marți, 19 mai 2020

Raw food in Australia - Melissa Keath


Pe Melissa am „cunoscut-o întâmplător” pe Facebook, cu aproape 2 ani in urmă și am găsit povestea ei cu şi despre raw food foarte motivantă și inspiratională, caci ea este un "raw vegan de cursa lunga" si poate invata mult de la ea. De atunci, nu am mai pierdut-o din ochi, caci imi plac foarte mult atat firea ei echilibrata si felul ei de a se purta in spatiul virtual, cat si armonia si pacea care domnesc in jurul ei. Asa ca am intrebat-o daca ar vrea sa facem un interviu pentru blogul meu, si chiar s-a bucurat, caci are deja legaturi cu Romania.


1. Dragă Melissa, Ți-ar plăcea să povestești puțin despre tine, mai ales când și cum ai descoperit raw food/hrana vie? Cine sau ce a constituit o inspirație pentru tine?

Numele meu este Melissa Keath, l
ocuiesc în Australia, lângă Melbourne. Am doi copii adolescenți, care sunt vegani de la naștere și raw vegani pe cea mai mare parte a vieții lor. Soțul meu este raw vegan acasă și vegan când călătorește.


Am devenit vegetarian
din motive etice în 1994. Am avut un prieten care a cumpărat un pui întreg prăjit și apoi a aruncat jumătate din el. Îmi amintesc cum m-am uitat cu tristețe la puiul din coșul de gunoi și m-am gândit, că a murit ca să sfârșească în coșul de gunoi, ce risipă a vieții!

În 1998 am trecut la o dietă vegană pentru că am văzut un reportaj la televizor despre disecția unui bărbat în vârstă de 60 de ani. Medicul care a disecat bărbatul a indicat
un mucus galben aflat sub organele interne ale mortului și a spus că acest mucus galben s-a format din hrana consumată de-a lungul timpului. El a explicat că laptele de vacă nu poate fi digerat de corpul uman și este păstrat sub organele interne. Am închis televizorul, căci m-am simţit dezgustată și șocată și din acel moment, nu am mai mâncat niciodată lactate. Am simțit că universul îmi arătase astfel calea mea.

Meditez din 1995. În practica noastr
ă de meditaţie ne trezim la ora 3 și medităm până la 6 a.m.  Perioada aceasta de timp se numește amrit vela și reprezintă un moment foarte special al zilei, în care este mai ușor să calmezi mintea. În perioada 1996 - 2001 am locuit în Statele Unite ale Americii și am mâncat o mulțime de mâncare vegană de tip junk food, așa că adesea adormeam la scurt timp după ce începeam meditația. Asta m-a frustrat tare mult, așa că într-o zi din 2001, în timpul meditaţiei, am întrebat ce ar trebui să fac pentru a rămâne trează și a avea mai multă energie. Răspunsul mi-a venit în vise și printr-o carte a lui Dr. Anderson, „Cleanse and Purify Thyself/Curăță-te și purifică-te pe tine însuți”. Dr. Anderson vorbește despre alcalinizarea corpului.

Mi-am urmat visele și am trecut la o dietă raw vegană în 2001.
Mi-au trebuit multe luni ca să îndepărtez resturile mâncării vegane de tip junk food, care se acumulase în intestinul meu, dar efectele pozitive au început şi sa fie resimțite aproape imediat. Aveam mult mai multă energie, creativitate și mintea mea era mai calmă. Pielea mea a devenit moale și strălucitoare ca pielea unui copil și mă simțeam excelent, mult mai bine decât mă simțeam înainte.

Se
ntimentul de fericire și bucuria mă fac să continui cu raw food și să fiu mulțumită. Cu cât corpul este mai curățat, cu atât are nevoie de mai puține alimente și se poate concentra asupra altor lucruri. Am timp, am energie și suficientă creativitate pentru a pregăti preparate raw vegane minunate pentru familia mea și pentru a face multe alte lucruri, precum scrierea și ilustrarea mai multor cărţi de povești pentru copii. Am creat o serie de povești pentru copii care explică secretul fericirii, așa cum am experimentat eu ​​în viața mea.

