„Dumnezeu este în mine - eu sunt în Dumnezeu” - O convorbire la ceas de taină cu Wilhelm Fiebiger

Exista lucruri  deosebit de importante, pe care le tot repet cu mare drag pe acest blog - iar astazi trebuie neaparat sa va reamintesc ceva: zilele din preajma solstitiului de iarna sunt cu totul si cu totul deosebite, vechea credinta germanica le atribuia un potential transformator iesit din comun (de aceea este si atat de important, sa le petrecem in liniste, in pace, fata-n fata doar cu Dumnezeu si cu propriul suflet,  retrasi in noi, departe de lume). 

De pe 21 decembrie, peste Anul Nou si pana la Boboteaza este timpul marilor schimbari, al luminii, al sperantei, al pacii, al iubirii neconditionate, al unui nou inceput - profitati din plin de puterea lui transformatoare pentru a va imbogati si imbunatati viata. Acum, in aceste zile scurte si reci, se cauta pacea si linistea, cel mai bine in lumina lumanarilor si a focului din soba, se curata casa si se afuma cu rasini si plante adunate peste vara, pentru  a o apara de rau si pentru a-i proteja si locuitorii, se fac pregatiri, in primul rand sufletesti, de sarbatoare mare, se aduna cei iubiti la un loc, de multe ori doar in inima, caci pentru multi altcumva nu mai este posibil.....

 

Cand soarele se opreste - caci asta inseamna solstitium: sol (soare) + stitium (de la sistere=a se opri, a ramane constant - astazi la 17:28 CET). In multe credinte, acesta este si timpul in care Dumnezeu si ingerii coboara cel mai des din cer, acum isi intensifica venirile pe pamant, aici, printre noi. 

Cu doi ani in urma, tocmai o cunoscusem pe Monika - un adevarat inger. Anul trecut ii luam centenarului Wilhelm Fiebiger din Germania,  un interview. Mirela din Medias,  unul dintre multii ingeri pazitori din jurul meu, si-a facut timp si a tradus textul din limba germana - caci ceva mai potrivit pentru aceste timpuri, nici ca as fi putut gasi....

Pentru ca eu ma voi retrage in acest timp cu totul iesit din comun din lumea virtuala, va urez de astazi sarbatori pline de lumina, pace, bucurie, bunastare si voie buna. La multi ani fericiti si impliniti!

„Dumnezeu este în mine -  eu sunt în Dumnezeu” 

 - O convorbire la ceas de taină cu Wilhelm Fiebiger –

Interviu realizat de Mihaela Walter pentru revista “Natürlich leben” (AICI textul original) la sfarsitul anului 2016.
Traducerea din limba germana: Mirela din Medias.

Preambul: Wilhelm Fiebiger (născut la 6 aprilie 1917) a descoperit  încă de tânăr vegetarismul şi acum, chiar la o  vârsta înaintată, este în continuare în cea mai bună stare de sănătate. Willi, aşa cum îi place să fie numit, trăieşte foarte simplu şi natural, într-o căsuţă mică de lemn, la marginea regiunii Westerwald (Germania), iar căutarea spirituală întru sens şi adevăr reprezintă de foarte mulţi ani linia pregnantă a vieţii sale.

Mihaela Walter pentru revista „Natürlich leben” (NL): Dragă Willi, suntem bucuroşi şi ne simţim profund onoraţi, că tu, cel mai în vârstă dintre veganii care ne sunt nouă cunoscuţi, ai devenit membru de onoare al Asociaţiei “Natürlich leben e.V.”. Aşa cum îţi poţi închipui, avem multe întrebări pentru tine. Întâi de toate, ne interesează, bineînţeles, când ai descoperit hrana vie? Şi apoi, ce anume sau cine a însemnat cel mai mult pentru tine atunci cȃnd ai început să-ţi schimbi modul de viaţă?

Wilhelm Fiebiger (WF): De copil mic am suferit de rahitism sever până la vârsta de 10 ani. Mama nu a putut să mă alăpteze. În afară de asta, ea denatura legumele prin fierbere îndelungată şi arunca zeama preţioasă la canal. Deasemenea, iarna, am suferit de degerături şi de orgelet (urcior). La şcoală aveam dificultăţi de învăţare. La 17 ani am cunoscut un prieten al sportului acvatic, care mânca doar fructe. Aceasta m-a făcut să mă convertesc imediat şi să trăiesc numai cu fructe. Practic, modul de viaţă al părinţilor mei era preponderent vegetarian, de vreme ce numai duminica era carne la masă şi copiii primeau doar puţin din aceasta. La 21 de ani am intrat în cȃmpul muncii, apoi am fost luat în armată şi până în iulie 1945 am fost soldat pe front. Nu am avut încotro şi a trebuit să fac compromisuri, dar m-am străduit mereu să trăiesc sănătos, să mănânc puţin şi să nu consum carne.

