Ingerii din cer coboara..... - Monika Bürk-Finkbeiner

Zilele din preajma solstitiului de iarna sunt cu totul si cu totul deosebite, vechea credinta germanica le atribuia un potential transformator iesit din comun (de aceea ar fi si atat de important, sa le petrecem in liniste, in pace, fata-n fata doar cu propriul suflet,  retrasi in noi, departe de lume). Pana dupa Anul Nou, este timpul marilor schimbari, al luminii, al sperantei, al pacii, al iubirii neconditionate - profitati din plin de puterea lui pentru a va imbogati si imbunatati viata.

Cand soarele se opreste.... Caci asta inseamna solstitium: sol (soare)+ stitium ( de la sistere=a se opri, a ramane constant). In multe credinte, acesta este si timpul in care Dumnezeu si ingerii coboara tot mai des din cer, isi intensifica venirile pe pamant, aici, printre noi. Si cum as putea eu sa ma mai mir, ca taman in acest timp mi-a iesit Monika Bürk-Finkbeiner in cale??

In urma cu vreo doua-trei saptamani (dar simt ca parca ar fi trecut ani de atunci), am citit un interviu cu Monika (AICI tot articolul in limba germana) si am ramas de parca as fi fost trasnita.  Daca m-ar intreba cineva astazi, cam cum imi imaginez eu ca ar putea arata un inger, pe ea as descrie-o - caci sunt sigura ca numai un inger adevarat poate aduce atata pace si liniste in lume. Eu am primit darul pe care ea il ofera oamenilor din lumea intreaga, cu mare bucurie si recunostinta in suflet. Si v-il dau si voua mai departe, tot cu mult drag, sunt sigura ca va fi si multora dintre voi de mare folos.

Monika nu a avut o viata deloc usoara, soarta a pus-o de multe ori la incercare. A muncit o viata intreaga si desi nu a facut ceea ce si-a fi dorit (nu a putut sa invete meseria pe care si-ar fi dorit-o si a lucrat in cu totul alt domeniu, caci ea apartine unei generatii in care fetele nu aveau prea multe optiuni), a reusit totusi sa-si faca mereu munca cu multa dragoste. A inmormantat doi soti buni si a crescut un copil cu dizabilitati. A fost foarte bolnava,  devenind  vegetariana din motive de sanatate, la un punct al vietii ei, cand niciun medic si niciun medicament nu o mai puteau ajuta. A citit, a cercetat si a invatat singura. Si s-a autovindecat, reusind sa se ridice prin propriile puteri din lumea infricosatoare si intunecata a depresiei, a astmului bronsic cronic si a osteoporozei (la 40 de ani, medicul i-a comunicat ca are osteoporoza in stadiu avansat, ca o femeie de 70 de ani!): doar cu o hrana naturala, miscare si multa incredere in Dumnezeu. Si-a gasit foarte tarziu chemarea si a avut curajul sa o urmeze si sa inceapa o cariera noua, la o varsta la care cei mai multi oameni ies la pensie si-si incheie de fapt activitatea profesionala. Monika face astazi ceva cu totul deosebit: danseaza pe scena, in mai multe tari europene, alaturi de mari artisti, un dans asemanator dansului dervisilor (ea se invarte insa spre dreapta). Si nu numai ca arata ca un inger, ci are si o voce cu adevarat ingereasca. Acultati-o cat de frumos canta si lasati sa intre in inima voastra mesajul ei simplu de iubire si pace:

"Pace in mine,

Pace in tine,

Pace fie-n noi,

pace peste tot."

  
Monika si familia ei au ridicat alaturi de gospodaria parinteasca din Padurea Neagra o capela a pacii, in amintirea bunicii lor, Katharina, moarta in 1944 in lagarul de concentrare de la Ausschwitz.

"Orice se intampla in aceasta lume, oricat ar fi de greu, totul are o semnificatie, un sens inalt. Daca invatam sa intelegem si sa acceptam acest lucru, 

ni se pot deschide noi cai pentru iertare si impacare". 

(Monika Bürk.-Finkbeiner)

Dupa ce am citit interviul, i-am vizionat toate filmele de pe Youtube. De nu stiu cate ori. Caci nu ma mai satur de ele..... Impreuna cu cantareata spirituala Antje Nagula face dupa parerea mea o pereche cu totul iesita din comun - ascultati, priviti, cantati si bucurati-va:

La multi ani, va doresc sarbatori fericite, pacea sfantului Craciun sa fie cu noi toti! Va doresc, si imi doresc ;), un AN NOU, mult mai bun si mai plin de lumina ca cel vechi, cu multa sanatate si prosperitate. Va multumesc din suflet tuturor pentru tot ceea ce imi daruiti!

Pasta de nuci si mere

Din experienta adunata in cativa ani buni de vegetarism, veganism si crudivorism, as putea postula: cele mai gustoase retete sunt intotdeauna si cele simple. Sunt retetele din ingrediente ieftine, aflate la indemana tututor. Iar retetele reusesc clar cel mai bine, atunci cand ingredientele se afla in plin sezon. 

La sfarsitul lui octombrie a avut loc la atelier "Ziua usilor deschise". M-am straduit sa fiu cat mai convingatoare, sa arat ca nu este greu deloc sa mananci sanatos. Si nici scump. Si nu ia nici timp mult. Si am si reusit sa aduc dovada, ca din numai 3 ingrediente de sezon, din propria gradina (ca sa fiu sincera, nucul este de fapt in gradina vecinei, dar cad multe nuci si la mine in gradina si ea oricum ne lasa in fiecare an sa le adunam, caci ea nu le foloseste - insist mereu pe ingrediente din gradina proprie, caci numai asa putem sti cu adevarat ce mancam!) se pot face vraji:

Pasta de nuci si mere

Ingrediente:

- nuci (o cana mare de nuci inmuiate peste noapte), mere (1-2 mere) si ceapa (dupa gust).

Va rog sa ma credeti pe cuvant (ca sa va convingeti ca nu exagerez, incercati neparat si voi reteta - astept cu mare drag parerile voastre!), ca nu aveti nevoie nici de sare, nici de piper, nici de zahar, chiar nici macar de ulei, ca sa realizati o mancare deosebit de delicioasa. Belgienii care au fost la mine la atelier (peste 100 de persoane), au fost cu totii incantati!

Mod de preparare:

Se mixeaza ingredientele in robotul de bucatarie cu lama in forma de S. Sau se macina nucile si se amesteca cu merele rase si ceapa taiata fin. Eu am mai adaugat si arpagic verde si cateva frunze de usturoita. Crema se poate servi pe felii de legume sau de mere. Sau se pot face un fel de sarmalute din frunze de usutroita sau de conduras (combinatia aceasta mi se pare mie cea mai buna). Sau se pot umple cu ea, rosii sau ardei. Sau.... Daca ma gandesc bine, cred ca as putea gasi chiar o suta de posibilitati!

