Muraturi si cateva ganduri despre sare

Sunt obligata sa marturisesc in cele din urma o mare slabiciune. Nu-mi vine usor nici sa o recunosc si  nici sa o accept, adesea parca nici nu ma mai inteleg pe mine insami. Da, da, da.... Sarea in bucate... Caci marea piatra de incercare pentru mine a fost, si este din pacate in continuare, sarea. La nimic nu mi-a venit atat de greu sa renunt ca la sare. Reusesc un timp si apoi tot ma trezesc ca iar dau tarcoale borcanului cu sare si iar scap ceva sare (macar un varfulet de cutit) pe salata, rosii sau  castraveti. Si nici de muraturi nu ma pot lasa complet, si uite asa, muraturile, puse totusi cu mare drag de mine, tot isi fac cumva mereu loc in meniul meu.

Dar unde este problema? Poate fi sarea chiar atat de daunatoare, in conditiile in care MILIARDE de oameni cosuma zilnic, fara sa clipeasca, cel putin cateva grame de sare? Raspunsul meu este scurt: sanatosa nu este sarea absolut deloc. Din contra.

Ajunsa la acest punct, refuz sa citez studii stiintifice, gandindu-ma cat de drept spunea Cristela Georgescu: "Cum nutritia devine amuzanta, pentru ca n-am mai vazut pana acum nici un domeniu in care oamenii sa sustina cu argumente stiintifice pareri diametral opuse si sa dovedeasca apoi si practic ca au dreptate, zic asa: fiecare face dupa cum alege, in urma comunicarii intelepte cu propriul organism. Ramane sa vedem peste vreo 500 de ani cine a avut dreptate - pana la urma cred ca sunteti de acord ca facem toti parte dintr-un mare studiu neoficial pe termen lung ... ".

Si nu trebuie uitate nici randurile notate de dl. prof. Antonio Inacio Andrioli (un foarte cunoscut opozant al tehnicii agro-genetice): "95% dintre toţi cercetatorii şi dintre  toate laboratoarele şi bursele de studii din întreaga lume isi primesc finanţarile de la diferitele industrii. Cum mai putem avea încredere într-o astfel de ştiinţǎ?? Cum mai putem crede, cǎ rezultatele studiilor lor sunt într-adevar obiective şi reflectǎ realitatea?" Caci pe plan mondial, sunt foarte puţini oameni de ştiinţǎ cu adevarat  independenţi, iar rezultatele studiilor acestora sunt de cele mai multe trecute sub tǎcere, încercându-se, prin toate metodele posibile, pe absolute toate planurile, discreditarea, defǎimarea sau intimidarea acestor oameni.

Asa ca  mai degraba (si mai bine) raman tot la observatiile de bun-simt si la logica. Caci daca gandim logic, prin prisma bunului-simt si a propriului discernamant, nu mai putem ignora urmatoarele intrebari: de ce toate fiintele de pe lumea aceasta pot supravietui fara sa manance sare (ca produs izolat), numai omul are neaparat nevoie sa adauge hranei sale sare? La ce logica trebuie sa recurga un studiu stiintific pentru a ma face sa cred ca dintre toate vietatile umblatoare, taratoare, zburatoare, inotatoare, s.a.m.d. numai omului nu-i ajunge clorura de sodiu care se gaseste in mod natural in mediul sau de viata, in foarte multe fructe, legume, ierburi, cereale? Ce argumente poate sa aduca un om de stiinta pentru a ma convinge ca omul este singura fiinta care poate muri (sau isi poate deteriora grav sanatate) daca nu consuma zilnic o anumita cantitate suplimentara de sare, pe care fiecare "expert" este de parere ca numai el o poate determina exact?

Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise.

Am devenit pentru prima data constienta de efectul daunator al sarii asupra organismului uman de-abia in urma cu cca. 14 ani, pe vremea cand ma mai uitam la televizor, in timp ce urmaream stirile de senzatie provocate la acea vreme de procesul unei tinere de  numai 20 si ceva de ani (va dati seama cata intunecime trebuie sa fi fost in sufletul acelei fiinte pentru a comite asa o fapta abominabila?), care o omorase pe fetita concubinului ei, in varsta de doi ani, cu 2 (!!!) lingurite de sare, amestecate intr-un borcan de budinca. Va jur ca eu pana la acel moment nu stiam ca sarea este atat de toxica! Habar nu aveam, ca si pentru un adult, doza de numai 3 lingurite poate fi fatala! Din acel  moment, am inceput sa privesc sarea cu alti ochi. Am mutat-o din dulapul aflat la indemana copiilor, intr-un dulap incuiat, alaturi de prafurile de spalat si curatat. Am inceput sa reduc dozele pe care le puneam in mancare si am inceput desigur sa ma documentez.

Cand am descoperit homeopatia si am citit fisa sarii (Natrium muriaticum sau Natrium chloratum), mi-am putut explica dintr-o data tare multe dintre simptomele diferitelor boli de care sufeream. Iar cand l-am descoperit si pe dr. Gerson, si am citit ca el a constat in studiile sale practice, ca nici un regim alimentar nu a avut succesul scontat pana nu a fost scoasa in totalitate sarea din alimentatia bolnavilor, mi-au mai cazut cateva valuri de pe ochi.