Nici în perioada activităţilor mele de afaceri, care implicau multe călătorii, nu găseam întotdeauna ceea ce aveam nevoie. Abia când am terminat cu această tensionată activitate profesională şi am putut să îmi îngrijesc grădina, am reuşit să trăiesc consecvent.

NL: Anul viitor, pe 6 aprilie 2017 ai să împlineşti 100 de ani iar până acum nu au reuşit aşa ceva prea mulţi învăţaţi din domeniul sănătăţii. Se va face un film despre tine şi vor avea loc multe evenimente în onoarea ta. Există ceva anume ce îţi doreşti la aniversarea ta?

WF: Nu am dorinţe deosebite, îmi doresc doar să rămân sănătos şi în formă şi ca procesul de îmbătrânire să fie oprit şi reversat, deoarece numai aici, în corpul nostru, avem cele mai bune posibilităţi să ne maturizăm şi spiritual, pentru a ne apropia mai mult de adevăratul sens al prezenţei noastre aici.

NL: Oamenii sunt mereu curioşi să ştie ce mănânci, cum îţi petreci ziua şi ce faci zilnic pentru sănătatea ta. Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?

WF: Mă duc devreme la culcare, cel târziu la ora 8 şi mă trezesc puţin după ora 5 dimineaţa, cu gândul: “Dumnezeu este în mine - eu sunt în Dumnezeu”. Cu gândul asta adorm fără probleme şi cu el mă trezesc din nou. Consider că este foarte important să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru un somn odihnitor.

Încă în pat, să mişcăm degetele, să ne întindem şi destindem. Încep cu mestecatul uleiului (oil pulling). După toaleta de dimineaţă, stau 5 minute în cap, apoi fac 15-20 de genuflexiuni şi peste 20 de flotări. Continui cu 10 -15 minute de exerciţii de respiraţie (Schildkrötenatemübung - respiraţia broaştei ţestoase).

Dimineaţa beau cam 3 căni de ceai de plante, aproape 1 litru. În funcţie de vreme, ori fac treburi gospodăreşti, afară sau în casă, ori citesc.

La prânz, prima masă, mănȃnc mai ales fructe, boabe din grădină sau cam 100 de grame de fructe uscate, înmuiate.

Seara, în mare parte, legume, salate, roşii, dovlecei, castraveţi, ceea ce este de sezon, pe cât posibil de un singur fel, neamestecate (mono). Din principiu, nu mănânc nimic între mese. De un an de zile, mă străduiesc să trec la nutriţia prana şi să mănânc doar o dată pe zi, cam pe la ora 15. Dar cu aceasta am pierdut mult în greutate.

Din când în când manânc hrişcă sau mei (60-70 grame), pe care le fieb. Ocazional, mănânc pâine de alac, două felii, bine uscate şi pun pe ele avocado cu ceapă sau usturoi. Aici încerc să mestec totul cât se poate de bine. Înainte de masă, stau iar 5 minute în cap şi spun rugăciunea de mulţumire!

De două ori pe săptămână merg la sauna şi pun mult preţ pe o postură dreaptă, căci numai aşa energiile pot curge liber în corp.

NL: Nu ţi-a fost totdeauna uşor în viaţă, totuşi ai reuşit de fiecare dată să mergi mai departe. Aceasta se datorează atitudinii tale în faţa vieţii, propriei tale filozofii de viaţă. Doreşti să le povesteşti şi cititorilor despre aceasta?