Care este secretul fericirii?

Pentru toate creaturile, oamenii și animalele deopotrivă, secretul fericirii constă în capacitatea de a avea relații
profunde și pozitive.

Pentru a avea relații pozitive, trebuie să dezvoltăm empatia: capacitatea de a lăsa punctul
nostru de vedere deoparte și de a încerca să vedem lucrurile din perspectiva celuilalt.

Copii fiind, dezvoltăm empatia în primul rând prin observarea empatiei la ceilalți oameni.

Această serie de cărți ilustrate prezintă cu fiecare poveste un aspect al empatiei. Empatia este un set de abilități care se bazeazăunele pe celelalte.

De exemplu, pentru a simți empatie reală pentru o altă persoană, trebuie mai întâi să încetăm să
-i blamăm pe ceilalți și să nu mai încercăm să controlăm situația și celelalte persoane. De asemenea, trebuie să învățăm să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră și să recunoaștem că ne-am creat propria situație de viață cu gândurile, cuvintele și acțiunile noastre.

Această serie de povești, dintre care unele sunt publicate pe site-ul meu www.ruhanipublishing.com,
au legatura unele cu celelalte, scopul final fiind abordarea tuturor aspectelor empatiei.

2. Am citit pe FB că ai trecut pentru o perioadă scurtă de timp
la o alimentaţie vegană gătită, perioadă în care ai constatat  schimbări (negative). Aceste lucruru ar fi cu siguranță foarte interesante pentru mulți oameni (şi eu am avut o experiență similară).

Hrana vie ne ajută la toate nivelurile: Emoțional, mental, fizic și spiritual. Am mâncat din nou mâncare gătită pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece copiii mei mi-au cerut să gătesc câte o masă vegană pe zi. Am gătit o ciorbă vegană fără sare pentru cină și am mâncat şi eu un bol mic. Dar numai un timp scurt, deoarece mâncarea gătită mi-a furat cumva acea stare de fericire. M-am simțit moleșită, obosită, pielea mea a început să arate mai prost, a început să-mi iasă păr alb și nu mai puteam să-mi recunoasc fața umflată în oglindă. M-am simțit chiar puțin deprimată. Astmul fiului meu a revenit odata cu mâncarea vegană gătită, așa că ne-am întors repede la hrana vie. Şi toate avantajele s-au reinstalat, fiul meu nu mai avea probleme, părul meu nu mai albea și mi-am recunoscut fața din nou.
Am înţeles că mâncarea crudă are o vibrație ridicată și hrănește sinele nostru superior. Mâncarea gătită însă, ne hrănește mintea negativă, care este agresivă, nerăbdătoare și irațională.

3. Când am descoperit eu hrana vie, mi-a fost teamă să schimb și alimetaţia copiilor, din păcate, eram încă prea „prinsă” în vechile convingeri neadevărate. Cum ţi-ai crescut tu copiii? Şi ce experiențe pregnante ai avut?

Am doi adolescenți care au fost vegani de la naștere și au fost raw vegani pentru cea mai mare parte a vieții. Mâncarea netratată termic a schimbat viața fiului meu. S-a născut cu eczemă și astm. Cu hrana vie, el nu mai are simptomele astmului și eczemei. Îmi ascult intuiția, ceea ce mă ajută să creez mâncăruri delicioase raw vegane pentru copiii mei. Din cauza copiilor mei, am creat multe cărți de rețete cu peste 500 de rețete. Toate rețetele sunt fără sare, deoarece sarea  areun effect negative asupra persoanelor cu eczeme, astm și alte probleme de sănătate. Toate rețetele sunt potrivite pentru copii, deoarece am adunat în căţile mele doar rețetele care le-au plăcut copiilor mei. M-am gândit că, dacă copiii adoră rețetele, și adulții le vor iubi automat.
4. Postarea ta (de pe FB) despre rolul de gospodină/mamă ca fulltime job este atât de minunată! Sunt total de acord cu tine, pentru că şi eu am avut norocul să pot rămâne acasă cu copiii, putând astfel să trăiesc și să îi văd cum creșteau. Ai dori să povesteşti mai multe despre asta?
Sunt mândră că sunt gospodină. Şi vreau să le spun tuturor gospodinelor că sunt minunate!

