joi, 24 aprilie 2014

Cresele, gradinitele si scolile privite dintr-un alt unghi

Desigur din unghiul bunului-simt....... Si uite asa, cu schimbarea unghiului, am ajuns eu sa fiu absolut impotriva creselor. Si a gradinitelor. Si a scolilor. Daca v-ati revenit deja din soc, m-as bucura tare mult daca ati avea rabdarea sa cititi mai departe.
Raman la parerea mea, ca locul copilului este langa mama lui si nu in institutii "specializate", mai ales in primii ani de viata (cel mai bine 6-7 ani, DAR CEL PUTIN 3ani!! - chiar credeti ca degeaba vorbeste romanul despre cei 7 ani DE-ACASA?). NIMENI nu poate suplini mama!! Va spun iar cu mana pe inima, ca daca as fi avut cu ani in urma mintea de acum, nu mi-as mai fi dat copiii sub nicio forma la gradinita (la 3 ani cand l-am dus pe fiul meu la gradinita si am vazut cum plange si cat de disperat este, l-am luat acasa cu viteza luminii, dupa numai trei zile de proba; din pacate, un an mai tarziu, aflata sub presiunea familiei, am cedat si l-am dat la gradinita - si regret si astazi decizia gresita!!), as fi facut tot posibilul sa stau acasa langa copiii mei, pentru a-i putea insoti cu vorba, fapta, sufletul si inima pe calea minunata a copilariei. Sunt ani foarte putini, care trec nemapoimenit de repede: ei nici nu se mai intorc vreodata si nici nu-i vom mai putea recupera candva, cand vom avea noi in cele din urma timp si chef sa ne ocupam de copiii pe care i-am adus pe lume. Iar toti acesti ani risipiti lasa "crapaturi" enorme in relatia parinte-copil, goluri care nu vor mai putea fi umplute cu adevarat NICIODATA. Eu si acum lucrez pe aceste "santiere" sufletesti......

Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul actiunii de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona  sau educatorii de la gradinita - oameni cu totul straini (de cele mai multe ori prost platiti, obositi si nu de putine ori incarcati si depasiti de problemele personale)  - pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei. Dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.

Problema majora astazi este ca TOATE statele/guvernele nu NU FAC absolut NIMIC ca sa sprijine cu adevarat familiile, caci situatia familiilor, in special a mamelor, este la fel de tragica atat in Romania, cat si in restul lumii. Tocmai mi-am dus astazi masina la revizie (aici in Belgia) si acolo lucreaza o fata din Romania. Face curat. Nu am mai vazut-o de foarte mult timp, si cand am intrebat-o ce-i face baiatul, mi-a povestit, cu mare bucurie si mandrie (ii straluceau ochii, mai ca incepeam sa plang de duiosie, asa de mila mi s-a facut de ea....), ca are acum si o fetita de 4 luni, pe care insa a trebuit sa o dea la cresa de la 3 luni, caci nu are incotro, trebuie sa lucreze. A intarcat-o la 2 luni si acum fetita este hranita cu lapte praf si borcanele, intr-o cresa oarecare, de un catre un om strain. 

 ATENTIE MARE: Nu vreau in niciun caz sa judec aici mamele care TREBUIE sa se duca la munca, caci altfel nu au cum sa supraviatuiasca si nu au ce le pune copiilor pe masa - ele chiar NU au alta solutie si ele au toata compasiunea mea sincera. Din contra, eu vreau sa arat cu degetul, desi nu este frumos, pe adevaratul vinovat!! Si incep cu un exemplu concret: in Germania, un loc de gradinita il costa pe statul german cca. 1400€ pe luna. Eu vin acum si va intreb: cati parinti nu ar sta acasa, si in loc sa faca o munca oarecare, care de cele mai multe ori nu le face nicio placere, ar avea mai degraba si mai cu bucurie grija de copiii lor, daca ar avea la dispozitie lunar acesti bani?? Dar statele nu doresc ca parintii sa se ocupe de copiii lor, caci ar putea face din ei oameni periculosi: oameni care gandesc, care judeca, care au o inima deschisa si o legatura stransa cu sufletul lor si care nu fac ceea ce li se comanda, daca nu cred cu adevarat in lucrul respectiv. Si de aceea se si agita peste tot in lumea asta apele aiurea, mai ales in timpul campaniilor electorale, si se arunca praf in ochii alegatarilor cu locurile gratuite la gradinite si scoli cu program prelungit..... Referitor la Romania, cati parinti nu si-ar educa copiii acasa daca ar primi lunar suma pe care si statul roman o plateste pentru orice copil care merge in Romania la scoala? Sistemul este gresit, invechit si complet depasit, iar noi nu trebuie sa ne lasam mai departe prostiti in fata!

