Willy Schuster

 Am citit pentru prima oara despre Willy Schuster in Formula AS  (AICI unul dintre articole) cu aproximativ 14 ani in urma. M-a fascinat povestea lui si a sotiei lui, Lavinia. Iar entuziasmul revolutionar si hotararea lui de a nu se lasa oprit de nimeni si de nimic m-au molipsit pe loc. Din acel moment,  m-am simti mult mai linistita, aveam certitudinea ca tara, in ciuda politicienilor si a hotilor la drumul mare care trag si acum sforile cele mai importante, este totusi SI pe mainile asa de bune ale unei noi generatii de tarani, care are potentialul de a darama lumea veche si putreda si de a instaura o ordine noua, santoasa si folositoare pentru tara, oameni, natura si toti ceilalti copii ai ei. 

Mi-am pus in cap sa ajung la Mosna si am luat imediat contact cu Willy, dar, ca de obicei, ar fi trebuit sa stau cu lunile in Romania ca sa ma intalnesc cu toti oamenii pe care ii admiram. Ca sa nu mai spun ca in perioada 2014-2021 am trecut printr-un purgatoriu personal.... Nu am ajuns nici pana in ziua de azi  la Mosna. Si din pacate,  Willy schimba acum lumea din Rai...... Dar dorinta mea de a ajunge la Mosna este in continuare foarte mare, caci familia lui duce totul mai departe, asa cum ar fi facut-o si el.

Nici macar sa scriu despre el nu am reusit in toti acesti ani, dar astazi, voi schimba aceasta stare de lucruri. 

Cand am fost ultima data la biblioteca (unde stau cu orele, este locul meu preferat din oras), mi-a atras atentia o carte scrisa de Sarah Wiener (o bucatareasa foarte cunoscuta in spatiul germanofon, cu multe showuri TV, carti, programe samd.): "Meniul viitorul - Ce valoare are pentru noi hrana noastra?". Normal nu iau de la biblioteca decat carti de bucate vegane, dar cumva am simti un impuls sa arunc o privire si in cartea aceasta. O iau in mana si o las sa se deschida intamplator. Citesc: "Discutie la masa cu Willy Schuster". A fost suficient. Am pus cartea in cosul (deja cam prea plin - imi vine foarte greu sa nu iau prea multe carti.....) cu cartile pe care voiam sa le imprumut si am plecat acasa. 

Am citit cu mare placere cartea, care contine discutii foarte interesante cu diversi agricultori, brutari, bucatari, oameni politici,  agronomi samd. din intreaga Europa. Discutia cu Willy este ultima (dupa povestea lui este un foarte scurt cuvant de incheiere al autoarei si un glossar foarte stufos), deci incheie cumva cartea, fapt care m-a bucurat mult, caci acest lucru arata clar ca Sarah Wiener, care a umblat in viata ei de-a lungul, de-a latul si de-a curmezisul pamantului, deci nu este tocmai usor de impresionat, a avut capacitatea de a recunoaste comoara imensa ascunsa in Romania.

Sursa foto: Facebook https://www.facebook.com/willy.schuster

Va recomand sa cercetati mai departe si sa cititi tot ce gasitit despre munca lui Willy, caci toate materialele sunt extrem de valoroase. Si Willy ne-a lasat mostenire tuturor o mare comoara. Aici gasiti un interviu exceptional relizat cu sotia lui Willy, Lavinia Schuster: https://youtu.be/BizjtvSc-Q0.

Citez dintr-o postare scrisa in 2012 (AICI toata postarea). Ma cutremur putin constatand cat de putine lucruri s-au schimbat, dar raman optimista, caci totusi s-a schimbat ceva, cat de cat: <Eu sunt convinsa ca noi toti am putea face foarte mult, fiecare dintre noi. Schimbarea venita "de jos", este singura schimbare durabila si cu adevarata valoare. Taranul roman a fost independent mii de ani, din pacate, nu a fost constient de marea sa putere. Acum sunt din fericire insa alte timpuri si vin acum tineri idealisti si cu dragoste de glie, care arata ca se poate trai si altfel, fara grija zilei de maine, numai din munca propriilor maini.  Caci un om care nu se teme, nu este manipulabil. Un profesionist nu este coruptibil. Un om care gandeste logic si trece toate informatiile prin ciurul propriului discernamant, nu se va lasa nici mintit, nici pacalit - de nimeni!  

Imaginati-va o tara in care cei mai multi oameni isi pot asigura singuri hrana, sursele de energie, si toate celelalte lucruri necesare vietii. O tara care isi apara si respecta istoria si mostenirea lasata de strabuni. O tara cu oameni care stiu sa se iubeasca intre ei, care stiu sa transpuna in viata de zi cu zi cuvintele si invataturile lui Hristos, ajutandu-se si sprijinindu-se reciproc. Nu mai asteptati sa va vina ajutor de la UE, de la politicieni, de la imbogatitii imbuibati care trag sforile in conducerea tarii. Caci asa cum spunea Parintele Iustin Parvu:  "La noi nu ai cu cine să te aliezi, nu există niciun interes nobil la acești oameni poli­tici ca să ridice piatra aceasta de pe mormântul neamului nostru. O țin ferecată și cine să o ridice? Lor le merge bine acolo unde sunt, parlamen­tari, deputați, primari, au copii și rude de îngrășat. Din păcate românul a fost omul cel mai laș, în toate vremurile. Celelalte po­poare din jurul nostru au știut să se unească prin jertfa lor, în fața tancurilor rusești. La noi nu se poate face treaba asta, pentru că fiecare se crede mai papă decât Papa. Interesele și orgoliile per­sonale așa de tare întunecă mintea că fiecare vede în felul lui propriu, niciodată ca celălalt de lângă el".>

Voi incheia aceasta postare cu vorbele (cu adevarat profetice) ale lui Willy din cartea mentionata mai sus: "Se vor muta iar multi la tara, <City exodus> sau re-ruralizarea, cum o numesc unii, a inceput deja. In toata lumea, tot mai multi oameni vor sa devina autosustenabili, independenti, autarhici. Dar, în esența, este vorba mai degrabă de construirea unei noi lumi pe baza altor valori. Lăcomia și productivitatea cu orice pret sunt de domeniul trecutului - încrederea și partajarea reprezinta acum viitorul. Să fim iubitori cu ceilalți oameni."

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, draga Willy, ma simt binecuvantata ca ni s-au intersectat, chiar si daca numai de la departare, caile vietilor.....