Nu-ți fie frică să spui: "Sunt casnică!" Pentru că ce este mai important decât să ne menținem familia sănătoasă și fericită cu mâncare bună?

Sunt mândră că sunt gospodină șiiubesc acest lucru! Îmi place să fiu alături de familia mea și le apreciez fiecare zi! Le spun și le arăt cât de mult îi iubesc de multe ori, pentru că nu știu niciodată când vom muri. Nu știm! Pot traversa strada și boom! Dacă ar trebui să mor fără să pot să le spun: „Te iubesc mai mult decât viața mea!”, ar fi foarte rău pentru mine. Eu cred că nu este nimic mai rău decât să trebuiască să pleci fără să ai ocazia să le spui celor dragi că îi iubești.

A fi gospodină și a-mi crește copiii este cea mai grea și mai solicitantă muncă pe care am făcut-o eu vreodată!

Copiii mei m-au învățat răbdarea. Răbdarea este foarte greu de obținut. Am devenit o persoană mai bună prin copiii mei. Rareori devenim oameni mai buni prin angajați sau șefi, dar cei mai mulți dintre noi ne schimbăm de bunăvoie din iubirea pentru copiilor noștri. Prin urmare, a fi gospodină este un privilegiu și un mare dar.

5. Și presupun, că principala sursă de inspirație pentru toate cărțile tale vine din aceste momente, nu-i aşa?

Principala sursă de inspirație sunt copiii mei, în special fiul meu care s-a născut cu dermatită. Este foarte sensibil și nu tolerează sarea, tolerează doar sodiul organic (sodiu care face parte din plantă). De aceea, toți membri familiei beau cel puțin 1 litru de smoothie-uri verzi pe zi. Dacă mănânci destul de multe verdețuri cu frunze organice, corpul tău primește suficient sodiu organic și nu cere sare. Dacă nu mănânci suficient de multe Frunze verzi organice, ai pofta de mâncare sărată. Şi meditaţia este o sursă a creativității mele. În meditaţie văd lumina interioară, lumina sufletului meu. Cu cât te concentrezi mai mult asupra luminii sufletului tău, cu atât vei deveni una cu sufletul tău. Atunci sufletul ne poate călăuzi. Sufletul are creativitate infinită, iubire, răbdare și știe totul. Trebuie doar să ne luăm timp şi să le căutăm în meditaţie și vom primi cu toții aceste minunate daruri.

6. Am găsit părerea ta despre sare și nuci de caju foarte bună și departe de părerea mainstream care domneşte în „scena raw vegan”, poți explica te rog mai detaliat? (Şi eu am scris un articol pentru blogul meu deja în 2012, intitulat „Adevărul despre caju” - din păcate nu am fost la fel de consecventă ca tine, tot mai folosesc caju, chiar dacă este cumpărat doar de la Orkos sau alți furnizori de produse raw si etice, dar.....)
Și ce rol joacă uleiul de măsline extra virgin (EVOO) în bucătăria ta?
Am avut întotdeauna un sentiment intuitiv că bacteriile din intestinele noastre joacă un rol important în sănătatea și bunăstarea noastră. De asemenea, am o cunoaștere intuitivă că uleiul de măsline extravirgin, uleiul de nucă de cocos presat la rece și oțetul de mere nepasteurizat (raw) sunt bune pentru noi. Toate acestea sunt antibacteriene, antivirale și antifungice.
În rețetele noastre, înlocuim sodiul anorganic (sare) cu oțet crud de mere sau lămâie. În meditație, mi s-a spus în mod special că ar trebui să scot toate formele de sodiu anorganic din dieta familiei mele și să le înlocuiesc cu multe smoothie-uri verzi, deoarece frunzele verzi conțin mult sodiu organic (sodiu care face parte din plantă).
Diferența dintre sare, oțet de cidru de mere crud, ulei de măsline extra virgin și ulei de nucă de cocos presat la rece este faptul că SAREA ucide atât bacteriile dăunătoare din intestine, cât și pe cele bune.
De exemplu se știe acum că autismul este cauzat de înmulţirea anumitor bacterii intestinale dăunătoare. Şi pesticidele sunt parțial responsabile de această înmulţire.