Hrana vieţii

Nu am putut niciodata sa citesc blog-urile sau site-urile anonime. Caci eu nu le nu inteleg rostul: daca consider ca am ceva de spus, o spun cu tarie si convingere si sunt cu totul, cu numele si cu toata fiinta mea, in spatele afirmatiilor mele. Daca nu am curajul sa-mi spun numele si fac totul anonim, oare cat stau eu atunci in spatele acelor povesti, afirmatii, sfaturi samd?? Si tocmai de aceea, pt. ca in spatele acestui blog sta un om in carne si oase, care doreste sa fie autentic si sa-si imparta comorile sufletesti si cu cei din jur, gasesc ca este foarte bine sa mai fac din cand in cand si cate un bilant. Chiar daca nu imi face cu adevarat placere sa-mi amintesc iar si iar lucrurile triste si dureroase din trecut, totusi rezultatul pozitiv de sub linia pe care o pot trage ma bucura mult si-mi confirma, ca ma aflu in continuare pe calea cel buna.

Mai jos, ultimul bilant al vietii mele, scris deja in iunie pentru o campanie faina pro-veganism, care din pacate nu a mai avut loc:

Hrana vieţii

Nici nu aș mai putea spune acum cu exactitate, când a început "Marea Schimbare" - cândva prin 1999, anul naşterii fiului meu. A intrat încet-încet în viața mea, pe nesimțite, ca o șoaptă dulce de iubire, adusă de oameni buni și frumoși la suflet.  Schimbările bruște, de pe o zi pe alta, nu au fost niciodată partea mea tare - probabil, prea multe am moștenit din firea molcomă și așezată a străbunilor mei moldoveni… Și deși eram conștientă de ani buni de necesitatea modificării mai multor părți esențiale ale existenței mele, am avut nevoie de foarte mult timp, ca să-i fac cu adevărat loc schimbării și să-i dau voie să intre cu toată puterea sa şi în viața mea.  

Nevoia te învață. Într-adevăr, ea mi-a fost și mie cel mai bun profesor. Am devenit un bolnav cronic, încă din copilărie, iar cu trecere timpului, problemele se accentuau din ce în ce mai tare. Suferem de la 4 ani de carii și infecții dentare (eram unul dintre cei mai buni pacienți ai stomatologilor, din pacate, primele plombe cu amalgam mi-au fost puse deja la 4 ani!!), sinuzită, migrene, bronșită cronică, pneumonie, otită, amigdalită, acnee, tensiune foarte scăzută, infecții urinare permanente. În jurul vârstei de  24 de ani, s-a descoperit că aveam și poli-chisturi ovariene. La 25 de ani, m-a ajuns diagnosticul de început de artroză (într-o dimineaţă, nu am mai putut să mă dau jos din pat: avem dureri atroce la genunchiul drept, cu chiu şi vai am ajuns la medic şi am fost imobilizată la pat aproape 3 săptămâni), cu un pronostic tragic pentru mine: medicul m-a asigurat că nu voi mai putea schia sau alerga vreodată. La 28 de ani, deja ajunsesem la parodontoză. În jurul vârstei de 30 de ani, dermatită atopică, urmată câțiva ani mai târziu de psoriazis. La nici 35 de ani eram mai mult moartă decât vie, eram nevoită să iau de câteva ori pe an antibiotice și sulfamide, nu puteam pleca nicăieri fără aspirină și algocalmin în geantă, căci mereu mă durea ceva. De aceea, m-am decis să-mi fac un super-control general (în Germania): din creștet și până la vârfurile degetelor, s-a controlat tot ceea ce se putea controla. La ședința de evaluare a rezultatelor, medicul mi-a comunicat, ușor contrariat, că aveam rezultate mai bune ca ale unei fete de 17 ani. Ba chiar s-a simțit jignit de întrebarea mea logică: "Și atunci, de ce mă simt atât de prost și sunt atât de des bolnavă?"  Nu mi-a răspuns explicit, dar m-a lăsat să simt părerea lui - căci pentru el era clar: avea de-a face ori cu o ipohondră, ori cu o simulantă, ori pur și simplu cu o cucoană fără altă ocupație și cam plictisită de viaţa sa, care bate, în lipsă de altceva, cabinetele medicale. Toate rezultatele vorbeau o cu totul altă limbă, față de limba simptomelor mele. În Moldova, lumea are o vorba:  m-am dus bou și m-am întors vacă. Cam așa m-am simțit și eu, căci în afară de părerea de rău pentru banii aruncați pe fereastră, nu m-am ales cu nimic din toată această investigație. Căci cum puteam eu să cred că sunt sănătoasă tun (conform rezultatelor), când eu aveam în permanență cate o problema de sanatate, care imi scadea considerabil calitatea vietii??

Trebuie însă să recunosc sincer, că medicina naturală îmi ieșise deja în cale foarte devreme, de foarte multe ori în viață. Bunicul meu, preot ortodox, avusese o mare pasiune pentru plantele medicinale și remediile naturaliste, pe care i-o transmisese și mamei mele, astfel încât la noi în familie, bolile se tratau întotdeauna ȘI cu remedii naturale:  antibioticele se luau cu ceaiuri de plante, la orice amigdalită făceam și gargară cu sare și diferite infuzii de plante, la crizele de sinuzită făceam și inhalații, la bronșită sau pneumonie, împachetările cu seu de oaie erau la ordinea zilei samd. Mama nu a avut din păcate niciodată curajul să mă trateze singură, NUMAI cu remedii naturale, de câte ori mă îmbolnăveam (și am fost un copil extrem de bolnăvicios),  eram prezentată medicului pediatru. La începutul anilor `70, antibioticele erau încă considerate un fel de medicamente-minune, astfel încât mi-au fost prescrise de la vârste fragede, din păcate, cu foarte mare generozitate. Îmi amintesc, că ani mai târziu, la 33 de ani, după ce avusesem a treia amigdalită în numai patru luni, mi s-a făcut în cele din urmă o antibiogramă (luasem de fiecare dată antibiotice prescrise pur și simplu "dupa ureche", fără să se controleze dacă îmi folosesc cu adevărat sau nu!), iar medicul de familie a fost pur și simplu oripilat văzând rezultatele: din 25 de preparate, nu mai aveam rezistenţă decât la 3 preparate - corpul meu mai reacționa doar la medicamentele noi și foarte puternice, antibiotice care se prescriu în mod normal numai în cazuri extrem de grave și nu pentru o simplă amigdalită. 

 

Încă din tinerețe mă "lovisem" și de Valeriu Popa: o cunoștință îmi povestise pe la mijlocul anilor `80 cum se vindecase tatăl ei de cancer de colon în stadiu terminal cu un post negru de 40 de zile și un regim alimentar cu hrana vie, totul după sfaturile lui Valeriu Popa. Ascultand povestea, am SIMTIT instantaneu ca ea ascunde un adevar divin si ca este VITALA, nu doar pentru mine, ci pentru intreaga lume...

