Pentru cei interesaţi de plantele din flora spontană şi de tratamentele naturale, vi-l recomand cu mare căldură şi pe domnul profesor Constantin Pârvu. Din păcate, eu nu am citit cărţile domniei sale, mi le voi procura însă negreşit, am citit numai articolele din Formula ASşi am dobândit direct credinţa, că am "întâlnit" din nou un OM deosebit, un suflet curatşi sincer, un român adevărat. Domnul Constantin Parvu este autorul lucrării "Universul Plantelor", cea mai complexă lucrare despre plante din România, care a primit premiul Academiei Române şi alte distincţii internaţionale. Domnul Pârvu a mai scris încă o carte, mult mai vastă, pe aceeaşi temă: "Enciclopedia Plantelor", în care se vorbeşte pe larg despre aproape toate plantele din România şi care cuprinde şi reţete populare din întreaga ţară, reţete pe care domnul profesor le-a strâns vreme de zeci de ani şi pe care ulterior le-a corelat cu datele ştiinţifice, rezultatul fiind un adevărat tezaur în domeniul fitoterapiei.
Ar fi minunat, dacă cineva care îl cunoaşte pe domnul profesor Pârvu (locuieşte la Vălenii de Munte), ne-ar putea povesti mai multe despre acest om extraordinar sau poate îşi face cineva, cândva drum prin zonă????
Că nu ne trebuie totuşi chiar aşa de multe ustensile scumpe de bucătărie pentru a prepara felurile de mâncare din bucătăria fără foc, am mai spus-o de nenumărate ori, astăzi m-am gândit însă să vin mai bine cu câteva exemple practice. Caloriferul poate înlocui iarna foarte bine aparatul de deshidratat, Andreea şi Ramona ne demonstrează cel mai frumos acest lucru şi noroc cu Veronica, care a făcut fotografii când a fost la mine, că am şi eu acum o poză proprie, am uscat de mai multe ori pe calorifer, chiar şi pizza (varianta simplificată) şi iese totul foarte bine.
După ce am citit comentariile de la postarea precedentă (pentru care vă mulţumesc tuturor mult de tot), mi-am dat seama cât este de important să mai povestesc câte ceva despre începuturile mele cu hrana vie. Mai ales experienţa Deliei m-a impresionat mult de tot, sunt tare multe lucruri simple, care ar trebui spuse neapărat mai întâi de toate.
După cum probabil ştiţi deja, eu am aproape 4 ani de hrană vie în spate, DAR am renunţat la zahăr şi la făina albă de peste 10 ani, de circa 9 ani, am renunţat la mărfurile cumpărate care conţineau aditivi alimentari, cu 7-8 ani în urmă, am încetat să mai mănânc carne, iar de aproximativ 6 ani, am renunţat şi la lapte şi la produsele lactate, trecând la un regim vegan de hrană (date aproximative, eu nu mi-am stabilit niciodată o dată exactă, de la xx.yz.200Y nu mai mănânc carne de exemplu, de aceea trecerea a fost întotdeauna foarte fluidă şi fără să se resimtă puternic, dezavantajul este că nu mai pot spune acum cu exactitate, când s-a întâmplat lucrul respectiv).
Faptul că eu am citit atât de mult, m-a ajutat enorm să îmi accept şi greşelile şi slăbiciunile, m-a ajutat să nu renunţ după prima cădere (au fost mai multe, dar uşoare) şi m-a ajutat să nu-mi pierd speranţa, deşi problemele mele cu pielea, nu au dat decât de abia după UN AN de zile semne uşoare că au de gând să bată în retragere. După aproximările mele bazate pe experienţa acumulată la Alianţa pentru Sănătate din Germania, peste 95% dintre oamenii care au descoperit hrana vie, nu au reuşit să facă trecerea de la o zi la alta, nu au reuşit să fie direct consecvenţi pe o perioadă mai lungă de timp, nu au reuşit să nu repete greşelile specifice începutului, greşeli pe care le-au comis în principiu aproape toţi, de la David Wolfe până la Markus Rothkranz, de la profesorul Arnold Ehret sau dr. Shelton şi până la Viktoria Boutenko. Bineînţeles că există şi câteva, foarte puţine excepţii, persoane care au reuşit în timp record să înlocuiască cârnaţii şi fripurile cu spanac şi fructe, care nu au mai căzut niciodată în ispita unei mâncări gătite, care au respectat cu stricteţe toate regulile de sănătate, ş.a.m.d. Dar eu v-aş propune să nu ne orientăm deloc spre aceste câteva persoane de excepţie, ci mai degrabă să privim spre cei mulţi, spre cei care au învăţat ceva, mai ales din PROPRIILE greşeli, spre cei care încet-încet, cu paşi mici, renunţând treptat la câte un obicei nesănătos, au ajuns cândva exact la fel de departe ca şi ceilalţi....