Gradina fermecata

 "Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." Aceste mari vorbe ale lui Gandhi au fost atat de des folosite, incat  le-ar putea parea unora a fi deja demonetizate si uzate. Eu le simt insa si astazi energia iesita din comun, care m-a dat practic peste cap atunci cand le-am auzit pentru prima data.

Pentru ca suntem in continuare in perioada de tranzitie catre Lumea Noua, este deosebit de important ceea ce face fiecare in parte, de aceea este tot mai impetuos necesar sa ne concentram pe propria viata si pe propriile actiuni. Din ce in ce mai multi oameni inteleg ca in realitate nu conteaza practic ce gandesc, spun sau fac ceilalti oameni... Tot ceea ce conteaza cu adevarat in VIATA TA, este doar ceea ce gandesti TU, ce spui TU si ce faci TU. 

Astazi voi scrie mai putin si voi lasa mai bine gradina fermecata sa se prezinte singura, in toata frumusetea ei neobisnuita si salbatica. Un vis de gradina naturala, un paradis pentru om, plante, copaci, animale, pasari, insecte samd. Deci de fapt, un colt de normalitate pentru insasi Mama Pamant...  

De peste 10 ani de zile m-am agitat si m-am luptat sa am iar o gradina mea si numai a mea. Viata nu a fost insa cumva de acord cu planurile mele, caci pana astazi, nu m-a lasat si pace sa le realizez si sa le materializez... Toate proiectele gradinaresti incepute in acesti 10 ani merg intr-un fel sau altul mai departe, dar se indreapta clar pentru mine spre o fundatura. Pentru mine ele nu au niciun viitor.... De peste 10 ani lucrez in gradinile altora, iar astazi stiu ca am avut nevoie de acest timp, ca sa pricep ca parte a misiunii mele nu este sa creez doar o singura Noua Arca, ci mai multe. Caci se pare ca lumea chiar are nevoie de energia mea creatoare si de toate aceste impulsuri din partea mea....

Este intr-un anumit fel de-a dreptul pervers, dar astfel de gradini naturale au ajuns sa fie astazi o curiozitate, ceva iesit din comun, neobisnuit si pentru cei mai multi ceva deranjant, inconfortabil si intolerabil. 

Eu am fost de cand ma stiu ALTFEL (AICI puteti citit mai multe despre felul meu de a fi). Iar acest lucru isi pune amprenta in absolut toate domeniile vietii mele. Deci, cum ar putea fi gradina mea, precum gradinile celorlalti din jur?!? Toti vecinii mei au taiat deja iarba. La ei in curte este totul ordonat, aliniat, curatat, bibilit cu o precizie incredibila, pentru mine de-a dreptul penibila. Eu am montat un panou:

"Aceasta gradina nu este dezordonata,
 ci  un spatiu de viata pentru insecte si pasari"

Si chiar daca sunt nevoita sa gradinaresc si mai departe in principal in ghivece, o fac de-acum macar impacata. Si macar pot profita atatea sunte sau chiar mii de fiinte nevinovate de aceasta gradina...

Si am primit si inca o rasplata, caci Noua Arca a mai adoptat in aceasta primavara un nou membru, care mi-a distrus din pacate deja levantica, dar este atat de scump, incat pur si simplu nu i se poate purta pica: de cateva zile, pe langa toate insectele, ramele, paianjenii, pasarile, melcii, soarecii de camp, soparlele, dihorii, aricii, iepurii care si-au gasit aici casa lor, a mai venit si un raton pe arca..... 

Scriu aceasta postare in dorinta de a va inspira si de a va incuraja sa-i dati si voi o mana de ajutor Mamei Pamant. Caci are mai mult ca oricand nevoie de astfel de gradini....

Iar AICI puteti citi mai multe despre toate gradinile pe care am fost binecuvantata sa le ingrijesc de 20 ani incoace. Caci de fapt, in ciuda iluziilor pe care ni le facem in infatuarea si prostia in care ne ambitionam sa ne tavalim de cateva mii de ani incoace, doar asta suntem cu adevarat cu totii: niste simpli  ingrijitori si/sau slujitori ai Mamei Pamant....

Revoluția de mâine începe astăzi în propria grădină..... - Grădina din lădiță

Sunt convinsă că marile schimbări, marile revoluții încep întotdeauna de jos. De la oamenii obișnuiți. De la mine. Căci eu sunt singura persoană de pe lumea aceasta asupra căreia am cu adevărat influență. Eu sunt singura persoană care poate pune în practică tot ceea ce își doresc inima și sufletul meu. Sunt singura persoană pe care pot să o schimb. Și numai așa pot schimba lumea. 

 Am scris de mai multe ori despre Anthony de Mello, călugărul iezuit. Cărțile lui sunt scrise într-un context multi-religios și sunt adevărate "manuale de viață" pentru toți oamenii, indiferent de apartenența lor religioasă, nu sunt în nici un caz scrise numai pentru credincioșii catolici. Mai jos, una dintre poveștirile mele preferate, care poartă titlul "Schimbă-te pe tine, pentru a a schimba lumea!":
 "Maestrul sufi Bayazid spunea mereu următoare poveste:
 În tinerețe eram un mare revoluționar și mă rugam așa: "Da-mi Doamne puterea să schimb lumea!". Mai târziu, când am ajuns la jumătatea vieții și am constatat că nu reușisem să schimb nici măcar un suflet, mi-am schimbat rugăciunea: "Doamne, ajută-mă să-i schimb măcar pe cei apropiați mie, pe rudele și pe prietenii mei, și sunt mulțumit!". Acum, la bătrânețe, când zilele îmi sunt numărate, încep să înțeleg cât  am fost de nătâng. Singura mea rugăciune astăzi sună așa: "Doamne, îndură-te de mine să mă pot schimba pe mine însumi!" Dacă m-aș fi rugat pentru acest lucru de la început, nu ar fi fost viața mea irosita!" 