In acelasi timp, este trist dar foarte adevarat, si  este o alta grava problema a familiilor moderne, ca foarte multi parinti sau bunici nu mai au niciun chef sa se ocupe de copii, respectiv nepoti, si-i pun numai in fata televizorului si a calculatorului.... Noi am fost din pacate crescuti astfel incat sa nu avem incredere in noi. Nu ne cunoastem nici potentialul si nici nu banuim ce resurse imense sunt ascunse in noi. Iar aceste lucruri se manifesta negativ in primul rand in modul in care ne crestem copiii. Asa ca il aduc aici iar pe André Stern in discutie. Caci el este un om care nu a fost nicio zi la scoala, iar parintii lui nu s-au ocupat in mod special de ceea ce trebuia sa invete. Intr-adevar, mama lui a fost invatatoare (dar a renuntat sa mai lucreze in momentul in care a avut copiii, caci si ea, ca si mine, a considerat ca educatia si cresterea copiilor reprezinta o ocupatie in sine, la fel de importanta ca orice alta meserie, demna de tot respectul si de aceea si trebuie in cele din urma sa fie acceptata ca atare de catre toata lumea!!!), dar eu sunt de parere ca orice parinte, care stie sa-si foloseasca mintea, actioneaza logic si cu bun-simt, are competenta de a-si invata copiii absolut toate lucururile care conteaza cu adevarat in viata. Tatal lui André, Arno Stern,  este un om f. respectat si bine vazut, nu a fost nici el prea mult lal scoala, caci la 9 ani a trebuit sa fuga cu familia lui din Germania si a trait pana la sfarsitul razboiului prin Franta si Elvetia prin tot felul de lagare pentru evrei. Ma gandesc aici si la bunica mea (si la Tante Sara si la domna Ibrian), care la randul ei a avut prea multa scoala, dar a avut mai multe minte si mai mult bun-simt ca multi oameni cu 2-3 facultati (uitati-va numai la politicienii romani si stiti exact ce vreau sa spun!). Ea m-a invatat toate lucrurile cu adevarat VITALE, pe care niciuna dintre scolile pe care le-am urmat nu a stiut sa mi le transmita. Si nu diploma de facultate m-a facut sa ajung unde sunt, ci mai degraba povestile bunicii spuse cu glas duios la gura sobei. Si lectiile de viata din bucataria ei de vara sau din gradina de zarzavat, livada si de la vie. Sa ne amintim aici, si de unul dintre cei mai mari pedagogi din istoria  Romaniei: Smaranda Creanga - rezultatul fantastic al pedagogiei ei, este, zic eu, incontestabil......

Este esential sa intelegem, ca nu orice om trebuie sa cunoasca neaparat calculul diferential, integral, chimia anorganica, fizica cuantica s.a.m.d.  pentru a reusi cu adevarat in viata. Un copil care creste fericit (si un copil care este neglijat atat de evident de parintii sau de bunicii sai NU are cum sa fie fericit) are incredere in sine, este echilibrat psihic, fizic si sufleteste, are dorinta innascuta de a invata si priveste viata cu incredere. Si daca vrei sa inveti ceva cu adevarat, poti invata la orice varsta. De fapt, toata chestiunea este foarte simpla, dar tocmai toata presiunea facuta asupra parintilor, venita din toate partile (nimic nu este intamplator, tot ceea ce se intampla este intentionat si perfect planificat si ghidat de la un nivel inalt!) are ca scop sa-i descurajeze si sa le bage frica-n oase (copiii fara scoala sunt niste salbatici, prosti, tampiti si necivilizati si alte astfel de teorii mai mult sau mai putin fantastice!), ca nu cumva sa indrazneasca careva sa faca ceva ce ar putea sa aduca prejudicii sistemului. Caci un om care se teme, care nu are incredere in el, este cel mai usor de manipulat si de controlat!

