Seiten

miercuri, 20 februarie 2019

Hrisca batuta si o alta varianta de hummus raw

Primavara nu mai poate fi clar  oprita, trebuie sa mai avem numai “putintica rabdare“. Pana atunci, ne mai bucuram acum de cateva mancaruri de iarna minunate: hrisca batuta si hummus raw.
Cu hrisca asta batuta ne-a innebunit Mirela la Viscri, vorba bunicii mele, “de s-au batut lupii la gura noastra“.... Este aproape incredibil ce iese doar din hrisca inmuiata si alte putine ingrediente, dupa parerea mea, ORICINE, indiferent de inclinatiile alimentare, va manca hrisca astfel preparata cu placere.
Am facut intai o varianta de hrisca batuta, care mi s-a parut insa un pic cam “palida“. Asa ca la a doua  varianta am adaugat si boia de ardei (nu mai tin minte daca reteta Mirelei era cu boia, eu gatesc rar dupa reteta, cel mai des gatesc dupa gust, aspect, aroma, consistenta, textura 😇). 

Hrisca batuta raw vegan


Ingrediente: hrisca (150g pentru o portie buna), zeama de lamaie cu putina apa (eu pun multa lamaie, ca-mi place acreala), de aceea puneti cel mai bine dupa gustul vostru, usturoi, sare, piper, cimbru uscat, boia de ardei, ulei de masline. Topping: ceapa, eventual si arpagic verde si ardei iute

Hrisca inmuiata cel putin 6  ore (daca este si germinata este desigur si mai bine, dar pentru varianta rapida merge si asa), clatita si scursa se proceseaza in mixer cu restul ingredientelor. Ceapa taiata felii subtiri se freaca cu putina sare, se lasa 10 minute la scurs si apoi se amesteca cu ulei si boia (o alta varianta de imitare a cepii prajite este si sosul japonez de soia) si/sau se deshidrateaza.

 
Varianta de hummus raw din hrisca


In mod normal, fac hummusul raw din naut incoltit si celelalte ingrediente originale din  reteta traditionala. Problema este ca de cand mi se face pofta de hummus pana pot sa-l mananc, trec 2-3 zile, timp in care de cele mai multe ori mi-a trecut deja pofta de hummus. Si stau si ma intreb de fiecare data: Oare de ce am pus  (pun mereu 500g, ca mananca toata familia, dar partea leului este totusi a mea) atata naut la incoltit??
De aceea, m-am gandit sa incerc cu hrisca, ca nu necesita un timp atat de mare de inmuiere/germinare. A iesit foarte bun, diferenta este destul de mica, caci oricum aromele vin in cea mai mare parte de la restul ingredientelor/mirodeniilor folosite: chimion, tahin, usturoi, curcuma, boia.

Pofta mare!