Seiten

marți, 11 decembrie 2012

Decembrie 2012 - Alegerile din Romania

Mi-a placut mult timp sa subliniez, cu orice ocazie care mi se oferea, ca eu nu fac politica. Caci din principiu, politica m-a plictisit si m-a dezgustat dintotdeauna, indiferent de directia pe care o reprezenta. Si desi eu admir in general foarte multi oameni, caci sunt atat de multe suflete frumoase in jurul nostru - atat pe pamant, cat si-n cer - care ne lumineaza viata, noua tuturor, am gasit foarte putini politicieni demni de admirat, caci tocmai in politica sunt doar cativa oameni cu "coloana vertebrala": Nicolae Iorga, Mahatma Gandhi, Barbara Rütting, si-nca cateva suflete luminate.  
Politica era pentru mine prea multa vorbarie, de cele mai multe ori, vorbarie goala. Si eu am fost si raman un om al faptelor, caci degeaba spui cele mai frumoase vorbe, daca nu stii sa le transpui in viata, in realitatea fiecaruia dintre noi
In duminica care tocmai a trecut, m-am simtit exact precum Cetateanul turmentat din "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale
"CETĂŢEANUL: Da, iar eu! (sughite.) Am venit pentru istoria aia de care am vorbit az-dimineaţă... Ce facem? Iacă, mâine începe... Eu... Pentru cine votez ? 
TIPĂTESCU (ţinându-i calea să nu coboare în scenă): Pentru cine? pentru cine? Lasă-mă în pace, cetăţene: ai ajuns de nesuferit... Votează pentru cine pofteşti... 
CETĂŢEANUL: Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă... "

Pleaca ai nostri, vin  ai nostri... Oare chiar nu s-a schimbat, dupa atata amar de ani, mai nimic in tara asta???  Eu nu am fost sa votez (desi trebuia sa ma duc si sa-mi anulez singura votul, pentru a micsora astfel posibilitatea fraudei electorale! - ideea mi-a fost sugerata prea tarziu, mie nu mi-a dat din pacate prin cap....), caci asa cum spune un mare roman, un OM adevarat, care are la 93 de ani capul mai limpede si inima mai curata  ca 99% dintre politicienii aflati la conducerea tarii, Parintele Iustin Parvu (AICI puteti citi tot interviul): "Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă?". "Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu bi­necuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, „din mila lui Dumnezeu Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun."

Poate ca nu m-as fi apucat sa scriu despre acest subiect, care evident ca nu are (aparent) multe in comun cu tema blogului meu, daca nu as fi citit tocmai saptamana trecuta, cu sufletul la gura, o carte care nu intra de fapt in categoria cartilor pe care le citesc eu in mod obisnuit. Caci este o carte despre politica. Dar mi-a mers atat de mult la inima, incat trebuie sa o dau mai departe: Pentru un ideal comun, de Calin Georgescu. Si de atunci, parca tot imi suna-n cap cuvintele autorului, ca un cantec de jale pentru poporul roman: "In momentul acesta, pt. Romania nu conteaza stanga sau dreapta. Conteaza ceea ce se numeste interes national." "O tara trebuie condusa de oameni care sunt decisi sa faca nu politica, ci istorie." 

Caci de-abia cu cativa ani in urma, am inteles in cele din urma si eu, ca de fapt, NOI TOTI facem politica, prin tot ceea ce facem; fiecare actiune singulara a noastra are un efect asupra celorlati, si daca nu putem schimba dintr-o data toata tara, am putea avea totusi un impact hotarator, mai ales daca am invata sa fim iar uniti - oricum am avea un impact mult mai mare decat ne vine sa credem.  
Eu sunt convinsa ca noi toti am putea face foarte mult, fiecare dintre noi. Schimbarea venita "de jos", este singura schimbare durabila si cu adevarata valoare. Taranul roman a fost independent mii de ani, din pacate, nu a fost constient de marea sa putere. Acum sunt din fericire insa alte timpuri. Caci vin acum tineri idealisti si cu dragoste de glie, care arata ca se poate trai si altfel, fara grija zilei de maine, numai din munca propriilor maini: Irina, Mircea, Flavian, Willy, Teo, si multi altii.  Caci un om care nu se teme, nu este manipulabil. Un profesionist nu este coruptibil. Un om care gandeste logic si trece toate informatiile prin ciurul propriului discernamant, nu se va lasa nici mintit, nici pacalit - de nimeni!  
Imaginati-va o tara in care cei mai multi oameni isi pot asigura singuri hrana, sursele de energie, si toate celelalte lucruri necesare vietii. O tara care isi apara si respecta istoria si mostenirea lasata de strabuni. O tara cu oameni care stiu sa se iubeasca intre ei, care stiu sa transpuna in viata de zi cu zi cuvintele si invataturile lui Hristos, ajutandu-se si sprijinindu-se reciproc. Nu mai asteptati sa va vina ajutor de la UE, de la politicieni, de la imbogatitii imbuibati care trag sforile in conducerea tarii. Caci asa cum spunea tot Parintele Iustin:  "La noi nu ai cu cine să te aliezi, nu există niciun interes nobil la acești oameni poli­tici ca să ridice piatra aceasta de pe mormântul neamului nostru. O țin ferecată și cine să o ridice? Lor le merge bine acolo unde sunt, parlamen­tari, deputați, primari, au copii și rude de îngrășat. Din păcate românul a fost omul cel mai laș, în toate vremurile. Celelalte po­poare din jurul nostru au știut să se unească prin jertfa lor, în fața tancurilor rusești. La noi nu se poate face treaba asta, pentru că fiecare se crede mai papă decât Papa. Interesele și orgoliile per­sonale așa de tare întunecă mintea că fiecare vede în felul lui propriu, niciodată ca celălalt de lângă el".
Sursa WWF - Romania
Si poate Festivalul  Comunitatilor Autosustenabile de la Brasov, la sfarsitul acestei saptamani, este tocmai raspunsul cautarilor voastre, caci nu uitati ca dintotdeauna, oamenii au fost cu adevarat puternici si au reusit cel mai usor sa schimbe raul in bine, numai daca s-au unit si s-au iubit unii pe altii.