WF: Am învăţat meseria de frizer, împotriva voinţei mele, cu toate că la testul de aptitudini profesionale am fost recunoscut ca avȃnd înclinaţie spre tehnică. După război, am vândut haine din uşă în uşă, şi alte articole, după cum se puteau obţine lucrurile. S-a întâmplat ca la acea vreme să vină la modă fustele plisate. Am angajat femei şi am lucrat confecţii de damă, aveam angajate cam 20 de femei. Fabricarea confecţiilor mele, pe termen lung nu a adus succesul dorit şi mulţumirea aferentă. Inspirat de un prieten, am dezvoltat un sistem de vânzare, prin care cumpărătorul final putea să primească marfa mai ieftin. Am negociat la comercianţii en gros  şi la magazinele de prezentare nişte reduceri pentru mine, pe care apoi le ofeream, în mare parte, clienţilor mei. Dacă primeam o reducere de 35% de la un comerciant, clientul meu primea de la mine un avantaj de 25%. Am încheiat contracte cu toate firmele şi le-am rezumat la dimensiunea unei cărţi poştale duble. Am dat aceste certificate de cumpărături fabricilor, prin intemediul consiliilor de administraţie. Am construit sistemul în Köln, Bonn, Wuppertal, Hagen și Berlin și am ajuns la vânzări de milioane. Problema mea a fost că exista pe atunci o lege prin care reducerile comerciale erau limitate la 3%. Am fost atacat puternic. Dar, din moment ce nu am vorbit despre reduceri în publicitatea mea, doar despre prețurile nete, am reușit să-mi mențin sistemul. Cu toate acestea, în 1969 prin legile adoptate de parlament a trebuit să închei afacerea. Aveam până la 40 de angajaţi şi m-am văzut nevoit să caut căi noi. M-am orientat spre întâlniri de afaceri, am cumpărat o mulțime de bunuri de larg consum pentru a le revinde. Aici mi au fost de asemenea oferite schimburi care au devenit scadente după 3 luni. Din cauza lipsei de solvabilitate a partenerilor de afaceri, am pierdut peste 3 milioane de mărci și o proprietate valoroasă, o casă cu peste  50.000 m² cu pădure și grădină. M-am mutat într-o casă de 100.000 de mărci care era destinată demolării, am construit o reprezentanţă în sectorul reparării automobilelor și m-am străduit, ca întotdeauna, să fac din mica societate cu răspundere limitată, o societate pe acţiuni. Am reconstruit casa cumpărată, pe care am renovat-o  complet, astfel încât am putut să o vând, cinci ani mai târziu, cu 500.000 de mărci şi apoi am reuşit să cumpăr o fermă la munte, la Berchtesgaden, la o altitudine de 1100 de metri unde am reuşit să realizez grădina mult visată. Dar, cum soţia mea de atunci a decis că doreşte să trăiască împreună cu o femeie, totul a fost vândut şi m-am mutat aici în Westerwald, unde mă simt acasă. Pentru mine este valabil întotdeauna motto-ul: “Rezistă la toate încercările, nu te lăsa îngenunchiat, arată-te puternic şi cere ajutorul divin.”

Nu m-am cruţat niciodată, am muncit întotdeauna mult, adesea până la limita rezistenţei. Aici, de asemenea se aplică principiul valabil şi astăzi pentru mine: “ Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi.”

NL : Anul trecut mi-ai povestit într-una dintre conversaţiile noastre minunate, că mereu ai avut alături mulţi îngeri păzitori, care te-au ajutat adesea în situaţiile dificile. Mie mi se par nişte povestiri minunate şi ar fi frumos dacă le-ai împărtăşi şi cititorilor. Vrei să aminteşti câteva dintre ele?

W.F.: Vindeam confecţiile pentru femei  prin reprezentanți sau la târguri de vânzări. Așa că am plecat seara târziu de la un tȃrg din Konstanz am Bodensee (pnetru a economisi cheltuiele de cazare) și dimineaţa trebuia să ocup un stand de vânzare, la un târg în Hof. Eram singur în mașină, epuizat și trebuie să fi aţipit puţin. Eram în Odenwald şi deodată a pocnit ceva. Dintr-o dată m-a trezit o bubuitură. Am dat drumul la acceleraţie şi am apăsat frâna. Trecusem peste o cheie franceză aflată la marginea drumului şi care fusese azvârlită şi pocnise sub aripa roţii (Willi a păstrat cheia toţi anii aceştia, ca pe o dovadă materială a unui semn ceresc al îngerilor săi păzitori). Apoi am văzut că unde oprisem, roata dreaptă din faţă era deja in gol, deasupra unui terasament împădurit adânc de  15 metri. Oare cine a pierdut acolo cleştele acela, care a avut acel efect salvator pentru mine?

