Gospodina, probabil cea mai mare putere din lume...... Pentru partea practica: crema Budwig

Cele mai multe dintre marile personalități ale științei medicale au demonstrat  în nenumărate studii clinice și de laborator, că cele mai multe boli sunt cauzate în primul rând  de un mod de viață greșit. De aceea, cele mai multe boli pot fi vindecate printr-o simplă corectare a modului de viață, în primul rând prin schimbarea alimentației - până și Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut oficial că alimentația reprezintă adevarata cauză a 75% dintre boli.  Și dacă ne amintim şi cât de mult contează nu numai ce este pe farfuria noastră, ci și ceea ce este în jurul ei, căci se știe la urma urmei de când lumea, că adeseori, chiar și numai aerul curat de munte poate face minuni în videcarea unor boli, înțelegem și mai bine că este vital să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne îmbunătăți  și a ne purifica mediul de viață. Este deosebit de important să bem apa curată, să respirăm un aer proaspăt, să avem acces la alimente naturale, să ne odihnim suficient, să avem posibilitatea să ne ocupam în liniște de noi și de familiile noastre, cu alte cuvinte, să ne satisfacem toate nevoile vitale, care nu sunt de fapt deloc multe: orice ființă de pe lumea aceasta are  nevoie ca să supraviețuiască de hrană, apă, aer, soare și de Dumnezeu. Atât. Și nici omului nu-i trebuie de fapt mai mult ... 

Cei mai mulți oameni au impresia că nu pot face prea multe, se simt ca și cum le-ar fi "mâinile" legate, dar eu sunt de părere că noi toți nu suntem doar niște simple victime, niște mici pioni în jocul de șah al marilor puteri și al intereselor bănești, ci eu afirm cu tărie și hotărâre, că suntem cu toții creatori și  înfăptuitori ai lumii de mâine. Noi decidem astăzi, acum și aici, ce viață vom duce mâine. Și mai ales ce viață vor duce copiii noștri. Noi schimbăm "macazul lumii", adevărata putere se află de fapt în mâinile noastre. Noi decidem de exemplu ce sa va produce mâine, prin aparent simplele deciziile pe care le facem zilnic la cumpărături. Fiecare dintre noi decide în fiecare clipă, aparent numai pentru sine, dar împreună suntem o putere imensă și chiar am putea îngenuchea orice concern, societate, guvern sau armată!  
Dacă nimeni nu va mai cumpăra alimentele chimizate și puternic prelucrate (practic otrăvite) din marile magazine, producătorii vor fi obligați să caute o soluție pentru a nu da faliment și atunci ne vor oferi produsele naturale și proaspete pe care noi dorim de fapt să le cumpărăm. Dacă refuzăm să mai cumpărăm produsele rezultate din  industria care trăiește pe seama animalelor chinuite și batjocorite, atunci și acești producători vor găsi în cele din urmă de cuviință să schimbe condițiile îngrozitoare în care cresc și trăiesc cele mai multe dintre animalele folosite pentru carnea, laptele, ouăle sau blana lor. Adevăratele alegeri nu mai au de mult timp loc la urna de vot, ci mai degrabă la piață, în magazine, în propriile cămine, în propria bătătură, în viața nostră de zi cu zi.  

Dr. Bircher-Benner (Elveţia) sublinia deja cu peste 100 de ani  în urmă, că viitorul societății se află de fapt în mâna gospodinelor și a mamelor, căci ele nasc, hrănesc, cresc și educă membrii societăților viitoare. Și dr. Bruker și dr. Schnitzer (Germania) au încercat permanent să fie un ajutor în primul rând pentru femei, să le sprijine și să le întărească poziția prin toate activitățile lor, subliniind cu orice ocazie marea putere pe care acestea o reprezintă de fapt. La fel și medical elvețian, Catherine Kousmine. Un capitol al cărții  sale  “Salvati-vă corpul” se numește elocvent:  “Rolul principal al femeii în evoluția societăţii”. 

 

„Există factori nocivi pe care individul izolat poate nu îi poate controla în totalitate. Dar, există un domeniu în care fiecare om este propriul său stăpân și care stă de fapt la baza viitorului său și al  familiei sale. Și acesta este cu sigurantă domeniul nutriției. 

 Ființele umane sunt în mare parte ceea ce mănâncă, și de aceea, tocmai în acest domeniu, femeile joacă indiscutabil rolul principal: pentru că ele sunt cele care fac cumpărăturile, care pregătesc hrana și care decid ce se pune pe masă. Tot ele sunt  și cele care  îi învață pe copii obiceiurile bune, ele sunt cele care au influența cea mai mare în formarea  gusturile și a preferințele alimentare ale copiilor.

 Statisticienii nu obosesc să ne avertizeze că  dacă nu se iau măsuri preventive energice,  fără întârziere, destinul social, viața care ne astepata pe noi și pe copiii noștri,  este un mare motiv de îngrijorare.  De aceea este necesară   o mobilizare în primul rând a femeilor  pentru a impune societății reformele nutritive sănătoase .

 Regulile nutriționale sănătoase ar trebui să fie predate în toate școlile din lume, la toate nivelele. Acestea ar trebui să fie puse în practică în toate cantinele, restaurantele și mai ales  în toate bucătăriile din spitale.”

  Realitatea este însă cu totul și cu totul alta. De aceea, doamna Kosumine a formulat un apel foarte clar: „Femei din toate tările, uniți-vă! Învățați totul despre o hrană sănătoasă  și apoi învaţaţi-i și pe cei din jurul vostru, arătați-le tuturor  că o alimentație naturală este indispensabilă pentru păstrarea sănătăţii – iar sănătatea este atât de importantă pentru noi toți, căci ea reprezintă una dintre cele mai mari surse de bucurie și de fericire în viață și cea mai mare bogăţie pe care o vom deține vreodată în întreaga noastră existența pământească. A sosit timpul nostru!

 Prin greșelile făcute până acum, rasa umană este slăbita și se degenerează în continuu. Și totuși, natura este generoasă și ne permite să ne regăsim puterile și să ne vindecăm, însă numai cu condiția ca legile ei să fie respectate.  