Cei mai mulți oameni au impresia că nu pot face prea multe, se simt ca și cum le-ar fi "mâinile" legate, dar eu sunt de părere că noi toți nu suntem doar niște simple victime, niște mici pioni în jocul de șah al marilor puteri și al intereselor bănești, ci eu afirm cu tărie și hotărâre, că suntem cu toții creatori și  înfăptuitori ai lumii de mâine. Noi decidem astăzi, acum și aici, ce viață vom duce mâine. Și mai ales ce viață vor duce copiii noștri. Noi schimbăm "macazul lumii", adevărata putere se află de fapt în mâinile noastre. Noi decidem de exemplu ce sa va produce mâine, prin simplele deciziile pe care le facem zilnic la cumpărături. Fiecare dintre noi decide în fiecare clipă, aparent numai pentru sine, dar împreună suntem o putere imensă și chiar am putea îngenuchea orice concern, societate, guvern sau armată!  Căci dacă nimeni nu va mai cumpăra alimentele chimizate și puternic prelucrate (practic otrăvite) din marile magazine, producătorii vor fi obligați să caute o soluție pentru a nu da faliment și atunci ne vor oferi produsele naturale și proaspete pe care noi dorim de fapt să le cumpărăm. Dacă refuzăm să mai cumpărăm produsele rezultate din  industria care trăiește pe seama animalelor chinuite și batjocorite, atunci și acești producători vor găsi în cele din urmă de cuviință să schimbe condițiile îngrozitoare în care cresc și trăiesc cele mai multe dintre animalele folosite pentru carnea, laptele, ouăle sau blana lor. Adevăratele alegeri nu mai au de mult timp loc la urna de vot, ci mai degrabă la piață, în magazine, în propriile cămine, în propria bătătură, în viața noastră de zi cu zi.  

Sigur că pot participa la întruniri politice,  demonstrații sau proteste, pot semna zeci de petiții, pot crea partide politice, asociații, organizații neguvernamentale șamd. Dar totuși, în toate aceste acțiuni, schimbarea nu vine în mod obligatoriu, căci ea depinde mai ales de deciziile altora, alții hotărăsc de fapt dacă se întâmplă ceva sau nu, decizia mea joacă așa doar un rol secundar. 

Și totuși, eu pot face ceva concret. Ceva care depinde NUMAI de mine. Pot face un lucru, pe care nimeni nu mă poate împiedica să-l fac. Căci adevărata revoluție începe în primul rând în mintea mea și în sufletul meu, în casa mea și mai ales, în propria grădină. Sau pe micul meu balcon de la etajul "x". Dacă vreau EU, se poate!

Ideea mea simplă și ieftină: grădina din lădiță. O alternativă practicabilă pentru fiecare dintre noi. Și o mare bucurie pentru copiii noștri.  

Aveți nevoie doar de o lădița de fructe sau legume (la super-market-uri sau la piață găsiți ușor gratuit o astfel de lădiță), niște carton, pământ de flori, semințe (sau alternative) și bunăvoință. Bucuria, mulțumirea și plăcerea vin de la sine. Soarele, aerul și apa vi le dă Dumnezeu. 

O astfel de lădiță ține fără probleme o vară întreagă, chiar dacă stă în ploaie. Pentru că în Belgia nu se poate planta salată în grădină (din cauza melcilor Limax), avem de ani de zile astfel de  grădinițe pe terasă sau pe balcon. Și chiar dacă nu pot să consum doar ceea ce cultiv eu, fac totuși un pas înainte, care poate părea la prima vedere mic și neînsemnat, dar este în realitate foarte mare. Mult succes! 

Fotografiile de mai sus sunt din anii trecuți, cele de mai jos sunt din această primăvară. De ieri. Am pus iar în lădițe și ghivece, salată, lobodă, leuștean, cimbru și toate cepele și toți cățeii de usturoi care încep deja acum să încolțească. Aș putea parafraza: nimic nu se pierde, totul se transformă. Și se folosește cu drag..... 

21 decembrie 2012 - Sau teama de moarte

Astazi se face o afacere din orice. Si cel mai bine se castiga desigur foarte multi bani cu frica oamenilor.  Iar pentru ca din pacate, cei mai multi dintre oameni NU se pregatesc cum trebuie din timpul vietii, ei se tem desigur cel mai tare de moarte..... 

Asa ca de luni (ani) de zile, se vehiculeaza cu infrigurare tema sfarsitului lumii pe 21.12.2012 (sau 22 sau 23???). Discutia mie mi se pare la fel de enervanta, caci cei mai multi, in loc sa FACA in cele din urma ceva cu si din viata lor, stau si bat campii. Sau apa-n piua. 

Asteptam sfarsitul lumii, fara sa vedem ca NOI l-am provocat. Distrugem  aceasta lume, bucatica cu bucatica, fara sa clipim,  de mii de ani. Sfidam toate legile naturii, le calcam in picioare, ne credem creatorii si stapanii lumii. Si acum ne mai miram ca Dumnezeu (natura) s-ar putea "supara" pe noi si ne-ar putea da (in cele din urma) lectia bine-meritata? Eu zic ca ar fi nevoie sa vina de data aceasta mai mult decat un nou potop pentru a ne spala toate pacatele, pentru a sterge toate nedreptatile, crimele, rautatile, parjolirile pe care le-am facut NOI TOTI. Fukushima a fost o mica palmuta de atentionare pe care am primit-o. Si soarta vasului "inscufundabil" Titanic mi s-a parut tot o lectie.  Ca si razboaiele mondiale.  Tsunami. Cutremurele. Furtunile ingrozitoare din ultimii ani. Si tot asa mai departe, istoria este plina de dovezile prostiei omenesti. Caci prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul - omul inca nu vede ca TOTUL este de fapt numai raspunsul la faptele sale. Natura nu se razbuna, ci raspunde pur si simplu actiunilor omului. Legea actiunii si reactiunii ramane o lege de baza a vietii!

 

Intr-adevar, va avea loc (sau a avut deja loc? - va spun sincer ca eu nu am reusit inca sa inteleg clar toata povestea) un fenomen astronomic major: alinierea planetelor (de data aceasta, trebuie sa ma bazez si eu doar pe sursele din internet, cunostintele mele de astronomie sunt nule - oare de ce nu se invata ceva atat de important la scoala?), care s-ar putea sa aiba desigur si efecte directe, foarte mari asupra planetei Pamant. Nimic nu este exclus, TOTUL se poate intampla. Dar cine poate sa stie cu adevarat ce se va intampla, si de fapt, de ce avem noi atata nevoie sa o stim dinainte?  Eu nu-mi fac nici griji, nici mai multe ganduri decat trebuie (asa cum mi-a transmis mie bunica mea o regula importanta de viata). Ce-o fi, o fi. Om trai si om vedea. 

 

Psalmul 45

1.	Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2.	Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
3.	Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui.
4.	Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
5.	Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
6.	Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7.	Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8.	Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9.	Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10.	Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
11.	Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

Eu am mare incredere ca Dumnezeu stie El cel mai bine daca este cazul sa termine lumea asta, si daca da, cand anume este cazul sa o faca. Sunt sigura ca stie El exact care sunt oamenii care merita sa traiasca mai departe si care nu, alegerile ni se par poate numai noua, oamenilor de rand, aleatorii. Acestea sunt numai "grijile" lui Dumnezeu si nu ale noastre. Lasati-le pe seama LUI!