Sa nu uitam o clipa ca lumea are nevoie si de tarani si de meseriasi buni si nu numai de diplomati si de doctori in te miri ce domenii.... Un copil care are inclinatie si pasiune pentru un mestesug, va avea mult mai mult de castigat daca parintii sai il incurajeaza in directia respectiva, decat daca ii platesc meditatii ca sa intre la o facultate care nu-l intereseaza deloc.  Cum bine accentua Alexander Sutherland Neill: "Studentii care nu sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima mana." Tot de la domnul Neill:  "Scopul existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti. Copiii nu pot fi fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "

Si iar nu ma pot stapani si iar reiau exercitiul meu preferat de gandire: " Haideti  sa ne imaginam ca Mozart s-ar fi nascut de exemplu pe 27 ianuarie 1996. Sa-l numim Mozart`96. Cu siguranta ca ar fi fost dat la gradinita, cel tarziu de la 2 ani, si apoi ar fi mers la scoala din colt; desi tatal acestui copil ar fi fost tot violonist la orchestra din Salzburg, nici nu s-ar gandit vreo clipa sa se ocupe personal de educatia copiilor sai. Mie-n suta ar fi avut televizor in camera, Nintendo pe noptiera, calculatorul pe masa si telefonul mobil in buzunar. Ca in orice familie de muzicieni, cu siguranta ar fi fost si copilul Mozart ´96 dat la o scoala de muzica, nu poate pentru ca ar fi avut talent, ci mai degraba ca sa duca mai departe traditia familiei, dar cu atata scoala normala, aparate, distractii, cumparaturi etc. chiar credeti ca ar fi avut timpul si linistea sa cada in contemplatie si sa patrunda in lumea profunda a muzicii asa cum a facut-o  adevaratul Mozart? Si mai conteaza oare ca Mozart nu stapanea cu siguranta calculul integral si  poate nu avea decat o vaga idee despre legile fizicii si chimiei? Caci chiar si fara aceste lucruri, el a reusit ceva mult mai maret: a daruit omenirii comori si valori  incomensurabile si  nemuritoare.
Vesnicul copil Mihaela Walter, care cu foarte putin timp in urma, la 46 de ani, a invatat de la fetita sa de 10 ani sa cante la fluier, va doreste multa pace si liniste sufleteasca si va incurajeaza sa cautati, si pana in panzele albe, raspunsul care va aduce caldura in inimile voastre! Caci numai el este cel adevarat!


Din repezeala, am uitat cea mai mare lectie de viata SI de pedagogie pe care am primit-o astazi, cu tare mare bucurie:





22 de comentarii:

  1. Multumim din suflet, Mimi, pentru aducere-aminte!
    Cristina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, draga mea Cristina. Da, si mie imi face bine din timp in timp o reimprospatare a memoriei, parca totul devine de o mie de ori mai frumos in jurul meu.

      Ștergere
  2. Draga Mimi, mi au dat lacrimile citind acest articol...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu mai ca era sa incep sa plang azi la garaj.... Ce se intampla in Belgia, e de-a dreptul strigator la cer. Si eu am fost un copil cu care mama sa nu a stat decat o luna, ca asa era pe vremea mea, femeile erau obligate sa se intoarca la serviciu dupa o luna(!!!) si mama nu a avut alta solutie, si sunt sigura ca multe lucruri ar fi fost altfel, daca nu ar fi fost situatia idioata din acele timpuri din Ro. Eu stiu ca am invidiat-o ani de zile pe o colega de scoala (singura din clasa), a carei mama era casnica si care mai avea si bunici.....