Mai târziu, ajunsă în Germania, "mi-a căzut în mână" și cartea lui Frank Konz, președintele Alianței pentru Sănătate din Germania,  probabil cea mai veche și mai mare asociație raw vegan din lume. Atât povestea lui (se vindecase de cancer în stadiul II, fără operație, doar cu hrana vie), cât și poveștile membrilor asociației (care la rândul lor se vindecaseră de cele mai grave boli - cancer, scleroză multiplă, poliartrită reumatoidă, psoriazis șamd - doar  prin schimbarea modului de viață și de alimentație), mi-au dat tare mult de gândit. Din păcate, nu am putut la acel moment să cred că soluția poate fi atât de simplă.  Ironia sorții, am spus și am gândit atunci, exact replica pe care o primesc acum, de nenumărate ori de la cititorii blog-ului: "Nu pot să cred, că doar prin schimbarea alimentației se pot vindeca boli letale. Dacă ar fi adevărat, nu ar ști atunci și milioanele de medici din lume?"   Franz Konz a lăsat însă o urmă foarte adâncă în mintea mea, de nenumărate ori m-am tot întrebat: şi dacă totuși Franz are dreptate!?....

Însă, nu eram încă pregatităm şi nu aveam curajul să încerc şi altceva. Şi deşi am continuat să merg la medicii alopaţi, înghiţind ascultatoare toate medicamente prescrise și făcând toate tratamentele recomandate, dar niciuna din afecțiunile de care sufeream nu a fost vindecată, cumva le "târam" pe toate după mine și de la an la an se mai adauga ceva nou. De-abia când la 35 de ani am aflat că sunt iar însărcinată, am reușit să ies din caruselul medicamentelor  de sinteză (eram dependentă), cu ajutorul homeopatiei şi al unui medic pediatru antroposof de excepţie, care tratându-l numai prin metode naturale pe fiul meu, m-a ajutat enorm pe mine: am decis atunci, pe cont propriu, de dragul sufletului pe care-l purtam în pântec, să nu mai iau decât remedii homeopatice sau 100% naturale. Ușor nu a fost, mai ales, că am făcut tocmai în timpul sarcinii tuse convulsivă (deși fusesem vaccinată contra tusei convulsive cu puţini ani în urmă!). Dar totul vine în viață la timpul cuvenit….

Şi iar nu-mi rămâne decât să repet: nevoie te învață.  La 36 de ani, m-am trezit într-o bună dimineață cu un ochi tumefiat. M-am dus la medicul de casă, care mi-a controlat ochiul și m-a întrebat dacă m-am lovit (exact așa arătam). I-am spus că nu și el a insistat. "Dar poate ați dat cu capul în ușa unui dulap?". Iar i-am răspuns că nu. Enervat, m-a întrebat dintr-o data foarte direct: "Dar poate aveți probleme cu soțul?". În acel moment, mi-a căzut și mie fisa și am înțeles unde bătea el tot timpul. L-am asigurat că nici soțul meu nu m-a agresat în vreun fel. Atunci mi-a spus că problema mea îi depășește competența și a sunat personal la oftalmolog, că să aranjeze să fiu primită imediat. La oftalmolog, următoarele controale. S-a analizat tot ce se putea analiza. Iar nu aveam "nimic", nici măcar o mică infecție..... Oftalmologul m-a trimis mai departe la ORL. Aici, alte controale, analize, ecografie, radiografie. Iar nimic. Noroc că de data asta se vedea cu ochiul liber că aveam "ceva", nu mai putea nimeni să spună nici că sunt ipohondra, nici că simulez. Dintr-o data, medicul ORL-ist a încetat să mai îmi controleze capul și a trecut la picioare, la mâini și a început să-mi pună nişte întrebări care mie mi s-au părut mie foarte suprinzatoare. Ca prin farmec, atitudinea lui s-a schimbat total. Mi-a comunicat pe un ton grav, că supectează că aș suferi de scleroză multiplă - pentru confirmare, trebuia să-mi fac un RMN. Mi-a scris trimiterea pentru spital și a insistat să mă duc imediat. Am ieșit pe trei cărări din cabinetul lui. Cu fetița mea de 11 luni în brațe și cu băiețelul meu de aproape 5 ani de mână, am rămas ca bătută în cuie pe stradă, învăluită de lumina blândă a soarelui de toamnă timpurie. Eram parcă într-un vis. Copiii erau foarte obosiți, ca de obicei nu avusesem cu cine să-i las și-i cărasem după mine în toată odiseea mea medicală. M-am decis să NU mă duc la spital, ci acasă. Aveam nevoie de timp de gândire. Aveam nevoie de liniște și de echilibru în suflet. 

În toți anii care trecuseră, recitisem mereu și mereu cartea lui Franz Konz. Luasem într-un fel hotărârea, că dacă fac vreodată o boală gravă, să încerc mai întâi de toate metoda naturală. Am rupt trimiterea și am hotărât să-l cred în cele din urmă pe Franz Konz, să admit că nu există de fapt niciuna din cele peste 40.000 de boli "descoperite" de medicina alopată, ci exista numai UN MOD GREȘIT DE VIATĂ. M-am decis să am încredere, că în momentul în care mă voi reîntoarce la un mod natural de viatăƒ (cu o alimentație bazatăƒ pe hrana vie vegană, cu mișcare fizică în aer liber, cu îngrijirea cu sfințenie a trupului, sufletului și minții), respectând cu strictețe legile naturii, organismul se va "vindeca singur" de absolut toate bolile. Am decis că eu nu am SM - căci doar nu puteam avea ceva ce nu există. Am hotărât să îmi asum responsabilitatea pentru propria sănătate. Căci știam prea bine ce înseamnă tratamentul sclerozei multiple: în familia soțului meu, fusese un  astfel de caz foarte trist (verișoara lui, care deși a urmat absolut toate tratamentele medicinei alopate, a murit la numai 48 de ani, după 20 de ani de suferința, dintre care 15 ani fusese imobilizată mai întâi în căruciorul cu roțile și apoi la pat), iar pentru mine, această perspectivă nu reprezenta o alternativă acceptabilă.

Spre norocul meu, urma să ne mutăm la țara, într-o casă ecologică de lemn, cu grădină, la marginea unui sat liniștit, în locul de unde începeau câmpurile și pădurile. Da, totul vine în viață la timpul cuvenit… Acum puteam permite uşor schimbării să între în viață mea. Am trecut la un mod de alimentație și mai strict  (trecusem deja de mai multe luni, la un regim integral de alimentație fără proteină animală după dr. Bruker, căci fetiță mea făcuse la numai 2 săptămâni dermatită atopică și pentru că o alăptam, trebuise să-mi schimb eu drastic regimul alimentar - din păcate, nu eram 100% consecventă, dar chiar şi aşa, deja văzusem clar ce diferenţă enormă era faţă de o alimentaţie "obişnuită" cu carne, ouă şi lapte), am început să mănânc foarte multe plante din flora spontană, căci trăiam acum într-un adevărat paradis, am mărit constant procentul de hrana vie, făceam mișcare zilnică, umblam în grădină numai în picioarele goale, mă culcam foarte devreme și dormeam, fie vară, fie iarnă, cu geamul deschis, mergeam în fiecare dimineață prin rouă și așteptam răsăritul soarelui, îmi cultivam singură o mare parte din fructele și legumele pe care le consumam (cumpărăm deja numai bio de ani buni),  făceam băi de soare, nu mă mai uitam la televizor, am desființat telefonul fără fir din casă și mi-am privit telefonul mobil ca pe un aparat deosebit de folositor în cazuri de ugenţă și  forță majoră și tot așa mai departe. Am primit cu mare bucurie în viața mea o mulțime de oameni minunați: Franz Konz, Elena Niţă Ibrian și nenumărați medici, răspândiți în toată lumea, care descoperiseră puterea tămăduitoare a hranei vii (mi-a făcut o plăcere deosebită să adun cât mai multe dintre poveștile acestor medici). Am citit în acest scop enorm și, pe neaşteptate și parcă dintr-o dată, am ajuns astfel să încep să mă cunosc pe mine însămi. După aproape 40 de ani… 

Toate aceste măsuri mi-au folosit foarte mult, mi-am recăpătat într-adevăr sănătatea. Ba mai mult, am atins o stare de sănătate pe care nu o cunoscusem niciodată, pe care nici măcar nu o credeam ca fiind posibilă pentru mine. Căci dintotdeauna, fusesem consolată de medici, că eu am o constituție mai slabă și sunt mai labilă. Și dintr-o data, mă simțeam în stare să mut parcă și munții.

