Seiten

sâmbătă, 19 martie 2011

Marea curăţenie - un meniu de detoxifiere

Meniul zilei - generalităţi şi reguli
       Încep în cele din urmă să fac meniul zilnic (am promis de atâta vreme, dar credeţi-mă că nu am  reuşit mai repede...). Pentru că mi-am dat seama că nu are rost să vă scriu numai ce mănânc eu, m-am gândit să fac mai bine o combinaţie, care să aibă la bază atâta meniul creat  de domnul dr. Schnitzer "Schnitzer-Intensivkost", cât şi dieta soţilor Harvey şi Marilyn Diamond din programul lor "Fit for life". Eu mi-aş fi dorit de fapt cel mai mult, să traduc pentru voi meniul dr. Schnitzer, dar, deşi i-am scris  domnului doctor de ceva  timp să-i cer permisiunea, nu mi-a răspuns încă. Sper că totuşi, ca de fiecare dată în viaţă, tot răul va fi  însă aşa spre bine..... 
     Deocamdată nu am fotografii, deci voi scrie numai un meniu "uscat", dar o să vedeţi că totul este atât de normal, că nici nu trebuie nici o poză, importante sunt cantităţile şi caloriile. Culmea, eu nu sunt absolut deloc un susţinător al numărării caloriilor şi al cântăririi fiecărei înghiţituri, dar totuşi la început, este foarte important să cunoaşteţi şi acest aspect, veţi realiza aşa, cam câte calorii mâncaţi zilnic şi cine ştie, poate vă veţi îngrozi şi voi la fel ca mine....
      Meniul va fi (deocamdată??) pentru o săptămâna, va avea numai în jur (plus/minus)  de 1000 de calorii  (meniul dr. Schnitzer conţine între 1200 şi 1500 de calorii, doamna dr. Schatalova este pentru 400 de calorii pe zi, eu am căutat o valoarea mai de mijloc) şi este un meniu, cu care VĂ GARANTEZ că slăbiţi câteva kilograme bune  şi vă rezolvaţi cel puţin problemele uşoare de sănătate. Dar este mai ales un meniu, care permite corpului să declanşeze un proces de auto-curăţare, deci dacă vă apar dureri de cap, dacă va  începe să vă curgă dimineaţa  nasul (extrem, poate fi de-a dreptul enervant) sau dacă chiar răciţi, vedeţi totul ca pe ceva pozitiv, trupul vostru deştept începe să arunce afară gunoiul stocat de-a lungul unor ani buni!
      Meniul începe de luni, dar pregătirile încep de sâmbătă, cel târziu duminca, pentru că meniul (ca şi meniul meu personal actual) nu conţine pâine (nici măcar uscată), ci numai cereale încolţite, cine are probleme cu glutenul trebuie să folosească hrişcă şi mei, eu folosesc şi alac, cei care suportă, pot folosi  grâu, secară şi ovăz.
     În afară de cereale, nuci, legume  şi fructe proaspete, mai aveţi nevoie doar de o sticlă de ulei de mărăcini/ciulini (am citit pe google, că este invenţie românească???) sau de măsline PRESAT LA RECE şi NERAFINAT (se consumă aşa de puţin ulei, încât se merită  să investiţi poate chiar o sumă ceva  mai mare într-un produs de calitate superioară), de o răzătoare, un cuţit (cel mai bine cu lamă ceramică), o râşniţă cu care să puteţi ori să faceţi din cerealele încolţite fulgi, ori să le măcinaţi pur şi simplu mai mărunt şi  un oţet de mere natural. Pentru încolţirea cerealelor aveţi nevoie doar de un borcan, mai multe despre această temă AICI. Sper că sunteţi deja entuziasmaţi........aşa că trecem la principiile de bază: 
 1.Foarte important este să se respecte cele trei mese pe zi şi să nu se mănânce nimic între mese, precum şi  să se mestece fiecare dumicat foarte bine (digestia începe în gură!!!)!
 2.De asemenea, trebuie încercat să vă procuraţi ingrediente cât mai naturale posibile, eu sunt în continuare de părere că băbuţele de la piaţă, în special cele care vând fără autorizaţie pe lângă piaţă, sunt cele mai bune surse. Şi decât să vă plimbaţi duminca prin ştiu eu ce mall-uri  sau parcuri invadate de mii de oameni, mai bine duceţi-vă undeva în afara oraşului, într-o pădure şi culegeţi-vă singuri frunze poaspete de urzici şi păpădie (eu nu recomand nimănui să culeagă plante din flora spontană dacă nu le cunoaşte, dar aceste două plante nu pot fi confundate, mai ales urzica, dacă pişcă, aţi nimerit-o! - oricum, regula de aur rămâne: NU SE BAGĂ ÎN GURĂ NICIO FRUNZĂ PE CARE NU O CUNOAŞTEŢI CU CERTITUDINE!!!).
3.Micul dejun constă ori din celebrul fel de mâncare creat de dr. Bircher-Benner "müsli", adică cereale (eu sunt de părere că trebuie consumate numai încolţite) mărunţite, amestecate cu apa, măr ras,  puţină lămâie şi câteva nuci, seminţe, fructe, ori numai din fructe (după H&M Diamond).
4. La prânz  - se merge pe principiul elaborat de soţii Diamanond în programul lor "Fit for life": salata, ca fel principal. Deci, se consumă salată de legume, întotdeauna şi cu frunze verzi, eventual şi cu ceva fructe şi cu cereale sau soia încolţite în loc de pâine.
 5. La cină se mănâncă.... iar salată cu - de acum sunteţi deja familiarizaţi -  înlocuitorul de pâine, cerealele încolţite.
 6.Se va bea numai apă plată, cu un conţinut redus de minerale sau ceai de plante româneşti neîndulcit (e bun şi aşa, chestie de obişnuinţă). Nu se consuma nici o picătură de cafea sau alcool (despre tutun e clar, nu mai trebuie spus nimic, nu?). Nu se consuma SARE!!!! 
 7. Reduceţi (sau poate chiar renunţaţi total??)  televizorul, calculatorul, telefonul (în special telefonul mobil), ocupaţi-vă mintea cu lucruri frumoase: muzică, poezie, literatură bună. Nu uitaţi rugăciunile
 8. Dacă vreţi să deveniţi iar sănătoşi, trebuie să scoateţi din alimentaţia voastră  în TOTALITATE zahărul, uleiurile rafinate, făina albă, absolut orice produs alimentar prelucrat industrial. În rest, este voie ca de la Banu` Ghica!! Cine nu suportă un anumit  ingredient, renunţă la el şi-l înlocuieşte pur şi simplu cu altceva.
9.  Acest meniu nu este recomandabil mamelor care alaptează şi viitoarelor mame!!
       Cineva mi-a scris cândva, că nu se poate mânca numai salată. Eu tot  încerc să demonstrez de 4 ani că se poate, nu am afirmat însă niciodată că ar fi floare la ureche, e nevoie de multă voinţă, autocontrol şi disciplină. Şi credeţi-mă, că  am început cu blogul de abia de anul trecut, doar pentru că am dorit să nu dau mai departe doar informaţiile auzite de la alţii, ci numai informaţiile probate şi verificate de mine, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp,  pe propria mea pielea. Hrana vie funcţionează absolut perfect, dar şi aici există (din păcate) reguli care trebuie respectate.... 