https://anh-usa.org/half-of-all-children-will-be-autistic-by-2025-warns-senior-research-scientist-at-mit/

Fiul meu s-a născut cu astm și dermatită. Din cauza fiului meu, am trecut la dieta raw vegană ca familie. Am descoperit foarte devreme că organismal lui reacţiona cu dermatită, era răspunsul său fizic și comportamental la sodiul anorganic (sare NaCl). Şi îi merge excellent cu o alimentaţie raw vegană fără sare (inclusiv ulei de nucă de cocos presat la rece și ulei de măsline extra-virgin presat la rece). Pentru el am scos  şi alimentele excesiv de deshidratate, deoarece organismul său prosperă la alimente cu conţinut mare de hidrogen. Prin gătit și deshidratare se elimină prea multă apă din alimente, dar corpul uman este format din 75% H2O, deci nu este de mirare că alimentele crude ne mențin sănătoși și tineri.

Când fiul era mic şi mânca  încă mâncare vegană gătită, a avut din când în când atacuri de astm. Trebuia să mă scol în toiul nopții pentru a-i da un pahar mic cu ulei de nucă de cocos presat la rece, urmat de un pahar de smoothie verde de 350 ml. Acest lucru îi oprea atacul și putut astfel adormi la loc. De aceea am crezut că îmulţirea bacteriilor intestinale dăunătoare este responsabilă pentru astmul său.
Din cauza atacurilor de astm, soțul meu a decis ca noi, ca familie, să trecem  cu toţii acasă la o alimentaţie raw vegan.
Ori de câte ori fiul meu a mâncat mâncare vegană, a avut probleme cu astmul. Nu durează mult să mănânce o pizza vegană (acum este adolescent și uneori iese cu prietenii). Cu toate acestea, este nevoie de mult timp pentru a elimina cu hrana vie celelalte efecte negative acumulate astfel. După ce am termint cărțile de rețete, mi s-a spus în vis că aceste rețete nu vor fi importante doar pentru adulți, ci mai ales pentru copii.
Copiilor cu autism dezvoltă obiceiuri, în special alimentare. Prin urmare, este important să fie obișnuiți cu alimente raw vegane, bogate în frunze verzi și smoothie-uri verzi încă dintr-un stadiu incipient.

Familia mea și cu mine nu mergem rar la restaurant. În primul rând, nu știm niciun restaurant care prelucrează doar legume şi fructe organice. Şi în al doilea rând, nu am auzit să existe restaurant care sa ofere raw vegan food fără sare si caju.
Nu am folosit niciodată sare sau nuci de caju în rețetele mele. Nucile de caju nu sunt în general crude, ele acidifiază organismul și îngrașă. Singurele nuci crude disponibile sunt cele care au menţiunea „sparte  de mână” pe pachet și nu le-am văzut niciodată într-un magazin. Nucile de caju care sunt vândute în Australia sub formă de nuci de caju crude sunt numite crude, doar pentru că nu sunt prăjite sau sărate.