Hrana vie, mai bine spus hrana vieţii, este cu mult mai mult decât o simplă dietă sau un altfel de mod de alimentație - este un adevărat mod de viață. Iar pentru mine, a fost cea mai profundă și mai însemnată revelaţie a vieții mele. Am început să integrez mâncarea nepreparata termic în alimentația mea, doar strict din motive de sănătate, dar de-abia așa, numai datorită hranei vii,  am  ajuns să descopăr cu adevărat lumea și viața - dintr-o data s-a deschis parcă în față mea o nouă dimensiune! M-am simțit pentru prima dată în viața mea, ca fiind parte integrantă a naturii, m-am simțit dintr-o data protejată și în siguranță, am descoperit cât este de minunat să te trezești dimineața și să fii fericit și plin de mulțumire, aparent fără motiv, doar așa, pentru că exiști și pentru că ești în mijlocul atâtor minuni. Astăzi, mi se pare absolut normal, să mă bucur că pot vedea și eu, tot mai des,  "mâna" lui Dumnezeu, în tot ceea ce mă înconjoară. Reușesc să conștientizez acum din ce în ce mai des, valoarea, perfecțiunea și frumusețea fiecărei pietricele, a fiecărei flori, a fiecărei buruieni, a fiecarei fiinţe și înțeleg tot mai bine unicitatea și importanţă fiecărui suflet (lecţia este încă în plină desfaşurare, se va încheia de altfel cu ultima mea suflare). Și în cele din urmă, am avut acum curajul să-mi pun deschis întrebările, pe care ani de zile le-am ignorat sau le-am alungat, ca pe niște muște care mă deranjau teribil învârtindu-se permanent în jurul capului meu: întrebări privind chemarea mea și menirea mea pe acest pământ - adevăratul sens al vieții mele. 

Mi-am rezolvat cu hrana vie absolut TOATE problemele de sănătate  (singurele "medicamente" pe care le-am luat au fost argila si remediile homeopate). Sigur că nu se întâmplă MAREA SCHIMBARE de pe o zi pe alta, răbdarea și încrederea sunt pietre de încercare grele puse în calea călătorului, care a apucat-o pe acest drum. La început am mâncat și eu, ca și mulți alții înaintea mea, foarte prost combinat și foarte mult cantitativ, deoarece este nevoie de ceva timp (diferit de la om la om, în definitiv, fiecare este altfel, fiecare vine cu povestea sa personală de sănătate și deci are un alt punct de pornire!) până se obișnuiește corpul cu noua senzație de saturație, care se instaleza bineînțeles și după o masă de hrană vie, dar care este total diferită de senzația de a fi sătul după o friptură cu cartofi prăjiți (pentru că nu te simți nici plin până la refuz, nici umflat și nici greu după hrana crudă, cum te simți adesea după o masă "normală", te poți gândi de aceea ușor, că nu ai mâncat destul și ești tentat să mănânci mult mai mult decât este necesar)! Pielea mea reacționează însă în continuare foarte prompt la orice factor negativ (de exemplu, dacă mănânc fructe sau legume tratate cu chimicale sau chiar şi numai la câteva curmale în plus), sunt însă între timp suficient de înțeleaptă ca să nu trag concluzia pripită și falsă, că hrană vie nu ajută, ci să caut să văd care este adevarata cauză din spatele aparantei cauze.

Am încredere deplină, că Dumnezeu nu a dat tuturor ființelor din lumea această hrana necesară pentru a le asigura supraviețuirea și perpetuarea speciei (să nu uităm că fiecare animal este perfect adaptat la mediul său de viață!), și a lăsat tocmai omul fără hrana potrivită! Nicio ființă nu are nevoie de suplimente alimentare, doar omul nu mai poate astăzi fără. Nicio ființă nu are nevoie să-şi manipuleze hrana în fel şi chip: să o spele, să o curețe, să o tăie, să o fiarbă, să o prăjească ş.a.m.d., omul este singura ființă care nu mai reușește să supraviețuiască altfel (despre manipularea genetica chiar nici nu mai este nevoie de spus ceva!). Doar omul este sufient de nebun şi îngâmfat, astfel  încât, chiar crede că poate îmbunătăţi aşa Creaţia divina….

Nu mă mai las astăzi influențată și derutată de sloganurile medicilor alopați (care la drept vorbind, nu au avut probabil niciodată ocazia în toată cariera lor, să studieze un om cu adevărat sănătos) și ale industriei farmaceutice (care este una din cele mai înfloritoare industrii din lume, ce interes ar avea ea să fie oamenii sănătoși?!). Am învățat, că dacă un om se oprește și-și trage sufletul, dacă gândește logic și cu bun-simț, descoperă singur adevărul. Cum spune dr. Schnitzer: "Nimeni nu are nevoie să `creada` ceva, căci fiecare poate verifica totul pe propria piele!" 

 

Mesajul meu este simplu: așa cum sublinia dr. Bruker, "sănătatea este în primul rând o problemă de informație”; de aceea, este necesar să ne informăm, foarte temeinic de fiecare dată, să aprofundăm mereu teoria (trebuie mereu alocat un timp de gândire asupra unui material citit, de cel puțin de 10 ori mai mare ca timpul necesar citirii materialului respectiv!!), să ne folosim la maxim  logica și  bunul-simț, să trecem totul prin ciurul propriului discernământ şi să ne reasumăm responsabilitatea pentru propria sănătate. Și cel mai bine, să pornim singuri un experiment personal, care poate ne va schimba viața: să încercam de exemplu, să mâncăm pentru o perioadă dinainte prestabilită de timp numai hrană vie. Să ne păstrăm un timp de liniște și pace în fiecare zi. Să încercam să ne adunăm puterile în mijlocul naturii, căci ea este adevărată noastră casă.  Și poate că o să-l regăsim așa pe omul pe care Dumnezeu l-a creat de fapt  la nașterea noastră, după chipul și asemănarea Sa și pe care părinții, societatea, condițiile moderne de viață, lumea etc. l-au prefăcut și l-au schimonosit după chipul și asemănarea lor. Viața de la Dumnezeu este cea mai mare minune și cea mai de preț comoară pe care fiecare o primeşte in dar - nu este atunci un mare păcat să irosim fără niciun rost un astfel de dar?