 Mame tinere, punerea în aplicare a reformei alimentare, chiar înainte de concepție, și continuare cu o alimentație, așa cum natura a intenționat-o  pentru ființa umană, reprezintă armele voastre, mai bine spus, instrumentele voastre de lucru pentru a crea o nouă rasă umană:  o rasă viguroasă și sănătoasă. Merită efortul!

 Când viitoarele mame au avantajul de a cunoaște această nutriție așa cum am descris-o în toate cărțile mele, cu crema Budwig în fiecare zi la micul dejun ș.a.m.d., nu numai că au o sarcină și o naștere mult mai mai ușoare și mai normale, dar prin această dietă beneficiază în primul rând  copiii care urmează să se nască, şi astfel echilibrul lor fizic și mental va fi mai târziu o mare sursă de bucurie. Multe mame vin spontan să-mi spună de bucuria lor provenită din faptul că acești copii sunt deosebit de robuști, căci acești copii nu sunt bolnavicioasi, că sunt fericiți și încrezători, activi și plin de viaţă, atribute pe care orice mamă și le-ar dori pentru pruncul sau. Eu  îi numesc pe acești copii "copiii Budwig ". Mai târziu, acești copii sunt evidențiați de către profesorii lor pentru puterea lor de concentrare și rezultatele lor școlare excelente, obținute fără ajutorul părinţilor. Spre deosebire de tovarăşii lor a căror alimentație este convențională, " modernă", și care nu se poate concentra mai mult de 15 la 20 de minute, copiii Budwig se pot concentra de la început până la sfârşit la o lecție cu durată de 45 de minute. Bucurându-se de o memorie excelentă, ei găsesc și timp, dincolo de activitatea scolară, pentru a studia muzica, pentru a face sport, cu alte cuvinte, pentru a trăi o copilărie normală, fericită, fără a se simți depășiți de situația lor de viață. Ei se simț la fel de bine și mai târziu și își găsesc cu usurinţă propriul loc în societate .

Ce contrast față de tinerii care au devenit din păcate caracteristici pentru  societatea noastră decadentă: triști, obosiți, de multe ori bolnavi, veșnic nemulțumiți, contestatari, fără puterea de a se bucura de viață, care crează mereu dezordine, anarhie și haos, care sunt de la vârste fragede dependenți de țigări, alcool, cafea, medicamente și alte droguri. Mamelor, hrăniți-va pe voi înșivă și pe copiii voștri sănătos pentru ca să putem crea în cele din urmă o societate normală.”

 Mă alătur la rândul meu apelului făcut de doamnă Koumsine cu peste 30 de ani în urmă. Visul ei încă nu s-a materializat complet, dar s-au produs totuși schimbări majore și eu mai cred cu tărie că noi avem astăzi o șansă enormă de a schimba lumea în bine. Și ar fi păcat să o ratăm. Să încercam să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a înfăptui această schimbare, astfel încât să ne putem privi fără vinovăţie, peste ani și ani, copiii şi nepoţii în ochi, cu conștiința împăcată atunci câd poate ne vor întreba: “Dar tu, tu ce ai facut atunci?”

Postarea se incheia ieri aici. Astazi doream de fapt sa fac numai corectarea textului si sa adaug retetele si fotografiile. Este ora cinci si eu m-am hotarat totusi sa-i sustin pe acesti minunati oameni si prin exemplul personal, asa cum am facut-o mereu pe acest blog. Fiica mea (implineste la toamna 11 ani) a fost crescuta dupa aceste principii. Recunosc foarte sincer ca le-am aplicat cu consecventa fortata de "soarta": la numai doua saptamani, s-a declansat neurodermita. Arata atat de rau, incat cand am ajuns intr-o sambata dimineata cu ea la medic (s-a intamplat pur si simplu peste noapte!), in sistemul de urgenta desigur, ceilalti parinti din sala de asteptare m-au intrebat terifiati, mutandu-se concomitent cateva scaune mai departe de noi: dar ce are copilul, de ce arata asa?? O alaptam, deci nu se punea decat problema corectarii masive a alimentatiei mele. Din fericire, medicul nostru pediatru (antropozof) mi-a fost un adevarat sprijin si m-a ajutat enorm, ii voi ramane pentru totdeauna profund recunoscatoare. Si s-au intamplat astfel adevarate minuni. Dar la fiecare pas gresit, pielea copilului meu ma "tragea mereu de maneca", atentionandu-ma printr-un nou puseu..... Asa ca a trebuit sa fim consecventi. Si astazi se intampla exact la fel. Dar cealalata fata a medaliei m-a facut sa nu ma indoiesc o clipa ca am procedat corect: copilul acesta nevaccinat nu a luat pana acum niciun medicament de sinteza. Toate imbolnavirile (peste care a trecut cu mare usurinta) au fost tratate numai cu remedii homeopatice. NU A LUAT PANA ACUM NICI MACAR O ASPIRINA! Este un copil foarte echilibrat (pe toate planurile: fizic, mental si sufletesc), cu inima deschisa, tolerant, intelegator si care da dovada de o bunatate care m-a pus de foarte multe ori pe ganduri. Desi cand a venit in Belgia nu vorbea practic limba engleza, a invatat-o in numai cateva luni, chiar reusind la scoala sa "sara" un an intreg.  Este foarte talentata si dotata in foarte multe domenii si traieste viata cu o bucurie mai rar intalnita. Este profesorul meu cel mai bun..... Mai demult, auzind ca vreau sa scriu despre ea pe blog, mi-a spus ca nu ii place acest lucru. I-am explicat insa, ca experienta noastra va folosi poate multor altor parinti si copii. I-am povestit cat de mult m-au ajutat pe mine parintii copiilor nevaccinati, atunci cand ma luptam din greu cu luarea decizei de a o vaccina sau nu. Cat de mult a contat sa constat cu ochii proprii ca si copiii vegetarieni sunt foarte bine dezvoltati si sanatosi. Cat de mult m-a ajutat pe mine sa vad ca si Lukas si Maximilian si Laura si toti ceilalti copii, nevaccinati si vegetarieni, pe care am avut norocul sa-i cunosc si pe care ii vedeam zilnic, imi confirmau, prin simpla lor existenta, ca sunt bine, ca se poate si ALTFEL.... Previziunile negre vehiculate in jurul nostru nu s-au implinit la niciunul dintre acesti copii. Si atunci a fost si fiica mea de acord sa scriu si eu despre ea. Mi-a permis sa o fac si de aceea va si scriu acum aceste randuri: nu ca sa ma laud, ci ca de la parinte la parinte. Cercetati, ganditi, disecati, intoarceti faptele pe toate partile si atunci veti vedea ca dintr-o data veti sti ce este mai bine sa faceti pentru voi si pentru copilul vostru! Caci in viata nu exista niciodata solutii general valabile!