De ce fără sare?
Sarea este sodiu anorganic care nu poate fi absorbit de organism. Sarea este un stimulent (afectează sistemul nervos), nu este de fapt un condiment și a fost folosit pentru prima dată pentru conservarea cărnii, cu alte cuvinte, ca să omoare bacteriile. Sarea, însă, nu numai că îngreunează supraviețuirea bacterilor necesare organismului în intestinul nostru, ci produce și acidoză. Pentru a compensa aciditatea cauzată de sare, organismul extrage minerale din oase și dinți. Acesta este motivul pentru care unele studii susţin că sarea scoate calciul din organism.
Singurul sodiu de care organismul are nevoie este sodiul organic (sodiu care face parte dintr-o plantă). Frunzele verzi au cantități mari de sodiu organic.
Același lucru este valabil și pentru fier. Suplimentele de fier spot fi greu assimilate de organism. Corpul are nevoie de fierul care face parte dintr-o plantă. Şi mai multe motive pentru smoothie-urile verzi. Noi bem cel puțin 1 litru de smoothie verde pe zi, de persoană.
Cu cât avem mai multe smoothie-uri verzi, cu atât mai puțin organismul își dorește sare.

https://www.forbes.com/sites/daviddisalvo/2017/06/25/extra-virgin-olive-oil-protects-brain-tissue-against-alzheimers-in-new-stu-dy/?fbclid=IwAR1IpFr423Z5AVxEQNhlYfXsAAyfeBvvJBxfjJf # 721ab292f291

7. Dragă Melissa, iti multumesc mult. Ce ar fi pentru tine potrivit ca cuvânt de încheiere?
Hrana vie și meditaţia merg mână în mână. Ambele au făcut din viața mea un paradis înfloritor. Cine doreşte să evite suferința/boala, ar trebui să caute cu sufletul. Mâncarea nesănătoasă și gândurile negative stau între noi și sufletul nostru. Cu cât mâncăm mai curat și cu cât sunt mai curate gândurile, cuvintele și faptele noastre, cu atât este mai ușor pentru noi să auzim vocea sufletului. Intuiţia este vocea sufletului.

Mai jos toate datele de contact ale Melissei:
Melissa Keath
JOYWITHRAWFOOD
Instagram: @joywithrawfood
Facebook: Melissa Keath
Facebook: Joy With Raw Food Group
Facebook: Nurturing Empathy in Children Group

Cartile ei sunt absolut superbe, ca sa convingeti, nu aveti decat sa rasfoiti pagina de reteta a grupului ei (este grup inchis, trebuie sa deveniti membru):


PS Initial am vrut sa traduc si o reteta de-a Melissei, dar din pacate, timpul nu mi-a mai permis.....



marți, 12 mai 2020

Tort de ciocolata si banane

Am o prietena raw foodista tare draga, care imi trimite din cand in cand retete si alte materiale inspirationale si motivationale. Si ea mi-a trimis saptamana trecuta  reteta creata de Yvonne Zindler (danke, liebe Yvonne), pe care, de cum am vazut-o, am simiti nevoia sa o incerc. AICI gasiti reteta originala (pe care eu am schimbat-o putin, ca asa fac eu mereu😎).

Inca o scurta chestiune personala inainte de a trece la reteta. Dupa 11 ani de blog, am acceptat sa am o colaborare de afiliere cu un magazin online. De ce m-am hotarat pentru VERLIN (fostul "Crud si sanatos")? Pentru ca pe oamenii acestia ii cunosc personal (au luat parte la mai multe dintre atelierele/seminariile mele) si stiu ca traiesc sanatos si cred in puterea hranei naturale si stau de aceea cu tot sufletul si toata inima in spatele afacerii lor. Deci linkurile pentru produsele de mai jos sunt linkuri afiliate, daca le folositi, primesc un mic comision. Pretul este pentru voi acelasi, indiferent daca folositi linkurile mele sau comandati direct, folosind  insa aceste linkuri ma sprijiniti si ma sustineti mult si va multumesc mult pentru aceste lucruri. 

Dar destul am vorbit acum, hai sa trec la fapte, respectiv reteta:

Tort de cicolata si banane (Maulwurftorte)




Ingrediente blat: 
180 g curmale (cantitatea variaza insa in functie de calitatea curmalelor folosite; AICI curmalele Medjool, care sunt cele mai bune).
200 g fulgi de nuca de cocos (AICI fulgii raw de la Verlin)
2 linguri cacao/carob (AICI cacao raw)
Cine vrea si ceva crunch, pune si cateva migdale, caju sau hrisca incoltita.

