O poveste cu îngeri - Maja Caspari (România) şi Katrin Bornmüller (Germania)

 Doamna Maja Caspari este probabil cetăţeanul cu cele mai multe titluri şi funcţii din oraşul Mediaş: din 1990 este preşedinta Asociaţiei de Ajutorare a Diabeticilor şi Bolnavilor Oncologici din Mediaş, este membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România (1990), în 1993 a devenit membru al Societăţii Internaţionale a Drepturilor Omului (IGFM) - Frankfurt/Main - Germania, iar din 1998 este chiar Preşedintele Societăţii Internaţionale a Drepturilor Omului - Secţiunea România, este cetăţean de onoare al oraşului Mediaş... şi lista ar putea continua tot aşa mai departe. Dar doamna Caspari este mai înainte de toate un mare OM. Culmea este că eu a trebuit să ajung în Germania, ca să aud ceva despre domnia sa, din păcate şi mulţi oameni din România, chiar locuitori ai oraşului Mediaş nu o cunosc, pentru că din păcate, ziarele şi posturile de televiziune "se bat" în zilele noastre pe altfel de ştiri: ştiri care "se vând" bine. Toată lumea vrea numai să ştie ce au mai făcut domnul sau doamna Cutărescu, de cele mai multe ori persoane cu o valoare mai mult sau mai puţin discutabilă, dar care sunt "in", toţi ar dori să fie ca ei, sau mai degrabă să aibă, ce au ei. Bunătatea, omenia, spiritul de sacrificiu, ajutorarea aproapelui au ajuns din păcate să fie privite ca nişte virtuţi demodate şi prăfuite, de care în ziua de azi nimeni nu mai are cu adevărat nevoie. De aceea ne şi învăţam probabil copiii, să "dea din coate" şi să facă orice, să treacă peste tot, numai ca "să reuşească" în viaţă: să adune bani, maşini, imobile, o grămadă de parteneri de viaţă trecători (însă ori fotogenici, ori cu bani - în orice caz oameni dispuşi să facă orice pentru o prezenţă pe micul ecran). Şi totuşi mai există oameni, care au înţeles să-şi trăiască viaţa altfel, care au ales să "reuşească " pe alte planuri ale vieţii. Şi din fericire, mai există încă o mulţime de oameni, pentru care ei sunt şi vor rămâne un model demn de urmat. Iar un astfel de om este doamna  Maja Caspari, pe care eu din păcate încă nu am ajuns să o cunosc personal, dar în vara aceasta, am de gând să recuperez neapărat timpul pierdut.

Update - Intre timp ne-am cunoscut (sfarsitul verii 2011) si ne-am inteles de minune de la prima vorba.

Am vorbit cu domnia sa doar de mai multe ori la telefon, dar mai ales am ascultat - cu mare emoţie şi cu pieptul plesnindu-mi aproape de o mândrie patriotică, pe care nu am mai simţit-o de foarte mult timp - cuvintele de laudă ale unor cetăţeni germani din oraşul Wittlich, membri ai Societăţii Internaţionale a Drepturilor Omului (IGFM), oameni care o cunosc bine pe doamna Caspari, pentru că îi trimit din 1990, în fiecare an ajutoare, absolut necesare pentru toţi oamenii bolnavi şi săraci de care se ocupă şi pe care îi ocroteşte buna doamnă în România. Şi de aceea nu se poate povesti despre doamna Casapari, fără a vorbi automat şi despre doamna Katrin Bornmüller, preşedinta secţiunii germane a IGFM. Pe doamna Bornmüller am cunoscut-o în Wittlich,  în dimineaţa unei zile reci şi ceţoase de decembrie dinaintea Crăciunului. Frigul umed şi pătrunzător mă făcea să mă grăbesc, să ajung mai repede în căldura magazinului în care vroiam să-mi fac cumpărăturile, când deodată, mi-a apărut în cale o fiinţă aproape ireală, asemenea unei zâne din poveşti: nemaipomenit de frumoasă, subţire şi delicată, cu un păr alb strălucitor, îmbrăcată într-o haină de blană lucioasă şi.... cu o cutie de colectă zornăitoare în mână. Doamna Katrin Bornmüller, 71 de ani, aflată la rândul sau de peste 30 de ani în slujba oamenilor oropsiţi şi necăjiţi din întreaga lume.  Ca recunoaştere a meritelor sale extraordinare, a primit la rândul sau o grămadă de tituluri, funcţii şi onoruri în nenumărate ţări (chiar  şi în România, este la rândul său cetăţean de onoare al oraşului Mediaş!), dar, exact ca şi doamna Caspari, doamna Bornmüller a arătat în primul rând ce înseamnă să fii OM! Cele două doamne au făcut totul, nu de dragul recunoaşterii oficiale, ci încercând să-şi ajute semenii, din mare lor dragoste pentru oameni şi din înţelegerea adâncă a trăirii  adevărate a creştinismului, făcând tot ce le-a stat în putinţă pentru a ajuta, iar acest lucru nu a fost deloc puţin lucru! Doamna Bornmüller a organizat, împreună cu doar o mână de oameni, toţi trecuţi demult de prima tinereţe, peste 320 de transporturi (cca. 54 numai în România) de ajutorare în Letonia,  Lituania, Croaţia, Albania, România, ajutoarele organizate de domnia sa ajungând chiar până şi în Africa. A colectat mii de semnături pentru oameni terorizaţi, şicanaţi şi privaţi de libertate de regimuri totalitariste din Iran, Pakistan, China, Vietnam, Cuba, Rusia, ş.a.m.d., a adunat bani, haine, alimente şi  medicamente, încercând să rămână mereu credincioasă motto-ului vieţii sale: Credinţă-Dragoste-Nădejde!

Doamna Maja Caspari si doamna Katrin Bornmüller

"Echipa" din Wittlich

Al 300-lea transport

Presedintele general IGFM, domnul Alexander Freiherr von Bischoffshausen, doamna Dr. Shirin Ebadi, doamna Katrin Bornmüller

 Din păcate, nu este mereu totul bine şi frumos. Mi s-au spus, chiar cu referire directă la activitatea din România,  şi poveşti despre ajutoare care nu au mai ajuns la săracii care aveau neapărată nevoie de ele, ci pe mâinile unor oameni fără conştiinţă şi "coloană vertebrală" (români, care pretind că sunt intelectuali), poveşti despre nenumăratele  probleme făcute la vamă de funcţionari corupţi, chiar şi o poveste despre un patron român, dispărut în negura vremurilor cu peste 6000 DM în  propriul buzunar... Nici în Germania nu este situaţia mult mai bună, de la mormane de gunoaie trântite în faţa sediului organizaţiei şi până la scrisori şi telefoane de ameninţare, aceşti oameni nu au fost scutiţi de absolut nimic, dar au reuşit totuşi, să nu uite nicio clipă, că în spatele acestor întâmplări urâte, se află mereu miile de suflete recunoscătoare, cărora li s-a întins în atâţia ani o mână de ajutor.
   Aceşti oameni minunaţi au reuşit să aducă în sufletul meu atâta lumina şi căldură, mi-au transmis atâta entuziasm, încât mie nu-mi rămâne acum decât să-mi suflec la rândul meu mânecile. Doresc să încerc să le păşesc încet-încet pe urme. Şi înţeleg din ce in ce mai bine, cu fiecare zi pe care o petrec în subsolul umed  şi întunecos în  care se împachetează ajutoarele, că de cele mai multe ori în viaţă, îngerii sunt chiar printre noi.