Pentru partea practica: CREMA BUDWIG

"Crema Budwig" constituie baza tratametului multor medici naturalisti, i-as  mentiona aici in primul rand pe dr. Catherine Kousmine si dr. Jean Seignalet.

Johanna Budwig (1908-2003) a fost o farmacista  si biochimista germana (nu a fost medic, asa  cum se vehiculeza pe multe bloguri din Romania), care a cercetat si demonstrat, in ani lungi de studiu, efectele binefacatoare ale acizilor grasi polinesaturati (Omega 3 si 6), in special in tratarea multor boli incurabile grave, inclusiv a cancerului (da, ea este cea care a reintrodus practic uleiurile nerafinate de in si floarea soarelui in alimentatie, este primul om de stiinta care a subliniat efectele pozitive si importanta deosebita ale acestor grasimi sanatoase in vindecarea si refacerea organismului uman!).

Dr. Kousmine a recomandat, cu putine exceptii, crema Budwig cu branza de vaci (foarte important insa, branza de vaci, respectiv laptele, TREBUIE sa fie neaparat produse NATURALE,  nepasteurizate!!), dr. Seignalet a creat o varianta vegana a cremei Budwig (amandoi medicii au pastrat, in ciuda modificarilor aduse, numele de "crema Budwig" in semn de omagiu si de recunoastere a meritelor d-nei Budwig - cata deosebire de plagiatorii care domnesc astazi pe bloguri...) pe  care si eu o mananc cu mare placere.
Dar eu nu as fi eu, daca nu as schimba cat de putin orice reteta. Mai jos retetele mele, adaptate propriului gust, obisnuiesc sa fac crema Budwig in doua variante: dulce si sarata.

Crema Budwig ca Müsli (pentru o portie):
- seminte de in, susan, floarea soarelui inmuiate peste noapte si macinate;
- fulgi (numai proaspeti facuti - aspect deosebit de important, fulgii cumparati la punga nu mai au absolut NICIO valoare nutritiva!) de ovaz sau hrisca;
- lapte sau smantana de banana (se mixeaza o banana bine coapta cu o jumatate de pahar de apa), care se amesteca pana la omogenizare cu 1 lingura de ulei de in presat la rece si cu zeama de lamaie;
- nuci maruntite, cateva stafide si eventual inca un fruct de sezon. 

Corect este sa se manance bananele numai cand arata asa: coaja are pete, dar in interior, banana este perfecta. Caci numai acum s-au incheiat toate transformarile si este cel mai usor asimilabila!!

Dispozitivul de facut fulgi

Iar in  videoul demonstrativ de AICI, puteti vedea cum se  fac fulgii proaspeti de cereale fara aparate sau dispozitive speciale. 

Crema Budwig ca supa crema de rosii si ardei:
- se mixeaza un ardei mare si o rosie mai mica;
- se amesteca cu 1 lingura de ulei de in (eventual si o lingura de ulei de floarea soarelui) presat la rece si cu zeama de lamaie;
- se adauga ceapa si usturoi taiate marunt;
- se adauga seminte de in, susan, floarea soarelui inmuiate peste noapte si macinate si fulgi proaspeti de ovaz sau hrisca;
-  se pun si si verdeturi si/sau alte mirodenii (eu imi pun cateodata curry indian).

Pentru o intelegere mai buna a retetei, aici un film despre preparea practica a cremei Budwig in varianta clasica:
 

Cresele, gradinitele si scolile privite dintr-un alt unghi

Desigur din unghiul bunului-simt....... Si uite asa, cu schimbarea unghiului, am ajuns eu sa fiu absolut impotriva creselor. Si a gradinitelor. Si a scolilor. Daca v-ati revenit deja din soc, m-as bucura tare mult daca ati avea rabdarea sa cititi mai departe.

Raman la parerea mea, ca locul copilului este langa mama lui si nu in institutii "specializate", mai ales in primii ani de viata (cel mai bine 6-7 ani, DAR CEL PUTIN 3ani!! - chiar credeti ca degeaba vorbeste romanul despre cei 7 ani DE-ACASA?). NIMENI nu poate suplini mama!! Va spun iar cu mana pe inima, ca daca as fi avut cu ani in urma mintea de acum, nu mi-as mai fi dat copiii sub nicio forma la gradinita (la 3 ani cand l-am dus pe fiul meu la gradinita si am vazut cum plange si cat de disperat este, l-am luat acasa cu viteza luminii, dupa numai trei zile de proba; din pacate, un an mai tarziu, aflata sub presiunea familiei, am cedat si l-am dat la gradinita - si regret si astazi decizia gresita!!), as fi facut tot posibilul sa stau acasa langa copiii mei, pentru a-i putea insoti cu vorba, fapta, sufletul si inima pe calea minunata a copilariei. Sunt ani foarte putini, care trec nemapoimenit de repede: ei nici nu se mai intorc vreodata si nici nu-i vom mai putea recupera candva, cand vom avea noi in cele din urma timp si chef sa ne ocupam de copiii pe care i-am adus pe lume. Iar toti acesti ani risipiti lasa "crapaturi" enorme in relatia parinte-copil, goluri care nu vor mai putea fi umplute cu adevarat NICIODATA. Eu si acum lucrez pe aceste "santiere" sufletesti......

Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul actiunii de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona  sau educatorii de la gradinita - oameni cu totul straini (de cele mai multe ori prost platiti, obositi si nu de putine ori incarcati si depasiti de problemele personale)  - pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei. Dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.