Se mixeaza totul in robotul cu lama in S si se preseaza masa intr-un inel de tort (exact ca la TORTUL DE CAPSUNI).

Pe blat se pun banane f.bine coapte (apasa AICI ca sa gasesti informatii despre starea in care ar trebui consumate banalele) si taiate in lung in doua.

 Ingrediente crema:

7 banane
4 curmale Medjool (AICI)
80 g ulei de cocos adus in stare lichida la Bain-Marie (eu cumpar de peste 10 ani doar uleiul de cocos de la Dr. Goerg - la fostul Crud si Sanatos, actual Verlin, exista ceva probleme cu livrarea si momentan nu mai au produsele Dr. Goerg, dar ofera o alternativa AICI)
60 g cacao (AICI cacao raw)
o bucata de baton de vanilie

Se mixeaza, se pun 5 linguri deoparte si restul se toarna peste banane.

Ingrediente topping: 

Cele 5 linguri de crema
3 linguri de cacao raw
2 linguri de faina de cocos (tot in postarea cu tortul de capsuni, am explicat si diferentele dintre ulei si unt de nuca de cocos, iar AICI gasiti o faina de cocos raw).
Se amesteca usor cu lingura si se presara masa obtinuta deasupra cremei.
Se pune la frigider cel putin 3 ore si apoi se mananca cu mare pofta!




miercuri, 25 martie 2020

Rugaciunea seninatatii – rugaciunea pacii



Rugaciunea seninatatii – rugaciunea pacii

de Karl Paul Reinhold Niebuhr



Doamne, da-ne  puterea de a accepta cu seninatate lucrurile care nu pot fi schimbate,

Curajul de a schimba lucrurile, care ar trebui schimbate,

Si intelepciunea  de a le deosebi, unele de celelalte.



Si astfel, sa traiesc prezentul fiecarei zi a vietii,

bucurandu-ma de fiecare clipa,

acceptand greutatile ca pe o cale care duce catre pace,

Si acceptand, asa cum a facut-o si Isus, lumea  pacatoasa, asa cum este ea,

Si nu asa cum as fi vrut eu sa fie,

Avand incredere ca Tu faci totul bine,

Atunci cand cred in Tine si ma abandonez in mainile Tale,

Astfel incat sa fiu indeajuns de fericit in aceasta viata,

Si cel mai fericit de-a pururi cu Tine in viata ce va veni.

Amin


Marea arta a momentului de fata consta in a nu ne molipsi de panica si isteria generala, ramanand pe cat posibil in pozitia de observator neutru. Dar psihoza in masa, instituita de mass-media, face ca pana si multi oameni inteligenti si cu foarte mult bun-simt sa-si piarda tot mai mult gandirea logica si clara!


Circula zilnic pe toate canalele de comunicare, de mie imi vine dimineata tot mai greu sa pun mana pe telefon sau sa deschid calculatorul (de televizor ma feresc oricum mai rau ca de altii de tamaie!!), tot felul de scenarii care mai de care mai apocaliptice, de ti se face parul maciuca de la prima ora. Si cum oare sa mai reusesti sa fii apoi relaxat si linistit in restul zilei?!?


Ni se spune DIN TOATE PARTILE ca suntem in cel mai mare pericol: ori Corona vrea sa ne sara la bergata, ori gazul Sarin, ori 5G, ori vaccinarea obligatorie, ori ne invadeaza americanii, musulmanii, rusii, si cate si mai cate. Situatia noastra financiara si economica este atat de nesigura si incerta, cum nu a mai fost de mult timp. Sta scris inca in stele ce se va alege de libertate, de democratie, de drepturile omului. Dar intre timp, nici noi nu stam degeaba si turnam ultima picatura in paharul si asa plin ochi al energiei negative universale: incepem sa ne suspectam si ne turnam unii pe altii, sa ne judecam intre noi pana la sange,  omul de alaturi devenind, daca nu un dusman de moarte, macar vinovatul mizeriei in care ne gasim - vinovat ce trebuie desigur tras la raspundere, la nevoie si rastignit pe crucea intolerantei, a neabaterii, nici macar cu un nanometru, de la convingerile noastre si a nevoii de a avea cu orice pret dreptate. Pentru iubire si lumina ramane tot mai putin loc in inimile noastre. Si revenind la rugaciunea teologului Niebuhr de la inceputul postarii, imi este tot mai clar, cat de greu imi este si mie sa deosebesc lucrurile unele de altele. Si totusi…