      Ștergere
  3. Foarte frumos scris si foarte bine punctat. Multumesc pentru toate informatiile pe care le impartasesti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte inspirat și emoționant! Fie ca ce scrii tu aici să inspire cât mai mulți părinți!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mimi,in primul rand vreau sa-ti cer iertare pentru ca nu ti-am mai citit blogul demult.In al doilea rand sa-ti multumesc pentru articol si sa-ti spun cum a fost cand l-am citit.Dupa ce am citit articolul,eram emotionata dar dupa ce am si vizionat filmuletul,am fost coplesita iar lacrimile curgeau siroaie.
    Si articolul asta parca a venit asa,exact cand trebuie....cand zilele trecute ma tot gandeam ca fetei mele nu-i place la scoala decat atunci cand fac altfel activitatile,ca nu o atrage sa invete si sa scrie temele,nu merge la olimpiade sau concursuri si-mi faceam griji,dar mi-am amintit ca ei place sa citeasca,sa se joaca,sa creeze si intr-una din seri m-a rugat sa-i mai arat cum sa coasa la mana.Stii ce-am facut cand m-a rugat?am pus-o la masina de cusut si cred ca sunt putinile dati cand ea e bucuroasa si fericita ca face ceva ce-i place,iar acum era unul din acele momente...voia sa coasa intr-una.Si m-am dus cu gandul iarasi la ceea ce ai spus si tu,ca nu toti trebuie sa iasa intelectuali ne mai trebuie si oameni muncitori,creativi.
    Si stiu ca cei din jurul meu poate ma considera altfel,diferita,prin modul i care-mi cresc copiii,dar acum cand am citit ce zici tu,si vad ca nu-s singura cu astfel de convingeri sunt si mai bucuroasa.In ultimul timp ma tot intreaba lumea de ce nu merg la un servici ca ai mei copii s-au mai marit ori eu consider ca e mai bine sa fiu cu ei acasa,aproape de ei...nu cum a fost mama mea sau tatal meu.Norocul meu e ca am avut bunici,o singura pereche,din pacate,din partea mamei si spun am avut ca a ramas doar bunica,iar plecarea bunicului a fost ca un soc pentru mine....parca s-a desprins ceva din mine,si din copilaria mea s-a dus o parte.Dar cate am invatat,si,desi munceau la camp,nu erau de acord sa stam cu ochii in tv.
    Revenind la bunica din filmul tau,as vrea sa fiu ca ea asa,fara mahniri in suflet ci cu iubire multa si optimista.Ceea ce-ti doresc si tie!
    Imi cer scuze ca am scris atat,si daca te-a deranjat "interventia" mea.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cuvinte frumoase si adevarate, mi-am crescut
    copilu acasa in primul rad pt ca de fiecare data cand i-l duceam la gradinita sa imbolnavea si am avut norocu ca am putut lucru acesta este un sacrificiu si acest lucru pt ca renuntam la viata profesionala si uneori t simpti nerealizat dar bucuria de a sta cu bauetelu meu si faptul ca stiu ca ii pot oferii papa facuta acasa ma bucura enorm.Specific ca e nascut si crescut in Spania si sincer a inceput la scoala de la 3 ani dar orar redus de la 8.30 la 12.Este important si contactul cu copii.Nu inteleg(si cunosc cazur cu posibilitate financiara) care isi trimit copii de mai putin de un an la gradinita 8ore pt comoditate.Sincer ma intreb de ce au mai facut copii.In fine fiecare face ce vrea dar dupaia vin problemele. .. copii extrem de violenti si agresivi lipsit de iubire.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cuvinte frumoase si adevarate, mi-am crescut
    copilu acasa in primul rad pt ca de fiecare data cand i-l duceam la gradinita sa imbolnavea si am avut norocu ca am putut lucru acesta este un sacrificiu si acest lucru pt ca renuntam la viata profesionala si uneori t simpti nerealizat dar bucuria de a sta cu bauetelu meu si faptul ca stiu ca ii pot oferii papa facuta acasa ma bucura enorm.Specific ca e nascut si crescut in Spania si sincer a inceput la scoala de la 3 ani dar orar redus de la 8.30 la 12.Este important si contactul cu copii.Nu inteleg(si cunosc cazur cu posibilitate financiara) care isi trimit copii de mai putin de un an la gradinita 8ore pt comoditate.Sincer ma intreb de ce au mai facut copii.In fine fiecare face ce vrea dar dupaia vin problemele. .. copii extrem de violenti si agresivi lipsit de iubire.

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Mimi si eu simt la fel - a vibrat in mine fiecare cuvant scris de tine pentru ca ecoul cuvintelor tale se afla deja in mine. ah, cat imi doresc sa ajunga la cat mai multe mame aceste cuvinte si sa rasune ecoul lor in ele -
    nu vreau nici eu sa ma laud dar si eu am ales sa stau langa baietelul meu de aproape 2 ani si aici in Italia sunt privita ciudat de alte mame pentru ca desi am posibilitatea sa muncesc - culmea in invatamant - refuz sa o fac. si lumea imi zici ca inseamna ca imi permit sa stau acasa. Eu zic ca traim modest. sotul este muncitor necalificat, stam intr-un apartament cu 2 camere nedecomdante si platim chirie. Dar de-a lungul timpului am inteles cat de important este pentru mine sa stau cu copilul meu. mama mea e o pensionara tanara si se plictiseste acasa dar tot nu vreau sa stea ea cu el ca eu sa ma duc la munca. eu vad la mine cat de mult am suferit ca am fost data la gradinita si am niste fisuri in relatia mea cu mama care cum bine spui nu cred ca se vor mai repara niciodata.
    plus ca de fapt acum invat sa traiesc. baietelul meu ma invata zi de zi lucruri de care habar n-aveam si desi am 2 diplome de licenta-una obtinuta in tara si una in Italia si una de masterat - simt ca am niste lacune enorme in ceea ce priveste ce inseamna sa traiesti cu adevarat - pur si simplu- si sa te bucuri de ceea ce viata iti ofera.
    te imbratisez cu drag