Problema majora astazi este ca TOATE statele/guvernele nu NU FAC absolut NIMIC ca sa sprijine cu adevarat familiile, caci situatia familiilor, in special a mamelor, este la fel de tragica atat in Romania, cat si in restul lumii. Tocmai mi-am dus astazi masina la revizie (aici in Belgia) si acolo lucreaza o fata din Romania. Face curat. Nu am mai vazut-o de foarte mult timp, si cand am intrebat-o ce-i face baiatul, mi-a povestit, cu mare bucurie si mandrie (ii straluceau ochii, mai ca incepeam sa plang de duiosie, asa de mila mi s-a facut de ea....), ca are acum si o fetita de 4 luni, pe care insa a trebuit sa o dea la cresa de la 3 luni, caci nu are incotro, trebuie sa lucreze. A intarcat-o la 2 luni si acum fetita este hranita cu lapte praf si borcanele, intr-o cresa oarecare, de un catre un om strain. 

 ATENTIE MARE: Nu vreau in niciun caz sa judec aici mamele care TREBUIE sa se duca la munca, caci altfel nu au cum sa supraviatuiasca si nu au ce le pune copiilor pe masa - ele chiar NU au alta solutie si ele au toata compasiunea mea sincera. Din contra, eu vreau sa arat cu degetul, desi nu este frumos, pe adevaratul vinovat!! Si incep cu un exemplu concret: in Germania, un loc de gradinita il costa pe statul german cca. 1400€ pe luna. Eu vin acum si va intreb: cati parinti nu ar sta acasa, si in loc sa faca o munca oarecare, care de cele mai multe ori nu le face nicio placere, ar avea mai degraba si mai cu bucurie grija de copiii lor, daca ar avea la dispozitie lunar acesti bani?? Dar statele nu doresc ca parintii sa se ocupe de copiii lor, caci ar putea face din ei oameni periculosi: oameni care gandesc, care judeca, care au o inima deschisa si o legatura stransa cu sufletul lor si care nu fac ceea ce li se comanda, daca nu cred cu adevarat in lucrul respectiv. Si de aceea se si agita peste tot in lumea asta apele aiurea, mai ales in timpul campaniilor electorale, si se arunca praf in ochii alegatarilor cu locurile gratuite la gradinite si scoli cu program prelungit..... Referitor la Romania, cati parinti nu si-ar educa copiii acasa daca ar primi lunar suma pe care si statul roman o plateste pentru orice copil care merge in Romania la scoala? Sistemul este gresit, invechit si complet depasit, iar noi nu trebuie sa ne lasam mai departe prostiti in fata!

In acelasi timp, este trist dar foarte adevarat, si  este o alta grava problema a familiilor moderne, ca foarte multi parinti sau bunici nu mai au niciun chef sa se ocupe de copii, respectiv nepoti, si-i pun numai in fata televizorului si a calculatorului.... Noi am fost din pacate crescuti astfel incat sa nu avem incredere in noi. Nu ne cunoastem nici potentialul si nici nu banuim ce resurse imense sunt ascunse in noi. Iar aceste lucruri se manifesta negativ in primul rand in modul in care ne crestem copiii. Asa ca il aduc aici iar pe André Stern in discutie. Caci el este un om care nu a fost nicio zi la scoala, iar parintii lui nu s-au ocupat in mod special de ceea ce trebuia sa invete. Intr-adevar, mama lui a fost invatatoare (dar a renuntat sa mai lucreze in momentul in care a avut copiii, caci si ea, ca si mine, a considerat ca educatia si cresterea copiilor reprezinta o ocupatie in sine, la fel de importanta ca orice alta meserie, demna de tot respectul si de aceea si trebuie in cele din urma sa fie acceptata ca atare de catre toata lumea!!!), dar eu sunt de parere ca orice parinte, care stie sa-si foloseasca mintea, actioneaza logic si cu bun-simt, are competenta de a-si invata copiii absolut toate lucururile care conteaza cu adevarat in viata. Tatal lui André, Arno Stern,  este un om f. respectat si bine vazut, nu a fost nici el prea mult lal scoala, caci la 9 ani a trebuit sa fuga cu familia lui din Germania si a trait pana la sfarsitul razboiului prin Franta si Elvetia prin tot felul de lagare pentru evrei. Ma gandesc aici si la bunica mea (si la Tante Sara si la domna Ibrian), care la randul ei a avut prea multa scoala, dar a avut mai multe minte si mai mult bun-simt ca multi oameni cu 2-3 facultati (uitati-va numai la politicienii romani si stiti exact ce vreau sa spun!). Ea m-a invatat toate lucrurile cu adevarat VITALE, pe care niciuna dintre scolile pe care le-am urmat nu a stiut sa mi le transmita. Si nu diploma de facultate m-a facut sa ajung unde sunt, ci mai degraba povestile bunicii spuse cu glas duios la gura sobei. Si lectiile de viata din bucataria ei de vara sau din gradina de zarzavat, livada si de la vie. Sa ne amintim aici, si de unul dintre cei mai mari pedagogi din istoria  Romaniei: Smaranda Creanga - rezultatul fantastic al pedagogiei ei, este, zic eu, incontestabil......

Este esential sa intelegem, ca nu orice om trebuie sa cunoasca neaparat calculul diferential, integral, chimia anorganica, fizica cuantica s.a.m.d.  pentru a reusi cu adevarat in viata. Un copil care creste fericit (si un copil care este neglijat atat de evident de parintii sau de bunicii sai NU are cum sa fie fericit) are incredere in sine, este echilibrat psihic, fizic si sufleteste, are dorinta innascuta de a invata si priveste viata cu incredere. Si daca vrei sa inveti ceva cu adevarat, poti invata la orice varsta. De fapt, toata chestiunea este foarte simpla, dar tocmai toata presiunea facuta asupra parintilor, venita din toate partile (nimic nu este intamplator, tot ceea ce se intampla este intentionat si perfect planificat si ghidat de la un nivel inalt!) are ca scop sa-i descurajeze si sa le bage frica-n oase (copiii fara scoala sunt niste salbatici, prosti, tampiti si necivilizati si alte astfel de teorii mai mult sau mai putin fantastice!), ca nu cumva sa indrazneasca careva sa faca ceva ce ar putea sa aduca prejudicii sistemului. Caci un om care se teme, care nu are incredere in el, este cel mai usor de manipulat si de controlat!