NOI avem alte treburi importante de facut. De exemplu, sa incercam - si credeti-ma ca  fiecare dintre noi poate face cu adevarat ceva - sa oprim in cele din urma tavalugul distrugerii lumii minunate pe care Dumnezeu ne-a dat-o pe mana. Cine nu stie cum si ce sa faca, poate sa ia un exemplu de la Jane Goodall:

Caci si Jane Godall vede clar apropierea sfarsitului lumii. Timpul ne preseaza. Asa ca nu-l mai pierdeti cu discutii inutile, ci suflecati-va odata manecile si puneti-va pe treaba!  Din cartea "Reason for hope" de Jane Goodall un citat foarte frumos:

"Da, eu sper. Cred ca putem spera intr-o lume in care stranepotii nostri si copiii lor ce vor veni dupa ei pot trai in pace. O lume in care mai exista copaci si cimpanzei care sar dintr-unul intr-altul, o lume in care cerul este albastru si pasarile canta, si din departare se aud tobele batranilor africani care ne reamintesc de puternica legatura pe care o avem cu Mama Pamant si cu Marele Spirit - Dumnezeul pe care il veneram. Dar asa cum tot repet, nu mai avem mult timp. Resursele acestei planete se termina. Daca chiar ne pasa de viitorul pamantului, trebuie sa incetam sa asteptam si sa-i lasam "pe ceilalti" sa rezolve problema. A venit timpul, ca NOI sa salvam lumea: depinde doar de TINE si de MINE."

Un colt de rai pe cale de disparitie

In urma discutiei inflacarate iscate cu ceva timp in urma de filmul lui Al Gore,  m-am hotarat sa va arat cateva fotografii personale, facute de mine la sfarsitul anului 2008 in Maldive.

In hidroavion, eu nu am reusit sa-mi retin lacrimile, am inceput sa plang din adancul sufletului la vederea acestor peisaje.

O fumusete atat de fragila si de delicata, care iti taie pur si simplu respiratia

Ca si cum intreaga lume ar fi un sevalet imens, pe care Dumnezeu a pictat cu mana Sa maiastra, luand din culorile raiului....

Plaja la sosirea noastra

Furtuna se apropie amenintator de repede....

Dupa furtuna. Insula este de jur imprejur un morman urias de saci de plastic umpluti de nisip, peste care se toarna permanent nisip - de ochii turistilor.....

Diguri de protectie

Bineinteles ca dupa furtuna (dimineata cand am deschis usa, am constatat ca apa ajunsese noaptea pana in fata bungalow-ului), am devenit dintr-o data mult mai sensibila la problemele de mediu ale insulelor Maldive si am discutat intens pe aceasta tema cu o multime de bastinasi. Si toti mi-au povestit acelasi lucru: schimbarile masive, in special  cele referitoare la nivelul apei, care au intrevenit in regiune, s-au petrecut in principiu in ultimii 10-15 ani, de atunci a devenit procesul vizibil cu "ochiul liber"! De aceea, aproape toate insulele sunt protejate de diguri (dar la Tsunami, insula pe care am fost noi a fost acoperita de apa, pe o inaltime de peste 1 m!!!), au de jur imprejur saci de plastic umpluti cu nisip, peste care se toarna nisip ca sa nu fie vazuti de turisti.....Iar presedintele Maldivelor a inceput sa cumpere pamant in Sri Lanka si India, in caz de forta majora.....

Eu personal, am ajuns de mai multa vreme la concluzia ca de fapt, am trait tot timpul si traim mai departe cu totii in mijlocul Raiului, peste tot pe unde am fost eu si in Maldive si in Germania si  in Romania s.a.m.d., daca  esti atent si deschizi bine ochii sufletului, ai inimii si ai mintii, poti recunoaste cu usurinta acest lucru. Dar ca niste copiii rai ce suntem, ne-am batut joc, am distrus, trecand cu brutalitate cu tavalugul nechibzuintii noastre peste aceasta imensa comoara pe care  ne-a incredintat-o Dumnezeu. Stiu ca eu nu pot face mult, nu am nici puterea politica, nici financiara, nu dispun de nicio posibilitate reala pentru a "misca" lumea. Dar sunt absolut sigura, ca Dumnezeu nu doreste sa stau cu mainile in san si sa plang numai de mila minunatului Pamant. Si  uite as fac eu, pur si simplu, doar putinul care imi sta mie in putere sa-l fac......

Sepp Holzer şi permacultura (II)

Sepp Holzer, taranul austriac care a schimbat istoria agriculturii moderne, reusind sa rastoarne o gramada din teoriile marilor agronomi (Sepp Holzer are chiar o placere deosebita, de a demonstra ca "domnii de la Universitate" vorbesc numai si numai din teorie, preluand de cele mai multe ori informatii din diferite surse, pe care le dau apoi neverificate mai departe, si care adesea nu se confirma sub nicio forma in practica) si demonstrand in peste 40 de ani de practica agricola, ce potential fantastic se ascunde in spatele unei agriculturi, care tine cu adevarat seama de natura si de circuitul ei. Sepp Holzer a reusit sa cultive in "Siberia Austriei", zona in care temperatura medie anuala este de 4,5°C, la o altitudine intre 1200 si 1500 m, pomi fructiferi, legume, cereale, obtinand un succes deplin pana si in cultivarea citricelor - dupa parerile specialistilor pura utopie, ceva absolut imposibil de realizat!!!

Dar sa nu credeti ca toata lumea a primit cu entuziasm noile idei ale lui, "aplaudandu-l la scena deschisa". Din contra, Sepp Holzer a fost de la inceput ironizat si marginalizat, iar mai tarziu, cand toti au inceput sa remarce ca intr-adevar are dreptate, a inceput sa fie chiar combatut in toata puterea cuvantului. Cartea sa este plina de exemple referitoare la procesele si la "razboaiele birocratice" purtate cu oficialitatile austriece (si ganditi-va ca Austria ocupa totusi primul locul la capitolul agricultura biologica in UE!!) sau cu persoane fizice, de la consateni si pana la vizitatori ai gospodariei sale.

Din fericire, Sepp Holzer nu s-a lasat intimidat de nimeni in toti acesti ani (a inceput exeprimentul sau agricol inca din 1962, cand nici macar nu se definise inca termenul de permacultura), ducandu-si nestingherit munca mai departe. 