Voi începe ( în curând) să ţin un soi de jurnal cu ceea ce mănânc eu zilnic, dar trebuie să va spun sincer, că în urmă cu aproape 4 ani viaţa mea cu hrana vie şi modul meu de alimentaţie arătau cu totul şi cu totul altfel ca în ziua de azi. Începând de la cantităţile enorme de alimente consumate într-o singură zi şi ajungând până la combinaţiile absolut nefericite ale unor alimente care nu ar fi trebuit combinate sub nici o formă, începând de la încrâncenarea şi ambitionarea uşor prostească cu care am pornit eu atunci la drum şi până la mustrările enorme de conştiinţă pe care le sufeream la orice pas "pe de lături", nu am ratat nici eu nimic din eşecurile trăite de cei mulţi adepţi ai regimului de viaţă cu hrana vie. Aşa cum sublinia şi David Wolfe în cartea sa Sunfood Diet, acum, după atâţia ani, mi se pare şi mie mult mai important să încerc să vă conving să apreciaţi şi să vă bucuraţi (şi eu cu voi) de fiecare păsuleţ pe care îl faceţi, să conştientizaţi că fiecare obicei nesănătos la care renunţaţi, fie el (aparent) cât de mic, e un mare pas înainte, contează mult mai mult să fiţi relaxaţi şi deschişi către viitor şi să faceţi ceva, decât să faceţi totul "perfect" dintr-o data. David sublinia şi că nici nu este aşa de bine să-ţi fixezi direct un ţel de 100% raw food, deoarece este foarte greu de atins, e mult mai uşor şi mai comod, să începi mai mic şi mai modest şi să decizi pe drum, în funcţie de cum evoluează lucrurile în viaţa fiecăruia dintre noi, cum şi cât de departe mergi.
Toţi au început cu tot felul de "gourmet creations" complicate şi foarte numeroase de raw food şi toţi au ajuns cândva la plăcerea, mult mai mare, de a muşca pur şi simplu dintr-un fruct cules cu propria mână direct dintr-un copac.....Cum spuneau strămoşii noştri: "nimic nu este nou sub soare"?????
Şi uite aşa, din greşeală în greşeală, am ajuns şi eu cândva în aceşti patru ani la 100% hrană vie. Câştigul a fost enorm şi s-a meritat tot drumul până aici, am descoperit o stare de sănătate, pe care sincer vorbind nu o consideram ca fiind posibilă de atins (adică pe mine nu mă mai doare, nu mă mai înţeapă, nu mă mai ţine, nu mă mai apasă absolut NIMIC, nu mă mai îmbolnavesc, am o energie incredibilă, etc. - dar remarc orice mică abatere, chiar şi 2 curmale consumate peste măsură îmi trag semnalele de alarmă), l-am regăsit pe Dumnezeu, m-am regăsit pe mine însămi, mi-am regăsit sufletul rătăcit, am atins cumva iar liniştea sufletească ce-mi aduce aminte de copilărie. Mă întreb de multe ori, cine era domnişoara aceea drăguţică şi slăbuţă, îmbrăcată (cu foarte multe sacrificii) după ultima modă, care trecea ţoncănind cu pantofii cu toc pe coridoarele unui minister bucureştean.....Şi-mi dau seama cât de puţin mai am eu în comun cu ea şi nu pot să nu mă bucur dintr-o data mult de acest lucru.... Şi de aceea, nu pot încheia acum înainte de a vă povesti ceva din acele timpuri, o povestea care mi-a venit de ieri în cap, probail pentru că de abia acum, după peste16 ani, i-am înţeles cu adevărat semnificaţia. Într-o zi, era un eveniment deosebit la minister, ori venea o delegaţie, ori era ziua de naştere a unui coleg, nu-mi mai aduc aşa de bine aminte, în orice caz, eu apărusem la birou foarte împopoţănată, cu un costum tailleur "ultimul răcnet", cu pantofi cu tocuri de cel puţin 7 cm, fardată, coafată, cu toate celelalte accesorii necesare unei astfel de ţinute. Ziua mea la birou începea mereu cu cel puţin două CĂNI de cafea, ne comandam toţi bineînţeles cel puţin un pepsi light pe zi (norocul nostru că erau lucuruile aşa de scumpe, că altfel...), ne mai cumpăram şi mai ştiu eu ce prăjituri sau mezeluri, iar în ziua respectivă a avut loc şi aceea masă festivă, la care cu siguranţă nu am stat eu şi m-am uitat, ci am băgat cele mai mari prostii în mine. Masa s-a terminat, ne-am întors în birourile noastre şi eu am simţit cum încep să mă umflu. Mai întâi am fost nevoită să-mi scot inelele, după care a trebuit să-mi deschid nasturele de la fustă, după care am constatat că pantofii "mi-au rămas" în câteva ore cu cel puţin două numere mai mici!!!!! Mi-am dat seama ca aşa nu ajung în nici un caz acasă şi în disperare de cauză, m-am dus la magazinele de peste drum şi mi-am cumpărat o pereche de espadrile şi aşa am apărut seara la mama acasă, cu fusta descheiată, cu espadrilele care nu se potriveau de nici o culoare cu costumaşul cu care eram îmbrăcată, cu bijuteriile în geantă, după ce mă bătusem aproape în metrou pentru un loc pe scaun, deoarece abia mă mai ţineam pe picioare. Şi acum urmează întrebarea cheie: credeţi că am priceput eu atunci ceva din toată povestea aceasta, că trebuie să-mi schimb radical şi fără întârziere modul de viaţă şi de alimentaţie??? Rapunsul (trist) îl primiţi dacă citiţi începutul postării.......