 Ei ce ziceţi, va prindeţi? Curajoşii trebuie să-şi procure următoarele ingrediente.
I Alimente care trebuie să le aveţi permanent în casă:
  1.Cerealele pe care le suportaţi, cel mai bine bio.
  2.Mere, ştiţi voi care - cele mai mici, acum primăvara cele mai zbârcite, cele mai neaspectoase.
  3.Lămâi bio.
  4.Nuci, alune, seminţe de floarea soarelui, de dovleac, de in şi de susan.
  5.Cui îi plac, boabe de soia (eu  nu le pot suferi), altfel linte maro.
  6.Ceapă, usturoi.
  7.Morcovi, ţelină, pătrunjel rădăcină
 
 II Fructe, legume  şi verdeţuri proaspete.
 
   Sâmbătă se pun mai întâi la înmuiat şi apoi duminca la încolţit 110g de cereale şi 20g de boabe de soia (sau 130g cereale), de care veţi avea nevoie luni. Duminică se pregăteşte al doilea rând pentru marţi şi se pun la înmuiat şi 30g de nuci pentru meniul de luni.
  Iar pentru meniul zilei de luni, 21 martie 2011, la început de primăvară (şi de viaţă nouă???), aveţi nevoie de o pară, o rădăcină de ţelină, morcovi, o mandarină, o conopidă mică, spanac şi  multe, multe verdeţuri.
  Vă aştept cu drag şi vă doresc poftă foarte bună!!