Am spus adesea ca nu exista raspunsuri general valabile. Ei bine, m-am inselat! Exista un raspuns simplu si vechi de cand lumea, dat mai departe din generatie in generatie, pe care toti il stim si care mi se potriveste la fel de bine si mie, ca si tie. Exista nenumarate dovezi ca acest raspuns este adevarata solutie, chiar daca noi nu putem crede acest lucru. De aceea, voi si pune mai jos dovezile cele mai potrivite acestui moment.


 Si astfel pot aduce astazi si eu o veste buna, taman de Buna Vestire, cu toate ca nu sunt nici arhanghel si nici macar Gabriela nu ma cheama. Singura solutie de a trece CU BINE prin aceste vremuri este credinta in Dumnezeu. Dar credinta aceea adevarata, care ne da siguranta si increderea, ca tot ce ni se intampla este spre binele nostru, chiar daca aparent ni se pare ca exact contrariul este valabil. Acea credinta, care ne da posibilitatea sa facem trecerea de la strigarea in biserica a vorbelor « faca-se voia ta», la punerea lor in practica, in inima noastra. Care ne face sa intelegem ca nu este cazul nici sa ne tocmim si nici sa incercam sa-i oferim noi Domnului alternative. Care ne permite sa acceptam ceea ce ni se intampla nu ca pe o pedeapsa (de tipul: vaaaai, saracu´ de mine, ce ma bate Dumnezeu/soarta/viata), ci ca pe o consecinta logica si absolut CORECTA si DREAPTA. Caci asa a fost "intelegerea", contractul nostru sufletesc, semnat de fiecare in parte si de Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu ca un fel de cheie passe-partout...

Si acum sa incep cu dovezile:


O carte care ne poate ajuta enorm, mai ales in aceste vremuri, este cartea Anitei Moorjani "Dying to be me - Am murit si m-am descoperit pe mine insami". Daca o sa intelegeti cartea (am constatat ca multi au citit-o, dar nu au si inteles-o!), o sa STITI IAR ca moartea nu este ceva rau, ci o parte a vietii, exact la fel cum este si nasterea. Va veti aminti ca moartea este o transformare si nu un sfarsit.  Ca nu exista decat iubire. Ca putem sa ne traim viata fara frica, caci TOTUL ESTE BINE.

Un film (pentru adulti!!) care poate de asemenea diminua sau chiar potoli frica  (il gasiti pe Netflix) si care inlatura valuri-valuri de pe ochii mentali si spirituali, (cartea este desigur mai indicata, dar timpul ne curge acum ca nisipul printre degete....):




Viktor Frankl ne da la randul lui o cheie fantastica: caci cine a supravietuit unui lagar fascist de concentrare, in care i-a fost nimicit tot restul familiei, si a reusit sa-l pastreze pe Dumnezeu in inima sa, are clar un raspuns pentru fiecare dintre noi.

Asa cum le spuneam participantilor la seminarul meu din 2015, ca raspuns la intrebarea ce facem in caz de criza, daca nu mai deschide supermarketul sau daca pierdem tot: eu sunt absolut convinsa ca fiecare om este INTOTDEAUNA la MOMENTUL potrivit, exact in LOCUL potrivit. Cine trebuie, adica oamenii de care DUMNEZEU VA AVEA NEVOIE pentru Noua Lume ce tocmai isi deschide larg portile in fata noastra, va trece cu bine, fara nicio problema prin orice cumpana, chiar daca nu are casa cu un hectar de pamant in mijlocul padurii, chiar daca nu are autarhie energetica, chiar daca nu a facut survival training si nu are nici cel mai mic habar de plantele din flora spontana. Nu va conta nici daca va avea un stalp de amplificare 5G direct langa casa sa si nici daca va fi vaccinat sau supus cu forta unui tratament medicamentos….