Sa nu uitam o clipa ca lumea are nevoie si de tarani si de meseriasi buni si nu numai de diplomati si de doctori in te miri ce domenii.... Un copil care are inclinatie si pasiune pentru un mestesug, va avea mult mai mult de castigat daca parintii sai il incurajeaza in directia respectiva, decat daca ii platesc meditatii ca sa intre la o facultate care nu-l intereseaza deloc.  Cum bine accentua Alexander Sutherland Neill: "Studentii care nu sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima mana." Tot de la domnul Neill:  "Scopul existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti. Copiii nu pot fi fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "

Si iar nu ma pot stapani si iar reiau exercitiul meu preferat de gandire: " Haideti  sa ne imaginam ca Mozart s-ar fi nascut de exemplu pe 27 ianuarie 1996. Sa-l numim Mozart`96. Cu siguranta ca ar fi fost dat la gradinita, cel tarziu de la 2 ani, si apoi ar fi mers la scoala din colt; desi tatal acestui copil ar fi fost tot violonist la orchestra din Salzburg, nici nu s-ar gandit vreo clipa sa se ocupe personal de educatia copiilor sai. Mie-n suta ar fi avut televizor in camera, Nintendo pe noptiera, calculatorul pe masa si telefonul mobil in buzunar. Ca in orice familie de muzicieni, cu siguranta ar fi fost si copilul Mozart ´96 dat la o scoala de muzica, nu poate pentru ca ar fi avut talent, ci mai degraba ca sa duca mai departe traditia familiei, dar cu atata scoala normala, aparate, distractii, cumparaturi etc. chiar credeti ca ar fi avut timpul si linistea sa cada in contemplatie si sa patrunda in lumea profunda a muzicii asa cum a facut-o  adevaratul Mozart? Si mai conteaza oare ca Mozart nu stapanea cu siguranta calculul integral si  poate nu avea decat o vaga idee despre legile fizicii si chimiei? Caci chiar si fara aceste lucruri, el a reusit ceva mult mai maret: a daruit omenirii comori si valori  incomensurabile si  nemuritoare.

Vesnicul copil Mihaela Walter, care cu foarte putin timp in urma, la 46 de ani, a invatat de la fetita sa de 10 ani sa cante la fluier, va doreste multa pace si liniste sufleteasca si va incurajeaza sa cautati, si pana in panzele albe, raspunsul care va aduce caldura in inimile voastre! Caci numai el este cel adevarat!

Din repezeala, am uitat cea mai mare lectie de viata SI de pedagogie pe care am primit-o astazi, cu tare mare bucurie:

Rodul Pamantului - o planta otravitoare

Viata mea este mai plina (implinita) ca oricand, am planuri si proiecte care ar putea usor preocupa zece persoane, de aceea ma si indepartez din pacate atat de des de scopul initial al acestui blog. Va cer tuturor iertare, va asigur ca ma straduiesc din rasputeri sa corectez pe cat posibil micile deraieri, dar.....

Astazi, ma mobilizez (in cele din urma!) si va prezint o planta foarte raspandita: Arum sau Rodul Pamntului, o planta puternic otravitoare. 

Caci este VITAL sa cunoastem nu numai plantele comestibile, ci si pe cele otravitoare. In orice caz, cel mai important aspect al folosirii plantelor salbatice in alimentatie ramane: mancam intotdeauna numai plantele pe care le putem identifica cu o siguranta de 100%. Nu conteaza atat de mult, mai ales la inceput, sa mancam o paleta foarte mare de plante salbatice, este suficient la acest moment si daca consumam numai papadie si urzici culese cu propriile maini. 

Si pentru ca in fiecare an primesc nenumarate mesaje cu fotografii si intrebari referitoare la Arum, m-am hotart sa o descriu mai bine. Caci este foarte tentat sa o culegem, se gaseste la tot pasul, este stufoasa (nu trebuie sa ne chinuim prea tare ca sa adunam o cantitate mare) si arata apetisant, asa cum au descris-o multi dintre cei care mi s-au adresat, ca un soi de spanac. Barba lui Aron sau rodul pamantului sau piciorul vitelului sau porumbul cucului: planta Arum maculatum are, in functie de diferitele zone ale tarii, tare multe nume. 

Toate partile plantei sunt otravitoare, dar, acum vine vestea buna, de fapt este greu, daca nu chiar imposibil, sa te otravesti cu ea,  caci daca  gusti numai o bucatica de frunza (asa cum am facut si pana acum, "vorbesc" iar din propria experienta si nu numai din carti si nici nu adun aici informatii, mai mult sau mai putin indoielnice, din Internet!), iti "arde" si-ti "paralizeaza" imediat toata gura (senzatia pe care o capatam dupa o anestezie dentara puternica)! Reactia instictiva, absolut corecta a organismului, este de a scuipa imediat frunza (argila, zeolitul si carbunele alimentar, ca antidot, sunt si in acest caz de mare ajutor!). Problematica devine toata chestiunea, doar daca Rodul pamantului este pus in smoothie sau in salate, de aceea m-am si hotarat sa va atrag astazi iar atentia: este deosebit de important sa folositi in aceste cazuri, strict numai plantele pe care le puteti identifica exact!

Asa cum am scris si AICI, barba lui Aron creste adesea in apropierea leurdei si poate fi usor confundata de catre "incepatorii in ale plantelor salbatice", mai ales cand planta este foarte tanara. Deci atentie marita!  In aceatsa fotografie: leurda (in stanga jos), usturoita (la mijloc), iedera (sus) si barba lui Aron  (in dreapta sus, sub iedera),  planta otravitoare cu care leurda poate fi confundata, de aceea mirositi fiecare frunza de leurda si atunci nu veti mai putea avea niciun dubiu (dar sa nu mancati pana nu ati terminat de cules, caci daca mancati chiar si numai o frunze de  leurda, nu-i mai simtiti mirosul de usturoi atat de bine!!)