7 comentarii:

  1. Buna Mimi,

    multumim din suflet pentru aceasta minunata postare. Merg sa imi procur ce imi lipseste si de luni incep. Doamne Ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajuta!! M-as bucura mult daca reusesti sa tii regimul o saptamana si te-as ruga mult, mult de tot sa ne impartasesti parerea ta (egal daca e negativa sau pozitiva).
    Voi incepe si eu de luni sa fac detoxifierea, pt. ca in ultimul timp am cam uitat de disciplina, am mancat si prea mult si in niste combinatii proaste.....
    A iesit si la mine leurda, iar patrunjelul, papadia si urzicile au "explodat" pur si simplu, asa ca e numai bun momentul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Mimi,

    As incepe si eu regimul, insa vreau sa te intreb daca e o idee buna, avand in vedere ca inca alaptez. Din cate am mai citit, am inteles ca detoxifierea in aceasta perioada nu e prea buna, pentru ca toxinele eliminate pot trece in lapte. Sti ceva legat de acest aspect?

    Multumesc! Cu drag, Simona si Ioana :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Uau!!!!!!!!!!!!
    Ce de lucruri grozave ai mai scris de cand nu am mai apucat sa deschid calculatorul! Acum iti scriu de acasa din Romania! Putin dezamagita ca nu gasesc frunzele verzi si mai ales asa de mari ca in Italia!
    M-ai facut tare curioasa sa aflu la ce te referi in raspunsul de mai sus legat de mancat prea mult si in combinatii proaste. Ma intereseaza foarte mult deoarece de cand ma stiu mananc foarte putin la o masa dar nu ma pot limita nicidecum la doar 3 mese pe zi, poate 5 uneori 6! Tare mult bine ai face daca mai poti impartasi vreun sfat de pacalit foamea cand mananci totul crud!
    Iar in ceea ce priveste combinarea gresita a alimentelor chiar integral crude nu mi-e teama pentru mine cat mai ales pentru copilul meu! De ex ii dau aproape zilnic kamut inmuiat cu banana!Dupa borcanul in care "beau apa migdalele" se catara singur, desface capacul si se serveste. Dar habar nu am cate ar trebui sa il las sa manance odata, pe zi sau pe sapt sa nu fie prea mult!
    Asadar daca stii ceva despre limitele in cantitati te rog frumoooooooooooos nu ne uita!
    Cu foarte mult respect pentru munca de documentare,
    Ana P

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte bine remarcat Simona, uite vezi ca am uitat ceva asa de important. Nici un program de detoxifiere nu e recomandat in perioada alaptarii!!!! Multumesc, adaug mai sus ca nu e recomandat! Toxinele trec intr-adevar in lapte, de aceea nici nu e bine nici sa slabesti nici sa iei cine stie ce masuri drastice in aceasta perioada.
    Va pup cu drag,
    mimi

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Ana,
    Mie imi tin cel mai bine plantele din flora spontana de foame.
    In ceea ce priveste combinatiile proaste, de ex. nu se mananca fructe uscate cu nuci decat in mod exceptional, dupa fructe uscate trebuie o pauza de cel putin 3 ore pana se consuma altceva. Se mananca intotdeauna mai intai fructele proaspete, etc.
    Bineinteles ca de multe ori nu reusesc sa respect aceste reguli, din comoditate sau pt. ca sunt mult timp pe drumuri sau mai stiu eu ce intrevine mereu la mine de-a curmezisul 8de ex. al un pot-luck e absolut imposibil de respectat asa ceva).... De aceea, nici nu ma mai agit prea tare sa fie intotdeauna totul perfect, dar incerc sa tin totusi si niste perioade mai ordonate!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc, draga Mimi, pentru raspuns. Va urmaresc indeaproape si momentan, incerc sa mananc cat mai multe verdeturi de primavara. Cand terminam alaptatul, cu siguranta voi incepe meniul propus de tine.
    Te imbratisez cu drag,
    Simona

    RăspundețiȘtergere