Așa cum au demonstrat în România Elena Nită Ibrian și Valeriu Popa în zeci de ani de viață naturală cu hrana vie, așa cum se poate învăţa din experiențele adunate, de asemenea de-a lungul a mai multor decenii, de miile de membri ale Alianței pentru Sănătate din Germania și  așa cum mi s-a confirmat și mie în experiența mea modestă de peste 8 ani cu hrana vie, nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe, mirodenii și tot felul de prafuri, greu de procurat si foarte scumpe, de peste mari și țări.  Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.   

Cunosc foarte mulți oameni care și-au adunat acasă atâta aparatură, încât ar putea deschide chiar și un magazin de specialitate. Oameni care au câteva rafturi ale bibliotecii ocupate de cărțile despre o alimentație sănătoasă, iar cărțile de bucate și de reviste  cu rețete le umple până la refuz dulapurile bucătăriei. Dar de cele mai multe ori, tocmai acești oameni sunt cei care NU reușesc să mănânce sănătos. Tocmai ei nu sunt capabili să fie consecvenți și nu sunt în stare să urmeze un stil de viață sănătos decât  pentru intervale foarte scurte de timp. Căci cine nu a înțeles principiile de bază ale unei vieți santoase nu va reuși să găsească puterea de a rezista tentațiilor care ne ademenesc în viață la tot pasul. Cine nu este convins (și convins poate fi numai cel care a testat totul,  un timp suficient de lung, pe propria piele)  că numai o viață naturală este cheia unei sănătăți perfecte, nu va reuși să iasă din cercul vicios al obiceiurilor nesănătoase. 

Nu faptul că nu avem rețete sau un anumit aparat la dispoziție ne va împiedica să ne hrănim sănătos. Nu lipsa banilor, deci implicit accesul la ingredientele scumpe și la evenimentele în vogă,  ne va influența în mod defavorabil starea de sănătate. Doamnă Elena Nită Ibrian s-a vindecat de cancer și a trăit încă 60 de ani cu hrana vie, iar cei mai mulți ani, au fost în vremurile când și o mașină de tocat era un mare lux. Cum ea s-a descurcat atunci cu o răzătoare, un fund de lemn și un cuțit, oare nu am putea și noi să o facem astăzi?   

Poate ne folosim de fapt de toate aceste lucruri pe care NU le avem pentru a ne justifica  și scuza lipsa de voință?? Eu cred că dacă vrem cu adevărat să devenim sănătoși, dacă vrem să mâncăm numai mâncare sănătoasă, dacă vrem să renunțăm la toate obiceiurile dăunătoare, PUTEM să o facem. NIMENI și NIMIC nu ne barează calea. Totul depinde numai de noi inşine.

Nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe și alte mirodenii și prafuri de peste mari și țări.  Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.

Planul vietii

Nu doresc să "misionez", nu doresc să conving pe nimeni și  nici nu aștept să fiu crezută pe cuvânt! Din contra, sper să fiu doar un mic impuls, o scânteie și chiar vă rog să nu mă credeți! Citiți cât mai multe cărți, vizionați filme, cercetați pe toate părțile toate părerile, și pro, și contra, care vă cad în mână, aveți curajul să puneți întrebări, fiți insistenți și nu vă mai lăsăți duși de nas. După care retrăgeți-vă în liniștea adâncului sufletului vostru și gândiți-vă bine, apelând la logică și la bun-simț, privind totul critic și  trecând totul, dar absolut totul, prin ciurul propriului discernământ: SAPERE AUDE  (Îndrăznește să știi! Îndrăznește să gândești!). Iar la final  ascultați cu atenție ȘI  glasul inimii voastre:  Și doar atunci veți ști cu siguranță, care este  adevărul vostru.  

Sunt multe de povestit, dar știu că timpul și răbdarea cititorilor sunt limitate. Așa că închei aici, nu înainte de a mai povesti un lucru important pe care mai-mai că era să-l uit: în iarna 2015, am fost iar o săptămână la schi. Era foarte multă gheață, iar pârtiile de pe muntele Jenner (Germania) sunt destul de grele. Genunchiul meu însă nu a mai dat niciun semn (deşi a intrat şi el odata cu mine în al 48-lea an de viaţă), s-a comportat chiar exemplar. Este de mirare că de multe ori, îmi vine chiar și mie greu să cred, că aș fi fost vreodată atât de bolnavă? 

 Așa că eu mă bucur în continuare tare mult și în tihnă de viață mea normală (despre care mulți oameni ar spune poate că este modestă și insignifiantă - pentru mine însă, o adevărată minune), iubesc viață și viața mă iubește la rândul ei și mă răsplătește cu zile pline de împliniri și bucurii, cum nu mi-aș fi putut imagina, cu numai câțiva ani în urmă, nici măcar în cele mai frumoase vise ale mele...      

 

 

 Cu mare drag și din tot sufletul,

 

Luana Mihaela Walter - Atelier de Sanatate Naturala

- Consilier holistic de vindecare (Germania);

- Mentor, educator si coach de nutritie, cu specializare in alimentatia naturala integrala, cu plante din flora spontana; 

- Fito-practician/herbalist cu specializare in plantele comestibile din flora spontana si crearea unor amestecuri energetice personalizate de ceaiuri din plante salbatice;

- Membru al echipei de la Gradina de Plante Medicinale Riegenhof din Mainhardt (Germania);

- Membru al asociatiei si cultivator de plante la Manufactura de Plante Baden-Württemberg (Germania);

- Autor de carti si articole de specialitate si organizator de ateliere si seminarii despre hrana vie/raw food cu plante din flora spontana.

 Belgia, iunie 2015

P.S. Si mai doresc sa impartasesc si cu voi, cu iubire si recunostinta, o mica parte din bogatiile toamnei, pe care mi le daruieste natura in gradina:

Merii sunt pentru mine primii pomi de iarna: au cele mai frumoase si mai gustoase "globuri"...

Ultimele rosii.....

 De maine sunt in vacanta de toamna: Ma asteapta o casuta linistita si batrana, cu foc in soba, intr-un anumit fel, undeva la capatul lumii. Si poate tocmai de aceea, taman la inceptul ei....

P.P.S. Cumva iar ma lupt tare cu modficarea unor greseli. In zadar, caci nu le dau de capat, postarea se scrie asa cum vrea ea si nu cum vreau eu .... Imi cer iertare!!
Si uitasem si "dovada" - multumesc lui Dumnezeu, asa de bine imi merge mie acum:

Apa cea de toate zilele

Se implineste curand deja un an de la marea plecare a profesorului Masaru Emoto si eu tot ma intreb: oare chiar mai crede inca cineva ca apa este H2O si doar atat? Oare isi mai imagineaza inca cineva ca apa se supune cuminte legilor fizicii si chimiei emise de stiinta recunoscuta si acceptata? Si oare chiar exista cineva care inca mai considera ca a descoperit secretul apei, doar pentru ca s-a "lovit" de multe teorii, ipoteze si studii referitoare la apa, la scoala sau chiar la facultate?