11 comentarii:

  1. Frumoase cuvinte Mihaela. Multumim inca o data pentru tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare placere, si eu multumesc tie mult, ca nu ai uitat-o pe doamna Ibrian, cei mai multi oameni care se ocupa de hrana vie, desi ii rugasem (iar pe tine nu te-am rugat), nu au scris nimic despre buna doamna..... Si cum sa nu-i dai iar dreptate parintelui Iustin: "Interesele și orgoliile per­sonale așa de tare întunecă mintea că fiecare vede în felul lui propriu, niciodată ca celălalt de lângă el."
      Te mai rog mult sa scrii neaparat pe blog despre festival, si sa faci multe, multe poze, ca sa fim si noi, cei care nu putem ajunge la Brasov, la curent cu tot ce s-a intamplat acolo! Eu va tin pumnii la toti, si va doresc mult succes, sa va ajute Dumnezeu sa va iasa toate asa cum vreti si cum e mai bine!

      Ștergere
    2. Eh, este greu cu acceptarea celor de langa noi fara o judecata intunecata de interese, obtuzitate si idei preconcepute. Se intampla din pacate uneori si cu Hrana Vie la fel cum se intampla de atatea ori in politica, economie, stiinta sau spiritualitate. Chiar si parintele Iustin daca il intrebi despre ecumenism ia foc imediat... :)

      Eu la festival voi incerca sa filmez pe cat posibil, iar apoi sa adaug materialele online. Atat pentru cei care nu au ajuns, cat si pentru ca participantii sa poata revedea si reaminti ce s-a discutat. Unii prezentatori au insa reticente in aceasta privinta, iar acolo va trebui sa le respect alegerea. Numai bine. Flavian

      Ștergere
  2. Am inceput sa adaug prezentarile aici: http://blog.flavian.ro/2012/12/pezentarile-de-la-festival.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ceva lipseste. nu pot sa clickez pe link. dar presupun ca sunt pe blog. mersi! imi pare tare rau ca nu am ajuns :(

      Ștergere
    2. Multumesc mult, draga Flavian! La mine merge link-ul, tocmai am luat acum toate inregistarile la rand si asa ma bucur de voi toti, oamenii astia tineri si entuziasti, bravo si cinste voua!!!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Multumim si noi Mihaela pentru aprecieri, recomandari si ajutor. Adresa de mai sus merge cu copy-paste, dar daca vrei sa dai click direct poti incerca aici: Prezentarile de la festival

      Ștergere
    5. Cu mare placere, mi-ar fi placut tare mult sa vin! Poate data viitoare reusesc. Cu aceasta ocazie (am urmarit toate inregistraile de sambata, acum am sa le vad si pe cele de duminica), am constatat ca pe Teo am cunoscut-o in vara, am mancat impreuna (ea cu copiii dintr-o tabara de informatica si eu cu copiii mei), la aceeasi pensiune in Viscri..... Dar nu am stiut atunci cine e (era o profesiara ca si celelalte...) si acum tare rau imi pare!!!

      Ștergere
  3. Ai perfecta dreptate. E o birocratie foarte mare si cei mici sunt inghititi de cei marei. Poza din articolul tau spune tot!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru articol!!!

    RăspundețiȘtergere