Si iarasi nu mi-a mai ramas decat sa incep propriul experiment. Mi-a fost greu-greu-greu. Tanjeam dupa sare ca o nebuna. Dar numai asa am devenit constienta de faptul ca este un adevarat drog, intri intr-un sevraj in toata regula in momentul in momentul in care  o scoti din alimentatie. Greu de crezut, nu-i asa? Dar eu nu astept sa ma credeti. Va rog chiar sa nu ma credeti. Va implor doar sa va demonstrati voua insiva ca randurile de mai sus nu stau in picioare in cazul vostru. Incercati sa renuntati  numai doua saptamani la sare. Si daca reusiti, scrieti-mi va rog, in noua liniste dobandita (hahaha!), un scurt comentariu - am sa va fiu recunoscatoare.

Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise.

Source citations sur la page Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise. - Dicocitations

Ajunsa aici, am sa va spun desigur rezultatele propriului experiment. Tot pe scurt: eu ma simt cel mai bine cand nu mananc absolut deloc sare. Am avut perioade foarte lungi, cand nu am consumat niciun pic de sare, care au coincis cu perioadele in care m-am simtit cel mai bine: fizic, psihic si sufleteste. Am reintrodus sarea, am scos-o iar. De fiecare data s-a intamplat acelasi lucru - o simpla coincidenta este cu totul exclusa! Deci,  cu ce ma ajuta studiul X, facut de universitatea Y, sub conducerea marelui profesor Z, care imi demonstreaza ca fara sare ma voi imbolnavi grav, daca eu la urma urmei ma simt fara sare mai bine ca niciodata? Inca o data, experienta proprie bate orice studiu, "viata a contestat iar stiinta" (cum bine spunea dr. Maximilian Bircher-Benner).

Porniti propriul vostru studiu stiintific - aveti incredere in trupul vostru, puneti-i intrebari si gasiti-va timpul necesar ca sa-i puteti asculta cu mare atentie raspunsurile. Nu uitati ca un lucru gresit ramane un lucru gresit, indiferent de cate milioane de oameni il sustin, amintesc aici si cuvintele lui Anatole France: "Chiar daca 50 de milioane de oameni spun cu totii aceeasi prostie, ea ramane totusi o prostie".

Si 50 millions de personnes disent une bêtise, c'est quand même une bêtise

Aveti curajul sa ganditi singuri si asumati-va responsabiliatetea pentru sanatatea voastra, pentru viata voastra. Sapere aude! - Indrazneste sa stii! Indrazneste sa gandesti!  

Pentru oamenii care sufera de boli grave, in special cancer, boli autoimune - mai ales in cazul sclerozei multiple, suferinte psihice (!!!!!), nu exista cale de ocol: sarea trebuie scoasa in totalitate din alimentatie (mare atentie la sarea "ascunsa" in diferite alimente)!

Chiar si pentru cei sanatosi, reducerea cantitatii zilnice de sare va fi o adevarata binecuvantare pentru intregul organism. Si v-ati gandit vreodata cam ce cantitate de mancare (in special de carne) ati mai manca, daca ati consuma-o FARA sare?

Am fost intrebata care sare este cel mai bine sa se foloseasca, incerc sa raspund la obiect. Sigur ca sarea cu iod si/sau alte E-uri este ingrozitor de nesanatoasa, dar din pacate nici celelalte tipuri de sare nu sunt mult mai grozave: caci orice tip de sare ramane numai un produs IZOLAT! Mi se pare reprobabil, ca tocmai in sferele naturaliste s-au strecurat foarte multi profitori, care nu urmaresc decat imbogatirea rapida pe seama omului disperat, aflat in cautarea sanatatii sale pierdute, folosindu-se in acest scop fara sa clipeasca de toate tertipurile de marketing. Cel mai bun exemplu in acest caz il constituie desigur sarea de "Himalaya", care nici macar nu este din Himalaya, ci dintr-un tinut din Pakistan aflat la 200 de km de Himalaya, dar care este comercializata insa sub acest nume, tocmai pentru a induce oamenii in eroare: caci subconstientul lucreaza, iar masivul Himalaya a devenit intr-un fel sinonim cu Hunza, cu sanatatea perfecta, cu o viata lunga. Daca nu suntem dispusi sa renuntam la sare, va asigur ca o sare bruta de la Slanic Prahova are exact aceleasi efecte asupra sanatatii ca si cea din Pakistan - doar ca puteti sa o procurati la un pret mult, mult mai mic!
Inca ceva despre sarea de "Himalaya": culoare roz o da fierul, exact aceeasi sare o veti gasi si in Germania de exemplu, la Bad Reichenall sau Berchtesgaden (si cu siguranta si in alte parti ale lumii, inclusiv si in Romania) - dar tot la o fractiune din pretul sarii de "Himalaya". Nu va mai lasati pacaliti de aparente si de trucurile acestor precupeti: si sarea de "Himalaya" consta in proprtie de 97% din clorura de sodiu (sursa Stiftung Warentest, care clasifica textele publicitare ale firmelor care comercializeaza ac. sare ca pura escrocherie!!)!! 
Prelucrata manual si netratata mai este si Fleur de Sel (conform declaratiilor fabricantilor, este extrasa insa inca in mod traditional), dar trebuie sa tineti cont, ca orice sare marina, contine din pacate astazi, ca urmare a gradului incredibil de poluare care s-a atins, microplastic si substante toxice. Deci de preferat este o sare de ocna, caci aceste zacaminte sunt inca din timpurile in care omul nu-si otravea si distrugea mediul de viata.