De aceea, vă doresc eu vouă acum mult mai multă înţelepciune şi linişte sufletească, căci altfel este tare greu de făcut ceva, egal ce ne propunem. În acest sens, va mai recomand cu mare căldură articolul preotului Iosif Ciolan, publicat de Natalia, sunt sigură că o să vă placă mult.
Şi pentru că Markus Rothkranz are un talent deosebit de a convinge lumea, uitaţi şi părerea lui despre plantele din floră spontană:
Am tare multe de recuperat de anul trecut, am făcut multe promisiuni că voi trata diferite teme (mulţi dintre voi mi-aţi dat ideei extraordinare, nu am "pierdut" nimic, lucrez intens mai departe), mi-am propus şi singură mai multe teme care sunt pentru mine foarte importante, timpul însă nu m-a lăsat, în cele câteva luni, să le abordez pe toate, mă voi strădui de aceea, să trec prin toate în acest nou an.
Şi trebuie să încep cu un elogiu adus hranei vii. Hrana vie nu a fost, nu este şi nu va fi probabil niciodată pentru mine doar o modă, ceva de moment, ceva de care m-aş fi apucat şi eu, doar pentru că aşa de multe vedete sau staruri o practică (cu mai multă sau mai puţină consecvenţă) şi pentru că mi-aş fi dorit aşa să fiu şi eu "in" sau mai pe româneşte în "rând cu lumea". Nu vreau nici să filosofez şi nici să dezvolt acum aceasta temă prea mult, s-a scris deja atâta despre hrana vie, încât cei mai mulţi au obosit deja să mai citească ceva, dar trebuie să subliniez încă o data, că hrana vie este cu mult mai mult decât "RAW FOOD", hrana vie reprezintă un adevărat mod de viaţă. Ce am primit eu de la alţi oameni minunaţi şi ce doresc eu în primul şi în primul rând să vă dau vouă mai departe, este dovada certă, că un om are nevoie de fapt pentru a supravieţui, de mult mai puţin decât ne închipuim noi sau decât încearcă o grămadă de "experţi" să ne convingă (şi astfel să ne manipuleze). Hrana vie este de aceea un dar enorm, este o binecuvântare, este soluţia cea mai simplă de destrămare a tuturor grijilor noastre lumeşti. Lipsa aparatelor moderne şi scumpe (aparat de deshidratat, mixer puternic, etc.) sau a banilor, nu este de fapt decât o scuză de a NU renunţa la vechile obiceiuri nesănătoase. În România, doamna Elena Nită Ibrian ne-a demonstrat cel mai bine acest lucru. A reuşit să trăiască peste 60 de ani de ani de zile atât de simplu şi de modest cu hrana vie, a reuşit astfel să învingă cancerul, a reuşit să treacă peste toate greutăţile vieţii şi să trăiască o viaţă curată şi frumoasă, cu adevărat după învăţătura Domnului Iisus Hristos, o viaţă plină de dragoste pentru toţi semenii săi, pentru natură, pentru toate vieţuitoarele pământului. Bineînţeles că pentru orice în viaţă asta este nevoie de timp, exact aşa este şi în cazul hranei vii, deci nu va lăsaţi presaţi de timp, nu încercaţi să ajungeţi în câteva săptămâni la nivelul la care altora le-au trebuit ani de zile să ajungă, nu va lăsaţi trântiţi la pământ de eşecurile şi căderile (absolut normale) în vechile obişnuinţe.