Natura este perfecta, de aceea, ca si orice alta planta din lume, Rodul Pamantului are un rol foarte bine stabilit in ecosistem: constituie hrana multor fiinte, caci ea nu este otravitoare pentru toate vietuitoarele acestui pamant, ne incanta ochii cu frumustetea frunzelor, a florilor si a fructelor sale  si are o contributie importanta la mentinerea echilibrului mineral al solului. 

Eu i-am invatat in primul rand pe copiii mei, de la bun inceput, sa recunoasca plantele otravitoare - caci am o colectie impresionanta in gradina. Cunosc parinti care indeparteaza din gradina orice planta care ar putea constitui un pericol pentru copii, iar eu nu incetez sa ma intreb: cat de  logica si de utila poate fi o astfel de actiune????

Degetelul rosu  - o alta planta otravitoare, de o frumusete rapitoare si o importanta deosebita pentru intregul ecosistem!

Salata de nuca de cocos - o reteta din Maldive

Peste tot pe unde am ajuns in lumea aceasta minunata, mi-a placut intotdeauna tare mult sa descopar si mancarurile traditionale ale regiunii respective. Aproape in toate tarile in care am fost, am vizitat pe langa monumente, muzee, palate, ruine si celelalte minunatii pe care orice tara le are, de fiecare data si pietele cu produse autohtone. Caci cumva, mi se pare mie, ca acolo se pot invata cele mai multe lucruri despre o tara si despre oamenii ei. 

Mi-a placut  sa incerc sa cunosc mai indeaproape oamenii, sa vorbesc cu ei si mai ales sa-i ascult, m-a interesat cu adevarat sa descopar cum traiesc, ce vise si ce viziune asupra vietii au. Si mi-a placut sa iau cu mine, ca o amintire sufleteasca de mare valoare, cateva dintre retetele lor traditionale.

Exact asa a fost si in Maldive, unde eu m-am simtit precum Eva - nici mai mult si nici mai putin! Am trait un timp fara de inceput si fara de sfarsit, intr-o liniste desavarsita si o pace plina de armonie. Asa ca nu este de mirare, ca doua saptamani cat am stat eu acolo, am mers parca pe ape si am plutit prin vazduh (in ultmul timp mi se intampla foarte des acest lucru...)! Am venit din Maldive cu un suflet burdusit de minunile pe care le-am trait la fiecare pas si cu un corp care stia de-acum prea bine ce inseamna cu adevarat "sa fii liber ca pasarea cerului".... Caci dupa doua saptamani de umblat numai in picioarele goale, cand mi-am incaltat iar cizmele, ca sa ma sui in avionul ce trebuia sa ma aduca in iarna de acasa, am inteles dintr-o data, in ce inchisoare imi arunc benevol in fiecare zi trupul.

Reiau ce am scris mai demult despre Maldive, gandindu-ma in continuare cu aceeasi mare ingrijoarare la lumea pe care NOI TOTI tocmai o distrugem - mai jos, cateva amintiri si fotografii personale.

In hidroavion, cand ne-am ridicat de pe pamant si am avut aceste imagini in fata ochilor, eu nu am mai reusit sa-mi retin lacrimile - am inceput sa plang din adancul sufletului la vederea acestor peisaje. Este aproape ireal, ca un vis minunat.....

O fumusete atat de fragila si de delicata, care iti taie pur si simplu respiratia

Ca si cum intreaga lume ar fi un sevalet imens, pe care Dumnezeu a pictat cu mana Sa maiastra, luand numai din culorile raiului....

Plaja la sosirea noastra

O furtuna puternica se apropia amenintator de repede

Dupa furtuna: insula este de jur imprejur un morman urias de saci de plastic umpluti cu nisip, peste care se toarna permanent nisip - de ochii turistilor.....

Diguri de protectie

Bineinteles ca dupa furtuna (dimineata cand am deschis usa, am constatat ca apa ajunsese in timpul noptii pana in fata bungalow-ului), am devenit dintr-o data mult mai sensibila la problemele de mediu ale insulelor Maldive si am discutat intens pe aceasta tema cu o multime de bastinasi. Si toti mi-au povestit acelasi lucru: schimbarile masive, in special  cele referitoare la nivelul apei, care au intrevenit in regiune, s-au petrecut in principiu in ultimii 10-15-20 ani, de atunci a devenit procesul vizibil cu "ochiul liber"! De aceea, aproape toate insulele sunt protejate de diguri (dar la Tsunami din 2004, insula pe care am fost noi a fost acoperita de apa, pe o inaltime de peste 1 m!!!), au de jur imprejur saci de plastic umpluti cu nisip, peste care se toarna permanent nisip - ca sa nu fie vazuti de turisti. Iar presedintele Maldivelor a inceput sa cumpere pamant in Sri Lanka si India - in caz de forta majora....

Personal, am ajuns de mai multa vreme la concluzia ca de fapt, am trait tot timpul si traim mai departe cu totii in mijlocul RAIULUI, ORIUNDE ne-am afla pe lumea aceasta, asa am simtit eu peste tot pe unde am fost eu: si in Maldive si in Germania si  in Romania s.a.m.d. Daca  suntem atenti si deschidem bine ochii sufletului, ai inimii si ai mintii, putem recunoaste cu mare usurinta acest lucru. Dar noi ne batem joc de natura, am distrus, trecand cu brutalitate cu tavalugul nechibzuintii noastre peste toata aceasta imensa comoara pe care  ne-a incredintat-o Dumnezeu. Stiu ca eu nu pot face mult, nu am nici puterea politica, nici financiara, nu dispun de nicio posibilitate reala pentru a "misca" lumea. Dar sunt absolut sigura, ca Dumnezeu nu doreste ca eu sa stau doar cu mainile in san si sa plang numai de mila minunatului Pamant. Si  uite asa, incerc si eu sa fac, macar putinul care imi sta in putere sa-l fac......

 In pielea Evei....