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Mimisor, continua sa scrii (mai mult aici, mai putin pe desertaciunea FB), continua sa arunci seminte bune, ca unele vor rodi ... Iti datorez vlastarii din inima mea, legati de scoala si sistemul de educatie pentru cei 2P. Mai sunt si alte seminte de la tine puse la germinat in gradina inimii mele, dar vorba Scripturii: "Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor ..." Te imbratisez cu dragoste si dor.

    RăspundețiȘtergere
  10. am ales sa stau acasa cu copiii. sunt de aproape 4 ani acasa cu eei. unul are 4 ani si celalalt 1.5 ani. l am dat pe cel mare la gradinita la 3.5 ani pentru ca eu eram intinsa la maxim si nu mai faceam fata la doi copii mici, singura in toate cele. l am dat cu inima stransa stransa dar am constat cu surprindere ca ii place foarte foarte mult. mereu intreaba de colegii lui si abia asteapta sa mearga atunci cand il tin acasa (cand e racit sau diverse.)l am dat la o gradi particulara, la o biserica baptista(nu s baptista). o sa l dau si pe celalalt pentru ca atmosfera este una de poveste. copiii doar se joaca, nimeni nu tipa, si sunt 8 copii la doua doamne, ca in afara. eu sunt multumita.eu cred ca am facut alegerea potrivita pentru ca eu psihic clacam. nu, nu as putea, oricat de contra sunt fata de sistemul actual de invatamant, nu as putea sa fac homeshooling cu ei. nici pe departe.

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Mimi,
    Te citesc de multa vreme. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si lumina! Sa ne mai scrii atat de inspirat...
    Cu drag,
    Lioara

    RăspundețiȘtergere
  12. Cristela are dreptate, Mimi!...
    Si eu, mi am mutat copilul la scoala Montessori dupa ce am citit articolele tale! Si pe al Cristelei, de fapt!

    RăspundețiȘtergere
  13. Felicitari pentru articol. Si mie mi-a mers la suflet.
    Al meu copil a mers la gradi de la 2 ani. Am fost atenta cu reactiile lui, am fost aproape de el, l-am urmarit... incerc sa fiu cu el cat pot de mult. Din pacate eu sunt deja inrobita si nu pot sta acasa.
    Personal imi aduc aminte cu maaaaaare placere de gradinita. Eram la program scurt si imi parea rau cand se termina.

    RăspundețiȘtergere
  14. ca mama ce lucreaza sa intretina familia iti dau dreptate 100%.
    Mai atrag atentia ca parintii sunt in situatia de a alege - iar echilibrul este esenta tuturor partilor. Am norocul ca fetita mea i-a placut tot timpul cu copiii, se simte f. bine in prezenta lor (si nu, nu ii plac les babettes, cum radem noi - o inhiba).

    RăspundețiȘtergere
  15. Foarte frumos articol. Emotionant.
    Te felicit pentru tot ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  16. Vibreaza cuvintele scrise de tine in sufletul meu si lacrimile de pe obraz imi sting usor inghijorarea. Mai am o sansa!!! O sa stopesc mereu semintele aceastei postari iar la culesul roadelor o sa-ti dau de stire, MULTUMESC draga Mimi! Te imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  17. Foarte frumos articolul scris si documentalul mia placut enorm !!
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  18. Diana Brenic, Mulțumesc! Într-adevăr copii sunt eroii noștri, cărora trebuie sa le mulțumim ca ne-au ales pe noi în calitate de îngeri păzitori! Pe tine Mimi fetiță ta te- a învățat sa cinti la fluier!!! Dar pe mine băiețelul de 1 și 3 luni ieri ma invitat la dans, a făcut-o atit de minunat, ca și azi sunt topita!!!
    Eu cred ca sunt dependenta EU de ei, fiindcă nu ma interesează nimic inafara de sa ii am aproape, sa ii țin la pieptul meu 24 din 24! Mulțumesc încă odată pentru articol scumpa
    MIMI!

    RăspundețiȘtergere