Şi m-am gândit să încep anul asta să demonstrez şi eu, că se poate şi foarte simplu. Mâncarea mea preferată: papaya cu plante din flora spontană. Dar în lipsă de papaya, pot la fel de bine să mănânc şi măr, pară sau alte lucruri regionale, este poate doar singurul lux pe care mi-l mai permit din când în când, câteva fructe exotice. Pozele de mai jos, sunt făcute la sfârşitul lui noiembrie (da, gălbenele erau încă înflorite când a nins peste ele!!), înainte de a începe ninsoarea, adunam în fiecare zi de la mine din grădină (şi nu am grădină mare) diferite plante:
Sau se poate face un smoothie pe bază de fructe (pt. cei cu probleme dentare), de exemplu banană, suc de portocale şi bineînţeles plantele sălbatice:
Exact cu o zi înainte de apariţia zăpezii, am mai fotografiat ultimii cocori, care atunci când ne-au remarcat în grădină (eram probabil singurii în tot satul), s-au învârtit mult timp deasupra casei şi tot ne-au strigat ceva pe limba lor, probabil ne preveneau săracii de ce va urma......
Iar a doua zi după ce s-a topit zăpada, am făcut următoarele poze. După cum vedeţi, plantele din flora spontană nu se lasă cu una cu două dărâmate, nici de jumătate de metru de zăpadă, vreme de peste 6 săptămâni şi nici temperaturi de până la -15°C:
Nalba de pădure (o voi înmulţi la vară cât voi putea, este cea mai bună plantă de iarnă!)
Urzicutele tinere sunt o bunătate
Patlagina ingusta
Roinita
Racovina, sunatoare, fragi.
Despre superioritatea plantelor din flora spontană faţă de plantele cultivate am vorbit deja foarte des, anul asta însă vă voi înnebuni cu aceasta temă, deoarece ele au fost şi vor rămâne întotdeauna, componenta cea mai importanta a unei alimentaţii cu adevărat sănătoase!
Vă mai aduceţi aminte de Nena? Aşa a cucerit lumea, la începutul anilor ´80:
Dupa 20 de ani:
Şi astăzi, la vârsta de 50 de ani:
Dar de ce scriu eu pe acest blog tocmai despre Nena? În primul rând, pentru că îl admir foarte tare pe OMUL-Nena, un om cu adevărat deosebit: frumos, deştept, bun la inimă, cumsecade, talentat, cu un suflet enorm. Mie mi-a plăcut întotdeauna cum cânta, dar după ce i-am citit cartea autobiografică (Willst du mit mir gehen?), am început să o privesc cu alţi ochi. Spre deosebire de cele mai multe vedete, Nena este o persoană care nu se prezintă aşa cum AR VREA EA DE FAPT SĂ FIE, ci este întotdeauna foarte sinceră, naturală şi neprefăcută, este mereu ea însăşi, spune numai ceea ce crede cu adevărat, nu ne vinde o imagine care nu o reprezintă deloc (cum este în general cazul VIP-urilor). Cel mai tare din toată cartea, m-a impresionat povestea înfiorătoare a naşterii primului ei copil Christopher, care din cauza greşelii medicilor, nu a mai fost un copil normal şi care a trăit numai câteva luni. Am plâns cu hohote citind, cum a ştiut Nena să fie lângă copilul ei, trecând peste toate problemele ei de sănătate (a intrat şi ea însăşi în comă în timpul naşterii - medicii au făcut nişte greseali fatale!!), cum a ştiut ea să-l îngrijească şi să-l apere şi să-i facă scurta lui viaţă cât mai frumoasă şi mai uşoară, cum a ştiu ea să-i accepte moartea, nu ca pe o pedeapsă de la Dumnezeu, ci ca pe o parte din viaţa lor comună, cum a ştiut ea să-l lase să se ducă, atunci când i-a sosit timpul....... Şi cum a ştiut Nena să-şi cresca ceilalţi patru copii care au urmat, câtă dragoste le-a dat pe drumul lor în viaţă.....
Dar faptul că Nena a trecut de circa 10 ani la hrana vie, rămâne totuşi principalul motiv pentru care scriu eu astăzi despre ea aici. După părerea mea, Nena a făcut de atunci o evoluţie absolut fantastică, pentru mine aşa arată viaţă unui om cu adevarat fericit, mulţumit şi împlinit (şi aici nu mă refer în nici un caz la bani şi la averi). Iar comentariile referitoare la aspectul ei fizic, cred că nu pot fi decât pozitive, sau sunteţi voi de altă părere?????
Şi ultimul cântec împreună cu un alt OM mare, românul Peter Maffay:
