Salată vegană de icre

Nu ştiu cum vă merge vouă, dar eu am rămas cu câteva nostalgii culinare din vremurile "carnivore şi necrude". Printre ele şi icrele, care mie nu îmi picau bine de fapt absolut deloc, mi-a fost de nenumarate ori rău de la ele, dar în ciuda acestui fapt, nu am reuşit ani de zile  să mă abţin şi  să nu  le mai mănânc. Ultimele icre adevarate le-am mâncat cam acum 8-9 ani, şi deşi şi atunci mi-a fost rău toata noaptea de la ele, gustul  lor tot nu-mi ieşea complet din cap. Până  acum două săptămâni însa, când am creat cu totul şi cu totul  întâmplător această reţetă. Deci, dacă vreţi să mâncaţi cele mai bune icre pe care le-aţi gustat vreodată, incercaţi "Salata vegană de icre a la Mimi"! Pofta bună!

Ingrediente:

-o cană de linte incolţită;

-zeama de la o lamâie;

-alge Wakame (nu ştiu daca se gasesc în Romanaia, dar se pot înlocui cu orice alte alge marine - neaparat marine, altfel lipseşte gustul de peşte);

-o ceapă.

Si datorita Mariei mi-am dat seama ca am uitat sa mentionez un ingredient, care se  mai poate adauga si  care mai atenueaza gustul de linte, dand in acelasi timp si o textura mai pufoasa si anume 1-2 linguri de ulei presat la rece (eu incerc sa il evit, dar pentru un gust mai fin, este totusi mai bine sa se foloseasca si ulei). Multumesc mult Maria!

Se proceseaza ingredientele în robot, iar rezultatul arata aşa:

Macrisul mare

O alta planta deosebit de gustoasa (pentru mine, ocupa si ea unul din locurile fruntase in Top10), pe care probabil cei mai multi o cunosc deja, este macrisul. Se poate folosi si la salate si la smothies (mie imi plac si frunzele si tijele subtiri din partea superioara a plantei si semintele cand sunt inca necoapte), copiii o mananca cu mare placere. Denumirea latineasca este Rumex acetosa, frunzele macrisului contin mult fier, multe vitamine (vedeti si postarea despre plantele din flora spontana) si acid oxalic (deci inca o data  atentie, nu trebuie exagerat si consumata o cantitate foarte mare, fiind contraindicata pentru bolnavii de rinichi si de reumatism!) ceea ce ii confera un gust acrisor. Este o planta foarte putin pretentioasa, creste atat la umbra cat si pe terenuri expuse la soare, se poate recolta deja primavara timpuriu, vara are o scurta perioada de pauza (dupa ce se dezvolta semintele), dupa care se poate relua recoltarea pana toamna tarziu (pana cade zapada).

Foto-Wikipedia
Eu am gazonul plin de macris, am aruncat pur si simplu multe seminte si creste acum cu mare drag, spre marea noastra bucurie.

MACRISUL IEPURELUI

Deoarece am constatat cu foarte mare bucurie, ca tema plantelor comestibile din flora spontana intereseaza pe foarte multi oameni, m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa incep seria prezentarii lor, cu plantele care au cel mai bun gust. Si voi incepe cu macrisul iepurelui, care ocupa o pozitie de varf in Top 10-ul plantelor  salbatice comestibile,  o planta tare gustoasa, imi aminteste de caisele si de corcodusele verzi furate in copilariei din gradina blocului vecin. Trebuie insa (ca orice alta planta) consumata cu moderatie, contine  acid oxalic (ma scuzati daca nu se cheama asa, eu n-am stralucit niciodata la chimie, fac o traducere de tip "furculision" a cuvantului german Oxalsäure) si  o cantitate prea mare provoaca dureri de burta.

La numele romanesc al plantei (in Romania, copiii din cartier il numeau trifoiul acru, il mancam toti cu  foarte multa placere si mult timp am crezut ca asa se cheama!), am ajuns pe cai tare ocolite, l-am aflat pe pagina Angelei www.sanatateangi.blogspot.com,  de la Raluca www.alexcreste.blogspot.com, care il stie de la mamica ei, o buna cunoscatoare de plante salbatice. 

Exista doua soiuri, amandoua sunt la fel de gustoase, se pot manca si frunzele si florile, trebuie numai putina atentie la cules, se apuca planta cu amandoua mainile, altfel iese saracuta cu radacina cu tot.

Macrisul iepurelui (Oxalis stricta)

Familie: Sauerkleegewächse Inaltime: 10 - 30 cm Marimea florii: 10 - 12 mm Raspandire: Pe campuri, la marginea drumurilor, in gradini, pe pamant hranitor sau in pamant lutos. Weitere Infos: Wikipedia	III-X III - X

Macrisul iepurelui de padure (Oxalis acetosella)

Familie: Sauerkleegewächse Inaltime: 5 - 15 cm Marimea florii: 10 - 15 mm Raspandire: In locuri umbrite in padure, pe pamant umed si bogat in humus. Weitere Infos: Wikipedia	IV-V IV - V

Turtite de hrisca si seminte de in

Eu nu pot manca nici un fel de cereale cu gluten, de aceea am cautat alternative si am incercat foarte multe retete pana acum. Mie imi plac cel mai mult aceaste turtite (chifle), care se fac foarte usor si care  mie mi se par si tare gustoase.

Ingrediente:

-faina de hrisca incoltita (dar se poate face si cu faina din hrisca normala);

-seminte de in (daca se pun seminte de in galbene, ies chiflele putin aurii, arata  mai frumos!) macinate;

-apa, diferite seminte, sare sau alte condimente dupa gustul fiecaruia.

Se amesteca ingredientele, trebuie sa se obtina un aluat destul de tare, de aceea nu am scris la apa cantitatea exacta, eu lucrez mai "ochiometric", pun apa pana obtin consistenta dorita.

Cu mainile ude formez niste turtite pe care le dau prin diferite seminte (de floarea soarelui, de in, de susan, de mac, de dovleac, etc.), le pun pe un gratar la soare pe balcon. Din cand in cand le mai intorc, pana seara sunt gata "coapte". Cu o crema de avocado sau un pateu de linte sunt o minunatie!!!!

Cel mai ecologic, cel mai ieftin si cel mai vechi "aparat de deshidratat" din lume: soarele!

Modelul acesta, inventie proprie, se numeste "Excalib(alcon) 2010" si este bineinteles ultimul model!

Lasand gluma la o parte, va spun sincer, ca mie imi pare tare rau, de fiecare data cand citesc, ca multe persoane nu se incumeta sa incerce hrana cruda, deoarece nu poseda multe din aparatele "necesare". Sigur ca e totul mult mai usor, daca folosim toate aceste aparate sofisticate, care costa insa  o gramada de bani, dar eu doresc sa va arat ca totusi lipsa lor, nu este o scuza pentru a NU practica hrana vie. Se poate si fara,  cel mai bine a demonstrat acest lucru doamna Elena Nita Ibrian, care a mancat crud  peste 60 de ani, reusind foarte bine si fara ajutorul tehnicii moderne! Si eu  mananc crud de 3 ani de zile si nu am nici aparat de deshidratat, nici storcator de fructe, nici cine stie ce mixer. Iarna usuc ori in cuptorul potrivit la 40°C si lasat cu usa putin deschisa, ori pe soba, ori pe calorifer, iar vara pe balcon la soare (tehnica practicata de mii de ani de foarte multe din popoarele lumii).