, o masa. Si de aceea Neill nu a incercat niciodata sa educe copiii pentru a-i face sa se adapteze la regulile existente: el a dorit ca ei sa devina "oameni fericiti, a caror scala de valori nu se bazeaza in primul rand pe ´a avea mult` sau ´a consuma mult`, ci mai degraba pe ´a fi mult`".

Citate extrase din cartea  "Summerhill":

"Caci nu exista copii cu probleme. Exista numai parinti cu probleme. Sau mai bine spus: exista numai  o omenire cu probleme!"

"Ma adresez parintilor, pentru ca dupa parerea mea, un copil dificil a devenit dificil doar prin cresterea sa gresita. Un copil dificil este un copil nefericit. Acelasi lucru este valabil si pentru adultii dificili. Un om fericit nu a comis niciodata un furt sau un omor. Crimele, jafurile, ura, razboaiele apar numai din nefericirea oamenilor."

"Trebuie sa cream o scoala  adaptata copiilor si nu copii adaptati scolii."

"Copiii crescuti in libertate nu se lasa asa de usor influentati. Caci lor nu le este frica. Si acesta este cel mai bun lucru care-l putem dori unui copil."

"Scopul existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti.

Copiii nu pot fi fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "

"Studentii care nu sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima mana."

"Multi dintre asa-numitii pedagogi sunt convinsi ca nu conteaza ce invata copilul, important este sa i se predea ceva. Si ce mai poate atunci profesorul sa faca, decat sa predea ceva si sa vada in predare principala sarcina a scolii, atata timp cat scolile raman ceea ce sunt: fabrici, in care se produce ´material uman`?"

"Nu am nimic importiva invatatului, dar joaca este dupa parerea mea mult mai importanta. Caci invatatura este importanta, dar nu pentru oricine. Intr-o biografie a lui Nijinsky, este mentionat faptul ca acesta nu a reusit  sa treaca examenul de bacalaureat la  liceul din St. Petersburg, dar fara acest examen nu ar fi putut fi primit la Academia de Stat de Balet. Nijinski nu putea insa sa invete ce ar fi trebuit sa stie pentru acest examen, deorece gandurile sale erau in alta parte. Asa ca a fost inscenat pentru el un examen: rezultatele i-au fost direct inmanate cu foile de examen...... Va imaginati ce pierdere ar fi fost pentru intreaga lume, daca Nijinski ar fi trebuit sa treaca cu adevarat acest examen?"

"Fiecare copil are in el un Dumnezeu. Incercarile noastre de a modela copilul, il vor transforma pe acest Dumnezeu intr-un diavol. Copiii vin la scoala mea ca niste mici diavoli, care urasc lumea: sunt destructivi, lipsiti de maniere, mincinosi, hoti, violenti. Dupa 6 luni, ei devin copii fericiti, sanatosi, care nu pot face niciun rau."

 Aici, Anthony de Mello (de la care am auzit si eu pentru prima data de Summerhill) despre A.S. Neill, asa cum marturisea si in cartea "Awareness": "Aceasta carte este cu adevarat demna sa fie citita! Mie mi-a schimbat cursul vietii  si modul de a privi oamenii. Am inceput de-atunci sa vad MINUNI."

"Sunt convins ca scopul vietii este fericirea - adica interesul de a trai. Educatia trebuie sa fie o pregatirea pentru viata. Societatea actuala insa nu are prea mult succes in acest domeniu.  Sistemele noastre educationale, politice si economice duc la razboaie. Stiinta medicala nu a reusit sa invinga bolile. Religiile nu au reusit eradicarea nici a hotiei, nici a crimei. 

Hai sa ne punem cateva intrebari incomode! De ce sufera oamenii de mai multe boli decat animalele? De ce se urasc oamenii si se omoara in  razboaie,  in timp ce animalele  nu fac asa ceva? De ce mor din ce in ce  mai multi oameni de cancer? De ce se sinucid atatia oameni? De ce exista atatea infractiuni sexuale? De ce exista antisemitism? De ce exista  discriminare rasiala?"

"Teama parintilor de viitor este o baza proasta pentru sanatatea copilui. Un filistin ar spune: Considerati deci ca este un succes daca un copil ajunge numai un sofer de camion? Criteriul dupa care eu judec succesul unui om, este capacitatea lui de a lucra cu bucurie si de a duce o viata implinita."

"Asteptam sinceritate de la politicienii nostri (atat de departe merge optimismul omenesc), de la judecatori, profesori si medici. Si totusi, ne crestem copiii astfel incat ei nu vor indrazni sa fie sinceri. Societatea este  dusmana  libertatii. Societatea - marele morman - este conservativa si uraste gandirea noua.  Moda intruchipeaza cel mai bine aceasta aversiune a societatii fata de libertate. Masa cere uniformitate - astazi cei mai putini oameni mai indraznesc sa nu se preocupe de hainele corecte."

"Copiii se gasesc pe  sine insisi, daca li se permite sa fie ei insisi!"

Asa cum spunea si Erasmus von Rotterdam:  "Conditia esentiala pentru a fi fericit este dorinta de a fi cel care esti cu adevarat."

"Daca ati folosit vreodata propozitia: "Cand eram eu de varsta ta, eram...", atunci faceti o nemaipomenita greseala. Vorba lunga, saracia omului: trebuie sa acceptati copilul asa cum este el si sa nu incercati sa-l formati dupa propria conceptie. Motto-ul meu pentru educatia de acasa: Lasati in numele lui Dumnzeu oamenii sa-si traiasca propria viata! Aceasta atitudine se potriveste in orice situatie!"

Cum putem face copiii sa devina fericiti? Raspunsul meu este: renuntati la orice constrangere. Dati-i copilului posibilitatea sa fie el insusi! Nu incercati sa-l invatati permanent ceva! Nu-i tineti predici!! Nu-l obligati sa faca ceva! Nu-l situati pe un piedestal! Poate ca nu sunteti de acord in totalitate cu mine. Daca refuzati raspunsul meu, nu va mai ramane decat sa gasiti dumneavoastra unul mai bun."

A.S. Neill a pornit de la cuvintele lui  Khalil Gibran, pe care ar trebui de fapt sa le cunoasca orice parinte:

"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor. Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii, Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic." 

Fragment din "Profetul" (1923) de Khalil Gibran, traducerea Radu Cârneci.

Si ca de obicei in incheiere, pe scurt si din experienta personala. Copiii mei sunt deja mari, au 14 si 10 ani. Am facut in toti acesti ani greseli cu carul, care in parte nu mai pot fi corectate. Dar asa este in viata, trecutul nu se mai poate niciodata schimba. Astfel incat nu-mi mai ramane decat sa privesc totul cu multa ingaduinta si intelegere: caci atata am stiut eu  la momentul respectiv.... Important este sa NU mai repet iar si iar acele greseli si cel mai bine este sa raman mereu deschisa si in cautarea adevarului. Acelasi lucru este valabil si pentru parintii mei, care au facut toate greselile numai din marea lor dragoste si din grija pentru mine: caci in spatele fiecarei decizii pe care au luat-o, s-a aflat numai gandul la fericirea mea si la binele meu. Atata au stiut ei si atata au facut. Sigur  ca le-as putea purta pica vesnica, dar eu m-am hotarat sa le accept si sa le iert greselile si asa am reusit sa am acum, la batranete, o relatie sufleteasca cu parintii mei mai buna ca niciodata. Va recomand din tot sufletul aceste exercitii de gandire, s-ar putea sa va deschida cu totul si cu totul noi cai.
Si inca o poveste foarte noua, despre cum am reusit eu sa pun, cat de cat, in practica lucrurile invatate de la A.S. Neill.
"Fiica mea are la scoala un nou profesor de vioara, Daniel, un slovac cu un talent muzical iesit din comun si cu insusiri perfecte de dascal. Toti copiii au facut progrese enorme de cand a inceput el sa lucreze cu ei. Pe mine m-a luat deoparte la scurt timp dupa ce a inceput sa lucreze cu fetita mea, si mi-a spus ca a constatat ca ea are un talent muzical iesit din comun si ca daca ar exersa ar putea deveni o mare violonista, caci are toate atributele care sunt absolut necesare pentru aceasta (de ce credeti ca desi multi copiii nu fac decat sa exerseze toata ziua un instrument - obligati de parinti, desigur -  nu ajung totusi cu totii mari muzicieni?). Eu, care nu am fost in stare sa devin pianista de exceptie care mi-ar fi placut sa devin in copilarie, m-am simtit foarte fericita si plina de entuziasm si i-am spus  acasa copilului:
- Daniel mi-a spus, ca esti foarte talentata si ca daca incepi sa exersezi serios, poti ajunge o mare violonista.
Raspunsul primit, direct, fara nicio ezitare, m-a pus foarte tare pe ganduri si, de ce sa nu recunosc, la grea incercare:
- Stiu, Daniel mi-a spus si mie, dar eu NU  vreau.
Povestea se incheie foarte simplu: de atunci, am incetat sa o mai oblig sa exerseze atunci cand ea nu vrea, cand ea considera ca are altceva, mult mai important pentru ea, de facut..."