Tot aşa, în timpul războiului, pe vremea când eram soldat am putut să constat de multe ori că îngerul meu păzitor mă ţine de mână. În ianuarie 1945, am fost trimis mărşaluind cu armament greu, la 200 km de Oder. Ruşii erau deja înainte de Küsterin pe Oder. Misiunea noastră se desfăşura de la Frankfurt la Oder. A apărut problema cu camioanele în care era încărcată muniţia, căci erau alimentate cu gaz din lemn (Holzgas) şi au cedat la temperaturi de -20 ℃ şi nu au ajuns cu noi. Aşa că au fost trimişi peste 1000 de bărbaţi în apropierea inamicului, fără să se poată începe contraatacul decisiv. Ruşii pătrundeau de peste tot şi noi ne aflam pe teritoriu cucerit de ruşi. Două săptămâni am stat fără mâncare, numai zăpădă şi peste tot erau numai ruşi. Am traversat cu o parte din camarazii mei râul Oder, care pe vremea aceea avea un strat de de gheaţă ce ne-a susţinut. Camarazii mi-au confirmat de mai multe ori: credeam atât de mult în Dumnezeu, dar faptul că am ieşit de aici întregi, a fost de fapt o adevărată minune. Ar fi prea mult acum să intru în detalii care confirmă prezenţa îngerilor păzitori.

NL: Tu ai o perspectivă originală şi foarte interesantă  despre cum se poate amâna îmbătrânirea  sau chiar şi moartea. Care este “secretul” tău?

WF: Am o preţioasă colecţie de cărţi în care mă adâncesc, mai ales în scrierile din lumea spirituală. Acolo este mereu subliniat că moartea nu face parte din scopul creaţiei. Corpul este creat astfel încât el nu are nevoie să moară şi se înnoieşte mereu, ceea ce este confirmat mai ales de fizica cuantică. Modul de gândire şi de viaţă greşit, ca şi abuzul de sexualitate sunt cauzele îmbătrânirii şi a morţii. Aici este o lege: Atât cât omul lucrează serios cu el însuşi şi tinde spre perfecţiune cu toate fibrele sinelui, el nu moare. Numeroasele compromisuri zilnice pe care le face omul obişnuit, îl îmbolnăvesc şi îl conduc devreme în mormânt. Aici formula dată de Isus este crucială: “Dumnezeu este în mine - Eu sunt în Dumnezeu.”

Când suntem conştienţi de aceasta până în cele mai profunde straturi  ale fiinţei noastre, avem un fundament pe care putem regenera corpul în aşa fel încât el poate să biruie moartea. Aici credinţa şi convingerea au un rol important. Totul este mental.

NL: Când am venit pentru prima oară în casa ta, am înţeles imediat ceva important pentru mine şi viaţa mea: întocmai aşa doresc să îmbătrânesc şi eu! Între cărţi şi plante, în pace cu mine, în pace cu tot ce este în jur, să nu depind de oameni, medicamente şi tratamente medicale, să fiu sănătoasă, voioasă, în formă şi cu o mobilitate bună, cu mintea clară, eficientă şi cu o inimă deschisă. Ce m-ai sfătui, ce ar trebui să nu ratez în nici un caz?

WF: Nevoile mele au devenit din ce în ce mai mici, aşa că şi maşina mea este acum un Nissan mic, când pe vremuri aveam numai maşini puternice. Cumpătarea şi viaţa simplă mă mulţumesc. Am tot ceea ce este nevoie ca să trăiesc şi pensia mea mică îmi asigură traiul modest. Pentru mine cărţile sunt foarte foarte importante, pentru că de aici putem extrage idei profunde. Este foarte important să devenim liniştiţi în interior, să ascultăm înauntru ceea ce vrea să ne spună Dumnezeu. Să fii mulţumită, să-ţi scazi dorinţele. Învaţă să taci şi exprimă-te concis. Să mulţumim mereu trupului nostru, pentru că el o merită şi este însoţitorul nostru credincios, pe care trebuie să îl îngrijim şi preţuim.Trebuie să iubim acest trup al nostru şi să-i confirmăm acest lucru iar şi iar.

Este tot foarte important şi ca în toate acţiunile noastre să fim conştienţi de faptul că cu orice greşeală făcută, trădăm nemuritorul om lumină din noi şi ne depărtăm de Dumnezeu. Trupul nostru este templul sufletului şi al spiritului nostru, iar cu orice abuzare a lui pentru satisfacerea simţurilor, trădăm divinitatea din noi şi ne îndepărtăm de Sinele adevărat.

NL: Îţi mulţumesc din toată inima pentru tot, deasemenea şi în numele cititorilor şi al membrilor asociaţiei şi îţi urez mult noroc, sănătate, bucurie şi pace, şi în continuare, o viaţă îndelungată! Suntem întradevăr binecuvântaţi, cunoscându-te pe tine am primit cu toţii o mare şansă, putem învăţa de la tine multe lucruri foarte importante.

Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc, dragă Willi!