O alta tehnica care dupa parerea lui Sepp Holzer este absolut gresita, dar care se aplica insa in intrega lume, este taierea copacilor. El a ajuns la aceasta concluzie bineinteles pe cale empirica, vorbele sale nu sunt simple fraze asternute pe hartie, ci fapte demonstrate in ani de practica pe terenurile sale. Dupa ce a venit de la scoala de agronomie, si-a taiat toti copacii asa "cum scrie la carte", omitand insa din neatentie cativa copaci. Dar la numai un an de zile, a constatat boli si stricaciuni grave la cei mai multi dintre copacii taiati, cei care fusesera insa uitati si lasati in voia soartei, nu aveau nici un fel de problema. Sepp Holzer nu-si mai taie de atunci copacii,  dupa parerea sa, "taierea copacilor reprezinta numai un stress inutil pentru copac si o pierdere de energie si de timp pentru om. Lasand copacul sa creasca natural, se obtine o stabilizare a lui chiar si pe terenuri extrem de abrupte, iar vietuitoarele padurii (soareci, caprioare, iepuri, etc.) primesc astfel posibilitatea de a roade crengile exterioare, nedeteriorand trunchiul  copacului!" Si daca analizam putin cu bun simt vorbele sale, ne dam seama ca Sepp Holzer are dreptate. Ca de obicei, omul, in aroganta sa prosteasca, considera  ca stie mult mai bine care este mersul lumii ca un simplu copac, trebuind sa-i arate acestuia din urma pana si cum trebuie sa creasca! De cand am citit cartea sa, am incetat la randul meu sa mai imi tai pomii, care ne multumesc in felul lor minunat, daruindu-ne acum mai multe fructe ca niciodata.

Va redau mai jos cateva pasaje care m-au impresionat pe mine deosebit de tare, vorbe pline de o intelepciune profunda ale taranului Sepp Holzer:

"In circuitul naturii nu este nimic complicat, orice analfabet reuseste sa se descurce. Dupa parerea mea, creatia nu cunoaste fiinte destepte si fiinte proaste. Doar anumiti oameni incerca sa se foloseasca de acest argument, incadrand oamenii si animalele in una dintre aceste categorii."

"Creatia este perfecta. Natura are intotdeauna dreptate; greselile le facem numai noi oamenii!"

"Sa intelegem natura si nu sa o combatem! Acest lucru permite o cooperare cu ea si nu o confruntare. Nu va dezradacinati din natura! In zilele noastre, in special copiii sunt tot mai indepartati de natura. Efectele negative se remarca foarte clar, mai mult ca niciodata s-au  extins alergiile, lipsa de chef, lipsa de perspective, consumul excesiv de alcool, drogurile, criminalitatea si agresivitatea."

"Sa incercam sa ducem o viata in simbioza cu convietuitoarele noastre. Nu exista nimic pe lume ce trebuie combatut. Recunoaste posibilitatile infinite ale creatiei! In natura gasesti in orice situatie sfat si ajutor, trebuie numai sa inveti sa intelegi aceste lucruri. In situatii dificile, pune-te in locul adversarului tau. Tu esti planta, animalul, omul. Asa intelegi ce astepti de la celalalt si vei sti, care este decizia corecta pe care trebuie sa o iei."

Sepp Holzer incearca in cartea sa in nenumarate randuri sa ne invete sa renuntam complet la combaterea daunatorilor. "La scoala am invatat sa combatem soarecii, guzganii si cartitele cu gaz si cu otrava. Eu insa incerc sa tranfsorm aceste animale in "angajatii mei". Ele afaneaza pamantul si creaza drenaje si joaca un rol deosebit de important in inmultirea anumitor specii de plante. Dar cel mai important "angajat" al meu este rama. Ea nu numai ca afaneaza si dreneaza solul, ci aduce si toti nutrientii de care plantele au nevoie."

Cartea lui Sepp Holzer nu exista inca tradusa in romaneste, dar v-as recomanda aici o alta carte buna despre agricultura biologica, cartea lui  Heinz Erven "Paradisul meu". 

Iar AICI gasiti fotografii si informatii despre Sepp Holzer.

Sepp Holzer a evitat in prima sa carte sa dea sfaturi exacte, a incercat mai mult sa transmita principiile dupa care lucreaza el, acest lucru fiind dupa parerea mea de fapt de valoare mult mai mare ca niste simple instructiuni tehnice enumerate frumos in ordine alfabetica, deoarece intotdeauna trebuie respectate in primul rand conditiile de concrete de la fata locului ale fiecarei gradini, asa cum si spune Holzer: "Este important sa se foloseasca optimal posibilitatile si faptele concrete de la fata locului. Daca eschimosul din Antartica si negrul din Africa ar face aceleasi culturi, ar muri amandoi de foame!" In ceea ce priveste conditiile climaterice si de sol din Romania, avem totusi fata de Austria sau Germania un mare avantaj, care din pacate nu este valorificat deloc la justa sa valoare. Dupa ce s-a intors din calatoriile sale din tarile in curs de dezvoltare, in care i s-a cerut sfatul pentru eliminarea problemei foametei, Sepp Holzer nota cu mare tristete: "Noi traim la  Polul Rece al Austriei. De-a lungul a sute de ani, taranul nostru a trebuit sa lupte pentru supravietuire. Si acum ajung in regiunea tropicala, unde este o clima care ar permite trei recolte intr-un an - dar ce fac oamenii de aici? Mor de foame in paradis..."

Despre tehnica straturilor ridicate deasupra pamantului, puteti citi mai multe pe blogul unor oameni nemaipomeniti din satul Stancioava, oameni care nu se mai multumesc numai cu teoretizarea ideilor bune si frumoase, ci care deja si-au suflecat manecile si au trecut la treaba. Un exemplu demn de urmat, nu-i asa?

Sepp Holzer şi permacultura (I)

Din păcate, eu fac mereu o mare greşeală: "lupt" simultan pe o grămadă de "fronturi", de aceea îmi este greu să fac faţă peste tot. Am promis că mă apuc să sintetizez principiile de bază ale permaculturii lui Sepp Holzer, principii prezentate în cartea sa "Rebelul agrar". Desigur că recomand celor care cunosc limba germană (sau engleză) să-şi cumpere cartea, eu voi face aceste mic rezumat pentru cei care nu ştiu limbi străine sau care nu-şi pot permite să-şi cumpere cartea. Şi pentru că este mult de scris, voi împarţi totul în mai multe "episoade".