Apa este viata. Apa este o minune. Apa este divina. Si despre apa nu se poate scrie intr-o simpla postare de blog. Cine chiar vrea sa descopere o farama de adevar despre apa, citeste cel mai bine, cat mai repede si cu cat mai mare atentie, cartile scrise de cercetatorul japonez Masaru Emoto (AICI gasiti o carte online, dar mai bine va cumparati cartile de la librarie, nu o sa regretati). El a descoperit in peste 20 de ani de cercetare, ca apa are o capacitate exceptionala de a memora si de a transmite informatiile, o insusire care depaseste pur si simplu puterea de intelegere a stiintei acreditate. Si tocmai de aceea, aceasta stiinta nu reuseste nici in ziua de azi sa-i receptioneze mesajul, caci acest mesaj nu poate fi explicat prin metodele inflexibile si intolerante ale stiintei, nu poate fi dezvaluit la nivelul strict fizic, chimic si mecanic la care abordeaza stiinta apa. Si probabil, tocmai de aceea, se vorbeste in mod stiintific despre "anomaliile apei"?!? Ca de obicei, oamenii de stiinta nu se dezic si nu-si recunosc limitarea. Mai usor este sa plasezi mai departe "pisica moarta" si sa afirmi ca apa se comporta ciudat, cu ea nu este cumva ceva "in ordine". Caci despre apa se poate spune orice, saraca, nu are cum sa se apere, nu are niciun lobby, nu are avocati.....  Dar ea stie de fapt sa dea un raspuns foarte clar, dar numai celor care stiu sa o asculte. Numai ei ii pot receptiona mesajul.

"Eu cred ca la baza confuziei actuale sta faptul ca noi nu am inteles inca adevarata natura a lumii in care traim si adevarata esenta a vietii. Ei bine, apa ne reveleaza aceasta intelepciune."- Masaru Emoto

Dupa ce veti citi cartile domnului Emoto, va garantez ca veti sti mai multe nu numai despre apa, ci si despre viata, despre natura, despre lume, poate chiar si despre Dumnezeu.....

Apa nu este un lucru, un obiect fara viata, caci ea reactioneaza intotdeauna DIFERIT la imagini, la cuvinte, la muzica, la rugaciune. Asa pot arata cristalele de apa:

Sursa foto: http://www.nimbus.co.at/masaruemoto.html

Organismul uman este alcatuit in medie in proportie de 70% din apa. Un fat in luna a patra este format in proportie de 93% din apa, corpul unui nou nascut contine cca. 80%, iar cel al unui om batran doar 55-65%. Chiar si numai din acest fapt, aparent banal, se poate trage deja prima concluzie importanta, nu-i asa?

In sfarsit, vorba lunga, saracia omului, intrebarea capitala ramane: ce apa este bine sa bem?

Cea mai sanatoasa si mai buna apa a fost, este si va ramane apa naturala de izvor, neextrasa cu forta cu ajutorul pompelor electrice, neprelucrata nici chimic, fizic sau mecanic, netransportata pe distante uriase in conducte samd. Insa, mai ales in cazul apei, este mai clar ca in orice alt domeniu, ca omul nu are cum sa egaleze creatia divina: apa data de Dumnezeu, iesita de la sine din sanul Mamei Natura, filtrata de diferitele straturi componente ale scoartei terestere, imbogatita cu biofotoni din lumina soarelui si purtatoare a informatiei vietii, NU ARE EGAL!!! Nu poate omul sa atinga performanta aceasta, orice ar face, de aceea, atentie mare la strategiile de marketing, ale diversilor producatori! O apa filtrata si purificata este de fapt o apa MOARTA, care trebuie "reanimata"..

Apa adintr-un raulet de munte nu ne satisface numai setea, ci ne transmite un set deosebit de important de informatii vitale. Apa dintr-un lac curat nu ne spala numai corpul, ci ne purifica si mintea si sufletul. Apa marilor si oceanelor a suferit foarte tare in ultimii ani din cauza nescocotintei si lacomiei omului, dar tot mai reprezinta o mare sursa de binefacere, pentru fiinta umana si pentru intreaga natura - in pofida nebuniei omenesti...... Un bun exemplu este si fluviul Gange, care este din punct de vedere chimic, in special in ultima lui parte, inainte de varsarea lui in Golful Bengal, o adevarata catastrofa. Si totusi, milioane de oameni beau aceasta apa, fac baie in aceasta apa, o folosesc pentru ritualurile lor religioase samd, fara sa fie afectati in vreun fel de "otravurile" din ea. Si aici primi  marea sansa de a intelege inca o data, cata dreptate are Masaru Emoto!


Apa de la robinet, mai ales in orasele mari,  nu mai este de fapt potabila, se incearca fara succes purificarea ei prin tot felul de procedee fizice, mecanice si chimice (un om care gandeste logic, nu va putea niciodata accepta ideea, ca prin adaugarea unor numeroase chimicale, se poate imbunatati cumva calitatea apei!). Daca ne gandim numai la clor si la  fluor, si stim cu siguranta, fara sa mai fie nevoie sa facem apel la cine stie ce studii sofisticate, ca o astfel de apa nu are cum sa fie sanatoasa pentru noi si pentru copiii nostri.

Apa imbuteliata este de cele mai multe ori de foarte proasta calitate.  Are adesea mult prea multe minerale, care supun organele corpului uman doar la un efort suplimentar, ingreunandu-le functionarea, si care produc in final o uzura prematura a lor. Iar ambalajul din plastic face apa sa devina un fel de cocktail chimic, care numai sanatos nu mai este.... Daca sunteti nevoiti sa consumati apa imbuteliata, uitati-va neaparat la elementele componente (cat mai putin Na, Ca, azotat, azotit samd) si cautati sa cumparati numai apa ambalata in recipiente de sticla. Si bineinteles ca se comsuma numai apa plata, fara ACID (!!!) carbonic.

In natura, NU exista H2O in stare pura. Apa naturala contine intotdeauna si alte elemente si nu numai doi atomi de Hidrogen si unul de Oxigen. Deci, de ce am crede chiar si numai o secunda atunci, ca apa pura preparata prin osmoza ar putea fi sanatoasa pentru organismul uman?? Apa obtinuta prin osmoza inversa este o apa moarta. Mai mult, pentru ca i-au fost indepartate partile componente, ea cauta sa-si reconstruiasca structura naturala, acaparand elementele care ii lipsesc din organismul care foloseste o astfel de apa. Deci in afara de curele de detox, feriti-va de o astfel de apa! Nu va mai lasati prostiti de buni vanzatori si de toate strategiile lor de marketing. Si nu va mai aruncati banii (si este vorba aici de mari sume de bani!!) pe fereastra, distrugandu-va in acelasi timp si santatea (astazi, cei mai multi vanzatori ai unui sistem de purificare a apei prin osmoza, vor recomanda si adaugarea de minerale in apa purificata, facand astfel o afacere dubla: vand nu numai sistemul de purificare, ci si niste minerale sintetice, la randul lor foarte costisitoare!).