Si daca tot nu-ti vine sa crezi ca poate fi asa, uita-te la filmul despre animalele de la Cernobil, caci ele au reusit ceea ce milioane de oameni nu au fost in stare in decursul istoriei (si cu radioactivitatea este ca in povestea ucenicului vrajitor de Goethe - omul, care se crede marele maestru, se apuca de vraji si apoi nu mai stie cum sa readuca totul in ordine): sa supravietuiasca intr-un loc in care valorile radioactivitatii  depasesc partial de mii de ori limitele fixate de stiinta ca facand posibila viata. Caci animalele si plantele TRAIESC foarte bine in zona interzisa de la Cernobîl, care a devenit, TOCMAI datorita disparitiei omului, un paradis natural de exceptie, in care animalele si plantele convietuiesc ca-n Rai, in ciuda radioactivitatii extrem de ridicate. De ce nu au cancer? De ce nu mor? De ce reusesc sa traiasca si sa se inmulteasca? Raspunsul la astfel de intrebari este exact si cheia eliberarii de frica de coronavirus.... Caci animalele acestea pe care noi le consideram inferioare noua au reusit, pentru ca ele nu au rupt/intre(-)rupt legatura cu Dumnezeu si de aceea nici nu se lasa prostite si infricosate de o stiinta fara suflet.




Si Byron Katie ne poate ajuta mult in aceste vremuri. Caci cine stie ca nu exista decat trei tipuri de treburi in Univers: treaba mea, treaba ta si treaba lui Dumnezeu, isi va vedea de propria treaba, nu se va mai tulbura vietile celorlalti si va fi o binecuvantare pentru toata lumea.

Bunica mea din Basarabia mai avea o vorba mare: "De ceva tot trebuie sa mor". Ei nu ii era frica nici de boala, nici de moarte si isi dorea sa moara de MOARTE BUNA. Dumnezeu i-a indeplinit dorinta,  s-a stins bland ca o lumanare, fara durere si fara suferinta, in doar 3 zile (pana atunci fusese sanatoasa si se ingrijise singura de viata ei, la 90 de ani). Si era si convinsa "ca ce ti-e scris, in frunte ti-e pus". Si nu, nu era fatalism, ci intelegerea profunda a vietii, asa cum o stim de la ciobanasul mioritic, ca reprezentant al taranului roman. Ca si bunica, si eu sunt convinsa ca NIMENI nu pleaca din viata nici cu o secunda "prea devreme". Ce-ar fi daca am avea TOTI incredere, ca stie Dumnezeu mai bine ca noi cand ne-a venit vremea si ne-am vedea de propriile treburi in loc sa ne amestecam in treaba lui Dumnezeu? Stiu ca nu este usor de acceptat, mai ales cand este vorba despre copii, dar aceasta chiar este singura "cheie" cu care ramane un parinte in mana inimii frante intr-un astfel de caz. Oricine va putea primi ajutorul asteptat, doar atunci cand va fi dispus sa-i incredinteze lui Dumnezeu atat fricile sale, propria viata cat si vietile celor dragi lor. 

Inchei cu o cheie foarte draga sufletului meu: Colin Tipping si iertarea radicala, adica iertarea adevarata, pana la radacina radacinii (radix=radacina). Daca vreti sa vedeti cat de impacat, linistit si demn se poate sfarsi o viata, urmariti ultima aparitie publica a lui Colin in decembrie 2018, in care povesteste cum se pregateste el pentru MAREA SA TRECERE (in limba engleza):

 Gaseste-ti cheia inimii tale si fa pasul prin poarta ce ti se deschide-n fata, urmeaza pur si simplu lumina. Cu Dumnezeu inainte, si-atunci, ce rau ti se mai poate intampla?!?

TOTUL ESTE BINE!

Cu drag,
Mihaela Walter
Germania, 25 martie 2020