Am spus de mai multe ori, ca nu mi-a venit deloc usor si mi-a luat tare mult timp sa inteleg toate aceste lucruri. Si eu gandesc cu adevarat acum, ca e absolut indiferent daca copiii mei vor face o facultate sau nu: important este sa o faca pentru ei, pentru ca ei doresc sa invete ceva pentru viata lor si nu pentru mine, ca sa ma pot fali eu cu acest lucru!! In viata mea, am cunoscut oameni care au atins pozitii incredibil de inalte in cariera lor - dar au ramas niste oameni complet nefericiti. Si am cunoscut si oameni care nici nu au iesit din satucul lor de cateva sute de locuitori, nici nu au facut mai mult de cele cateva clase ale unei scoli primare: lucruri care nu i-au impiedicat insa sa aiba o viziune mai larga asupra lumii ca multi alti oameni umblati si invatati nevoie mare, cateodata si cu 2-3 facultati. Si iar apelez la exemplul meu favorit - Cat conteaza toate lucrurile materiale pe care le dam copiilor, daca noi nu ii ajutam sa inteleaga adevaratul sens al vietii, daca nu le dam lectiile cele mai importante de viata cum ar fi: omenia, bunatatea, iubirea aproapelui, toleranta, acceptanta, dragostea si respectul pentru tot ceea ce ne inconjoara, recunoasterea maretiei creatiei lui Dumnezeu, s.a.m.d.? La ce-ti foloseste frumusetea, la ce-ti ajuta milioanele de la banca, masinile din garaj, casele din toate colturile lumii, succesul international, daca tu nu stii sa fii fericit si multumit cu tine insuti si sa traiesti in pace si armonie cu tot ceea ce te inconjoara? Viata ne-a dat si continua sa ne dea o multime de triste exemple: Marilyn Monroe, Elvis Presley, Romy Schneider, Madalina Manole si multi altii - lista oamenilor fumosi, bogati, cu o cariera de succes si profund nefericiti este de-a dreptul interminabila.
Eu cred in cu totul alte valori, si de aceea, daca copiii mei vor fi fericiti ca gunoieri, agricultori sau cine stie ce vor ajunge, eu voi fi la randul meu foarte multumita si mandra de ei. Si sunt pregatita, din tot sufletul, sa-i sprijin sa mearga pe drumul lor, oricare ar fi el - caci sunt absolut convinsa, ca nu conteaza CE faci, atata timp cat faci lucrul respectiv cu bucurie si entuziasm.

"Vorba lunga, saracia omului: trebuie sa acceptati copilul asa cum este el si sa nu incercati sa-l formati dupa propria conceptie." - A.S. Neill

Andreea (care deplangea la randul ei inca din 2010 faptul ca Neill nu a fost tradus in limba romana) a tradus mai multe texte si pe blogul "Dezvaluiri!" veti mai gasi multe alte lucruri interesante.

Aici si un scurt documentar despre Summerhill:

Le multumesc tuturor celor care mi-au trimis si link-ul filmului artistic (eu as fi spus, ca am vazut o varianta cu subtitrare in limba romana, dar s-ar putea sa ma insel...):

Explicatii, sfaturi si amintiri

Desi am acest blog de peste 3 ani si jumatate, nu m-am invatat sa controlez la intervale regulate spam-ul, caci pana acum cateva luni, rar gaseam acolo un comentar. Mi s-a atras insa astazi atentia pe mail, ca nu am publicat niste raspunsuri si cand am deschis spam-ul, era sa cad de pe scaun: aveam cateva zeci de comentarii!! Sa stiti ca si eu, la randul meu, ma intrebasem de ce in ultimul timp sunt atat de putine comentarii, dar mi-am explicat singura chestiunea, prin faptul ca am scris eu atat de putin in ultimul timp..... Deci, NU m-am suparat pe nimeni, nu m-am simtit jignita, nu m-a deranjat nimeni: pur si simplu, nu am vazut ca voi mi-ati scris atat de multe lucruri. De maine, o sa iau comentariile la rand si o sa raspund la toata lumea. 

Imi cer iertare si va rog inca o data sa aveti intelegere pentru mine, incerc in continuare, zilnic, sa fac mult mai multe decat pot, astfel incat este foarte explicabil, ca mai sunt cateodata si depasita de situatie..... Si va imbratisez cu un gand bun si o poveste hazlie, care sper sa va amuze.

