Din comorile doamnei Elena Niţă Ibrian (1921-2009) - O colecţie de reţete din bucătăria creativă, reţete de hrană vie din bucătăria fără foc şi amintiri de suflet adunate şi prelucrate de Luana Walter -

 Astăzi, 12.11.2021,  se implinesc 100 de ani de la nașterea doamnei Elena Nită Ibrian. La Piatra-Neamț au avut loc în ultimele luni multe acțiuni dedicate bunei doamne, de exemplu, o expoziție excepțională de cămăși românești. Maria Tamaş tocmai mi-a scris un mesaj: "Aceste cămăși au fost cusute de "fete" din "Șezătoarea de Piatră" pentru a o omagia pe Elena Niță Ibrian. Cămășile au fost cusute după izvoade donate de Elena Niță Ibrian Muzeului de Etnografie. De asemenea,  va avea loc în această zi la mormântul doamnei Ibrian o slujbă de pomenire organizată de Complexul Muzeal Piatra Neamț.  Iată că nu se uită valorile."

Maria Tamas, Gabriela Mihaela Pruteanu si doamna Elena Nita Ibrian

 Şi cum aş putea eu să sărbătoresc mai bine această zi, decât cu o lansare de carte?! Încercand astfel să îmi arăta iubirea şi recunoştinţa, dar şi pentru a da mai departe, tuturor celor care au nevoie de ajutor, măcar o parte din comorile adunate de doamna Ibrian în peste 60 de ani de muncă în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Tot mai des,  modul de viaţǎ bazat pe o alimentaţie naturală cu alimente netratate termic este prezentat în mod eronat (în presǎ şi în mediul virtual),  ca fiind ceva cu totul nou, absolut modern şi trendy, ceva ⸲⸲tocmai” descoperit. Dar acest lucru nu este adevǎrat, hrana vie are la noi în ţară,  tocmai datoritǎ doamnei Elena Niţǎ Ibrian (12.11.1921-09.09.2009) - adevărata iniţiatoare a mişcării raw food din România, o tradiţie lungǎ.

Povestea doamnei Ibrian este dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special pe cei care s-au decis sǎ învingǎ, cu ajutorul regimului de viaţǎ cu hrana vie, o boalǎ grea. Acest om  s-a îmbolnǎvit atât de grav de cancer, la o vârstǎ fragedǎ şi, totuşi, a reuşit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste şaizeci de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic. Nu a mai cunoscut durerile, disperarea sau frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine, reuşind chiar sǎ ducǎ o viaţǎ frumoasǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ la modǎ, ci poate fi chiar o metodǎ de tratament sau un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, doamna Elena Niţǎ Ibrian, ne-a demonstrat tuturor ce înseamnǎ sǎ fii  cu adevǎrat un om bun,  un OM, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi atunci când ne-a creat.

La sfârșitul anului 2016, după o noapte cu vise venite din lumea îngerilor, am avut viziunea unei cărți cu fotografii frumos colorate, în care să fie publicate măcar o parte din rețetele bunei doamne Ibrian şi din poveștile minunate despre viaţa ei, despre hrana vie și despre puterea  vindecătoare de excepție a unei vieţi naturale. Am avut însă nevoie de 5 ani pentru a finaliza acest proiect de suflet, și tocmai astăzi, exact în ziua în care doamna Ibrian ar fi împlinit 100 de ani, cartea despre buna doamnă pornește în lumea largă....

Cartea conţine nu numai poveşti de suflet, cu şi despre inegalabila doamnǎ a ⸲⸲bucǎtǎriei fǎrǎ foc”, ci atât reţete din bucătăria creativă, cât şi reţete de hrană vie.

 

Cartea, disponibilă deocamdată doar în format electronic,  poate fi comandată AICI (click). 

Să ne fericim cu toții astăzi că am fost cu adevărat binecuvântați, având  privilegiul de a o cunoaște pe doamna Ibrian, și să-i ducem lumina și mai departe, cu spor și multă bucurie.

 Cred că așa  ar trebui de fapt să se desfăşoare viaţa oricăruia dintre noi: să lăsăm cu toţii urme adânci şi frumoase prin vieţile tuturor oamenilor pe care-i întâlnim şi cu care avem experienţe comune de viaţă, în scurta noastră trecere prin viaţa pământească. Pare paradoxal, dar singurul lucru care chiar contează şi care rămâne după ce părăsim această lume, dăinuind câteodată chiar şi sute sau mii de ani, este doar aceea dâra lungă de lumină rămasă în urma noastră.

La final, încă o notă personală: Ziua de 12 noiembrie are însă pentru mine o însemnătate deosebită la puterea a doua, ca o sabie cu două tăișuri sau cele două fețe ale aceleiași medalii: pe de o parte, este ziua în care doamna Ibrian a venit pe lume,  ca să ne aducă atâta lumină, iar pe cealaltă parte, este în același timp exact și ziua în care Wilhelm Fiebiger (click aici pt. postarea de la centenarul lui Willi) a părăsit această lume, luând o mare parte de lumină cu el. O mare lecție, direct de la Sursa Surselor: bucuria și suferință sunt mereu împreună, strâns împletite una cu alta, îmbrățișate voluptos în dansul etern al vieții și morții...

Cu drag si din toata inima,

Luana (Mimi) Walter