 

 Mai întâi de toate, trebuie să subliniez faptul că Sepp Holzer nu a făcut nici o şcoală de permacultură (permacultura este termenul folosit pentru dezvoltarea şi aplicarea tezelor şi principiilor etice, care stau la baza planificării, dezvoltării şi conservării habitatelor. Punctele esenţiale ale permaculturii sunt: producerea de hrană, furnizarea energiei necesare, planificarea modului de schimbare a peisajelor naturale prin intervenţia omului şi crearea unor (infra)structuri sociale.), nimeni nu i-a arătat şi nu i-a explicat ce şi cum trebuie sa facă. Toată munca sa se bazează pur şi simplu pe observaţiile sale atente şi pe înţelegerea profundă a legilor naturii, a legăturii şi comuniunii om-plantă-animal-mediu, observaţii care au început încă din copilăria sa. Citindu-i cartea, am constatat de foarte multe ori, că cele mai multe lucruri nu-mi sunt total necunoscute, multe le ştiam deja, ori de la mama, ori de la bunica, multe lucruri le-am auzit în zilele minunate ale copilăriei mele petrecute (parţial) la ţară, de la oamenii simpli ai locului, care au lucrat întotdeauna pământul respectând cu sfinţenie creaţia lui Dumnezeu!!! Ţăranul român a fost întotdeauna o fiinţă independentă şi autarhică, a reuşit  să supravieţuiască mii de ani fără super-marketuri şi pieţe, a ştiut cum să-şi conserve cu grijă mediul de viaţă şi cum să se integreze în el, trăind într-o armonie perfectă cu natura, în deplină înţelegere a faptului că omul NU este stăpânul naturii, ci numai o parte a ei. Ţăranul român a făcut dintotdeauna agricultură biologică, reuşind mereu să producă suficientă mâncare pentru  familia sa şi pentru animalele sale, iar de la casa unui ROMÂN ADEVĂRAT, nu a plecat niciodată  niciun străin înainte de a fi ospătat şi de a i se oferi adăpost. Pentru că românul ştia că aşa este omeneşte şi creştineşte să faci, şi că aşa suntem datori să ne purtăm în faţa lui Dumnezeu.

Sepp Holzer este la rândul sau un ţăran simplu, fără multă carte (chiar povesteşte cu umor, cât de multe a pierdut după ce urmat cursurile unei şcoli agricole, privind acei ani ca pe nişte ani risipiţi în vânt), el este un om care a înţeles să-şi caute CHEMAREA şi apoi să o pună în practică. Încă de mic copil (din fericire familia Holzer nu poseda nici televizor, nici calculator, fiind săraci, copiii nu aveau nici cine ştie ce jucării, bogăţiile naturii - lemne, frunze, fructe, plante - reprezentau în principal obiectele cu care se jucau), Sepp Holzer îşi petrecea majoritatea timpului în grădină sau în pădure, studiind cu mare atenţie comportamentul animalelor, creşterea plantelor, ciclul anotimpurilor şi influenţa factorilor de mediu aupra naturii.
 De aceea, chiar menţionează în introducerea cărţii sale: "Doresc să transmit oamenilor prin această carte, cum poate fi trăită o viaţă plină de împliniri printr-un mod răspunzător de convieţuire cu natură şi cu toate vieţuitoarele. Cel mai important principiu pentru mine, a devenit  necesitatea intelgerii naturii şi nu combaterea ei. Fiecare plantă, fiecare animal are un rol al său, foarte bine definit, totul este perfect CREAT!"
 După părerea mea, cărţile sale au nu numai o simplă valoare tehnică. Amintirile sale din copilărie sunt deosebit de impresionante, Sepp Holzer reuşeşte să reînvie foarte plastic o lume demult apusă. Am fost foarte mişcată citind rândurile despre primele castane, pe care copilul Sepp le-a primit în dar de la un străin, ca să se joace cu ele, şi pe care el le-a plantat în ghivecele de flori ale mamei sale,  stând apoi şi contemplând ore în şir plantutele delicate care se dezvoltau încet-încet din ele.  Iar prima piatră a permaculturii sale, a fost o piatră în adevăratul sens al cuvântului: micul Sepp, a observat că fragii din pădure care creşteau pe lângă o piatră, făceau fructe mult mai mari ca cei care creşteau liberi. Şi cu cât era piatra mai mare, cu atât şi fructele se dezvoltau mai mult şi  erau mai dulci! Şi a început să care în grădina părinţilor săi (gospodăria lor se află în Alpi, la o altitudine de peste 1300m!), spre disperarea acestora, pietroaie şi să le pună pe lângă diferite plante. Părinţii săi, care îndepărtaseră cu muncă multă şi grea TOATE pietrele din grădină, pentru că aşa ştiau ei că trebuie făcut, s-au opus total şi pentru ca să nu le mai "strice" grădina, i-au dat lui Sepp o mică bucată de pământ pe care ei nu puteau sa o cultive, fiind un prăvăliş de pietre, pe care i-au permis însă să facă ce vrea. Şi aşa a luat fiinţă prima grădină, în care Sepp Holzer a început să aplice şi să studieze principiile permaculturii.
Şi eu sunt un om care a învăţat în ultimii ani să-şi folosesca mult propriul cap (în tinereţe, eram ca în  bancul despre rostul capului, şi anume: să  nu-ţi plouă direct în gât!), nu mai cred de multă vreme aşa pur şi simplu în afirmaţiile unuia sau altuia, practica mi-a demonstrat de fiecare dată în viaţă, ce este corect şi ce nu. Aşa că am început şi eu să trântesc câte un pietroi pe lângă tufele de fragi din grădina mea şi de aceea, pot să afirm acum cu certitudine că Sepp Holzer are perfectă dreptate: fragutele de lângă aceste pietre sunt de 2-3 ori mai mari ca celelalte, mai dulci şi mai aromate, plus că eu am fragi toată vara, până toamna târziu, la primul îngheţ. 