Despre consumismul care tulbura deja profund si acest colt de lume voi povesti poate mai bine alta data. Astazi, o reteta de zile mari: 

"Maldivian young coconut salad"

Nuca de cocos este unul dintre cele mai complete alimente din lume. Poate fi consumata exclusiv un timp indelungat fara ca sa apara carente in organism. Despre multitudinea substantelor vitale pe care le contine nuca de cocos, nu are rost sa mai scriu si eu, caci este plin internetul (de exemplu AICI). Eu as insista mai mult pe faptul ca am fost probabil  programati genetic sa mancam  acest aliment, de aceea, as recomanda sa-l consumati cu incredere, macar din timp in timp. Am citit de mai multe ori, ca in al doilea razboi mondial, medicii americani din Filipine, ramasi fara plasma, au folosit sucul nucii de cocos ca inlocuitor - nu stiu daca este o poveste adevarata sau nu, caci din pacate nu am gasit o sursa credibila care sa ofere date exacte. 

Pentru oamenii din Maldive, cocotierul reprezinta o comoara nationala, caci ei folosesc absolut TOATE partile sale: nuca de cocos (care nu este de fapt o nuca) este o componenta de baza a alimentatiei traditionale; lemnul sau este folosit la constructiile caselor, mobilelor si al barcilor; din crengile si frunzele lui se fac acoperisurile caselor si tot felul de accesorii casnice. Chiar si din cojile nucilor se fac o multime de lucruri utile, as aminti in primul rand saltelele si vasele de bucatarie. Iar cand se lovesc sau se ranesc, isi dezinfecteaza si isi trateaza ranile tot cu laptele nucii de cocos!

Desigur ca valoarea nucii de cocos este maxima atunci cand este consumata ca atare, fara a fi prea mult preparata - lucru valabil pentru orice fruct, leguma, cereala sau samanta! 

Unul dintre cei trei ochi ai nucii (de fapt sunt doi ochi si o gura) este moale si se poate strapunge foarte usor, chiar si cu un betisor. Se bea sucul cu un pai, si apoi se sparge coaja (se sparge foarte usor, daca este trantita cu putere de o piatra sau de o strada pietruita!) si se consuma "carnea" nucii. 

Puteti vedea ochii si gura?

Mai rar chipuri atat de frumoase.....

Cand am insa multe nuci de cocos la dispozitie (in Maldive de exemplu,  imi aducea gradinarul in fiecare zi cate 5 nuci), imi fac si salata din Maldive sau folosesc carnea la diferite prajituri din bucataria fara foc.

Gradinarul hotelului se suia fara niciun ajutor in cocotier!Am incercat si eu, dar nu am fost in stare sa ajung prea sus....

Si in cele din urma si reteta mult-promisa:

Salata de nuca de cocos

Ingrediente: nuca de cocos tanara ("carnea"  nucii trebuie sa fie inca moale si subtire), suc de lamaie sau de limeta, ceapa, ardei iute, putin piper. Se maruntesc ceapa, ardeiul iute si carnea nucii de cocos (care se desprinde usor cu o lingurita de pe coaja) si se amesteca cu restul ingredientelor. Reteta originala era desigur si cu sare si am mancat si varianta cu frunze de coriandru, pe care eu insa nu le pot suferi, asa ca renunt cu usurinta la ele. Adaug insa, in varianta pe care am creat-o dupa gustul meu, plante din flora spontana. Si mai ales acum in primavara, salata de nuca de cocos cu frunze proaspete de leurda, papadie si usturoi salbatic este o adevarata creatie divina!

Si cand in Europa de Vest ploua si nu se mai opreste, si cand frigul umed te patrunde pana la oase, si cand soarele se ascunde in nori zile-n sir, atucni imi fac aceasta salata si ma vad parca iar la malul marii de cristal, mangaiata de un soare de aur....

Viitorul si norocul lumii se afla in mainile copiilor nostri

André si Arno Stern au constituit pentru mine revelatia anului 2014. Am scris pana acum doar pe scurt despre ei, caci entuziasmul meu debordant nu poate fi exprimat decat foarte greu in cuvinte. 

Cu un an in urma, proaspat intoarsa de la comunitatea ecologica Tempelhof, cu trei noi carti in bagaj, scriam: "André Stern este numele primului om care m-a marcat extraordinar in ultima saptamana, de duminica si pana astazi, i-am citit deja doua carti si i-am urmarit toate conferintele si interviurile pe care le-am gasit in Internet - caci m-a fascinat fantastic, de la prima silaba. Un om cu adevarat fericit. Si cumva, numai intalnind un astfel de om, ne dam seama cat de putini oameni cu adevarat fericiti sunt de fapt in jurul nostru.
Dar cine este André Stern? As spune pe scurt, ca André este dovada vie a adevaratului potential uman, el ne arata negru pe alb (sau in culori), cate se pot realiza in viata FARA SCOALA. André este un bun exemplu, care cu siguranta va linisti constiintele multor parinti devotati, care aleg astazi o cu totul alta cale fata de cea batatorita de catre stramosii lor - caci cu totii suntem, mai mult sau mai putin, cazuti in hipnoza generala in care se complace societatea moderna, cu totii suntem supusi presiunii de grup din partea familiei, colegilor, prietenilor, a tuturor celor din jur. Si putini dintre noi mai avem curajul si puterea de a fi "altfel": ne incumetam sa nu ne mai vaccinam copiii si sa o spunem cu glas tare, refuzam sa le mai dam medicamente de sinteza, facem tot posibilul pentru a nu-i mai include in sistemul scolar clasic, ne straduim sa-i hranim cat mai sanatos si mai natural, dorim din tot sufletul sa-i crestem in libertate si dragoste s.a.m.d."

Astazi, va recomand cu aceeasi mare caldura ca si anul trecut,  cartile lui Arno Stern si ale lui André Stern, sunt editate in limbile franceza si/sau germana:

1. Cartea lui André Stern: "...si nu am mers niciodata la scoala" (titlul cartii in franceza: "... et je ne suis jamais allé à l´école"- in care André spune simplu si intr-un mod foarte natural povestea copilariei sale, dand astfel cititorilor posibilitatea de a-si face singuri o imagine, daca un om care nu a mers niciodata la scoala este intr-adevar de compatimit si "devine inevitabil un salbatic antisocial, analfabet, primitiv si insingurat".