Si totusi, in ciuda celor scrise mai sus,  nu pot sa nu scriu astazi inca una dintre retetele mele de suflet:

Muraturi din Basarabia

Asa cum am spus de la inceput, in ciuda faptului ca sunt constienta de efectul negativ al sarii asupra sanatatii, tot mai imi pun cateva borcane de muraturi - poate si pentru ca de mica am fost deprinsa sa privesc aruncarea alimentelor ca pe un mare pacat?? Caci este un mare pacat sa arunci la gunoi ceva de mancare, in conditiile in care si astazi, zilnic mor atatea mii de oameni de foame! 

Strabunica mea din Basarabia (romanca din Raionul Orhei, dintotdeauna tinut romanesc), apoi bunica si mai tarziu chiar si mama (la Bucuresti!), puneau mereu la sfarsitul verii, cand se adunau mai multe rosii decat se puteau manca, toate rosiile in exces la murat. Incercati cu un borcanel mic, sunt sigura ca gustul dulce-sarat-acrisor, cu totul deosebit al acestor muraturi va convinge pe oricine.

  

Se pun rosiile (chiar si cele rascoapte) intr-un borcan, se pun deasupra lor frunze de telina si cativa catei de usturoi cu coaja cu tot, doar striviti cu podul palmei pe un fund de lemn (soacrele din alte regiuni ar spune poate ca nurorile lor moldovence doar de lene lasa usturoiul cu coaja, eu cred insa ca are asa si mai bune proprietati de  conservare!). Se toarna deasupra o sarmura (10g de sare de mare sau de salina bruta la 1 litru de apa) si se acopera bine gura borcanului. In 3-4 zile se pot deja consuma. La mine in subsol nu tin mult timp, caci este prea cald si nu am temperatura constanta. La bunica in beci, tineau si pana la Craciun. Si tot in beci, se atarnau pe franghii si plantele de rosii, scoase cu radacina cu tot inaintea primului inghet (si cu rosiile inca verzi pe curpan), astfel incat, bunica putea pune pe masa de Anul Nou rosii... Ca si multe alte bunatati, de care imi aduc aminte cu mult drag, caci nicaieri si niciodata nu au mai avut gustul deosebit pe care il aveau doar la bunica.

 

Am uitat sa subliniez ceva important. Rosiile trebuie sa fie neaparat de calitate foarte buna, altfel se bahlesc. Mie nu mi-au placut niciodata marile magazine, fie ele bio sau nu. In Louvain (la 3 km  de casa in care locuiesc momentan) este un mare super-market bio, o filiala a celei mai cunoscute retele de produse bio din Europa. Ma credeti ca intr-un an si 9 luni, de cand stau aici, eu nu am ajuns pana acolo? Prefer sa cumpar de la piata sau de la fermierul bio din satul meu. Sau cel mult, de la un magazin micut de tot, unde proprietarul mai stie, macar in parte, provenienta produselor pe care le pune in raft, pentru ca le procura si direct de la prieteni si parteneri de afaceri. Asa cum am mai spus de nenumarate ori, eu prefer sa cumpar de la oameni si nu de la firme, nu ma impiedic de aceea nici de certificate, nici de adeverinte, nici de diplome.

In Belgia este o clima mai putin favorabila rosiilor, ardeilor, vinetelor - in general tuturor plantele care au nevoie in primul rand de caldura si de soare. Dar din fericire, exista si aici cativa adevarati vrajitori, care mai stiu sa descante si pamantul si plantele. Unul dintre ei este Jean-Pierre Smets un om care face agricultura bio din convingere si nu pentru ca a prins pulsul momentului si a inteles ca se pot face bani grei cu "bio". El a trecut la agricultura ecologica inca din anul 1986, cand cavantul "bio" era in Belgia un neologism (si mai este inca - in comparatie cu spatiul germanofon Austria-Germania-Elvetia, tarile latine sunt in urma rau de tot!) si nu si-a pierdut in toti acesti ani nici idealurile, nici dragostea pentru pamant. Eu ma duc cu drag la el, caci imi place sa-l privesc pe omul de la care imi cumpar hrana in ochi. Si ii sunt recunoscatoare (da, si eu am rosii in gradina, dar la mine abia se coc, m-am intrebat de mult ori: ce m-as fi facut eu fara el?) si ma bucur cand el vorbeste cu parintii mei (stie de unde vin si incearca de fiecare data cand sunt aici sa inchege cu ei o conversatie) si cand stie exact ce caut eu (de exemplu morcovi nespalati, marar, leustean si altele de genul acesta).