Sepp Holzer a mai observat că cenuşa are de asemenea un efect binefăcător asupra fragilor, aceasta este însă cu siguranţă o chestiune de sol. Şi aici vin cu un punct foarte important al învăţăturii lui Sepp Holzer: concluziile sale nu vor fi niciodată  general valabile peste tot în lume - în funcţie de condiţiile de sol, climă, vegetaţie, etc., trebuie peste tot observat cu atenţie ce se poate aplica pur şi simplu aşa, şi ce trebuie adaptat la condiţiile de la faţa locului, dintr-o anumită grădină! De aceea el şi încearcă să impulsioneze oamenii să înceapă să gândească critic, să fie atenţi şi să observe natura înconjurătoare, să facă încercări (câţi pomi şi câte plante a stricat el de fiecare data până a ajuns la concluzia finală....):
   "Modul meu de gândire a devenit mai critic. Am încetat să mai cred tot ceea ce auzeam. Am învăţat să-mi pun intrabari critice în toate problemele şi să le privesc din mai multe puncte de vedere. Ce avantaje şi ce dezavantaje aduce un anumit lucru, care sunt priorităţile? Un profesor spune ceva, altul cu totul altceva. Am învăţat că mulţi oameni fac multe greşeli fără voie, tocmai pentru că iau prea multe lucruri drept bune, fără să-şi pună singuri întrebări."
Aici, un film despre Sepp Holzer:

View this movie at cultureunplugged.com

 http://www.cultureunplugged.com/play/930/The-Agro-Rebel

- VA URMA -

Alte plante comestibile de primăvară

         Doamna Elena Niţă Ibrian mi-a povestit de mai multe ori despre ultimele ei proiecte, o carte despre Aloe Vera şi o carte despre muguri. Din păcate, deşi cărţile sunt în principiu terminate, nu au fost încă publicate, întreaga poveste o puteţi citi AICI.
          Revenind la muguri, trebuie să vă spun neapărat că şi mugurii, ca şi vlăstarii, au o importanţă deosebită în alimentaţia cu hrană vie. În ei este concentrată acum toată puterea plantelor care încep să crească, sunt adevărate "bombe" de substanţe vitale! S-a scris însă atât de mult şi despre gemoterapie şi despre muguri, încât nu are rost niciun rost să repet şi eu aici aceleaşi lucruri, v-am adunat de aceea în acest scop câteva articole care mi s-au părut mie mai bune: 

http://www.formula-as.ro/2010/915/medicina-populara-77/mugur-mugurel-12355
http://www.formula-as.ro/2000/406/forma-maxima-19/forma-maxima-1315
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/alte_terapii/gemoterapia/gemoterapie.htm

         Singură mea observaţie ar fi, că eu NU aş pune accentul pe conservarea şi prepararea mugurilor şi pe consumul de extracte de muguri, ci aş încerca să vă încurajez să consumaţi în primul rând mugurii pur şi simplu în stare proaspătă, ca aliment! Mugurii se pot adăuga în orice salată sau se pot mânca direct din copac, în timpul unei plimbări prin parc de exemplu. Şi uite aşa ajung şi orăşenii la plante bio, sănătoase, pe gratis  şi care se află practic în faţa casei lor!
        Şi să nu uităm, că şi florile şi frunzele pomilor (fructiferi şi anumiţi pomi nefructiferi) sunt la rândul lor comestibile, gustaţi o floare de măr, sau o frunză de cireş sau de tei (preferatele mele) şi o să înţelegeţi exact ce vreau eu să vă dau aici mai departe! Şi poate aşa, o să mai şi pierdeţi puţin şi  din frica, absolut omenească, de foamete şi de sărăcie, bunul Dumnezeu ne-a înconjurat cu absolut tot ceea ce ne trebuie, nu avem nevoie decât să deschidem bine ochii şi să întindem mâna....
      Iar domnul Tudor Gheorghe vă dă poate şi ultimul imbold, ne întâlnim cu toţii la sfârşit de săptămână la pădure, bine???

Plantele comestibile din flora spontană - amănunte ce trebuie neaparat ştiute

 Voi răspunde astăzi la mai multe întrebări şi observaţii primite de voi la comentarii şi pe mail. 
 Încep cu mâncatul urzicilor în Postul Mare. Eu ştiam de la Bucureşti, că sunt oameni, care unii nu mănâncă urzici în toată perioada Postului Mare, alţii în Săptămâna Mare,  alţii numai în Joia Mare. Mama mea, fiică de preot din Moldova, nu ştia de la ea de acasă acest obicei, noi am mâncat întotdeauna  foarte des urzici în Postul Mare, căci atunci este mereu timpul lor şi este după părerea mea o mare pierdere, să nu profităm de conţinutul lor foarte ridicat  de vitamine şi minerale. Dar pentru că m-au întrebat aici mai multe fete despre acest obicei, am cerut atunci pentru confirmare şi părerea  Nataliei,  care este mult mai pricepută ca mine în acest domeniu şi care la rândul ei mănâncă urzici şi în această perioadă. Deci.....
 Iar al doilea aspect care trebuie neapărat pomenit astăzi, este cel referitor la cantitatea de plante din flora sontană care poate fi zilnic consumată. Nu trebuie să  gândim  "cu cât mai mult, cu atât mai bine", este o mentalitate absolut greşită!! Să luăm de exemplu cazul grâuşorului, care chiar dacă nu este înflorit (când nu mai trebuie consumat deloc), nu trebuie în nici un caz consumat în cantităţi foarte mari.  Şi domnul farmacist Ovidiu Bojor recomandă în cartea să "Plante şi mireseme biblice"să nu se depăşească 50g de grâuşor pe zi (atenţie, la tipar s-a strecurat o greşeală în această carte, planta de la pagina 191 nu este grâuşor! - nu am avut timp să atenţionez editura, dar o voi face cât de curând)! 

Trebuie să ne gândim mereu, că plantele din flora spontană au un conţinut mult mai mare de substanţe vitale ca orice salată de cultură, de aceea şi putem mânca liniştiţi o căpăţână de salată fără să înregistram reacţii negative, dar dacă mâncăm prea multe plante din flora spontană, remarcăm mult mai repede apariţia unor simptome neplăcute. Este foarte greu de spus exact ce cantitate anume ar trebui respectată, deoarece în afară de faptul că şi plantele au un conţinut variat de vitamine şi minerale, care poate să difere de la loc la loc chiar foarte tare, este şi fiecare om altfel, a moştenit alte gene şi receptează, suportă, metabolizează, etc. în mod total diferit orice substanţă activă din hrană sau din mediul său înconjurător. 

 De asemenea, ar trebui dată o mare atenţie locului de unde provin plantele, deoarece dacă sunt culese din locuri poluate, bineînţeles că nu mai pot fi sănătoase (Marilena, ai mare dreptate, cu vecinii poate fi totul tare problematic - şi eu stau lângă câmpul unui ţăran care stropeşte, deci mi-e clar că şi la mine în grădină, la 5m de câmpul lui, ajung într-o anumită măsură chimicalele lui, de aceea eu adun zilnic plante şi din alte locuri). Şi cred că ştiţi deja care e propunerea mea, nu-i aşa? La sfârşit de săptămâna, ieşim cu toţii la pădure...