Dupa ce am studiat problema apei ani de zile, dupa ce m-am documentat temeinic si am discutat cu foarte multi oameni din acest domeniu, a devenit clar pentru mine, ca singurul sistem acceptabil de filtrare a apei pentru oamenii care locuiesc in oras si nu au acces la o sursa naturala de apa, este un simplu filtru de carbon. Acest filtru incearca sa reproduca procesul natural de filtrare, asa cum are el loc in natura, dar bineinteles ca nu va ajunge nici pe departe la aceeasi perfectiune. Ramane numai o solutie de compromis, dar din pacate, aceasta este situatia de viata  a celor mai multi dintre noi. De exemplu, cazul meu: cand stateam in Germania, aveam intr-o padure aproape de mine un izvor foarte bun, caci desi si apa de la robinet din satul in  care locuiam era tot apa de izvor, trebuia preparata la statia de prelucrare si epurare cu clor, fluor&Co (obligatoriu prin lege!!). Asa ca ma duceam in fiecare saptamana de doua ori la padure, si-mi luam apa in sticle de sticla. In Belgia insa, nu-mi merge mult mai bine ca la Bucuresti. Am incercat aici toate variantele: am cumparat apa imbuteliata in sticle de sticla, de la un izvor belgian (majoritatea apelor imbuteliate care se pot cumpara in Belgia sunt in mana binecunoscutei firme americane de bauturi carbogazoase!! - deci atentie foarte mare ce cumparati!). Are putine elemente, dar are PH-ul 6. Ideala nu este, caci este acida. Mai exista o apa din Islanda, cu foarte putine elemente si cu PH 8,2. Dar este imbuteliata in plastic, iar despre bilantul ecologic nici nu mai este nevoie sa mai spun ceva....

Pentru ca momentan stau cu chirie, nu m-am indurat pana acum sa-mi cumpar un filtru permanent de carbon, dar este cu adevarat singura solutie acceptabila (o voi face insa, de indata ce ma voi muta iar la casa mea!). Doar ca si aceasta apa filtrata trebuie energizata dupa filtrare, altfel este la randul ei la fel de "moarta". O puteti face cu pietre pretioase, cu obiecte sfintite, cu obiecte incarcate energetic sau, cel mai simplu si mai ieftin, prin metoda profesorului Masaru, cu vorbe bune si frumoase. Si cu o atitudine pe masura, in gandire, vorbire si actiune, din tot sufletul si cu intreaga inima. Apa ne va reflecta atunci numai pe noi insine.....

Sursa foto: Masaru Emoto´s Hado World

Aici puteti vedea cristalele fotografiate de Masaru Emoto si echipa sa: http://www.masaru-emoto.net/english/water-crystal.html

Dar chiar si apa naturala nu este intotdeauna buna de baut. Un alt exemplu din viata mea: bunica mea avea fantana in fata casei, dar cu apa din ea spala doar vasele (rufele le spala NUMAI cu apa de ploaie!). Apa de baut era adusa ZILNIC, cu caldarea, de la fantana aflata mult mai departe de casa bunicii, pentru ca se stia  in sat din batrani, cu mare exactitate, care fantani aveau apa buna de baut si care nu. Ce vremuri de aur, cand oamenii, indiferent de timpul si de locul in care traiau, stiau TOTUL, fara ajutorul laboratoarelor, analizelor chimice, studiilor stiintifice si profesorilor infatuati! V-ati intrebat vreodata, de ce oare NOI nu mai stim astazi nici ce sa bem, nici ce sa mancam, nici cum sa ne nastem copiii, nici cum sa-i crestem, nici cum sa ne traim viata in sensul creatiei divine si tot asa mai departe? Si parca astazi, nu mai stim cumva nici macar sa murim cum se cuvine... Dar apa, buna apa, ne poate ajuta, pe noi toti, sa intelegem iar, sa ne reamintim ce am uitat, sa redescoperim ce am stiut de fapt de cand lumea - si depinde numai de fiecare dintre noi, daca mesajul ei este perceput, inteles si pus in practica..... Totul este numai si numai in mana noastra!!

N.B. Cine mananca hrana vie ancestrala, fara sare, fara alimente deschidratate, fara nicio prelucrare mecanica, nu mai are nevoie sa bea apa!

How to grow old gracefully - Barbara Rütting (Germania)

Adevarul ramane in continuare pentru mine clar si indiscutabil: fiecarui om ii sta in mare parte in putere sa hotarasca cum traieste, cum imbatraneste si chiar si cum moare. Fiecare om isi alege modele de viata pe care le poate urma, daca si cat vrea, fiecare decide pe cont propriu cui ii da crezare, fiecare are posibilitatea de a face in fiecare zi de viata o alegere.

Unul dintre marile mele modele, unul dintre marii mei profesori  de viata armonioasa si implinita, este Barbara Rütting (*21.11.1927). Ea  a fost una dintre luminitele care mi-au aratat mie calea la inceputul noului mileniu, cand ajunsesem la o mare rascruce a vietii mele: caci eram tare bolnava, ma simteam obosita de viata si batrana, chiar daca aveam doar treizeci si ceva de ani.... Descoperisem deja ca hrana si modul de viata au un efect hotarator asupra sanatatii, dar imi era frica si nu puteam sa cred ca poate fi adevarat. Si mai ales, imi era frica sa trec la actiune si sa renunt la carne, la oua, la lapte si la produsele lactate, intr-un cuvant sa trec la veganism. Doar eram prevenita din toate partile de "riscurile" pe care mi le-as fi asumat in acest caz - toti deveneau, cand auzeau ce aveam eu in cap, cumva mari experti: si medicii (de cele mai multe ori ei insisi grasi, imbatraniti inainte de vreme si bolnavi!) pe care ii intrebasem si care ma asigurasera ca hrana nu are nimic de-a face cu starea mea proasta de sanatate, si membrii familiei mele, si prietenii mei, toti stiau ce "mare rau" ti se poate intampla daca nu mai mananci carne....... Dar de unde ar fi putut ei sa stie de fapt adevarul? Ca si mine, nu intalnisera in viata lor nici macar un vegetarian! Cu totii considerau sanatatea exceptionala ca pe o chestiune de noroc, un fel de ruleta a sortii, si boala ca pe ceva normal - caci FIECARE avea ceva, cu adevarat sanatos, nu era nimeni in jurul meu.....

Lui Dumnezeu insa i-a fost mila de mine si a inceput atunci sa-mi scoata in cale si oameni care facusera deja pasul pe care eu nu ma incumetam sa-l fac, multi dintre ei cu zeci de ani in urma. Si erau bine si sanatosi. Tineri, plini de viata, frumosi, debordand de energie. Buni, iubitori, toleranti si cu sufletul impacat. Si cumva, cu totul altfel decat rudele, prietenii si cunostintele mele.