 

Cititorul descopera repede ca André are dreptate. Caci de fapt nu este nevoie decat sa privim chipurile oamenilor din jurul nostru, si remarcam imediat cat de putini oameni cu adevarat fericiti vedem zilnic. Cei mai multi dintre oamenii pe care-i intalnim sunt incruntati si incrancenati, par nemultumiti, nelinistiti, de multe ori sunt de-a dreptul rai si plini de ura. Cu totul altfel este André. Nascut la Paris in 1971, el este astazi muzician, compozitor, constructor de chitare, jurnalist, autor care sustine regulat si conferinte. Si totul fara diploma de terminare a unei scoli, note, examene, colocvii, masterate, si... si... si...

 Un film cu subtitrare in limba engleza: 

 

 Acelasi film cu subtitrare in limba franceza: 

 

2.  O carte scrisa de Arno si André Stern, despre relatia tata-fiu, urmarita peste mai multe generatii, o relatie puternic influentata de evenimentele istorice marcante ale secolului trecut: "Tatal meu, preietenul meu - Secretul fiilor fericiti". 

  Caci André Stern nu ar fi ajuns unde se gaseste el astazi fara tatal sau, Arno Stern. Si intalnindu-l pe Arno Stern, s-a mai daramat un zid ce-mi limita cam tare orizontul. "Semiologia expresiei", "Formulation", educatia creatoare, memoria organica, amintirile intrauterine - sunt inca ramasa cu gura casacata, sunt inca orbita de lumina ce s-a facut deodata in fata mea. Parca mi-a cazut o mare greutate de pe suflet si s-a mai rupt un lant gros din jurul piciorului - aici este de studiat enorm, nu-mi ramane decat sa va rog DIN SUFLET sa incercati sa va documentati mai departe: pentru binele vostru si al copiilor vostri, pentru binele tuturor celor din jurul vostru, pentru binele planetei minunate care ne este casa.

 Arno Stern este un adevart om de stiinta, el a inventat "Jocul picturii" si a descoperit "formulatia", care este expresia memoriei organice, a codului genetic si a amintirilor intrauterine. Ca sa demonstreze universalitatea descoperirii sale, Arno Stern a calatorit de-a lungul si de-a latul pamantului, studiind diferite popoare neatinse de "civilizatie". Si a constat ceva cu totul suprinzator si nemaiauzit pentru cei mai multi dintre noi: toti copiii pe care i-a pus sa deseneze, fie ei locuitori ai junglei tropicale, desertului sau stepei, desenau acelasi figuri ca si copiii parizieni!

Arno Stern este intemeietorul scolii "Academia de joi", care mai functioneaza si astazi la Paris, unde a creat un spatiu special "Closlieu", un loc inchis si aparat, unde oamenii isi pot regasi, prin intermediul picturii, radacinile ancestrale. Arno sustine in continuare cursuri si seminare, visul meu este sa am sansa sa iau si eu parte la unul dintre ele.

3. Si inca o carte, la care André este co-autor: "Alfabet - Frica ori iubire". Recomand de asemenea cu mare caldura si filmul cu acelasi nume al lui Erwin Wagenhofer: "98% dintre copii sunt supradotati cand vin pe lume. Dupa terminarea scolii, numai 2% mai sunt supradotati".  http://www.alphabet-film.com/

 

Ultima dintre cartile cumparate de la Tempelhof, a fost cartea unui mare om de stiinta, un neurobiolog, profesor la Clinica de Psihiatrie din cadrul Universtitatii din Göttingen, cu numele Gerald Hüther (eu nu auzisem pana anul trecut de el), carte care poarta un titlu edificator: "Ce suntem si ce am putea fi"..... De-abia acasa, am constatat ca profesorul Hüther a dovedit stiintific corectitudinea teoriilor legate de avantajele metodelor home- sau unschooling, si a subliniat cu fiecare ocazie efectele dezastroase ale sistemului scolar actual asupra dezvoltarii armonioase a copiilor. 

 

Cartile si conferintele profesorului Hüther sunt de mare ajutor, caci ofera o argumentatie de "beton" pentru parinti, bunici, matusi si alte persoane ingrijorate de educatia si viitorul copiilor nostri.

Profesorul Hüther termina o data pentru totdeauna si cu teoriile atat de iubite de cei mai multi dintre oameni (caci este atat de comod sa fim numai niste victime nevinovate...), care ne sugereaza ca ALTCEVA decat NOI (genele, hormonii, conditiile sociale, s.a.m.d.)  ar fi raspunzator pentru felul in care suntem. Domnul profesor ne da in acelasi timp si mult curaj, ca de fapt, nu este niciodata prea tarziu sa ne descoperim si sa ne dezvoltam adevaratul nostru potential.

Tot ulterior, am descoperit  cu si mai mare bucurie ca prof. Hüther are legaturi stranse cu familia Stern si va marturisesc sincer, ca m-am bucurat mult, ca pot sa ma las linistita si de un savant..... Un alt cerc se inchisese cumva atat de armonios, facandu-ma sa devin iar si iar  constienta de faptul ca sunt pe maini bune, si ca nu trebuie sa-mi fac griji inutile, ca  este pacat sa-mi pierd timpul cu nimicuri.

Arno Stern, André Stern si Gerald Hüther au foarte multe in comun, dar cel mai important mi se pare faptul, ca ei ne fac curaj si ne ajuta sa ne recapatam increderea in noi insine si ne dau tot sprijinul necesar pentru a ne incumeta sa ne luam in sfarsit iar viata in propriile maini; ei ne invata sa fim sinceri si autentici. Si ne arata cum putem sa regasim calea catre adevarata si profunda nostra fiinta, cea creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

  - www.andrestern.com 

- www.arnostern.com

- http://www.gerald-huether.de 

http://ecologiedeleducation.jimdo.com/ 

- http://oekologiedeslernens.jimdo.com/