Deci, nu exageraţi niciodată cu nimic, regula aproximativă ar fi să nu mâncaţi dintr-o dată mai mult de o mână bună de frunze, cel mai bine combinate (deci nu numai o singură plantă), iar dacă mai puneţi şi ceapă şi usturoi verde, ceva rădăcinoase rase (ridiche, morcov, relina, sau ce place vouă) şi câteva seminţe încolţite, aveţi aşa salata perfectă de primăvară, care cu siguranţă o să vă facă bine şi o să vă aducă multă sananate!
 Nu vreau să vă sperii, ci din contra, eu doresc să vă încurajez să mâncaţi cât mai des plante din flora spontană, diferenţa este numai, că aveţi nevoie de cantităţi mult mai mici faţă de cele cu care aţi fost până acum obişnuiţi. Avem de fapt nevoie de foarte, foarte puţin ca să trăim, iar sfinţii, pustnicii, călugării şi maicile din mânăstiri ne demonstrează de sute de ani acest lucru.....

Alte plante de primăvară din flora spontană

Grâuşorul (untişorul - Ranunculus ficaria) este acum în plin sezon, dar dacă a început să înflorească nu ar mai trebui mâncat, deoarece devine uşor otrăvitor (dar, dacă cumpăraţi de la piaţă, de unde vreţi să ştiţi, dacă era deja înflorit sau nu???). Concluzia, vă suiţi în maşină şi ieşiţi la pădure, grâuşorul este tot foarte uşor de recunoscut, după frunzele lucioase în formă de inimioară, iar dacă scoateţi (în mod excepţional!!) o plăntuţă cu rădăcină cu tot (pe care puteţi după aceea să o replantaţi), vedeţi că are nişte tuberculi mici, ca nişte boabe de grâu).

Fotografii personale si de pe Wikipedia

Altă plantă de sezon, care creşte acum peste tot, este usturoiţa (Alliaria petiolata). Şi ea se recunoaşte uşor, după mirosul de usturoi pe care-l răspândeşte atunci când rupeţi o frunză şi o frecaţi puţin între degete.

Asa arata primele frunze, care se gasesc acum

Asa arata planta dupa inflorire, frunzele superioare nu mai sunt rotunde, ci ascutite.

Şi nu uitaţi  măcrişul (are cel mai mare conţinut de fier), păpădia, leurda, urzicile, încercaţi să le consumaţi ZILNIC!  

După părerea mea, cel mai bine ar fi să găsiţi un om bătrân şi înţelept, care mai cunoaşte încă plantele sălbatice şi să învăţaţi alături de el, să recunoaşteţi şi voi aceste daruri inestimabile din grădina lui Dumnezeu! 
Oricum, regula de aur ramâne: 

NU SE BAGĂ ÎN GURĂ NICIO FRUNZĂ PE CARE NU O CUNOAŞTEŢI CU CERTITUDINE!!!

 Iar pentru membrii familiilor voastre, care poate refuză (vorbesc iar din marea experienţă proprie în domeniu) să mănânce plante sălbatice crude, puteţi pune la sfârşit, după ce s-au terminat de fiert, în toate supele sau mâncărurile pe care le faceţi acum, şi urzici şi toate celelelate plante tăiate mărunt şi amestecate cu pătrunjel şi leuştean, vă garantez că nu o să mai sesizeze nimeni diferenţa....

FOARTE ACTUAL - Plantele comestibile din flora spontană

Pentru că am senzaţia că mulţi nu au citit mereu meniul, reiau astăzi pasajul despre plantele comestibile DE SEZON din flora spontană, pe care-l scrisesem undeva,  la un sfârşit de meniu.....

 A sosit acum momentul, să vă mai spun câteva plante din flora spontană care sunt comestibile şi care tocmai cresc  numai bine şi pe care cu siguranţă le cunoaşteţi cu toţii, deoarece  nu lipsesc din nici o gradină din România. Până acum le-aţi iubit numai pentru că sunt aşa de frumoase, acum mai descoperiţi un secret de-al lor.....Ştiu că  este aproape un sacrilegiu, dar şi părăluţele (Bellis perennis - frunzele se găsesc şi iarna, atâta timp cât nu e zăpada) şi toporaşii (Viola odorata) sunt plante comestibile, atât frunzele cât şi florile, de asemenea şi ciuboţica cucului (Primula veris; Primula officinalis) cât şi plămânărică (Pulmonaria ofiicinalis). Cine se îndură, nu o să regrete,  mai ales toporaşii sunt o minune, se topesc în gură, iar gustul este exact pe măsura parfumului!!! Dar cum am mai spus deja de mai multe ori, trebuie să aveţi mereu grijă, să nu luaţi  NICIODATA toate frunzele sau florile unei plante, trebuie să-i mai lăsaţi şi ei ceva, ca să poată să trăiască  şi să se înmulţească mai departe! Plantele se culeg întotdeauna cu amândouă mâinile, cu o mână se rupe, cu cealata se susţine planta, astfel încât să nu iasă cu tot cu rădăcină, se rupe mereu doar câte o singură frunză o dată şi nu direct un smoc!!!
  Dacă respectaţi aşa viaţa plantelor, ele să ştiţi că nu se supără dacă le rupeţi o frunză sau o floare, de cele mai multe ori, cresc chiar mai bine ca suratele lor din care nu s-a cules nimic (am făcut experimentul, încercaţi şi voi şi veţi vedea). 

Acum au apărut şi florile podbalului, iar frunzele tinere şi mai ales florile păpădiei (trebuie neapărat să le încercaţi!!) sunt o adevărată delicatesă!

   Am citit mai demult ceva care m-a impresionat până la lacrimi, nu mai stiam de cine este, dar  Mihaela Stefancu mi-a amintit ca e un citat al monseniorului Vladimir Ghika (multumesc mult, draga mea!):

   «Florile merg atât de departe cu bunătatea lor, încât parfumează mâinile celor care le strivesc.»"

 Şi bineintels că piaţa este acum plină de grâuşor (untişor), leurdă, urzici, ştevie şi lobodă, deci nu vă mai stă nimic în cale! De aceea, nu-mi mai rămâne, decât să vă  doresc un apetit pe măsura minunăţiilor oferite  nouă de către bunul Dumnezeu....
Iar Maria a facut nsite fotografii absolut superbe....
http://www.facebook.com/album.php?fbid=1883773663080&id=1503515709&aid=108387
http://www.facebook.com/album.php?fbid=1882005458876&id=1503515709&aid=108243