La mare in Sardinia, veneau in fiecare zi pe plaja niste negri din Senegal care vindeau diferite obiecte de plaja, iar nevestele lor stateau si ele toata ziua printre turisti si le faceau codite "rasta". Eu, care mi-am distrus in tineretea nebuna si nestiutoare complet parul cu vopseli (am trecut de la blond pana la pana corbului prin absolut toate nunatele!), permanenturi, tapat zilnic, fixata coafura cu cele mai strong fixative si alte procedee similiare, nu mai am de fapt par  pentru o astfel de coafura. Pe mine ma impresiona insa foarte tare una dintre femei: insarcinata in ultimele luni, cu picioarele umflate, imbracata dupa ritul musulman pe o caldura ametitoare, umbla cateodata toata ziua si nu gasea nici un client. Asa ca am incercat sa o conving pe fetita mea sa-si faca ea coditele, insitand diplomatic asupra aspectului practic ca nu trebuie sa te mai piepteni (mamele fetitelor cu par lung stiu despre ce este vorba). Am fost pusa la punct scurt: nu vreau, ca ma trage sigur de par! Si pentru ca imi era atat de mila de aceea femeie, m-am hotarat sa ma sacrific eu si am lasat-o sa-mi faca mie parul. Si intr-adevar, esti tras tare de par! Iar entuziasmul familiei mele a fost foarte limitat, poate cea mai elocventa a fost mama, care, atunci cand m-a vazut cu coditele si bronzata ca fundul ceaunului, a exclamat:"Vai draga, ghiocul iti mai lipseste!".

Sperand ca v-a distrat povestea, va doresc o zi buna, adaugand si aici inca o postare draga mie si foarte importanta de pe FB:

Lectia de Jodeln
Mancarea nu este totul: cine se concentreaza numai pe mancare si-si lasa "in paragina" mintea si sufletul nu va ajunge prea departe cu sanatatea!
Muzica este unul dintre cele mai bune mijloace de a se ocupa dintr-o data si de suflet si de minte, exista km de studii care demonstreaza efectul pozitiv al muzicii asupra starii de sanatate (eu nu am auzit in acest caz de contra-studii: de ex., un studiu care sa demonstreze ca Mozart este daunator sanatatii!!). Caci este deja o certitudine de necontestat ca muzica vindeca sau grabeste vindecarea. Copiii care cresc cu muzica sunt mai sanatosi si mai inteligenti. Muzica intarzie declansarea bolii Alzheimer si ii incetineste evolutia. Muzica de calitate va va aduce numai si numai foloase, caci datorita muzicii celule corpului intra intr-o vibratie binefacatoare. De aceea, nu lasati nefolosit un potential enorm: caci vestea cea mai buna este ca nu aveti nevoie de nimic, de niciun instrument, vocea umana ramane cel mai frumos instrument din lume. Si sa mai stiti, ca TOTI avem voce si putem canta: unii perfect, altii mai in felul lor....
De asemenea, cantatul in grup creaza o energie si o vibratie cu totul deosebite, vocile si sufletele se armonizeaza (nu uitati ca in ORICE religie din lume se canta in institutiile respective de cult). Si daca nu m-as teme ca ar putea fi interpretat gresit, as folosi aici cuvantul EXTAZ......
Tot pentru exemplificare, caci eu raman in primul rand un om care evita sa scrie despre lucruri pe care nu le-a pus deja el insusi in practica, mai jos un video de la festivalul de muzica de la comunitatea ecologica Tempelhof, la care am luat eu de curand parte: a fost inaltator, a fost minunat, asa imi imaginez eu ca ar putea fi si in Rai. Impreuna cu alti cca. 150 de participanti, am ramas 3 zile de dimineata pana seara numai in lumea muzicii: am cantat, am dansat, am ras, am plans, am meditat, ne-am intalnit in tacere, am vorbit, ne-am apropiat unii de altii, si multe alte minunatiii. Lectia de Jodeln cu minunata Heidi Clementi: la sfarsitul lectiei, si-a dorit o participanata sa mai cantam o data, ca sa inregistreze pe telefon (moment in care mi-am dat si eu seama ce greseala enorma am facut, ne-filmand TOT workshop-ul), dar Heidi asa stiuse sa ne atraga in lumea ei, incat pt. noi, cei 20 de participanti, parca nici nu mai exista nimic altceva (de aceea am sa va rog sa scuzati si calitatea modesta a inregistrarii). Mai mentionez, ca noi nu cantasem niciodata pana atunci impreuna, nici unul dintre noi nu incercase pana la acel moment Jodeln (stiti voi, holario-ul din Alpi) si asa ne auzeam dupa numai 2 ore de cantat unii cu altii si unii pentru altii:
— la Comunitatea Tempelhof, Germania.