Barbara Rütting a fost unul dintre acesti oameni. Asa am avut eu norocul sa am un exemplu cat se poate de clar in fata ochilor: soacra mea si Barbara Rütting, amandoua nascute in 1927. Soacra mea, o doamna batrana si respectabila, in baston de la 65 de ani, cu o multime de probleme de sanatate, care ii ingradeau foarte tare existenta (cu peste 4 ani in urma a ajuns chiar in caruciorul cu rotile, de aproape 2 ani a cazut la pat si este ingrijita de o nora, nu mai are voie sa mearga, caci la orice pas, exista riscul de  face o noua fractura, atat de avansata este osteoporoza! - astazi, ea nu mai iese din casa decat ca sa merga la medic sau la spital, este imobilizata in caruciorul cu rotile si este 100% dependenta de persoana care o ingrijeste). De cealalta parte, Barbara Rütting o femeie dupa parerea mea de-a pururi tanara si plina de viata, care circula in continuare in lungul si-n latul lumii (conduce chiar inca singura masina), si-si traieste viata din plin si cu adevarat. Soacra mea a mancat toata viata ei "foarte bine": carne, oua, lapte si produse lactate la discretie, au avut intotdeauna suficient la dispozitie, nici macar in timpurile foametei dupa al doilea razboi mondial nu au fost decat usor restrictionati (tarani bogati cu gospodarie autosustenabila!). Barbara Rütting exact la polul opus: a trait mari lipsuri, ani de zile, iar la 39 de ani, ca urmare a unor probleme de sanatate grave, a trecut la vegetarism. Intrebarea s-a pus pentru mine atunci foarte simplu: vrei sa ajungi atunci cand vei fi si tu batrana, ca soacra ta sau ca Barbara Rütting? Raspunsul a fost clar, a venit ca din pusca. Si asa, si datorita Barbarei Rütting am avut eu curajul sa fac pasul hotarator, pe care nu-l regret nici acum. Si de aceea, ii voi ramane Barbarei de-a pururi recunoscatoare......

Saptamana trecuta, am avut marea sansa sa o intalnesc, departe de lumea dezlantuita, in casa unor oameni dragi. Desi ma asteptam sa fiu impresionata de marea ei personalitate, mi-au fost depasite toate asteptarile. M-am simtit tot timpul cat am stat langa ea, ca in anii de liceu cand eram teribil de indragostita: nu am fost in stare sa vorbesc cum mi-as fi dorit (aproape ca nu eram in stare sa leg doua vorbe!), nu mai eram parca nici macar capabila sa gandesc, creierul imi fierbea, urechile si obrajii ardeau ca focul, mainile imi tremurau. Prezenta ei te copleseste. Farmecul ei te invaluie din toate partile si te lasa parca sa amutesti si te orbeste cu atata stralucire. Bunatatea ei iti incalzeste inima. Intelepciunea ei te imbogateste pe loc. De fapt, simpla intalnirea cu Barbara Rütting este in sine un curs de transformare si dezvoltare personala. Unul de foarte mare succes.......

Barbara Rütting tocmai a terminat de scris povestea vietii sale, care va aparea pe 11 septembrie 2015. "O autobiografie trebuie sa fie sincera, in caz contrar poti renunta de la inceput sa o mai scrii. A fost (si) un proces dureros - ca si cum as fi trait timp de un an de zile cu febra de 40°C. Mai intai de toate, a trebuit acum sa-mi readuc corpul si sufletul la temperatura normala. Albert Einstein a spus: "Daca vrei o viata fericita, leag-o de un scop". Scopul  vietii mele a fost si este în continuare de a aduce o contributie, fie ea cat de mica, pentru a  ca aceasta lume sa fie un pic mai fericita... Si uite asa, a devenit o viata minunata. In ciuda tuturor incercarilor si necazurilor, pot spune astazi: ce norocoasa sunt!"

Mi-a placut dintotdeauna foarte mult expresia din limba engleza "to grow old gracefully". Din pacate, in ziua de azi, foarte putini oameni mai reusesc sa "traduca in viata" aceste vorbe. Barbara Rütting stie perfect sa o faca. Fosta actrita, de zeci de ani militanta pentru o viata ecologica in armonie cu natura si cu toate creaturile acestei lumi, consultant de sanatate (scoala dr. Bruker), om politic, "avocatul" fiintelor slabe si lipsite de aparare samd. Mama Barbarei Rütting a murit foarte devreme, la numai 68 de ani, ca urmare a cancerului provocat de medicamentele impotriva reumatismului pe care le inghitise o viata intreaga - pentru Barbara, acesta a fost semnalul de alarma care a trezit-o la realitate: si-a dat seama ca la randul ei, ca bolnav reumatic, care lua exact aceleasi medicamente ca si mama sa, nu va putea astepta o altfel de soarta. Si datorita domnului dr. Bruker, a reusit sa invinga boala. Ba mai mult, ii ajuta si pe altii, de peste 40 de ani incoace, sa-si regaseasca sanatatea pierduta (Barbara face parte din viata mea de peste 11 ani: la cursul practic de alimentatie integrala dupa dr. Bruker, am invatat in principiu din cartile ei sa fac paine si sa gatesc o multime de mancaruri fara proteina animala. I-am citit toate cartile, chiar si pe cele de bucate, cu sufletul la gura, si de multe ori, in timp ce gateam, aveam senzatia ca ea parca priveste peste umar ce fac eu....).

 Barbara Rütting este una dintre persoanele pe care le admir tare mult, nu in ultimul rand SI pentru felul in care a stiut sa imbatraneasca si sa treaca prin viata. A decoperit cum sa ramana frumoasa, la chip si la suflet, si a stiut sa nu uite sa creasca. Mereu, fara incetare, fara o clipa de ragaz. Chiar si la varsta a treia, ea continua sa invete, noul este pentru ea doar un prilej minunat de a descoperi iar si iar frumusetea vietii. Pentru ea a fost aproape floare la ureche sa treaca in urma cu cativa ani, la peste 80 de ani, de la o alimentatie vegetariana (dupa peste 40 de ani!), la o alimentatie vegana, fara proteina animala. In primul rand din motive etice, caci Barbara simte si impartaseste toata suferinta animalelor, dar si din motive de sanatate, caci a simtit ca renuntarea la produsele de origine animala ii face foarte bine si-i aduce noi puteri.  

Barbara duce si astazi o viata activa, fiind foarte implicata in miscarea de protectie a animalelor si in politica (a fost ani de zile decana de varsta in parlamentul german, a renuntat la politica pentru ca ea are coloana vertebrala: cand a inteles ca este doar folosita de partidul pe care-l reprezenta, si-a dat imediat demisia - o situatie UNICA in istoria parlamentului: caci cine ajunge aici, se tine cu dintii si ghearele de scaunul capatat, pentru a-si asigura pensia si viitorul, NIMENI nu si-a dat pana acum benevol demisia!! - hahaha, suna cumva foarte cunoscut, nu-i asa?), spre deosebire de majoritatea octogenarilor din generatia ei, care vegeteaza, intr-un numar foarte mare, intr-un camin luxos de batrani, multi dintre ei fara a mai sti cine sunt.... 

La urma urmei, nu conteaza atat de mult CAT traiesti, ci CUM traiesti  - nu vreau insa sa afirm ca hrana sanatoasa va aduce cumva vreo garantie in aceasta directie, in viata nu exista de fapt niciun fel de garantii, dar dupa parerea mea hrana sanatoasa este insa o sansa reala enorma!!

Sursa foto: http://barbara-ruetting.de/home/

Multumesc, multumesc, multumesc, draga Barbara! Ma rog in fiecare zi, sa te ajute Dumnezeu sa duci cat mai departe minunata ta viata! Si sa-ti aduci astfel mareata ta contributie, pentru ca lumea sa devina, si datorita tie, mai fericita si mai frumoasa.....